miercuri, 16 septembrie 2009

Septembrie 2009

Nu există educaţie, există numai exemplu
(Şerban Ţiţeica)

EDITORIAL

Drepturi fără obligaţii?

„Fiecare copil pe care-l instruim este un om pe care îl câştigăm!”
(Victor Hugo)

Problema drepturilor fundamentale ale omului şi, mai ales, a drepturilor şi libertăţilor aplicate copilului nu este una nouă, dar este din ce în ce mai actuală, mai complexă, mai serioasă şi mai... problematică. Ea devine astăzi, cu prioritate, una aşteptată, necesară, obligatorie chiar, în activitatea educaţională, în discursul civic ca şi în politicile publice. Privit şi folosit secole de-a rândul ca pe un obiect, mut şi fără reacţii, ascultător şi supus, simplu executant şi deloc decident, subiect şi nu partener al relaţiilor interpersonale, învăţând care-i sunt obligaţiile dar lipsindu-l de drepturi, copilul trebuie să beneficieze astăzi de un nou statut. Nu trebuie uitat că experienţele de creştere din copilărie stabilesc fundamentele vieţii adultului şi, de aceea, drepturile sunt unanim considerate elemente fundamentale ale asigurării unor condiţii optime pentru dezvoltarea sa ulterioară.

Prezentând părinţilor şi educatorilor un proiect educaţional iniţiat şi promovat de Organizaţia Internaţională a Muncii denumit SCREAM – opreşte munca copiilor! („apără drepturile copilului prin educaţie, artă şi mass-media”), destinat prevenirii exploatării copilului prin muncă, am fost frecvent întrebată: „Am înţeles, copilul nu trebuie exploatat, nu trebuie pus să muncească. Dar trebuie să-şi facă curat în camera lui, să ducă gunoiul, să spele vasele, să ajute în gospodărie, să facă cumpărături?”

Într-o altă situaţie, o familie vecină – tatăl, conducător auto la o firmă de transport internaţional, şi mama, angajata unei firme de confecţii la care se lucra în trei schimburi, – mi-a relatat un fapt de viaţă personală. Într-o noapte din cursul săptămânii, în care mama era schimbul trei, tatăl s-a întors la miezul nopţii din cursa externă pe care a efectuat-o. A constatat că fiica, în vârstă de 14 ani, elevă în clasa a VIII-a, nu era acasă. Aceasta a revenit pe la ora patru dimineaţa recunoscând senină că a fost cu prietenii la... o discotecă. A urmat „binecunoscutul” tratament parental bazat pe bătaie în urma căruia fiica şi-a reclamat tatăl la „protecţia copilului”. Părinţii au primit o amendă şi au fost atenţionaţi să nu continue violenţele asupra fetei fiindcă vor suporta consecinţele legii. Am fost întrebată cum să procedeze „în condiţiile în care copiii din ziua de azi au prea multe drepturi date de lege şi nu mai au nici un fel de obligaţii”.

Generalizând, ne putem interoga şi putem supune dezbaterii o problemă de principiu: „este ferit copilul de obligaţii”? Copilul are dreptul la copilărie, la joacă. Ce va face copilul, se va juca doar? Copilul trebuie consultat şi trebuie respectate dorinţele şi deciziile sale. Are copilul capacitatea de a judeca optim, în cunoştinţă de cauză şi pe termen lung? Îl consultăm în chestiuni minore şi decidem noi, adulţii, asupra celor majore? Sau încercăm treptat să-l ajutăm să înţeleagă, să facă distincţia între bine şi rău, între drept şi nedrept, între între corect şi incorect, între lege şi fărădelege?

Mai mult, un drept dobândit implică, aproape automat, şi o obligaţie? Punând problema în acest fel, pare că dăm dreptate unui gânditor care recomanda ironic: „fii atent câte drepturi ceri fiindcă nu ştii câte obligaţii îţi revin după aceea!” Spre exemplu, dreptul copilului la educaţie presupune obligaţia de a merge zilnic la şcoală, de a frecventa cursurile, de a purta o uniformă, de a respecta regulamentul şcolar, de a învăţa, de a profita la maximum de acest drept, de a împărtăşi cunoştinţele acumulate şi celorlaţi, de a se supune evaluărilor curente, de a susţine examene.

Există adesea şi reversul situaţiei afirmării drepturilor copilului, pe principiul: „nu faci faţă obligaţiilor, nu ai nici drepturi!”. Funcţionează în acest caz modelul, luat la întâmplare: „Nu ai învăţat, nu te uiţi la televizor!”, „Nu ţi-ai terminat treaba, nu ieşi afară!”, „Nu ai mâncat tot, nu deschizi calculatorul!”. Cu atât mai gravă devine situaţia în care condiţionăm o anumită acţiune a copilului de primirea sau suspendarea unor foloase materiale, băneşti: „Nu ai fost cuminte, nu primeşti haine noi de sărbători!” ori „Dacă iei note bune, primeşti zilnic o sumă de bani”.

Răspunsul eficient la aceste „dileme existenţiale şi educaţionale” ţine de natura şi modul de abordare a problemei, dar şi de felul de gândire şi de educaţie proprii celui aflat în situaţia de a le rezolva. Este, de asemenea, implicat setul de norme şi valori pe care persoana le-a asumat şi interiorizat şi pe care le promovează în mod curent. În funcţie de aceste variabile, adulţii, indiferent de postura în care se află, părinţi, bunici, educatori, specialişti în ştiinţele educaţiei sau în asistenţa socială şi nu numai, sunt cei care girează şi regizează, pe termen scurt, mediu şi lung, gândirea şi comportamentul copilului. Noile cercetări în neurologie spun că nu creierul este responsabil de gândirea noastră ci felul în care gândim modelează creierul. Iar copilul, fără a fi „o tabula rasa”, este un „burete” capabil să absoarbă o cantitate imensă de cunoştinţe, deprinderi şi abilităţi. Depinde de noi ce, cât, când şi cum oferim. Nu există însă reţete infailibile, soluţii miraculoase aplicabile oriunde, oricui şi oricând, nu am descoperit modele universale cu efect dezirabil, imediat şi definitiv. Plecând de la premisa potrivit căreia copilul este o entitate de sine stătătoare înzestrată cu gândire şi conştiinţă, cu personalitate proprie, cu o anumită autonomie în alegerea şi exprimarea atitudinilor şi comportamentului, adulţii au datoria să adapteze, să personalizeze, să particularizeze demersul educaţional.

Şi, ca să oferim un răspuns întrebării „drepturi fără obligaţii?”, vom spune NU. Nu se poate vorbi de drepturi fără a le asocia cu obligaţii pe măsura vârstei, puterii de înţelegere şi a capacităţii de efort a copilului. Nu există drepturi fără obligaţii şi responsabilitate. Obligaţiile sunt norme de conduită, reguli de viaţă socială menite să armonizeze relaţiile dintre oameni, să favorizeze coexistenţa interumană ca şi acţiunea eficientă. Obligaţiile ne aduc aminte că nu suntem singuri, ci alături de alţii, că nu se poate să primim la nesfârşit fără să dăm la rândul nostru. Fără aceste aspecte, vorbim de dorinţe, de aşteptări, de aspiraţii reale, dar nu putem vorbi de drepturi.

