miercuri, 21 ianuarie 2009

Ianuarie 2009

Educaţia este crearea metodică a obişnuinţei de a gândi.
(Ernest Dimnet)

 

EDITORIAL

Cum ar putea fi eficientă geografia în şcoală 

Cum să dobândească reale calităţi formative? Cum să fie învăţarea agreabilă, centrată pe elev, dar mai ales utilă?

Experienţa nemijlocită la clasă, dobândită după un efort susţinut, şi mai ales utilizarea metodelor moderne propuse de „Lectura şi scrierea pentru dezvoltarea gândirii critice”, mă îndreptăţeşte să vă propun următoarele:

1. Să nu se revizuiască programele de către amatori, adică persoane care nu lucrează efectiv la clasă sau care nu au suficientă experienţă la clasă, pentru că propun lucruri nefezabile, pentru că deranjează coerenţa internă a manualelor, aşa cum s-a întâmplat cu manualul de clasa a V-a, Geografia generală.

2. Să se schimbe anumite conţinuturi, care nu corespund nici unui obiectiv de actualitate din programa şcolară.

3. Să se schimbe anumite obiective „academic” formulate, care nu înseamnă, practic, nimic, cu unele concrete, care să permită realizarea unor lecţii interesante, atractive şi mai ales utile.

4. Să se renunţe la formulări lipsite de consistenţă de tipul „utilizarea raţională a resurselor de timp pentru învăţare şi investigare”, atâta timp cât această resursă preţioasă s-a diminuat, în cele mai multe cazuri la o oră/săptămână, iar pentru investigare nu există nici mijloace materiale, nici de timp, nici procedurale prevăzute sau sugerate.

5. Ascultarea orală nu poate avea un caracter nelimitativ, având în vedere raportul dintre consistenţa terminologică a conţinuturilor şi resursa de timp diminuată.

6. Conţinutul, la toate manualele de geografie, se impune schimbat, nu redus în mod ilogic şi inutil, până la completa incoerenţă a acestora.

7. Orice tip de standarde, fie de evaluare, fie de învăţare etc. să fie facultative, să aibă numai caracter orientativ, consultativ, aşa încât să nu îngrădească în nici un fel creativitatea profesorului şi a elevilor, adică posibilitatea de a fi îmbunătăţite. O experienţă prodigioasă la clasă poate elabora standardele cele mai eficiente, pentru că simte pulsul elevilor, simte la cât se poate ridica ştacheta etc.

8. O programă şcolară care să propună activităţi de învăţare moderne, centrate pe elev, care să dezvolte creativitatea, să accepte originalitatea, precum şi testări/teze naţionale care să aibă în vedere evaluarea acestor calităţi ale intelectului elevilor (pentru că sunt mulţi profesori care ştiu să evalueze şi să stimuleze creativitatea).

9. Lecţia să se desfăşoare în câţi timpi îşi propune profesorul, dacă el are în vedere eficienţa lecţiei (indiferent dacă este în doi timpi, trei sau chiar unul).

10. Geografia să rămână o ştiinţă de sine stătătoare, din grupul ştiinţelor exacte, cu care are multe similitudini, în nici un caz să nu se asocieze cu istoria sau, mai rău, să facă un corp comun istorie-geografie, după modelul francez, păgubos pentru noi, pentru că nu plecăm de la premise asemănătoare cu cele ale Franţei, cel puţin până nu ne vom cunoaşte şi noi adevărata istorie, care, în şcoala românească, a fost falsificată decenii de-a rândul.

11. Să se aibă în vedere o săptămână de aplicaţii practice, pentru toate disciplinele şcolare, care să permită elevilor cunoaşterea instituţiilor comunităţii din care fac parte, precum şi deprinderi de a aborda aceste instituţii; în aceeaşi săptămâna, câteva zile să se deplaseze în orizontul local, în care să facă determinări, observaţii, crochiuri, schiţe etc., să înveţe să campeze corect, să se organizeze, să socializeze, să se descurce în situaţii diferite, să-şi întocmească corect bagajul minimal, să-şi facă un jurnal etc. Cu aceeaşi ocazie, să igienizeze spaţii din natură, să planteze, să facă panouri cu informaţii utile, campanii de ocrotire a mediului etc.

12. Aplicaţiile practice să fie cuprinse în programa şcolară ca obligatorii pentru toate disciplinele, cu metodologia (facultativă) corespunzătoare, aşa încât să aibă un puternic caracter formativ, să pregătească într-adevăr elevul pentru viaţă.

13. Conţinuturile să fie utile, adică să ofere cunoaştere, să favorizeze dezbateri de interes pentru elevi, care să le cultive valori ca seriozitatea, munca corectă, recunoştinţa, solidaritatea, să le permită implicarea în căutarea de noi informaţii, să îi înveţe pe elevi cum să se descurce în situaţii diferite: pe teren, în drumeţii, în lupta împotriva poluării;

14. Resursa umană – profesorii - să se poată perfecţiona în condiţii corespunzătoare: gratuit, neobligatoriu, cu informaţii utile, practicându-se moduri de lucru agreabile, care să le inducă dorinţa de schimbare, de efort, de muncă corectă, bine motivată; să aibă formatori capabili, foarte bine pregătiţi, carismatici, cu experienţă importantă la clasă, care să propună lucruri fezabile, utile, care să convingă.

15. Oferirea de multiple materiale didactice care să permită actualizarea unor conţinuturi: CD-uri, filme didactice, hărţi de bună calitate etc.

16. Gestionarea corectă a resurselor, penalizarea risipei, precum şi alocarea unui buget calculat just pentru aplicaţii practice şi echipamente necesare pentru acestea: truse pentru aplicaţii şi prim-ajutor, corturi, vase, GPS etc.

Acestea sunt câteva necesităţi de prim ordin care ar putea face ca geografia, împreună cu celelalte discipline, să devină un parcurs (curriculum) plăcut, împlinit, util. 

prof. Geta LĂPUŞTE
Şc. Gen. nr.1, Bistriţa


FOTOEVENIMENT

Casa Corpului Didactic a judeţului Bistriţa-Năsăud a organizat, marţi, 13 ianuarie 2009, în sediul propriu, respectiv 15 ianuarie 2009, la Şcoala Generală „Liviu Rebreanu” din Beclean,  sesiunea de referate şi comunicări ştiinţifice Formarea gustului pentru frumos prin valorificarea patrimoniului etnocultural. În cadrul sesiunilor au prezentate lucrări elaborate de 50 de educatoare, învăţători şi profesori, care au relevat importanţa formării tinerilor prin trăirea în frumos, pornindu-se  de la un enunţ al lui George Văideanu potrivit căruia „frumosul se implică, nu se aplică”. Lucrările au fost moderate de Olimpiu Nuşfelean, profesor metodist al CCD, Aurel Scridon, redactor CCD, şi Simona Konradi, director al Şc. Gen. „Liviu Rebreanu”.

 

Competenţa profesională în învăţământ 

În general, criteriul care defineşte competenţa profesională este constituit din elemente specifice alese să exprime gradul în care cei ce execută activitatea în cauză reuşesc să întrunească cerinţele detaliate şi impuse de sarcinile de muncă, exigenţele şi particularităţile activităţii solicitate.

A evalua potenţialul uman al unui colectiv de muncă înseamnă, în primul rând, a cunoaşte, cu mijloace ştiinţifice, pe fiecare om în parte, a-i aprecia obiectiv competenţa.

În mod obişnuit, atunci când încercăm să evaluăm competenţa unei persoane într-o anumită activitate profesională, reuşim, cu o precizie mai mare sau mai mică, în funcţie de instrumentarul utilizat, să surprindem un anumit stadiu al reuşitei profesionale care, cu oarecare timp în urmă, era fixat la un anumit nivel şi care, peste alt timp, va atinge un cu totul alt nivel.

