vineri, 19 decembrie 2008

Decembrie 2008

Ar trebui să ne alegem cărţile la fel de atent
cum ne alegem prietenii.
(Goethe)

EDITORIAL

O datorie de suflet…


În fiecare an, Naşterea Domnului trăieşte în amintirea creştină, actualizându-se şi reînnoindu-se pe pământ în peştera din Betleem, ca şi în fiecare casă de credincioşi. Sărbătorile de iarnă însufleţesc întreaga fire, bucură cerul şi pământul, exprimă credinţa poporului român.

Crăciunul şi Anul Nou prilejuiesc manifestări de o deosebită bogăţie folclorică, adesea cu realizări artistice remarcabile: mersul cu colinda, mersul cu pluguşorul, capra, steaua, sorcova şi altele.

Este o datorie de suflet să ne aplecăm asupra acestor comori, să respectăm aceste tradiţii, să le facem cunoscute elevilor şi să le valorificăm. Colindele cuprind o parte din sufletul românilor şi au darul de a aduce frumuseţea şi puritatea copilăriei. Fie sărac sau bogat, tânăr sau bătrân, românul aşteaptă cu nerăbdare sărbătorile şi retrăieşte copilăria de altădată.

Împodobirea bradului în sala de clasă sau în sala festivă constituie un prilej de bună dispoziţie pentru fiecare copil. Podoabele sunt lucrate cu multă grijă şi migală, fiecare elev dorind ca ornamentele sale să fie cât mai frumos aranjate. Bradul simbolizează viaţa lungă, veşnic tânără, iar podoabele lui, dorinţa omului pentru bunăstare şi frumuseţe. Textele din tradiţionalele colinde, pluguşorul, sorcova amintesc de naşterea Mântuitorului, transmit urări de bine, sănătate bunăstare şi noroc gazdelor. Urarea din colinde este un mod poetic de a inspira omului încredere în anul ce vine, de a-l face să creadă cu tărie în împlinirea dorinţelor.

Ascultând colindele, simţi fiorul de sfinţenie ce vine de undeva de departe, prin veacuri, trecând din casă în casă, din suflet în suflet. Ne aduc frumuseţea şi puritatea copilăriei şi acele sentimente trăite atunci, când, la rândul nostru, eram colindători. Simţim cum reîntinerim de fiecare dată, când Iisus redevine copil şi porneşte ca de la început pe drumul vieţii pământeşti. De aceea primim colindele cu sufletele deschise şi cu bucurie.

La această atmosferă încărcată de emoţie, veselie şi sărbătoare se adaugă şi mult aşteptata venire a lui Moş Crăciun, care soseşte încărcat cu daruri pentru copii.

Datinile şi obiceiurile locale, colindele (Moş Crăciun, Din an în an, Steaua sus răsare, Pluguşorul, Sorcova, Florile dalbe şi altele) îi fac pe copii să pătrundă în tainele comorilor şi înţelepciunii creaţiei populare.

Sărbătoarea Crăciunului, care bate la uşă, capătă un ecou aparte în viaţa copiilor şi a părinţilor, fiind un prilej de îmbogăţire a vieţii spirituale şi afective. 

înv. Antonia MITITEAN, Şc. Gen. „Ştefan cel Mare”, Bistriţa
înv. Traian MITITEAN, Şc. Gen. nr. 4, Bistriţa


FOTOEVENIMENT

Aspecte de la colocviul „Lumea cucerită prin literatură”, desfăşurat în cadrul Festivalului Naţional al Şanselor Tale organizat de CCD Bistriţa-Năsăud în data de 10 decembrie 2008, unde au fost invitaţi autori care au publicat cărţi la Editura „Nova Didactica”.


Dascălul zilelor moderne 

„Există un singur mod de a înţelege bine oamenii, anume de-a nu ne grăbi să-i judecăm, ci de a trăi în preajma lor, de a-i lăsa să se explice, să se dezvăluie zi de zi şi să se zugrăvească ei înşişi în noi.”
(Ch. A. Saint-Beuve)

 

Trăind sub semnul răbdării, dascălul, învăţătorul, apostolul sau ce nume va mai purta , va avea puterea divină de a modela suflete, de a da speranţe, de a întrezării cărări. Putem cu uşurinţă să frângem mlădiţe sau să le facem loc spre soare. E grea sarcina ce ne apasă pe umeri şi atunci, apăsaţi de povara vremurilor, ne întrebăm dacă meseria de dascăl este o binecuvântare sau un blestem. Este greu să luminăm minţi şi să umblăm pe întortocheatele cărări ale sufletului, cu atât mai mult cu cât trăim în plin modernism. Înlocuim tabla cu laptop-ul, creta cu mouse-ul, iar resursele umane sunt tot mai greu de înţeles. Tot mai mulţi elevi bat la uşa cabinetelor de psihologie din şcoli şi se plâng că nu sunt înţeleşi de profesori sau de proprii părinţi. Şi cum ar putea fi înţeleşi, când părinţii iau drumul străinătăţii, şi ceea ce ar fi trebuit să devină mediul familial devine un mare gol. Şi ne întrebăm care sunt modelele copilului? Poate profesorul, pe care-l vede zilnic, ar trebui să devină adevăratul model al elevului. În ochii lor putem fi îngeri sau căpcăuni, după cum ne manifestăm: zâmbim şi încurajăm sau aruncăm cu veninul nervilor şi îngheţăm priviri. Nu cu teroare corectăm comportamente, nu învăţăm cu frică şi nu educăm din ură. Cine alege meseria de dascăl trebuie să înveţe să iubească, să ierte şi mai ales să aştepte. Să fim mereu atenţi cu elevii, să-i acceptăm aşa cum sunt: mai timizi, mai energici, mai nerăbdători. Pentru a le deveni prieten ar trebui să se ţină seama de următoarele sfaturi:

- Există mai multe moduri de a preda o lecţie: alege-l pe cel mai uşor de reţinut pentru elev!

- Nu uita niciodată cum e să fii elev!

- Plictiseala şi monotonia sunt boli care alungă ambiţia şi imaginaţia.

- Măsoară cu aceeaşi unitate pentru toţi, pentru a fi demn întotdeauna!

- Fii apropiat de copii, împreună formăm o echipă!

- Fiecare copil are o calitate, de aceea e deosebit!

- Fii imprevizibil ca să nu plictiseşti niciodată!

- Sinteza de la finalul orei este mai importantă decât toată predarea (însă să fie scurtă)!