Este recomandabil să obişnuim, de mic, copilul cu o serie de atribuţii care să-l implice şi să-l responsabilizeze: să-şi adune jucăriile, să-şi facă patul, să-şi cureţe încălţămintea, să aplice norme de igienă personală, să-şi pregătească singur lecţiile, să-şi organizeze timpul liber, să gestioneze un buget personal ş.a.m.d. Treptat, poate fi implicat în deciziile colective ale familiei: cum gestionăm bugetul de familie, care sunt costurile de oportunitate, ce şcoală şi ce specializare alegem, ce facem în concediu, cum acţionăm într-o situaţie sau alta. În acest fel îi acordăm copilului drepturi prin implicare, făcându-l părtaş la viaţa de familie, la evenimentele care îl privesc direct şi îi dăm posibilitatea să ia aminte, să gândească şi la consecinţele faptelor, atitudinilor şi comportamentelor sale, responsabilizându-l în acest fel. Acelaşi lucru este bine să se întâmple şi în mediul şcolar sau în serviciile sociale destinate minorilor.

prof. Angela Livia ŞTEOPAN
Liceul cu Program Sportiv, Bistriţa

FOTOEVENIMENT

O nouă generaţie de „boboci” calcă pragul Şcolii Generale „Ştefan cel Mare” din Bistriţa


Coboară septembrie în curtea şcolii

Dă vremea în rod.
Coboară septembrie
în curtea şcolii.

Septembrie nu poate coborî decât de pe dealuri. Aşa îl obligă toamna şi percepţia noastră, în care s-au adunat amintirile copilăriei şi regretele că nu mai putem fi şcolari în clasa întâi.

În curtea şcolii din îndepărtatul şi uitatul sătuc, otava a fost cosită. Învăţătorul a deschis poarta şcolii şi aşteaptă.

Septembrie cu surâs de asfalt coboară şi în oraş. Pe stradă, doamna învăţătoare zâmbeşte larg şi senin elevilor săi, care stau să cadă din cina cea de taină a vacanţei. Aceştia afişează în mersul lor o grabă invizibilă, parcă ar împinge nerăbdători de la spate zilele începutului de septembrie spre data când se vor îndrepta spre şcoală.

Septembrie coboară din vacanţa mare dascălii în şcoli. Ei pregătesc reîntâlnirea cu vechii lor elevi sau prima intrare în şcoală a bobocilor din clasa întâi.

Septembrie îşi sună frunzele ca nişte clopoţei ai chemării. În livezi, printre ramuri s-au adunat la sfat dulcile căderi.

Septembrie aşează în palma bunicilor calda emoţie a strângerii de mâna a nepoţilor, pe care mâine îi vor însoţi spre pragul şcolii.

E un început autumnal, prevestitor sub linia orizontului, de atâtea sfârşituri. E un început „fecund”, vorba poetului, în hora căruia se prind milioane de elevi şi dascălii lor.

De pe dealuri, de după frunzele căzânde, toamna binecuvântează totul cu un surâs galben. Coboară septembrie în curtea şcolii în pas sonor de clopoţel cu ghiozdanul în spate.

prof. Ion Radu ZĂGREANU
Şc. Gen. „Liviu Rebreanu”, Beclean


Culegere de creaţii populare multinaţionale

Pentru a pune în valoare dorinţa de cunoaştere, specifică fiinţei umane de la cea mai fragedă vârstă, profesoarele de limba engleză Edith Tămaş şi Mariana Adriana Pop de la Şcoala Generală „Avram Iancu” din Bistriţa au pus în practică un demers pedagogic mai aparte, selectând o serie de povestioare tematice din folclorul mai multor popoare.

Tematicile abordate se focalizează asupra unor valori umane fundamentale, precum necontenita căutare a fericirii şi multitudinea sensurilor acesteia, spiritul competiţiei şi dorinţa de a fii învingător, convieţuirea în bună înţelegere cu semenii din comunitatea în care trăieşti. Valenţele lor educative, cu incontestabile conotaţii civice, s-au aflat printre argumentele luate în considerare în opţiunea pentru aceste teme.

În mod practic, am procedat la un studiu bibliografic pe care l-am socotit adecvat în atingerea ţintei propuse, fiind vorba despre antologii cuprinzând selecţii de creaţii populare din cultura mai multor popoare – chinez, indian, Porto Rico, S.U.A. etc.

Astfel s-a cristalizat microantologia noastră „WORLD FOLKTALES” (Povestiri din folclorul popoarelor), textele din cuprinsul lucrării fiind ilustrate cu imagini sugestive. De asemenea, fiecare poveste este urmată de exerciţii care au menirea de a explicita mai bine conţinutul lor. Am folosit, în acest context, cuvinte şi expresii care, odată însuşite, vor da posibilitatea elevilor să dezbată problematica poveştilor din această microantologie adaptând-o zilelor noastre. Spre exemplu, povestirea portoricană „The Three Wishes” (Trei dorinţe) abordează problematica „bogăţie versus sărăcie”, elevii trebuind să răspundă unor întrebări precum: „Sunt oamenii bogaţi întotdeauna fericiţi?”, „Ce te poate face fericit/nefericit?”.

„WORLD FOLKTALES” s-a dovedit de la lansare un atractiv şi eficient mod de predare şi învăţare a limbii engleze de către elevii claselor cu predare intensivă a limbii engleze.

prof. Edith TĂMAŞ
Şc. Gen. „Avram Iancu”, Bistriţa


Predarea literaturii şi R.E.B.T.

Putem cădea de acord cu faptul că munca de cercetare în metodologie este integrată celei a didacticii, iar psihologia educaţională este un sprijin real în a avea o bună privire interioară a procesului predării.

În ultimii ani, s-a vorbit mult despre două lucruri cărora a început să li se dea tot mai mult atenţia cuvenită: literatura – în pericol în şcoli, şi elaborarea unui curriculum REBT (Rational Emotive Behavior Therapy) alternativ sau complementar la variantele „de tranziţie” cunoscute până acum.

Ambele probleme au fost dezbătute în ţară şi peste hotare, experimentându-se oarecum separat, iar tergiversarea unor proiecte şi strategii coerente se continuă ca o confirmare a unui capitol întristător al postmodernismului. Aşadar, o re-propunere a lor, nu întrutotul originală şi nici complet configurată, în acest articol vrea să se alăture, într-o încercare ce ţine de abordările pedagogiei moderne, la opţiunile de lucru care solicită dezvoltarea de caractere şi optimizarea societăţii prin sarcina nobilă ce revine culturii şi învăţământului, (chiar dacă politicienii au afirmat-o şi ei, dar fără convingere şi mai ales fără le acorda prioritatea cuvenită).

