Caracterul fără inteligenţă poate mult, dar inteligenţa fără caracter nu valorează nimic. (Cicero)
EDITORIAL
Măcar o dată pe an vorbim cu toţii limba lui Eminescu
Oricum l-am privi pe Eminescu, cu un ochi mai luminos sau cu unul mai critic, Poetul Nepereche al literaturii române va hrăni întotdeauna – în planul frumosului – dorinţa noastră de absolut. Pentru că această dorinţă există în noi, fie că o recunoaştem sau nu. Ca elevi, vom avea uneori impresia că avem prea mult de învăţat pe tema eminesciană, ca profesori – nu vom găsi întotdeauna cele mai bune metode să-l facem interesant la clasă, dar provocarea lui rămâne – încă – inepuizabilă. Opera lui e imensă şi se dezvăluie treptat, mai întâi, poate, prin poezia inspirată de natură sau de folclor, prin cea care încălzeşte şoaptele de dragoste, ca mai apoi să ne arunce în abisurile meditaţiei poetice, să ne urce în universuri a căror descifrare ne solicită continuu efortul. E vorba de o poezie, de o literatură în cele din urmă, care, fie că suntem sau nu firi poetice, se pliază strict pe existenţa noastră. Referindu-ne la el, o să-l îngropăm adesea în clişee – era gata să zic: metaforice – ca apoi, îndată, să găsim o formulă care ni-l dezvăluie iarăşi surprinzător. Forţa sa de influenţă asupra sufletelor noastre, asupra spiritului nostru este încă nestinsă. Înaintăm prin actualitate cu mintea îndelung luminată de aura geniului lui.
Cei mai mulţi dintre noi îl cunoaştem ca poet sau ca prozator, mai ales dintr-un prim contact cu opera lui din anii de şcoală. Îi percepem, mai târziu, cu surpriză reînnoită, vasta implicaţie culturală, orizontul filosofic, largile şi multiplele domenii de cunoaştere abordate. E actual prin hrănirea sensibilităţii noastre, prin semnele revelatorii cu care ne încarcă spusele, prin acea fericire luminoasă insuflată cuvintelor limbii române. El a atins o culme de sensibilitate şi expresie şi ne-a urcat şi pe noi acolo, alături de el, la o altitudine de unde nu mai coborâm, oricât ne-ar trage în jos viaţa aceasta. Ne învaţă să ne fie dor de asemenea culmi tot aşa cum ne învaţă să murim frumos.
Poetul şi prozatorul, „omul deplin al culturii române” este întregit de unul dintre cei mai mari ziarişti români. Dacă vom citi articolele sale, ajunse cu greu chiar şi la cititorul de azi, vom observa că nimic nu s-a schimbat din felul nostru de a fi, din metehnele politicienilor noştri. Am putea foarte uşor să-i citim articolele în locul presei de azi şi să medităm la ce am avea de făcut, la ce ar fi de făcut, la ce ar trebui să îndreptăm în această ţară. Prea de multă vreme stagnăm. Numai poezia noastră, cea creată de poeţi, mai înaintează.
Ziua Culturii Naţionale, iniţiate acum, îi poartă amprenta. Reverberează în ea, oricum am privi lucrurile, forţa dragostei lui pentru cultură, pentru nevoia de cultură pusă în seama poporului său. Iată că ne definim, ca popor, şi prin spiritul său. Şi suntem, încă, un popor. Poeţii sunt legaţi de limba poporului lor, o limbă care moare mereu, prin cuvintele care pleacă din ea, o limbă agresată mereu de barbarismele cu care o încărcăm mereu, dar nu putem să nu recunoaştem câtă viaţă, câtă frumuseţe, câtă putere a insuflat Eminescu limbii române.
Măcar o dată pe an, la 15 ianuarie, vorbim cu toţii limba lui Eminescu. Ne mişcă un vers, ne însufleţeşte o frază. Regăsim, în cuvintele lui, puritatea limbii neamului, capacitatea acesteia de a lumina sufletul. Şcolile noastre se întrec în a organiza manifestări culturale în care poetul este slăvit. Nu-i o exagerare, pentru că o asemenea oportunitate vizează alte şi alte generaţii de elevi, care îl descoperă în zorii deschiderii lor spre cultură. Nu-i nici o boală. Poate o boală de origine divină, acest omagiu adus de fapt poeziei din sufletul nostru, pe care o îngropăm constant în noianul grijilor zilnice, în molozul minciunilor zilnice. Clişeele de expresie a interesului pentru Eminescu vin şi pleacă. Rămâne puternică prezenţa lui între noi, logosul în care ne aşează credinţa în viaţă.
prof. Olimpiu Nuşfelean
Casa Corpului Didactic Bistriţa-Năsăud
FOTOEVENIMENT
În cadrul Proiectului Naţional „Prietenii literaturii”, la Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Beclean s-a desfăşurat ediţia I a Simpozionului Naţional „Prietenii literaturii” şi Concursul Naţional „Dor de Eminescu”.
Simpozionul Naţional „Prietenii literaturii”
În data de 15 ianuarie 2011, Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Beclean a fost gazda ediţiei I a Simpozionului Naţional „Prietenii literaturii” şi a Concursului Naţional „Dor de Eminescu”.
Activităţile fac parte din Proiectul Naţional „Prietenii literaturii”, propus pentru Calendarul Naţional al Activităţilor Extraşcolare pentru anul 2011.
Vă întrebaţi poate de ce acest proiect? Este o iniţiativă care prin care am dorit să aducem un plus de calitate activităţilor extraşcolare. Ne-am propus o deschidere spre realizarea unui schimb de experienţă între cadre didactice privind modalităţile de stimulare a interesului elevilor faţă de lectură, în condiţiile în care se manifestă tot mai acut o criză a lecturii, în favoarea internetului. Nu în ultimul rând, e modul prin care am vrut să ne amintim de poetul naţional, în această zi de sărbătoare.
În cadrul simpozionului naţional „Prietenii literaturii” am primit în total un număr de 51 de lucrări. Surpriza acestui simpozion a constat în faptul că cinci lucrări, incluse şi pe CD-ul simpozionului, au fost realizate de către elevi. Apreciabil efortul acestora, ţinuta deosebită a lucrărilor, dar şi munca profesorilor care i-au coordonat. Redăm în continuare numele acestora, transmiţând felicitări atât lor, cât şi coordonatorilor:
- Atofanei Bianca Irina, Clasa a X-a F, Liceul Teoretic „Ion Luca”, Vatra Dornei, prof. Jenica Romanică;
- Deneş Damaris, clasa a XI-a I, Colegiul Naţional „Petru Rareş” Beclean, prof. Andrei Moldovan;
- Gheorghina Ana Denisa, Liceul Teoretic „Ion Luca”, Vatra Dornei, prof. Jenica Romanică;
- Serghiescu Laura, clasa a XII-a, Colegiul Naţional „Petru Rareş” Beclean, prof. Andrei Moldovan;
- Figan Anamaria, Colegiul Naţional „Petru Rareş” Beclean, prof. Andrei Moldovan.