Şi, poate cea mai importantă, fii ca un părinte şi copiii te vor iubi: indulgent la primele greşeli, sever la următoarea, sincer întotdeauna! 

prof. Marinela VARGA
Şc. Gen. „Enea Grapini”, Şanţ


Rolul activităţilor culturale în dezvoltarea abilităţilor de comunicare a copiilor cu dizabilităţi 

Comunicarea este un proces de interacţiune umană. A comunica înseamnă a transmite cuiva un mesaj, o informaţie. Comunicarea înseamnă schimburi de comportamente, conduite, imagini, gesturi care trebuie să aibă un sens şi o semnificaţie. Comunicarea didactică este o formă de interacţiuni specifice ale limbajelor şi mesajelor realizabile din perspectiva influenţelor şi transformărilor informative şi formative.

Comunicarea pedagogică sau educaţională presupune participarea la acţiune a unor grupuri variate de interlocutori de la nivelul unei clase, la microgrupuri sau echipe, de la un singur elev la colectivităţi mai ample. De aceea, se impune să se realizeze o pregătire a elevilor pentru educarea în spiritul unei comunicări eficiente, care să angajeze un maxim randament relaţional. Comunicarea se bazează pe limbajul oral şi scris, însoţit de gesturi şi atitudini. Capacităţile, care cu timpul devin competenţe de comunicare verbală, presupun:

·  formarea şi educarea limbajului;

·  stăpânirea limbii române spre a înţelege corect şi fără echivoc enunţurile verbale;

·  dezvoltarea capacităţii de utilizare a limbajului, a structurilor de comunicare verbală, la nivel fonetic, lingvistic, morfologic, sintactic şi stilistic;

·  cunoaşterea unei strategii de comunicare privind rolul şi atitudinea participanţilor la actul comunicativ;

·  sesizarea unor elemente privind factorii care influenţează procesul de comunicare, a tulburărilor de cod şi de receptare.

Din perspectivă managerială, comunicarea este un proces intenţionat de transfer de informaţie şi înţelesuri între indivizi, grupuri, organizaţii în întregul lor. Deducem astfel faptul că această activitate umană se regăseşte la baza funcţiei de coordonare, dirijare, fie verbală, fie nonverbală, În acest sens, comunicarea depinde de precizarea şi organizarea elementelor specific antrenate: scopul urmărit, particularităţile de receptare ale interlocutorului, contextual în care se comunică, conţinutul de transmis (claritate, concizie, corectitudine, stil, metode), experienţa anterioară în comunicare a celor implicaţi, modul de aşezare în spaţiul clasei, aşteptările formulate sau latente, tipurile de relaţionare practicate, factori de bruiaj, contextul psihologic.

Ca participant în actul de comunicare, elevul trebuie format pentru o comunicare în care să ştie să asculte, să descifreze, să reacţioneze adecvat. Desigur, orice cadru didactic este preocupat de calitatea mesajului emis şi de ajungerea sa corectă la receptorul-elev. Există însă pe parcursul acestei comunicări probleme de tipul falsei ascultări sau neascultări. Ele apar din diverse motive: personale, ritmul gândirii, surplusul de mesaje, aproximările, teama, experienţele negative anterioare, dezinteresul, lipsa antrenamentului. Acestea sunt recunoscute de către cadru didactic într-o serie de atitudini specifice: simularea ascultării, ascultarea selectivă, ascultarea de protecţie, ascultarea de apărare, ascultarea cu rol de capcană, ascultarea insensibilă, ascultarea „cu ochi seci”. Pentru evitarea acestor situaţii, sunt recomandate tipurile de comunicare care să menţină atenţia, tonusul, climatul favorabil şi să creeze condiţii pentru desfăşurarea adecvată a activităţilor manageriala ale cadrului didactic.

Pentru realizarea acestor obiective, este necesar să se cunoască organizarea procesului de comunicare. Cadrul didactic, în proiectarea şi realizarea comunicării, este nevoit să-şi pună mai multe întrebări: ce urmăreşte? când? cu cine? cu ce? unde? cât? cum?.

Există în literatura de specialitate mai multe modele de reprezentare a procesului de comunicare: modelul liniar, modelul interactiv, modelul tranzacţional, modelul cibernetic, modelul comunicării performante.

Ca proces, nu trebuie confundată comunicarea managerială, interpersonală, afectată organizării, desfăşurării, reglării activităţii în clasă, cu comunicarea/transmiterea cunoştinţelor prin predare, deoarece obiectivele (obiective ale implicării elevilor în acţiune - în opoziţie cu obiective cognitive, de învăţare), conţinuturile (informaţii privind mersul activităţii - în opoziţie cu informaţii ştiinţifice prevăzute în curriculum-ul şcolar), strategiile (metode, mijloace, forme de influenţare, participare, implicare în acţiune - în opoziţie cu strategiile de predare-învăţare) şi evaluarea (eficienţei conducerii activităţii - în opoziţie cu evaluarea rezultatelor şcolare) sunt diferite.

Studiile în domeniul educaţiei au arătat că deprinderile sociale insuficient dezvoltate sunt asociate cu performanţele academice scăzute, probleme emoţionale şi comportamentale, dificultăţi de adaptare socială. Deprinderile de comunicare şi relaţionare reprezintă un factor protector faţă de comportamentele de risc (consum de alcool, droguri, fumat). Prin dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi relaţionare, putem preveni stările de afectivitate negativă, care îi marcheaza pe elevi şi care au consecinţe negative multiple. Modul de încrucişare a braţelor, direcţia privirii sau modalitatea în care este atinsă o persoană sunt considerate de către majoritatea psihologilor ca fiind canale de comunicare. Comunicarea nonverbală se referă la mesajele transmise de le o persoană la alta prin alte căi decât cele lingvistice. Aceasta include mesaje corporale (gesturi, mimică, contact vizual şi fizic, poziţia corpului), comunicarea spaţială (distanţa dintre două persoane care conversează) şi paralimbajul (tonul, intonaţia sau accentul folosit).

Individul este pus în relaţie cu semenii. Dascălul trebuie să-i imprime copilului convingerea că nu se poate trăi izolat, fără altul, ci în colaborare cu ceilalţi colegi cu care învaţă şi se joacă. În relaţiile cu ceilalţi, elevul va constata identitatea opiniilor, apropierea sau deosebirea de ele. Înţelegând că unicitatea persoanei presupune existenţa diferenţelor, elevul trebuie să accepte diferenţele dintre oameni, să manifeste toleranţă, să fie lipsit de prejudecăţi, să dobândească competenţe de comunicare civilizată cu semenii.

Comunicarea didactică, privită şi considerată ca model de formare a capacităţilor comunicative ale elevilor, ocupă un loc central în demersul educaţional, dat fiind faptul că şcoala are sarcina pregătirii copiilor pentru inserţia socio-profesională a acestora. Formarea şi dezvoltarea competenţelor comunicative constă în extrapolarea cunoaşterii lingvistice la situaţiile de comunicare concretă şi stă la baza oricărei intervenţii didactice.