Scopul şi sarcina

În epoca postmodernismului, în care marile naraţiuni ale anticipării şi iluminării par a nu mai avea trecere, a devenit o urgenţă de prim rang în a profesa această credinţă în educaţie şi în om, prin care dobândim o identitate morală şi devenim participanţi activi în civilizarea vieţii noastre (Wifred Carr, 1997, în Professing Education in Postmodern Age în Journal of Education).

O persoană educată nu este cea care a învăţat să-şi suprime impulsurile şi înclinaţiile pentru a raţiona pe baza unor principii morale, ci cea care acţionează din impulsuri şi înclinaţii formate în concordanţă cu virtuţile, adică acele calităţi ale intelectului şi caracterului care face pe individ în stare să decidă în mod raţional pe care din dorinţe sau înclinaţii să le cultive şi pe care să le inhibe.

Asumarea unei strategii de tip SMART

Gândim şi experimentăm predarea literaturii în contextul unei strategii de tip SMART, respectiv conform unui program ce să acopere obiective de învăţare specifice, măsurabile, acceptate, realiste şi temporal grupate. Pe scurt,avem în atenţie:

- cum să învăţăm a căuta informaţia despre opere literare, autor, conţinut, interpretare, percepţia cititorului, menţinerea atenţiei, cointeresarea şi captivarea sau cel puţin evitarea plictiselii;

- cum să asociem operele aparent disparate ale unui autor, să sintetizăm idei care aparţin unei tradiţii sau perioade literare;

- cum să recunoaştem diferenţele de ordin complex, subtil în limbajul folosit;

- cum să înţelegem limbajul figurat şi să distingem între înţelesul literal şi cel metaforic;

- cum să gândim critic, creativ în şi dincolo de studii literare, făcând legături între aspecte ale literaturii şi viaţa fiecăruia, descoperind sau construind posibile „amintiri comune”;

- cum să lucrăm pe text cu atenţie la detalii, dicţie, sintaxă, stil, nu doar prin raportare la situaţii din opera literară, ci gândind analogia în limbajul unei societăţi moderne şi în tipurile de comunicare posibile;

- cum să folosim unele modele ca referinţe culturale, cum să comunicăm cu alţii, admiţând diversitatea şi să ne clarificăm propriile idei şi intuiţii;

- cum să adaptăm predarea noastră la nivelul şi nevoile beneficiarului.

Adaptând virtuţile REBT la problemele noastre de viaţă

Terapia comportamentală prin conştientizarea reacţiei emoţionale sau, mai precis, Rational Emotive Behavior Therapy (REBT) este o modalitate de înţelegere activă şi directivă, cu găsirea de soluţii pentru problemele comportamentale ce derivă din reacţia emoţională inadecvată ce le însoţeşte.

Predând literatura, colecţionăm imagini de situaţii şi personaje care, prin analogie, pot fi propriile noastre probleme de viaţă. Poate este mult spus terapie, în cazul abordării nespecializate, dar este o încercare asociată cu succes modalităţii de predare interactivă prin întoarcerea la retorică şi reflexivitate. Astfel, ne ajută să devenim conştienţi de câteva lucruri:

- există situaţii în care vedem totul în alb şi negru;

- generalizăm excesiv;

- nu reţinem decât partea negativă a lucrurilor;

- ne auto-depreciem;

- proiectăm stările sufleteşti asupra realităţii;

- facem deducţii pripite;

- idealizăm şi generalizăm prea adesea prin „ar trebui”;

- identificăm persoane prin acţiunile şi comportamentele lor;

- facem responsabil pe altcineva de tot ce se întâmplă;

- nu folosim întotdeauna harta cea bună a realităţii.

- când starea de indispoziţie devine permanentă, avem reacţii exagerate, ne resemnăm, judecăm pripit, ne exprimăm inadecvat;

- putem cerceta cauzele indispoziţiei, furiei, nemulţumirii, nefericirii, stării de criză;

- putem recunoaşte (şi este de folos exerciţiul de recunoaştere) a unor momente ale tristeţii, frustrării, descurajării, furiei, invidiei, geloziei, îngrijorării, stânjenelii, ruşinii, disconfortului, suferinţei la diferite personaje sau la acelaşi personaj în momente diferite.

În toate aceste situaţii, gândurile asociate acestor sentimente pot avea alternative care creează o stare de uşurare, liniştire:

- ideile ce ne trec prin minte au aprobarea noastră conştientă sau inconştientă la un moment dat şi putem reveni asupra lor pentru că nu sunt situate nici în vid, nici în absolut;

- atitudinea oscilantă indică şi forţa de inerţie a vechilor obiceiuri care, cel puţin, par a ne menţine într-o zonă cunoscută şi bine delimitată, fiind preferabil însă să fie examinate, verificate dovezile concrete pe care le acreditează;

- este utilă încercarea de a te pune în situaţia altuia şi, mai ales, de a face pentru tine însuţi ceea ce un bun prieten ar face;

- este lăudabilă încercarea de a fi bunul samaritean cu aproapele, dar ea se poate exprima şi prin încercarea de a nu-ţi nedreptăţi aproapele, şi nici pe tine însuţi;

- relativizarea lucrurilor permite reorientarea spre aspectele pozitive ale situaţiei;

- suntem adesea prizonierii unor greşeli, deci şi a unor idei preconcepute, iar consultarea anturajului poate să ne elibereze ori să ne ofere aprobarea relativă la părerile sau acţiunile noastre;

- interpretarea unui rol cu eventualele greşeli pe care le face personajul duce la emoţii similare situaţiilor reale dar şi la corecţii cognitive;

- este bine a defini şi redefini „acceptabilul”;

- este bine să deliberăm în actele noastre etice şi să ne formăm o reactivitate morală spontană, dar există şi posibilitatea de a întâmpina opoziţia unor scheme disfuncţionale ce ţin de nevoia de aprobare din partea cuiva, nevoia de a reuşi cu orice preţ, de a demonstra ceva, vinovăţia şi blamul, fuga de responsabilitate, teama de ridicol, povara trecutului, dorinţa de a nu-ţi complica viaţa, stringenţele perfecţionismului, rigiditatea şi intoleranţa.

Sunt multe situaţii fascinante pe care le avem la îndemână prin intermediul literaturii şi a dramatizării ei, a selectării unor fragmente de lungime acceptabilă, ce pot fi adaptate nivelului şi nevoilor elevilor, text ce devine „scenariu” cu ajutorul elevilor şi cu ei ca personaje… Le place, îşi trăiesc pozitiv emoţiile, unii îşi depăşesc timiditatea sau propriile probleme, alţii învaţă să se înţeleagă şi să-l înţeleagă pe celălalt, transpunându-se în situaţia lui şi, nu în cel din urmă caz, se naşte munca de echipă.