Simpozionul a avut două secţiuni, fiind înscrise următoarele lucrări:
Secţiunea „Valorificarea didactică a operei eminesciene”:
- Afrim Lia, Cârlejan Anica, Gânduri despre Eminescu;
- Arpăştean Dorina, Proza în opera lui Eminescu;
- Atofanei Bianca Irina, Expresia misticului ca experienţă de transcendere în sine;
- Baci Aurelia, Mureşan Lucica, Eminescu – pururi tânăr;
- Bumbu Simona, Sâncrăianu Ioana, Mai aproape de Eminescu;
- Căilean Laura, Horţ Angelica, Mihai Eminescu, poet naţional şi universal;
- Chiş Lidia Beatrice, Eminescu în sufletul copiilor;
- Ciobanu Anuta, Trepte în tematica şi măiestria poeziei lui Eminescu;
- Cojocaru Aurora, Paşi mici în înţelegerea universului eminescian;
- Cojocaru Dorina, Conceptele negative în gândirea poetică eminesciană;
- Colceriu Lavoria, Silveşan Tatiana, Eminescu, dor de codru şi copilărie;
- Dănilă Ligia, Dănilă Leon, Feminismul în poezia lui Eminescu;
- Doroş Ioana, Omagiu lui Eminescu;
- Fazakas Tunde Emese, Poetul etern;
- Florean Dora, Romanese Stela, Evaluarea prin portofoliu a textului liric eminescian;
- Gherghinescu Ana Denisa, Despre apariţie şi stingere în „Memento mori”;
- Gherghel Cristiana Raluca, Te-ai dus, te-ai dus din lume, o! Geniu nalt şi mare;
- Grigoraş Ionica, Lectura fără intermediari a operei lui Eminescu;
- Grigorescu Fulga Carmen, Poezii eminesciene pentru copii;
- Iagăr Claudia, Eminescu – între trecut şi prezent;
- Isăilă Simona, Naşterea, iubirea şi moartea în opera lui Mihai Eminescu;
- Lăpuşan Cristina, Eminescu, precursor al modernismului poetic;
- Manea Denisa Adriana, Manea Angelo, Valorificarea operei eminesciene prin intermediul proiectelor educative;
- Marinescu Sabina Victoria, Mihai Eminescu – artist al cuvântului;
- Rizea Carmen Mihaela, Spiritul românesc în literatură – M. Eminescu;
- Romaga Maria, Romaga Mircea, Amintiri peste timp;
- Romanică Jenica, Mihai Eminescu şi dragostea pentru Bucovina şi Basarabia;
- Săsărman Alexandra, Literatura şi arta plastică;
- Sigmirean Sabina, Originea ţărănească a lui Eminescu;
- Simionovici Marcu Laura, Iubirea şi natura în lirica eminesciană;
- Stoica Florentina, Receptarea operei eminesciene în gimnaziu;
- Szekely Emese, Vârtic Gabriela, Luceafărul, sinteză a temelor şi motivelor eminesciene;
- Todoran Liana, Nuanţe religioase în poezia eminesciană;
- Tomoiagă Raluca, Citiţi-l pe Eminescu!;
- Tomşa Loredana, Portretul lui Eminescu altfel;
- Zăgreanu Liuţa, Medalion literar aniversar Dor de Eminescu – proiect didactic;
- Zăgreanu Ioan Radu, Opera eminesciană în viziunea critică a lui Nicolae Manolescu.
Secţiunea „Cercuri de lectură”:
- Ciuca Cristina, Negoiţă Magdalena Luiza, Strategii pentru educarea gustului pentru lectură în rândul elevilor;
- Cîmpean Emese, Cercul de lectură şi scriere creativă;
- Deneş Damaris, Consideraţii despre directorii Teatrului Naţional din Bucureşti;
- Figan Anamaria, Corespondenţa primită de scriitorul Liviu Rebreanu de la familia din Ardeal;
- Gâdioi Călinescu Raluca Cătălina, Ţara de dincolo de paginile Cărţii;
- Horga Veronica, Citesc, deci rescriu (cercul de lectură-atelierul de scriere);
- Lup Crina, Rusu Gabriela, Cercul de lectură, modalitate eficientă de a dezvolta dragostea pentru lectură la copiii cu CES;
- Nelia Nicula, Tudor Arghezi la atelierul de lectură şi scriere creativă Alfa_5;
- Nuşfelean Ionela, Creativitate şi libertate;
- Ojică Elena, Heredea Natalia, Să recitim Eminescu;
- Serghiescu Laura, Despre temeliile culturii române în viziunea unor scriitori contemporani;
- Stroe Daniela, Gânduri nerostite din lectura sufletului meu;
- Tămaş Amalia, Lectura copiilor – înţelepciunea adulţilor?;
- Timaru Monica, Rolul lecturii în dezvoltarea personalităţii copilului.
Credem că a fost o reuşită acest simpozion prin faptul că am reuşit să atragem atenţia unor profesori pasionaţi de literatură, prin faptul că am primit lucrări din peste 15 judeţe ale ţării, dar şi prin faptul că am avut profesori din ţară, participanţi direct la manifestare. Pentru noi, profesorii de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Beclean a fost o onoare să fim gazdele acestei manifestări, pe care ne-am propus să o continuăm, graţie feed-backului pozitiv pe care l-am primit.
Deoarece în cadrul proiectului a avut loc şi concursul Dor de Eminescu, redăm în continuare rezultatele acestui concurs, cu observaţia că am primit peste 130 de lucrări de la elevi, lucrări bune şi foarte bune.
Rezultatele concursului naţional „Dor de Eminescu”
Ciclul primar:
Creaţii literare:
- Pastor Beatrice, clasa a IV-a, Războiul zânelor , Colegiul Naţional „Petru Rareş” Beclean – Premiul I;
- Radu Carlos Daniel, clasa a IV-a, Aş vrea... Şcoala cu clasele I-VIII nr. 1, Bocşa, Caraş-Severin – Premiul II;
- Bălan Briana, clasa a III-a, Fulgul lui Labiş, Palatul Copiilor Bistriţa – Premiul II;
- Szasz Bogdan, clasa a IV-a, O iarnă minunată, Colegiul Naţional „Petru Rareş” Beclean – Premiul III;
- Lupu Diana, clasa a IV-a, Poezie, Şcoala cu clasele I-VIII nr. 1, Bocşa, Caraş-Severin – Menţiune I;
- Covalciuc Alexandru, clasa a IV-a, Povestea teiului, Colegiul Tehnic de Construcţii şi Protecţia Mediului, Arad, Menţiune II;
- Dunca Elisa Gabriela, clasa a IV-a, Dor de Eminescu, Şcoala Generală Dobric, Bistriţa-Năsăud, Menţiune.
