luni, 23 martie 2015

Martie 2015

Inteligenţa plus caracterul este scopul adevăratei educaţii. (Martin Luther King Jr.)

Competenţele între deziderat şi provocare în învăţământul european

Pentru început ne dorim să ne punem întrebarea fundamentală, de ce sunt competențelor elevilor atât de importante, și de ce ar trebui ca procesul de predare-învățare –evaluare să se bazeze pe o abordare bazată pe competențe?
Viața este din ce în ce non-rutină, se bazează pe rezolvare de probleme și tehnologie bogată. De aceea, sistemele de învățământ se îndepărtează de abordările exclusiv de conținut concentrându-se mai mult pe sprijinirea elevilor să dezvolte o gamă de competențe pentru a face față în lumea noastră complexă. Educația de astăzi, la fel ca și în secolele anterioare, este destinată să promoveze dezvoltarea personală, cetățenie și pregătirea elevilor pentru piaţa muncii.
Cu toate acestea, competențele necesare pentru acest lucru în societatea de astăzi, la fel ca și în societatea viitoare a secolului 22, sunt și vor continua să fie foarte diferite de cele care au fost necesare în vremuri anterioare. În timp ce unele aptitudini, cum ar fi de aritmetică și alfabetizare, sunt la fel de importante astăzi cum au fost în trecut, altele mai importante vor fi competențele transversale și de ordin superior, cum ar fi colaborarea şi rezolvare de probleme sunt din ce în ce valoroase actual pentru ca cetățenii să poată lua efectiv parte la o viaţă împlinită din punct de vedere personal, social sau profesional. Profesorul Patrick Griffin, de la Universitatea din Melbourne, a vorbit despre importanța acestor competențe în mediul de lucru actual.
Nevoia elevilor este să dezvolte aceste competențe, de asemenea, cunoscute şi sub numele de "competențe cheie" sau "competențele necesare în secolul 21", a câștigat din ce în ce mai multă importanță, și a devenit recent proeminentă în sistemele de educație, datorită faptului că la nivel mondial sunt prezente motivații sociale și economice, precum și datorită evoluțiile înregistrate în învățământul de cercetare. Necesitatea de a îmbunătăți calitatea și relevanța competențelor cursanților, dobândirea de a utiliza metode non-formale de educaţie pe lângă cele ale educației formale a fost recunoscută pe scară largă, în special având în vedere rata ridicată a șomajului în rândul tinerilor în cadrul Europei. Cunoștințele și competențele de bază sunt necesare, dar nu sunt suficiente pentru a îndeplini cerințele complexe ale revendicărilor sociale de astăzi într-o economie globală în ce mai competitivă. Într-o lume digitală în cazul în care abilitățile bazate pe vechile profesii sunt în declin, orientare spre educație bazată pe competențe are o importanță deosebită. Noile tehnologii sunt în continuă schimbare iar modul în care învăța elevii, muncim şi trăim va fi principiul de bază într-o societate digitală și bazată pe cunoaștere. Deci, necesitatea de a dezvolta prin educaţie competențele elevilor pare destul de clară. Dar exact ce sunt aceste competenţe, și cum ar trebui să le formăm elevilor?
O definiție utilă este dată de Hoskins și Crick, care afirmă că o "competență" poate fi definită ca "o combinație complexă de cunoștințe, abilități, valori, atitudini și motivaţia reprezentat de acțiunea de a reuşi într-un anumit domeniu ". Cu alte cuvinte, acestea sunt „mijloace „ care pot să aplice în mod eficient o combinație de cunoștințe, aptitudini și atitudini reacționând cu succes la o situație sau de a rezolva o problemă din lumea reală.