Reuşita profesională constituie un sistem de achiziţii pe planul cunoştinţelor şi deprinderilor de muncă, fiind realizată în timp. Noţiunea de măiestrie profesională are un caracter larg, ea fiind specifică atât fiecărui individ - în sensul că oricine poate atinge un nivel maxim al perfecţiunii sale – dar măiestria priveşte şi un anumit standard postulat, în limitele căruia va trebui să se încadreze orice profesionist.

În evaluarea activităţii cadrului didactic sunt de depăşit câteva dificultăţi. În pofida aparenţelor, este într-adevăr dificil să cunoaştem în profunzime ce se petrece în clasă, şi aceasta din mai multe motive. Chiar şi numai prezenţa evaluatorului perturbă desfăşurarea activităţii, ca şi atitudinea profesorului care se manifestă de multe ori ca factor de rezistenţă la acţiuni de măsurare şi apreciere.

Aprecierea cadrului didactic poate să ia în considerare şi simpatia ori antipatia elevilor faţă de el, preferinţa ori nonpreferinţa elevilor sau a părinţilor acestora pentru un profesor, prestigiul şi preţuirea de care se bucură în rândul colegilor.

Pornind de la coordonatele fundamentale ale activităţii în învăţământul nostru în perioada actuală, precum şi de la orientările didacticii moderne se pot enunţa următorii indicatori pentru evaluarea competenţei cadrului didactic: capacitatea de a sesiza obiectivele specifice fiecărui capitol sau a fiecărei lecţii şi de a subordona acestora întreaga organizare şi desfăşurare a sistemului de lecţii şi ale fiecărei lecţii în parte; aptitudinea de a folosi tehnici de lucru menite să stimuleze participarea efectivă a elevilor la asimilarea şi formarea abilităţilor; capacitatea de a adapta lecţiile la posibilităţile variate ale unor grupe de elevi, în vederea angajării lor la o activitate pe măsura forţelor lor; folosirea metodelor care favorizează dezvoltarea proceselor intelectuale ale elevilor, cultivarea atitudinii şi a spiritului creator; preocuparea şi priceperea de a fructifica pe deplin şi eficient valoarea educativă a conţinutului lecţiilor; preocuparea şi priceperea de a realiza legarea strânsă a conţinutului disciplinei predate cu practica şi viaţa socială, de a forma la elevi capacitatea de a aplica cele învăţate; capacitatea de a organiza şi îndruma activitatea de învăţare a elevilor; comportamentul cadrului didactic în relaţiile cu elevii şi influenţa pe care o exercită asupra comportamentului acestora.

Cea mai folosită metodă de evaluare a competenţei profesionale rămâne totuşi observaţia directă, realizată prin asistenţa la lecţii şi se concretizează într-o fişă de analiză a activităţii didactice care cuprinde atât date generale despre cadrul didactic asistat cât şi o serie de indicatori de evaluare.

În ceea ce priveşte competenţa directorului şi trăsăturile prin care se deosebeşte de celelalte cadre didactice, este mai greu de făcut o delimitare, deoarece directorul este şi el cadru didactic şi îşi exercită autoritatea, în primul rând, faţă de persoane care posedă un statut profesional relativ apropiat. Totuşi, aş putea să enumăr câteva trăsături care îi sunt indispensabile pentru ca munca în şcoală să fie de calitate şi să se desfăşoare într-un climat de bună înţelegere şi respect reciproc: să aibă aptitudini organizatorice, să cunoască bine competenţa subordonaţilor şi să ştie să la ceară să lucreze la randamentul maxim, să colaboreze cu subordonaţii şi să verifice realizarea sarcinilor, să fie exigent şi riguros în organizarea şi planificarea activităţii subordonaţilor şi să manifeste înţelegere pentru problemele subordonaţilor, dar când este cazul să ştie să fie intransigent. 

prof. Augustin COSMA
Şc. Gen. „Petru Rareş”, Ciceu-Mihăieşti


Cunoaşterea copilului – condiţie a educaţiei de calitate 

„Copilul este copil, nu pentru că fiind mic nu este mare.
El este pentru ca să ajungă mare prin acumularea experienţei de viaţă a adultului.”

(Maria Montessori - Copilul)

Înainte de a deveni adult, omul parcurge în dezvoltarea sa biologică, psihică şi socială mai multe cicluri. Copilăria este unul dintre cele mai importante ale autogenezei psihice.

Cunoaşterea copilului a constituit o preocupare majoră pentru mulţi oameni de seamă. Pitagora considera că „nu din orice individ se poate face un filozof, adică nu din orice persoană putem face orice, ci trebuie să ţinem seama de capacităţile pe care le are”. Socrate era adeptul cunoaşterii copilului prin discuţii: „Vorbeşte ca să te cunosc!”. Comenius insistă asupra necesitaţii cunoaşterii copilului, spunând că „multe daruri ale acestora se prăpădesc din cauza educatorilor”. Maria Montessori insistă asupra necesităţii îndreptării atenţiei şi energiei spre „descoperirea copilului şi spre dezvoltarea marelui potenţial al personalităţii umane în curs de formare”.

Cunoaşterea copilului este importantă şi privită dintr-un alt unghi, cel al dirijării elevului spre autocunoaştere. Numai de la cunoaşterea noastră se poate ajunge la transformarea noastră. De aceea, este foarte important ce imagine de sine avem. Este foarte important cu ce imagine despre noi pornim în viaţă. Aici apare pregnant rolul părinţilor, factura psihologică a anturajului în care se dezvoltă copilul şi, implicit, al educatorilor.

Care este calea? Cunoaşterea. „Omule, fericit eşti dacă ştii ce faci. Dar, dacă nu ştii ce faci, eşti blestemat şi stricător de lege” (Andrei Pleşu - Minima moralia). Şi să nu uităm că în Rai erau doi pomi: pomul Vieţii şi pomul Cunoaşterii.

Cunoaşterea copilului este o condiţie de bază în adaptarea şcolară. Activitatea şcolară imprimă modificări în universul interior. Acum se destramă mitul copilăriei şi se dezvoltă realismul concepţiei despre lume şi viaţă, în care acţionează modele sociale noi. Există o dezvoltare complexă de-a lungul perioadei şcolare mici. Transformările psihice se fac în mod aparent lent, nespectacular. Prima schimbare care se pune în evidenţă este latura de orientare generală. Pe acest plan se face o părăsire a intereselor evidente în perioada preşcolară, ca desenul şi modelajul. Din acest motiv, produsele şcolarului devin în aceste domenii mai puţin spontane, pline de ştersături.

Copiii trec şi printr-o fază de excesivă sensibilitate faţă de noi reguli. Uneori, conduita lor este centrată pe suspectarea de încălcare a regulilor impuse de către colegii săi. Se semnalează neglijenţa colegului de bancă privind faptul că „priveşte pe geam” sau „se joacă cu mâinile”.

Copilul de şapte ani se supară repede, este însă deosebit de sensibil la ignorare, dar şi dacă a fost socotit incorect la joc, deşi nu întotdeauna îşi dă seama de regula încălcată. Disputele din joc sunt extrem de acerbe şi devin mici lecţii de drepturi şi îndatoriri.

Momentul de opt ani este foarte sensibil pentru educare socială. Copilul a început să treacă într-o fază de mai mult echilibru şi mai mare stăpânire a condiţiilor de activitate şcolară. Este un moment de intensă identificare socială, patriotică şi de constituire a sentimentului de apartenenţă la şcoala şi clasa din care face parte.

Acum, dacă ar fi să derulăm cele relatate ca pe un film, este uşor de sesizat faptul că învăţătorul trebuie să respecte vârsta copilului, pornirile care vin din interiorul acestuia, uneori independent de el. Însă, pe acest fond general al trăsăturilor psihice specifice vârstei, trebuie să se ţină seama de individualitatea fiecărui copil. Este una din condiţiile de bază în vederea realizării cu succes a muncii instructiv-educative.

Două vieţi aşadar, copilul şi educatorul, şi două misiuni. Numai din armonia lor se poate naşte omul mai bun decât noi.