Creaţii plastice:
- Câmpan Emanuela Florina, Şcoala Generală Dobric, Lacul cu nuferi, Premiul I;
- Mureşan Raluca, Clubul Copiilor Beclean, BN, Cobori în jos, Premiul II;
- Rus Maria, C.S.E.I. Beclean, Somnoroase păsărele, Premiul III;
- Halas Izabela, Colegiul Naţional „Petru Rareş” Beclean, Singurătate, Menţiune;
- Tecar Alexandru, Colegiul Naţional „Petru Rareş” Beclean, La asfinţit, Menţiune;
- Valea Ioana, Grădiniţa Dobric, Trestia şi lacul, Menţiune;
Gimnaziu:
Creaţii literare:
- Premiul I – Damaschin Teodora, Şcoala cu clasele I-VIII „Mihai Viteazul” Brăila, Furtuna timpului apus, prof. Daniela Stroe;
- Premiul II – Oana Vrânceanu, Palatul Copiilor Bistriţa, O vacanţă bogată în lecturi, prof. Ionela Nuşfelean;
- Premiul III – Vulcan Florentina, Şcoala cu clasele I-VIII „Mihai Viteazul” Brăila, Doar timpul meu... Timpul din sufletul meu, prof. Daniela Stroe;
- Menţiune: Andrecuţ Alexandra, Palatul copiilor Bistriţa, Miracolul Crăciunului, prof. Ionela Nuşfelean;
- Menţiune: Cocoi Andreea, Şcoala Generală „Liviu Rebreanu” Beclean, Eminescu, prof. Ioan Radu Zăgreanu;
- Menţiune: Jiregan Estera, Şcoala Generală „Liviu Rebreanu” Beclean, Cu Eminescu în ghiozdan, prof. Ioan Radu Zăgreanu;
- Premiu special: Onică Adriana-Medi, Poezia iubirii şi a naturii, prof. Stoica Florentina.
Creaţii plastice:
- Premiul I: Petruse Mălina, Colegiul Naţional „Samuil Vulcan” Beiuş, Castelul de la malul mării, prof. Elena Ojică;
- Premiul I: Daroczi Dalma, Şcoala Generală „Liviu Rebreanu” Beclean, Luceafărul, prof. Alexandra Săsărman;
- Premiul III: Suhar Ioana, Şcoala cu clasele I-VIII nr. 2, George Voevidca, Câmpulung Moldovenesc, Foşniri eterne, prof. Maria Romaga;
- Menţiune: Tender Diana, Şcoala Generală „Liviu Rebreanu” Beclean, Lacul, prof. Alexandra Săsărman;
- Menţiune: Costin Tudor, Şcoala Generală „Mihai Eminescu” Dej, Luceafărul, prof. Sâncrăianu Ioana;
- Menţiune: Bidian Simona, Colegiul Naţional „Petru Rareş” Beclean, Lacul, prof. Săsărman Alexandra.
Liceu – creaţii literare:
- Premiul I: Ionescu Andreea, Liceul Teoretic „Ion Luca”, Vatra Dornei, Poveste, prof. Jenica Romanică;
- Premiul I: Maximiliana Gagea, Palatul Copiilor Bistriţa, Romeo& Juliet, prof. Ionela Nuşfelean;
- Premiul III: Bîndiu Alina Ioana, Colegiul Militar Liceal „Ştefan cel Mare”, Câmpulung Moldovenesc, jud. Suceava, Tu, Eminescu, prof. Maria Romaga;
- Premiu de excelenţă: Drăgoi Daniela, Colegiul Naţional „Samuil Vulcan” Beiuş, S. Vasilescu, Eminescu, student la Viena, studiu critic, prof. Ojică Elena;
- Premiu de excelenţă: Atofanei Bianca Irina, Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei, Expresia misticului ca experienţă de transcedere în sine”, prof. Jenica Romanică;
- Premiu de excelenţă: Serghiescu Laura, Colegiul Naţional „Petru Rareş” Beclean, Consideraţii privind temeliile culturii române în viziunea unor scriitori contemporani, prof. Andrei Moldovan;
- Premiu de excelenţă: Figan Anamaria, Colegiul Naţional „Petru Rareş” Beclean, Corespondenţa scriitorului Liviu Rebreanu de la familia din Ardeal, prof. Andrei Moldovan;
- Premiu de excelenţă: Gheorghina Ana Denisa, Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei, Despre apariţie şi stingere în Memento mori, prof. Jenica Romanică;
- Premiu de excelenţă: Deneş Damaris, Colegiul Naţional „Petru Rareş” Beclean, Consideraţii despre directorii Teatrului Naţional din Bucureşti, prof. Andrei Moldovan;
- Premiu special: Dagău Denisa, Nedelcu Anca, Colegiul Naţional „Samuil Vulcan” Beiuş, Omagiu lui Eminescu, Statui eminesciene, prof. Iagăr Claudia.
Aşa cum am promis, am oferit pentru fiecare secţiune şi câte trei premii în bani. Am decis ca suma alocată să fie de câte 50 RON/premiu (nu 50, 30, 20, cum ne propuseserăm iniţial):
La secţiunea „Creaţie literară”, lucrările selectate de juriu pentru acest premiu sunt:
- Ionescu Andreea, Liceul Teoretic „Ion Luca”, Vatra Dornei, Poveste, prof. Jenica Romanică;
- Damaschin Teodora, Şcoala cu clasele I-VIII, „Mihai Viteazul” Brăila, Furtuna timpului apus, prof. Daniela Stroe;
- Pastor Beatrice, clasa a IV-a, Războiul zânelor , Colegiul Naţional „Petru Rareş” Beclean, înv. Sabina Sigmirean.
La secţiunea „Creaţie plastică”, lucrările selectate de juriu pentru premiul în bani sunt:
- Petruse Mălina, Colegiul Naţional „Samuil Vulcan” Beiuş, Castelul de la malul mării, prof. Elena Ojică;
- Daroczi Dalma, Şcoala Generală „Liviu Rebreanu” Beclean, Luceafărul, prof. Alexandra Săsărman;
- Câmpan Emanuela Florina, Şcoala Generală Dobric, Lacul cu nuferi, prof. Fazakas Tunde.
Nimic din ceea ce am încercat să realizăm nu s-ar fi concretizat fără sfaturile şi încurajările venite din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud. Au fost alături de noi domnul inspector şcolar educativ Ion Costea, doamna inspectoare Simona Simionca şi domnul inspector Filip Florean. Din partea Casei Corpului Didactic a fost prezent domnul profesor metodist Gavril Câmpan. Le mulţumim tuturor pentru faptul că ne-au sprijinit, că ne-au ajutat să demarăm un proiect, credem noi, de calitate.
