Tu, casă părintească, eşti şcoala moralităţii şi a statului.
(Johann Heinrich Pestalozzi)
Sărbătorile sfinte ale Crăciunului şi trecerea într-un nou an ne oferă plăcutul prilej de a vă transmite cele mai alese gânduri de sănătate, fericire, împliniri personale şi profesionale, însoţite de speranţa unei colaborări fructuoase şi de tradiţionalul
„La mulţi ani !”
„La mulţi ani !”
Casa Corpului Didactic
Bistriţa-Năsăud
EDITORIAL
Şcoala poate accede la conţinuturi de studiu care să o înnoiască
Şcoala se bazează pe ştiinţă. Informaţiile furnizate elevilor de către şcoală sunt ştiinţifice. Toate. Literatura predată în şcoală, nu doar matematica, este o ştiinţă. Educaţia fizică este sau ar trebui să fie o ştiinţă, care nu ne oferă doar o minge de fotbal pentru relaxare, ci ne învaţă cum să ne menţinem mintea sănătoasă cu ajutorul corpului...
Încadrându-se într-o paradigmă oarecum pozitivistă, şcoala a pus mereu accentul pe informaţia ştiinţifică, pe cunoştinţele... ştiinţifice. Dezvoltarea industrială a susţinut oarecum un asemenea demers. Numai că, prin dezvoltare excesivă, un asemenea demers a devenit de la un moment dat convenţional, caduc. Ne e dat să auzim, prin voci autorizate sau prin altele improvizate, că informaţia şcolară a devenit excesivă, că bagajul de cunoştinţe al elevilor este greoi şi inoperant. Inoperant în parte, căci adevărul se află, întotdeauna, la mijloc. Dar nu e mai puţin adevărat că se aştepta de la reforma învăţământului să facă ordine şi într-o asemenea direcţie, la nivel curricular, al programelor disciplinelor de învăţământ. Aşteptarea a devenit decepţionantă. Programele, condiţia disciplinelor de studiu, statutul informaţiei şi configuraţia acesteia, aducerea la zi a informaţiei ştiinţifice nu au cunoscut deocamdată o schimbare semnificativă, derulată sub semnul categoric al modernizării. Şi, totuşi, există experienţe/exemple, mai mult particulare, care demonstrează că lucrurile se pot înnoi.
În aceste zile, aşezată sub egida Festivalului Naţional al Şanselor Tale, la Casa Corpului Didactic din Bistriţa a avut loc o dezbatere cu tema „Bioetica şi standardele lumii moderne”, în cadrul căreia a conferenţiat prof. dr. Mircea Gelu Buta, care are un curs de profil la UBB Cluj-Napoca. Expunerea realizată de M. G. Buta a fost elocventă şi convingătoare – provocările lumii moderne vin să ne aducă în miezul lucrurilor, în pătrunderea tainelor pe care ni le pune în faţă actualitatea, taine cărora trebuie să le facem faţă cu instrumente ale medicinii şi biologiei în general, ale religiei şi/sau filosofiei.
Nu spun o noutate menţionând că, deşi bazele i-au fost puse prin anii '70, când practicile medicale au început să se intereseze de o abordare morală a problemelor specifice domeniului medical, bioetica este o ştiinţă sau o disciplină foarte tânără. Sub presiunea schimbărilor din lumea actuală, a devitalizării unor idealuri, a afectării umanismului, a desacralizării principiilor morale, bioetica a încercat mai întâi să rezolve şi să definească mai bine alegerile morale ale personalului din domeniul medical. Dar, aşa cum spunea un mare genetician român, Constantin Maximilian, bioetica este un punct de întâlnire al tuturor celor care urmăresc destinul uman supus presiunilor ştiinţei. Şi, de la această definiţie, lucrurile iau amploare. Domeniile vizate sunt mai multe: biologia, medicina, cibernetica, economia, dreptul, teologia... Sunt implicate centrele academice şi societatea civilă. Primul comitet de bioetică din Romania a fost fondat in 1990 şi reprezintă o comisie naţională de etică pe lângă Ministerul Sănătăţii, primul ei preşedinte fiind nimeni altul decât Acad. Dr. Maximilian Constantin. În anul 2005, ca măsură de aderare la Uniunea Europeana, s-a introdus obligativitatea existenţei unui comitet de etică în fiecare instituţie publică precum sunt spitalele, şcolile sau universităţile, după ce în 1999 fusese publicată o ordonanţă de urgenţa privind produsele medicamentoase de uz uman, ordonanţă care a dat naştere primelor comitete locale de etică medicală.
