joi, 18 noiembrie 2021

Noiembrie 2021

 „Învăţătura, oricât de multă, nu învaţă înţelegerea.” (Heraclit)

 

Mobilitate de tineret prin Programul Erasmus+ la Școala Gimnazială Șieu

În perioada 20 – 27 octombrie 2021 Școala Gimnazială Șieu a coordonat proiectul Erasmus+ intitulat „STOP violence through dance and outdoor activities”, împreună cu KAGITHANE ANADOLU LISESI, Istanbul, Turcia și Agrupamento de Escolas Alcaides de Faria, Barcelos, Portugalia. Acest proiect a avut ca scop eliminarea oricărei forme de violență prin dans și activități în aer liber.

Principala activitate a acestui proiect a fost reprezentată de amplasarea unor semne din lemn pe traseul Via Transilvanica care străbate comuna Șieu. Participanții, împărțiți ulterior în grupe, au realizat indicatoare cu mesaje bilingve engleză-română, cu tematica protejării mediului, relaționare sau împotriva violenței. Au fost puse la dispoziție diferite materiale pentru ca fiecare participant să-și pună ideile în aplicare. Indicatoarele din lemn au fost lucrate cu multă grijă și răbdare, iar munca membrilor fiecărei grupe s-a bazat pe creativitate, imaginație, colaborare. În ziua următoare, produsele au fost amplasate pe traseu de către participanți.


Informarea despre traseul Via Transilvanica a avut loc când participanții au ajuns la sediul Tășuleasa Social. Acolo, au avut șansa de a afla care sunt domeniile de activitate ale asociației, scopul proiectului „Via Transilvanica” și detalii importante despre modul în care sunt create bornele amplasate la fiecare kilometru parcurs.

Partenerii au învățat dansuri tradiționale și nu numai, având posibilitatea să descopere cultura fiecărei țări participante. Dansul a reprezentat una din principalele activități pentru că unește oamenii și reușește să înlăture diferențele dintre aceștia. Astfel, prin dans, bullyingul poate fi oprit.


Participanții au fost încântați, iar mai jos putem afla părerile elevilor din România:

„Ce reprezintă Erasmus pentru tine?”

„Acesta a fost al cincilea proiect de acest fel la care am luat parte, însă a fost primul în care am avut rolul de facilitator. Trebuie să mărturisesc că am avut mari emoții, atât în ceea ce privește coordonarea celor 17 participanți, cât și din punct de vedere al activităților și jocurilor pe care urma să le derulăm. Cu toate acestea, așteptările mele s-au dovedit a fi depășite deoarece am reușit să leg prietenii care vor rezista în timp, iar membrii acestei echipe au fost extrem de receptivi și implicați în toate acțiunile nonformale pe care le-am desfășurat. Trebuie să recunosc că această experiență a fost unică pentru mine și aștept cu nerăbdare alte astfel de programe. Aș putea să spun că cele mai frumoase amintiri pe care le am sunt din timpul proiectelor Erasmus+ și, cu siguranță, „Stop violence through dance and outdoor activities” va fi pentru mult timp o parte extrem de important din viața mea.” – Diana


„Acest proiect a însemnat, pentru mine, una dintre cele mai bune șanse de a mă cunoaște mai bine și de a mă dezvolta. În această săptămână atmosfera a fost mereu plăcută, plină atât de momente frumoase, cât și amuzante” – Iulian

„Am avut parte de o experiență minunată pe parcursul proiectului Erasmus+! Sper că o sa se mai repete cât de repede posibil deoarece o sa am ocazia să comunic chiar mai mult decât am făcut-o săptămâna aceasta, să fiu mai implicată și mai activă, dar și să-mi fac mai mulți prieteni. Recomand tuturor care au ocazia să facă parte din proiecte de acest gen, nu numai pentru socializare, ci și pentru cultura generală, abilități practice și comunicare în limba engleza. Thank you!” – Crista