Ca o concluzie, trebuie să menţionez faptul că literatura trebuie privită ca o unealtă esenţială în dezvoltarea echilibrului moral şi afectiv al copiilor, putând găsi o mulţime de fragmente cu imagini reprezentative care merită să ocupe un spaţiu în moştenirea noastră culturală, pornind de la poveşti şi arta de a povesti, de a alege lecţii morale care acoperă părţi importante ale vieţii şi pregătesc pentru viaţă. Astfel, integrarea unor proceduri REBT devine nu doar utilă, dar, în unele cazuri, necesară pentru asigurarea de „prim ajutor în caz de nefericire” sau pentru găsirea de soluţii în alte cazuri cu care ne confruntăm în viaţa cotidiană.

prof. Ovidiu BOCŞA
Şc. Gen. „I. P. Reteganul”, Reteag

Rolul şcolii şi al familiei în realizarea succesului şcolar al elevului

„Tratează-l pe om aşa cum este şi aşa va rămâne, tratează-l aşa cum poate şi ar trebui să fie şi va deveni aşa cum poate ar trebui să fie.”
(J. W. von Goethe)

Principalii factori care ajută copilul în desăvârşirea propriei educaţii sunt şcoala şi familia. Familia trebuie să înţeleagă că un copil nu este o jucărie care poate fi reparată atunci când se strică. Fiecare membru al familiei trebuie să devină sensibil la nevoile şi sentimentele copiilor, comunicarea dintre părinte şi copil trebuind să fie permanentă iar, atunci când este cazul, este necesar să stabilim un echilibru între recompensă şi pedeapsă. Părinţii trebuie să vadă din ce cauză a greşit copilul şi să-l facă să înţeleagă unde a greşit. Adulţii nu trebuie să-şi piardă controlul şi să-şi descarce frustrările zilnice asupra copilului, o astfel de descărcare nervoasă putând lăsa urme adânci în personalitatea lui. Părinţii trebuie să aibă un mod de viaţă corect, echilibrat, să dea dovadă de o atitudine civilizată faţă de ei înşişi şi faţă de cei din jur. Severitatea exagerată, manifestată prin interdicţii, prin brutalitate şi prin privaţiuni de tot felul îşi va lăsa amprenta asupra personalităţii în formare a copilului.

Pe de altă parte, părinţii superprotectori, care depun eforturi exagerate pentru a proteja copilul, pot constitui piedici în formarea şi devenirea personalităţii copilului. Aceşti părinţi consideră că şcoala are o serie de cerinţe care depăşesc posibilităţile copilului şi aceştia trebuie menajaţi. Apar astfel atitudini de îngâmfare, de supraevaluare a propriilor posibilităţi, dar şi atitudini de subevaluare a copiilor, precum şi slabe posibilităţi de adaptare la situaţii noi. Atitudinea protectoare a părinţilor se poate manifesta şi prin limitarea excesivă a libertăţii, independenţei de acţiune şi iniţiativei acestora. Părinţii devin deosebit de preocupaţi de copil, manifestă o teamă permanentă pentru viaţa şi activitatea lui, toate acestea putând da naştere unui comportament lipsit de acţiune şi, în ultimă instanţă, existând riscul dezvoltării unei timidităţi exagerate.

Nu pot să nu fie amintiţi aici părinţii care, fără să-şi dea seama, au tendinţa de a impune copiilor propriile exigenţe şi dorinţe. Un astfel de copil îşi va constitui o platoşă, un gen de „impermeabilitate” la dorinţele şi nevoile celorlalţi, devenind, nu de puţine ori, incapabil de a iniţia relaţii profunde cu aceştia.

Copilul are nevoie de o ambianţă caldă, dar şi de reguli cărora să li se conformeze, stabilite de comun acord cu părinţii. Invers, excesele în exercitarea autorităţii (un control excesiv sau insuficient) creează dificultăţi în adaptarea copilului. Părintele ostil şi autoritar creează copilului o supunere forţată, pasiv-agresivă. Astfel, el trăieşte în tensiune şi se simte respins, nefericit, este mai puţin prietenos şi spontan, se simte inferior şi va dezvolta teamă faţă de adulţi, având tendinţa de a se autopedepsi. Mai mult, pot apărea dificultăţi de relaţionare, cu implicaţii, mai târziu, în procesul de maturizare. Părintele ostil şi cu control insuficient asupra copilului (genul de părinte ce spune frecvent „l-am scăpat din mână”), încurajează la acesta din urmă impulsivitatea şi conduitele dezordonate (cazul familiilor delicvenţilor juvenili), ajung mediocri, inadaptaţi la cerinţele şcolare.

Relaţiile din familie (dintre părinţi şi copii şi cele dintre părinţi) au consecinţe majore în privinţa formării personalităţii copilului. Tensiunile, certurile din familie sunt traumatizante pentru el. Trăind repetat şi intens în aceste tensiuni, trebuinţa de securitate a tânărului nu este satisfăcută, iar personalitatea lui se va cristaliza dizarmonic, fapt ce îi va afecta evoluţia şcolara. Suferinţa morală se reflectă în conduita şcolara, determinând apariţia apatiei, dezinteresului faţă de învăţătură, chiar respingere fată de şcoală.

Climatul afectiv joacă un rol considerabil în cazul elevilor emotivi, tulburările afective asociindu-se cu dificultăţi de adaptare. Ambianţa familială este hotărâtoare pentru modul în care copilul îşi fundamentează concepţia generală despre lume şi viaţă şi pentru formarea personalităţii sale. Modul de a fi al părinţilor, felul lor de a gândi, de a-şi exprima trăirile, vor servi drept model pentru copil. Dacă părinţii sunt capabili să-şi păstreze calmul şi încrederea în situaţii problematice, şi copilul va fi capabil de autocontrol. Părintele comunicativ, afectuos, deschis îl va stimula pe copil să se deschidă şi să comunice la rândul său.

În cazul părinţilor care îşi critică distructiv copiii şi îi devalorizează, apare riscul ca aceştia din urmă să acorde credibilitate criticilor şi să le asimileze. Spre exemplu, copilul poate gândi: „Dacă tata zice ca sunt prost, înseamnă că aşa este”. Într-un astfel de caz, copilul suferă şi fiecare critică, fiecare eşec îi întăreşte convingerea că ceva nu este în regulă cu el, că este inferior celorlalţi. Nu este de mirare că astfel devine nesigur şi că se subapreciază, comportamentul lui reflectând, în fapt, un răspuns al propriilor convingeri deformate: se comporta ca un „prost”, convins fiind că aşa este.

Aprobarea şi valorizarea părinţilor sunt pentru copil confirmări ale propriei valori şi, în funcţie de acestea, copilul se va aprecia sau subaprecia.

