miercuri, 15 septembrie 2021

Septembrie 2021

 „Acolo unde şcolile prosperă, totul prosperă.” (Martin Luther)

 

Participare bistrițeană la Conferința Națională a Asociației Bibliotecarilor din România


În perioada 8-10 septembrie 2021, s-a organizat la Timișoara, cea de-a XXXI-a Conferință Națională a Asociației Bibliotecarilor din România, cu titlul iLibrary. I: inspiră, inovează, include prin interdisciplinaritate, interculturalitate la nivel internațional. Conferința a fost destinată bibliotecarilor din toate tipurile de biblioteci, profesorilor, profesorilor documentariști, studenților și doctoranzilor din domeniul Științe ale informării și documentării. Spre deosebire de anii precedenți, condițiile speciale impuse de pandemie au făcut ca desfășurarea conferinței să se realizeze în format online, fapt ce a permis unui număr mai mare de bibliotecari să participe la acest eveniment, așteptat cu mult interes de comunitatea biblioteconomică românească. Din județul nostru au participat 11 bibliotecari, fiind implicat și CCD Bistrița-Năsăud.

Programul conferinței, adresat participanților, a fost unul vast, cuprinzând mesaje din străinătate și din țară, prelegeri susținute de personalități de renume internațional (președinta IFLA, reprezentanți ai asociaților din Franța, Ungaria, Irlanda, Norvegia), prezentări pe secțiuni și diviziuni profesionale, cercetări realizate în domeniul biblioteconomic, prezentări ale sponsorilor, actualizarea Tratatului de Biblioteconomie, întâlniri ale școlilor de biblioteconomie cu reprezentanții asociației, lucrări ale conferinței satelit „25 de ani de informatizare în 100 de ani de existență”, Adunarea generală – raportul președintelui, premii și distincții ABR.

Tematica conferinței a fost consistentă, având ca punct comun informarea și documentarea și instituția consacrată acesteia – biblioteca.

Continua schimbare tehnologică și informațională, precum și evenimentele recente din istoria omenirii pe care le traversăm, determină adaptarea serviciilor de bibliotecă în contextul noilor provocări și tendințe: anticiparea nevoii utilizatorilor; digitalizarea colecțiilor; facilitarea accesului la resursele electronice; dezvoltarea abilităților și cunoștințelor personalului bibliotecar în materie de aparatură hardware și software.


În era digitală, bibliotecile nu și-au pierdut importanța, dimpotrivă, rolul acestora crește și sunt nevoite să țină pasul cu evoluția tehnologică. Asistăm la transformarea bibliotecilor tradiționale în hub-uri culturale, prin extinderea opțiunilor și experiențelor utilizatorilor în cadrul bibliotecii și transmiterea evenimentelor și activităților pe rețelele de socializare.

Asociațiile profesionale asigură susținerea și dezvoltarea personalului de specialitate pentru: coordonarea politicilor, strategiilor și orientarea resurselor spre formare profesională de calitate; comunicarea și popularizarea informațiilor despre oportunitățile de formare continuă; promovarea programelor de formare continuă; încurajarea profesioniștilor domeniului de a participa ca lectori la aceste activități.

Este imperios necesar ca bibliotecarii să aducă inovări în domeniu, să fie informați în vederea adaptării soluțiilor și strategiilor privind misiunea bibliotecii la noile provocări apărute.

Misiunea bibliotecii este aceea de a oferi utilizatorilor acces la resursele și serviciile documentare necesare procesului de învățământ și cercetare, folosind mijloace specifice moderne în scopul instruirii profesionale și al desăvârșirii personalității umane.

bibl. Margareta POP,
Casa Corpului Didactic a Județului Bistrița-Năsăud

 

Textul problemelor de matematică – un vector educațional

Pe lângă multele specificități ale matematicii – printre altele acela de a judeca realitatea din punct de vedere cantitativ, putem spune că și orele de matematică înseamnă în primul rând dialog și comunicare. Chiar dacă aici propozițiile (definiții, axiome, teoreme) sunt mai succinte și folosesc termeni foarte rigizi, există totuși libertate de exprimare, în care elevul să poată înlocui un termen cu un altul pe care îl stăpânește mai bine.