„Proiectul Erasmus+ a însemnat pentru mine oportunitatea de a încerca ceva nou, de a cunoaște oameni noi și m-am simțit foarte bine vorbind în engleză și distrându-mă făcând diferite activități. Dacă ar mai fi oportunități, cu siguranță m-aș mai implica în astfel de proiecte!” – Andreea

„Pentru primul meu proiect Erasmus, cred că a fost o experiență de neuitat, atât pentru noi, cât și pentru elevii parteneri, iar în privința activităților, m-am simțit incredibil.” – Erika

„Mi-am dat seama că fiecare experiență Erasmus+ este unică și minunată. Am avut ocazia să intru în contact cu persoane noi, din diferite țări și am legat prietenii care vor rămâne în inima mea pentru totdeauna. Mă bucur că am avut reușit să fac ceva bun pentru comunitatea noastră și îmi doresc ca violența să scadă, nu doar în școlile participante, ci peste tot în lume.” – Oana

„Acest proiect mi-a oferit oportunitatea de a întâlni persoane noi cu care am devenit prieten. Am reușit să îmbinăm dorința de a comunica cu dansul și celelalte activități împotriva violenței, iar acest lucru m-a făcut foarte fericit. Sunt nerăbdător să particip și la alte proiecte asemănătoare.” – Roland


Proiectul a avut un impact deosebit atât asupra beneficiarilor direcți, prin dezvoltarea celor opt competențe, cât și asupra întregii comunități. Mesajul proiectului a ajuns la inimile tuturor celor implicați, determinându-i să fie mai respectuoși, toleranți, să promoveze o comunicare asertivă și un comportament nonviolent.

Unitatea de care s-a dat dovadă a fost remarcabilă, iar participanții au descris întreg proiectul printr-un singur cuvânt: „AMAZING!” Pentru implicarea în proiect, tinerii au primit certificare Youth Path.

 

director, prof. Simona Monica GERMAN,
Școala Gimnazială Șieu

 

Biblioteca în an de pandemie

Ce trebuie să facă un bibliotecar, mă refer la bibliotecarul școlar, care în multe cazuri fiind într-o școală, indiferent de mărimea ei, că are doar un nivel de studiu sau le are pe toate trei, adică primar, gimnazial și liceal și ce face este foarte mare diferență

În acest an de pandemie bibliotecarul școlar a făcut de la triaj epidemiologic, la numărarea absenților/ carantinaților/ cazurilor pozitive, întocmirea de situații cu numărul colegilor care se, sau nu se vaccinează, suplinirea colegilor absenți atâta timp cât școala s-a desfășurat cu prezență fizică și foarte puțin din ceea ce efectiv ar trebui să facă un bibliotecar școlar.


La început de an școlar bibliotecarii școlari sprijiniți de Asociația Bibliotecarilor din România, au făcut o petiție online intitulată „NU ÎNCHIDEȚI BIBLIOTECILE ȘCOLARE” care nu a avut foarte mare ecou la ministerul învățământului.

Așa dar la început de an școlar 2020-2021, cum toată lumea era bulversată, bibliotecile au fost închise, am început să caut soluții pentru desfășurarea unor activități care să facă elevii să nu uite că biblioteca școlară le este alături indiferent de modul cum se desfășoară orele de curs(fizic sau online).


În septembrie 2020, la început de an școlar în cadrul colegiului s-a dat startul proiectului Erasmus+ „Harry Potter and the case of the sick Earth” – proiect în care sunt implicate 4 țări, Grecia, Spania, Italia și bineînțeles România, și din a cărui echipă mă bucur să fac parte. Prin activitățile desfășurate în cadrul proiectului se dorește să se atragă atenția asupra problemelor de mediu, iar elevii să învețe ce pot face pentru a încetinii degradarea planetei Pământ și să o lase cât mai curată generațiilor următoare. În cadrul proiectului elevii au învățat cum să recicleze corect și ce pot să facă pentru salvarea planetei. Există și parteneri locali precum Asociația Ruralis, prin intermediul domnului Cristian Țetcu, președintele acesteia elevii au descoperit și au învățat cum să folosească aplicația TrashOut, o aplicație folosită la nivel global, cu ajutorul căreia elevii și nu numai pot semnala în timp real locurile unde se găsesc deșeuri, atât la suprafața terestră, cât și în peșteri și ape, putând astfel comanda inclusiv online, tipul de transport și gabaritul acestuia. Aplicația este folosită la nivel internațional, nu doar la nivel național, prin intermediul ei locuitorii planetei putând să comunice din diferite colțuri ale lumii despre un subiect comun. Domnul Țetcu a mai discutat cu elevii despre încălzirea globală, fenomen care afectează tot mai mult planeta noastră, evidențiind speciile de plante și animale pe cale de dispariție din cauza acestui fenomen.


