miercuri, 16 martie 2022

Martie 2022

 „Învaţă din ziua de ieri, trăieşte-o pe cea de azi şi speră în ziua de mâine.” (Albert Einstein)

 

Workshop „Artă și tehnologie”

 

Inițiativa și coordonarea activităților din cadrul workshop-ului organizat online în 10.II.2022, de la ora 14, cu cadrele didactice din specialitatea arte vizuale aparține inspectorului de specialitate Vasile Duda, de la Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud și directorului Casei Corpului Didactic a Județului Bistrița-Năsăud, Roxana Kovacs.

Activitățile au fost stabilite în funcție de necesitățile cadrelor didactice, conturate cu ocazia consfătuirilor de la începutul anului școlar și conform strategiei Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, iar desfășurarea efectivă s-a stabilit împreună cu oamenii implicați în organizarea activităților și în funcție de resursele care au putut să fie antrenate în proiect.

Activitățile au debutat cu doi invitați speciali, cadre universitare la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, din cadrul departamentului de restaurare-conservare. În contextul inițierii autorizării specializării de restaurare – conservare bunuri culturale, ca o specialitate nouă în cadrul învățământului artistic vocațional au fost invitați profesori universitari cu experiență care să contribuie la inițierea și cristalizarea acestei specialități la Bistrița. Prof. univ. dr. Theo Mureșan a prezentat tehnicile și modalitățile de intervenție prin intermediul tehnologiei în cadrul specializării de restaurator-conservator. Vasta experiență a cadrului didactic universitar a fost apreciată de toți participanții și a motivat aplecarea spre acest domeniu. Lectorul univ. dr. Adrian Rauca a prezentat oportunitățile domeniului și perspectivele absolventului care a ales această specializare. Materialele, tehnicile de lucru, procedee utilizate și exemplele de tehnologie implicată în procesul de restaurare s-a făcut prin prezentarea unor exemple concrete de intervenție utilizate in-situ și în laboratorul artistic de restaurare.

Inspectorul Vasile Duda a făcut o introducere motivațională legată de acceptarea și utilizarea noilor tehnologii în cadrul procesului didactic. Arta și tehnologia cu aspectele sale legate de o actualitate mereu în schimbare trebuie să fie acceptate prin cultivarea gândirii pozitive, ca parte a evoluției generale din societate. Materialul suport a fost prezentat un material în PowerPoint.

Profesorul Iulia Burlac, titular la Liceul de Arte Corneliu Baba din Bistrița, pe disciplina Prelucrare computerizată a imaginii și utilizator al programelor de prelucrare a imaginilor pe calculator a oferit câteva exemple a modului în care tehnologia se poate utiliza cu rezultate pozitive în artă. Utilizare programului Photoshop cu rezultate foarte bune la elevii din clasele a XI-a și a XII-a au permis realizarea unor afișe și cataloage de artă concepute profesionist și în consonanță cu cerințele pieței. În cadrul demonstrațiilor s-au oferit exemple concrete de prelucrare, comenzile aplicate, pașii necesari transformării imaginii și finalitatea prelucrării, cu rezultatele elevilor de la grupa de specialitate. Un neajuns al cadrelor didactice din școlile județului este lipsa unor programe achiziționate cu licență în școli, iar în lipsa unor fonduri devine greu accesibilă această oportunitate tehnologică.

Ca să se suplinească lipsa licențelor pentru programele de prelucrare a imaginilor pe calculator s-au organizat și demonstrații cu programe gratuite, care pot să ofere rezultate comparabile fără alocarea unor fonduri în acest sens. Activitatea a fost implementată de profesorul Alexandru Șerban de la Clubul copiilor din Beclean. Cadrul didactic lucrează cu elevi de nivel gimnazial și a utilizat la grupe programe gratuite utile în formare abilităților și bunului gust în artele plastice. Astfel au fost prezentate modalitățile de obținere a programelor, modul de utilizare și rezultate concludente adaptate pentru tehnici de aplicare a culorii, tehnici de modelaj etc. Demonstrația s-a făcut cu programul Gimp, Lens, Inskape și Blender. Rezultatele convingătoare au făcut ca o parte din cadrele didactice participante să fie interesate de utilizarea acestor tehnologii în artă, iar doritorii utilizatori au fost încurajați să țină legătura cu cei doi prezentatori.