Pornind de la un concept numit principiism, bioetica afirmă că principiile sunt centrul vieţii morale, că toate deciziile noastre din domeniul moral ar trebui făcute pe baza acestor principii. Cele mai importante principii sunt: - principiul respectului autonomiei (respectarea capacitaţii persoanei de a alege); - principiul binefacerii (grija pentru binele persoanei în cauză); - principiul nefacerii răului (evitarea cauzării răului); - principiul dreptăţii (se referă la distribuţia beneficiilor dar şi a costurilor în mod echitabil). Cele patru principii au şi reguli particulare sau specificări, pentru a ne ghida în situaţiile particulare. Atunci când ele intră în conflict trebuie cântărite reciproc, într-un context sau altul, pe baza unei moralităţi comune, a unor standarde de conduită recunoscute de toata lumea. Pornindu-se de aici, câte dintre problemele lumii actuale nu pot fi repuse în discuţie?
Prof. dr. Mircea Gelu Buta aduce toată discuţia în cadrul moralei creştine, în speţă ortodoxe. O serie dintre presiunile ştiinţei actuale sunt chestionate: procrearea, clonarea, prelevarea de organe, eutanasierea, incinerarea şi multe altele. Bioetica creştină, tot mai bine conturată în ultimul deceniu, atât în Occident, cât şi în lumea ortodoxă, raportează actul bioetic la căutarea mântuirii. Biserica este „un spital”, nu „un tribunal”. Biserica vindecă şi salvează şi de aceea punerea ei în relaţie cu spitalul, cu medicina se face într-o altă viziune.
Ce învăţăm din toate acestea? Lucruri nenumărate. Dar mai ales că şcoala poate găsi substanţa şi conţinuturile care să o înnoiască. Numai că trebuie să înveţe sau să ştie cum să găsească asemenea noi conţinuturi.
prof. Olimpiu Nuşfelean
Casa Corpului Didactic Bistriţa-Năsăud
FOTOEVENIMENT
Prof. Ioan IOJA, director al CCD BN, a vorbit despre proiectul naţional în care era integrată dezbaterea. Luările de cuvânt au fost moderate de Margareta POP, bibliotecară a CCD BN, şi de Olimpiu Nuşfelean, profesor metodist.
Cu acest prilej, biblioteca CCD BN a găzduit o microexpoziţie cu cărţi dedicate bioeticii.
La această întâlnire tematică au participat bibliotecari şcolari, profesori, scriitori, ziarişti.
Combaterea violenţei în şcoli
Prezenţa tot mai acută a formelor de violenţă şi tendinţa acestora de „normalizare” în viaţa şcolii explică nevoia implementării unor activităţi de conştientizare a problematicii violenţei şcolare în rândul diferitelor categorii de actori şcolari şi la nivelul opiniei publice.
Acesta a fost şi scopul seminarului „Combaterea violenţei în şcoli – o mai bună comunicare între şcoală, elevi şi părinţi”, desfăşurat recent, în sala de conferinţe a hotelului „Coroana de Aur”, la iniţiativa Agenţiei OSC, reprezentată la Bistriţa prin d-na Oana Arnăutu. Această acţiune este una dintre etapele proiectului „Tinerii împotriva violenţei”, proiect finanţat din Fondul Social European şi implementat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, în colaborare cu Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Agenţia OSC şi Organizaţia „Salvaţi Copiii”.
La această întâlnire au participat directori ai instituţiilor de învăţământ liceale, cadre didactice şi profesori consilieri din judeţ, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor locale, ce pot influenţa demersurile de prevenire şi combatere a violenţei în şcoli: Casa Corpului Didactic, Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean.