Numai o colaborare perfectă între cei doi factori, familie şi şcoală, este de natură să determine o eficienţă maximă a muncii colective. Desigur, în acest proces de colaborare, rolul conducător îl are şcoala. Colaborarea şcolii cu familia se realizează în diferite forme: comitetele de părinţi, vizitele la domiciliul elevilor, consultaţii individuale, corespondenţa cu familia. Lipsa de colaborare duce spre un eşec şi, din nefericire, cel învins este copilul.

A creşte şi a educa un copil este o operă care cere, înainte de toate, multă dragoste, dar aceasta nu înseamnă că ea nu impune şi raţiune. Copilul pe care noi îl creştem şi educăm nu este la fel cu toţi ceilalţi, el este unic şi, de aceea, educaţia pe care i-o dăm trebuie adaptată personalităţii lui. Copilul are nevoie să fie ajutat, apărat, călăuzit, are nevoie să se simtă important pentru cei din jurul său. Să conduci către maturitate o fiinţă umană nu este deloc simplu; eforturile, descurajările, slăbiciunile fac drumul greu. Dacă pe acest drum părinţii şi copiii vor găsi sprijin din partea noastră, a educatorilor, mai târziu, peste ani, efortul ne va fi răsplătit.

inst. Marineta OLARIU
Şc. Gen. Girov, judeţul Neamţ


Creşterea vizibilităţii activităţilor nonformale

Educaţia, una dintre cele mai complexe acţiuni ale omului, începe odată cu naşterea fiinţei umane şi devine o dimensiune a existenţei sale pe parcursul întregii vieţi. Ea este un factor primordial, chemat să răspundă aspiraţiilor de ordin educativ şi cultural ale fiecărui individ, potrivit facultăţilor sale.

Pedagogia contemporană, defineşte următoarele concepte:

- educaţia formală: „educaţie instituţionalizată, structurată în mod ierarhic, gradată cronologic şi condusă sistematic”;

- educaţia informală: „procesul ce durează o viaţă, prin care o persoană dobândeşte cunoştinţe, aptitudini şi înţelegere din experienţele zilnice”.

Educaţia nonformală se defineşte ca „orice activitate organizată în mod sistematic, creată în afara sistemului formal şi care oferă tipuri selectate de învăţare subgrupelor specifice populaţiei, atât copii cât şi adulţi”. Educaţia nonformală cuprinde totalitatea influenţelor educative ce se desfăşoară în afara clasei sau prin intermediul unor activităţi opţionale. Acţiunile care sunt cuprinse în acest domeniu se caracterizează printr-o mare flexibilitate şi vin să întâmpine întotdeauna nevoile variate ale elevilor. De multe ori, educaţia nonformală poate constitui o şansă pentru cei care au un statut economic mai scăzut sau pentru persoane cu nevoi speciale. Ea răspunde astfel într-un mod adecvat necesităţilor de acţiune ale persoanei, facilitează experienţa practică, ajutând la extragerea de cunoştinţe procedurale.

Educaţia nonformală este exercitată în şcoală prin intermediul cercurilor, concursurilor şi olimpiadelor şcolare, activităţile fiind iniţiate de instituţiile de învăţământ, de comitetele de părinţi, de tineret sau de organizaţiile confesionale.

În sistemul educaţional românesc, cadrul activităţii educative nonformale constituie spaţiul capabil de a răspunde provocărilor societăţii actuale, în sensul în care conceperea flexibilă a acesteia permite o continuă actualizare a conţinutului învăţării şi a metodelor didactice centrate pe elev, precum şi o monitorizare şi evaluare de calitate a rezultatelor învăţării. Totodată, particularităţile specifice facilitează implementarea noii abordări didactice prin care elevul devine resursă, producător, lider de opinie , deci participant activ.

Instituţiile specializate însă în a oferi acest tip de educaţie atât de complexă în perioada actuală, sunt palatele şi cluburile copiilor.

În contextul unei avalanşe informaţionale actuale crescânde, a unei diluări zilnice şi atât de nedorite a valorilor autentice, inclusiv la nivel educaţional, se impune drept resursă strategică de prim rang, şi la nivelul instituţiilor şcolare mai sus numite, constituirea şi promovarea unei imagini adecvate.

Construirea imaginii începe cu comunicarea cu proprii membri ai organizaţiei, fiind important ca valorile transmise prin comunicarea în interior să fie aceleaşi cu cele promovate în exterior.

În cazul comunicării în interior, dimensiunea spontană este mai pronunţată, însă pentru publicul din exterior, de care depinde supravieţuirea şcolii într-un mediu cu concurenţă din ce în ce mai pronunţată, aproape toate organizaţiile recurg la construirea unei politici de comunicare care să contribuie la menţinerea bunei reputaţii. Comunicarea spre exterior are aşadar o amprentă strategică mai pronunţată.

Relaţiile publice reprezintă funcţia de management care stabileşte şi menţine relaţii de beneficiu reciproc între o organizaţie şi publicul de care depinde succesul sau eşecul său.

Relaţiile publice presupun o serie de activităţi deliberate, intenţionate, menite să câştige încredere şi să obţină un feed-back din partea celor vizaţi, dar şi activităţi planificate, desfăşurate periodic, pe baza unei cercetări şi a unei analize.

Strategia reprezintă „calea de urmat”, metoda generală de abordare a problemei, în timp ce tactica reprezintă măsurile operaţionale, observabile, care se iau pentru atingerea unui obiectiv. „Organizarea de evenimente” este o strategie, în timp ce „inaugurarea unui sediu nou” este o tactică.

Tipuri de strategii şi tacticile subscrise fiecăreia:

a) Inactivitatea strategică – în anumite condiţii cea mai bună abordare este aceea de a nu răspunde, de a ignora acuzaţiile.

b) Activităţi de diseminare a informaţiei – această cale se adoptă în legătură cu obiectivele informaţionale şi are ca finalitate distribuirea de mesaje care prezintă organizaţia, produsele sau serviciile oferite de ea. În acest caz, tacticile presupun informarea publică, respectiv prezentarea acţiunilor şcolii în mass-media locale, editarea unor pliante, reviste, care se distribuie în comunitate, crearea şi actualizarea paginii web a instituţiei şcolare, conferinţele de presă, apariţiile publice ale unor personalităţi din cadrul palatului şi cluburilor copiilor, expunerea de suporturi informative cu ocazia unor reuniuni publice.

c) Organizarea de evenimente – acest tip de strategie urmăreşte tot transmiterea de informaţii, având în vedere faptul că informaţia este preluată mai uşor de către mass-media dacă este transmisă cu ocazia unor evenimente. Tacticile vizează reacţia la un eveniment neaşteptat, precum şi organizarea de ceremonii, evenimente puse în scenă cu ocazia unor date aniversare, concursuri şi competiţii.

d) Activităţi promoţionale – reprezintă o modalitate de a impune în plan public imaginea palatului sau cluburilor copiilor, prin următoarele tactici:

- acţiuni de marketing (expoziţii, demonstraţii cu unele aparate sau mijloace didactice realizate la nivel de cercuri);

- acţiuni de strângere de fonduri în cadrul unor manifestări culturale (serbări, spectacole, expoziţii etc.);

- acţiuni civice (ecologizarea unui parc public).

e) Activităţi organizaţionale – reprezintă o strategie de promovare a instituţiilor şcolare în mediul lor specific prin:

- poziţionarea instituţiei în domeniul specific de activitate (definirea celor care o sprijină);

- constituirea de parteneriate, afilierea la asociaţii;

- participarea la convenţii, conferinţe sau seminarii;

- participarea ca mediator la negocieri care au loc între alte organizaţii.