La finalul activității cadrele didactice participante s-au arătat mulțumite de prezentări și au apreciat calitatea invitaților și nivelul practic al activităților.

Workshop-ul ARTĂ ȘI TEHNOLOGIE a reprezentat o activitate de formare organizată în cadrul cercului pedagogic de specialitate constituit în cursului anului școlar 2021-2022.

 

prof. Cristina TRIF,
Liceul de Arte „Corneliu Baba” Bistrița,
insp. școlar, prof. Vasile DUDA,
Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud

 

Workshop „Muzică și tehnologie”

 

Inițiativa și coordonarea activităților din cadrul workshop-ului organizat online în 11.II.2022, de la ora 14, cu cadrele didactice din specialitatea muzică aparține inspectorului de specialitate Vasile Duda, de la Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud și directorului Casei Corpului Didactic a Județului Bistrița-Năsăud, Roxana Kovacs.

Activitățile au debutat cu doi invitați speciali cunoscători a fenomenului Tudor Jarda, a cărui centenar s-a sărbătorit chiar în ziua organizării evenimentului. Invitatul special dr. Gavril Țărmure, managerul Palatului Culturii din Bistrița a oferit o introducere în proiectarea activității reputatului muzician Tudor Jarda și legături acestui acu viața culturală a județului Bistrița-Năsăud. Invitat de prin rang al activității didactice a fost prof. univ. dr. Adrian Pop din cadrul Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca care a oferit o prezentare aplicată, legată de centenarul Tudor Jarda. Experiența de rector, de președinte a Uniunii Compozitorilor din România, dar și de foarte bun cunoscător al activității muzicianului Tudor Jarda, a cărui nume îl poartă și liceul vocațional cu specialitatea muzică din Bistrița, a impresionat cadrele didactice participante prin profesionalismul materialului prezentat.

Inspectorul Vasile Duda a făcut o introducere motivațională legată de acceptarea și utilizarea noilor tehnologii în cadrul procesului didactic. Muzica și tehnologia cu aspectele sale legate de o actualitate mereu în schimbare trebuie să fie acceptate prin cultivarea gândirii pozitive, ca parte a evoluției generale din societate. Materialul suport a fost prezentat un material în PowerPoint.

Activitățile practice programate în cadrul activității de workshop au fost coordonate de muzicienii Valentin Pop și Ovidiu Patrașciuc, profesori de specialitate la Liceul de Muzică Tudor Jarda din Bistrița. Cadrele didactice cu experiență în utilizarea tehnologiei în cadrul unor concursuri de specialitate naționale și internaționale au oferit puncte de vedere legate de avantajul și dezavantajul utilizării noilor tehnologii în activitatea didactică, în cadrul învățământului aplicat pentru studiul unui instrument. Au fost prezentate exemple de microfoane și posibilități de înregistrare accesibile, inclusiv aspecte legate de ținuta și atitudinea care trebuie cultivate elevilor. În etapele de pregătire a înregistrării s-a insistat și pe modalitatea în care se poate realiza o prelucrare minimală a înregistrării pentru a elimina timpii morți sau erorile de sunet. Tehnologia utilizată este gratuită și poate să fie accesată de orice cadru didactic interesat. Muzicienii au oferit și câteva exemple înainte și după prelucrarea înregistrării cu prezentarea principalilor pași parcurși până la obținerea produsului finit. Exemplele oferite în cadrul activității au trecut de la prezentarea unor materiale didactice utile sau care pot să fie utilizate de cadrele didactice, spre modul în care se construiesc materiale didactice și de specialitate într-un domeniu de mare finețe profesională. Odată descoperite aceste oportunități ele se pot dezvolta în funcție de nevoile cadrelor didactice, dar prin continuarea legăturii cu cei doi muzicieni, care și-au arătat disponibilitatea să-i sprijine pe toți colegii interesați.