Alături de reprezentanta OSC, au luat cuvântul Luciana Sidor – profesor consilier CJAP BN, Georgeta Caşvan – ofiţer specialist informare şi relaţii publice IJJ, Paul Iacobescu – reprezentant IPJ şi Olimpiu Nuşfelean – metodist CCD. Aceştia au conturat perspectivele şi rolurile instituţiilor reprezentate în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei şcolare. Una dintre ideile subliniate a fost necesitatea unei mai strânse colaborări între aceste structuri. De asemenea, s-a remarcat importanţa acţiunilor de prevenţie a violenţei desfăşurate în şcoli, un exemplu în acest sens fiind programul propus de CJAP BN – „Corigent la purtare”.
A doua parte a seminarului a fost dedicată analizei ghidului de comunicare elaborat de Agenţia OSC – „Combaterea violenţei în şcoli”, în vederea perfecţionării procesului de comunicare dintre actorii implicaţi în fenomenul violenţei şcolare. Astfel, s-a încercat identificarea principalelor problemele de comunicare dintre categoriile reprezentate (profesori, directori, elevi, jandarmi, profesori consilieri, poliţişti, părinţi) şi, desigur, oferirea de soluţii.
Întreaga activitate s-a caracterizat prin eficienţă şi dinamism, toţi participanţii implicându-se în dezbaterea acestui subiect ce ne afectează pe fiecare: violenţa din şcoli.
prof. consilier Cristina Harap,
CJAP Bistriţa-Năsăud
ICT for collaborative, project based teaching and learning
Malta, 5-11 septembrie 2010
În perioada 5-11 septembrie 2010, am participat la cursul de formare ICT for collaborative, project based teaching and learning. Cursul face parte din catalogul cursurilor Comenius şi este organizat într-o manieră extrem de profesionistă de Smart Solutions Limited – Malta (numărul de referinţă în baza de date Comenius-Grundtvig: MT-2010-527-008).
În cadrul acestui curs, am învăţat cum să utilizăm softurile şi programele pentru o mai eficientă proiectare şi implementare a materialelor didactice. Am învăţat să lucrăm cu Photo Story 3, Windows Movie Maker, Digital Story Telling, Concept Mapping, Audacity pentru Podcasting, Comic Life, Wikis, Digital Video, Stop Motion Animation, Blogs, Prezi, ne-am însuşit mai multe cunoştinţe legate de eTwinning şi modul de derulare al proiectelor internaţionale.
Absolut toate aceste programe au fost predate într-o manieră practică şi interactivă, reuşind să realizăm fiecare dintre noi, atât individual cât şi în echipă, câte un produs pentru fiecare soft utilizat.
Maniera profesionistă în care este condus acest proiect de către dl. Emil Vasallo face ca numărul cursanţilor să fie constant peste medie, dovadă că au funcţionat în paralel trei grupe. Am apreciat şi faptul că în organizarea echipelor s-a ţinut cont de nivelul la care predăm, că ni s-a oferit oportunitatea de a învăţa într-un mediu multicultural.
Pe lângă toate acestea, Malta este un spaţiu al contrastelor şi un tărâm realmente fascinant, pe care, odată vizitat, nu poţi decât să îţi doreşti să îl revezi. Am avut şansa de a fi însoţiţi de un ghid extrem de carismatic şi bine pregătit – aşa încât vizitele au fost o plăcere în plus. Nu în ultimul rând, malteza şi engleza fiind limbile oficiale din Malta, ne-am îmbogăţit competenţele de comunicare în limba engleză.
S-a creat o platformă online pentru cursanţi, în cadrul căreia am putut comunica şi înainte de curs, dar şi după; organizatorii răspunzând prompt întrebărilor noastre. S-a creat practic o reţea de prieteni, profesionişti care lucrează fiecare în ţările lor pentru o şcoală mai bună.
Vreau să mulţumesc Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale pentru şansa oferită şi să vă îndemn să aplicaţi pentru cursuri de formare, conştienţi fiind de importanţa învăţării pe tot parcursul vieţii.
Pentru informaţii suplimentare despre Mobilităţi individuale – Formare continuă pentru personalul didactic din învăţământul preuniversitar, puteţi consulta pagina Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale: http://www.llp-ro.ro/?d=41
De asemenea, vizitaţi şi:
- pagina mea de blog – pentru detalii despre cursul la care am participat şi pe care vi-l recomand cu toată responsabilitatea: http://cimpeanemese.wordpress.com/
- site-ul organizatorilor cursului: http://smartsolutionsmalta.com/
prof. Emese Cîmpean
Colegiul Naţional „Petru Rareş” Beclean
Perspective europene asupra calităţii în educaţie
Nu rareori avem ca subiect de discuţie în cancelarie, la cercurile pedagogice sau la şedinţele cu părinţii problema îndepărtării elevilor de „carte” (declinul învăţării). Dar ce facem noi, cadrele didactice, pentru a îndrepta situaţia?