Principala mea preocupare la lecții a fost să prezint activități vii, interactive, iar pentru asta am ales cuvinte apropiate de universul lor, de cultura locală. De pildă, predând într-un liceu de muzică am ales probleme de tipul următor: „Într-un cor muzical pe două voci sunt 60 de copii. Dacă elevii de la vocea întâia sunt 75% din efectivul corului, aflați câți elevi sunt la vocea a doua?”. De asemenea, la sugestia colegilor mei de muzică, am insistat pe problemele cu fracții ordinare având numitorul o putere a lui doi, pe amplificări, simplificări, adunări și scăderi cu fracții ordinare. Spre exemplificare: 1/4+1/4=2/4=1/2 (ultimul rezultat se obține prin simplificare cu 2).

Potrivit principiului transdisciplinarității, am asociat sistemul de coordonate carteziene cu harta fizică a lumii. Mai precis abscisa(Ox) poate reprezenta Ecuatorul, iar ordonata(Oy) – meridianul zero, care trece prin observatorul Greenwich din Londra. Fiecare dintre cele patru cadrane își găsesc corespondent pe un mapamond imaginar: punctul A(2,5) este asociat cu „nord-est”, B(-3,4) cu „nord-vest”, C(-2,-8) cu „sud-vest” iar C(5,-4) cu „sud-est”. Astfel Algebra și Geografia au putut intra într-un așa-zis izomorfism(la fel cu este metafora în literatură).

Nu pot uita o problemă dintr-un manual de clasa a VI-a, astăzi considerat desuet, și care aborda un criteriu pedagogic: pentru copilul mai mic trebuie avută grijă mai mare. Am să citez din memorie principiul acelei probleme: Se împart 65 de bomboane la doi frați cu vârstele de 5 și respectiv 8 ani, invers proporțional cu vârstele lor. În urma aplicării algoritmului de rezolvare, copilul de 5 ani a primit 40 de bomboane iar cel de 8 ani doar 25 de bomboane.

Chiar în textul unei probleme de Evaluare Națională se încerca o abordare ușor „feministă”, căci se spunea, în text, că Ana făcea o economie mai mare de bani decât Bogdan. Deci, în subliminal, se făcea o imagine mai bună Anei (Bogdan era mai risipitor!)

La clase de adolescenți am abordat și texte de mai mare actualitate:


„Maria și Ionel au la un loc 1000 de prieteni virtuali pe rețeaua de socializare Facebook. Câți prieteni au în comun știind că friendlist-ul Mariei conține 300 de prieteni iar cea a lui Ionel 900 de prieteni?”

 

Cardinalul intersecției = card(M) + card(I) – card(M U I) = 300+900-1000 = 200 prieteni comuni.

prof. Florin NECHITI,
Liceul de muzică „Tudor Jarda” Bistrița

 

Proiectul eTwinning „Youth has the Midas touch!”


Elevi de la Liceul cu Program Sportiv Bistrița, clasele a X-a și a XI-a, sub îndrumarea doamnelor profesoare Beraru Mihaela și Toderic Adriana s-au alăturat proiectului internațional E-twinning „Youth has the Midas touch”, care se adresează elevilor cu vârsta între 14-19 ani. Aceștia au participat cu entuziasm la activitățile derulate în perioada decembrie 2020 - aprilie 2021, împreună cu parteneri din școli din Turcia, Italia, Franța și Estonia.

În cadrul acestui proiect se derulează o serie de activități ce vizează educația pentru cetățenie democratică și drepturile universale ale omului, iar dintre obiectivele propuse amintim:

- Înțelegerea conceptului de cetățean european, cu toate valorile etice, morale, civice, sociale ce i se atribuie;

- Cunoașterea, înțelegerea drepturilor omului, drepturilor femeilor, drepturilor copiilor, drepturilor animalelor etc;

- Cunoașterea, înțelegerea dreptului la educație;

- Cunoașterea și respectarea unor elemente tradiționale, de identitate culturală a țărilor participante în proiect;

- Atitudine de respect, toleranță, îngăduință față de semeni, protecție față de mediul și natura care ne înconjoară;

- Crearea unor medii de viață și comunicare tolerante, pașnice și democratice;

- Utilizarea tehnologiei și a instrumentelor digitale în mod eficient, corect și sigur;

- Îmbunătățirea competențelor de comunicare în limba engleză;

- Îmbunătățirea competențelor de lucru în echipe mixte, internaționale.