Termenul "competență" a fost utilizat inițial în contextul profesional în Franța din anii 1970 pentru a se referi la ceea ce angajații posedă cunoştinţe necesare dincolo de calificarea proprie pentru a acționa eficient într-o gamă de situații de muncă. În anii 1980, abordările bazate pe competențe au început să fie dezvoltate în educația și formarea profesională în diferite țări europene. De atunci, importanța tot mai mare a includerii competențelor în procesul educaţional a însemnat că învățarea bazată pe competențe a fost extinsă și la învățământul școlar general.
Competențele sunt exprimate, înțelese și puse în aplicare în cadrul fiecărui sistem de învățământ în moduri diferite în funcție de context național, în funcție de filosofiile educaționale, tradițiile istorice și politice, precum și influențele exterioare. Țările au dezvoltat, prin urmare, propriile lor definiții naționale și cadre de competență, inclusiv competențele transversale . Acestea includ recomandarea Uniunii Europene privind competențele-cheie pentru învățarea continuă, Planul Cadrul UNESCO, Planul Cadrul OCDE DeSeCo, Parteneriatele sec.21 , și Planul Cadrul ATC21S. Toate aceste cadre împărtășesc puncte comune și au fost dezvoltate în consultare cu experții și părțile interesate la nivel global..
Să aruncăm mai întâi o scurtă privire la cadrul competențelor secolului 21, care include patru dimensiuni:
- moduri de a gândi;
- moduri de a trăi în lume;
- modalități de lucru;
și uneltele pentru prelucrarea acestora.
Modalitățile de gândire sunt conceptualizate şi includ creativitatea și inovarea, gândirea critică, rezolvarea problemelor, luarea deciziilor și a învăța să înveți.
Modalitățile de trai in lume, include cetățenia locală și globală, aptitudini de viață și de carieră i, responsabilitate personală și socială , conștientizare culturală.
Modalitățile de lucru sunt considerate colaborarea și comunicarea; cultura informației și educația în domeniul TIC. După cum veți vedea, Planul Cadru european se referă și la toate aceste competențe, dar este mult mai bine înrădăcinată în contextul curriculumului școlar european.
Planul Cadru al Uniunii Europene, elaborat de Comisia Europeană, în consultare cu toate statele membre, include următoarele 8 cheie Competente:
- Comunicare în limba maternă
- Comunicarea în limbi străine
- Competențe matematice și competențe de bază în știință și tehnologie
- Competențe digitale.
- A învăța să înveți.
- Competențe sociale și civice.
- Spirit de inițiativă și antreprenoriat.
- Sensibilizare și exprimare culturală.
Toate cele 8 competențe-cheie sunt considerate la fel de importante, deoarece fiecare dintre ele contribuie la împlinirea și dezvoltarea personală a tuturor persoanelor. Multe dintre competențele se suprapun și toate sunt interdependente, pentru că abilitățile transversale joacă un rol important în fiecare dintre ele: gândirea critică, creativitatea, inițiativa, rezolvarea de probleme, evaluarea riscurilor, luarea deciziilor și empatia.
Cu toate acestea, există o competență deosebită care vor fi luată în considerare extrem de importantă este "a învăța să înveți", fundamentul întregului proces de învățare. Ca și în toate cele 8 competențe cheie, cadrul european oferă în primul rând o definiție a competenţei” a învăța să înveți „ și apoi identifică cunoștințele, aptitudinile și atitudinile asociate acesteia.
„A învăța să înveți „este definită ca abilitatea de a persevera în învățare, de a organiza propria învățare, inclusiv prin gestionarea eficientă a timpului și a informațiilor, atât individual, cât și în grup. Această competență include gradul de conștientizare a procesului de învățare precum și abilitatea de a depăși obstacolele pentru a învăța cu succes.
„A învăța să înveți” angajează elevii să se bazeze pe experiențele de învățare și de viață anterioare, în scopul de a utiliza și aplica cunoștințele și abilitățile în orice situaţie de viaţă atât în şcoală cât şi în afara ei.