În contextul celor enunţate mai sus, putem spune că Palatul Copiilor Bistriţa precum şi cluburile copiilor din judeţ, în ciuda unei conjuncturi economice deloc favorabile, au căutat cele mai adecvate strategii de promovare a propriilor imagini. În acest sens, doar în anul şcolar 2008-2009, am derulat la nivel de Palat al Copiilor trei mari acţiuni de anvergură naţională. Este vorba de Concursul naţional de fizică „UNIVERSUL EINSTEIN” – ediţia a V-a, Concursul naţional de GO pentru juniori – ediţia a IV-a, precum şi Tabăra naţională de ecologie „Ovidiu Bojor” – ediţia a VI-a.

La nivel de cluburi ale copiilor din judeţ, putem, de asemenea, puncta două mari manifestări culturale. Astfel Clubul copiilor din Sîngeorz-Băi va organiza Concursul internaţional de folclor „SOAROM”, iar Clubul copiilor din Prundul Bîrgăului va organiza în perioada următoare Festivalul internaţional de folclor „Regele brazilor”.

Tot la capitolul strategii de promovare, prin activităţi organizaţionale specifice, putem enumera multiplele parteneriate dintre Palatul Copiilor Bistriţa şi palate ale copiilor din Iaşi, Vaslui, Botoşani, Gura Humorului, Baia Mare etc., precum şi lansarea primului număr al revistei Palatului Copiilor Bistriţa „POARTA STELARĂ”.

Fazele judeţene ale concursurilor de specialitate, organizate atât la nivel de palat cât şi de cluburi ale copiilor, dau posibilitatea sutelor de elevi proveniţi din unităţi şcolare din municipiu şi judeţ, care frecventează cercurile de specialitate, să acceadă în competiţii specifice la nivel naţional şi internaţional.

Ar fi nevoie de foarte mult spaţiu pentru a enumera multiplele succese ale elevilor noştri şi poate unora li s-ar părea chiar o lipsă de modestie din partea noastră. Promitem însă că, după o vară competiţională fierbinte, să facem cunoscute mai detaliat rezultatele ce le vor obţine elevii noştri, atât pe pagina noastră de internet, cât şi prin presă.

Nu putem încheia fără a puncta sprijinul financiar necondiţionat pe care Primăria Municipiului Bistriţa l-a acordat constant în ultimii trei ani competiţiilor de anvergură naţională desfăşurate la Palatul Copiilor Bistriţa.

prof. Dorel NICOARĂ
Palatul Copiilor Bistriţa


Educaţia utilizatorilor pentru cultura informaţiei

În ultimele decenii, educaţia utilizatorilor s-a conturat ca o nouă zonă de intensă cercetare şi, de asemenea, ca o zonă de noi responsabilităţi pentru biblioteci şi pentru specialiştii din domeniul informării. Întreaga comunitate de utilizatori ai structurilor infodocumentare se confruntă cu o cantitate de informaţii în permanentă creştere şi toată această masă de informaţii este difuzată, fiind disponibilă pe diverse suporturi: hârtie, CD-ROM-uri, online etc. Toate aceste aspecte îi pun adesea în dificultate pe utilizatori atunci când caută informaţii.

În trecut, structurile infodocumentare îşi concentrau atenţia asupra cărţilor, colecţiilor de documente, toate activităţile având ca scop principal conservarea patrimoniului de cunoaştere a umanităţii. În prezent, majoritatea acţiunilor desfăşurate de structurile infodocumentare au ca obiectiv final difuzarea către utilizatori a cunoaşterii, a informaţiilor cuprinse în colecţii. Dacă centrele de documentare au fost la început înfiinţate cu misiunea de a disemina informaţia, de-a lungul timpului şi bibliotecile şi-au reorientat activităţile pentru a veni cât mai bine în întâmpinarea nevoilor de informare a comunităţii deservite. Astăzi, utilizatorii trebuie să se situeze în centrul preocupărilor tuturor structurilor de informare, biblioteci sau centre de documentare. Rolul sistemelor de informare este acela de a facilita transferul de informaţii către utilizatori, aceştia devenind astfel elementul fundamental pentru buna funcţionare a sistemelor respective. Un lucru cert este că, în mediul informaţional în reţea, rolul bibliotecarului devine mai complex, la sarcinile sale tradiţionale adăugându-se acum administrarea, regăsirea, analiza, organizarea şi punerea la dispoziţia utilizatorilor a informaţiei din reţea, bibliotecarul acţionând nu numai în calitate de intermediar, ci şi ca partener al cadrelor didactice.

Misiunea bibliotecilor se reconturează, dând posibilitatea creării unui mediu adecvat pentru schimbare. Dezvoltările tehnologice, nevoile de informare în continuă schimbare ale utilizatorilor determină o restructurare a bibliotecilor, a modului în care bibliotecarii îşi desfăşoară activitatea. Importanţa extraordinară pe care informaţia a dobândit-o pentru toate categoriile de utilizatori a determinat o creştere a aşteptărilor acestora în privinţa eficacităţii, a calităţii serviciilor de informare furnizate de structurile documentare, a adecvării produselor informaţionale la nevoile lor. Avem de-a face, în prezent, cu utilizatori din ce în ce mai exigenţi în privinţa satisfacerii nevoilor de informare. Este evident faptul că, pentru a-şi îndeplini misiunea cât mai bine, structurile infodocumentare trebuie să identifice prin diverse modalităţi nevoile şi aşteptările utilizatorilor. Astfel, este necesar să se întreprindă diverse acţiuni pentru a cunoaşte utilizatorii, nevoile de informare ale acestora şi evoluţia lor, aceste aspecte aflându-se la baza relaţiilor dintre structuri şi utilizatorii lor. Relaţiile între cele două părţi trebuie să fie cât mai constante, strânse şi diversificate.