 

În primă etapă a proiectului, în luna decembrie 2020, elevii și profesorii din toate școlile implicate în proiect s-au prezentat, au realizat video-uri de prezentare a propriilor școli, am realizat și votat sigla proiectului.


 

Luna ianuarie a fost alocată lucrului în grupuri internaționale. Activitatea s-a numit European Union through the eyes of Midas students. Au fost create 12 grupuri de lucru mixte din profesori și elevi din țările implicate în proiect. Fiecare grup a avut câte un profesor coordonator și a trebuit să dezbată o anumită temă importantă pentru un cetățean european, să realizeze un produs final (video, poster, PPT-uri etc). În cadrul acestei activități profesorii de la LPS Bistrița au coordonat grupul 8 unde s-a dezbătut tema „Foreign and Security Policy” în cadrul căreia s-au prezentat pe larg drepturile migranților. Am fost mai multe întâlniri cu elevii, iar la final s-a realizat un poster, un PPT și un video pe tema dezbătută. Detalii despre produs se regăsesc aici: https://www.youtube.com/watch?v=oYMV8ar75N4



Activitățile din luna februarie au fost dedicate atât iubirii, cât și tehnologiei: Pictures of Love Poems in you Native Language și Technology Literacy Presentations

1. În cadrul primei activități elevii și-au ales un poem de dragoste scris de un poet național, l-au tradus în engleză și au realizat desene care să reprezinte poezia aleasă. După încheierea acestei activități, fiecare profesor a ales câte un vers din poezia elevilor săi, care a fost integrat într-o poezie comună a întregii echipe de proiect, poezie pentru care s-a ales un nume și s-a realizat o prezentare Canva. https://www.canva.com/design/DAEeBHraGW4/pHjCTT-0Mo7U178wSHJe0A/watch?utm_content=DAEeBHraGW4&utm_campaign=designshare&utm_medium=link&utm_source=publishsharelink


2. În cadrul celei de a doua activități din luna februarie, Technology Literacy Presentations, elevii au fost provocați în a învăța, utiliza și prezenta în cadrul întâlnirii internaționale diferite instrumente web2. Astfel, am coordonat activitatea elevilor mei în utilizarea aplicației bookcreator.

 

Luna martie a fost dedicată activităților desfășurate de Ziua Internațională a Femeii. În cadrul activității numite Universal Women's Day @8th of March elevii și- au ales o personalitate feminină din țara lor și au realizat, utilizând SpeakPic, materiale prin care personalitatea aleasă se prezenta și amintea câteva lucruri importante din viața sa. Materialele realizate de toți elevii au fost încărcate pe un Padlet în TwinSpace-ul proiectului. Fiind la LPS, elevele noastre au promovat internațional patru sportive românce, una dintre ele, elevă a școlii noastre.


A doua activitate a lunii martie, Mixed-group process (leaflets) ECO AWARENESS a fost alocată protecției mediului înconjurător, activitate în care elevii din școlile implicate în proiect au realizat materiale promoționale pe teme ecologice și de protecție a mediului, au participat la activități de împădurire. Elevii noștri, alături de cei din Estonia, Turcia și Franța au realizat o prezentare Canva.

https://www.canva.com/design/DAEYww4L2Js/gzD5c4RdmlXli8UObRLIng/view?utm_content=DAEYww4L2Js&utm_campaign=designshare&utm_medium=link&utm_source=publishsharelink#8

Provocarea proiectului a fost ultima activitate MIDAS STUDENTS' DECLARATION, activitate desfășurată în cadrul a 5 grupuri internaționale, fiecare cu 2-3 profesori coordonatori și elevi din toate școlile. Au fost votate activitățile care sunt dezbătute de fiecare grup, activități pe tema drepturilor copilului. Grupul nr. 4 pe care l-am coordonat a dezbătut aspecte legare de libertatea de gândire și religie, accesul și dreptul la educație, la odihnă, joacă, cultură, arte, accesul la informație. În cadrul acestei activități, fiecare elev și profesor implicat în proiect a avut opinii cu privire la temele abordate, opinii care au fost preluate de pe forum și trecute în „Declarația Midas” în aplicația Genial.ly. Am obținut astfel un produs colaborativ final al acestui proiect numit MIDAS STUDENTS' DECLARATION:

https://view.genial.ly/60831e96506a150d250504e8/presentation-midas-students-declaration2