Această temă constituie un impuls pentru mine în dezvoltarea profesională, fiind responsabilul Comisiei pentru Evaluarea şi Asigurarea Calităţii (CEAC) din şcoala noastră. În acest context, am avut deosebita plăcere de a participa, între 29 noiembrie şi 4 decembrie, la o vizită de studiu organizată de autoritatea şcolară (Landeschulbehorde) a oraşului Osnabruck, din Germania. Vizita de studiu se adresează factorilor de decizie din şcoli, participarea mea fiind posibilă datorită Programului transversal pentru învăţare pe tot parcursul vieţii susţinut, la nivel naţional, de ANPCDEFP (Agenţia Naţională Pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale).
Osnabruck este situat în nord-vestul Germaniei, în Saxonia Inferioară. Grupul constituit pentru această vizită de studiu a cuprins specialişti în domeniul educaţiei, interesaţi de problema calităţii în învăţământ din Lituania, Italia, Polonia, Portugalia, Norvegia, Spania, Slovenia, Turcia şi România.
Organizatorii germani au oferit participanţilor oportunitatea de a vizita trei şcoli din Osnabruck, de a discuta cu directorii, cu profesorii şi cu elevii, cu consilieri şcolari şi inspectori, precum şi oportunitatea unor fructuoase schimburi de idei între participanţi, astfel încât s-au conturat câteva concluzii; problema asigurării şi menţinerii calităţii serviciilor educaţionale este una deosebit de importantă în întreaga Europă, cu un impact imediat, dar şi pe termen lung asupra beneficiarilor direcţi ai acestora-elevii, cât şi asupra beneficiarilor indirecţi – comunitatea, societatea etc. Şcoala este un bun al comunităţii şi trebuie să dea socoteală pentru ceea ce face, motiv care impune existenţa unor strategii interne şi externe de asigurare, menţinere şi îmbunătăţire a calităţii.
Cu toate că există diferenţe între modul în care este abordată problema calităţii în diferitele sisteme educaţionale europene, s-au evidenţiat ca necesare în fiecare dintre acestea:
- Distincţie între termenii „asigurarea” „menţinerea”, respectiv „îmbunătăţirea” calităţii;
- Evaluarea internă şi externă a fiecărei unităţi de învăţământ;
- Adaptarea la contextul naţional şi utilizarea Modelului European al Calităţii (EFQM);
- Existenţa unui sistem naţional de standarde şi indicatori ai calităţii;
- Utilizarea, în evaluarea internă şi externă a datelor obiective (de exemplu, rezultatele elevilor la evaluările standardizate, feedbackul obţinut de la beneficiari);
- Implicarea în procesul evaluării calitative a şcolii a tuturor factorilor implicaţi în activitatea şcolară – profesori, elevi, părinţi, comunitate locală.
Participanţii la vizita de studiu au definit calitatea în învăţământ ca un concept complex, depinzând de priorităţile şi punctele de vedere diferite ale tuturor celor implicaţi. Deci, dezvoltarea unei culturi a calităţii educaţiei înseamnă dezvoltarea unei largi game de strategii, la toate nivelele procesului instructiv-educativ. Concret, activitatea Comisiilor pentru Evaluarea şi Asigurarea Calităţii din şcoli trebuie să depăşească faza birocratică, să găsească metode şi tehnici evaluative sintetice şi eficiente pentru a diagnostica şi ameliora calitatea actului educativ. Numai astfel, şcoala îşi va regăsi calea, împlinindu-şi misiunea de a oferi societăţii cetăţeni europeni democratici şi polivalenţi, care să deţină deprinderi şi capacităţi de adaptare la o lume în schimbare.
prof. Spinei Mihaela
Şcoala Generală nr.4, Bistriţa
Stop… Think… Do…
Dintre caracteristicile programului Stop Think Do amintim: dezvoltă capacitatea de a rezolva probleme; poate fi utilizat în şcoli în mod individual sau pe grupe; poate fi predat direct la clasă ca parte a curriculumului pentru a dezvolta abilităţi sociale; include un training pentru profesori pe care îi încurajează să utilizeze acest program pentru a stăpâni şi rezolva problemele comportamentale ale elevilor; creează un mediu de învăţare propice în clasă , încurajează progresul academic şi poate fi folosit ca strategie motivaţională, inclusiv pentru elevii cu deficienţe; implică în mod regulat părinţii.