În cadrul proiectului au mai existat și alte activități precum plantarea de puieți la Pepiniera din Sărata, o pepinieră din proximitatea Bistriței. Această activitate a avut ca scop sensibilizarea elevilor cu privire la importanța pădurilor, a rolului lor esențial în menținerea echilibrului ecologic și implicit, a unei clime globale stabile.

Îndrumați de inginerul de la pepinieră, elevii au observat și experimentat întregul proces pe care îl parcurge un conifer într-o pepinieră. Au învățat despre alegerea locului și a solului potrivit pentru plantarea arbuștilor de tuia, despre distanța de plantare pentru acești arbori, cum se înmulțesc, cât de frecvent trebuie udați și cum poate fi fertilizat solul pentru o creștere rapidă.


Dar nu ne-am oprit aici cu activitățile desfășurate în școala noastră. Dacă în cadrul proiectului Erasmus+ activitățile s-au desfășurat atât online cât și fizic, proiectul „Kids in Motion” s-a desfășurat doar în mediul online și a avut ca teamă „PANDEMIA PRIN OCHII COPIILOR” – lumea microscopică a virusurilor si bacteriilor. Acest proiect a fost finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România, implementat de Asociația Act for Tomorrow, desfășurat cu concursul Asociației Tineri pentru comunitate Bistrița, CN „Andrei Mureșanu” și nu în ultimul rând casei de producție de film și animație Artless, casă de producție care pune accent pe originalitate.

Prin proiectul Kids in Motion s-a dorit să se evidențieze modul cum au perceput copiii fenomenul pandemiei actuale și i-a încurajat să transmită un mesaj comunității.

Proiectul se află la ediția a II-a, ediție care s-a desfășurat exclusiv online, din cauza închiderii școlilor și a carantinei instaurate în Bistrița, la sfârșitul anului 2020. Copiii nu s-au mai putut întâlni să animeze și să filmeze povestea. Separați, dar împreună, membrii fiecărei echipe au fost nevoiți astfel să găsească o altă modalitate de a-și prezenta vizual povestea la care au lucrat.

La acest proiect au putut participa doar 12 elevi (în vârstă de 10-11 ani) care au dovedit că se poate munci în echipă foarte bine și de la distanță.


Am continuat cu „Biblioteca LEO” proiect în parteneriat cu Clubul Leo Bistrița „Poarta Transilvaniei” și Muzeul Județean Bistrița – Năsăud, proiect în care biblioteca colegiului a avut o foarte mare implicare de la sortarea publicațiilor la aranjarea standurilor până la mediatizare și difuzare. Proiectul a constat în organizarea unui anticariat cu ocazia Lunii Bibliotecilor Școlare, în perioada 23-25 octombrie 2020 în curtea Muzeului Județean. Evenimentul a fost unul cu caracter caritabil, și se dorește repetarea lui atunci când situația epidemiologică o să ne permită.


Dacă la biblioteca școlii nu am putut desfășura activități pe parcursul anului școlar 2020/2021, ne-am mutat la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” cu care avem o foarte bună colaborare. Proiectul „JURNAL DE (NE)FERICIRE” a avut ca activitate principală un concurs de creativitate și a fost coordonat de trei școli partenere din Bistrița: Liceul de Muzică „Tudor Jarda”, Colegiul Național „Andrei Mureșanu” și Școala Gimnazială Nr. 4.