Imagini din cadrul activităţilor, lista cu premianţii, dar şi informaţii despre activităţile ce vor urma în cadrul proiectului, pot fi vizualizate la adresa http://prieteniiliteraturii.blogspot.com.
prof. Emese Cîmpean
Colegiul Naţional „Petru Rareş” Beclean
„Creativity in the classroom”, curs de formare la Homerton College, Cambridge
În perioada 4-17 iulie 2010 am participat la un stagiu de formare la Cambridge, Marea Britanie. Cursul s-a numit „Creativity in the classrom” şi a fost organizat de Bell International.
Cursul s-a derulat pe perioada a două săptămâni şi a cuprins 42 de ore, la care se adaugă conferinţe, prezentări şi ateliere de lucru. Tema fiind creativitatea, toate activităţile s-au derulat în jurul acestui concept, scopul fiind ca noi, cursanţii, să devenim nişte profesori mai creativi, folosindu-ne imaginaţia.
În prima săptămână am discutat despre regulile predatului, ce este creativitatea, folosirea dramei la orele de curs, tehnici de folosire creativă a manualelor. De asemenea, am învăţat despre cum putem folosi vizualizarea ghidată ca o formă de relaxare, noi tehnici de a spune poveşti cu ajutorul imaginilor şi a muzicii, jocuri de pronunţie, tehnici moderne de a corecta şi a evalua şi cum ne putem dezvolta gândirea creativă.
În cea de a doua săptămână, am discutat despre folosirea materialelor autentice în predarea limbii engleze, am învăţat cum putem preda gramatica într-o manieră mai creativă şi implicit mai atrăgătoare, cum pot imaginile, cântecele jocurile şi umorul să facă lecţiile noastre mai moderne şi mai relaxate pentru elevi.
Mai mult decât atât, am participat la prezentări video şi conferinţe susţinute de profesori cunoscuţi pe plan mondial în domeniul predării limbii engleze, cum ar fi Jim Scrivener, Jeremy Harmer sau George Pickering, dar şi la discuţii pe teme culturale unde, din nou, am avut posibilitatea să alegem.
Activitatea de formare a fost una excelentă, depăşind nivelul aşteptărilor mele. Totul s-a desfăşurat aşa cum a fost publicat în descrierea cursului, ba mai mult, am avut parte de multe surprize plăcute. Impresia cu care m-am întors este că, deşi am fost în Cambridge pentru a participa la un stagiu de formare numit „Creativity in the classroom”, am participat, de fapt, la mai multe cursuri. Aceasta se datorează diversităţii activităţilor şi participării la mai multe ateliere de lucru, discuţii pe teme culturale, prezentări video şi conferinţe, toate fiind susţinute de profesori de renume internaţional cu o vastă experienţă în domeniu, dar şi faptului că la toate acestea am interacţionat cu aproximativ 200 de persoane diferite, provenind din diferite ţări ale lumii, nu doar Europa, luând astfel contact cu o multitudine de culturi şi sisteme educaţionale.
Consider că alegând acest curs, această instituţie organizatoare şi implicit această locaţie a fost cea mai bună alegere, întorcându-mă de acolo mai bogată intelectual şi sufleteşte şi mai pasionată de munca mea.
prof. Camelia Ienciu
Liceul de Arte Plastice „Corneliu Baba” Bistriţa
Stimularea interesului copiilor preşcolari pentru cărţi
Ca o introducere, putem aduce aminte de Mircea Eliade care spunea „Toţi cei care au acces la o bibliotecă, la cărţi, sunt nişte inşi mai buni decât alţii, mai puternici, iar durerile îi ating mai puţin şi nefericirile trec mai repede”.
Dacă este închisă, cartea este o taină, dacă este deschisă îşi lasă înţeles conţinutul. Deschizând cărţile vom putea afla o mulţime de lucruri interesante, vom putea desprinde învăţăminte, vom putea contempla lumi, vom învăţa cum au gândit înaintaşii şi alţi contemporani. Cu siguranţă, trebuie să învăţăm pe copii să iubească cărţile chiar de acum, de la vârsta minunată a copilăriei.
Este nevoie de lectură pentru a deveni mai frumoşi în interior, pentru că literatura poate trezi conştiinţa de sine, te poate înălţa spiritual.
Lectura este o modalitate de a prelungi realul în ireal, hrănind setea de poveşti a fiecărei fiinţe.
Cu cât copilul se apropie mai devreme de lectură, cu atât mai importante şi mai durabile vor fi efectele ei în domeniul limbajului, al comunicării, al comportamentului şi al socializării lui.
Devenind prietenul copilului încă din etapa preşcolară, cartea îl va ajuta să parcurgă uşor căile cunoaşterii. Cu ajutorul ei, copilul intră în posesia numeroaselor instrumente care îi pot satisface dorinţa de a descoperi realitatea înconjurătoare. Copilul trebuie să perceapă cartea ca pe un domeniu care merită să fie cucerit, ca pe un prieten mereu alături de el , un prieten care îi vorbeşte, care îi dă sfaturi bune.
Apropierea copilului de carte se poate face prin diverse modalităţi, fiecare dintre ele ţinând de măiestria cadrului didactic implicat.
Ca educatoare, ne-am propus în cadrul parteneriatului grădiniţă-şcoală un proiect tematic „Prietenii cărţilor” cu desfăşurarea mai multor activităţi care să ajute la informarea cât mai exactă a copiilor cu privire la importanţa cărţilor în viaţa lor.
Scopul acestui proiect a fost:
- stimularea interesului copiilor preşcolari pentru cărţi şi pentru lecturarea lor;
- cultivarea gustului pentru frumos, exersarea limbajului şi a posibilităţilor de comunicare.
Obiectivele vizate pentru copii au fost:
- să-şi formeze atitudini pozitive faţă de cărţi;
- să recunoască acele instituţii care se ocupă cu apariţia, distribuirea şi păstrarea cărţilor;
- să lectureze imagini, să asculte texte citite de alte persoane;
- să identifice mesaje din cărţi;
- să recunoască elemente distinctive ale unei cărţi: copertă ,file, pagini, titlu, autor, text scris, imagini, numerotarea paginilor, preţul cărţii, anul apariţiei;
- să-şi valorifice potenţialul creator prin efectuarea de lucrări artistico-plastice, participare la concursuri.
Resursele umane implicate în acest proiect au fost: copiii grupei mari, educatoare, învăţători, elevi, părinţii copiilor, librar, bibliotecar; iar cele de timp au vizat o perioadă de o lună.
