miercuri, 17 septembrie 2008

Septembrie 2008

„Natura ne aseamănă. Educaţia ne deosebeşte.”
(Confucius)

EDITORIAL
Cotropitorii de suflete
Septembrie iar
şi-a pus la brâu cheile
începutului.

Iar dulcele septembrie, încins la brâu cu ziua de 15, ne atenţionează să ne pregătim pentru o dublă percepţie: una sonoră şi alta sufletească. Să ciulim urechile ca să înregistrăm clinchetul clopoţelului care, în această zi, sună de început, răspândeşte binecuvântarea care „dezleagă” pragurile şcolilor care în curând vor fi călcate de paşii nerăbdători şi grei de emoţie ai celor din clasa I şi apoi ai celorlalţi elevi.
Să ne lăsăm astăzi invadaţi de duioşie, să devenim sentimentali, pentru a participa la bucuria generală a toamnei şi a noastră, adunată într-un bulgăre de frunze arămii, în enunţul: „A început şcoala!”.
Pentru noi, slujitorii învăţământului, învăţători şi profesori, această zi este o mână întinsă copiilor care au venit la şcoală, pentru a-i ajuta să păşească cu zâmbetul pe ghiozdane, din mirifica lume a basmului în sălile de clasă, în cazul elevilor din clasa I, sau o privire călduroasă a unei aşteptări dorite, în cazul profesorilor diriginţi.
Pentru noi, cei care îi aşteptăm pe elevii noştri, ei par a fi nişte ,,cotropitori” care vin să ne invadeze sufletele, să ni le ocupe şi să rămână acolo, un an, doi, trei, patru, o viaţă. Cetatea sufletelor noastre are porţile deschise, puntea lăsată şi garda de primire aliniată. „Cuceritorii” ne vor ocupa rapid cu zâmbetele lor, cu flori, cu încrederea părinţilor. Vom deveni cetăţi ocupate şi această postură nu ne sperie. Îi aşteptam pe „cuceritorii” sufletelor noastre de o vară.

prof. Ion Radu ZĂGREANU
Şc. Gen. „Liviu Rebreanu”, Beclean

FOTOEVENIMENT


Florile începutului de an şcolar
la Şcoala Generală „Avram Iancu” din Bistriţa.


Agenţia Naţională de Programe Comunitare
în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale

Burse de formare continuă pentru cadrele didactice

Programul sectorial Comenius, Formare continuă pentru personalul implicat în educaţia şcolară, îşi propune îmbunătăţirea calităţii educaţiei şcolare prin participare la stagii de formare continuă. Aceste programe, finanţate de Comisia Europeană prin Agenţia Naţională de Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale ANPCDEFP, sunt recunoscute la nivel naţional de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, dar şi de instituţiile de cultură şi educaţie europene.
Programul sectorial Comenius oferă burse în valoare de 1500-1700 euro pentru participarea la un curs de formare continuă cu durata între cinci zile şi şase săptămâni, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, organizat într-o ţară europeană, alta decât cea în care participantul îşi desfăşoară activitatea. Pentru anul 2008, ultimul termen limită de depunere a candidaturilor este 30 septembrie, pentru stagiile care se vor desfăşura în perioada 01.01.2009-31.03.2009.
Tematica stagiilor este extrem de variată - de la cursuri de metodică pentru profesorii de limbi străine până la cursuri de cultură generală pentru celelalte arii curriculare: metodica şi didactica predării limbilor străine, educaţie multiculturală, protecţia şi valorificarea patrimoniului cultural, motivarea elevilor supradotaţi etc.
Participanţii sunt încurajaţi să-şi îmbunătăţească cunoştinţele şi competenţele de predare şi să cunoască mai bine modul în care se realizează educaţia şcolară în Europa.
Pentru mai multe informaţii, sunteţi invitaţi să consultaţi catalogul de cursuri on-line, http://ec.europa.eu/education/trainingdatabase/ şi să completaţi formularul de candidatură care poate fi descărcat de pe site-ul www.anpcdefp.ro
Ca noutate a generaţiei de programe 2007-2013, subliniem completarea în limba română a formularului de candidatură.
În judeţul Bistriţa-Năsăud, peste 30 de cadre didactice au beneficiat, în ultimii 3 ani, de burse individuale în cadrul programului sectorial Comenius, mobilităţi pentru personalul din învăţământul preuniversitar.

prof. Monica BUBOLY
Inspector pentru gestionarea programelor comunitare ISJ BN


Simpozionul Naţional „Glasul naturii - impact şi perspective”
Ediţia a II-a

„Fiecare loc de pe pământ are o poveste a lui,
dar trebuie să tragi bine cu urechea
ca să poţi auzi, şi trebuie
şi un dram de minte ca s-o înţelegi”.
(Nicolae Iorga)