Conţinutul cognitiv predat-învăţat în procesul didactic, ca şi influenţa formativă a profesorului asupra elevului se pot măsura doar prin mijlocirea unei permanente legături între cei doi poli ai relaţiei educative, care determină înţelegerea dintre profesor şi elevi în vederea atingerii scopurilor şi desfăşurării activităţii de învăţare. Accentul cade în tot mai mare măsură pe interactivitate, pe sporirea rolului activ al elevului-receptor şi pe utilizarea întregii palete de retroacţiuni comunicaţionale.

Comunicarea verbală realizată prin intermediul limbajului stă la baza cooperării dintre subiecţii actului comunicaţional. Competenţa comunicativă reprezintă un nivel de performanţă bazat pe cunoştinţe, capacităţi şi atitudini şi un optim motivaţional care determină eficienţa subiectului în activitatea de comunicare. Cunoştinţele, modul de gândire, vocabularul, deprinderile, priceperile şi conduitele comunicative sunt dobândite prin instrucţie şi educaţie şi îmbogăţite/perfecţionate prin autoinstrucţie şi autoeducaţie.

Comunicarea în cadrul procesului instructiv-educativ-compensativ-recuperatoriu pentru elevii cu dizabilităţi constituie elementul de bază în obţinerea performanţelor şcolare şi pe palierul integrării sociale ale acestora.

Integrarea copiilor cu dizabilităţi implică un amplu şi complex proces instructiv-educativ, recuperativ-compensatoriu, în care un loc important îl deţin activităţile culturale. Întâlnim pretutindeni oameni cu deficienţe. Perceperea lor socială nu este întotdeauna constantă, ea variază de la societate la societate, furnizând semnificaţii diferite, funcţie de cultura şi valorile promovate. In acest context, integrarea copiilor cu dizabilităţi desemnează, pe de o parte, adaptarea la circumstanţele vieţii sociale contemporane, iar, pe de altă parte, acceptarea lor de către societate. Unul dintre punctele acestei accepţiuni este acela de cunoaştere la nivel social a capacităţilor şi aptitudinilor pe care copilul deficient le poate dezvolta.

Pe lângă activităţile specifice procesului educaţional, activităţile culturale au o însemnătate deosebită atunci când în conţinutul lor accentul se pune pe educativ-formativ. Dat fiind faptul că obiect şi subiect al educaţiei este copilul cu dizabilităţi, activităţile culturale trebuie să aibă un pronunţat caracter recuperator-compensator.

Importanţa activităţilor culturale rezidă şi din necesitatea unor metode complementare de educaţie a copiilor cu nevoi educative speciale. Desigur, nu trebuie omis faptul că, datorită dizabilităţii copilului, cadrul didactic organizează şi desfăşoară aceste activităţi ţinând cont de particularităţile psihice şi de vârstă ale copiilor. Activitatea terapeutică de nuanţă culturală contribuie la socializarea mai uşoară a copilului prin caracterul ei practic-aplicativ. Spiritul de echipă şi de ajutor este relevant în cadrul activităţilor culturale prezentate la scenă deschisă. Prin intermediul activităţilor culturale se dezvoltă libera exprimare, capacitatea de furnizare a mijloacelor de comunicare non-verbală, interacţiuni sociale, cunoaşterea celuilalt, creşterea încrederii în sine, abilitatea socială de a conduce şi a fi condus, concentrarea, creativitatea, recunoaşterea şi exprimarea emoţiilor intense. Este de dorit organizarea şi participarea la cât mai multe evenimente culturale ce aduc satisfacţii aparte copiilor cu dizabilităţi.

Valoarea terapeutică a activităţilor culturale rezultă şi din multiplele influenţe pe care le au acestea asupra psihicului uman, datorită complexităţii fenomenului muzical. Ele declanşează procese afective dintre cele mai variate şi neaşteptate, de la emoţia muzicală, cu o gamă largă de manifestare (bucurie, trăire interioară, sentimentul armoniei, înălţare spirituală), până la descărcări explozive de exaltare colectivă. Specialiştii în domeniul muzicologiei, psihologiei, pedagogiei, sociologiei au ajuns la concluzia că arta muzicală îmbogăţeşte viaţa psihică şi contribuie la desăvârşirea personalităţii, prin antrenarea în trăirile estetico-artistice a întregii fiinţe umane.

Muzica educă şi dezvoltă procese psiho-intelectuale, priceperi şi deprinderi, gândire logică, atenţie distributivă şi concentrată, memorie, spirit de ordine şi disciplină, îmbogăţeşte vocabularul, limbajul şi comunicarea. Muzica are sarcina de a satisface nevoia de frumos, de preţuire şi asimilare a valorilor culturale. Cultivarea accesului copiilor către frumos trebuie eşalonat încă de la cea mai fragedă vârstă. Pe baza receptivităţii analizatorului auditiv, se dezvoltă percepţiile şi reprezentările.

Activităţile culturale favorizează recunoaşterea şi reproducerea cu uşurinţă a jocurilor muzicale, cântecelor sau a cântecelor de joc. Prin intermediul gândirii, copilul trece de la explorarea senzorială şi motrică, la interiorizarea percepţiei prin operaţii logice, favorizând înţelegerea creaţiei muzicale. Muzica este cea care trezeşte şi întreţine pe o durată mai mare atenţia copiilor. Atenţia concentrată şi atenţia distributivă se dezvoltă atunci când educatorul solicită copiilor şi executarea unor mişcări, paşi de dans, concomitent cu intonarea melodiei. Memoria se dezvoltă prin reflectarea experienţei anterioare, prin fixarea, păstrarea, recunoaşterea şi reproducerea materialului sonor, a textului, a ideilor, a stărilor afective sau a mişcărilor asimilate. Pe baza reprezentărilor sonore şi a memoriei muzicale, se dezvoltă imaginaţia şi, la acei copii cu înclinaţii deosebite, imaginaţia creatoare.

Copiii care cântă mai mult îşi formează auzul fonematic şi muzical mai repede decât cei care cântă mai puţin, fapt ce îi ajută să sesizeze uşor după auz elemente de rimă, metru, ritm, simetrie, discriminează mai uşor consonanţa şi disonanţa, despart corect în silabe, scrierea lor este mai ortografică, limbajul este mai bogat şi mai nuanţat.

Activităţile culturale influenţează şi latura socio-comportamentală, ştiut fiind faptul că integrarea în colectivitate se realizează mult mai uşor prin intermediul muzicii. Cântând în cor, copiii au posibilitatea să se asculte individual, să-i asculte pe ceilalţi şi să se sincronizeze cu corul. Astfel ei vor fi mai disciplinaţi, mai atenţi. Prin intermediul muzicii se declanşează stări emoţionale ce duc la formarea şi modelarea personalităţii. Totodată, conţinutul educativ al textelor cântecelor îmbogăţeşte orizontul de cunoaştere al copiilor, consolidează şi sistematizează cunoştinţele despre om, natură, societate.