Pentru realizarea obiectivelor propuse, noi, educatoarele, ne-am întocmit calendarul activităţilor cu preşcolarii:
a) Mini-biblioteci ale grupelor şi claselor – activitate cu prezenţa părinţilor „Biblioteca ta!”;
b) „Clubul micilor cititori”. Teme: „Îţi citesc o poveste!”, „Cartea – comoară de înţelepciune” – clasa a III-a citeşte preşcolarilor;
c) Vizite la biblioteci, librării, tipografie:
- vizită la tipografie „Drumul cărţii” (cunoaşterea etapelor prin care trece o carte până ajunge la raft);
- vizită la librărie „Unde ne aşteaptă cărţile” (cunoaşterea locului unde ajung cărţile pentru a putea fi cumpărate de cititori);
- vizită la şcoală (familiarizarea cu manualele);
- vizită la bibliotecă.
d) Întâlniri cu autori de cărţi;
e) „Să ne confecţionăm singuri cărţi” (confecţionarea de albume pe diferite teme: „Flori”, „Animale”, colorare de imagini din poveşti, decupare de personaje îndrăgite);
f) Activităţi literare:
- „În minunata lume a poveştilor” – joc didactic (clasa I şi grupele mari);
- „Copilul şi cartea” de Andrei Mureşanu –memorizare;
g) Şezători literare. „Cartea mea de vis şi dor” – concurs de ghicitori şi recitări;
h) Jurnalul grupei (prezentarea conţinutului unui jurnal şi elaborarea permanentă a acestuia);
i) Prietenii cărţilor:
- „Dăruim şi primim” – colectarea de cărţi pentru copii;
- „Biblioteca noastră” – activitate de recondiţionare a cărţilor deteriorate din biblioteca grupei.
Pin acest proiect tematic vrem să credem că am contribuit la lărgirea orizontului cunoaşterii copiilor, conştientizarea acestora cu privire la importanţa cărţilor în viaţa noastră şi pregătirea lor pentru o nouă etapă – perioada şcolarităţii. În acest sens putem aminti versurile lui Andrei Mureşanu din „Copilul şi cartea”: „Carte dragă, de la tine,/ Eu pot multe-a-nvăţa./ Tata tot mereu îmi spune,/ Şi eu cred ca este aşa!/ Vino, dar, de mă învaţă/ Că eu te voi asculta/ Şi voi fi în a mea viaţă/ Precum mă vei învăţa.”
ed. Bălaşa Lidia,
Grădiniţa Coţofenii din Dos, judeţul Dolj
Rolul jocului în socializarea copilului de 3-7 ani
Grădiniţa, ca prima formă organizată de învăţământ, se preocupă de procesul instructiv-educativ în vederea pregătiri copiilor de 3-7 ani pentru societate, pentru şcoală şi pentru viaţă. Ea este o etapă intermediară de ucenicie socială între familie şi şcoală, oferind copilului de 3-7 ani o lume pe măsura lui, în care se poate manifesta liber alături de colegii de aceeaşi vârstă. O lume în care jocul este muncă, este binele, este datoria, este idealul vieţii, iar educatorul ia în serios întrebările şi acţiunile copilului, dându-i sentimentul autonomiei şi valorii proprii.
Prin joc, copilul dobândeşte autonomie şi stăpânire de sine, învaţă să-şi aleagă partenerii, învaţă să ţină seama şi de dorinţele acestora, învaţă să-şi respecte colegii şi regulile impuse.
Elementele de joc pe care le conţin jocurile didactice dau posibilitatea copilului să asimileze ceea ce este nou fără să conştientizeze efortul şi astfel să înveţe jucându-se întrucât jocul didactic îmbină elementul distractiv cu cel educativ, elementul surpriză cu cel de aşteptare. Jocul este cel care, în haina sa atractivă reuşeşte să strângă în jurul lui toţi copiii grupei, conducând la integrarea acestora în grupul social din care fac parte.
Copiii vor învăţa şi vor înţelege că, indiferent ce rol deţin în joc, ei trebuie să fie politicoşi unii cu alţii, să-şi respecte dorinţele, să se asculte şi să ţină seama de părerea celorlalţi din grup. Aşa vor învăţa că şi mai târziu, când vor fi adulţi, indiferent de rolul social pe care îl vor avea, ei vor fi oameni politicoşi şi toleranţi.
În grădiniţă, prin activităţi plăcute, vesele, prin joc, ne străduim să dezvoltăm la copil acele potenţialităţi care îi vor permite să devină şcolar, iar la şcoală să întâlnim şcolarul care începe să-şi utilizeze acest potenţial în noi forme şi să-l pună în valoare. De aceea consider că munca de educatoare vizavi de copil, trebuie să fie departe de rigiditate, să-i dea copilului mai multă posibilitate de originalitate, creativitate, iniţiative, atât în alegerea preferinţelor precum şi în realizarea lor.
Nu trebuie să uităm că educatorul, ca să educe, trebuie în permanenţă să se autoeduce. Atitudinea noastră educă mai mult interes decât cuvintele noastre, pentru că noi suntem obiectivul şi modelul copilului.
ed. Ioana Dragotă
Grădiniţa Nr. 1 Poiana Ilvei
Managementul comunicării dintre grădiniţă şi familie
Familia este definită de specialişti ca fiind „un grup social constituit din persoane care sunt unite prin legături de căsătorie, sânge sau adopţiune”.
Familia este unul din factorii care contribuie în mod decisiv la realizarea unei educaţii corespunzătoare. Aici este mediul unde copilul se formează din punct de vedere intelectual, afectiv şi volitiv. În familie se cristalizează concepţiile despre viată, valorile morale, spirituale şi culturale.
Funcţia educativă a familiei este continuă, nu încetează după intrarea copiilor în grădiniţă, ci intră într-o nouă fază, aceea a interacţiunii cu grădiniţa ca instituţie educaţională. Abandonarea de către familie a acestei funcţii constituie frecvent cauza unor neîmpliniri, abandonări ale normalităţii copiilor.
În calitate de educatoare am datoria de a elimina disfuncţiile din cadrul parteneriatului dintre grădiniţă şi familie – disfuncţii ce apar din lipsa de interes a părinţilor pentru demersul educaţional – prin desfăşurarea unor acţiuni cum ar fi:
- implicarea şi sensibilizarea părinţilor pentru activitatea educaţională desfăşurată la nivelul clasei;
- elaborarea unor proiecte educaţionale centrate pe parteneriatul cu părinţii;
- transformarea comitetului de părinţi într-o structură dinamică, dispuşi să-şi asume rolul de interfaţă în relaţia cu ceilalţi părinţi.
- transmiterea unor informaţii clare cu privire la problemele existente în procesul educaţional;
- organizarea unor activităţi extracurriculare diversificate în regim de parteneriat.