Prin urmare, centrul de documentare şi informare oferă un sprijin real atât pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, participând la programul de specializare a acestora, cât şi pentru comunitatea locală, cultivând dragostea şi respectul faţă de carte.

documentarist Sorina POP
CCD Bistriţa-Năsăud


Seminarul Internaţional eTwinning pentru Învăţământul Preşcolar – Varşovia, Polonia

Implicarea şcolilor româneşti în realizarea unor schimburi educative pe diverse teme de interes comun a determinat o schimbare în mentalitatea noastră, a cadrelor didactice, a elevilor precum şi a întregii comunităţi. Scopul acestor relaţii de colaborare este apropierea de celelalte ţări europene pentru o mai bună cunoaştere a acestora, precum şi implicarea în activităţi curriculare comune, creând astfel un cadru atractiv de învăţare pentru elevi.

Participarea cadrelor didactice în proiecte internaţionale (prin participarea la seminarii de formare şi schimburi de experienţă) determină o schimbare pozitivă în cadrul comunităţilor educaţionale locale şi regionale, contribuind la promovarea sistemului educaţional european. De aici derivă şi importanţa parteneriatelor şi proiectelor de tipul eTwinning, Comenius etc. pentru promovarea exemplelor de bună practică a sistemelor educaţionale europene. eTwinning facilitează accesul cadrelor didactice la un mediu virtual de colaborare şi de schimb de experienţă, la parteneriate şi activităţi de formare profesională, alături de colegi din ţările europene. Prin participarea la proiecte de tipul eTwinning (înfrăţire online între şcoli), elevii au posibilitatea să comunice cu alţi elevi din ţările participante, să afle elemente de specific cultural sau de specific al educaţiei din ţările partenere, să înveţe utilizând noile tehnologii şi să îşi perfecţioneze competenţele de comunicare în limbi străine. Mai mult, înfrăţirea online a şcolilor poate fi însoţită de înfrăţirea comunităţilor. În acest sens, unele localităţi au decis să se „înfrăţească” şi să-şi completeze comunicarea şi cooperarea online prin alte proiecte – vizite, activităţi culturale pentru adulţi etc.

În această direcţie, în luna mai, am participat cu încă două colege, Luana Grigore, director al Grădiniţei Nr. 206 „Ursuleţii” din Bucureşti şi Cristina Opriş, învăţătoare la Şcoala Nr. 196 „Federico Garcia Lorca”, tot din Bucureşti, la seminarul internaţional eTwinning pentru învăţământ preşcolar desfăşurat la Varşovia, Polonia, alături de alte aproximativ 100 de cadre didactice din învăţământul preşcolar din întreaga Europă, reprezentanţi ai NSS (Agenţiile Naţionale) şi ai CSS (Agenţia Centrală eTwinning de la Bruxelles). Seminarul s-a desfăşurat pe durata a trei zile, având un conţinut diversificat (muncă pe ateliere, dar şi alte activităţi culturale). În prima zi am degustat diferite produse gastronomice din cadrul bufetului internaţional, la care am contribuit şi noi cu câteva produse tradiţionale. Atelierele la care am participat în următoarele două zile au fost foarte interesante şi s-au pliat pe tema anului 2009, cea a Creativităţii şi Inovaţiei.

Introducere în Programul eTwinning a fost primul atelier coordonat de doamna Anne Gilleran, reprezentant al Agenţiei Centrale Etwinning din Belgia. În cadrul acestuia s-a prezentat evoluţia Programului eTwinning în ultimii patru ani din momentul lansării, 2005, până în anul 2009. Au fost punctate etapele de dezvoltare, schimbările introduse în cadrul platformei şi a instrumentelor uzuale, fiind prezentate câteva din modificările care se vor pune în aplicare din septembrie 2009.

Tehnologii utilizate în cadrul parteneriatelor eTwinning a fost cel de-al doilea atelier, coordonat de dr. Jaroslaw Krajka de la Universitatea Lublin, Polonia. Dezvoltarea constantă a IT este reflectată în nevoia utilizării de noi instrumente, soluţii software, în aplicaţiile educaţionale, câteva din aplicaţiile specifice Web 2.0 putându-se utiliza şi în cadrul proiectelor virtuale eTwinning. Dintre ele, putem enumera paginile wiki, blogurile, conferinţele audio-video-grafice etc., fiind foarte important să adaptăm compatibilitatea acestor instrumente la nivelul de vârstă şi înţelegere al copiilor.

Prezentarea portalului şi a instrumentelor eTwinning a fost cel de-al treilea atelier, coordonat de către Wojciech Wasylko, ambasador eTwinning în Polonia, prezentare realizată activ în faţa calculatorului, fiind explorate cele mai importante instrumente din cadrul Twinspace-ului. Participanţii la acest atelier au efectuat o călătorie virtuală prin Twinblog, Forum, Mailbox, Bulletin Board sau C.S.M Tools, având totodată posibilitatea de a crea un set de materiale care au îmbunătăţit experienţa pe portalul eTwinning.

Twinspace şi Twinblog, atelier coordonat de Lukasy Kluszczyk, profesor în Jaslo, Polonia, a avut ca scop iniţierea cadrelor didactice din învăţământul preşcolar în proiecte eTwinning prin înregistrarea pe portal a propriei instituţii de învăţământ, utilizarea paginii personale (My Desktop), căutarea de parteneri internaţionali virtuali, înregistrarea partenerilor în secţiunea Persoane de Contact, înregistrarea proiectului în secţiunea Proiectele Mele, utilizarea materialelor personale şi a resurselor în Widget-urile mele.

De asemenea, în cadrul colaborărilor virtuale, este importantă utilizarea blogului de pe platforma eTwinning.

Totodată, s-a exemplificat şi procesul de obţinere al premiilor, astfel:

Etwinning Label – un certificat pentru parteneri în format P.D.F, valabil după înregistrarea proiectului;

Quality Label – un certificat acordat pentru proiectele eTwinning meritorii care, în derularea lor, au respectat o serie de criterii: inovarea pedagogică şi creativitatea, integrarea activităţilor proiectului în cadrul curriculumului, colaborarea dintre şcolile partenere, utilizarea creativă a noilor T.I.C, sustenabilitatea şi transferabilitatea, rezultate şi beneficii vizibile în cadrul procesului educaţional.

The European Quality Label – este certificatul sau gradaţia supremă care este acordată de către Agenţia Centrală de la Bruxelles proiectelor care sunt deosebite.

Cum să concepi un proiect eTwinning? a fost un alt atelier, coordonat de Elzbieta Gajek de la Universitatea din Varşovia. În cadrul acestuia ne-am împărtăşit propria experienţă la clasă şi am încercat să găsim elemente comune în curriculum naţional pentru a concepe un proiect. În acest sens, am vizionat câteva exemple de proiecte care ilustrau colaborarea dintre diferite grădiniţe, în scopul dezvoltării de competenţe în conceperea unor proiecte educaţionale de colaborare virtuală.