La finalul activității, cadrele didactice participante s-au arătat mulțumite de prezentări și au apreciat calitatea invitaților și nivelul practic al activităților.

Workshop-ul MUZICĂ ȘI TEHNOLOGIE a reprezentat o activitate de formare organizată în cadrul cercului pedagogic de specialitate constituit în cursului anului școlar 2021-2022.

 

prof. Floarea URSA,
Școala Gimnazială „Avram Iancu” Bistrița,
insp. școlar, prof. Vasile DUDA,
Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud

 

Un cerc pedagogic altfel

 

Începând cu acest an școlar, Cercurile Pedagogice se desfășoară sub forma unor ateliere tematice. Cercul pedagogic al cadrelor didactice din aria curriculară Tehnologii - Servicii, desfășurat în data de 14.02.2022 în sistem online a avut un caracter „Altfel”. În elaborarea unei metodologii specifice unui astfel de Cerc Pedagogic, am fost inspirați de activitățile antreprenoriale derulate de unul dintre partenerii de Proiect Educațional Erasmus+ KA202 „On the way to the future!”, Lycee des metiers (Profesional) Anne Veaute-Castres France (proiect derulat de Liceul Teoretic Solomon Haliță Sângeorz-Băi).

Acest liceu este unul dintre cele mai mari licee de meserii din Franța care oferă elevilor francezi de diferite vârste șansa de a dobândi competențe profesionale pentru meseriile de ortopediști- proteziști, opticieni, vânzători-comercianți, îngrijitori maternali. Activitatea Cercului Pedagogic a avut ca temă „Schimb de bune practici în predarea disciplinelor economice prin metoda participării elevilor la activități de antreprenoriat, după modelul francez”.


Obiectivele pe care ni le-am propus în vederea derulării activității Cercului Pedagogic au fost următoarele:

- Să înțelegem perspectivele de abordare ale predării disciplinelor economice pornind de la implicarea elevilor francezi în economia locală în mod practic, prin activități de antreprenoriat.

- Să realizăm o paralelă între finalitățile educației în cele două sisteme educaționale, român și francez.

- Să analizăm secvența de învățare prezentată ca model, aparținând unui sistem educațional flexibil corelat cu oferta educațională pe o piață a muncii dinamică, într-o continuă evoluție, cu meserii noi care solicită profiluri profesionale diferite și complexe, corelate cu valorile sociale/culturale.


Secvența de învățare prezentată în cadrul Cercului pedagogic a făcut referire la implicarea elevilor în activități de antreprenoriat în cadrul unui butic solidar, astfel elevii aflându-se în contact direct cu nevoile pieței locale respectiv economia locală pe care o sprijină într-un mod real recuperând mărfuri cu vânzare lentă pe care le transformă în vederea revânzării lor pe piață. Elevii dobândesc astfel nu numai competențe profesionale- antreprenoriale ci își cultivă respectul și responsabilitatea socială, simțul civic, gestionarea corectă și atentă a resurselor naturale și a mărfurilor, economisirea spre asigurarea sustenabilității și a dezvoltării durabile a societății lor, curată, ecologică, civilizată, pregătită pentru generațiile viitoare. Implicarea în problemele comunității din care fac parte este obligatorie și imperios necesară, elevii construindu-și o identitate națională solidă, într-o societate bazată pe valori autentice, în continuă evoluție. Toate activitățile elevilor se desfășoară sub atenta și exigenta coordonare a profesorilor lor.