Creaţiile folclorice trezesc în copil sentimente de dragoste şi admiraţie faţă de poporul nostru. Folclorul românesc nu este numai o expresie a înţelepciunii şi trăirilor sufleteşti, a firii paşnice şi deschise a românului, ci şi un mesaj al umanismului şi vigorii sale spirituale spre universalitate.

Activităţile culturale imprimă copiilor valori morale nebănuite: afectivitate, dragoste faţă de frumuseţile naturii, de satul, de graiul şi portul popular, demnitate şi sârguinţă. Mireasma cântecului popular dezvoltă simţul melodic, auzul muzical, memoria, gândirea şi receptivitatea muzicală. De asemenea, cântecul popular contribuie la formarea deprinderilor de cântare frumoasă, expresivă, a deprinderilor de exprimare a tempoului, de emisie vocală, de înţelegere a structurii cântecelor.

Jocul popular este una dintre cele mai îndrăgite categorii ale folclorului. El dezvoltă copiilor simţul ritmic, le formează deprinderi de exprimare a tempoului, a auftaktului (la strigături). Învăţarea cântecului şi jocului popular întregeşte procesul de învăţământ, oferind elevilor posibilităţi suplimentare de acţiune şi manifestare, de îmbogăţire a cunoştinţelor muzicale, de consolidare a valorilor morale. Specific acestor activităţi este faptul că oferă posibilităţi mai largi de cunoaştere nemijlocită a realităţii, stimulează spiritul de iniţiativă, dispun de o încărcătură afectivă mai puternică, dezvoltă abilităţile de comunicare şi interrelaţionare.

La nivelul Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Beclean a fost mereu o preocupare principală derularea de asemenea acţiuni pentru o educaţie în ideea integrării sociale a acestor copii.

In acest sens menţionăm câtva dintre activităţile desfăşurate de la începutul acestui an şcolar:

- serbări tematice (1 Decembrie - Ziua Naţională a României, 3 Decembrie - Ziua Persoanelor cu dizabilităţi, Decembrie - „Vine, vine Moş Crăciun”, 15 Ianuarie - „Eminescu-pururi tânăr”, 24 Ianuarie - „Hai să dăm mână cu mână”, 8 Martie - „Mamei”);

- concursuri organizate cu elevi din învăţământul de masă, la nivel judeţean şi naţional: („Balul toamnei”, „Echipa fantastică”, „Carnavalul îndrăgostiţilor”, „Balul mărţişorului”), desfăşurate în cadrul unor proiecte de colaborare între clase din învăţământul de masă şi clase din învăţământul special; concurs „Floare de Colţ” - etapa judeţeană şi naţională, concurs de tradiţii şi obiceiuri populare etc.;

- spectacole organizate de diferite instituţii, atât din oraş, cât şi din judeţ, la care au participat cu programe artistice elevi ai C.S.E.I. (Grupul Izvoraşul), respectiv: „Ziua Persoanelor cu dizabilităţi” - Casa de Cultură „George Coşbuc” Bistriţa, „Stop violenţei în şcoli”- Casa de Cultură „George Coşbuc” Bistriţa, „Hai să-ntindem hora mare”- Casa de Cultură „Radu Săplăcan” din Beclean;

- olimpiade şcolare, Olimpiada Inocenţilor.

Folclorul pe care cadrele didactice îl aduc din vatra satului în şcoală, prin mireasma de fluier şi dor, contribuie la educaţia muzicală de care copilul are atâta nevoie. El ne prezintă valori autentice ale simţirii poporului, care trebuie cunoscute şi preţuite ca orice ladă de zestre lăsată de strămoşi. Folclorul este oglinda vie a existenţei de secole a unui popor cu vădite înclinaţii artistice. El stă la baza creaţiei de factură cultă şi ne reprezintă cu cinste în cultura vechilor popoare europene. Ora de educaţie muzicală este o oră de cântare pentru toţi copiii, chiar dacă nu au auz muzical sau sunt afoni. Practica arată că elevii cu deficienţe în acest sens reuşesc să atingă un nivel de exprimare acceptabil urechii.

Muzica se adresează activităţii şi sensibilităţii omului, ea dă naştere unor puternice sentimente estetice care sprijină dezvoltarea intelectuală şi ridică mobilurile activităţii umane pe o treaptă superioară.

„Muzica - spune Robert Dottrens - este ca o a doua limbă care ne ajută să ne exprimăm sentimentele”. Ea este limbajul universal care uneşte toate popoarele, indiferent de graiul pe care-l vorbesc, însă ea trebuie cunoscută şi înţeleasă de cei cărora li se adresează.

Comunicarea joacă un rol esenţial în cadrul vieţii sociale, deoarece reprezintă una dintre formele fundamentale ale interacţiunii omului cu cei din jur. Aceasta reprezintă una dintre trebuinţele spirituale esenţiale ale oamenilor, indispensabilă desfăşurării eficiente a oricărei acţiuni, fără ea viaţa socială fiind fadă, lipsită de sens, practic imposibilă.

Activităţile culturale contribuie la valorificarea potenţialului artistic al elevilor şi, implicit, la formarea unor abilităţi şi competenţe comunicaţionale menite a contribui la inserţia socială a acestora. În acest sens, activităţile culturale organizate cu elevii de la centrul nostru şcolar au demonstrat că:

   elevii cu dizabilităţi pot participa la diferite activităţi culturale, spectacole, concursuri obţinând rezultate notabile;

   elevii cu dizabilităţi participă ca indivizi valizi la realizarea activităţilor culturale din comunitate;

   ea facilitează inserţia socială propriu-zisă, deziderat urmărit de întregul proces de învăţământ special.

Respectând principiile didacticii moderne şi implicit ale educaţiei incluzive, prin iniţierea, organizarea şi facilitarea participării elevilor la activităţi culturale, unitatea noastră şcolară promovează interactivitatea, eliberarea energiilor pozitive a copilului cu dizabilităţi, formarea unor competenţe comunicaţionale de nivel superior. O educaţie benefică şi eficientă, adaptată cerinţelor unui învăţământ democratic este aceea care se construieşte în strategii de respectare a diferenţelor interindividuale, promovarea egalităţii drepturilor şi oportunităţilor educaţionale, sociale, culturale a tuturor membrilor societăţii, evitarea marginalizării sociale a talentelor şi stimularea dezvoltării durabile a fiinţei umane în context social . 

prof. Mariana HAROSA
prof. Emese SZEKELY
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă, Beclean


Parteneriatul şcoală-familie, premisă a calităţii în învăţământul modern

Simpozionul cu participare internaţională cu tema Parteneriatul şcoală-familie, premisă a calităţii în învăţământul modern organizat de Şcoala Generală nr. 4, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, Casa Corpului Didactic şi Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Bistriţa-Năsăud, a reunit un număr total de 438 de lucrări din întreaga ţară şi din şapte ţări europene (Danemarca, Elveţia, Franţa, Germania, Irlanda, Marea Britanie, Spania).