 

Elevii noștri care au participat la acest eTwinning consideră că a fost cea mai motivantă și plăcută modalitate de a învăța. Experiențele de care au avut parte în universul eTwinning i-au ajutat să-și perfecționeze competențele lingvistice și TIC (deoarece au învățat sa folosească numeroase aplicații: Canva, Speak Pic, Bookcreator, PPT, Genialy) și să fie mai deschiși față de culturi diferite, dar i-a ajutat să-și clădească încrederea în sine și să-și formeze o atitudine pozitivă față de schimbare, să-și dezvolte gândirea critică, să fie creativi, să lucreze în echipe mixte, să-și asume responsabilități, să răspundă provocărilor, să concureze cu alți elevi în întreceri de tip Quizziz, cu alte cuvinte, să se autodepășească.

A fost un proiect solicitant, cu multe activități, discuții pe Forum, utilizarea multor instrumente web și aplicații colaborative, în care am învățat împreună, am împărtășit fiecare din ceea ce știam, dar am și învățat unii de la alții.

Pentru diseminare s-a creat și pagina de facebook a proiectului: https://www.facebook.com/groups/692108081670805/

 

Webografie:

https://twinspace.etwinning.net/140795/home

prof. Mihaela BERARU,
Liceul cu Program Sportiv Bistrița

 

Petrecem recreația cu folos

Școala și familia urmăresc același scop educativ – formarea copiilor spre a deveni oameni multilateral dezvoltați. Pentru realizarea acestui scop este necesară unitatea de acțiune, concordanța dintre mijloacele specifice de influențare folosite de aceste două instituții. Școala este interesată să colaboreze cu familia, să-și facă din ea un aliat, pentru ca acțiunea sa educativă să fie mai profundă și de durată. Colaborarea școlii cu familia este necesară și în vederea unei informări reciproce cu privire la dezvoltarea copilului, la comportarea lui.


Școala Gimnazială Șieu încearcă mereu să comunice părinților misiunea, valorile, politicile școlii. Pentru a încuraja implicarea părinților, îi determinăm pe aceștia să-și spună părerile în deciziile care-i privesc pe elevii școlii.

Solicitând părinții să ne comunice nevoile elevilor, am aflat că una dintre așteptările lor este de a-și petrece recreația altfel. Având parteneriatul școală-familie, prin Asociația Șieuana s-a depus, anul acesta, în cadrul Programului anual pentru acordarea finanțărilor nerambursabile din bugetul județului Bistrița-Năsăud pe anul 2021, Proiectul „Petrecem recreația cu folos”, acesta fiind declarat eligibil de către evaluatori. Prin urmare, Școala Gimnazială Șieu a primit băncuțe, arbuști ornamentali, pubelă de colectare selectivă a deșeurilor, un șotron și alte jocuri, beneficiarii direcți fiind elevii din ciclul primar al școlii din localitatea Șieu.


De comun acord s-a hotărât amenajarea unui spațiu din curtea școlii, unde elevii își vor petrece pauzele într-un mod organizat, mai plăcut și folositor. În acest loc, elevii pot să citească, să desfășoare diverse jocuri sau să servească gustarea în liniște.

Pentru a duce la bun sfârșit acest proiect, înainte de începerea anului școlar 2021-2022 s-a mobilizat o echipă formată din cadre didactice, părinți, elevi și membri ai comunității. Astfel s-a realizat amenajarea spațiului dorit prin plantarea arbuștilor și poziționarea băncilor și a jocurilor.