În anul şcolar 2009-2010 am derulat o serie de activităţi specifice:
- „Să ne cunoaştem mai bine” – şedinţe cu părinţii;
- „Carnavalul toamnei” – implicarea părinţilor în activităţile grupei;
- „Fulgii de zăpadă”, „Mărţişorul”, „Curcubeul lui iunie” – serbări şcolare;
- „Frunze multicolore”, „Copacul nostru”, „Vrem să trăim sănătos” – implicarea părinţilor în proiectele educaţionale derulate cu ocolul silvic, şcoala, altă grădiniţă.
Nevoia de a forma o echipă între cadrele didactice, preşcolari, părinţi şi autorităţile din comunitate în vederea conjugării influenţelor educative este justificată de tendinţa de autoinvestire cu responsabilitate a părinţilor preocupaţi de viitorul copiilor dat de către şcoală.
ed. Nicoleta Elena Năsăudean
Grădiniţa Susenii Bârgăului
Conduita ecologică la preşcolari
Ecologia studiază interacţiunea dintre organisme şi mediul lor de viaţă, unde omul are un rol important.
Însuşirea unei concepţii ecologice trebuie să înceapă timpuriu. Natura constituie cel mai important mijloc de educaţie ecologică a copiilor. Preşcolarilor le plac florile, frunzele, copacii, adoră să se joace afară, în mijlocul naturii.
Educaţia pentru protejarea mediului se face treptat, până la conştiinţă.
Paralel cu însuşirea cunoştinţelor ştiinţifice, este necesar să formăm la preşcolari anumite convingeri şi sentimente morale: dragostea pentru casa părintească şi locurile natale, dragostea pentru familie şi semeni, dragostea faţă de bogăţiile şi frumuseţile patriei.
Obligaţia ce ne revine este de a transmite copiilor că natura este cea mai mare bogăţie a generaţiei noastre şi a generaţiilor următoare şi toţi avem datoria de a nu o distruge. Este o binecuvântare să lăsăm în urma noastră drept moştenire o natură curată.
Sub genericul „Ocroteşte natura” încerc să transform comportamentul copiilor într-unul ecologic, pornind de la cele mai elementare deprinderi precum:
- controlul zilnic al ţinutei;
- aerisirea şi curăţarea sălii de grupă;
- depozitarea deşeurilor şi resturilor menajere în locuri special amenajate;
- organizarea de plimbări şi excursii;
- colectarea de plante medicinale.
Pentru formarea unui comportament ecologic voi derula următoarele activităţi specifice:
- „Bistrita – oraşul nostru” – plimbări în parc;
- „Copacul din curtea grădiniţei” – realizarea unor expoziţii cu lucrările copiilor pe aceasta temă;
- „Apa înseamnă viată” – convorbiri pe această temă;
- „Vrem să trăim sănătos” – colectarea de plante medicinale, realizarea unui ierbar.
O civilizaţie care se respectă menţine nealterate relaţiile ei cu natura. Natura e ca o inimă, un loc în care să trăim toţi. De noi depinde cum trăim.
ed. Alina Claudia Dragoş
Grădiniţa „Dumbrava minunată” Bistriţa
Jocul didactic, metodă activă de învăţare
Metoda jocului didactic poate fi utilizată pentru atingerea celor mai diverse obiective fundamentale, în toate tipurile de activităţi didactice şi în toate etapele procesului de învăţământ: de sensibilizare a elevilor pentru activitate, de predare, de asimilare, de fixare, de feed-back, de evaluare, de consolidare, recapitulare etc. Construirea şi alegerea tipului de joc didactic ţin cont de scopul urmărit şi de obiectivele operaţionale propuse, condiţiile specifice de lucru cum ar fi :nivelul general al clasei, resursele materiale şi de timp disponibile, particularităţile de vârstă, natura conţinutului ştiinţific etc.
Când elevii sunt antrenaţi în conceperea de jocuri didactice, pentru elevi constituie un exerciţiu util, iar pentru profesor o eficientă probă de evaluare. Desfăşurarea optimă a jocului didactic presupune realizarea unei ambianţe de lucru destinse, de bună dispoziţie, relaxante, precum şi prezenţa elementelor caracteristice: surpriza, întrecerea, ghicirea. Activitatea desfăşurată în timpul jocului este bine organizată, programată, ceea ce implică formularea clară a obiectivelor operaţionale propuse, în funcţie de care este proiectat jocul didactic.
Jocul didactic este o metodă activă de învăţare. Formularea unei sarcini sub formă de joc îi stimulează mult pe elevi, îi activează din toate punctele de vedere, îi implică profund în instruire, îi motivează să se implice voluntar şi cu plăcere în activitate. Prin joc se asigură accesibilitatea noilor conţinuturi, iar activitatea poate fi considerată o formă a învăţării prin descoperire. Antrenând gândirea logică, activă şi creativă a elevilor li se dezvoltă astfel spiritul de iniţiativă, de colaborare şi de observaţie. Prin joc elevilor li se formează deprinderi de activitate independentă. Ca orice metodă de învăţământ jocurile didactice trebuie utilizate cu mult discernământ şi mai ales trebuie privite cu seriozitate, ca fiind activităţi care contribuie într-un mod fericit la dobândirea de cunoştinţe, competenţe, comportamente etc., precum şi la formarea de abilităţi.
Dată fiind diversitatea nelimitată a posibilităţilor de valorificare pedagogică a jocurilor didactice, date fiind particularităţile obiectelor de învăţământ şi ale temelor abordate, inventivitatea cadrului didactic etc., există o extrem de mare varietate de jocuri didactice. Aceasta face ca etapele învăţării bazate pe joc didactic să nu fie unitare şi rigide, ci, dimpotrivă, să se caracterizeze printr-o mare flexibilitate metodică.
Jocul didactic este o activitate de expresie, care, solicitând elevilor să interpreteze şi să exerseze comportamente sau ansambluri de comportamente, îi activează din toate punctele de vedere: cognitiv, afectiv şi psihomotor. Elevii devin actori autentici în situaţii simulate virtuale, de genul cu care se vor confrunta în viitor, în viaţa profesională si socială, situaţii în care fiind valorificate şi valorizate în context educaţional. În calitate de actori în diferite contexte diferite sau acţionale, elevii joacă roluri corespunzătoare anumitor status-uri profesionale, sociale, ştiinţifice, culturale, îndeplinind anumite operaţii, acţiuni, funcţii, adoptând anumite atitudini, asumându-şi răspunderi, luând decizii, formându-se pentru a face faţă în viitor unor situaţii identice sau asemănătoare pentru a se integra activ în viaţa profesională şi socială. Prin joc elevii se familiarizează cu modurile de gândire, trăire şi acţiune, cu comportamentele şi atitudinile care caracterizează statusul respectiv şi ajung să le înveţe şi să îşi formeze rapid convingeri, comportamente şi atitudini proprii vizavi de rolul jucat. Exersând îşi dezvoltă capacitatea de reflecţie personală, de empatie, de înţelegere a opiniilor, trăirilor şi aspiraţiilor altora, capacităţile de comunicare şi cooperare în muncă, de participare activă la reflecţia comună. Prin joc îşi formează o serie de competenţe cum ar fi: a învăţa să formulezi situaţii-problemă şi să le rezolvi, a învăţa să stabileşti ipoteze de plecare, a lucra în grup şi a participa la conducerea colectivă. Fantezia le asigură premisele gândirii divergente şi ale creativităţii, curajul de a acţiona liber şi spontan, critic şi creativ.