Liceul „Hercules” din Băile Herculane, având ca parteneri Inspectoratul Şcolar Judeţean, Casa Corpului Didactic, Primăria Reşiţa, Agenţia pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin şi A.P.N. Domogled - Valea Cernei Băile Herculane, organizează, în data de 27 septembrie 2008, cea de-a doua ediţie a Simpozionului Naţional „Glasul naturii - impact şi perspective”.
Simpozionul are ca scop trezirea şi menţinerea interesului elevilor şi al cadrelor didactice pentru diversitatea, raritatea şi frumuseţea fenomenelor naturale geomorfice, speologice, floristice şi faunistice, precum şi transpunerea în artă - poezie, proză, imagini ale acestor valori inegalabile.
Manifestarea are drept obiective principale valorificarea experienţei dobândite în domeniul ecologiei, prin intensificarea colaborării între şcoli, dar şi cu instituţiile cu profil ecologic, precum şi motivarea şi angajarea cadrelor didactice şi a elevilor în efortul de a conserva şi proteja mediul înconjurător.
Simpozionul se va desfăşura pe mai multe secţiuni:
1. „NIHIL SINE DEO” - evidenţierea prezenţei divinităţii în creaţie, cu referinţe biblice;
2. „MENS SANA IN CORPORE SANO” - rolul şi importanţa drumeţiilor, excursiilor şi a jocului în aer liber (referat şi album foto);
3. „FEERIA PĂDURII” - natura prezentă în opere literare, legende geografice, alte lucrări de specialitate (referat);
4. „FRUMOASĂ EŞTI, PĂDUREA MEA!” - creaţii literare (poezii, eseuri, compuneri), desene, fotografii realizate de copii.
5. „COMORILE NATURII” - prezentarea unor colecţii de frunze, flori, fructe, seminţe, pietre, fluturi, animale şi/sau păsări împăiate (sau imagini ale acestora), jucării confecţionate de elevi.
6. „PROTEJÂND NATURA, PROTEJÂM VIITORUL NOSTRU” - modalităţi pedagogice folosite în formarea conştiinţei ecologice a elevilor.
Taxa de participare este de 25 lei, suma (care include costul mapei, protocolul şi organizarea simpozionului), putând fi trimisă pe adresa instit. Uratoriu Doina, str. Castanilor nr. 17, Băile Herculane, cod. 325200, până la data de 24.09.2008.
Înscrierea se poate face în perioada 1-24 septembrie 2008 telefonic, la numerele 0751173012, 0255560362 (înv. Maria Puşchiţă), lucrările putând fi trimise prin e-mail la adresa simpozionherculane@yahoo.com sau prin poştă, în format electronic şi un exemplar imprimat al lucrării (semnat), pe adresa Liceului „Hercules”, Str. Castanilor nr. 17, Băile Herculane, cod.325200, Judeţul Caraş-Severin, cu menţiunea „Pentru simpozion”. Totodată, se va avea în vedere specificarea adresei corecte a expeditorului, numărului de telefon şi a adresei de e-mail unde poate fi contactat.
Redactarea lucrărilor se va face pe format A4, pe o singura parte, la un rând, cu margini egale de 20 mm (text aliniat „justified”), cu caractere româneşti, titlul fiind scris cu majuscule (Times New Roman 14 Bold), centrat; la doua rânduri de titlu se va scrie profesia, numele, prenumele autorului şi instituţia (Times New Roman 12). Bibliografia se va consemna la sfârşitul lucrării. Numărul de pagini al lucrării nu este limitat, prezentarea întinzându-se pe durata a 5-10 minute (se specifică aparatura electronică necesară).
Informaţii suplimentare se pot obţine de la înv. Maria Puşchiţă, la numerele de telefon menţionate mai sus.


Metacogniţia la deficienţii mintal

Metacogniţia suportă cel puţin două accepţiuni. Pe de-o parte, se referă la procesele prin care subiectul poate lua cunoştinţă de propria activitate cognitivă, iar, pe de altă parte, metacogniţia abordează mecanismele autoreglatorii în sensul controlului cognitiv sau „cât sunt de conştient asupra a ceea ce ştiu”.
Flavell (1979) denumea metacogniţia cunoaşterea funcţionalităţii asupra activităţii cognitive şi a capacităţii de control al unui anumit aspect cognitiv. În acest cadru, ghidajul şi controlul cognitiv disting nivelul experienţial metacognitiv şi nivelul cunoaşterii metacognitive (Corkill, 1996 apud Preda, 2002).
Lucas (1999) relevă cele mai importante elemente metacognitive, astfel:
- metacogniţia reprezintă procesul în cursul căruia dezvoltarea cognitivă asigură o eficacitate crescătoare activităţii cognitive;
- metacunoştinţele referitoare la persoane reprezintă instrumente metacognitive;
- metacunoştinţele referitoare la sarcini implică noţiunea de efort cognitiv care, este mai mult sau mai puţin integrat.
Există cazuri critice ale activităţii cognitive planificate care vizează encodarea informaţiei pertinente individual. Impactul proceselor cognitiv-executive şi funcţional-executive se situează pe un palier ridicat, în funcţie de cunoştinţele prin care se interacţionează.
Cunoştinţele acumulate în timp sunt implicate semnificativ în funcţionarea cognitivă a individului, acestea fiind conceptualizate în scheme, norme, modele mintale sau reţele propoziţionale.
Anderson (1983) propune un cadru didactic al mecanismului modulator de cunoştinţe în proceduri, cadru care devine control, emitent de ipoteze, generalizarea oferind soluţii analogice şi procedural-automate.
Desigur, analizele de debut ale lui Luria (1973) sunt mult mai reticente privind cadrul psihosocial al gândirii şi, tocmai de aceea, vom încerca o personalizare a multiplelor relaţii dintre cogniţie şi învăţare, pe fondul contextului general al particularităţii metacognitive la deficienţii mintali.
Astfel, din punct de vedere psihologic, deficienţa mintală nu constă în tulburarea unei singure funcţii ci a unei unităţi de deficienţe în care deficitul intelectual ocupă un loc central. De asemenea, structura psihică a deficientului mintal se caracterizează prin heterocronie, adică unele aspecte ale activităţii sale psihice sunt dezvoltate sub limită, iar altele peste limita atinsă de copilul valid de aceeaşi etate mintală.
Din punct de vedere psihopatologic, deficienţa mintală reprezintă o tulburare de sistem, personalitatea fiind concepută ca un sistem de funcţii psihice în interacţiune ordonată. Abordând metacogniţia din punct de vedere triarhic, aceasta cuprinde trei mari teorii sau curente cognitiviste:
- în primul rând, subteoria contextuală, care examinează corelarea inteligenţei cu mediul extern individului;
- în al doilea rând, subteoria componenţială, care asociază în plan secund corelaţia inteligenţei cu internalismul personalităţii;
- în al treilea rând, subteoria celor „două faţete”, care radiografiază relaţia inteligenţei în contextul extern şi intern-comportamental.
O componentă a inteligenţei vizibil diminuată în cazul deficientului mintal este transformarea unui set de informaţii senzoriale într-o reprezentare, iar apoi prelucrarea acestui concept, ori prelungirea într-un răspuns motor. Aceste metacomponente reprezintă procese de mare complexitate care intervin în planificarea, conducerea şi luarea deciziilor privind realizarea performanţei. Astfel, Stenberg propune şapte asemenea metacomponente pe specificul fragilităţii de personalitate a deficientului mintal:
- deciziile asupra problemelor care trebuie rezolvate;
- selecţia componentelor;
- selecţia uneia sau mai multor reprezentări sau organizări pentru informaţii;
- selecţia strategiilor pentru combinarea componentelor;
- deciziile privind alocarea unor resurse ale atenţiei;
- conducerea soluţionării;
- sensibilitatea pentru feedback-ul extern.
Teoria triarhică valorifică explicarea performanţelor precare la deficienţii mintali care pot fi considerate şi trăsături psihologice caracteristice. La aceşti subiecţi, activarea necorespunzătoare a metacomponentelor între ele şi a acestora asupra componentelor sunt manifestări specifice.
În vederea activării şi reactivării transferurilor şi generalităţilor de la o situaţie la alta, putem propune un model de bază psihopedagogic, în sensul de a asigura succesul unei strategii mnezico-rezolutive:
- în prima etapă, subiectul trebuie să conştientizeze necesitatea adoptării unei strategii care să-i amplifice sarcina, având în atenţie limitele intrinseci ale propriului sistem cognitiv;
- în a doua etapă, vom avea în vedere complexitatea sarcinii şi „apelul” la rutine intelectuale ori de lucru.
Persoanele cu retard mintal uşor au dificultăţi la nivelul planificării şi ghidării acţiunii, dificultăţi care s-ar putea atenua treptat.
Deficienţa mintală trebuie supusă unor metode profesioniste de intervenţie precoce, aceasta fiind apanajul unor specializări profesionale şi ştiinţifice, nefăcând rabat de la exigenţele şi standardele societăţii moderne. Aşa-zisele proiecte „ecologice” trebuie să cuprindă analize retrospective din punct de vedere familial, cât şi din punct de vedere al investigării specificităţii de gândire - în special - a deficienţilor mintali (realizarea operaţiilor gândirii, generalizarea, abstractizarea, înţelegerea, inerţia gândirii, formarea şi utilizarea noţiunilor, educarea gândirii) şi sprijinirea activităţilor cu suport concret.