Mulțumim Consiliului Județean și Asociației Șieuana pentru această colaborare care a făcut posibilă realizarea acestui proiect și ne dorim ca pe viitor să răspundă cu aceeași deschidere înspre dezvoltarea elevilor.

director, prof. Simona Monica GERMAN,
Școala Gimnazială Șieu

 

Noi provocări Erasmus+

Experiențele noi ne provoacă, ne aduc multe bucurii, prietenii și lecții de viață. Acest lucru s-a dovedit în perioada 5-7 septembrie 2021 când Școala Gimnazială Ștefan cel Mare și Școala Gimnazială Avram Iancu, în colaborare cu Liceul cu Program Sportiv și Asociația Tineri pentru Comunitate Bistrița au desfășurat evenimentul Fun Days Erasmus. Conceput ca o serie de ateliere interesante și distractive, evenimentul a provocat elevii celor două instituții să rezolve diferite sarcini, să descopere concepte noi, să învețe lecții de viață, să afle cum se jucau bunicii lor, să râdă și să se joace în parc, să se bucure de toamnă, să se revadă cu prietenii și colegii lor cu puțin timp înainte de începerea anului școlar.


Am avut marea bucurie de a avea alături 120 de copii în cele trei zile de ateliere, începând cu micuții clasei pregătitoare și terminând cu cei mari, clasa a VIII-a. Activitățile propuse au fost bijuterii handmade, colaje din frunze, educație financiară, drama and English, fizica prin experimente, concurs bio, dezvoltare personală, pictură pentru suflet, music and mind, jocurile bunicilor noștri, sport și voie bună, fun in the park. Am avut alături și tineri voluntari, unii dintre ei foști elevi ai școlii noastre, fapt care ne-a bucurat foarte mult.


Întregul eveniment a fost conceput ca o încununare a proiectelor Erasmus+ pe care cele două instituții organizatoare le derulează. Ideile atelierelor vin tocmai din multitudinea de tematici pe care proiectele le abordează și au fost concepute ca și o continuare la activitățile proiectelor Erasmus, aducând un plus de competențe, atitudini și aptitudini elevilor participanți.


Fun Days Erasmus+ a fost un succes și datorită ajutoarelor care au contribuit la organizarea și desfășurarea activităților: voluntari pasionați Mihai, Tudor, Robert și Denisa, Iulia, elevă la Liceul de Arte „Corneliu Baba”, dna Onofrei Gabriela, dna prof. Adriana Toderic de la Liceul cu Program Sportiv, dna prof. Cristina Hangea și voluntarii Asociației Tineri pentru Comunitate Bistrița. Echipa de organizatori (prof Anca Lazaric, prof. Tătar Rodica, prof. Pișta Andrea, prof. Stoica Alexandra, prof. Lupuți Monica, prof. Eugenia Șular, prof. Ștefan Lazaric, prof. Anca Toader) mulțumește tuturor.

Vă așteptăm și anul viitor!

prof. Anca LAZARIC,
Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Bistrița

 

Proiectul PROVIS 2021. Școala de vară ONSITE în Zootehnie și Biotehnologii

În perioada 30.08-12.09.2021 un grup de elevi de la Liceul Tehnologic Agricol Beclean va participa la Programul de vară pentru orientarea elevilor din Regiunea de Nord- Vest ca viitori studenți ai Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca. Elevii au fost selectați și din liceul nostru deoarece Liceul Tehnologic Agricol Beclean derulează timp de 2 ani Proiectul ROSE (Romania Secondary Education Project).

Grupul țintă este constituit din 10 elevi absolvenți ai clasei a XI-a de la unitatea noastră școlară.

Scopul proiectului este de a crește nivelului motivațional al elevilor de a finaliza studiile liceale, de a promova bacalaureatul, precum și orientarea acestora în învățământul universitar.

Obiectivele proiectului sunt dezvoltarea oportunităților de carieră pentru viitorii absolvenți de liceu, familiarizarea elevilor cu viața de student, participarea la cursuri interactive și seminarii de consiliere profesională și de orientare în carieră, participarea la numeroase activități recreative.


Din spusele elevilor participanți la acest proiect, fiecare a avut o experiență motivatoare și determinantă pentru viitor.

Sperăm că elevii noștri s-au bucurat de această experiență inedită și ne dorim să își motiveze ulterior colegii pentru a participa la astfel de proiecte, bucurându-se, la rândul lor, de aceste oportunități și în viitor.

prof. Gabriela SÂNGEORZAN,
Liceul Tehnologic Agricol Beclean

 

Trecutul bistrițenilor – bază pentru viitor

Prin opționalul „Cultură și civilizație în timp și spațiu” se urmărește adaptarea cunoștințelor dobândite prin studiul disciplinelor din cadrul ariilor curriculare „Om și societate”, „Arte și tehnologii”, „Științe”, „Limbă și comunicare” de către elevii claselor a III-a și a IV-a, pentru formarea lor în respect față de valorile locale, culturale și civice, precum și promovarea acestor valori.