La cele patru secţiuni ale simpozionului („Implicarea părinţilor elevilor în activităţile şcolare şi extraşcolare – element de marketing educaţional”, „Modalităţi de antrenare a elevilor cu părinţi plecaţi în străinătate în acţiuni extraşcolare”, „Modele de bună practică în colaborarea şcoală-familie”, „Cunoaşterea exemplelor de bune practici din alte ţări europene”), au subscris 619 cadre didactice, interesate de tema anunţată şi de împărtăşirea propriilor experienţe în acest domeniu de larg interes al activităţii educative.

Ideea organizării acestei manifestări a pornit de la faptul că, în contextul actual, când accentul cade din ce în ce mai mult pe educaţia informală, se simte tot mai pregnant nevoia unei cointeresări şi abordări directe a părinţilor. Punem accentul pe informare, pe conştientizare, pe o abordare analitică şi sintetică a problemelor, dar şi pe posibilitatea individualizării nevoilor fiecărui părinte, fiecărui elev.

Sunt mulţi elevi ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate, copiii fiind lăsaţi la bunici, mătuşi, alte rude, vecini sau prieteni. Toate aceste persoane care îi au în întreţinere credem că au nevoie, mai mult ca oricine altcineva, de informaţii privind sistemul educaţional şi abordarea problemelor şcolare şi educaţionale în ansamblu şi în particular.

Şcoala, în calitatea sa de formator de caractere şi personalităţi adaptabile societăţii mereu în schimbare, trebuie să ofere alternative viabile, prin activităţile extraşcolare pe care le propune, timpului petrecut de copii acasă singuri, fără supraveghere, activităţi educative realizate în parteneriat cu familiile elevilor, cu comunitatea. Aceste acţiuni comune se constituie într-un real ajutor pentru părinţi, pentru copii, pentru elevi şi pentru societate în ultimă instanţă.

Obiectivele generale ale simpozionului, intrat deja în ethos-ul şcolii noastre, au vizat dezvoltarea abilităţilor de lucru cu părinţii elevilor, întărirea colaborării eficiente cu familiile acestora şi cunoaşterea exemplelor de bune practici din alte ţări europene.

Lucrările prezentate în cadrul simpozionului au probat profesionalismul, interesul şi dorinţa de implicare a dascălilor în îmbunătăţirea relaţiei şcoală-familie în beneficiul elevilor.

Am avut onoarea de a avea ca oaspeţi în mijlocul nostru pe tot parcursul desfăşurării simpozionului pe domnul inspector şcolar general Mihai Mureşan, domnul inspector Octavian Biriş, domnul director al Casei Corpului Didactic Bistriţa-Năsăud, Ioan Ioja, domnul coordonator al Centrului Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Bistriţa-Năsăud, Ioan Orban, şi primarul municipiului Ioan Creţu, a căror prezenţă a dinamizat şi focalizat discuţiile purtate pe găsirea de soluţii în vederea eficientizării conlucrării cu familiile elevilor.

Dorim să mulţumim şi pe această cale partenerilor noştri în acest proiect, pentru ajutorul acordat în pregătirea, organizarea şi desfăşurarea în bune condiţii a lucrărilor simpozionului nostru. 

prof. Daniela Mariana GANEA
Şc. Gen. nr. 4, Bistriţa

Centrul de Documentare şi Informare 

Începând cu 1969, în Franţa a fost pusă în practică o politică de dezvoltare a serviciilor de documentare şi informare, creându-se reţeaua CNDP (Centrul Naţional de Documentaţie Pedagogică), care cuprinde Centre Regionale de Documentaţie Pedagogică (CRDP) şi Centre Departamentale de Documentaţie Pedagogică (CDDP). Acestea din urmă se regăsesc şi în sistemul educativ românesc la nivelul Casei Corpului Didactic.

Începând cu 1972, s-au înscris în caietul de sarcini necesar la construirea unei şcoli şi parametrii CDI (Centru de Documentare şi Informare) iar din 1974, directivele ministeriale stipulau obligativitatea autorităţilor locale de a amenaja în şcoli CDI, astfel că, din 1991, toate liceele de profil general şi tehnic, aproximativ o treime din liceele profesio­nale şi trei sferturi din şcolile generale erau echipate cu un CDI. În plus, reţeaua CNDP a oferit şi oferă sprijin permanent fiecărui cadru didactic, fiecărui responsabil din sistemul educativ, în domeniul politicilor documentare.

Proiectul bilateral „Educaţie pentru informaţie în medial rural defavorizat”

În toamna anului 1998, Ministerul Educaţiei Naţionale a elaborat „Programul de relansare a învăţământului rural”, program aprobat de Guvernul României în ianuarie 1999, având ca scop asigurarea „egalităţii şanselor la învăţătură pentru elevii din mediul rural, prin asigurarea unei educaţii de calitate, într-un mediu favorabil învăţării”. Programul urma să fie realizat pe baza contribuţiilor financiare guvernamentale, ale autorităţilor locale şi pe baza unui împrumut proiectat de 400 milioane dolari contractat cu Banca Mondială. În directă legătură cu acest program, prin Ordinul MEN nr. 5135/22.12.1999, se stabi­leau reperele proiectul bilateral român-francez de promovare a centrelor rurale de documenta­re, informare şi de formare a personalului didactic, proiect desfăşurat de Ministerul Educaţiei Naţionale în colaborare cu Serviciul de Cooperare şi Acţiune Culturală din cadrul Ambasadei Franţei. Acest proiect avea să primească denumirea de „Educaţie pentru informaţie în mediul rural defavorizat” şi avea să se desfăşoare în cinci judeţe pilot nominalizate de MEN: Alba, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Maramureş şi Sibiu.

Pe lângă aceste unităţi şcolare, mai sunt cuprinse ca şi centre de resurse Casele Corpului Didactic din fiecare judeţ mai sus menţionat.

Proiectul „Educaţia pentru informaţie în mediul rural defavorizat”, prin implementarea centrelor de documentare şi informare în şcoli, şi-a propus următoarele obiective:

- promovarea unei pedagogii inovante, care dinamizează şi modernizează parcursurile pedagogice tradiţionale, transformând faţă de învăţare;

- dezvoltarea unei atitudini pozitive faţă de învăţare în general;

- favorizarea muncii în echipă;

- asigurarea accesului liber la informaţie şi cultură a tuturor tinerilor şi a membrilor comunităţii locale, stăpânirea tehnicilor de informare şi comunicare în învăţământ (TIC);

- formarea cetăţeanului conştient şi autonom, adaptat la lumea actuală prin intermediul vieţii şcolare;

- egalitatea şanselor elevilor din mediul rural şi urban.