drd. Gabriel MUREŞAN CHIRA


Factori determinanţi ai randamentului şcolar

Randamentul şcolar reprezintă raportul dintre efortul depus de elev în procesul învăţării şi nivelul atingerii standardelor educaţionale de către elev la disciplinele şcolare pe parcursul unui semestru, a unui an sau a unui ciclu.
Activităţile instructiv-educative de la clasă, cele de la cercurile pe obiecte, activităţile sportive precum şi pregătirea lecţiilor şi a temelor pentru ziua următoare solicită organismul copilului intens. În acelaşi timp, capacitatea de muncă a organismului este limitată atât fizic cât şi psihic, fiind influenţată de mai mulţi factori cum ar fi: volumul şi gradul de dificultate a cunoştinţelor, particularităţile de vârstă şi individuale, starea de sănătate a copilului, condiţiile sociale şi igienico-sanitare, climatul socio-afectiv al familiei etc. Pentru a ne aştepta la performanţe şcolare, trebuie să ţinem cont de toţi aceşti factori. Atunci când o activitate este defectuos organizată, activitatea intelectuală devine un factor de instalare, în primă fază, a oboselii, recuperabilă prin odihnă activă (exerciţii sportive, plimbări în aer liber) sau pasivă (somn), iar în final a surmenajului intelectual. Oboseala intelectuală are ca urmare scăderea atenţiei, inhibiţia funcţiilor psihice şi reducerea percepţiilor senzoriale, fiind însoţită adesea de instabilitate, depresie, frică, nelinişte, lipsă de iniţiativă.
La elevii mici, oboseala se accentuează la sfârşitul săptămânii, la sfârşit de an sau de semestru. Modul de organizare a învăţăturii în şcoală şi acasă se poate constitui într-un factor benefic sau în unul negativ cu repercusiuni grave pentru sănătate şi, implicit, pentru succesul la învăţătură. În funcţie de efortul depus, se va organiza şi odihna elevului, care se împarte între timpul afectat somnului de noapte şi timpul de odihnă propriu-zis pe care elevul îl poate petrece într-un mod plăcut (plimbări, jocuri, muzică, lectură etc.). Pentru a avea un echilibru raţional între activitate şi odihnă, familia şi şcoala au un rol hotărâtor.
Şcoala are obligaţia de a colabora cu familia, de a informa părinţii cu privire la respectarea programului de muncă şi odihnă, fiind necesară respectarea orelor de masă şi de somn. Temele se vor face după o pauză de odihnă, nu imediat după servirea mesei, iar camera unde urmează să-şi desfăşoare copilul activitatea trebuie să fie bine aerisită, corespunzător încălzită.
Cauzele generatoare de suprasolicitare şi de oboseală se pot grupa în cauze care ţin de elev, de cadrul didactic, de cadrul organizatoric al şcolii şi cauze care ţin de mediul socio-familial.
Cauze care ţin de elev: starea de sănătate, dificultăţi de adaptare la mediul şcolar, lipsa motivaţiei şi a interesului pentru învăţare, deficienţe în dezvoltarea fizică şi maturizare psiho-afectivă, lipsa unui ritm propriu de învăţare, existenţa unui raport deficitar între muncă şi odihnă.
Cauze care ţin de cadrul didactic: supraîncărcarea elevului cu teme şi lecţii, supraîncărcarea elevului cu cunoştinţe peste cerinţele programei, nerespectarea curbei efortului în cadrul unei ore sau în ceea ce priveşte orarul unei săptămâni, schimbarea destinaţiei unor ore (desen, muzică, ed. fizică, abilităţi practice cu matematică sau gramatică etc.), starea de sănătate a cadrului didactic.
Cauze care ţin de cadrul organizatoric al şcolii: număr mare de elevi în clasă, examinarea insuficientă a elevilor de clasa I , necorelarea programelor şcolare ale diferitelor discipline, nefrecventarea grădiniţei, supraîncărcarea cu activităţi neprevăzute de programa şcolară.
Cauze care ţin de mediul socio-familial: insuficienta preocupare a familiei pentru organizarea unui program adecvat de viaţă şi activitate, aspiraţii şi solicitări exagerate din partea familiei în raport cu posibilităţile intelectuale şi de vârstă ale copilului, solicitarea copilului în activităţi gospodăreşti peste posibilităţile lor fizice, lipsa climatului afectiv în familie, ignorarea activităţilor şcolare.
Ca o concluzie, colaborarea şcolii cu familia este esenţială pentru reuşita şcolară a fiecărui elev. Activitatea intelectuală bine organizată constituie un factor determinant pozitiv al randamentului şcolar şi un mijloc de promovare a sănătăţii mintale a elevilor.