prof. Vasilica GAZDAC
Școala Gimnazială „Tiberiu Morariu” Salva

Programul de formare continuă „EDUcațieNONFORMALĂ” – grupa 2

Educația nonformală este din ce în ce mai mult o componentă de bază a învățământului actual datorită valențelor educative realizate într-un cadru plăcut, relaxant pentru elevi, dar care cere o pregătire serioasă din partea cadrelor didactice. Fie că este vorba de o excursie sau o seară distractivă, fie că este vorba de activitățile realizate în cadrul cercurilor de la cluburile copiilor sau de un festival, pentru aceste activități este necesară o pregătire minuțioasă, de la perfecționarea cadrelor didactice în domeniu până la organizarea propriu zisă a activității.
Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor de perfecționare a cadrelor didactice, Casa Corpului Didactic a județului Bistrița-Năsăud a pus la dispoziția cadrelor didactice programul de formare „EDUcațieNONFORMALĂ”, program acreditat cu 25 de credite profesionale transferabile și care cuprinde 89 de ore, repartizate în cinci module.
„Curriculum-ul reprezintă totalitatea proceselor educative şi experienţele de învăţare prin care trece elevul pe durata parcursului său şcolar”, cu alte cuvinte acesta cuprinde programul disciplinelor sau materiilor şcolare ale procesului instructiv-educativ. În timp ce Curriculum-ul formal susţine formarea şi dezvoltarea personalităţii elevului asigurând baza evoluţiei la diferite niveluri de specializare, Curriculum non-formal, în funcţie de forma educaţiei cu care se corelează, defineşte obiectivele pedagogice specifice anumitor activităţi opţionale, complementare şcolii, dar instituţionalizate la nivel extraşcolar (palatele și cluburile copiilor, de exemplu), iar activităţile realizate depind în mare măsură de pregătirea profesorului și de capacitatea acestuia de găsi modalități optime de a crește calitatea învățământului pentru a asigura elevilor un parcurs şcolar individualizat, în funcţie de condiţii şi cerinţe concrete. Pentru aceasta cadrul didactic trebuie să își perfecționeze permanent pregătirea profesională, să realizeze schimburi de bune practici cu alți profesori și, nu în ultimul rând, să fie foarte creativi.
Modulul I al programului de formare „EDUcațieNONFORMALĂ”, modul denumit „Curriculum”, cuprinde următoarele unități de învăţare: Proiectare curriculară, Strategii/metode/mijloace didactice și Evaluarea/autoevaluarea didactică. Formatorul modulului I, domnul profesor Ion Costea, a realizat activitățile acestui modul într-un mod foarte atractiv, profesorii parcurgând unitățile de învățare ale modulului prin intermediul muncii în echipă și al jocurilor didactice.
Proiectarea disciplinelor opţionale a reprezentat un alt punct important din programul modulului I, cu toate etapele necesare acestui demers, (Documentarea. Denumirea opţionalului. Stabilirea tipului de opţional (la nivelul disciplinei, la nivelul ariei curriculare, la nivel crosscurricular). Alegerea duratei opţionalului).
Modulul II , „Comunicare şi multimedia”, realizat de domnul Adrian Năstase, informatician CCDBN, a cuprins mai multe unități de învățare, de actualitate, luând în considerare faptul că toți profesorii trebuie să valorifice în procesul instructiv-educativ noutățile de ultimă generație ale tehnicii în general și ale calculatorului în special. Unitățile de învățare în care a fost structurat modulul II sunt: Comunicare prin internet, Prelucrarea imaginilor cu aplicaţia Windows Live Photo Gallery, Procesare audio cu aplicaţia Audacity și Procesare video cu aplicaţia Windows Live Movie Maker, metode și aplicații care asigură cadrelor didactice cunoștințe cu care pot realiza lecții foarte atractive, de impact la nivelul generației „Globalizării și Internetului”.
Modulul III, „Managementul activităţilor educative nonformale”, a fost prezentat de domnul profesor Ioan Ioja, modulul fiind structurat în următoarele unități de învățare: „Educaţia şi formele ei de realizare”, „Forme de organizare a activităţilor educative nonformale” și „Managementul activităţilor nonformale”.
Modulul IV al programului de formare EDUcație NONFORMALĂ, „Organizarea concursurilor şi festivalurilor” a dezvoltat ca unități de învățare următoarele teme: „Etapa de pregătire a proiectului pentru un concurs/ festival”, „Redactarea proiectului” și „Evaluarea proiectelor”. Modulul a fost prezentat de doamna profesor Maria Apăvăloae, având-o ca invitat pe doamna profesor Dan Aurelia, inspector școlar de specialitate, care a adus cursanților elementele de actualitate din documentele școlare referitoare la organizarea concursurilor școlare și a festivalurilor.
Modulul V, „Noile educații”, tratează doar trei din cele 15 discipline consacrate deja ca discipline sau module de studiu cuprinse în planul disciplinar, dar mai ales în plan interdisciplinar și transdisciplinar: Educaţie pentru sănătate, Educaţie pentru mediu și Educaţie globală. Modulul V a fost prezentat de profesor Elena Egreta Marc, formator și responsabil al programului de formare.
Programul de formare acreditat „EDUcație NONFORMALĂ” a fost încheiat cu evaluarea finală din data de 30 ianuarie 2015, sesiune de evaluare în care cursanții au susținut în fața Comisiei de evaluare câte o probă reprezentând un proiect elaborat în echipe de lucru pe parcursul desfășurării programului.
Ca orice program de formare „EDUcație NONFORMALĂ” constituie un prilej de diseminare a experienţelor didactice pozitive și de experimentare a unor noi practici profesionale în vederea identificării acelor teme, metode și mijloace care pot fi aplicate în activitatea curentă de la clasă pentru a realiza, în măsura în care este posibil, o parte a acelui ideal educaţional al societăţii democratice româneşti care este un model de om conceput ca personalitate complexă, integrală, armonioasă, cu un evantai de calităţi intelectuale, morale, profesionale, estetice, fizice şi care se adaptează cu uşurinţă la schimbările cerute de progresul social, ştiinţific, tehnic, cultural contemporan.