Trainingul Stop Think Do include perceperea abilităţilor sociale, a celor cognitive şi comportamentale şi a motivaţie pro-sociale şi suport din partea persoanelor semnificative.
Aşa după cum am amintit mai sus programul prezentat utilizează simbolul semaforului după cum urmează: autocontrolul şi comunicarea continuă la STOP (lumina roşie a semaforului), abilităţi cognitive ca rezultat al gândirii la THINK (lumina galbenă a semaforului) şi abilităţi comportamentale, verbale şi non-verbale, la DO (lumina verde a semaforului).
Lungimea programului şi rata progresului pot varia în funcţie de: locaţie, vârstă, inteligenţă sau nevoile speciale ale celor implicaţi. De exemplu la elevii cu probleme de învăţare, la cei cu probleme de auz, de limbaj sau cu autism parcurg acest program prin intermediul vizualului, a semnelor făcute cu mâna, elevii cu dificultăţi vizuale îşi vor valorifica simţul tactil, în timp ce în cazul adolescenţilor programul poate fi extins astfel încât să cuprindă discuţii despre relaţii sexuale, parteneriale etc.
Programul Stop Think Do se potriveşte tuturor tipurilor de personalitate incluzând elevi anxioşi, neîncrezători, imaturi, neasertivi, hiperactivi, impulsivi, agresivi etc. Elevii cu nevoi speciale care au deja probleme comportamentale, relaţionale, sociale, rămân blocaţi la unul dintre cei trei paşi ai programului. De exemplu cei imaturi sunt blocaţi la Stop (au tendinţa să nu gândească sau să facă prea multe pentru ei şi se focalizează pe alţii aşteptând un impuls), cei anxioşi sunt blocaţi la Think (au tendinţa de a se gândi prea mult la ce s-ar putea întâmpla ceea ce îi opreşte să aleagă ceva), iar cei impulsivi/agresivi sunt blocaţi la Do (au tendinţa de a face şi rar de a se opri şi de a gândi).
Elevul este un participant activ în fiecare pas al programului după cum urmează: la Stop este clarificată problema sunt identificate slăbiciunile elevului care sunt comparate cu punctele lui tari, dar şi sentimentele şi idealurile lui, la Think sunt luate în considerare opţiunile care pot îmbunătăţi slăbiciunile şi sunt evaluate consecinţele aplicării acestor opţiuni, iar la Do se alege un plan de acţiune care va fi implementat.
După cum am mai spus acest program este valabil pentru toţi elevii inclusiv pentru cei cu nevoi speciale. În acest caz nevoile speciale vor fi identificate la Stop prin compararea punctelor tari şi slabe. Apoi orice remediere, strategie managerială, resursă găsită poate fi introdusă ca o opţiune ce va fi luată în considerare în pasul Think cu elevul care va fi implicat în alegerea şi revizuirea planului la pasul Do.
Stop Think Do poate fi folosit în şcoală pentru a îmbunătăţi aptitudinile sociale şi de învăţare ale elevilor de toate vârstele şi cu toate dificultăţile, dar poate fi şi un sprijin al profesorilor şi părinţilor în ceea ce priveşte managementul comportamental.
prof.-ed. Flavia-Corina Galben
Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. 1, Bistriţa
Delegaţie din Moldova la Bistriţa
În perioada 25-28 noiembrie 2010, Şcoala Generala Nr.1 din Bistriţa a avut deosebita onoare de a găzdui o delegaţie de profesori reprezentând învăţământul universitar şi liceal din Republica Moldova. Formată din prof. univ. Serafima Roşcovan, prof. univ. Nina Volontir (Universitatea de Stat din Chişinău), prof. Ana Nucă (Lic. Teoretic „Ion Creangă”, Ungheni), prof. Elena Beregoi (Lic. „Mihai Viteazu”, Chişinău) şi prof. Valentina Chirtoacă (Lic. „Nicolae Sulac”, Chişinău) delegaţia sus amintită a prilejuit un real transfer de valori cultural-educative ale învăţământului basarabean.