Elevii au prezentat în cadrul Cercului pedagogic sub forma unor resurse digitale, PPT și Video, activitățile pe care le desfășoară fiind foarte încântați de faptul că au avut șansa să interacționeze cu profesorii din România și să răspundă întrebărilor adresate de aceștia. Profesorii au purtat discuții referitoare de sistemul educațional francez. Organizatorii din România au prezentat materiale bilingve, traducerea fiind asigurată de profesoarele Monica Ștefania MĂGUREAN și Varvara Sângeorzan.

Caracterul inovativ a accentuat interesul cadrelor didactice participante. S-a evidențiat specificul educației moderne actuale care trebuie avut în vederea în scopul creșterii calității în educație prin:

- orientarea școlară și profesională a elevilor în vederea inserției pe piața muncii spre meseriile viitorului;

- starea de bine a copilului;

- bucuria/plăcerea de a învăța și de a se simți util societății;

- descoperirea vocației și a talentului pentru practicarea unei meserii;

- schimburile de experiențe/ bune practici educaționale prin activități naționale și internaționale.

Ca puncte tari ale acestei activități amintim:

- dorința de informare profesională prin schimb de experiențe internaționale;

- abordarea tematicii prin metode moderne: munca în echipă - ateliere de lucru, materiale prezentate în format electronic (PPT-uri, filme);

- încrederea în capacitatea folosirii mijloacelor moderne, informatizate, de accesare a informației de specialitate;

- utilitatea metodei de învățare reală după modelul francez BUTIQUE SOLIDAIRE sinonimă cu cea virtuală românească prin Firma de exercițiu;

- evidențierea de către responsabilii Cercului Pedagogic, a celor mai interesante modalități de organizare a schimburilor de experiență.

Ca oportunități amintim:

- continuarea parteneriatelor cu țări participante la proiecte internaționale specifice domeniului „Servicii”;

- implicarea elevilor în activități de antreprenoriat prin voluntariat la agenții economici din zonă și deschiderea unui „Butic Solidar” real;

- încurajarea cadrelor didactice să promoveze, în cadrul activităților de Cerc Pedagogic și al Comisiilor metodice, a experiențelor personale;

- organizare în grupuri de lucru și realizarea la comun pe specialități de resurse educaționale deschise.


Educația franceză dezvoltă și cultivă responsabilitatea socială într-o societate foarte ofertantă în care schimbarea și evoluția meseriilor sunt în trend ascendent: educator responsabil versus elev responsabil prin profilul profesional dobândit și cultivarea atașamentului pentru valorile sociale/ culturale.

Elevii sunt încurajați și ajutați să se descopere, să-și găsească cu adevărat vocația și să se insereze în mediul social, pe piața muncii, unde să descopere bucuria de a munci și de a se face utili societății. Sistemul educațional este foarte flexibil în acest sens. Fiecare elev își găsește locul în societate și se pune foarte mare accent pe reducerea abandonului școlar, formarea profesională continuă, reconversia profesională. Totodată există o mare deschidere față de schimburile de experiență, învățarea de grup și colaborativă.


 

Vă invităm să vizionați câteva resurse care vorbesc despre un model de organizare a educației franceze prin Liceele de meserii, în speță Liceul Anne Veaute Castres.

https://www.youtube.com/watch?v=TDJrLGZfoK4&t=4s

https://www.youtube.com/watch?v=dzVrn8ZdmfI

https://www.youtube.com/watch?v=EbdswpdvS9o

https://www.youtube.com/watch?v=bdE_1bAoLP8&list=PLaix5HLLnGxTdo1lHKnvKkQhoGMkfiGXm

 

Membri în echipa de proiect Erasmus+ EN ROUTE VERS LE FUTURE!

Monica Ștefania MĂGUREAN - coordonator

Varvara SÂNGEORZAN - responsabil lingvistic - monitorizarea Calității

Corina Maria POP - Responsabil tehnic

Victoria CROITOR - Responsabil Științific Tematica de proiect.