prof. metodist Elena-Egreta MARC
CCD Bistriţa-Năsăud
responsabil de program

Profesori şi elevi, mesageri ai spiritualităţii româneşti de pe Valea Şieului, la Bruxelles

Portul, graiul şi tradiţiile româneşti sunt moştenite şi păstrate cu sfinţenie în lăzile de zestre ale bunicilor şi în cămările sufletelor noastre. Straiele autentice româneşti au fost create cu migală şi pricepere de cei ce astăzi nu mai sunt, dar trăiesc prin truda şi frumuseţea muncii lor. Costumele populare vorbesc de continuitatea noastră pe aceste meleaguri creând o punte între generaţii şi reprezintă un izvor al spiritualităţii şi frumuseţii. Cine suntem, de unde venim? Vorbesc poalele, cămăşile, cătrinţele de existenţa noastră. Suntem urmaşii unui neam de oameni destoinici şi harnici, creatori şi iubitori de frumos, care au ştiut a învârti fusul, dar şi poalele. Cămăşile cusute cu altiţă, poalele cu ajur, zadiile brodate ori cusute pe păr sunt mândria oricărei femei crescute la sat, acolo unde s-a născut veşnicia. Românul s-a înveşnicit prin straiele sale populare, iar noi, profesori şi elevi de la şcoli de pe Valea Şieului am dorit să arătăm că suntem mândri de a fi români.
Cu acest mesaj, Ansamblul folcloric Miorița s-a deplasat la Bruxelles la invitaţia doamnei europarlamentar Ramona Mănescu. Am dovedit că ştim să ne purtăm cum ne e portul, ştim vorbi cum ne e limba, iar cântecul şi jocul ne sunt la îndemână. O atmosferă de adevărată simţire româneasca s-a creat la Centrul Spiritual Cultural Român din Bruxelles unde, printr-un spectacol de cântece şi dansuri populare, i-am făcut pe cei care se află departe de ţară să se simtă acasă.
Delegaţia noastră a impresionat prin demnitatea cu care a purtat hainele tradiţionale, dar şi prin profesionalismul şi dragostea pentru cântecul şi dansul popular. Au fost prezentate suite de dansuri de pe Valea Şieului, a Someşului şi de pe Câmpie, urmate de vocile calde ale solistelor care au interpretat cântece specifice.
Gazdele noastre au fost doamna Ramona Mănescu, europarlamentar, şi invitaţii domniei sale: domnii Ambasadori Mihnea Ioan Motoc şi Ştefan Tinca şi reprezentanta Companiei Tarom la Bruxelles. Printre spectatori s-au numărat români care trăiesc şi muncesc în Bruxelles. Manifestarea culturală întitulată „Mărţişor 2015” s-a dorit a fi un simbol al primăverii oferit din suflet pentru suflete de români.
Căldura cu care am fost primiţi ne-a demonstrat că românii îşi respectă neamul şi tradiţiile şi apreciază frumosul.
În cadrul acestei mobilităţi am avut plăcerea de a cunoaşte un grup de elevi şi profesori de la Şcoala Gimnazială Specială pentru Deficienţi de Auz „Sfânta Maria” din Bucureşti, oameni cu suflet mare de la care am învăţat că bucuria vine din lucrurile mărunte: să oferi un zâmbet, un gest de prietenie sau un salut călduros. Ei au prezentat un spectacol de pantomimă de calitate şi au organizat o expoziţie de mărţişoare confecţionate în atelierele de creaţie ale şcolii.
Bruxelles-ul a reprezentat pentru noi un spaţiu de multiculturalitate. Obiective turistice importante ne-au încântat privirile şi ne-au umplut inimile. Pentru cei prezenţi, elevi şi dascăli, numele de Palatul Regal, Piaţa Regală, Catedrala Notre-Dame, Atomium, Basilica, Biserica Sfântul Nicolae, Teatrul Regal, Parcul Mini Europa vor reprezenta de acum amintiri dragi sufletelor noastre. Bineînţeles că paşii noştri s–au oprit şi în renumitele ciocolaterii Leonidas, Godiva, Neuhaus, ori în magazinele de suveniruri. Vizita la Parlamentul European a fost una deosebită. Aici, prin amabilitatea doamnei Mariana Cosac am avut ocazia de a afla care este rolul şi activitatea acestui organism, iar impresionanta sală de plen ne-a dat ocazia de a trăi experienţa democraţiei europene din interior. Despre activitatea din cadrul comisiilor ne-a vorbit doamna Ramona Mănescu, europarlamentar, gazda noastră primitoare. În aceasta calitate, domnia sa este membru în mai multe comisii, printre care şi Comisia pentru Educaţie şi Cultură.
Am trăit o experienţă deosebită, iar marea noastră satisfacţie a fost să constatăm că dascălii încă sunt respectaţi, iar respectul se câştigă şi noi putem să-l recâştigăm.
Dascălul adevărat e cel ce se risipeşte în fiecare elev care-i trece pragul şcolii, e cel care dovedeşte prisos de bunătate şi înţelepciune, cel ce învaţă alături de elevii săi, cel care e prieten şi părinte.
Mulţumim celor care au făcut posibilă această mobilitate, în mod cu totul special doamnei Ramona Mănescu şi consilierelor domniei sale Cristina Semanaru şi Angelica Petcu, maestrului coregraf Valer Nicoară care a realizat şi pus în scenă scenariul spectacolului.