înv .Viorica COTUŢIU
Şc. Gen. „Grigore.Silaşi”, Beclean


Oare copiii noştri sunt în Europa?

Elevii, studenţii, ar trebui să fie investiţia prioritară, pe termen lung, înaintea oricăror industrii, agriculturi sau infrastructuri. Departe de a fi aşa, starea actuală a viitoarelor generaţii ne obligă să ne întrebăm dacă, odată cu intrarea noastră în Uniunea Europeană, ne-am luat şi copiii cu noi. Nu analizez aici starea sistemului de învăţământ, a sistemului sanitar pediatric, a asistenţei sociale sau a instituţiilor care ar trebui să se ocupe de protecţia minorilor ori de stoparea violenţei în familie.
Invit cititorul să mediteze asupra câtorva dintre anomaliile aparent neînsemnate cu care se confruntă părinţii în tentativa de a-şi creşte şi educa în siguranţă, civilizat şi fără constrângeri şi inhibiţii copiii.
Magazinele noastre sunt pline cu jucării groteşti, care se strică după numai câteva minute de utilizare sau pun în pericol integritatea fizică sau sănătatea copilului. În librării, pe tarabele improvizate ori la chioşcurile de difuzare a presei, o pleiadă de edituri scot la vânzare tot soiul de cărticele pe ale căror coperţi sunt tipărite numele unor mari povestitori şi titlurile unor poveşti minunate. La lectură, poţi constata cu stupoare că semidocţii au mutilat textul original, oferind copiilor variante oribile şi imposibil de citit. Lăudabila idee de a prezenta CD-uri cu jocuri sau variante în format electronic ale poveştilor este deseori compromisă de produse ratate din punct de vedere grafic sau al soft-ului.
Canalele de desene animate difuzează o prea mare cantitate de filme care propagă violenţa, limbajul vulgar, egoismul, răutatea, lenea. În general, oferta de divertisment educativ pentru copiii de toate vârstele este extrem de săracă.
Mobilierul pentru joacă din parcuri, sau din locurile amenajate pentru joacă, cel care place atât de mult copiilor, are componente ruginite sau chiar lipsă şi nu de puţine ori mass-media prezintă cazuri de accidente. Prea puţini administratori ai acestor spaţii de joacă sunt dispuşi să investească pentru a le dota cu mobilier care să contribuie la exersarea creativităţii şi care să ajute copilul să-şi dezvolte şi să-şi susţină propriile idei.
Probleme grave şi mai complexe sunt pricinuite şi de producţia, importul şi vânzarea de hăinuţe, încălţăminte, alimente sau mobilier pentru copii. Multe familii, în special cele de la oraş, cu venituri peste medie pot evita într-o oarecare măsură astfel de produse şi asta datorită şi unei mai bune informări în ce priveşte calitatea produselor. Situaţia copiilor din mediul rural sau din familii foarte sărace este absolut dramatică, şansele lor de progres fiind pe nedrept şi infinit mai mici.
Pentru aceştia, ar trebui să se trezească întreaga societate românească, de la guvernanţi la clerici, de la educatori la jurnalişti, de la medici la comercianţi. În aceste condiţii, copiii noştri au intrat în Europa?