 

prof. Monica Ștefania MĂGUREAN,
Liceul Teoretic Solomon Haliță Sângeorz-Băi

 

Activitățile miniproiectului „Mărul – izvor de sănătate” (POCU BN/106557/A6/7/083)

 

Perioada de implementare: februarie 2021 - decembrie 2021, pe parcursul a șapte luni, (2 ani școlari) la Școala Gimnazială Șieu Măgheruș

Echipa de miniproiect implicată: prof. înv. primar Baciu Daniela Monica (coordonator miniproiect), prof. Mititel Ioan, prof. Chiciudean Viorel.

Grupul țintă format din 10 elevi provenind din familii defavorizate, dar au participat și ceilalți elevi ai clasei a III-a ( IV-a)

Miniproiectul a avut un număr de 4 activități, cu subactivitățile aferente, unele desfășurându-se în sala de clasă, altele în aer liber sau pe Google Classroom, în funcție de situația existentă, respectând normele igienice impuse de pandemia COVID 19.

Le mulțumim tuturor pentru sprijinul oferit , pentru încrederea pe care ne-au acordat-o.

Parteneri de proiect: specialiști agricoli, profesori, părinți, bunici, membri ai comunității locale.

Parteneri-colaboratori ai miniproiectului: POMBIS Bistrița - director ing. Aurel Onigaș, DIRECȚIA AGRICOLĂ BISTRIȚA – ing. doctorand Liana Ropan, COLEGIUL NAȚIONAL LIVIU REBREANU BISTRIȚA - prof. Mihaela Frențiu, PEPIENIERA CSABA AIUD - director ing. Tacacs Szabo, Societatea IMPROVE din Șieu Măgheruș - ing. Știr Vlăduț.

Le mulțumim tuturor pentru sprijinul oferit , pentru încrederea pe care ne-au acordat-o.

Ideea miniproiectului a pornit de la realitatea existentă: condițiile geografice și pedo-climatice ale comunei Șieu Măgheruș oferă un climat prielnic și o tradiție veche în cultura merelor, a viței de vie și a prunelor. Activitățile miniproiectului au oferit elevilor posibilitatea de a valorifica oportunitățile oferite de resursele cadrului natural local, valorizând cultura mărului, ca punct de sprijin în promovarea unui stil de viață sănătos. În egală măsură, miniproiectul și-a propus să stimuleze dezvoltarea competențelor de comunicare, colaborare, cooperare ale elevilor clasei cu elevii școlii, cu profesorii, părinții și specialiștii, cu membrii din comunitatea locală, pentru dobândirea unor competențe sănătoase de viață și de autogospodărire, cu efecte vizibile în dezvoltarea personală și inserția profesională.

Activitățile miniproiectului și-au propus să valorizeze mărul și cultura mărului, implicându-i direct pe elevi, alături de profesorii echipei de proiect, părinți, specialiști agricoli, invitați-colaboratori. Elevii au descoperit importanța activității de informare și creație în viața cotidiană, ca și modalități de cunoaștere și relaxare, documentându-se, scriind 9 articole, realizând 15 creații plastice legate de înțelegerea semnificației mărului în artă și literatură. Au experimentat efectele benefice ale consumului zilnic de mere, consumând mere din soiurile locale, s-au amuzat realizând și prezentând preparate simple din mere, tradiționale, au împărtășit impresii pe baza materialelor vizionate sau realizate (8 elevi implicați în realizarea de 9 rețete tradiționale din mere). Alături de specialiști agricoli, elevii au învățat să planteze pomi (15 meri), au participat la întreținerea lor, au recoltat mere, au identificat resursele naturale locale, descoperind posibilități de valorificare a acestora. Implicându-se individual sau în grup, elevii au învățat prin joc, pe baza materialelor prezentate sau realizate de ei și părinți: poze, videoclipuri, postere, articole, creații plastice. Au participat cu plăcere la activitățile organizate, implicându-se în competiții sau activități de grup, jocuri/ jocuri de rol, comunicând activ, folosind formule de comunicare/ adresare politicoasă. Elevii au redactat invitații, postere, afișe ajutând, la promovarea activităților proiectului, și- au exprimat bucuria descoperirii unor lucruri noi, interesante, așa cum au relevat chestionarele de satisfacție aplicate elevilor și părinților. Și-au adus contribuția la dezvoltarea patrimoniului verde al școlii prin crearea unei minilivezi a școlii de care vor avea grijă în perioada cât vor fi elevii școlii, învățând să aplice corect lucrările de întreținere a livezii. alături de specialiști agricoli și în același timp să se relaxeze și să se bucure de roadele muncii lor.