prof. Simona GERMAN, Şcoala Gimnazială Şieu
prof. Emilian NUŢIU, Şcoala Gimnazială Şieuţ
prof. Maxim OMETIŢĂ, Şcoala Primară Domneşti

„Pe aripile primăverii a sosit și Ziua Mamelor”

Primăvara este în aer. La fel și dragostea și bucuria de a trăi. Primăvara, când avem totul sau nimic și începem să credem din nou în minuni, în renaștere, să credem și în noi începuturi. Simbol al bucuriei, al primăverii, al florilor și al zborului uman, al expansiunii sufletești creatoare, copilăria este cea mai importantă pentru „scara valorică” pe care va putea urca orice om pe parcursul vieții lui. Copilăria dă marele start pentru sublima competiție a omului cu el însuși - în propria sa devenire, autodesăvârșire și afirmare ca valoare umană. Copilăria este un vis, vis pe care nimeni nu-l poate uita.
Micii școlari ne învață, ne fascinează prin farmecul și prospețimea lor, prin sinceritate, inocență, candoare, perspicacitate și creativitate . Școala este factor decisiv în educarea copiilor prin frumos pentru valoare.
Vestitorii primăverii bat la geam… Noi, toţi, emoţionaţi, deschidem fereastra ca să primim mângâierea călduţă a soarelui de primăvară. Zâmbim şi ne bucurăm, iar pe ea, primăvara, ,,o poftim” în școala noastră şi pe mamele noastre pe care le invităm să le sărbătorim de ziua lor.
Primăvara reuşeşte întotdeauna să trezească în sufletele noastre bucurii şi emoții deosebite, iar evenimentele specifice primăverii oferă copiilor posibilitatea de a percepe atmosfera deosebită a acestora. Încercând să înţelegem acest festin al primăverii, privind cu atenţie acest spectacol al naturii, această impresionantă dovadă de sensibilitate şi frumos, ne gândim că uneori ar fi benefic să ne exprimăm gândurile prin intermediul serbărilor școlare. Să redăm, aşadar, sentimentele ce le nutrim pentru mamele noastre prin interpretarea unor roluri și realizarea unor pași de dans, oferind posibilitatea micilor actori de a da frâu liber imaginaţiei creatoare şi artistice prin interpretarea personajelor ce la reprezintă.
Elevii clasei I A, de la Școala Gimnazială „Florian Porcius” Rodna, au sărbătorit ziua mamelor într-un cadru festiv, prezentând mamelor câteva surprize plăcute: un recital de cântece și poezii dedicate mamelor, scenetele „Carnavalul prințeselor” și „Alaiul primăverii”, în care au interpretat cele mai frumoase roluri, începând de la personajele din poveste care își iubesc mamele și încheind cu vestitorii primăverii, care s-au trezit la viață să sărbătorească mamele noastre dragi, un dans modern, intitulat „De ziua ta!”, regizat de elevele Bodriheic Emiliana și Doriana și le-au dăruit felicitări și diplome realizate de ei. Costumele adecvate și minunate care le-au purtat, cât și talentul artistic de care au dat dovadă, au umplut sufletele mamelor și bunicelor prezente de multă bucurie și le-au luminat chipurile frământate de atâtea griji, bucurându-se fiecare de mica minune care s-a străduit să-și facă mama și bunica cât mai fericită în această zi deosebită pentru ele – ziua tuturor mamelor.
Mama este soarele care răsare în fiecare dimineață, pentru a ne însenina ziua. Când ne îmbrățișează, îi simțim mâinile moi, care ne-au șters lacrimile de când ne-am născut. Și, deși ne-ar trebui o viață să ne exprimăm prin vorbe cât înseamnă pentru noi, am putea să rezumăm acestea și să spunem că le iubim mai presus de orice, așa cum infinitul iubește universul! Să nu uităm niciodată această sărbătoare dedicată mamelor noastre, să le recunoaştem meritele şi să nu ne uităm „Mama”.