Aplicaţii IT pentru învăţământul preşcolar a fost un alt atelier, coordonat de Dorota Jancyak, Centrul Tehnologic, Varşovia, în cadrul căruia am învăţat cum să utilizăm IT cu copiii mici într-un mod plăcut şi creativ, însuşindu-ne procesul de realizare de anunţuri media şi un film utilizând programul Photo Story 3 for Windows. Am învăţat să creăm interesante poveşti digitale, cu imagini, sunet şi text înregistrat. De asemenea, am fost familiarizaţi cu Voki, un Internet service, prin care copiii pot să-şi creeze şi să-şi animeze propriul avatar prin care pot să transmită mesaje vocale înregistrate prietenilor din alte ţări.

Creativitate şi inovaţie în învăţământul preşcolar a fost ultimul atelier la care am participat (coordonat de Magdalena Szpotowicz din cadrul Universităţii din Varşovia), fiind centrat pe stimularea creativităţii în activităţile cu copiii.

În cadrul seminarului, ne-au fost prezentate cele două proiecte, ca şi exemple de bună practică, finaliste în cadrul competiţiei Etwinning 2009.

Pe lângă ateliere, organizatorii au oferit un tur turistic al Varşoviei, care a inclus vizitarea principalelor obiective turistice.

Cadrele didactice interesate au posibilitatea de a participa la seminarii de dezvoltare profesională, cei interesaţi putând trimite la NSS România un CV în format european şi o scrisoare de intenţie, în perioadele anunţate pe site, cu precizarea că numărul de locuri este limitat la 2-3 persoane pentru fiecare disciplină.

Criteriile pentru înscriere şi selecţie:

cel puţin un parteneriat eTwinning înregistrat, mai multe parteneriate constituie un avantaj;

cunoaşterea limbii de lucru a seminarului;

calitatea proiectelor desfăşurate – originalitate, pertinenţă, utilitate pentru preşcolari etc.;

motivaţia participării şi capacitatea de diseminare;

obţinerea certificatului de calitate constituie un avantaj.

Aceste colaborări virtuale sunt doar fundaţia sau un exerciţiu pregătitor în vederea accesării şi obţinerii de granturi Comenius pentru mobilităţi individuale de formare continuă sau pentru seminarii de contact, proiecte bilaterale sau multilaterale.

Implicarea activă a cadrelor didactice în proiecte şi parteneriate internaţionale contribuie la îmbunătăţirea procesului educaţional la grupa de preşcolari.

Vreau să mulţumesc echipei NSS România, şi în special doamnelor Simona Velea şi Carmen Bălăşoiu, care au facilitat participarea noastră la acest seminar.

ed. Vasilica GĂZDAC
Grădiniţa Salva


Valenţele formative ale activităţilor extraşcolare

Şcoala îşi propune să formeze multilateral personalitatea elevilor, să-i pregătească pentru viaţă, ţinând seama de perspectivele viitorului, acordând atenţia cuvenită bogăţiei de forme pe care se structurează comunicarea umană contemporană. Întrucât o abordare exhaustivă nu i-ar sta în putere şi nici nu i-ar fi necesară, şcoala trebuie să se oprească la acele forme ale comunicării care prezintă un interes practic imediat, pe linia scopului formativ esenţial urmărit.

Prin comunicare, oamenii îşi împărtăşesc cunoştinţele, interesele, atitudinile, simţămintele, ideile. Elementele care stau la baza comunicării sunt emiţătorul, receptorul, mesajul, canalele de comunicare, codificarea, decodificarea, feed-back-ul. Calitatea comunicării depinde enorm de educaţia pe care fiecare o primeşte în familie şi pe diferite trepte ale sistemului de învăţământ.

De cele mai multe ori, alternativele alese de elev la încheierea unei zile de şcoală sunt camera personală, unde se pregăteşte pentru a doua zi ori se uită la televizor, sau strada cu problemele ei. Aceste activităţi produc dezechilibre greu de controlat, dar mai ales greu de corectat, creând premisele dezvoltării unei personalităţi izolate social, cu probleme de integrare în colectiv, generatoare de personalităţi controversate cu tendinţe de deviere într-o zonă nu tocmai sănătoasă din punct de vedere moral şi civic.

Activităţile educative bine echilibrate, bine motivate şi mai ales bine organizate oferă posibilitatea valorificării acumulărilor elevului pe parcursul întregului ciclu de pregătire, unele din acestea putând avea ecou în sufletul lor toată viaţa. Activităţile extraşcolare, în general, au cel mai larg caracter interdisciplinar, oferind cele mai eficiente modalităţi de formare a caracterului copiilor încă din clasele primare, fiind factorii educativi cei mai apreciaţi şi mai accesibili sufletelor acestora. Activităţi complementare concretizate în excursii, drumeţii, vizite, vizionări de filme sau spectacole imprimă copilului un anumit comportament, o ţinută adecvată situaţiei, ce lansează anumite sentimente. Însă o mai mare contribuţie în dezvoltarea personalităţii copilului o au activităţile extraşcolare care implică în mod direct copilul prin personalitatea sa şi nu prin produsul realizat de aceasta.

Astfel, chiar dacă unele acţiuni educative se află în afara sistemului de învăţământ, ele pot să atingă scopuri pedagogice identificabile. De aceea, şcoala nu rămâne indiferentă la marea bogăţie de forme de educaţie extraşcolară pe care se structurează comunicarea umană contemporană. Serbările şcolare dedicate unor evenimente importante din viaţa de elev (1 Decembrie, Vine Crăciun cel Bătrân, E ziua ta, mămico, 1 Iunie) sunt un bun prilej de a îmbina frumos arta cântecului cu euritmia. De altfel, pe aproape întreaga perioadă şcolară, cântul şi cuvântul merg mână în mână. Virtuţile muzicale ale cuvintelor sunt puse în valoare prin melodie, iar accentele expresive ale unei linii melodice sunt subliniate prin împrumutarea de cuvinte.

Excursia este o altă activitate educativă nonformală, în urma căreia elevii au de transmis impresii prin diferite forme ale comunicării. După efectuarea acesteia, elevii sunt stimulaţi, apoi motivaţi ca, printr-un text liber, să-şi dea frâu liber exprimării.

La fel, zilele de naştere reprezintă un prilej de bucurie pentru copii, celor mai buni prieteni ai sărbătoritului revenindu-le misiunea de a ţine o alocuţiune în cuvinte rostite din inimă, solemn şi să exprime aprecieri cu încărcătură afectivă.

Ziua de 1 Martie este pentru învăţătoare, dincolo de semnificaţia ei, un prilej de bucurie pentru că, atât ea cât şi mămicile copiilor, vor primi felicitări lucrate de copii după ce au fost instruiţi cum se realizează acestea şi ce trebuie să comunice.

Spiritul de observaţie, gândirea, exprimarea se pot forma şi dezvolta în cadrul unui proces educativ de durată din care fac parte şi aceste activităţi educative. Exerciţiile de compoziţie, indiferent de tip, sunt chemate să contribuie efectiv la pregătirea pentru integrarea socială, pentru împlinirea personalităţii elevilor.

înv. Cornelia OMOLEA
Şc. Gen. Mărişelu