Iată câteva activități cu impact mare în rândul elevilor:

În A2 Vreau să știu mai mult despre măr, Subactivitatea S 2.2 Învățăm unii de la alții, elevii și-au fixat/ sistematizat cunoștințele dobândite în atelierele de informare și creație, alături de învățătorul clasei (prezentarea materialelor realizate), și invitații- colaborator: ing. doctorand Liana Ropan (Direcția Agricolă Bistrița) și prof Mihaela Frențiu (Colegiul Național Liviu Rebreanu), conceperea activităților sub formă de joc. Invitatele au insistat pe efectele benefice ale consumului de măr, pe recunoașterea soiurilor de mere locale, conexiunea informațiilor dobândite cu arta și literatura, pregătirea activității de plantare.

A3 POT ȘI EU... În subactivitatea 3.1 Plantăm meri, avem o minilivadă!, elevii clasei a III-a și a VIII-a au învățat și aplicat tehnologia corectă de plantare, reușind să planteze în curtea școlii 15 meri, îndrumați de specialiști agricoli: ing. doctorand Liana Ropan (Direcția Agricolă Bistrița), ing. prof Mititel Ioan, prof. înv. primar Baciu Daniela. Mulțumim părinților care ne-au săpat gropile, au participat la plantare, ne-au asigurat fertilizantul natural de grajd și parii de susținere ai merilor. Mulțumim firmei PEPIENIERA CSABA AIUD care ne-a asigurat materialul pomicol de calitate, și pentru posibilitatea de a continua plantarea acasă, în gospodăria proprie. Mulțumim elevilor clasei a VIII-a și a III-a, care după plantare s-au implicat în lucrările de întreținere a merilor (au pus parii, i-au legat și i-au udat).

În Subactivitatea S3.2 Merele în... bucate ne-am propus să conștientizăm importanța alimentației sănătoase, a preparatelor simple, sănătoase pe care și le pot face singuri utilizând mărul ca aliment de bază. Sprijiniți de părinți și bunici, elevii au realizat în familie 9 preparate tradiționale cu mere, pe care le-au filmat și pozat și apoi le-au prezentat colegilor. Și-au exersat abilitățile de comunicare prin jocuri de rol, au făcut schimb de rețete și s-au amuzat povestindu-și experiențele. Împreună cu învățătorul clasei, elevii au asistat la o prezentare Tupperware și utilizând vesela Tupperware, au descoperit și alte modalități rapide și sănătoase de a găti. Remarcăm broșura cu cele 12 rețete tradiționale cu măr realizate Încearcă! Poți face și tu un dulce sănătos cu mere!

Activitatea de susținere Azi gospodarul casei, mâine fermier (noiembrie 2021) a completat obiectivele propuse anterior, iar prin materialele prezentate de ing. Liana Ropan (Direcția Agricolă Bistrița), elevii au descoperit avantajele unor fermieri pomicoli/ viticoli, care au realizat investiții europene, un model demn de urmat, ca alternativă a muncii în străinătate. Remarcăm și materialul prezentat de elevi Gospodarii clasei, ca o dovadă a calității de gospodar și implicare activă în propria gospodărie, model pentru elevii de pretutindeni.