Opționalul este redactat ca o călătorie în timpul trecut și viitor în localitatea Bistrița. Fiind aici casa noastră, trebuie să cunoaștem ce avem, de unde venim și încotro ne ducem, care ne sunt valorile istorice, frumusețile meleagurilor, cultura, tradițiile și obiceiurile natale, oamenii de seamă care au trăit aici, evoluția vieții sociale, oportunitățile și amenințările.

Toate activitățile și temele propuse se vor desfășura în așa fel încât elevii vor munci și vor putea colabora, folosind metode active și variate, având sarcini precise de lucru, pentru a-și descoperi disponibilitățile și a le valorifica la maxim. Prin intermediul activităților desfășurate se facilitează transferul de informații și de competențe de la o disciplină la alta și se leagă activitatea școlară de cea cotidiană.

Scopul acestuia are în vedere dezvoltarea de competențe – cunoștințe, abilități, atitudini- cu aplicabilitate practică, specifice geografiei, istoriei, lb. române, ed. civice, artelor, la elevii claselor a III-a și a IV-a.

Competențele cheie propuse:

1. Comunicare în limba română

- Activitățile de învățare asociate programei implică elevul la nivel participativ, încurajând exprimarea propriilor opinii, într-un mod asertiv, critic și însoțit de argumente;

- Dezvoltarea competențelor de comunicare prin activități de colectare, selectare și interpretare a informației;

- Implicarea în activitățile de echipă facilitează dezvoltarea abilităților de comunicare interpersonală și interrelațională.

2. Competențe în științe istorice, geografice, naturale și tehnologii

- Implicarea elevilor în activități de investigare a împrejurimilor localității;

- Dezvoltarea capacității de cercetare, interpretare a izvoarelor istorice scrise și nescrise, cu preponderență prin activități de grup desfășurate în teren;

- Temele propuse dezvoltă competențe științifice șo tehnologice și competențe de învățare atât teoretice cât și practice.

3. Competențe metacognitive

- Utilizarea activităților de învățare activ-participative, bazate pe abordarea sistematizată, conștientă și practică a conținuturilor, care va facilita dobândirea de către elevi a competențelor de învățare „learn to learn”, „learn to do”.

4. Competențe interpersonal interculturale, sociale și civice

- Activitățile de învățare vor favoriza munca în pereche, urmărind comunicarea și colaborarea bazată pe respect, toleranță, ajutor reciproc, responsabilitate, recunoașterea meritelor coechipierilor și a propriilor nereușite;

- Elevul participă în mod eficient și constructiv la viața socială, interacționând eficient, fie vorba de viața personală sau cea publică;

- Activitățile culturale prin intermediul diferitelor medii (muzică, teatru, literatură, arte plastice) dezvoltă aprecierea importanței exprimării creative a ideilor;

- Identificarea unor aspecte problematice existente în viața socială, economică, culturală a localității și propunerea unor soluții proprii de ameliorare sau înlăturare a acestora.

5. Competențe antreprenoriale

- Dezvoltarea unor personalități independente, adaptabile la nou, va fi realizată prin alegerea unor activități de învățare diverse, incitante, provocatoare, atractive, care vor ieși din tiparul lecțiilor desfășurate la celelalte arii curriculare.

6. Sensibilizare și exprimare cultural

- Prin studiul acestui opțional, elevii vor fi puși față în față cu realizările deosebite ale unor personalități marcante ale orașului (poeți, pictori, sculptori, istorici, etc) fiind încurajați astfel să își pună în valoare propriile abilități.

Competențe generale urmărite pe parcursul anului se referă la cunoașterea trecutului istoric al localității, familiarizarea elevilor cu operele, lucrările și activitățile remarcabile ale marilor personalități locale, cultivarea sentimentelor de prețuire și dragoste pentru folclorul bistrițean prin proiectarea, confecționarea, evaluarea și conservarea unor produse specifice localității natale (trecut – prezent).