Urmărind liniile directoare ale acordului, cadrele didactice reprezentative au stabilit o serie de acţiuni şi activităţi educative ce urmează a fi desfăşurate în parteneriat: proiectul educativ „Parada anotimpurilor” (expoziţie bilaterală de creaţii plastice, fotografii, obiceiuri şi tradiţii) – învăţământ primar; excursie tematică şi schimb de experienţă educativă; îndrumare metodico-ştiinţifică pentru profesori debutanţi; expoziţie de pictură cu simbolistică pascală; concurs de creaţii literare.
Ambele părţi şi-au exprimat dorinţa şi hotărârea ca activităţile amintite să fie materializate cu succes şi intenţia dublării acestora de experienţe educative inedite care să susţină o eficientă şi îndelungă colaborare între cele două instituţii şcolare.
prof. Veronica Horga,
Şcoala Generală Nr. 1, Bistriţa
Desenul – mijloc de cunoaştere a personalităţii copilului preşcolar
Mod de expresie propriu copilului, desenul, îmbinând elemente de joc şi creaţie, reprezintă o activitate ce ocupă un loc important între manifestările preşcolarului. Realizarea de către copiii preşcolari a desenelor este condiţionată de o serie de factori şi procese psihofizice, caracteristicile desenelor şi evoluţia acestora depinzând de modificările structurale ce apar în cadrul proceselor şi funcţiilor respective. Achiziţiile din planul fiziologic şi psihic ale copilului în perioada preşcolară vor genera progrese şi în planul reprezentărilor grafice ale acestuia.
Utilizat la început pentru evidenţierea gradului de intelect (Q.I.) al copilului, desenul a fost considerat, mai târziu, ca expresie a personalităţii acestuia. Indiciu a unei realităţi psihice la care nu avem acces în mod direct, desenul devine obiectul unei interpretări, deoarece ceea ce este semnificativ nu este grafismul propriu-zis, modul în care copilul utilizează liniile şi formele, modul de repartiţie spaţială, alegerea culorilor, etc. Toate aceste caracteristici au o valoare interpretativă, exprimă şi traduc specificul stării emoţionale a copilului.
Studii minuţioase, precum cele realizate de Aschinler şi Haltwick ,au ajuns la o tipologie sumară: liniile curbe şi sinuoase sunt caracteristice indivizilor sensibili şi timoraţi, iar unghiurile drepte şi liniile dure la opozanţi şi realişti. Dar, după cum au remarcat şi alţi cercetători, acest tip de abordare nu ne oferă informaţii despre comportamentul copilului care desenează, iar trăirile sale afective sunt mai importante decât grafismul în sine. Aceste date vor fi implicate în analiza conduitei copilului, în afara căreia ele nu sunt semnificative.
Modalităţi de structurare a spaţiului au dat loc la interpretări şi studii diverse, impresia dominantă fiind că spaţiul grafic şi utilizarea sa reflectă direct modul în care subiectul integrează noţiunile de spaţiu şi durată. Formatul şi mărimea suprafeţei acoperite cu desenul simbolizează mai mult sau mai puţin, stăpânirea de sine, inhibiţiile şi tulburările subiectului; repetarea obsedantă şi sistematică a aceluiaşi motiv, pe întreaga pagină, poate traduce un temperament obsesional şi impulsiv. Copilul blând şi timid, retras în sine, desenează minuscul în centru paginii, în timp ce instabilul, acoperă întreaga pagină cu trăsături nervoase. De asemenea, diviziunea foii de hârtie în diferite zone corespunde unor semnificaţii psihologice particulare.