Există un consens general al psihologilor şi pedagogilor privind influenţa pozitivă a jocului asupra dezvoltării psihologice, intelectuale şi afective a copilului, precum şi privind valenţele lor pedagogice, caracterul antrenant şi plăcut al activităţilor bazate pe jocuri. De altfel recurgerea la elemente ludice vine în sprijinul cadrului didactic care, simţind pulsul clasei, conştientizează că este nevoie de un moment de respiro, de relaxare şi înviorare.
înv. Viorica Cotuţiu
Şcoala Generală „Grigore Silaşi” Beclean
Evoluţia conceptului de „drepturile omului”
Poziţionarea problemei drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului în prim plan în lumea contemporană este o dovada a marilor transformări politico-juridice ce au loc în comunitatea internaţională, a schimbărilor spirituale culturale şi morale ce se produc.
Concepţia drepturilor omului este rezultatul îndelungatei evoluţii a gândirii filosofice, politice, juridice şi sociale. Trăgându-şi rădăcinile din antichitate, consolidată ca platformă politică în timpul revoluţiilor burgheze, concepţia a primit o nouă dimensiune în perioada contemporană a afirmării ideilor şi valorilor general-umane.
Concepţia îşi are originea în doctrina dreptului natural, care porneşte de la premisa fundamentală că omul, prin însăşi natura sa, posedă de la naştere drepturi primare în raport cu cele acordate de către societate, ultimele fiind considerate drept derivate şi secundare.
Fundamentarea ştiinţifică a drepturilor omului ca fenomen juridic îşi are originea în antichitate în doctrina dreptului natural, care porneşte de la ideea că omul, prin însăşi natura sa, beneficiază în orice loc şi în orice moment de drepturi, care sunt anterioare şi primare în raport cu cele acordate de către societate. Aceste drepturi sunt recunoscute de dreptul natural ca fiind drepturi superioare necondiţionate, indiferent de voinţa statului în diferitele etape şi forme de existenţă şi evoluţie istorică a acestuia.
Faptul că fiinţa umană s-a născut pentru a-şi dezvolta eul şi tinde spre deplina lui dezvoltare, ceea ce este util societăţii şi în acelaşi timp şi individului determină libertatea lui personală. Pierderea acestei libertăţi duce la degradarea relaţiilor de orice fel la care este supusă fiinţa umană. Tema politică o constituie importanţa cu care este pusă în discuţie, de către cei care acced la putere, nevoia drepturilor omului. Într-o guvernare sănătoasă unde este asigurată libertatea publică iar dragostea de patrie, cea de libertate şi virtutea politică primează, cetăţeanul trebuie să participe la toate acestea cu răspundere, interes şi perseverenţă. De asemenea, drepturile omului şi libertăţile personale deschid şi o temă socială, pentru că de fapt acest motiv a fost unul principal pentru care aceste drepturi există astăzi. Trebuie subliniat că indiferent de gradul de capacitate pe care îl are un stat, aceste drepturi nu pot fi neglijate, iar omul trebuie să înţeleagă că dimensiunea acceptării acestor drepturi pentru fiecare dintre noi – nu contează rasa, culoarea, statutul social – este esenţială pentru reuşita unei convieţuiri perfecte.
Concepţiile unor mari filosofi ai timpului, cum ar fi Aristotel, Cicero, Grotius, Montesqueu şi jurişti de notorietate, şi-au găsit expresia în documente cu caracter instituţional, care au pus bazele normative privind drepturile şi libertăţile omului. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată la 10 decembrie 1948 de Adunarea Generală a ONU, a consfinţit într-un document politico-juridic cu caracter universal drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului ca valori general-umane. Drepturile omului devin o condiţie indispensabilă a statului de drept, a recunoaşterii sale ca stat democratic pe plan internaţional.
Pentru a înţelege fenomenele referitoare la originile şi evoluţia conceptului drepturilor omului analizăm evoluţia lor prin prisma evenimentelor care s-au produs de-a lungul etapelor istorice. Analizăm evoluţia gândirii filosofice, a procesului de cunoaştere, aptitudinile caracteristice omului, fiinţa înzestrată cu raţiune şi morală care pune problema menirii omului în lume.
Stoicii greci Poseidon, Seneca, Epictet au fost primii care au elaborat noţiunea de drept natural, potrivit căreia legile stabilite de om nu sunt decât replici imperfecte ale unui drept etern şi imuabil aplicabil Cosmosului, iar legea laică nu are valoare decât dacă corespunde legii universale.
Aristotel menţiona în lucrarea „Politica”, că numai prin lege devine cineva sclav ori liber, prin natură oamenii nu se deosebesc. Putem afirma că „conceptul propriu-zis privind drepturile omului” s-a născut în perioada de pregătire a revoluţiilor burgheze din Europa, idee afirmată şi în practica socială.
În prezent drepturile omului reprezintă o instituţie complexă, ce ţine de ordinea juridică internă şi de cea internaţională.
Etapa modernă a drepturilor omului începe cu înfiinţarea în 1945 a ONU, care au proclamat necesitatea de a renaşte credinţa în drepturile omului.
Primul document scris consacrat protecţiei drepturilor omului este atestat în Anglia – vestita „Magna Carta Libertatum” din 19 iunie 1215, data de Ioan fără de Ţară, prin care baronii şi episcopii englezi au obţinut o serie de privilegii şi garanţii procedurale de la rege. Acest act epocal a avut o influenţă definitorie asupra tuturor celorlalte acte, atât de importante pentru întreaga populaţie, elaborate în acest domeniu în întreaga lume de-a lungul timpului. Ulterior, tot în Anglia, au apărut o serie de documente importante privind drepturile omului, „Petiţia drepturilor” din 7 iunie 1628, „Habeas Corpus Act” din 26 mai 1679 şi „Bill of Rights” din 13 februarie 1689, prin care s-a format sistemul Parlamentar al Marii Britanii.