prof. înv. primar, Ana Emilia BODRIHEIC
Şcoala Gimnazială „Florian Porcius” Rodna

Munca independentă a elevilor la lecţii – mijloc de tratare diferenţiată

Munca independentă oferă posibilităţi nelimitate pentru dezvăluirea şi cunoaşterea capacităţilor intelectuale individuale ale elevilor, pentru nivelul lor de dezvoltare şi, totodată, poate servi ca mijloc de cultivare a acestora. Munca independentă la lecţii „prin definiţie” are valoare formativă deoarece îi impune elevului să investească un anumit efort intelectual, exersându-şi operaţiile gândirii, dar eficienţa formativă deosebită i-o imprimă faptul că prilejuieşte un contact strâns cu clasa (cu colegii) şi cu profesorul în momentul verificării imediate, comentate a temei efectuate independent, cu beneficiul precizărilor şi completărilor ce se impun. Printre efectele deosebite menţionăm că munca independentă transformă atitudinea de „teamă” faţă de lucrările scrise (extemporale, teze) într-o atitudine plăcută de „aşteptare” a prilejului de a se afirma sau de a-şi descoperi lipsurile, greşelile în timp util corectării lor. Astfel „greşeala” (în sens larg inclusiv lipsuri, goluri), comisă de către elevi în procesul cunoaşterii, intră în drepturile ei legitime, dobândindu-şi funcţia didactică de semnalare a contradicţiilor dintre cerinţe externe şi capacităţile reale ale elevilor de a le satisface. Când elevii şi profesorii ajung în posesia unor astfel de convingeri, raporturile între ei sunt dominate de calm, încredere reciprocă şi solicitudine, ceea ce contribuie la intensificarea informaţiei inverse bilaterale şi prin acestea, implicit sporeşte eficienţa mai ales formativă a învăţământului. Compararea rezultatelor muncii proprii cu rezultatele obţinute de ceilalţi colegi contribuie la dezvoltarea spiritului critic obiectiv, la dezvoltarea capacităţii de autoevaluare şi apreciere obiectivă a elevilor, la dezvoltarea motivaţiei în activitatea şcolarului. Ca să i se confere un pronunţat caracter formativ, munca independentă trebuie să fie productivă, relativ originală nu imitativă, deci, creativ-productivă. Munca independentă este considerată ca formă de învăţare sau metodă, îmbinarea ei cu munca colectivă, luând forma individualizării sau diferenţierii, desfăşurându-se în clasă sau acasă, prin exerciţii, lecturi, citire în gând, observaţii, compuneri, rezolvări variate, activităţi practice, etc. Ca organizare, mai puţin sunt corelate momentele ei: precizarea şi comunicarea obiectivelor, reactualizarea cunoştinţelor şi deprinderilor, precizarea algoritmilor, a tehnicilor, îndrumarea, diferenţierea sarcinilor, controlul raportat la obiective, aprecierea şi integrarea în contextul lecţiei sau urmărirea în timp, progresiv, pentru formarea deprinderilor cerute. Pornind de la aceste constatări, considerăm că, dacă, în condiţiile echilibrului predării-învăţării, munca elevilor s-ar circumscrie acestor obiective, atunci ea trebuie să fie prezentă constant în toate elementele structurale ale lecţiei combinate ca sistem, unitate de învăţare.
În etapa verificării domină încă concepţia tradiţională a controlului prioritar al temei faţă de învăţare, ceea ce deformează relaţia între învăţare şi aplicarea ei, mai ales prin munca independentă. în acest context al atenţiei acordate verificării temei şi valorificării timpului afectat ei, elevii primesc spre rezolvare diferite sarcini.
Fie se dau sarcini frontale, cu o dozare după timpul afectat controlului temei sub formă orală (citiţi în gând, analizaţi..., revedeţi...) sau prin comunicarea sarcinilor pe tablă ca exerciţii, întrebări sau prin fişe de sarcini unitare sau conform celor trei mari categorii de elevi.
Alte procedee constatate în timpul verificării temei întrunesc parţial cerinţele eficienţei: fie că se distribuie pe două-trei grupe, dar neclarificate ca bază psihopedagogică, dovadă fiind verificarea lor globală; fie se dau fişe „de dezvoltare” pentru elevii rapizi, dar în fond cu sarcini de completare, de aceeaşi natură, ca multiplicare cantitativă.
Dar munca independentă este prezentă şi după verificarea numai a învăţării, cu sesizarea rolului acestuia în eficienta rezolvare ulterioară a sarcinilor noi.
Reţinem ca procedee: formularea de sarcini de aplicare cu totul noi, formularea de sarcini de creaţie în acord cu algoritmii verificaţi, îmbinarea verificării acestora parţial oral, parţial independent sau sinteza independentă a cunoştinţelor învăţate şi la alte lecţii.
4) Activitatea autonomă apare şi după verificarea clasică a temei, cu sarcini comune, ca exerciţii, dar fără a se conştientiza rolul lor în contextul verificării, prin corelarea cunoştinţelor cu tema avută. Deşi nu se evidenţiază scopul, învăţătorul doreşte o trecere către noile cunoştinţe, prin reactualizarea experienţei empirice, anterioare a elevilor.
În etapa comunicării şi asimilării noilor cunoştinţe varietatea muncii independente este mai evidentă, având în vedere timpul acordat, complexitatea sarcinilor noi, concepţia mai conturată asupra participării. Deşi toţi elevii caută să rezolve sarcinile date, intervin capacităţile individuale şi atunci procedeul de a utiliza tocmai elevii slabi în valorificare, sinteză nu face decât să ilustreze necesitatea recuperării anterioare, dar şi a diferenţierii sarcinilor chiar în predare, moment în care să fie angajaţi elevii buni. Formarea deprinderilor de muncă independentă se poate realiza şi prin angajarea elevilor în activitatea directă pentru ultimele sarcini ale lecţiei. După o pregătire prealabilă învăţătorul urmând restul în clasă sau acasă, dar apare necesitatea diversificării sarcinilor pentru categoriile de elevi, pentru afirmarea elementelor de creativitate.
În fixarea cunoştinţelor, în cazul în care este bine dozat timpul lecţiei combinate, apar posibilităţi de utilizare a muncii independente, deşi fixarea orală încă domină. Astfel, după verificarea algoritmilor însuşiţi, o muncă independentă de control evidenţiază nivelul de înţelegere, dacă se precizează sarcinile în acord cu obiectivele vizate iniţial sau se efectuează exerciţii din manual, se corelează cu alte cunoştinţe, se sintetizează cunoştinţele pe un text nou, se realizează, noi comparaţii sau se utilizează fişe diferenţiate, în funcţie de participarea constatată anterior.
În majoritatea cazurilor, munca independentă elucidează, aplică, consolidează învăţarea anterioară. Menţionăm în continuare câteva criterii necesare conturării unui ghid practic:
- se impune analiza, cunoaşterea factorilor variabili care definesc atât momentul angajării elevilor, cât şi esenţa, orientarea, integrarea în activitatea independentă, cunoaşterea particularităţilor individuale, adaptarea la condiţiile colectivului eterogen,diversificarea după natura obiectului, după tehnologia cunoscută, după etapa învăţării. Astfel, prin obiectivele formative operaţionalizate, munca independentă poate realiza diferenţierea, ca şi cooperarea între elevi, nu numai rezolvarea unor sarcini unitare, în orice etapă, structură a lecţiei;
- deşi este pregătit elevul pentru autonomie, totuşi învăţătorul organizează, îndrumă, controlează, apreciază, dirijarea lui transformându-se în cooperare, o dată cu progresul elevilor. în acest sens poate fi acceptat termenul de „muncă autonomă” pentru a sublinia rolul coordonator al cadrului, nu atitudinea permisivă; forma şi ponderea fiind determinate de etapa învăţăturii;
- acordând atenţie sporită obiectivelor formative, precizate şi ordonate, se poate echilibra, nu numai sistemul de sarcini date, pe structurile lecţiei, dar şi forma deprinderi de învăţare prin căutare proprie, planificând progresiv sarcinile, tehnicile şi apelând la evaluarea continuă;
- se impune necesitatea pregătirii muncii independente prin comunicarea obiectivelor, integrarea lor în experienţa elevului, familiarizarea cu sarcinile date, cu mijloacele necesare, iniţierea în algoritmii de rezolvare, stabilirea limitelor, cooperării cu ceilalţi elevi. Chiar dacă munca cu manualele sau rezolvarea de exerciţii au dominat prin referire la gama deprinderilor necesare ulterior, echilibrarea cu alte procedee se cere - munca şi cu alte cărţi, observaţii variate, elaborarea de planuri, efectuarea de lucrări practice, compuneri variate etc.;
- lecţia combinată este dominantă în învăţământul primar, dar prin creşterea muncii independente, ea se poate apropia de cerinţele lecţiei moderne, cu funcţie predominant formativă. Deci însăşi structura ei poate suferi modificări - verificarea, dobândirea, fixarea clasică având altă pondere şi conţinut, organizare, integrare şi creându-se astfel variante tehnologice.