S2.2 Învățăm unii de la alții (martie 2021) Invitați: Parteneri-colaboratori: prof. Frențiu Mihaela Gabriela (Colegiul Național Liviu Rebreanu Bistrița), ing. doctorand Ropan Liana (Direcția Agricolă Bistrița)


A3. POT și EU...! A3 Plantăm meri, avem o minilivadă! Activitate de plantare – elevii clasei a III-a și a VIII-a (aprilie 2021) Invitați: Parteneri-colaboratori, Invitat ing. doctorand Ropan Liana (Direcția Agricolă Bistrița) prof. Frențiu Mihaela Gabriela (Colegiul Național Liviu Rebreanu Bistrița)


A3. POT și EU...! A 3.1 Merele în bucate – gastronomie în familie, prezentare Tupperware, jocuri de comunicare

A3. POT și EU...! Ce se întâmplă toamna în livadă? Invitat ing. doctorand Ropan Liana (Direcția Agricolă Bistrița)


Activitatea de susținere Azi, gospodarul casei, mâine fermier. Invitat ing. doctorand Ropan Liana (Direcția Agricolă Bistrița)

A4 DISEMINAREA MINIPROIECTULUI 4.2 Evaluarea miniproiectului

 

coordonator miniproiect, prof. înv. primar Daniela Monica BACIU,
Școala Gimnazială Șieu Măgheruș

 

Un mini-proiect de practică de succes, la CSEI „Lacrima” Unirea – „Sprijin pentru copilul meu”

 

În luna februarie 2022 s-a încheiat un mini-proiect de practică de succes, intitulat „SPRIJIN PENTRU COPILUL MEU”. Acesta face parte din Proiectul Educațional Optimizat prin activități de mentorat în Școlile Bistrițene, POCU 1406557, care are ca scop reducerea fenomenului de părăsire timpurie a școlii dar și organizarea competiției de mini-proiecte.


Profesorii coordonatori ai mini-proiectului au fost profesori itineranți și de sprijin Morari Iulia și Galaczi Alina, care au constituit o echipă de sprijin și au dovedit o reală implicare în realizarea și conceperea acestui proiect, cât și în realizarea activităților propuse. Mini-proiectul s-a realizat cu suport financiar în valoare de 1575,00, bani cu care am realizat achiziții ca: jocuri interactive, cărți cu lecturi interesante, puzzle-uri integrate în povești specific pentru elevii beneficiari ai mini-proiectului POCU de la CSEI „Lacrima” Unirea.


Scopul proiectului a fost facilitarea integrării elevilor cu cerințe educaționale speciale în școală și societate.

Obiectivele specifice:

Conștientizarea celor 10 părinți cuprinși în proiect asupra integrării copiilor cu nevoi speciale în școală și în societate, prin elaborarea a 5 afișe pentru informarea membrilor comunității.


- Dezvoltarea abilităților a 10 părinți de gestionare pozitivă/ corectă a comportamentelor neadecvate (verbale și nonverbale, agresivitate și crize de furie) ale copiilor în diferite contexte de viață cu ajutorul activităților de tip: joc de rol, dramatizare etc.

Îmbunătățirea colaborării familie – școală prin implicarea a 10 părinți în activități de lectură și jocuri pentru copii.


Mini-proiectul „Sprijin pentru copilul meu”, s-a adresat grupului țintă constituit din 10 părinți și 10 elevi beneficiari ai proiectului POCU de la CSEI „Lacrima” Unirea, prin realizarea a 3 activități, care au presupus implicarea părinților în activități educative, în parteneriat cu școala.

Proiectul a debutat cu o „Campanie de informare și conștientizare privind integrarea” în cadrul căreia ne-am dorit să familiarizăm părinții cu tema integrării elevilor cu CES în școală și în societate. Am elaborat împreună cu părinții afișe privind tema campaniei, impregnând astfel și un caracter practic-aplicativ întâlnirii.