Pe alt continent, în America, la 12 iunie 1776, în statul Virginia, a fost adoptata „Declaraţia drepturilor din statul Virginia”, care prevedea ca „toţi oamenii sunt de la natură egali, liberi şi independenţi şi au anumite drepturi inerente naturii lor, respectiv dreptul la viaţă şi libertate, dreptul de a dobândi şi a dispune de proprietate, precum şi de a căuta să obţină fericirea şi siguranţa. La 14 iunie 1776, a fost adoptata la Philadelphia „Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite ale Americii”, care prevede că „toţi oamenii se nasc egali, cu anumite drepturi inalienabile, printre acestea regăsindu-se dreptul la viaţă, libertate şi căutarea fericirii”. Una din ideile valoroase, ale acestui document, este aceea că toate guvernările au fost stabilite de către oameni anume pentru a garanta aceste drepturi consfinţite „Atunci când o forma de guvernare devine contrară acestui scop, poporul dispune de dreptul de a o schimba sau de a o aboli şi de a institui o nouă guvernare”.
Mijlocul sec. al XIX-lea a înregistrat un fenomen nou în domeniul drepturilor omului şi în abordarea acestora pe plan internaţional. Au fost adoptate un număr impunător de acte internaţionale multilaterale cu caracter universal.
După crearea Societăţii Naţiunilor Unite, au fost elaborate patru mari categorii de norme de protecţie a unor categorii de drepturi ale omului: norme referitoare la problemele legate de muncă, la problema protecţiei popoarelor din colonii, a minorităţilor etnice şi religioase şi a străinilor, considerate ca fiind foarte importante pentru omenire.
După cel de-al doilea război mondial, la 10 decembrie 1948, a fost adoptată Declaraţia Universala a Drepturilor Omului. Acest act consfinţeşte o serie de drepturi fundamentale – „un ideal comun ce trebuie împlinit” – pentru toţi oamenii, indiferent de rasă, sex, limbă, religie, opinie politică, origine etnică sau socială, bunuri, naştere sau situaţie materială. Având la bază ideile juristului Rene Cassin (1887-1976), acest document a fost adoptat de statele membre ale ONU, cu excepţia a opt abţineri (Africa de Sud, Arabia Saudită, URSS şi cinci democraţii populare).
Ca urmare a faptului că statele au considerat necesară adoptarea unui document cu forţă juridică, în perioada 1948-1966 s-au purtat negocieri pentru adoptarea unui document în acest sens. Astfel, la 16 decembrie 1966 Adunarea Generală a ONU a adoptat două documente distincte:
- Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, în vigoare din 23.03.1976;
- Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale în vigoare din 03.01.1976.
Aceste trei documente reunite, plus Protocolul nr. 1 facultativ, constituie Carta Internaţională a Drepturilor Omului care a inspirat elaborarea şi încheierea unei întregi serii de instrumente complementare privind reglementarea drepturilor omului în unele domenii speciale şi concrete.
Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului sunt universale ca fiind inerente naturii umane. Pot exista deosebiri de reglementare, dar esenţa lor rămâne aceeaşi: libertatea persoanei umane.
Universalitatea drepturilor omului nu înseamnă neapărat că toţi cetăţenii unui stat se pot bucura de toate drepturile şi libertăţile, ci că toţi oamenii se nasc liberi şi rămân liberi şi egali în drepturi. Drepturile omului se aplică tuturor fiinţelor umane. Acest universalism, promovat de liberalismul individualist al Declaraţiei de la 1789, a fost puternic contestat chiar de la bun început.
Biserica catolică a contestat acest nou „catehism”, care tindea să-l substituie pe al sau. O tendinţă contrară celei universaliste a fost dezvoltată de filosoful şi esteticianul german Herder. El a fundamentat conceptul de spirit al poporului, de geniu naţional. Această doctrină ducea la „naţionalizarea” drepturilor omului. Recunoscut chiar de la bun început în cadrul Naţiunilor Unite, principiul interdependenţei şi indivizibilităţii drepturilor omului a fost adoptat efectiv şi oficial şi stipulează că „exerciţiul libertăţilor civile şi politice, ca şi al drepturilor economice, sociale şi culturale este interdependent”, subliniind, totodată, că „în cazul în care individul este privat de drepturile sale economice, sociale, culturale, el nu mai reprezintă persoana pe care Declaraţia o consideră ca ideal al omului liber”.
Pentru o abordare efectivă a elementelor esenţiale ale complexului conceptual al drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, se impun a fi precizate unele aspecte de ordin terminologic.
Într-o prima etapă, drepturile omului erau denumite „drepturi naturale”, formularea „drepturi ale omului” fiind mai recentă. S-a apreciat că expresia „rights of man”, utilizată iniţial în limba engleză, avea o nuanţă discriminatorie, implicând printr-o interpretare defectuoasă doar drepturile bărbatului. În perioada celui de-al doilea război mondial a început să fie folosită formula „human rights”, care presupune un cerc mai larg de drepturi ale persoanei.
Pe plan conceptual menţionăm că în documentele internaţionale, ca şi în actele interne normative de drept, sunt utilizate, de regulă, două noţiuni – „drepturi” şi „libertăţi”. Şi în lucrările de specialitate întâlnim o terminologie diferită („drepturile omului”, „libertăţile publice”) de „drepturile omului şi ale cetăţeanului”. Este de remarcat, totuşi, că se face o distincţie între „drepturi” şi „libertăţi”. Noţiunea de „drepturi” se utilizează pentru a desemna drepturile omului în general, iar sintagma „libertăţi publice” – pentru a desemna drepturile cetăţeanului în general. În realitate, până la crearea garanţiilor juridice ale drepturilor omului, distincţia dintre „drepturile omului” şi „libertăţile publice”, având un oarecare sens, este astăzi depăşită, ea instituind adevărate „creanţe” ale omului faţă de stat:
- pentru considerentul că drepturile omului, consacrate în documentele internaţionale, pot şi sunt apărate prin intermediul unor organisme noi, create pe plan internaţional;
- pentru considerentul că drepturile omului sunt recunoscute astăzi ca având forţă juridică directă pe plan intern, în virtutea principiului priorităţii dreptului internaţional.
Din punct de vedere juridic, dreptul este o libertate, iar libertatea este un drept. Între aceste două concepte nu există deosebiri de natură juridică şi avem de-a face, de fapt, cu o singură noţiune juridică. Între drept şi libertate există o sinonimie din punct de vedere juridic.
La nivel european, în sfera instrumentelor juridice de protecţie şi de garantare în domeniul drepturilor omului, regăsim instituţia comunitară – Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Dintotdeauna drepturile omului şi libertăţile fundamentale au reprezentat o temă psihologică, greu de ocolit şi imposibil de evitat în dezbaterea publică. Explicaţia constă în faptul că nu există om în aceasta lume, căruia să îi fie indiferent, conştient sau inconştient, modul prin care îi sunt ocrotite drepturile şi libertăţile.
prof. Antoniu Cristian Ilovan
Grupul Şcolar Telciu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu