joi, 28 mai 2020

Mai 2020

„Visul începe cu un profesor care crede în tine şi te împinge la un nivel superior.” (Dan Rather)

 

Rolul aplicațiilor practice în orizontul local, la disciplina școlară geografie și discipline de protecția mediului

„Geografia țării trebuie să înceapă cu geografia locului natal, ale cărui elemente proaspete, pline de imagini și de simțire, există în sufletul fiecărui copil și trebuie numai scoase la lumină, valorificate și rânduite.”

George Vâlsan

 

Prin natura lor, disciplinele de Protecția mediului și Geografia reprezintă științe reale, legate de mediul natural concret, mediu care constituie ”laboratorul” în care profesorul poate realiza observații cu elevii, măsurători, aplicații, să verifice unele teorii și legi care guvernează fenomenele naturii. Așadar, aplicațiile în orizontul local cu elevii contribuie la creșterea eficienței predării acestor discipline în școală. În acest mod, elevii vin în contact cu realitatea geografică, înțelegând mai ușor originea, evoluția și repartiția spațială a fenomenelor geografice, contribuind la legarea cunoștințelor teoretice de practica aplicată în orizontul local.

În general, se consideră că învăţarea geografiei ar trebui să înceapă de la localitatea de domiciliu, deoarece acesta reprezintă primul câmp al realităţii vizibile şi observabile cu care ia cunoştinţă elevul. Localitatea de domiciliu, oricât de diferite ar fi caracteristicile sale, oferă in ansamblu de elemente, relativ invariante (poziţie, localizare, relief, ape etc.) care permit construirea realităţii geografice pornind de la acestea. În localitatea de domiciliu pot fi verificate unele date de observare minimală, ceea ce favorizează elaborarea unor demersuri constructive de cercetare geografică a realităţii. Localitatea de domiciliu reprezintă baza unui sistem ordonat taxonomic, o parte dintr-un întreg, a cărui sferă se lărgeşte în continuu, până la dimensiunile planetei. Atât profesorul, cât şi elevul ar trebui să aibă în vedere, în mod permanent, că învăţarea geografiei are un caracter unitar şi integrat, atât când studiem localitatea natală, orizontul local al existenţei cotidiene, cât şi când cercetarea noastră se extinde la nivel regional, continental sau planetar.


Rolul studierii orizontului local pentru elevi, constă în următoarele aspecte: elevii își formează și dezvoltă spiritul de observație; identifică, prin observare directă componentele mediului local, relaţiile dintre ele şi conştientizează caracterul sistemic al mediului; îşi dezvoltă competenţa de a investiga prin observare directă, sub îndrumarea profesorului; înţeleg problemele din mediu prin percepţia unor aspecte pozitive şi a unor aspecte negative din localitatea de domiciliu şi din zona adiacentă; îşi dezvoltă competenţa de culege, de a prelucra, de a analiza şi de a sintetiza datele şi informaţiile despre anumite elemente, procese şi fenomene; învaţă prin activităţi desfăşurate în teren, organizate în drumeţii, vizite, plimbări şi excursii în orizontul local şi apropiat; prin implicarea lor în situaţii de învăţare mijlocită, desfăşurate în afara sălii de clasă, le este stimulată dorinţa de cunoaştere şi curiozitatea; în funcţie de particularităţile de vârstă şi individuale, realizează analize ale componentelor mediului şi a activităţii de investigare a acestora situate pe diferite niveluri cognitive, cu grade variate de dificultate; dobândesc informaţii referitoare la mediul local în care trăiesc.

Prin observaţie directă, prin culegerea de materiale şi prin valorificarea lor prin interpretare, elevii pot elabora lucrări cu caracter ştiinţific de tipul referatelor, portofoliilor, proiectelor, posterelor şi filmelor geografice. Prin realizarea unor astfel de produse prin muncă individuală se dezvoltă la elevi spiritul de cercetare şi analiză, conferindu-le şansa reală de a formula, pe baza cunoştinţelor acumulate, ipoteze, concluzii sau aprecieri cu privire la tendinţele de evoluţie a unor elemente şi procese investigate.

Elevii pot analiza spaţiul din orizontul local dintr-o perspectivă interdisciplinară. În contextul învăţării componentelor antropice, elevii, prin descrierea bazată pe observaţie directă, pot utiliza cunoştinţe acumulate la istorie (în studiul peisajului urban sau în analiza evoluţiei aşezării umane în care trăiesc), la biologie (în analiza mediului natural, a componentei biotice) sau la chimie (în analiza solurilor, a apei). Elevii învaţă să descrie şi să prezinte principalele monumente istorice şi obiective culturale, să prezinte specii de plante şi animale specifice orizontului local, să înţeleagă relaţia dintre mediul natural și mediul antropic din perspectivă interdisciplinară, prin intercondiţionarea factorilor de mediu cu cei antropici, să prezinte evoluţia spaţiului orizontului local prin filtrul condiţiilor istorice şi sociale. În mod similar pot fi analizate şi unele aspecte ale mediului urban, evoluţia şi dezvoltarea socio-culturală, peisajul, problema spaţiilor verzi, poluarea etc.

Elevii învaţă să-şi folosească cunoştinţele, priceperile şi deprinderile formate anterior, în activităţi practice. Elevii pot desfăşura în teren activităţi practice cu scopul de a studia orizontul local: observare directă, culegerea de material (plante pentru ierbare, insecte pentru insectare, eşantioane de roci, minerale, fosile etc.), fotografieri (pentru albume şi postere tematice), culegerea informaţiilor pentru referate, proiecte şi portofolii. După prelucrarea materialelor culese, acestea pot fi prezentate la concursuri şcolare şi la sesiuni de comunicări cu profil de geografie și protecția mediului, destinate elevilor. Abilităţile practice de studiu şi de cercetare vor fi dezvoltate, dacă elevii utilizează în teren aparate şi instrumente pentru investigarea unor componente (mira hidrometrică, termometre sau alte instrumente de măsură, aparate de fotografiat şi de filmat ).

Prin îmbinarea studiului teoretic cu cel de natură practică se poate asigura cunoaşterea adecvată a componentelor naturale şi antropice din orizontul local şi apropiat.

 

Bibliografie:

1. Dulamă M. E. – Formarea competenţelor elevilor prin studierea localităţii de domiciliu, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2010;

2. Dulamă M. E. – Didactică axată pe competenţe, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2011.

 

prof. Luminița UJICĂ,

Liceul cu Program Sportiv Bistrița

 

Provocare, Inovaţie, Implementare

Programul de formare CRED a permis evidenţierea unor modele de bune practici, descoperirea celor mai bune metode, tehnici, procedee utilizate în vederea atingerii obiectivelor educaţionale propuse şi un schimb real de experienţă în cadrul activităţilor desfăşurate pe grupe.

Formatorul a prezentat competenţele cheie care stau la baza creării unui „profil de formare european”, evidenţiate ca rezultate ale învățării, fiind ansambluri de cunoştinţe, abilități şi atitudini care urmează să fie formate tuturor tinerilor .Am participat cu entuziasm la provocarea de a răspunde la următoarea întrebare: „Aș putea facilita învățarea dincolo de manual, dincolo de exemplul standard, dincolo de taxonomie, către instrumentalizarea disciplinei mele, astfel încât să fie funcțională pentru nevoile elevului?”.

Am aprofundat studiul planurilor cadru pentru învăţământul primar, a programelor școlare şi printr-o serie de activităţi practice referitoare la propunerea unei oferte de opţionale la nivelul unei clase de elevi, prin realizarea profilului de formare al absolventului de învățământ primar şi prin proiectarea unui demers didactic sau a unei programe de opţional.

Acest curs a constituit pentru noi o experienţă unică, în cadrul căreia am propus activităţi de învăţare care contribuie la formarea absolventului de învăţământ primar, am realizat proiectul unei unităţi de învăţare, am împărtăşit experienţe didactice şi frământări referitoare la competenţe ale programei pe care nu le-am vizat în mod sistematic, am stabilit prezenţa unor practici stereotipe și clișee didactice existente la anumite discipline şi am concluzionat tot ceea ce am studiat prin întocmirea unor evaluări la matematică, a unor programe de opţional.

În cel de-al treilea modul ni s-a prezentat misiunea şi viziunea disciplinei Dezvoltare personală, modul în care influenţează personalitatea elevului, metodele/ tehnicile eficiente în abordarea acesteia. Activitatea practică a scos la lumină părerea cursanţilor referitoare la modul în care aspecte relevante specifice Dezvoltării personale pot fi evidenţiate în cadrul altei discipline, din altă arie curriculară şi realizarea unei schițe de proiect care să includă sugestii de adaptare a elevilor aflaţi în situaţii de risc. Am studiat şi notat, de asemenea, informații succinte despre specificul unei dizabilități și am descris implicațiile asupra învățării, am elaborat un plan de acțiune pentru crearea unui mediu de învățare incluziv, în vederea integrării în școala de masă a copiilor cu CES.

Graţie formatorilor noştri, am diversificat întregul proces de formare prin desfăşurarea unei bogate şi interesante activităţi online, în cadrul căreia am realizat schimburi de experienţe didactice cu colegii, au avut loc dezbateri consistente referitoare la idei interesante de activităţi instructiv-educative şi exemple de bune practici care ne-au inspirat şi provocat.

Programul de formare CRED s-a constituit într-o experienţă totală de învăţare, descoperire, perfecţionare şi punere în practică a cunoştinţelor, ne-a permis cursanţilor o studiere dataliată a programei şcolare, evidenţierea unor exemple de bune practici în cadrul muncii pe grupe, precum şi evidenţierea celor mai semnificative caracteristici ale profilului de formare al absolventului.

Prestaţia formatorilor a fost impecabilă, activităţile desfăşurându-se într-o atmosferă plăcută, instructivă, atractivă şi practic-aplicativă.

Feedback-ul muzical al programului de formare CRED surprinde într-o manieră artistică menirea dascălului, ceea ce am învăţat şi ceea ce am simţit . Le mulţumim formatorilor pentru implicare, profesionalism, sprijin, dăruire şi pentru crearea ambianței perfecte, toate acestea facilitând eficientizarea maximă a întregului parcurs de formare!

 

EU CRED…

Azi am mers la şcoală

Şi am întâlnit

Zâna mea frumoasă

Care m-a uimit.

Blândă şi duioasă în clasă m-a poftit,

Iar eu am intrat fericit.

 

Refren

Ea-mi uşurează calea spre bine,

Spre împlinire, totul s-a luminat,

Mă-ncurajează şi mă îndrumă,

Spre-o lume în care

Aş vrea s-ajung şi eu.

 

Prietenie şi armonie,

La noi în clasă, mereu alături stau.

De se iveşte o supărare,

Cu grijă mare, pe loc a rezolvat.

 

CRED în inocenţă

Şi-n zâmbet de copil,

CRED în speranţă

Şi-n tot ce e sublime,

CRED în tinereţe,

Mereu va dăinui,

Credem în voi, dragi copii!

 

prof. înv. primar: Griga Diana SARCA,

prof. înv. primar: Margareta Adela LAZĂR,

Şcoala Gimnazială „Avram Iancu”, Bistriţa

 

CONFIDENT YOUTH – mobilitate Germania din cadrul proiectului Erasmus + Youths in Action

În calitate de profesor de limba engleză la Liceul cu Program Sportiv Bistriţa am avut deosebita plăcere de a participa doi ani consecutiv, la un curs de formare în Germania, unde pentru prima dată, aş putea spune, că mi-am depăşit limitele atât pe plan personal cât şi profesional. A fost o experienţă inedită care mi-a schimbat radical viziunea asupra vieţii şi a sportului care, actualmente, personal a devenit un mod de viaţă.

Confident Youth reprezintă un schimb de tineret, derulat anual în ultimii doi ani (2018-2019) în Schierke, Germania şi coordonat de aceasta în cadrul proiectului Erasmus + Youths in Action şi realizat pentru 44 de participanţi din şase tari diferite (Romania, Germania, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia) având ca scop problema copiilor şi adolescenţilor obezi, precum şi maniera de lucru diferită cu aceştia. Problematica „sănătăţii psihice şi a bunăstării” este de o deosebită importanţă atâta vreme cât, evident, problemele de sănătate reduc oportunităţile de a participa pe piaţa muncii şi care, în consecinţă duc la creşterea riscului de excluziune economică şi socială.