„Dar cel care trebuie să facă primul pas este adultul: pe lângă eforturile exterioare pe care trebuie să le depună, va trebui să facă marele efort asupra lui însuşi, spre a fi în stare să-şi apropie şi să priceapă copilul”. (Maria Montessori - Copilul).

înv. Oltiţa IUŞAN
Şc. Gen. „Avram Iancu”, Bistriţa


Cum îi învăţăm pe copii comportamente pozitive

 

Ca dascăl, ne confruntăm adesea cu situaţii în care este nevoie să îi învăţăm pe copii diverse comportamente. În alte situaţii, dorim să eliminam sau să reducem o serie de comportamente ale copilului.

Faţă de comportamente de genul „îşi loveşte colegul de bancă sau de joacă, îşi uită caietele la şcoală, întârzie, foloseşte limbaj vulgar faţă de alţi copii sau adulţi etc.” este necesar să apelăm la o serie de metode prin care să încercăm corectarea lor.

O metodă frecventă de învăţare sau modificare a unui comportament al copilului o reprezintă difuzarea informaţiei. De câte ori nu am spus copilului: „Fă-ţi temele!, „Fii cuminte!” etc. De câte ori aceste mesaje au schimbat comportamentul copilului? Observăm adesea faptul că simpla afirmare a unei dorinţe nu îl face pe copil să-şi modifice comportamentul. Se întâmplă adesea să spunem copilului ce să nu facă: „Nu te bate!”, „Nu arunca hârtiile pe jos!”, „Nu fi obraznic!”, „Nu vorbi urât!” etc. Şi în aceste situaţii observăm că metoda nu funcţionează de cele mai multe ori.

Oare de ce se întâmplă acest lucru?

O primă explicaţie ar fi legată de faptul că informaţia singură nu schimbă comportamentul aşa cum dorim. Copilul, ca şi adultul, are nevoie de timp, de metode şi de mult exerciţiu pentru a învăţa un comportament. Să ne gândim la noi, ca adulţi: cu siguranţă, dorim să ne schimbăm o listă întreagă de comportamente şi, de multe ori, încă nu am reuşit acest lucru. Şi copiii au aceleaşi dificultăţi.

O altă explicaţie este cea legată de feed-back-ul negativ. Adică, dacă nu este menţionat comportamentul greşit, schimbarea acestuia se va produce extrem de greu. Spre exemplu, atunci când i se spune copilului „Nu ţi-ai făcut temele bine!” sau „Ai greşit!” etc., copilul nu ştie cu exactitate ce a făcut bine şi ce nu a făcut bine în comportamentul lui şi ce mai are de schimbat. Pe de altă parte, atât adulţii, cât şi copiii, îşi schimbă comportamentul cu uşurinţă atunci când li se oferă un feed-back pozitiv. Exemplu: „Ai colorat frumos casa!”', „Apreciez cum ţi-ai aranjat cărţile în raft!”.

Cel mai frecvent termen asociat cu învăţarea de comportamente este cel de disciplinare sau de control comportamental, fiind totodată şi cel mai dificil de aplicat. Disciplinarea eficientă îl ajută pe copil să crească şi să se dezvolte în mod echilibrat şi sănătos din punct de vedere emoţional şi social. O disciplinare eficientă începe, cred eu, cu dezvoltarea încrederii în sine a copilului. Cum facem acest lucru? Prin focalizarea pe aspectele pozitive ale copilului: „Bravo, ai reuşit, apreciez modul în care ai realizat acest lucru!”, „Mă bucur când tu...!”, „Pentru mine eşti special” etc.

Disciplinarea înseamnă focalizarea pe comportament, nu pe persoană. Comportamentele umane pozitive se învaţă şi prin observarea adultului sau a altor copii, prin imitarea comportamentului celorlalţi. Totodată, pentru a învăţa un comportament, este nevoie de foarte multă repetiţie şi exerciţiu. Greşeala, de asemenea, este o oportunitate de învăţare excelentă: „Îmi pare rău că am greşit faţă de tine!”, „Activitatea x nu mi-a ieşit cum mi-am dorit, am făcut o greşeală!” etc. Este important să identificăm alternative de soluţionare a unui comportament greşit fără să învinovăţim.

Atunci când nu reuşim să învăţăm comportamente pozitive aşa cum ne dorim, putem, de asemenea, să apelăm cu încredere la un specialist, psiholog şcolar, profesor itinerant, care să poată oferi informaţii de care are nevoie copilul în dezvoltarea sa cognitivă, socială şi emoţională.

Ceea ce m-a determinat să abordez acest subiect ţine de faptul că sunt educator, iar educaţia este un termen care are accepţii diferite, în funcţie de modul de gândire a celui care o studiază şi o practică. 

înv. Maria PALALOGOS
prof. psihopedagog Simona PALALOGOS
CSEI BECLEAN

 

Crăciunul şi Anul Nou - sărbători dragi sufletului 

Nici o altă sărbătoare de peste an nu stârneşte atâta freamăt şi frenezie. Oraşele scânteiază cu decoraţii fantastice de lumini, casele miros a răşină şi cozonaci, colindele coboară cerul pe pământ în zvon de clopoţei.

Multe s-au schimbat din vremea bunicii până astăzi, dar cu câtă bucurie ne întoarcem înspre tradiţie acum, în prejma sărbătorilor de iarnă. Am cam obosit de atâta progres şi, cu multă dificultate, încercăm să facem loc în vieţile noastre lucrurilor simple, dar aducătoare de bucurie.

Copiii, în nevinovăţia lor, ne acordă o nouă şansă: e şansa noastră de a ne bucura - e iarăşi iarnă, chiar dacă sania copilăriei noastre are tălpile cam ruginite, e şansa noastră de a-l vedea din nou pe Moş Crăciun, chiar dacă noi, adulţii, nu mai credem în miracole, e şansa noastră de a trăi pentru câteva momente la dimensiunea copilului din noi.

„Afară ninge liniştit, şi-n casă arde focul!” A sosit iarna aducând cu ea primii fulgi moi şi gingaşi de nea, care se rotesc ca nişte steluţe albe prin aer. O dată cu iarna, vin şi cele mai frumoase sărbători ale anului şi, bineînţeles, Moş Crăciun, cel mai iubit şi aşteptat personaj de către copii. Pe noi, cei mici, cu cei dragi în jurul nostru, ne îmbie atmosfera plină de bucurie din seara minunată din Ajunul Crăciunului.

Liniştea nopţii învăluie tot satul. Deodată se aud zgomote şi chiote de copii. Sunt colindătorii! Cu glasurile lor cristaline, copiii exprimă cel mai bine gândurile curate în aceste momente de sărbătoare. Colindele lor vestesc şi preamăresc naşterea lui Iisus, venit pe lume ca să mântuiască oamenii de păcate. Ele reiau, sub diverse forme, emoţionale, povestea biblică a naşterii Mântuitorului, exprimând, totodată, bucuria oamenilor cu ocazia acestei sărbători creştine.

Colinda românească este cunoscută ca vieţuind în tipuri şi variante muzicale şi literare impresionante ca număr şi realizare artistică.

În întâmpinarea acestor sărbători, pregătim şi noi la şcoală serbări şcolare, atât de îndrăgite de copii şi plăcute pentru părinţi. În cadrul acestor serbări, copiii prezintă scenete ca: „În căutarea lui Moş Crăciun”, „Serbarea pomului de iarnă”, „Astăzi s-a născut Hristos”, „Moş Crăciun a sosit cu bradul”. Totodată, elevii prezintă obiceiuri de iarnă din zona noastră: „Irodul”, „Pluguşorul”, „Sorcova”, „Capra”, „Steaua”, „Banda Jeanului”.