Concursul s-a adresat elevilor de gimnaziu și de liceu și a presupus elaborarea unei pagini de jurnal de maximum 150 de cuvinte sau a unui filmuleț de maximum 2 minute, în care elevii să prezinte ce au învățat din perioada pandemiei, cum s-au reinventat, ce au visat, ce au experimentat, ce i-a surprins în noua situație din viața lor.

Proiectul a fost lansat în data de 11 martie 2021, la un an de la începerea pandemiei, când a fost afișat și transmis prin e-mail și prin postări pe pagina de Facebook a proiectului, profesorilor și elevilor din școlile partenere.

Elevii care s-au implicat în activitățile proiectului au dobândit abilități de comunicare prin limbajul artistic, și-au format și dezvoltat o gândire autonomă, critică, reflexivă și și-au demonstrat abilitățile de comunicare și de exprimare a ideilor prin diverse forme de comunicare.

Concursul a înregistrat un număr de 53 de participanți, materializându-se în 21 de pagini de jurnal și 32 de videoclipuri. Acestea din urmă au însumat 49,25 de minute de imagine, în asociere cu mesaje verbale extrem de inspirate, unele dintre ele cu un puternic substrat emoțional și chiar cu efect artistic.


Au fost acordate premii pentru fiecare secțiune: videoclip gimnaziu și liceu și, respectiv, jurnal gimnaziu și liceu, premiile constând în cărți dar și în premii în bani și premii-surpriză oferite de Asociația Lions Bistrița. Din partea asociației a fost prezent la eveniment președintele asociației, avocatul Laurean-Radu Bria.


La sfârșit de an școlar am Aniversat ZECE ani de CNAMonline – ziarul colegiului Național „Andrei Mureșanu” care își are sediul în incinta bibliotecii

CNAM ONLINE a învățat de-a lungul celor 10 ani că orice lucru bun, oricât de bun ar fi, trebuie să fie cunoscut de către cei pentru care există, astfel ca viitorul să-i aducă suportul celor capabili să investească în lucrurile și oamenii de calitate ai societății.


CNAM ONLINE a încercat și a reușit acest lucru prin intermediul evenimentelor puse la cale, dar mai ales cu ajutorul mediei bistrițene. Fie că a fost vorba despre organizarea de conferințe de presă, mese rotunde pe teme de interes public sau emisiuni TV transmise live, reporterii de liceu au încercat să arate că schimbarea în societate și amploarea pe care aceasta o are nu depinde de vârstă ci doar de volumul de voință și de muncă.


La aniversarea celor 10 ani de existență, ziarul a avut ca partener Primăria Municipiului Bistrița, cu ajutorul căreia coordonatorul proiectului prof. Aurelia Hîruța a reușit să realizeze câteva materiale aniversare care au fost dăruite tuturor participanților. Alături de reporterii de liceu, ca de fiecare dată a fost prezentă și presa bistrițeană. Prin intermediul acestui proiect toate generațiile de reporter de liceu au avut ocazia să se întâlnească pentru a depăna amintiri.

 

bibliotecar școlar Nicoleta Paula BUTUZA,
CDI – Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Bistrița

 

Arta, ca abilitate de viață

Octavian Paler spunea că „Arta este cel mai scurt drum de la un om la altul”. Astfel, joi, 28 octombrie 2021, arta a reunit aproape 100 de cadre didactice din învățământul primar în cadrul workshopului „AVAP – o aventură a culorilor”,


Evenimentul a fost organizat de Casa Corpului Didactic a județului Bistrița-Năsăud în colaborare cu profesor doctor Diana Morar de la Palatul Copiilor Bistrița-Năsăud și inspector pentru învățământ primar, profesor Elena Andron. Scopul acestuia a fost de a permite cadrelor didactice participante să își diversifice paleta de activități specifice disciplinei AVAP.

Atelierul a durat 2 ore, timp în care au fost prezentate interactiv idei creative pentru disciplina amintită, iar cadrele didactice au manifestat interes, implicându-se în activitățile propuse, oferind un feedback pozitiv.