Pentru buna desfăşurare a programului, au avut loc stagii de formare a cadrelor şi a documentariştilor din judeţele pilot, stagii organizate la Alba Iulia, Sibiu, Botoşani, Bistriţa, Baia Mare şi în Franţa, la Reims, Chalons-en-Champagne şi Poitiers.

Prin Ordinul MEC. nr. 3248/OL03.2002, referitor Ia extinderea colaborării dintre Ministe­rul Educaţiei şi Cercetării şi Serviciul de Cooperare şi Acţiune Culturală din cadrul Ambasadei Franţei la Bucureşti, în ceea ce priveşte promovarea centrelor de documentare şi informare, precum şi formarea continuă a personalului didactic, de conducere, îndrumare şi control şi a personalului din centrele de documentare şi informare, s-a stabilit cooptarea în noua etapă a proiectului a altor unităţi şcolare din fiecare judeţ. Ordinul MEC nr. 33287/08.03.2002 precizează dreptul Caselor Corpului Didactic de a înfi­inţa, în mediul rural şi urban, centre de documentare şi informare în unităţi de învăţământ care au un minim de dotare, spaţii corespunzătoare şi post de bibliotecar normat prin statul de funcţii.

Necesitatea implementării centrelor de documentare şi informare în România

Pentru a scoate în evidenţa necesitatea implementării centrelor de documentare şi informa­re în şcolile din România, se impune o comparaţie între biblioteca şcolară şi centrul de documentare şi informare, între bibliotecar şi documentarist, ţinându-se cont de existenţa bibliotecilor şcolare, ca punct de plecare în demersul implementării dorite şi de diferenţele evidente dintre cele două unităţi, în favoarea centrului de documen­tare şi informare.

Biblioteca şcolară este o colecţie de documente (cărţi, reviste, ziare, materiale audiovizuale, alte suporturi informaţionale), cu caracter enciclopedic, adecvate nivelului şi profilului unităţii de învăţământ în care funcţionează biblioteca şcolară, având personal special afectat pentru achiziţi­onarea, prelucrarea, organizarea şi valorificarea fondurilor de publicaţii şi a celorlalte categorii de documente. Centrul de documentare şi informare este un centru de resurse pluridisciplinare ce pune la dispoziţia elevilor, cadrelor didactice şi a comunităţii informaţii pe suporturi diferite (fond de carte, reviste, casete audio şi video, CD-uri, calculatoare conectate la Internet, echipament de multiplicare etc., desfăşurând activităţi pedagogice (iniţiere în cercetarea documenta­ră) şi punând în practică proiecte de animaţie culturală. Centrul de documentare şi informare oferă elevilor structuri şi resurse documentare şi umane ce vor contribui la o mai bună inserţie şcolară prin realizarea următoarelor obiective:

- favorizarea gustului pentru lectură;

- dobândirea cunoştinţelor, a abilităţilor transferabile şi a metodelor de lucru diversificate;

- iniţierea elevilor în mânuirea instrumentului de lucru informatic şi în interogarea băncilor de date.

Centrul de documentare şi informare are următoarele sarcini:

a) asigurarea unui fond documentar care să permită elevului construirea autonomă sau asista­tă a propriei cunoaşteri şi a propriilor deprinderi;

b) facilitarea învăţării prin iniţierea elevilor în tehnicile de cercetare documentare;

o) furnizarea de informaţii referitoare la unitatea şcolară şi relaţionarea cu potenţiali parte­neri exteriori sistemului educativ;

d) incitarea la inovaţie pedagogică şi stimularea intelectuală.

Centrul de documentare si informare îndeplineşte următoarele funcţii:

a) tehnică (gestiune documente, bibliografii, întocmire de fişe, cercetare, exploatare şi elabora­re a unei documentaţii; audiovizual; multiplicarea; sisteme electronice de comunicare)

b) de primire (elevi, cadre didactice, membrii ai comunităţii)

c) de informare generală

d) de relaţionare cu parteneri exteriori unităţii şcolare

e) de incitare pentru lectura de plăcere

f) de informare şcolară şi profesională

g) de animare

h) pedagogică, constând în iniţierea sistematică în tehnicile de cercetare documentară.

Moduri de utilizare a CDI-ului

Utilizarea CDI-ului sub forma programată

Capacitatea de a se informa, de a tria şi a analiza informaţiile este indispensabilă într-o societate modernă. În acest sens, cercetarea documentară trebuie să fie integrată în proiectul unităţii şcolare, să fie adaptată la nivelul elevilor (fiind elaborată de documentarist în colaborare cu profesorii), să ţină cont de conţinutul fiecărei discipline şi să evite formulările prea vagi sau prea extinse la nivelul fiecărui subiect tratat. Cercetarea documentară presupune parcurgerea a două secvenţe:

- scoaterea la suprafaţă a cunoştinţelor rudimentare şi parţiale referitoare la un subiect, definirea obiectelor cercetării, căutarea de documente cu ajutorul unor instrumente adecvate (fişiere manuale sau in­formatizate) şi selecţionarea documentelor pertinente;

- exploatarea şi restituirea informaţiei sub forme diverse, luarea de notiţe, comprimarea unui text (rezumatul) şi organizarea datelor. 

Utilizarea liberă a Centrului de Documentare şi Informare

Atunci când elevii nu au cursuri, ei pot utiliza CDI-ul pentru a împrumuta sau returna o carte, pentru a citi în linişte, pentru a consulta şi exploata resursele documentare (pe suport clasic sau multime­dia) ale CDI-ului înaintea pregătirii unei lucrări individuale sau colective, pentru a consulta lucrări de referinţă (dicţionare, enciclopedii, atlase).

Ca o concluzie, CDI-ul creează condiţiile necesare iniţierii în autodocumentare şi în tehnicile de munca individuală, accesul la noile tehnologii şt la diferite surse de informare, devenind astfel un element motor în lupta contra eşecului şcolar. Totodată, prin organizarea şi viaţa lui internă, acest centru poate deveni pentru elevi o şcoală a respon­sabilităţii şi autonomiei, atât pe planul activităţilor individuale, cât şi a celor de grup.

Vasile PUICA
Grup Şcolar Telciu


„Aleg sănătatea” - educarea pentru un stil de viaţă sănătos

Şcoala Generală „Liviu Rebreanu” din Beclean derulează, pe parcursul anului şcolar 2008-2009, un proiect educaţional de prevenire a comportamentelor alimentare patogene, de promovare a unei alimentaţii şi a unui stil de viaţă corect în rândul elevilor şi a comunităţii locale.

Proiectul a debutat cu aplicarea unui chestionar (pe un eşantion de 310 elevi din şcoala noastră) şi a vizat identificarea modelului alimentar practicat de elevi. În acest fel, am aflat astfel că există o „modă” alimentară defectuoasă, aceasta incluzând chipsurile, anumite băuturi răcoritoare carbogazoase, pizza, cartofii prăjiţi, bomboanele.

Încercând să răspundem pe de o parte prevederilor Legii nr. 123/2008 privind alimentele nerecomandate copiilor, cât şi nevoilor concrete, identificate în şcoala noastră în ceea ce priveşte alimentaţia, am decis ca în acest an şcolar să acordăm alimentaţiei o importanţă deosebită, încercând să educăm populaţia şcolară pentru a adopta un stil de viaţă sănătos.

Primele activităţi derulate în acest sens s-au concretizat în proiecţii realizate în cadrul orelor de dirigenţie, şedinţe de consiliere de grup cu prilejul Zilei mondiale a alimentaţiei sănătoase, prezentarea unor informaţii legate de alimentaţia sănătoasă în cadrul orelor de biologie, desene cu şi despre alimente, colaje etc. Practic, s-a încercat o focalizare a tuturor cadrelor didactice participante la acest proiect spre desfăşurarea unor activităţi didactice având acelaşi scop: promovarea alimentaţiei sănătoase.

Deschiderea „oficială” a proiectului spre comunitate a avut loc în data de 22 octombrie 2008 sub sigla „Toamnă, artă şi alimentaţie”.

Cu această ocazie, elevii claselor a VII-a au dorit să prezinte colegilor din alte şcoli, dar şi adulţilor din oraşul nostru ceea ce au învăţat până la această dată referitor la alimentaţia sănătoasă. Aceste învăţături au luat forma unor răvaşe şi pliante realizate de ei, pe care, în dimineaţa zilei de 22 octombrie, le-au împărţit trecătorilor. Elevii, costumaţi în alimente sănătoase şi nesănătoase, au vorbit cu oamenii, le-au oferit informaţii despre aditivii alimentari, dar şi sugestii pentru o alimentaţie şi un mod de viaţă echilibrat. Au intrat în clase şi le-au transmis colegilor mai mari şi mai mici din lucrurile pe care le-au înţeles despre alimentaţie, atât în şcoala noastră, cât şi în celelalte şcoli din oraş.

Prin contribuţia lor, fiecare ne-am îmbogăţit cu noi cunoştinţe şi am rămas cu multe întrebări referitoare la felul în care ne trăim viaţa, această activitate fiind un prim pas reuşit în această direcţie.

Am avut, de asemenea, expoziţii din fructe şi legume, planşe, pliante, ore de educaţie pentru sănătate, în care s-au gătit şi consumat mâncăruri sănătoase, consiliere de grup pe tema alimentaţiei sănătoase, scenete, piese de teatru.

Seara zilei de 22 octombrie a fost destinată unor proiecţii şi dezbateri pe teme privind alimentaţia sănătoasă, rolul şi implicaţia ei asupra comportamentului elevilor, a randamentului şcolar al acestora. Cu această ocazie, coordonatorul Centrului Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică, prof. Ioan Orban, le-a vorbit părinţilor despre efectele aditivilor asupra stării de sănătate a elevilor, dr. Otto Szocs le-a oferit exemple şi modele de bune practici din punct de vedere nutriţional, iar, în încheiere, corul Celest i-a încântat pe participanţi cu minunatele glasuri. Totodată, în această zi s-a desfăşurat şi etapa finală a concursului de creaţie literară „Niciodată toamna nu fu mai frumoasă”, unde elevii şcolii noastre şi-au valorificat şi talentul literar.

„Toamnă, artă şi alimentaţie” a fost doar un pas, o punte spre viitoarele activităţi pe această temă, putând afirma, fără să greşim, că şi alimentaţia este o artă, pe care noi, cei de la Şcoala Generală „Liviu Rebreanu” din Beclean dorim să ne-o însuşim şi să o transmitem şi celorlalţi.

consilier şcolar prof. Marika Emese CÎMPEAN
Şc. Gen. „Liviu Rebreanu”, Beclean


Rebusul şcolar 

Rebusul şcolar, „jocul cuvintelor şi al inteligenţei”, acţionează direct asupra unor procese psihice, contribuind la dezvoltarea acestora, cum ar fi: limbajul, voinţa, creativitatea, atenţia. Îmbinând ineditul cu utilul şi plăcutul, activitatea desfăşurată prin rezolvarea unor rebusuri devine mai atractivă, mai interesantă şi-l face pe elev să-şi folosească potenţialul psihic, cultivându-şi astfel inventivitatea, iniţiativa, flexibilitatea gândirii şi chiar spiritul de cooperare.

Rebusul şcolar poate fi folosit cu foarte bune rezultate pentru consolidarea, fixarea şi îmbogăţirea cunoştinţelor, pentru dezvoltarea tuturor proceselor intelectuale şi psihice, pentru verificarea şi evaluarea lor, înlesnind obţinerea de satisfacţii şi încredere în forţele proprii, dezvoltând capacităţi autoevaluative, stimulând cooperarea şi competiţia între şcolari. Soluţionarea jocurilor de tip rebus solicită din partea elevilor demersuri intradisciplinare şi interdisciplinare.

Spre exemplu, rebusul geografic animă mult elevii, trezindu-le dorinţa de a rezolva cât mai multe probleme, de a întocmi ei înşişi rebusuri. La activitatea despre cunoaşterea localităţii în care trăim, după prezentarea portofoliilor pe această temă, le-am cerut elevilor să completeze rebusul-corabie „Bistriţa”.

Catargul reprezintă numele localităţii în care locuim şi al râului care o străbate.

1.     Şcoala Generală Nr. 1 este situată lângă …

2.     Stradă îngustă medievală …..

3.     Prenumele culegătorului de basme care a dat numele străzii Ispirescu …..

4.     MEBIS, CRISTIRO, RAAL …….

5.     Comună învecinată la nord …….

6.     Aleea care vesteşte recreaţia ………..

7.     Oraş plutitor …….

(BIG, PASAJ, PETRE, FABRICI, DUMITRA, CLOPOTEILOR, CORABIA)


Cunoaşterea mediului, cu capitolul „boabei şi fărâmei”, cum ar spune Tudor Arghezi, cercetarea universului miniatural, mi-a inspirat rebusul „insectele”, bazat pe ghicitori sugestive.

Răspunzând ghicitorilor următoare veţi obţine, pe verticala marcată, denumirea clasei din care fac parte micile vieţuitoare.