Acest schimb de tineret a avut ca scopuri: 1. Promovarea dezvoltării calităţii în munca cu tinerii, dar şi cea din cadrul proiectelor Erasmus+. 2. Aprofundarea relaţiilor de cooperare între cele şase instituţii şi promovarea schimbului intercultural comun.

Obiectivele specifice majore ale proiectului au fost două la număr: 1. Îmbunătăţirea cunoştinţelor participanţilor în ceea ce priveşte sănătatea psiho-socială şi bunăstarea tinerilor. 2. Accentuarea pregătirii specialiştilor se orientează spre Scopurile Tinerilor (the Youth Goals), dar, mai ales al 5-lea Scop al Tinerilor (the 5th Youth Goal), reprezentat de „Sănătatea Psihică şi Bunăstare” („Psychic health and well being”).

În cadrul seminariilor şi atelierelor de lucru, un accent deosebit s-a pus pe dezvoltarea stării de bine a tinerilor din Europa, asupra modalităţilor de prevenire a stigmatizării afecţiunilor mentale şi maniera în care poate fi abordată incluziunea socială. Pe lângă transferul de cunoştinţe, un rol esenţial l-a avut implicarea activă şi participarea tinerilor, precum şi dezvoltarea de proiecte pe care ulterior aceştia urmează a le implementa în ţările şi organizaţiile din care provin. În acest sens, problematica sănătăţii psihice şi a stării de bine e mai mult decât esenţială, din moment ce disfuncţiunile de sănătate reduc în mod vizibil şansele de integrare pe piaţa muncii şi în acelaşi timp, cresc riscul excluziunii economice şi sociale. Anomaliile psihice la copii şi adolescenţi îi afectează pe cei cauză, nu numai pe plan personal, şi familial, dar şi la nivel social. Acest curs de formare urmăreşte rolul sportului în ceea ce priveşte aceste anomalii mentale, precum şi modalităţile de contracarare a acestora. O atenţie deosebită va fi acordată proiectelor concrete de promovare a sănătăţii psiho-sociale, dar şi gradul de aplicabilitate şi implementare a acestora în fiecare ţară şi instituţie.

În cadrul ultimei mobilităţi prevăzute în proiect, cu durata de o săptămână şi desfăşurate în localitatea Schierke, Germania, au avut loc o serie de activităţi interactive şi captivante în cadrul unor workshop-uri la care au participat atât profesori, specialişti şi tineri din cele şase ţări implicate în proiect.

Primul workshop: „Stres, anxietate şi burn-out – Ce semnifică aceasta mai exact?” În cadrul acestui workshop, au fost teoretizate bolile psihice cunoscute sub denumirea de epuizare/ extenuare (burn-out). Practic, acest termen nu există ca diagnostic în taxonomia clasificărilor clinice, dar reprezintă o combinaţie de diverse simptome ce constau în probleme de anxietate, de depresie, precum şi extenuare acută sau cronică.

Al doilea workshop: „Stres, anxietate şi burn-out – Cum putem preveni? Care este tratamentul?” O dată cunoscute mecanismele de cauză-efect, atunci se vor putea lua măsuri de combatere a acestora. Scopul acestui workshop au fost măsurile de prevenire şi intervenţie în cazul celor afectaţi de sindromul extenuării acute şi cronice. Elementele punctate în cadrul acestui workshop au fost: metodele de relaxare, igiena mentală, dialogurile interioare regulate, vizualizarea şi preocuparea de sine.

Al treilea workshop: „Sport, jocuri şi exerciţiu – efecte asupra sănătăţii mintale –de aceea sportul e atât de important! Cei care suferă de extenuare acută şi cronică apelează de obicei, mai întâi medicul care, practic le prescrie tratament medicamentos. E posibil sa controlăm câteva din simptomele acestei disfuncţiuni, dar nu şi cauza acesteia, care de cele mai multe ori rezidă în psihicul uman. De aceea, sportul, jocurile si exerciţiul sunt elemente esenţiale în terapia acestei boli. În cadrul acestui workshop, s-au evidenţiat efectele pe care sportul, jocurile şi exerciţiul le au asupra psihicului şi ce tip de sport corespunde şi e benefic fiecărei anomalii.

Al patrulea workshop a abordat măsurile de prevenţie şi reabilitare prin sport, jocuri şi exerciţiu îmbinând armonios partea teoretică implementată anterior la celelalte workshop-uri şi latura fizică. În acest sens, am avut ocazia de a vizita un centru de reabilitare de lângă Magdeburg, unde unul din pacienţii vindecaţi ne-a explicat cum putem să depăşim aceste blocaje psihice prin terapii psihosomatice, muzică, dans, pictură, dar mai mult, că starea de bine şi sănătatea depind de voinţa umană. S-au realizat şi activităţi recreative în sala de sport şi în natură, pe munţii Harz: exerciţii de alergare, drumeţii, jocuri de echipă prin care s-a încercat să ne percepem corpul şi să experimentăm sentimentul plăcut al unui exerciţiu liber, necompetitiv, moderat ca intensitate, pe parcursul a 90 de minute. Toate aceste metode de recreere ne-au ajutat se ne descoperim pe noi înşine pentru a putea sprijini mai departe pe cei aflaţi în nevoie. Cu încredere în sine, în propriile forţe,fermitate şi echilibru psihic putem să depăşim orice obstacol!

 

prof. Ionela ILIIN

Liceul cu Program Sportiv Bistriţa

 

Jocul geografic și tehnologia informației în predarea geografiei

Introducerea tehnologiilor moderne în școală și în predare face parte din evoluția naturală a învățării și integrarea acestora în procesul de învățare tradițional de predare – învățare – evaluare, reprezintă o soluție firească la evoluția societății.

Elevii din ziua de astăzi sunt diferiți de elevii de altădată, chiar și cei din mediul rural, au la îndemână folosirea internetului a rețelelor de socializare și au așteptări diferite în ceea ce privește învățarea Chiar dacă profesorul folosește sau nu tehnologia informației, elevii acasă vor folosi mijloacele moderne pentru efectuarea temelor. Astfel, profesorul este obligat să răspundă creativ noilor tehnologii neputând sub nicio formă să ignore aceste aspecte dacă vrea să comunice eficient cu elevii. În acest context, folosirea TIC în școala este una dintre realizările importante ale secolului nostru. Ține de potențialul fiecărui profesor de a realiza cu succes îmbinarea metodelor tradiționale cu TIC –ul.

Utilizarea celor mai noi inovații, rezultat al evoluției creativității umane, pe care le putem vedea în jurul nostru, pot fi asimilate în practica pedagogică fără a afecta fundamentele învățării. Combinarea TIC cu metodele tradiționale reprezintă o schimbare de paradigmă cu implicații asupra cunoașterii în societate în general și asupra învățării în special, de aceea percepția asupra predării trebuie modificată în conformitate cu noul context în care trăim. Folosirea TIC în școală face parte din evoluția naturală a învățării și sugerează o soluție elegantă la provocările moderne adresate învățării și a nevoilor elevilor. Integrarea TIC în procesul tradițional de predare – învățare – evaluare este o oportunitate de a integra ultimele descoperiri tehnologice cu interacțiunea și implicarea oferite de modul tradițional de cunoaștere.

Geografia este o disciplină cu caracter aplicativ, fapt pentru care se impune ca în lecții să se aducă în fața elevilor elemente ale mediului, să se reproducă în clasă diferite fenomene, foarte multe dintre acestea putându-se realiza cu ajutorul mijloacelor de învățământ. Tehnologia informației permite prezentarea lecțiilor de geografie într-un format multimedia atrăgător, care să faciliteze achiziția de cunoștințe, exprimarea ideilor în diferite moduri, ancorarea și orientarea elevilor în spațiu. Cu ajutorul calculatorului se pot folosi în aceeași situație de învățare diferite resurse de comunicare și informare într-un mod interactiv: imagini fotografice, desene, filme, animații, imagini captate în timp real. Elevii pot studia fenomenele, situațiile, procesele, informațiile complexe în mod direct, independent, stopând sau revenind asupra unor secvențe.