În data de 11 noiembrie a fost organizată a doua sesiune a Workshopului „AVAP- o aventură a culorilor”, la care au luat parte 44 de cadre didactice din învățământul primar normal și special. Prezentarea tematicii a fost susținută de prof. dr. Morar Diana, cadru didactic la Palatul Copiilor Bistrița. Subiectele dezbătute au fost legate de importanța pe care o are arta în general în viața oamenilor și a copiilor în mod particular, despre dezvoltarea creativității și diversificarea ariei tematice a orelor de AVAP. Cursanții au manifestat interes și deschidere față de aceste subiecte și bucuria de a învăța a fost de ambele părți. Aceste ateliere au fost organizate pentru a sonda interesul cadrelor didactice din învățământul primar față de cursul „Aventurile Hârtiei – predarea Artelor vizuale prin activități interdisciplinare”, care se va desfășura în viitorul apropiat.


„Sunt extrem de bucuroasă pentru interesul acordat acestui workshop de către cadrele didactice, deoarece eu, fiind profesor de Pictură, consider că AVAP este o disciplină foarte importantă pentru curricula elevilor din ciclul primar, mai ales pentru că aceștia iubesc să deseneze și să picteze și o fac de la vârste mici cu bucurie și deschidere. O componentă importantă care poate fi dezvoltată în aceste ore este creativitatea, această capacitate de care va fi mare nevoie în viitor, în contextul în care accesul la informații este atât de facil, probabil modalitățile cele mai originale și noi de rezolvare ale problemelor vor fi cele mai căutate. Iar în acest punct, creativitatea va face diferența.”

 

prof. dr. Diana MORAR,
Palatul Copiilor Bistrița
Profesori metodiști ai CCDBN

 

Rolul jocurilor senzoriale în dezvoltarea cognitivă

Jocul senzorial are în viața copiilor o dublă semnificație – exteriorizează emoțiile, satisfacțiile, dorințele și nevoile copilului prin detensionarea liberă și exersează capacitățile de acțiune. Educația timpurie prin joc senzorial trebuie să modeleze funcțiile adaptative ale jocului caracteristice vârstei și interacțiunea copiilor cu situațiile de joc.

Jocul senzorial are rol de stimulare datorită tuturor consecințelor formative asupra condițiilor de adaptare, ca tip fundamental de activitate a copilului.

Jocul senzorial solicită, exersează și stimulează toate funcțiile și capacitățile psihice:

- concentrează atenția perceptiv-acțională asupra efectelor dorite;

- satisface nevoia de mișcare, operare cu obiectele, interacțiunea cu persoanele;

- modifică realitatea prin restructurări simbolice accesibile, ușor de asimilat la nevoile eului;

- construiește reguli lejere, plăcute, ușor de stăpânit și de respectat;

- susține motivațional răbdarea, perseverența și stăpânirea de sine în sarcini în timpul jocului.

În raport cu nivelul de înțelegere și interacțiune al copiilor, educația timpurie prin joc senzorial se organizează diferențiat ținând cont de posibilitățile de participare și dorințele copiilor. Astfel, copiii de 3 ani nu pot participa la toate etapele jocului cu reguli pe care le organizează și respectă preșcolarii de 5 ani: ei nu rețin toate regulile, se supăra dacă nu pot respecta ritmul jocului sau dacă sunt excluși din joc pentru că nu respectă regulile lui. De la un an la altul copiii se integrează din ce în ce mai bine în joc și pot stăpânii conduitele de joc tot mai complexe. Daca la 3 ani copiii se joacă alături în grup, dar fiecare în mod individual, după 4 ani copii cooperează în joc și trec de la jocul individual la jocul împreună. Educația timpurie prin joc este susținută de înclinația naturală, spontană, a copilului pentru activități simbolice deschise, plăcute în care se antrenează după propriile puteri, în mod firesc și fără alte constrângeri de efort.