Următoarea activitate s-a realizat în luna decembrie și s-a numit „Jocuri și lectură părinte - copil”. În cadrul acestei activități părinții au citit împreună cu copiii povești, au realizat jocuri puzzle cu imagini din poveste, pe care copiii le-au rezolvat cu multă plăcere. Apoi, părinte și copil, au extras din căciula lui Moș Crăciun câte un bilețel cu o ghicitoare. Au citit-o, au găsit răspunsul și l-au reprezentat prin desen. Am profitat de faptul că activitatea s-a desfășurat cu câteva zile înainte de Crăciun, iar doamna profesor Galaczi Alina ne-a citit „Povestea lui Moș Crăciun”.


Cea de a treia activitate a fost realizată sub forma unui work-shop cu tema „Tehnici de sprijin emoțional” care a avut ca obiectiv dezvoltarea abilităților părinților de gestionare pozitivă și corectă a comportamentelor neadecvate ale copiilor. Au fost prezentate și sugerate diverse tehnici și modalități de bună practică pentru gestionarea emoțiilor în exemple concrete de viață. Considerăm că activitățile au fost bine-venite și plăcute atât pentru părinți cât și pentru copii, unii părinți chiar manifestându-și deschiderea pentru a participa și pe viitor la astfel de activități.

Colaborarea familiei cu școala are o importanță majoră în evoluția școlară a fiecărui copil. Participarea părinților la astfel de activități aduce avantaje diverse tuturor factorilor implicați: părinți, cadre didactice, dar mai ales copiilor. 

Coordonatori mini proiect:
prof. itinerant și de sprijin Alina GALACZI,
prof. itinerant și de sprijin Iulia MORARI,
Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Lacrima” Unirea

 

Lectura în viața noastră

 

Epoca tehnologiei digitale reprezintă la nivel științific apogeul comunicării. Practic, comunicarea este posibilă indiferent de spațiu, sfidează orice distanță, dar paradoxal, trăim totuși într-o eră a non-comunicării. Tinerii sunt hipnotizați parcă fiecare de telefonul personal, fiind prezenți doar fizic și deloc spiritual.

În aceste circumstanțe, dascălul are însă dificila misiune de a-l îndruma pe elev la lectură prin diverse metode atractive și antrenante, deoarece lectura nu mai este considerată „cool” în rândul tinerilor, mulți considerând lectura ceva plictisitor și astfel nefiind capabili să susțină o minimă conversație, se izolează simțindu-se inferiori.


Totuși lectura ne dezvoltă imaginația, creativitatea, trezește în noi sentimente variate și profunde, învățăm despre lumea înconjurătoare, despre viață sau despre noi înșine.

„Fiecare carte pare că închide în ea un suflet. Și cum o atingi cu ochii și mintea, sufletul ți se deschide ca un prieten bun”. (Maxim Gorki)

Lectura înseamnă să-ți întinzi aripile imaginației și să zbori deasupra tărâmurilor cărților cu ajutorul unor fluturi de hârtie, iar mintea să zburde într-o călătorie miraculoasă plină de simboluri, învățături ascunse în cărțile pe care le citim.

„Cartea este o făgăduință, o bucurie, o călătorie prin suflet, gânduri și frumuseți” spunea Tudor Arghezi.

Dragi tineri, sunteți „cool” și dacă citiți, deoarece prin lectură dobândiți înțelepciunea, o calitate comparată cu o haină care nu se demodează niciodată și pe care veți ști să o adaptați fiecărui „sezon” din viața voastră și veți rămâne întotdeauna „în trend”, deoarece cartea reprezintă singurul drum spre eternitate. 

prof. Alina-Maria KOBLISCKA,
Liceul Tehnologic Agricol Beclean