Utilizarea noilor tehnologii în învăţământ depinde de competenţa pedagogică şi calificările tehnice ale profesorului care trebuie să ştie să introducă aceste tehnologii moderne pentru obţinerea unor efecte pedagogice utile. El trebuie să le înțeleagă potențialul pedagogic și să aibă capacitatea de a integra în predare – învățare, fără a exclude demersurile tradiționale, de la proiectare până la desfășurare și la realizarea feed-back-ului. Mediul virtual nu introduce doar o schimbare a modului în care se vor desfășura activitățile dar asigură și o mai bună realizare a lor.

Alte produse multimedia care pot fi utilizate în cadrul lecţiilor de geografie sunt CD-urile care conţin diferite informaţii digitale: enciclopedii, dicţionare, imagini, filme, hărţi, desene schematice, jocuri geografice etc. O astfel de enciclopedie geografică complexă este Encarta, care oferă posibilitatea realizării unor trasee virtuale în diferite locuri de pe glob, elevii având posibilitatea să cunoască aspecte legate de obiceiurile, tradiţiile şi obiectivele turistice deosebite. Encarta – Wikipedia are o grafică deosebită şi cuprinde o serie de suporturi cartografice, dicţionare de termeni de specialitate a căror explicare este susţinută şi de imagini, filmuleţe cu prezentarea unor fenomene naturale şi sociale, jocuri care familiarizează elevul în lucrul cu harta.

O altă modalitate eficientă de utilizare a calculatorului în cadrul lecţiilor de geografie o reprezintă prezentările Power Point cu ajutorul videoproiectorului. Slide show-ul poate fi folosit în mod eficient în predarea geografiei deoarece pe fiecare diapozitiv se pot prezenta informaţiile atât sub formă de text, cât şi sub formă de imagini, tabele, grafice, animaţii sau filme. Este necesar ca prezentarea să nu fie foarte animată pentru a nu distrage atenţia elevilor de la conţinut şi pentru a nu-i obosi. Folosind în prezentare materiale grafice adecvate, elevii au posibilitatea de a gândi logic, de a face conexiuni, dobândind cunoştinţe temeinice.

Utilizarea calculatorului în cadrul lecţiilor de geografie, are o serie de avantaje atât pentru profesori, cât mai ales pentru elevi. Prin utilizarea calculatorului, învăţarea devine un proces intuitiv, dinamic şi interactiv, asigurându-se înțelegerea proceselor din mediu şi formarea unor cunoştinţe ştiinţifice durabile. Însă trebuie să se ţină cont de faptul că mediul electronic este utilizat ca facilitator în activitatea didactică şi nu ca substitut al profesorului.

Un sprijin important aflat la dispoziţia profesorului de geografie este şi Internetul, prin intermediul căruia se pot căuta informaţii referitoare la un subiect anume, elevii pot comunica cu colegi din alte şcoli, din alte ţări, pe teme de interes comun, sau prin intermediul jocului să-și testeze sau să iți fixeze cunoștințele.

Învățarea prin joc ocupă un rol important în domeniul pedagogiei şi psihologiei, deoarece jocul este un spaţiul experimental de o importanţă esenţială pentru copii şi adolescenţi. În timpul jocului, ei dezvoltă abilităţi emoţionale şi cognitive, îşi antrenează motricitatea şi percepţia senzorială, îşi formează încrederea în sine şi comportamentul social. În acelaşi timp copiii şi adolescenţii devin creativi atunci când se joacă şi învaţă să facă faţă mai bine eşecurilor. Aceste concluzii, cât şi altele asemănătoare au convins cercetătorii că jocurile digitale prezintă un potenţial favorabil învăţării. Este vorba aici de jocuri digitale educative în care o materie de învăţământ este abordată prin joc.