prof. Valer POP
Şc. Gen. „Enea Grapini”, Şanţ


Dimensiune de gen la grădiniţă

În urma participării mele la un curs on-line, organizat de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, cu tema „Dimensiunea de gen în educaţie”, în perioada 26 noiembrie 2007 – 3 martie 2008, voi prezenta câteva aspecte referitoare la această importantă temă pentru educaţie.
Activitatea de formare on-line a urmărit următoarele patru obiective specifice:
1. Familiarizarea participanţilor cu aria conceptuală şi abordările de gen la nivelul diferitelor componente ale sistemului de educaţie (curriculum, manuale şcolare şi instrumente de învăţare, organizarea clasei, management şcolar, activităţi extraşcolare);
2. Dezvoltarea capacităţii de identificare a unor prejudecăţi şi stereotipii de gen în activitatea didactică şi utilizarea unor strategii de analiză critică a acestora la nivelul diferitelor arii curriculare;
3. Dezvoltarea capacităţii de a susţine şi promova acţiuni de conştientizare, informare şi promovare a parteneriatului de gen în educaţie;
4. Crearea unei comunităţi de practici în domeniul respectării dimensiunii de gen în educaţie la nivel naţional.
Derulat într-o manieră combinată de activităţi on-line (timp de patru săptămâni) şi formare faţă în faţă, cursul s-a încheiat cu o conferinţă Naţională în Bucureşti, la care au participat 150 de cadre didactice din ţară. Pentru fiecare arie curriculară s-au alcătuit grupe de participanţi asistate de unul sau mai mulţi facilitatori. Personal am finalizat modulele „Consiliere şi orientare”, şi „Limbă şi comunicare”, având ca facilitatori pe cercetătorii Magda Balica, Speranţa Tibu, Ciprian Fartusnic şi Tina Sânmihăian. Finalizarea cursului am realizat-o prin prezentare portofoliilor personale.
Programa activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii cuprinde şi activităţi de educare a limbajului, care au un impact eficient asupra copiilor privind perspectiva de gen în educarea lor (spre exemplu personajele din povesti, poeziile, jocurile de rol, dramatizările etc.). În vederea unei activităţi instructiv-educative eficiente, este necesară nu doar cunoaşterea fiecărui copil în parte, ci şi a relaţiilor dintre copiii din aceeaşi grupă, a modului în care interacţionează, a atracţiilor sau a respingerilor ce se manifestă de la o etapă la alta. Socializarea treptată a copilului se realizează sub impactul imitaţiei, al jocului de rol, dar şi prin participarea la programul zilnic (autoservire, activităţi comune, activităţi pe arii de stimulare, servirea mesei, jocul şi plimbarea în aer liber ş.a.m.d.) Relaţiile dintre copii nu sunt totdeauna favorabile, pozitive, ci pot lua aspecte negative, degenerând în conflicte: loviri, ceartă pentru jucării sau roluri în joc etc. Educatoarea are menirea de a încuraja şi cultiva relaţiile de prietenie, de a crea un climat afectiv stimulativ, plăcut şi de a descuraja, a îngrădi şi elimina comportamentele agresive, conflictuale, negative. Relaţiile sănătoase se cer cultivate, educate, normate, încurajate permanent în vederea socializării copiilor din grupă, dar şi pentru a închega un colectiv în care fiecare să se simtă valorizat, respectat, apreciat şi încurajat.
În cadrul modului „Consiliere şi orientare” am aplicat următorul chestionar copiilor preşcolari de şase ani:
1. Numeşte doi colegi din grupă care sunt cei mai buni prieteni ai tăi. Motivează alegerile, cum e fiecare?
2. Numeşte doi colegi din grupă de care te simţi cel mai îndepărtat. Motivează alegerile, cum sunt ei?
3. Care dintre colegi ar putea reprezenta grupa la un concurs. De ce, cum sunt ei?
4. Alege doi colegi din grupă cu care să faci o echipă pentru a lucra împreună la un joc de construcţie. Motivează de ce?
5. Alege doi copii cu care nu vrei să faci o echipă. Motivează de ce?
Teme vizate:
- Întrebarea 1 şi 2 - prietenia
- Întrebarea 3 - prestigiul personalităţii
- Întrebarea 4 - atitudine faţă de munca tradiţională - construcţii
- Întrebarea 5 - munca în echipă
Această abordare educaţională promovează dezvoltarea potenţialului individual real al fetelor şi al băieţilor, nelimitat de norme şi valori sociale, care prescriu comportamente stereotipe de gen. Am încurajat fetele să utilizeze jocuri şi jucării considerate în mod tradiţional ca fiind destinate băieţilor (construcţii, modelaje, asamblări etc.) stimulându-le implicarea, creând o poveste în jurul acestor construcţii (spre exemplu, „acest castel este al tău, tu eşti o prinţesă, şi vrei să arate mai frumos decât l-a construit colegul tău. Ajută-l şi lucraţi împreună la el.” sau „Bogdan nu se simte bine şi nu poate repara singur maşina. Vrei să-l ajuţi tu, Bianca!” sau „Voi doi, Beatrice şi Terry, vreţi să participaţi la un concurs, aşa că trebuie să repetaţi împreună cântecul!”
Utilizarea spaţiului şi a mişcării este un alt obiectiv important de care ţin cont în identificarea stereotipurilor de gen. Băieţii, atunci când învaţă, utilizează mai mult spaţiu fizic în comparaţie cu fetele, care nu resimt, în general, necesitatea de a se mişca atunci când învaţă.
Avantajele învăţării în grup reprezintă un alt aspect important: fetelor le este mai uşor să realizeze sarcini de învăţare în grup şi să beneficieze de pe urma acesteia. Performanţa în grup depinde de poziţia lor în ierarhia grupului de învăţare. Statusul este un indicator al nivelului de stres. Ce învaţă copilul din prietenia cu un alt copil?
- relaţia de egalitate şi cooperarea;
- toleranţa;
- răbdarea;
- empatizarea cu celălalt;
- încrederea în sine şi în altul
- deprinderile sociale fundamentale
- diferenţierea sa de alţii.
Se poate vorbi de un început de formare a stereotipurilor de gen chiar în perioada preşcolară (începând cu vârsta de trei ani), când are loc o intensă dezvoltare psihică a copilului. Comportamentul acestuia se va nuanţa însă în funcţie de cerinţele diferite la care este supus în mediul familial, la grădiniţă şi în mediul social.