Firescul învățării prin joc la vârstele timpurii este exprimat în folclorul copiilor de exerciții ritmate însoțite de cântece și mișcări reale exersate, atribuite însă cu simboluri ludice. Achiziționarea deprinderilor prin joc senzorial oferă copiilor siguranța de sine, autonomie în exprimare și dorința de participare la activitățile de interacțiune cu ceilalți.

Jocurile senzoriale îi permit copilului să-și exprime creativitatea. Anumite obiecte/materiale favorizează în mod specific imaginația copilului, prin aceea că deși nu sunt nimic prin ele-însele, pot totuși să solicite acțiunea copilului. Acestea sunt toate jucării cu funcție artistică. O simplă piatră de exemplu, poate fi o jucărie care stimulează creativitatea și imaginația. Exemple de material/jucării care stimulează funcția creatoare: creioane de ceară/ de colorat, markere, acuarele, plastilină, instrumente muzicale, marionete, cuburi/ lego colorate, pietre, semințe, lut/argilă, făină, semințe, coloranți alimentari, condimente, cafea, lână, ațe ș.a.

Dacă pornim în analizarea resorturilor curriculare privind utilizarea jocurilor de dezvoltare senzorială, documentele de politici educaționale: Repere fundamentale privind învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului între naștere și 7 ani și Curriculumul pentru învățământul preșcolar (3-6/7 ani), constatăm că, în cadrul prezentării domeniului de dezvoltare intitulat Dezvoltare fizică, sănătate și igienă personală, se evidențiază faptul că acesta cuprinde o gamă largă de deprinderi și abilități, printre care și dezvoltarea senzorială. Menționarea acestui aspect într-un document fundamental, ne face să înțelegem importanța pe care trebuie să o acordăm acestui domeniu în cadrul activităților didactice.

Dezvoltarea senzorio-motorie, precizată în document ca dimensiune de sine stătătoare a domeniului, ne indică încă o dată necesitatea de a folosi într-o gamă cât mai variată de contexte aceste tipuri de jocuri. Totodată, în cadrul obiectivelor de referință menționate în Curriculumul preșcolar, pentru domeniul ȘTIINȚE, se vorbește despre …experiența senzorială, ca bază a cunoștințelor matematice referitoare la recunoașterea, denumirea obiectelor, cantitatea lor, clasificarea, constituirea de grupuri/mulțimi, pe baza unor însușiri comune (formă, mărime, culoare) luate în considerare separat sau mai multe simultan (Curriculumul pentru educație timpurie, 2019, p. 30). Sunt aspecte care justifică demersul nostru de promovare a necesității utilizării frecvente a acestor tipuri de joc.

Compararea dimensiunii, numărarea și corespondența, sortarea, clasificarea pe mărimi sau culori dezvoltă abilitățile matematice, pe când informații din domeniul științei pot fi asimilate prin mici experimente.

Explorarea senzorială este modul în care copilul examinează, descoperă, clasifică și înțelege mediul înconjurător antrenând toate operațiile gândirii. Oferindu-i ocazia de a descoperi lumea prin activități senzoriale, îi oferi posibilitatea de a-și dezvolta și perfecționa abilitățile cognitive, sociale, emoționale, fizice și creative.

Justificarea principală este tocmai aceea că furnizându-i preșcolarului materiale pe care le poate manipula fizic, cu care se poate juca sau pe care le poate explora, îl vom sprijini în demersul de a învăța cât mai multe aspecte specifice lumii care îl înconjoară și, totodată, în a-și dezvolta abilități fundamentale, la care va face apel, apoi, întreaga viață. Timpul petrecut în activități senzoriale facilitează dezvoltarea spiritului exploratoriu, încurajându-l pe copil să se dezvolte cognitiv, social, emoțional, fizic etc. (Au, Robertson, Varma, 2016). Scopul nostru, în calitate de organizatori ai demersului didactic, este tocmai să-i oferim în mod intenționat, suficiente oportunități să-și activeze simțurile, în vederea explorării lumii înconjurătoare.