1.  Zi şi noapte prin fâneţi, / Auzi mii de cântăreţi.

2.  Trei mărgele, doar, pe-o aţă / Se mişcă plină de viaţă!

3.  Nu e ţap, dar coarne are / Şi prin lanuri iute sare!

4.  E un mic aeroplan / Cu aripi de celofan.

5.  Noi muncim întreaga vară, / Să o dăm din cas-afară, / Că-i urâtă şi murdară.

6.  Parcă-i floare zburătoare / Şi are şase picioare!

7.  Pare-albină, dar nu prea, / Fiindcă-i leneşă şi rea.

8.  Hărnicuţa gospodină / Strânge zahăr din grădină!

9.  Moşuleţul cel voinic / se-nfăşoară-n borangic.

Completează corect şi vei găsi pe grila marcată răspunsul la o altă ghicitoare: „Mici şi delicate, / Cu aripi încondeiate, / Din ierburi mijesc, / Spre soare zâmbesc!”

(GREIERII, FURNICA, LACUSTA, LIBELULA, MUSCA, FLUTURELE, VIESPEA, ALBINA, VIERMELE DE MATASE)

 

În fixarea cunoştinţelor la matematică, după ce elevii cunosc cele patru operaţii, le putem propune următorul rebus „operaţii”: „Citeşte pe orizontală, de la stânga la dreapta şi pe verticală, de sus în jos, cuvintele care indică, într-o propoziţie, operaţiile aritmetice cunoscute”.

(CELE PATRU OPERAŢII SUNT ADUNAREA, SCĂDEREA, ÎNMULŢIREA ŞI ÎMPĂRŢIREA)

 

Testul de gramatică, având ca suport compunerea Cărămida fermecată a cuprins şi rebusul „utilizări” a cărui rezolvare a produs o vie satisfacţie.

1.  Reciteşte compunerea „Utilizări neobişnuite ale unei cărămizi”.

2.  Alcătuieşte un ciorchine în care să dai exemple de verbe din text care arată acţiunea starea şi existenţa.

3.  Stabileşte funcţiile sintactice ale substantivului „cărămidă”, din textul dat.

4.  Răspunzând la următoarele întrebări vei obţine pe verticala AB numele materialului de construcţie despre care se vorbeşte în compunere:

a)  Unde a făcut o vizită autorul compunerii?

b) Când merge copilul la bunici?

c)  Transformă substantivul „cărămidă” în adjectiv.

d) Ce ar construi copilul pentru a produce curent electric?

e)  Despre ce păsări se vorbeşte în text?

f)   Care este culoarea cărămizii?

g)  Cum se numesc cei care fac cărămizi?

h)  Ce fel de încălzire ar introduce în casa animalelor?

5.  Grupează cuvintele din rebus după părţile de vorbire pe care le reprezintă.

 

Cărămida fermecată

În vacanţa de primăvară am făcut o vizită bunicilor mei care locuiesc la ţară, într-o casă din cărămidă roşie. Bunicii mi-au explicat că este un material de construcţie format dintr-un amestec de argilă şi apă, uscat la soare sau ars în cuptor. Există o instalaţie pentru fabricarea acestor materiale, o adevărată fabrică, iar persoanele care lucrează aici se numesc cărămidari.

Cum astăzi cărămizile au fost înlocuite cu alte materiale de construcţie, am încercat să-mi imaginez la ce mai poate fi folosită astăzi o cărămidă. Eu i-aş face un culcuş mai călduros pisicii şi căţelului, zidindu-le câte un cămin după mărimea lor. Câinele este mai mare şi va locui într-o căsuţă cărămizie cu acoperiş de ţiglă şi cu apă curentă. Pisicii i-aş face o căsuţă pe a cărei uşă să nu poată intra câinele să o deranjeze când îşi face toaleta.

Tot din cărămidă aş face o căsuţă porumbeilor cărora le place să locuiască la înălţime, pentru ca cerul spre care vor să zboare să fie mai aproape. Având formă paralelipipedică, m-am gândit că aş putea să mă joc aşezând cărămizile în diferite poziţii pentru a obţine un palat, un turn de supraveghere a duşmanilor, o cetate medievală, un zid de apărare.

Fiindcă mă îngrijorează soarta animalelor din pădure, le-aş face o casă cu mai multe etaje în care să locuiască în camere separate, dar în bună înţelegere toate vietăţile, de la lup, urs, vulpe, porc mistreţ, la iepuri sau bursuci. Alături le-aş construi o moară de vânt şi un generator de curent electric, care să folosească puterea vântului sau căldura soarelui datorită căruia cărămida a devenit roşie. Iepurele cel fricos ar putea să se sperie văzându-şi umbra la lumina becului. Le-aş introduce încălzire centrală ca să nu mai sufere niciodată de frig.

Cel mai folosit material de construcţie este deci tot cărămida.

(BUNICI, VACANTA, CARAMIZIE, GENERATOR, PORUMBEI, ROSIE, CARAMIDARI, CENTRALA)

 

Chiar şi la muzică se pretează rebusul prin care se fixează cunoştinţe despre cântece şi compozitori. După învăţarea cântecului „Vine, vine luna mai” de Timotei Popovici elevii au rezolvat rebusul „melodie”.

Completând corect careul, pe verticala marcată veţi afla numele celui care a compus colinda „Trei păstori”.

1.     Cea mai înaltă funcţie bisericească a compozitorului ……..

2.     Nota întreagă are 4 …..

3.     Compoziţie muzicală …….

4.     Din ce este alcătuit textul unui cântec? …….

5.     Instrument muzical cu coarde folosit de Jurjac - copilul Enescu ……

6.     Cântec prescurtat ….

7.     Prenumele compozitorului care a compus cântecul „Vine, vine luna mai” …….

(PROTOPOP, TIMPI, MELODIE, CUVINTE, VIOARA, CÂNT, TIMOTEI)

 

Cu scopul dezvoltării interesului şi a motivaţiei pentru dezlegarea rebusurilor, se pot organiza concursuri ca: „Cel mai bun rezolvator de rebus” sau „Cel mai reuşit careu”.

Adresându-se tuturor elevilor cu posibilităţi normale de învăţare, rebusul şcolar poate constitui obiectul unei activităţi opţionale educative şi instructive sub formă de cerc, antrenând elevi din mai multe clase, în cadrul căreia elevii să rezolve rebusuri şcolare cu sinonime şi antonime, să rezolve rebusuri specifice unor discipline de învăţământ studiate (limba română, matematică, ştiinţe, geografie, istorie, educaţie fizică), să formuleze definiţii (întrebări după răspunsuri date), să compună rebusuri după un careu şi o temă dată.

înv. Marcela Chibulcutean
Şc. Gen. „Lucian Blaga”, Bistriţa