Activitățile de învățare au fost interesante și atractive, au stimulat colaborarea, încrederea în propriile forțe și creativitatea elevilor: Iată câteva exemple:

- activități de observare a naturii;

- realizarea unor creații (scrisori, povestiri, reclame, afișe), a formelor de relief ale orașului șI împrejurimilor);

- completarea unor fișe, tabele, jurnale;

- proiecte;

- întreținerea spațiilor de joacă, parcuri, păduri, grădini;

- excursii, drumeții;

- jocuri pe echipe „Cercetașii”, „În labirint”, desfășurate în teren;

- joc de rol „Ghidul”, „Reporterul”;

- descifrarea unui mesaj „criptat”;

- realizarea de articole, postere, reclame, afișe, în reviste sau apariții în presa locală;

- însoțirea grupurilor de elevi pe un itinerar istoric în localitate, cu preluarea responsabilităților unui ghid;

- șezători literare;

- întâlniri cu personalități;

- Târg de Crăciun, Târg de Paști, Lada de zestre a bunicii;

- consemnarea unor obiceiuri cu arie restrânsă de răspândire.

Micii avramiști au participat cu entuziasm la o serie de activități referitoare la trecutul istoric al orașului nostru:

- așezarea daco-celtică din vecinătatea Fabricii de sticlă;

- Bistrița – oraș de origine slavă;

- sec. IX-XII – Bistrița, oraș înfloritor al Transilvaniei;

- stema orașului, pecetea, bresle, turnuri;

- Bistrița, susținătoarea unirii din 1600;

- arhitectura;

- regimentele grănicerești din sec. al XVIII-lea;

- flora și fauna;

- 1848 – „Un răsunet” – Andrei Mureșanu;

- memorandiștii bistrițeni;

- învățământul în perioada 1717-1848;

- învățământul în perioada 1917-1918;

- participarea la război 1914-1918;

- participarea la Marea Unire din 1918;

- perioada interbelică;

- al doilea război mondial;

- perioada comunistă;

- istoria Școlii Gimnaziale ,,Avram Iancu”;

Au fost amintite, de asemenea, personalitățile județului: Andrei Mureșanu, Liviu Rebreanu, George Coșbuc, Victor Moldovan, Grigore Bălan, Paul Tanco, Artemiu Publiu Alexi, Viorel Moldovan, Gabriela Szabo, Tudor Jarda.

 

Bibliografie

1. Curriculum național, E.D.P., București, 2005;

2. Mandrescu Gheorghe, Arhitectura în stil Renaștere la Bistrița, Cluj, 1999;

3. Pascu Ștefan, Meșteșugurile din Transilvania până în sec. al XVI lea, București, 1954;

4. Rădulescu GABRIELA, Bistrița, o istorie urbană, Cluj Napoca, 2004;

5. Bătrânu M. Ghid turistic al județului Bistrița-Năsăud, Fundația „Izvorul Lunca” Bistrița, 2006;

6. Chintăuan I. Bistrița – Năsăud, ape minerale și stațiuni, Bistrița, 1998;

7. Chintăuan I., Ștefan V., Marquier Ioana, Coldea G. Arii protejate din Bistrița Năsăud, Ed. Supergraph, Cluj Napoca;

8. Gaiu C. , Duda V Biserica Evanghelică Bistrița, Ed. Accent, 2005;

9. Goja P., Andreescu F. Bistrița – Năsăud – ghid turistic, Ed. Ad Libri, 2006;

10. Posea Grigore Geomorfologia României. Editura Fundației România de Mâine, București 2002;

11.Agenția de Protecția Mediului Bistrița Năsăud, Raportul privind starea factorilor de mediu în județul Bistrița Năsăud;

12. Skrabel Oscar, Bistrița, nostalgii citadine, Bistrița, 2001;

13. Onofreiu Adrian, Bolovan Ioan, Contribuții documentare privind istoria regimului grăniceresc năsăudean, Cluj Napoca, 2012;

14. Gaiu Corneliu, Duda Vasile, Topografia monumentelor din municipiul Bistrița. Centrul istoric, Cluj Napoca, 2008.

prof. înv. primar Margareta Adela LAZĂR,
prof. înv. primar Diana SARCA-GRIGA,
prof. înv. primar Laura Maria NECHITI,
Școala Gimnazială „Avram Iancu” Bistrița