ed. Maria JUNGHEATU
Grădiniţa nr. 3, Bistriţa


Formarea educatorului şi a preşcolarului în spirit european

În eforturile de modernizare a învăţământului românesc, s-au iniţiat o serie întreagă de proiecte de promovare a unei strategii moderne la nivel naţional, în acord cu tendinţele actuale pe plan european, care să răspundă necesităţilor societăţii româneşti.
Învăţământul preşcolar actual urmăreşte abordarea integrală a copilului şi a educaţiei sale, implicarea familiei şi a comunităţii în educaţia copilului, dezvoltarea politicilor educative de responsabilizare, precum şi dezvoltarea organismelor societăţii civile care să promoveze alternative educaţionale specifice vârstei de 0-3 ani şi de 3-7 ani. Pentru realizarea acestor obiective, este necesar ca societatea să conştientizeze şi să respecte drepturile copilului, să schimbe mentalităţile, să aducă o noua concepţie privind copilul ca membru al comunităţii, să ajute la formarea unei relaţii de tip democratic referitor la copil, familie, comunitate şi grădiniţă.
La nivelul învăţământului preşcolar, calitatea educaţiei defineşte atât programul de studiu, cu standardele sale de calitate, cât şi furnizorul acestuia, la care adăugăm indicatorii de bază prezenţi în realizarea acestora: resurse materiale, financiare, umane, temporale, curriculare, relaţia cu comunitatea locală. Indiferent de denumirea utilizată - standarde profesionale, standarde ocupaţionale, de competenţă - conceptul de standard în calitate oferă repere clare în ceea ce priveşte nivelul, exigenţa, criteriul de realizare a activităţilor într-o instituţie cum este grădiniţa.
Utilizarea acestor standarde oferă avantaje, însă presupune şi o anumită pregătire iniţială şi continuă a personalului didactic, o îmbunătăţire a calităţii cursurilor de formare profesională, ca şi recunoaşterea competenţelor profesionale. Formarea continuă se realizează prin participarea educatoarelor la acţiunile metodice din unitate, cercurile pedagogice, cursurile propuse de Casa Corpului Didactic, dar şi continuarea studiilor absolvite prin frecventarea cursurile de institutori sau profesori organizate în cadrul universităţilor.
Obiective urmărite de aceste strategii vizează combaterea marginalizării şi excluderii sociale privind accesul la educaţie (cu referinţă în special la romi) şi introducerea unor strategii în domeniul educaţiei incluzive, astfel:
- din punctul de vedere al unei culturi incluzive, grădiniţa este primitoare pentru toată lumea, căutând să-şi dezvolte relaţiile cu comunitatea locală; educatoarea valorizează copii şi părinţii acestora, cadrele didactice trebuind să se sprijine reciproc în dezvoltarea problemelor profesionale;
- din punctul de vedere al unor politici incluzive, grădiniţa încearcă să cuprindă toţi copii din comunitatea locală, derulând programe eficiente de integrare, copiii având dreptul să participe la toate aceste activităţi; de asemenea, se aplică politici de formare continuă a cadrelor didactice pentru a ţine pasul cu noutăţile; distribuirea resurselor se face în mod echitabil şi deschis, încurajându-se o politică prin care părinţii să fie parteneri direcţi la procesul de învăţare a copiilor;
- din punctul de vedere al practicilor incluzive, educatoarea trebuie să explice astfel încât să înţeleagă şi să înveţe toţi copiii lecţiile susţinute, să folosească o mare varietate de stiluri şi strategii de predare-învăţare; copiii trebuie să fie încurajaţi să înveţe şi să se joace împreună, să participe activ la procesul de predare; este necesar ca educatoarea să-şi adapteze activităţile în funcţie de reacţiile copiilor;
Strategii didactice prin care se formează educatorul şi copilul în contextul integrării europene:
1. Organizarea spaţiului fizic al sălii de grupe pe zone/sectoare/arii (precum ,,Biblioteca”, ,,Arta”, ,,Construcţii”, „Joc de rol”, ,,Joc de masă” ,,Ştiinţă”), spaţii care încurajează copiii în jocurile şi activităţile libere să se desfăşoare în mod natural;
2. Desfăşurarea activităţilor din grădiniţe într-un mod echilibrat în ceea ce priveşte raportul între activităţile statice şi cele de mişcare;
3. Formele de organizare a activităţii trebuie corelate cu tipurile de activităţi derulate cu preşcolarii, astfel încât să predomine lucrul în grupuri mici sau individual la activităţile comune, dar care presupun şi rezolvarea unor sarcini individuale;
4. Metodele folosite în învăţământul actual trebuie îmbinate astfel încât să existe o participare activă a copiilor preşcolari, ei să verbalizeze şi să pună în practică cunoştinţele însuşite, să pună întrebări sau să descopere singuri rezultatele;
5. Materialele şi echipamentele care însoţesc explicaţiile educatoarei pun de multe ori baza reuşitei unei activităţi. Jocurile, trusele, planşele, materialele audio şi video, aparatele, calculatorul sunt o parte deosebit de importantă în realizarea scopului propus de educatoare. De aceea, se urmăreşte o îmbunătăţire a mijloacelor didactice necesare unui învăţământ modern care trebuie să fie suficiente cantitativ, adecvate vârstei şi temelor, cu elemente de noutate şi variate;
6. Un învăţământ care se vrea integrat în Uniunea Europeană urmăreşte individualizarea instruirii copiilor, tratarea lor diferenţiată, încurajarea celor care au nevoie de ajutor, proiectarea strategiilor de stimulare a interesului copiilor pentru afirmarea de sine şi pentru instruirea conform nevoilor, capacităţilor fiecăruia, pregătirea ca nivel superior a educatoarelor care să le permită înţelegerea complexă a situaţiilor de învăţare.
Un alt element esenţial al învăţământului modern îl reprezintă evaluarea. Evaluarea iniţială, realizată la începutul anului şcolar sub forma unor teste şi aplicaţii, este necesară identificării nivelul cunoştinţelor, al deprinderilor şi abilităţilor, determinându-se astfel, în funcţie de profilul grupei, ritmul exersării abilităţilor. Evaluarea continuă, realizată permanent, are drept scop urmărirea progreselor sau a rămânerilor în urmă ale copiilor, eficienţei activităţilor desfăşurate. Evaluarea sumativă se realizează spre finalul semestrelor şi al anului şcolar când se caracterizează grupa în ansamblu.
Toate aceste strategii, aplicate în mod consecvent, au un rol deosebit în promovarea învăţământului românesc, aliniindu-l cerinţelor europene.

inst. Lenuţa TÂRLIŞAN
Şc. Gen. Rebra


Meseria de părinte - cea mai grea meserie

„Copiii bine educaţi sporesc fiinţa neamului, după cum mugurii din fiecare primavară, strângându-se în vârful ramurilor, sporesc coroana copacului, în toate direcţiile.”
Simion Mehedinţi