Învăţarea poate deveni o plăcere dacă tema este interesantă. De aceea este esenţial în cazul jocurilor educative digitale ca structura jocului să fie motivantă. Până acum cercetările s-au limitat doar la a demonstra măsura în care în timpul unui joc digital se reuşeşte o învăţare eficientă. Diferitele jocuri digitale se pot adresa diferitelor tipuri de învăţare: învăţarea cognitivă şi faptică, în aceeaşi măsură ca cea vizuală sau auditivă. În jocurile pe roluri, copiii şi adolescenţii au ocazia să testeze şi să adune experienţe care nu le sunt posibile în viaţa cotidiană. Ca şi în cazul jocurilor educative în general, şi jocurile digitale pot stimula învăţarea dacă sunt combinate cu alte activităţi educative în completare. Printre acestea se numără forme de învăţare cum ar fi prelucrarea unor conţinuturi fundamentale sau reflectarea în grup asupra jocului încheiat. Procesul de învăţământ convenţional va fi mai întâi concurat şi apoi înlocuit de învăţământul asistat electronic şi soft, TIC constituind o oportunitate şi o provocare pentru dezvoltarea continuă. Noile tehnologii educaționale au capacitatea de a include multiple modalități de comunicare, oferind oportunități pentru o învățare autodirijată și colaborativă astfel încât elevii să fie mai bine pregătiți pentru economia competitivă.

Predarea geografiei prin aplicațiile pe Google Earth, jocurile de pe Kahoot sau Seterra, sunt câteva exemple prin care profesorul poate să crească atractivitatea lecțiilor. De exemplu, Seterra, este un joc educativ din domeniul geografiei, având un grad ridicat de dificultate apărut în 1997 și tradus în 36 de limbi și îndrăgit de oameni din întreaga lume care pot afla mai multe despre țări, capital, orașe din întreaga lume. Kahoot este o aplicație ce poate fi folosită cu succes la majoritatea disciplinelor, în orice moment al lecției: predare, fixare, evaluare (formativă sau sumativă). Este o aplicație ușor de utilizat și foarte îndrăgită de copii. Poate fi accesată de pe telefonul mobil sau intrând pe site-ul kahoot.it, în acest caz putând fi folosit si calculatorul sau laptopul.

Jocul devine activitatea care implică activitatea celuilalt și favorizează apariția unor variate raporturi între copii. Relațiile ce apar între ei depind de subiectul jocului, rolurile jocului, poziția copilului în joc (coordonator sau subordonat). Jocul didactic imprimă activității didactice un caracter mai viu și mai atrăgător, aduce varietate și o mai bună stare de dispoziție, de veselie, bucurie, divertisment și de destindere ceea ce duce la evitarea monotoniei și plictiselii.

Prin specificul său geografia, ca disciplină de studiu, impune folosirea de metode didactice interactive, în care un loc important îl ocupă metoda descoperirii, a demonstrației, conversația euristică, aplicațiile practice individuale și în grup.

Tehnologia reprezintă un mediator al unei educații de calitate, jucând un rol esențial în facilitarea unui învățământ de calitate. Utilizarea unor metode și tehnici activizante, interactive, contribuie la dobândirea unor achiziții cognitive dar în egală măsură și la conștientizarea faptului că un bun utilizator al calculatorului are șanse mai mari de reușită în acțiunea de integrare socio-profesională.

Utilizarea acestora presupune din partea profesorului de geografie o nouă profesionalizare și dobândirea unor noi competențe – de utilizare a surselor și resurselor informatice. Utilizarea tehnicilor și tehnologiilor informaționale computerizate, adică implementarea educației asistate de calculator constituie calea pentru creșterea eficienței și asigurarea calității procesului de învățământ.

 

Bibliografie

http://www.icvl.eu/2012/disc/cniv/documente/pdf/sectiuneaC/sectiuneaC_lucrarea12.pdf

http://www.asociatia-profesorilor.ro/integrarea-calculatorului-in-lectiile-de-geografie.html

Dulamă Maria Eliza, Modele, strategii şi tehnici didactice activizante cu aplicaţii în geografie, Editura Clusium, Cluj-Napoca, 2002

Dulamă Maria Eliza, Tendinţe actuale în predarea şi învăţarea geografiei, Editura Clusium, Cluj-Napoca, 2006

Ilinca N., Didactica geografiei, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 2006

 

prof. Monica ARTENE,

Școala Gimnazială Tiha Bârgăului