În aer pluteşte emoţia sosirii lui Moş Crăciun şi ne învăluie pe toţi într-o mantie fermecată. Copiii sunt îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, iar clasa este împodobită cu ghirlande strălucitoare. Parcă suntem pe un tărâm de basm, într-o lume feerică unde domneşte pacea, veselia şi buna dispoziţie. Spiritul Crăciunului a pătruns atât în sufletul copiilor, cât şi în al părinţilor. Elevii participă cu multă dragoste, încântându-i ideea de a fi actori. Atât pentru copii, cât şi pentru părinţi, serbările sunt un prilej de sărbătoare.

Moş Decembrie şi-a întins aripile albe şi peste comuna noastră. „Ninge, ninge ca-n poveste/ Timpul e de săniuş…” spun versurile unei poezii. Şi, într-adevăr, atmosfera magică de afară a vrăjit şi colectivele de elevi din şcolile noastre. Copiii mari şi mici se pregătesc să-l întâmpine pe Moş Crăciun. Peste tot se aud colinde, se recită poezii, se dansează, se interpretează cântece de iarnă. 

înv. Ana Emilia BODRIHEIC
Şc. Gen. „Florian Porcius”, Rodna
prof. Doru Călin BODRIHEIC
Grup Şcolar „Liviu Rebreanu”, Maieru

 

Drumeţiile - surse şi resurse de învăţare şi relaxare 

Activităţile extraşcolare îşi pun amprenta asupra educaţiei copiilor, fie ea artistică, ştiinţifică, estetică sau sportivă.

An de an, a devenit deja o tradiţie în şcoala noastră de a organiza excursii şi drumeţii, adevărate surse şi resurse de învăţare şi relaxare. În acest mod, copiii vin în contact direct cu lumea plantelor şi animalelor. Ei participă cu plăcere la aceste activităţi şi sunt dornici să cunoască şi să descopere lucruri noi. E plăcut să vezi reacţia lor, feţele radiind de bucurie şi privirea plină de curiozitate.

În acest sens, într-o zi de sfârşit de toamnă, elevii claselor a II-a A şi a III-a C au plecat în drumeţie prin împrejurimile oraşului, scopul acestei drumeţii fiind acela de a instala în copaci căsuţe pentru păsărele.

Copiii au primit cu multă bucurie vestea că vor asigura un „adăpost” pentru păsărele în timpul iernii. Ajunşi în livadă, au zburdat dintr-un loc în altul cu chiote de veselie şi priviri iscoditoare, de parcă ar fi fost pentru prima dată în mijlocul naturii.

Ne-am bucurat şi noi alături de ei şi i-am privit cum se jucau cu frunzele, cum alergau cu căsuţele, căutând copacii potriviţi pentru a le instala.

Fiecare şi-a aşezat căsuţa cu multă grijă, iar, la sfârşit, se putea citi pe feţele lor o satisfacţie fără margini. Ce poate fi mai minunat? De ce să-i privăm de aceste mici plăceri? De ce să nu le oferim o alternativă de petrecere a timpului liber în natură? Oare este normal ca ei să petreacă ore în şir în faţa calculatorului? Toate aceste întrebări sunt un semnal de alarmă pentru dascăli şi poate ar fi timpul să facem ceva pentru a îmbina plăcutul cu utilul. 

înv. Victoria BENŢA
înv. Anuţa POP
Şc. Gen. „A. P. Alexi”, Sângeorz-Băi

 

Educaţia pentru sănătate 

„Cu săpun şi apă-n fiecare dimineaţă
Omul se trezeşte, parcă, iar la viaţă.
Sănătatea-i mai scumpă ca toate,
Nu uita, copile, soră şi frate!
Toţi deopotrivă trebuie să ştim,
Sănătatea trebuie s-o preţuim!” 

Învăţământul preprimar, ca primă formă de educare, instruire organizată, sistematică şi de socializare a copilului are ca rezultat pregătirea copilului pentru şcoală.

Procesul instructiv-educativ din grădiniţă este, în esenţă, un proces formativ. Deşi instrucţia şi educaţia desfăşurată sub conducerea educatoarelor sunt strâns legate între ele, condiţionându-se reciproc, se observă totuşi faptul că predominantă este componenta educativă, instruirea realizată în instituţia preşcolară având un caracter formativ în primul rând.

Oportunitatea proiectului de sănătate a derivat din însăşi necesitatea implicării educaţiei sanitare în formarea personalităţii copilului. În această direcţie, grupa „Fluturaşilor” din localitatea Feldru, condusă de mine, şi-a propus ca opţional „Educaţie pentru sănătate - Micii sanitari”, având drept scop îmbogăţirea cunoştinţelor, dezvoltarea interesului pentru problematica sănătăţii.

Copilul este o persoană în formare, ceea ce nu înseamnă că el trebuie luat mai puţin în considere; el are sentimente, dorinţe, opţiuni, înclinaţii, opinii. Este o persoană în formare, unică, specială. Faptul că un copil are nevoie de sfaturile, sprijinul şi încurajarea adultului, nu înseamnă că el reprezintă mai puţin decât un adult.

Tot ceea ce îi poate influenţa pe părinţi, are, în acelaşi timp, un efect şi asupra copilului. Mulţi educatori-părinţi şi cadre didactice nu consideră necesar să discute cu copiii lucruri privind deciziile adulte, afirmând faptul că, oricum, cei mici nu vor înţelege. Desigur, copiii nu au gradul de înţelegere a unui adult, dar vor înţelege în manieră proprie, conform dezvoltării lor. În plus, ei vor reacţiona puternic din punct de vedere afectiv.

Ca o concluzie, în educaţia copiilor, încă de la vârsta preşcolară, este absolut necesar să se ţină cont de dezvoltarea interesului pentru igienă, pentru sănătate în general, în măsura în care trebuie să ţinem cont de zicala „minte sănătoasă în corp sănătos”. 

ed. Simona Anişoara SESERMAN
Grăd. cu Program Normal Feldru

 

Elevul - partener în educaţie 

Şcoala nu lucrează pentru prezent, ci pentru viitor, prin urmare proiectarea conţinuturilor se face din perspectiva lumii către care ne îndreptăm.

Educaţia trebuie organizată în jurul a patru tipuri fundamentale de învăţare, care, pe parcursul vieţii, constituie pilonii cunoaşterii: a învăţa să ştii, ceea ce înseamnă dobândirea instrumentelor cunoaşterii; a învăţa să faci, astfel încât individul să intre în relaţie cu mediul înconjurător; a învăţa să trăieşti împreună cu alţii, pentru a coopera cu alte persoane, participând la activităţile umane; a învăţa să fii, un element important, ce rezultă din primele trei. Toate aceste căi ale cunoaşterii formează un întreg, deoarece între ele există numeroase suprapuneri, intersectări şi schimburi.

Pentru a-l cunoaşte pe celălalt, trebuie mai întâi să te cunoşti pe tine însuţi. Pentru ca tinerii şi copiii să aibă o perspectivă justă asupra lumii, educaţia, fie că are loc în familie, în comunitate sau şcoli, trebuie să îşi descopere propria identitate. Doar astfel va fi în măsură să privească lumea prin perspectiva celuilalt şi să-i înţeleagă reacţiile.

Fiecare persoană este valoroasă în sine, are capacitatea de a se dezvolta şi de a-şi alege propriul destin, de a-şi valida calităţile şi caracteristicile pozitive în măsura în care mediul îi creează condiţiile de actualizare a sinelui. Acceptarea necondiţionată (indiferent de performanţe) şi gândirea pozitivă (convingerea că fiecare persoană are ceva bun) sunt atitudini care favorizează dezvoltarea personală.

Învăţământul modern, centrat pe elev, are ca filosofie teoria psihologiei umaniste, iar principiile sale aplicate sunt:

-         fiecare elev este unic şi are o individualitate proprie;

-         fiecare elev doreşte să se simtă respectat;

-         nu pretinde atitudini comportamentale similare din partea elevilor;

-         regretă diferenţele individuale;

-         încurajează diversitatea;

-         nu generalizează comportamentele prin etichete personale şi caracterizări globale ale persoanei;

-         evaluează doar comportamentul specific;

-         exprimă deschis încrederea în capacitatea de schimbare pozitivă;

-         nu face economie în aprecieri pozitive ale comportamentelor elevilor;

-         subliniază rolul stimei de sine ca premisă în dezvoltarea personală, în sănătatea mentală şi emoţională.

Un profesor eficient trebuie să cunoască în profunzime conţinutul, să elaboreze obiective operaţionale, să utilizeze metode, procedee şi mijloace, să evalueze elevii şi în special să integreze toate aceste elemente în activităţile ce se desfăşoară la clasă.

Conceptul de predare strategică atrage atenţia asupra rolului de strateg al profesorului, cel care ia decizii asupra a „ce”, „cum” şi „când” se predă şi se învaţă. „Ce” se referă la a lua decizii asupra conţinutului instruirii, cunoştinţe, deprinderi, strategii. „Cum” se referă la luarea unor decizii asupra procedeelor necesare implementării unei capacităţi sau strategii şi asupra predării acelor proceduri elevilor. „Când” se referă la luarea deciziilor asupra condiţiilor potrivite pentru aplicarea unei strategii sau capacităţii date elevilor şi asupra predării unor asemenea informaţii elevilor.

Conceptul de predare strategică se concretizează în principal pe rolul profesorului ca model şi ca mediator deşi nu exclude rolul său de manager şi conducător al procesului de instruire.

Principiile pe care se bazează predarea strategică:

-         se aplică la toate disciplinele şi la toţi elevii;

-         acordă atenţie predării atât a conţinutului cât şi a strategiilor;

-         se centrează pe modele organizaţionale şi schiţe grafice;

-         defineşte strategii instrucţionale în mod explicit;

-         conceptualizează învăţarea şi instruirea ca procese fazice de gândire recursivă.

Avantajele predării şi învăţării strategice:

-         asigură un limbaj şi un cadru conceptual comun pentru profesorii şi inspectorii de toate specialităţile. Acest lucru încurajează comunicarea, colaborarea şi coordonarea în planificarea curriculumului (programei) şi instruirii din diferite domenii. De asemenea, facilitează coordonarea activităţilor de dezvoltare a gândirii şi de evaluare între toate disciplinele, precum şi transferul unor deprinderi de la o disciplină la alta. Pe măsură ce comunicarea şi colaborarea sporesc, profesorii nu se mai simt izolaţi unii de alţii şi nici de procesul de luare a deciziilor.

-         înzestrează profesorii şi elevii cu un repertoriu de strategii de predare-învăţare cu aplicare imediată, dar şi cu timp mai îndelungat de utilizare, folosind materialele de instruire existente;

-         integrează deprinderile de citire, scriere şi procesele de gândire în interiorul diferitelor conţinuturi şi discipline;

-         se poate folosi pentru toţi elevii, atât cei buni cât şi cei slabi putând beneficia de aceleaşi strategii de instruire.

În general, reformele au neglijat în mod sistematic pe elevii dezavantajaţi din punct de vedere educaţional, fie pentru că nevoile lor speciale sunt ignorate în procesul planificării şi proiectării, fie pentru că nu se ştie bine cum să se acţioneze în cazul lor. Practica demonstrează faptul că aceşti elevi sunt lăsaţi, în general, la voia întâmplării, instruirea cognitivă fiind rezervată elevilor buni. Predarea strategică facilitează învăţarea atât pentru elevii buni cât şi pentru cei slabi.

Viziunea oricărui profesor asupra educaţiei trebuie să includă înţelegerea modului cum învaţă elevii cei mai buni cât şi cei mai slabi, iar această cunoaştere poate fi folosită pentru îmbunătăţirea posibilităţilor de învăţare oferită tuturor elevilor.

Profesorul trebuie să ţină cont că învăţarea:

-         este orientată de scop;

-         înseamnă legarea noilor informaţii de cunoştinţele anterioare;

-         înseamnă organizarea informaţiilor;

-         înseamnă însuşirea unui repertoriu de strategii cognitive şi metacognitive;

-         este influenţată de dezvoltare;

-         se produce în faze şi este nelimitată.

Cel ce învaţă îşi poate fixa obiective de conţinut cum ar fi înţelegerea unei noţiuni, a unui anumit domeniu particular, dar şi obiective strategice cum ar fi învăţarea unei metode prin care să rezolvi o problemă, sau însuşirea şi dezvoltarea unor strategii de a face faţă sau de a suplini unele lipsuri sau unele dificultăţi de înţelegere. Aceste scopuri specifice îl ajută pe elev să se concentreze pe ceea ce este important, iar pentru profesor se pune problema de a-l învăţa pe elev să-şi propună şi să urmărească asemenea obiective.

În relativ noua teorie a educaţiei, învăţarea este înţeleasă ca gândire, ca utilizare a cunoştinţelor anterioare şi a unor strategii specifice pentru înţelegerea ideilor dintr-un text ca întreg, ori a unor elemente ale unei probleme ca întreg.

Spunem că învăţarea este strategică atunci când cel care învaţă este conştient de/şi îşi controlează eforturile în utilizarea unor deprinderi şi strategii particulare. Conştientizarea nu se referă numai la cunoaşterea unor strategii cognitive specifice, ci şi la cunoaşterea modului de utilizare a acestora şi a momentului când să fie utilizate.

Controlul se referă, în parte, la capacitatea de a supraveghea şi direcţiona propria activitate în direcţia reuşitei, dar şi la a şti când n-ai reuşit folosind verificări ale răspunsurilor şi rezultatelor. În plus, controlul asupra utilizării strategiilor se leagă şi de creşterea motivaţiei, administrarea timpului de învăţare. Elevii buni execută sarcinile de învăţare până la capăt, manifestând satisfacţie şi atribuind succesul propriilor eforturi. În acest fel ei învaţă cum să înveţe în mod independent şi eficient. Din contră, elevii cu rezultate slabe tind să atribuie unele reuşite norocului, întâmplării sau altor factori pe care nu-i pot controla şi, în consecinţă, ei nu se implică în planificare, supraveghere sau recapitulare.

Câteva caracteristici ale deprinderilor şi strategiilor intelectuale extrase din literatura pedagogică de specialitate:

-         Învăţarea eficientă presupune flexibilitate în a accede la anumite strategii. Un elev eficient ştie când să folosească o anumită strategie sau când să o abandoneze şi să aleagă alta;

-         Elevii cu rezultate bune sunt capabili să-şi dezvolte un repertoriu de strategii de învăţare în mod spontan, de-a lungul şcolarităţii, deci fără intervenţii special proiectate;

-         Rezultatele elevilor mai mici sau ale celor slabi pot fi substanţial sporite dacă sunt instruiţi special în domeniul strategiilor de învăţare şi li se oferă contexte de învăţare adecvate;

-         Cercetările dovedesc că şi elevii mai slabi sunt capabili să îşi însuşească deprinderi şi strategii intelectuale de nivel superior dacă li se asigură o instruire efectivă;

-         Tot din cercetări recente se desprinde faptul că multe deprinderi şi strategii nu se transferă, nici chiar în sarcini similare. În general, cu cât o strategie sau deprindere e mai specifică, cu atât e mai dificil de transferat. Pe de altă parte, cu cât o strategie e mai generală, cu atât e mai inutilă. Atunci când elevii sunt învăţaţi o anumită deprindere, este important să fie învăţaţi şi cum să o transfere în diferite sarcini;

-         Multe deprinderi au funcţionalitate în toate disciplinele, cum ar fi: activarea cunoştinţelor anterioare, reprezentarea textului sau problemei, supravegherea propriului progres şi rezumarea;

-         Se consideră că învăţarea este fragmentată de formarea unor deprinderi izolate, în special când acestea sunt împărţite într-o multitudine de deprinderi mai mici predate ca scopuri în sine. Asta nu înseamnă că trebuie să se renunţe la formarea deprinderilor. Din contră, se consideră că elevii învaţă cel mai bine atunci când formarea deprinderilor intelectuale merge de la dirijarea de către profesor prin exerciţii de modelare şi orientare către autodirijare, prin învăţare independentă.

Esenţa învăţării constă în legarea noilor informaţii de cunoştinţele anterioare. Elevii buni fac aceste lucruri prin însuşirea unui repertoriu de strategii cognitive şi metacognitive. Aceste strategii pot fi învăţate în diferite etape.

Cunoaşterea se referă nu numai la cunoaşterea faptelor, noţiunilor, legilor, regulilor din diferite discipline, ci şi la însuşirea unor modele organizaţionale aplicabile la diverse tipuri de texte.

În mod similar, învăţarea este o interacţiune complexă între cel care învaţă, materialele de instruire, repertoriul de strategii de învăţare disponibile şi contextul învăţării, care include şi profesorul. Elevul priceput în a învăţa abordează fiecare sarcină în mod strategic în scopul construirii de înţelesuri.

Unele strategii se centrează pe înţelegerea noilor informaţii, altele se străduiesc să lege semnificaţiile de predicţiile anterioare, iar altele lucrează la integrarea noilor cunoştinţe cu cele anterioare. 

prof. Iuliana MOLDOVAN
CCD Bistriţa Năsăud

 

Valenţe formative ale activităţilor extraşcolare 

Şcoala îşi propune să formeze multilateral personalitatea elevilor, să-i pregătească pentru viaţă, ţinând seama de perspectivele viitorului previzibil, acordând atenţia cuvenită bogăţiei de forme pe care se structurează comunicarea umană contemporană. Întrucât o abordare exhaustivă nu i-ar sta în putere şi nici nu i-ar fi necesară, ea trebuie să se oprească la acele forme ale comunicării care prezintă un interes practic imediat, pe linia scopului formativ esenţial urmărit.

Prin comunicare, oamenii îşi împărtăşesc cunoştinţele, interesele, atitudinile, simţămintele, ideile. Elementele care stau la baza comunicării sunt: emiţătorul, receptorul, mesajul, canalele de comunicare, codificarea, decodificarea, feed-back-ul. Calitatea comunicării depinde enorm de educaţia pe care fiecare o primeşte în familie şi pe diferite trepte ale sistemului de învăţământ.

Acumulările unui elev sunt evaluate la sfârşitul anului şcolar, la sfârşitul fiecărui ciclu de învăţământ sau la finalul pregătirii şcolare. De cele mai multe ori, alternativele alese de elev la încheierea unei zile de şcoală sunt fie camera personală, unde se pregăteşte pentru a doua zi ori se uită la televizor, fie strada cu problemele ei. Aceste activităţi produc dezechilibre greu de controlat, dar mai ales greu de corectat, creând premisele dezvoltării unei personalităţi izolate social, cu probleme de integrare în colectiv, fiind generatoare de personalităţi controversate, cu tendinţe de deviere într-o zonă nu tocmai sănătoasă din punct de vedere moral şi civic.

Activităţile educative bine echilibrate, bine motivate şi mai ales bine organizate oferă posibilitatea valorificării acumulărilor elevului pe parcursul întregului ciclu de pregătire, unele dintre acestea putând avea ecou toată viaţa.

Activităţile extraşcolare, în general, au cel mai larg caracter interdisciplinar, oferind cele mai eficiente modalităţi de formare a caracterului copiilor încă din clasele primare, deoarece sunt factorii educativi cei mai apreciaţi şi mai accesibili sufletelor acestora. Activităţi complementare concretizate în excursii, drumeţii, vizite, vizionări de filme sau spectacole imprimă copilului un anumit comportament. Însă o mai mare contribuţie în dezvoltarea personalităţii copilului o au activităţile extraşcolare, care implică în mod direct copilul prin personalitatea sa şi nu prin produsul realizat de acesta.

Educaţia se realizează prin acţiuni educative. Unele din aceste acţiuni educative se află în afara sistemului de învăţământ, dar sunt menite să atingă scopuri pedagogice identificabile. De aceea, şcoala nu rămâne indiferentă faţă de marea bogăţie de forme de educaţie extraşcolară pe care se structurează comunicarea umană contemporană. Serbările şcolare dedicate unor evenimente importante din viaţa de elev (1 Decembrie, Vine Crăciun cel Bătrân, E ziua ta, mămico!, 1 Iunie etc.) sunt un prilej de a îmbina frumos arta cântecului cu euritmia. De altfel, pe aproape întreaga perioadă şcolară, cântul şi cuvântul merg mână în mână. Virtuţile muzicale ale cuvintelor sunt puse în valoare prin melodie, iar accentele expresive ale unei linii melodice sunt subliniate prin împrumutarea de cuvinte.

Excursia este o altă activitate educativă nonformală, în urma căreia elevii au de transmis impresii prin diferite forme ale comunicării. După efectuarea acesteia, elevii sunt stimulaţi, apoi motivaţi ca printr-un text liber să-şi dea frâu liber exprimării. La fel, zilele de naştere sunt un prilej de bucurie pentru copii, celor mai buni prieteni ai sărbătoritului revenindu-le misiunea de a ţine o alocuţiune în cuvinte rostite din inimă şi să exprime aprecieri cu încărcătură afectivă.

Ziua de 1 Martie este, pentru învăţătoare, dincolo de semnificaţia ei, un prilej de bucurie pentru că, atât ea cât şi mămicile copiilor, vor primi felicitări lucrate de copii, după ce au fost instruiţi cum se realizează acestea şi ce trebuie să comunice. În cadrul parteneriatului cu Grădiniţa Mărişelu „Să sădim un pomişor”, între elevi şi preşcolari s-a dezvoltat un spirit de concurenţă privind lucrările realizate în cadrul orelor de abilităţi practice.

Toate aceste activităţi educative menţionate mai sus, alături de educaţia formală şi informală, îi ajută pe elevi să comunice mai uşor, mai corect, să capete curaj în a-şi exprima gândurile, sentimentele pentru a-şi susţine punctul de vedere. 

înv. Cornelia OMOLEA
Şc. Gen. Mărişelu

 

Mass-media, factor important al educaţiei 

Anul 2008 mi-a oferit şansa de a participa la un curs de formare continuă prin Programul Sectorial Comenius, prin intermediul căruia am reuşit să îmi diversific metodele de predare, să cunosc profesori din alte ţări, să compar sisteme diferite de învăţământ, să stabilesc legături cu alte şcoli. Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care recomand tuturor colegilor mei să aplice pentru o bursă de acest gen. Procesul nu este complicat, fiind necesar să urmaţi cinci paşi:

1. accesaţi site-ul Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale a.n.p.c.d.e.f.p., la secţiunea Documente şi Formulare, Programul Sectorial Comenius şi găsiţi Catalogul de Cursuri Comenius/Grundtvig;

2. vă alegeţi un curs în funcţie de nevoile personale;

3. scrieţi o scrisoare de intenţie şcolii organizatoare pentru a vă rezerva un loc;

4. completaţi formularul de aplicaţie

5. îl trimiteţi pe adresa Agenţiei Naţionale, până la termenul limită, următorul termen fiind 30.04.2009.

Aceştia sunt paşii pe care eu i-am parcurs pentru a obţine o astfel de bursă, care mi-a facilitat participarea la cursul numit „Folosirea mijloacelor multimedia în predarea limbii engleze”, care a avut loc la Berlin, în perioada 6-11 octombrie 2008.