Dacă ne-ar întreba cineva care este cea mai grea meserie din lume, fără a şovăi, am răspunde că aceea de părinte. De ce? Pentru că, deseori, asuzi mai tare decât un miner, cântăreşti mai atent decât un farmacist, eşti mai minuţios decât un ceasornicar, mai precis decât un chirurg, mai perseverent decât un sportiv de performanţă, mai atent decât un arhitect şi exemplele ar putea continua. Ce-ţi dă oare tăria de a aduna toate aceste performanţe? Desigur, dragostea faţă de copilul tău, dragostea faţă de cel pe care vrei să-l faci OM.
Fiecare copil este unic în felul lui, este o minune irepetabilă şi ar fi păcat ca, prin acţiunea noastră, să uniformizăm aceste individualităţi. Personalitatea micului şcolar, aflată în formare, este rezultatul unei evoluţii lungi care are loc în primul rând în condiţiile interacţiunii cu mediul social, ea formându-se în mod deplin în jurul vârstei de douăzeci-douăzeci şi cinci de ani. Aceasta înseamnă că, în etapa şcolară mică, surprindem numai unele laturi ale personalităţii, care de-abia încep să se contureze, putând observa, pe parcurs, cum micul elev se transformă într-un adolescent.
Societatea românească parcurge începutul unei etape de schimbări profunde şi spectaculoase în sistemul relaţiilor economice şi sociale, etapă de trecere către o societate nouă, în care acţionează legile economiei de piaţă şi un nou tip de relaţii interumane. Pentru multe generaţii, formate la şcoala societăţii trecute, se pune cu acuitate problema adaptării la noile condiţii. Pentru tânăra generaţie însă, întrebarea care trebuie să stea în atenţia tuturor factorilor educaţionali, este „Cum va trebui să educăm copilul de azi - tânărul de mâine, pentru a se încadra în această societate, în care numai voinţa, hotărârea, curajul şi dorinţa de a munci îi poate asigura o existenţă optimă? Răspunsul este deosebit de complex şi nu va putea fi dat decât atunci când întregul învăţământ va fi complet restructurat.
Doi factori educaţionali sunt determinanţi pentru creşterea şi educaţia copilului: familia şi şcoala. Familia trebuie să secundeze de aproape şi sincer şcoala. Dificultăţile apar atunci când părinţii adoptă o atitudine marcată de dezinteres faţă de sarcinile trasate de şcoală. în acest caz, părinţii creează mari dificultăţi copiilor, aceştia nemaiştiind pe cine să asculte, sunt dezorientaţi, adoptă un caracter duplicitar. De aceea, este necesar ca părinţii şi profesorii să formeze un front educativ unitar, manifestând cerinţe unitare. Discuţiile libere, sincere, care să ducă la punctele de vedere cerute sunt absolut necesare.
Familia constituie un rezervor de modele pentru copii, înlesnind inserarea lor în cultura societăţii. Recunoscând familiei calitatea de prim rezervor de modele, K. Mannheim subliniază, de asemenea, şi importanţa pe care o prezintă cercul de prieteni ai copilului, grupul de joacă, un grup primar care, de fapt, gravitează în jurul grupului familial.
O modalitate reală şi firească pe care am propus-o părinţilor, alături de şedinţe, lectorate şi vizite la şcoală, este înfăptuirea zilnică a unui control al copiilor de către părinţi. Această preocupare a părinţilor trebuie să fie permanentă şi constantă. Le-am propus ca, în fiecare seară, să controleze efectuarea temelor. Acest lucru are eficienţă asupra educării copilului şi, totodată, dezvoltă autocontrolul. Deşi părinţii nu sunt calificaţi pentru activitatea de instruire, ei au privilegiul, în raport cu profesorul, de a lucra cu mai puţini copii în acelaşi timp. Este necesar să li se explice părinţilor că zestrea nativă a copilului se dezvoltă odată cu mediul fizic activ şi într-un mediul social propice. O schimbare în mediu poate conduce la schimbări nu numai în conţinutul a ceea ce copilul învaţă, dar şi în capacitatea sa de a învăţa.
Spaţiul şi timpul dintre şcoală şi familie nu trebuie să fie un teritoriu uitat, ci supus unui control, uneori chiar printr-un simplu sondaj. Un proverb românesc spune: „Paza bună, trece primejdia rea”, iar controlul efectuat sistematic de către părinţi asupra copiilor este un răspuns afirmativ la îndemnul acestui sfat înţelept.
Dorothy L. Nolte spunea: „Copiii învaţă din felul în care trăiesc”. Astfel, ea redă corelaţia dintre educaţia primită de copil şi mediul în care trăieşte şi învaţă.
Pentru ca fiecare elev să rămână unic, profesorul ar trebui să respecte următoarele reguli:
1. Fiecare elev este unic, diferit de ceilalţi;
2. Fiecare elev învaţă în felul lui;
3. Să respectăm, să valorizăm şi să hrănim diferenţele dintre indivizi;
4. Să nu apreciem elevii după ceea ce nu pot sau nu ştiu, ci după ceea ce pot şi ştiu;
5. Nu este important cât de inteligent este elevul, ci ce fel de inteligenţă posedă;
6. Să conştientizăm că există diferite tipuri de învăţare;
7. Tipurile de inteligenţă se dezvoltă diferit la elevi şi cu viteze diferite;
8. Există determinări genetice dar şi influenţe de mediu;
9. Inteligenţele multiple ne ajută să rezolvăm problemele de disciplină;
10. Nici o metodă nu este bună pentru toţi oricând.
Profesorul este şi va rămâne „izvorul viu” al unei vieţi deloc uşoare, cu multe „cărări întortocheate” în misiunea de a-i conduce pe alţii spre „ţinta succesului”.

înv. Ana Emilia BODRIHEIC, Şc. Gen. „Florian Porcius”, Rodna
prof. Doru Călin BODRIHEIC, Gr. Şc. „Liviu Rebreanu”, Maieru