 

Resurse bibliografice online

https://first7.ro/blog/dezvoltare-prin-joc-senzorial

https://www.castelinobaby.ro/rolul-jocul-senzorial-in-dezvoltarea-psihica-fizica-si-emotionala-a-copilului-anteprescolar

https://caritasblaj.ro/files/APLICAREA%20TEHNICILOR%20DE%20INTEGRARE%20SENZORIAL%C4%82%20%C3%8EN%20JOCURILE%20COLECTIVE%20ALE%20PRE%C8%98COLARILOR.pdf

https://consiliere-psihoterapie.ro/dezvoltarea-senzoriala

https://ro.scribd.com/doc/199700514/Joc-Senzorial

 

prof. Carmen MUSCARI-SALVAN,
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3 Bistrița

 

Educația STEM în grădiniță

În ultimul timp auzim foarte des, în jurul nostru, vorbindu-se despre educația STEM, jucării STEM. Oare putem aplica și în grădiniță acest tip de educație? Ce este de fapt educația STEM?

Ce înseamnă STEM? STEM este un acronim – Sience, Technology, Engineering, Math adică Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică. STEM presupune un curriculum bazat pe ideea de a educa copiii bazându-ne pe patru discipline specifice – știință, tehnologie, inginerie și matematică – abordate interdisciplinar și aplicat. În locul celor patru discipline predate separat, STEM integrează într-o paradigmă de învățare coezivă bazată pe aplicații din lumea reală ale teoriilor matematice, fizice sau chimice, conținuturile învățării.

După cum bine știm, în viața de zi cu zi, avem nevoie atât de știință, cât și de tehnologie, pe care trebuie să le folosim astfel încât să aducă un plus de valoare. Prin activitățile realizate trebuie să avem în vedere următorul aspect: să încurajăm copiii să înțeleagă și utilizeze tehnologia într-un mod creativ, în loc să aibă doar rolul de consumatori. Aici putem observa pentru prima dată importanța educației STEM, care ajută copiii să înțeleagă prin experimentare.

Dintre beneficiile educației STEM putem evidenția următoarele: reducerea timpului petrecut în fața ecranului în favoarea învățării sănătoase a tehnologiei: trebuie să înțelegem faptul că tehnologia în sine nu este un lucru rău, modul în care o folosim și cum o abordăm poate să fie în favoarea sau în defavoarea copiilor; educația STEM îi ajută pe copii să-și dezvolte abilități de rezolvare a problemelor; educația STEM are în vedere lucrul în echipă, cooperare și comunicare; încurajează inovația; STEM ajută copiii să se aproprie de probleme de matematică, fizică, chimie într-un mod realist și care îi face să își dorească să învețe mai mult; experimentele de tip STEM sunt un mod excelent de a reduce anxietatea copiilor de grădiniță, în special prin participarea lor activă la astfel de activități.

În grădiniță activitățile de tip outdoor sunt ideale pentru STEM. În grădinițele libere, ale căror cursuri se desfășoară în natură, copiii sunt încurajați să sape pământul, să se urce în copaci, să alerge liberi oriunde doresc, să se bucure de ce le oferă natura. Alte programe au chiar cursuri de grădinărit, la care copiii învață cum se plantează legumele, florile, pomii, cum se obține hrana sănătoasă, cum se îngrijește o plantă, cum se păstrează mediul înconjurător curat sau cum pot recunoaște diferite plante ori animale din sălbăticie.

Experiența dobândită pe viu este hotărâtoare pentru viitorul lor: lucrurile astfel învățate, la vârstă fragedă, se întipăresc definitiv, iar lecțiile deprinse de la natură au un rol în modelarea dezvoltării copilului.

 

Webografie:

https://maraandtom.ro/educatia-stem-ce-este-principii-jucariistem/?gclid=EAIaIQobChMIm9WuzovC8wIVXBV7Ch23ogwwEAAYASAAEgKVRvD_BwE

https://resurseparinti.ro/2018/10/30/10-beneficii-ale-educatiei-stem/

 

ed. Gabriela MAIER,
Grădinița cu Program Prelungit „Căsuța cu povești” Bistrița