Bibliografie:
- Cerghit, I.; Radu, I.T.; Popescu, E.; Vlăsceanu, L., Didactica, manual pentru clasa a X-a, şcoli normale, E.D.P., R.A., 1997;
- Kant, Im., Tratat de pedagogie. Iaşi, Editura Agora, 1992

prof. înv. primar Marineta OLARIU
Școala Gimnazială „Prof. Gheorghe Dumitreasa” Girov, jud. Neamț

Educaţia morală în social

Fenomenologia educaţiei a devenit de-a lungul timpului o dimensiune societală fundamentală unde, contextul educaţiei morale reprezintă o componentă a educaţiei prin care se formează şi se dezvoltă conştiinţa şi conduita morală. Uneori a fost considerată un fapt de cultură, alteori componentă a educaţiei ce conduce la crearea unui cadru adecvat interiorizării componentelor moralei sociale, structurii personalităţii morale a copilului, contribuind la formarea şi stabilizarea pe această bază a profilului moral a acestuia, în concordanţă cu solicitările societăţii. Înţelegerea educaţiei morale în raport cu alte cunoştinţe sau arii curriculare se realizează prin prisma intenţiei de a „elabora” apariţia şi dezvoltarea unui comportament civilizat, sensibil la morală. Adaptarea la solicitările mediului în care este inclus individul s-ar realiza în condiţii optime cel puţin sub aspect teoretic însă, datorită unui cadru psiho-intelectual insuficient maturizat, conştiinţa acestuia nu devine judecător ci mai degrabă caută motivaţii, substituiri de încălcare a perceptelor, regulilor moral-etice, acceptate social şi stabilite ca reper.
În condiţiile în care obişnuinţele morale conduc la formarea unor trăsături de voinţă, caracter, deprinderi responsabile de felul în care oamenii interacţionează unii cu alţii, educaţia morală vizează suprastructura socială şi implicit morală, generând profile comportamental-caracteriale mai mult sau mai puţin bazate pe constructe morale şi trăiri afective corespunzătoare.
Personalitatea umană se exprimă în special prin comportare, prin evidenţierea unui cadru adecvat, solid din punct de vedere psihomoral, fiind o configuraţie rezultată din transformări de tip longitudinal, în general cu substrat familial. Latura socio-morală ne defineşte statutul nostru de om, este definitoriu, deoarece, contrastul acestui tablou caracterial constă în neîndeplinirea obligaţiilor moral-civice sau conduc spre comportamente cauzate de imaturitatea conştiinţei morale. Formarea conştiinţei umane cuprinde componenta cognitiv-afectivă, aceasta fiind prezentă ca noţiune şi reprezentare morală generând fonduri predispozante înspre echilibrul moral, conformism raportabil la norme ori, spre incidente morale, conduite imorale sancţionate de societate ca neîncadrabile în normele morale, implicând sancţionarea fermă a acestora. Regula devine o lege morală efectivă – aşa cum afirma Piaget, tocmai în momentul în care locul regulii din constrângere îl ia regula din cooperare. Utilă s-ar constitui şi investigarea stadiilor moralei cât şi incidenţa anumitor comportamente sancţionate socio-moral, parcursul dincolo de limita tolerabilă pe care societatea a proclamat-o adică, adaptarea sancţiunii la comportamente, gravitate, gesturi, posturi şi limbaj, toate acestea promovate de unii indivizi, membri ai societăţii.

Bibliografie:
1. Nicolae, Jurcău., (coord). Pedagogie, Editura U.T. Press, Cluj-Napoca, 2001.
2. www.rug.nl/let/tuningeu

Psih. Gabriel MUREŞAN-CHIRA