Noi variante de perfecţionare…

În perioada 21-25 mai 2008, Departamentul pentru învăţământul preşcolar şi primar din cadrul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), în parteneriat cu Uniunea Judeţeană a Sindicatelor Libere din Învăţământ (UJSLI) Mehedinţi şi Asociaţia „Alternative Pedagogice” din Turnu-Severin au organizat cursul de formare a formatorilor „Dimensiunile învăţării”. Pornindu-se de la realitatea modului de desfăşurare a majorităţii cursurilor de perfecţionare, pentru care cadrele didactice sunt nevoite să sacrifice zeci de zile (majoritatea sâmbăta), să străbată distanţe mari către localităţile unde se desfăşoară acestea, a modului nu întotdeauna atractiv cum sunt organizate acestea (temele de casă etc.), propunem colegilor noştri o formă cu totul nouă de desfăşurare a cursurilor de perfecţionare.
De ce „Dimensiunile învăţării”? Pentru că acest curs propune învăţătorilor, profesorilor şi educatoarelor (în alternativa Montessori) o viziune cu totul nouă şi actuală a învăţământului centrat pe elev, viziune care la noi n-a depăşit stadiul de teorie, în timp ce la alţii a devenit de mult o normalitate. Dacă am alcătui o listă a schimbărilor din învăţământul nostru de la revoluţie încoace, am observa că, deşi ele sunt numeroase (curriculum, planificări, mediu ambiental, manuale alternative, mijloace moderne etc.), totuşi ele nu pun accent pe învăţământul centrat pe elev. Este evident faptul că, dintre cele două roluri ale învăţării (de a transmite cunoştinţe şi de a-l învăţa pe elev cum să înveţe), accentul se pune în continuare pe primul dintre ele.
Cursul „Dimensiunile învăţării” îşi propune modalităţi care vizează dezvoltarea capacităţii de gândire a elevului, fiind un curs de formare continuă la distanţă, acreditat de CNFP, program mediu, 190 de ore, 65 de credite. Toate activităţile didactice se vor desfăşura conform metodologiei de formare continuă prin programe acreditate pentru perfecţionarea cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar o dată la 5 ani. În acest sens, fiecare cursant va primi materialele de studiu pe suport CD/DVD sau prin email, se va obliga să le studieze individual sau în grup (dacă din acea unitate şcolară s-au înscris mai mulţi cursanţi) şi să efectueze sarcinile de lucru în vederea completării portofoliului care va fi evaluat.
Cursul va fi finanţat prin inspectoratele şcolare pentru cadrele didactice care, conform O.MedC. nr.4611/2005, au dreptul la perfecţionarea la 5 ani, şi cu plată pentru celelalte cadre didactice, costul cursului fiind de 10 lei/credit. Mai multe amănunte privind modul de înscriere, participare etc. se pot obţine după data de 15 septembrie de la autorul acestui articol sau de la sediul UJSLI Bistriţa-Năsăud.

prof. Dumitru ILIEŞ
Membru al B.O. al UJSLI-BN


Analitic şi sintetic în demonstraţia matematică

Matematica, în zilele de astăzi, a devenit într-atât de complexă, încât, aşa imuabilă cum o ştim, se structurează şi diversifică în foarte multe ramuri: aritmetică, algebră, geometrie, analiză matematică (care este un fel de filosofie a matematicii) şi multe altele. Chiar şi în interiorul unei ramuri matematice există teorii şi sisteme matematice echivalente. Un sistem matematic are la bază nişte elemente şi relaţii primare care generează acel sistem. Asta înseamnă că se pot forma cu ajutorul lor enunţuri matematice din ce în ce mai complexe (în mod cumulativ - modelul spirală).
Există enunţuri matematice foarte simple (axiome), suficient de intuitive încât să nu necesite demonstraţie. Spre exemplu: „Printr-un punct exterior unei drepte se poate duce o singura paralelă la acea dreaptă (Postulatul lui Euclid). Ulterior, istoriceşte vorbind, au existat orgolii ale unor matematicieni care au încercat să-l demonstreze dar, până la urmă, a reintrat în statutul de axiomă. Acest postulat sau axiomă va sta totuşi ca piatră de temelie între geometria euclidiană şi alte geometrii neeuclidiene, valabile pe spaţii mai mari - interplanetare de exemplu.
Revenind la adevăruri demonstrabile, putem spune că orice enunţ matematic trebuie structurat în partea de ipoteză şi partea de concluzie. Demonstraţia lui presupune un şir finit de implicaţii logice (notate cu simbolul =>) plecând de la „ipoteză” (la care se pot asocia şi alte adevăruri anterior demonstrate) şi ajungând în mod necesar la „concluzie”. Într-o scriere simbolică: lucrurile se prezintă astfel: I =>P1=>P2=>P3…=>Pn=>C, unde, sugestiv, literele reprezintă iniţialele ipotezei, ale paşilor logici şi ale concluziei unui enunţ anume. Dar ce este o implicaţie logică (silogism)? Fie A şi B două afirmaţii. Dacă propoziţia A o presupune pe B spunem că „A implică B” sau, schematic, „A=>B”. Se mai poate formula că B este o condiţie necesară pentru A sau, reciproc, că A reprezintă o condiţie suficientă pentru B.
Exemple:
a) stejar=>copac
b) planetă<=Saturn
c) pătrat<=>romb cu diagonalele congruente
Daca implicaţia logică este adevărată în ambele sensuri, ea devine echivalentă.
În demonstraţia matematică, prin metoda sintetică(inductivă - de la particular la general) accentul se pune pe condiţiile din ipoteză. Elevul îşi pune întrebări de tipul: „dacă ştiu… ce pot să aflu?” În probleme de geometrie, este recomandabil să se facă un desen foarte explicit (nu doar orientativ). Dimpotrivă, demonstraţia analitică (deductivă - de la general la particular) înaintează de la necunoscut spre cunoscut. Elevul se concentrează pe ţinta finală a demonstraţiei şi face un raţionament invers: „ce ar trebui să ştiu pentru a dovedi că…? „În acest caz, demonstraţia are drept paşi intermediari condiţii echivalente cu concluzia, încât silogismul să funcţioneze în ambele sensuri. În probleme de geometrie, se recomandă un desen foarte schiţat, suficient de fictiv încât să nu-i încorseteze gândirea.
Bineînţeles, nu există demonstraţii pur sintetice sau pur analitice, de obicei, într-un raţionament mai complex, ele fiind complementare.
În istoria marilor descoperiri matematice, fizice sau în alte ştiinţe, mai fecundă s-a dovedit calea de cercetare analitică. Marii oameni de ştiinţă şi-au anticipat propriile descoperiri. Intuind scopul pe care vroiau să-l atingă, ei au tatonat demonstraţia lui în special pe filiera analitică.

prof. Florin NECHITI
Liceul de Muzica, Bistriţa