Cursul s-a bazat pe iniţierea în folosirea programului Movie Maker, editarea unui filmuleţ, crearea unui colaj din imagini statice, prezentarea unor activităţi de implicare a elevilor în activitatea de predare, formarea unor competenţe în utilizarea mijloacelor multimedia. Activităţile au fost în cea mai mare parte practice, pe grupe de lucru, urmate de interpretarea rezultatelor în cadrul unor discuţii. Cursul s-a desfăşurat pe baza unui program care a constat în prezentarea diverselor materiale, schimb de idei şi experienţe, realizarea unor teme, filmarea acestora, precum şi editarea secvenţelor filmate, adăugarea unor texte, a unui fundal sonor, prezentarea temelor pe grupe, discutarea acestora şi găsirea metodelor de aplicare la clasă. S-au folosit metode activ participative, workshop-uri, prezentări video. De asemenea, fost realizată o excursie la Centrul Cultural din Berlin, unde ni s-a prezentat o expoziţie de fotografie realizată de elevi, cu tema „Semne din oraş“. Discuţiile au avut loc atât în grupele de lucru, cât şi în cadrul seminariilor, încurajându-se păstrarea legăturii între participanţi în cadrul unui grup pe Yahoo, în vederea creării unor parteneriate sau a unor proiecte multiculturale.

În urma cursului, am realizat, împreună cu elevii de la Colegiul Naţional „Petru Rareş”, de la Grupul Şcolar Agricol Beclean şi de la Grupul Şcolar „Henri Coandă”, un film despre tradiţiile de Crăciun ale românilor, maghiarilor, saşilor şi rromilor din România. Pentru acest proiect, elevii au adunat materiale despre specificul fiecărei etnii, şi-au alcătuit discursurile, au învăţat să le interpreteze, le-au tradus în limba engleză, realizându-se apoi înregistrarea într-un cadru specific românesc, cu obiecte de artă de la Muzeul de Istorie din cadrul Şcolii Generale „Liviu Rebreanu” Beclean. La final, am prelucrat filmarea în programul Movie Maker şi, cu acordul elevilor şi al părinţilor, am postat-o pe internet, pe You Tube, cu titlul SHADES OF IDENTITY, putând fi accesată şi vizionată. Filmuleţul nostru a fost apreciat atât de elevii de la alte şcoli, cât şi de profesorii din ţară şi din străinătate. Proiectul nostru a fost unul interdisciplinar, implicând contribuţia profesorilor de muzică şi informatică.

Un alt proiect aflat în derulare se bazează pe educaţia ecologică. Elevii au fost împărţiţi în două grupe, o parte dintre ei trebuind să filmeze sau să fotografieze aspectele pozitive din parcul oraşului nostru: spaţiul de joacă, porumbeii, iarba tăiată frumos, florile îngrijite, cealaltă grupă trebuind să surprindă, cu ajutorul aparatului foto sau al camerei video, aspectele negative din parc: gunoaiele, băncile stricate, crengile uscate amestecate printre firele de iarbă. Imaginile adunate şi selectate vor fi apoi prelucrate şi prezentate în faţa clasei. Elevii vor realiza în acest fel contrastul dintre un parc îngrijit şi unul ignorat, înţelegând faptul că de noi depinde modul în care arată natura din jurul nostru. Aceasta este o modalitate de a le arăta elevilor că modul în care priveşti lucrurile depinde de aşteptările tale, dacă în ceea ce se întâmplă în jurul tău te aştepţi să descoperi aspecte bune, pozitive, pe acestea le găseşti, dacă, dimpotrivă, cauţi ceea ce este greşit, negativ, atunci atenţia ta se îndreaptă doar spre aceste aspecte. Aşteptările noastre se reflectă în rezultatele activităţilor noastre, în atitudinea faţă de cei din jurul nostru şi faţă de natura înconjurătoare.

Folosind camera video, aparatul de fotografiat, creând texte pentru jocurile de rol care urmează a fi înregistrate, prezentând rolul la un microfon, elevii reuşesc să îşi dezvolte abilităţi de comunicare, să devină entuziaşti şi lipsiţi de complexe atunci când trebuie să susţină un examen oral sau să ţină un discurs în cadrul unei festivităţi.

În felul acesta, elevii se descoperă pe ei înşişi făcând lucruri de care nu se credeau în stare. Emoţia creează dorinţa de mai mult, vor să fie prezenţi şi să ia parte la o lume care se descoperă cu ajutorul lor. Lecţia nu mai are un final previzibil. Ei pot şi vor să surprindă. Imaginaţia e stârnită şi pentru ca lucrul să fie bine făcut, citesc şi cercetează singuri. Şi acest fapt se întâmpla pentru că, folosind mijloacele mass-media, beneficiile nu se mai lasă aşteptate: ei sunt deja mici regizori, fotografi, artişti moderni.

Mass-media constituie un factor important al educaţiei, transmiţând o ideologie şi contribuind la crearea unor idei despre lumea în care trăim, despre valorile pe care le promovăm. Într-o lume asaltată de imagini statice sau animate, de reclame, filme, sunete şi internet, uităm adesea să selectăm informaţiile pe care dorim să le analizăm, sau să le organizăm. În viteza cu care percepem informaţia, abilităţile noastre de a fi selectivi şi critici rămân amorţite. Mijloacele multimedia transmit o cantitate enormă de mesaje pe care, dacă nu le vom diseca, ne vor afecta felul în care simţim, gândim etc. Este necesar, aşadar, să ne aducem aminte că trebuie să fim selectivi şi critici atunci când le folosim.

Folosind mijloacele multimedia în învăţare, elevii îşi dezvoltă un alt mod de gândire şi descoperă, pe lângă simpla lectură, o altă modalitate de acces la informaţie, bazată pe descifrarea unui cod al audiovizualului. Dacă elevii sunt atât de pasionaţi de calculator, internet, muzică, fotografie, de ce noi, dascălii, să nu îi învăţăm să folosească aceste (re)surse de informare în activitatea lor de învăţare? În acest sens, mijloacele multimedia trebuie integrate în activitatea noastră de predare şi evaluare. 

prof. Liana TODORAN
Grup Şcolar Agricol Beclean

 

Copii educaţi în spiritul democraţiei biocentrice

Copiii pot fi educaţi să protejeze mediul înconjurător, implicându-se alături de adulţi în diverse acţiuni ecologice. În funcţie de vârstă şi de particularităţile individuale, elevii – fie cei cu cerinţe educative speciale, fie cei de la şcoli obişnuite – pot să-şi formeze şi să-şi dezvolte atitudini ecologice prin manifestarea unor conduite active, prin implicarea în  acţiuni ecoprotective organizate.

Un astfel de program intenţionează să implice simultan mai multe sisteme cheie care au rol în educarea ecologică a tinerilor: ŞCOALA, FAMILIA, COMUNITATEA.

Elevii trebuie familiarizaţi cu problemele de mediu şi cu normele de ecologizare, întrucât vor deveni adulţii de mâine, responsabili de mediul în care vor trăi. Adulţii – dascăli, părinţi, voluntari - îi pot antrena în diverse acţiuni extracurriculare de educaţie ecologică, precum: acţiuni practice de îngrijire a spaţiilor verzi din şcoli şi din afara lor, de colectare a deşeurilor din parcuri, păduri etc.

Proiectul „ECO-EDUCAŢIE, ECO-ACŢIUNE”, iniţiat de doamna înv. Teodora Popescu de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. 1 din Bistriţa, are ca parteneri Inspectoratul Şcolar Bistriţa-Năsăud, Casa Corpului Didactic Bistriţa-Năsăud, Agenţia de Protecţie a Mediului, Primăria municipiului Bistriţa – Compartimentul de protecţie a mediului. Echipa proiectului este formată din trei profesori coordonatori: Teodora Popescu, Liana Ţirău, Dan Ţirău şi şase profesori colaboratori: Imola Doris Vass, Ovidius Matiş, Andreea Jarda, Dan Buta, Ana Moloca, Emilia Buta, Gabriela Moş, Elod Gyorgy.

Activităţile propuse în cadrul proiectului au fost următoarele:

-         prezentări video pe teme ecologice;

-         realizarea şi distribuirea calendarelor ECO;

-         acţiuni practice de curăţire a parcului dendrologic al Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa şi a parcului municipal;

-         amplasarea de indicatoare de interzicere a poluării în zona râului Bistriţa şi a parcului municipal;

-         colectare de informaţii sub formă de fotografii, albume, desene pe teme ecologice;

-         acţiuni practice de colectare a deşeurilor din hârtie;

-         confecţionare şi distribuire felicitări şi obiecte decorative ecologice;

-         realizare expoziţie de desene, postere, fotografii, obiecte decorative;

-         informări privind probleme actuale, cu impact pe termen lung, asupra mediului înconjurător;

-         vizite, drumeţii, excursie;

-         acţiuni recreative (concert de muzică, jocuri, concursuri, premieri).

Acţiunile au început în luna noiembrie a anului 2008 şi se vor finaliza în luna iunie a anului 2009, având ca scop organizarea unor activităţi extra-curriculare de educaţie ecologică la care să participe elevi de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. 1 din Bistriţa, Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa, Liceul de Arte Plastice „Corneliu Baba” şi Liceul de Muzică Bistriţa.

Tot în această direcţie, în luna decembrie 2008, au avut loc două acţiuni la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. 1 din Bistriţa, sub genericul „Un Crăciun ecologic”. La prima dintre ele, elevii au confecţionat ornamente ecologice pentru bradul de Crăciun, folosind ca materiale pet-uri, CD-uri, lână, linguri de lemn etc. şi nişte Eco-felicitări pe care le-au dăruit elevilor de la şcolile care au participat la acţiune. În cadrul aceleiaşi manifestări, elevul Bugnar Bogdan din cl. a IX-a C de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa a cântat la vioară colinde publicului emoţionat.

La cea de a doua întâlnire, elevii de la şcolile participante la proiect au colindat în limbile română, engleză şi germană acompaniaţi la chitară, alături de copiii de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. 1 din Bistriţa, care au interpretat câteva colinde româneşti tradiţionale. La finalul programului toţi elevii participanţi au fost răsplătiţi cu cadouri.

În luna februarie, grupurile se vor reîntâlni pentru a sărbători în stil ecologic „Ziua Mondială a Zonelor Umede” precum şi „Valentine’s Day”.

Sperăm că aceste acţiuni vor aduce mai mulţi voluntari şi împreună vom ajuta la transformarea Bistriţei într-o Eco-zonă. 

prof. Liana ŢIRĂU
Sînziana MOLDOVAN, cl. a IX-a C
Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, Bistriţa

 

Comunicarea educaţională 

Fără comunicare nu poate exista nici o societate, nu se pot forma şi menţine structurile sociale, comunicarea fiind condiţia esenţială a vieţii omeneşti şi a vieţii sociale. Persoanele sunt legate unele de altele prin comunicare.

Comunicarea este coordonata esenţială a vieţii. Procesul de comunicare este chintesenţa umanizării, a manifestării culturale şi spirituale a oamenilor, deoarece, prin comunicare, se transmit valori atitudinale. Astăzi, mai mult ca oricând, există riscul ratării unor relaţii impersonale, ca urmare a absenţei competenţei de comunicare.

Comunicarea educaţională este o comunicare impersonală desfăşurată într-un cadru şcolar. Mesajele acestei comunicări sunt cu caracter şcolar, dar angajează şi acele aspecte cu rol formator care devin responsabile pentru configurarea unui anumit profil uman.

Profesorul este iniţiatorul şi managerul proceselor de comunicare. În cazul comunicării educaţionale accentul se află pe relaţia profesor-elev, concepută ca proces de transmitere a informaţiei dinspre emiţător E profesorul, spre elev-receptor R. Există aici şi o relaţie de interacţiune.

Comunicarea didactică are o dimensiune explicativă, discursul didactic fiind centrat pe transmiterea de cunoştinţe şi înţelegerea lor, ea dezvoltându-se conform principiilor pedagogice.

Aş vrea să menţionez câteva caracteristici ale comunicării didactice:

-         ritualizarea şi normele nescrise (nu vorbi neîntrebat!);

-         combinarea comunicării verticale cu cea orizontală în grupe, când elevii primesc sarcini colective;

-         finalismul accentuat al comunicării subordonat permanent obiectivului didactic;

-         animarea selectivă a partenerului clasă/elev, în funcţie de reprezentările deja fixate ale profesorului (clasă slabă, elev pasiv etc.);

-         redundanţa (abundenţa inutilă, surplus de cuvinte), calitativ şi cantitativ, impusă de necesitatea înţelegerii corecte a mesajului.

Comunicarea educaţională are o importanţă extremă a procesului instructiv-educativ, iar calitatea ei depinde de competenţa profesorului de a comunica. Calitatea de a comunica este apreciată mai ales după criteriul disponibilităţii de relaţionare şi după receptivitatea la interacţiune. Comunicarea este în legătură cu sociabilitatea şi cu abilitatea de a opera în limbajul articulat. Capacitatea de comunicare facilitează posibilitatea de a interacţiona cu semenii, de a realiza cu ei un schimb informaţional, folosind semne şi simboluri, a căror semnificaţie este stabilită convenţional.

Calitatea tuturor proceselor educaţionale depinde de calitatea comunicării, un rol important avându-l climatul favorabil dintre membrii grupului care se solidarizează pentru obţinerea unor rezultate frumoase. Când climatul nu e favorabil atingerea scopurilor trece pe plan secundar.

Profesorul trebuie să stăpânească arta prefacerilor prin limbaj ale coordonatelor trecut-prezent-viitor, iar temporalitatea discursului nu e acelaşi lucru cu timpul obiectiv. Timpul discursiv se poate metamorfoza în „timpi” care pot defini situaţii de anterioritate, simultaneitate sau posterioritate. Nici un discurs nu poate prezenta un univers complet, ci unul fragmentar care va fi completat pe parcurs. Se creează unele situaţii apte pentru o exprimare liberă cu instrumentele de care dispunem: vorbirea, scrisul, desenul etc.

Comunicarea pedagogică este un proces care se autoreglează permanent, iar inteligenţa într-un astfel de demers trebuie să fie de ordin strategic. Comunicarea reciprocă are interlocutori egali. Educaţia se realizează prin comunicare. Tot pe această direcţie, Constantin Sălăvăstru a introdus conceptul de intervenţie educativă care este oportun în comunicarea pedagogică, pentru că prin el se realizează o influenţă asupra unui individ, ce poate determina o anumită modificare a personalităţii sale în dimensiunile intelectuale, afective, atitudinale, comportamentale şi acţionale.

Intervenţia educativă e în strânsă legătură cu comunicarea verbală sau nonverbală. Sunt trei tipuri de intervenţie educativă:

-         intervenţie educativă prin sine sau autointervenţie (e vorba de trăirile receptorului);

-         intervenţie educativă prin altul (receptorul suferă influenţa unei alte persoane);

-         intervenţie educativă prin „mentalităţi comunitare” (purtătorul intervenţiei se concretizează în valori ale grupului).

Comunicarea pedagogică este un fenomen dinamic, în desfăşurarea sa unele strategii se pot înlocui cu altele. Profesorul trebuie să fie atent la reacţiile elevilor şi să regleze activitatea educaţională, altfel comunicarea poate fi compromisă. Deci, comunicarea pedagogică nu poate fi decât bilaterală, pentru că profesorul nu informează, ci comunică. De aceea, discursul didactic este analizat ca o structură de semne. Lanţul de semne implică o serie de semnificaţii. Profesorul va deveni un regulator al semioticii.

În practică s-a dovedit că este important nu numai ce spune profesorul, ci şi cum spune, el având un rol dublu: de interlocutor egal şi de observator, conducător şi reglator al discursului. Prestigiul profesorului depinde de limbajul acestuia, demonstraţia lui trebuind să stimuleze gândirea elevilor, pentru că ea este un mijloc de a informa iar argumentarea lui este o cale de a forma. El trebuie să-şi aleagă o strategie persuasivă pentru demonstraţia ce-o face. 

prof. Vali GANEA
prof. Leonora CREOŞTEANU
Şc. Gen. „Florian Porcius”, Rodna