Trebuie subliniat şi rolul important şi specific pe care îl joacă culoarea în desen. Astfel se poate afirma că:
- roşul poate reprezenta un semn de ostilitate, de agresiune;
- albastrul, armonie, dar în acelaşi măsură, conformism şi retragere în sine;
- verdele şi violetul – opoziţie şi tensiune;
- absenţa culorii este considerată ca exprimând un „vid afectiv”;
- de asemenea, folosirea culorilor pure (roşu, galben, albastru) şi a tonalităţilor deschise ar fi un semn bun până la 6 ani; după această vârstă, utilizarea obsesivă a culorii roşu traduce agresivitatea, absenţa oricărui control emoţional;
- frecvenţa culorilor sumbre (gri, negru, maro, etc.) şi cele terne, lipsite de strălucire (galben, brun, gama de maro, etc.) marchează o adaptare dificilă şi desemnează o stare de regresie afectivă.
Trebuie subliniat că valoarea unei culori nu se poate înţelege decât integrată în contextul desenului, în câmpul tensiunilor şi opoziţiilor formale, interioare şi sociale. Alegerea unei anumite culori rezultă din interferenţa multiplelor influenţe, a interacţiunilor dintre copii, a relaţiilor cu lumea adulţilor, a culturii şi a multiplilor parametri psihologici, ceea ce face dificilă stabilirea unei grile de interpretare.
Cea mai mare parte a literaturii consacrate desenului copilului este destinată descrierii testelor, permiţând stabilirea unui diagnostic pe baza grafismului obţinut. Se pot distinge două ansambluri de teste: teste de inteligenţă şi teste de personalitate.
În cazul testelor de personalitate, se pune accentul pe valoarea proiectivă a desenului, acesta dezvăluind o serie de aspecte ale personalităţii celui care îl realizează. Dintre cele mai utilizate teste se pot aminti: testul omuleţului (care este inclus şi în probele de inteligenţă), testul casei, testul familiei, testul copacului, testul lumii şi testul satului.
În analiza personalităţii copiilor preşcolari mă voi opri asupra testului familiei şi a testului copacului.
Testul familiei
Proba constă în solicitarea realizării de către subiect (copil) a unui desen al familiei, aşa cum şi-o reprezintă acesta, fără a i se oferi detalii suplimentare. Realizarea desenului va fi urmată de adresarea unor întrebări prin care copilul este solicitat să indice care este el în desen, care sunt persoanele prezentate –membrii familiei- de care este mai apropiat şi cei de care se simte mai îndepărtat. De asemenea, se consemnează şi datele privind reacţiile pe care le are copilul în timpul conceperii desenului familiei sale.
În funcţie de modul în care copilul îşi reprezintă familia, poziţia şi mărimea pe care fiecare membru o ocupă în spaţiul foii de hârtie, se pot desprinde o serie de date importante privind trăsăturile de personalitate ale acestuia şi relaţiile dintre membrii familiei.
În analiza desenelor realizate de copiii de la grupa mijlocie B de la Grădiniţa cu program prelungit nr. 3 Bistriţa se observa următoarele aspecte:
- structura reală a familiei se reflectă în desenele copiilor, aceştia redând cu fidelitate prezenţa părinţilor, fraţilor, chiar a bunicilor (daca locuiesc împreună);
- poziţia pe care unul din membrii o ocupă în cercul familiei este reprezentată în testul realizat de copii prin locul lui în spaţiul foii de hârtie şi dimensiunea la care este redat;
- relaţiile armonioase sau deficitare prezente în familiile copiilor investigaţi se reflectă intens în testele realizate;
- sentimentele pe care copilul le nutreşte faţă de membrii familiei se exprimă în test prin distanţa dintre el şi ceilalţi, prin dimensiunile acestora şi prin vestimentaţia lor.
Testul arborelui
Acest test reprezintă o probă relativ nouă, elaborată în anul 1958 de către Ch. Koch, prin care i se cere subiectului (copilului) să deseneze un arbore (cu excepţia bradului). Interpretarea desenului se face în baza unor tabele de semnificaţii ce sunt acordate celor 80 de aspecte analizate în test.
Analiza desenelor copiilor de la grupa mijlocie B reprezentând un arbore, au oferit informaţii privind personalitatea acestora:
- nivelul dezvoltării intelectuale a copiilor;
- formarea şi consolidarea imaginii de sine;
- unele perturbări în structura personalităţii câtorva copii;
- niveluri ale adaptării şi socializării;
- tipul de temperament.
Interpretarea desenelor oferă date importante asupra personalităţii celor ce le realizează, date ce pot constitui, totodată, şi un punct de plecare în observaţii şi investigaţii ulterioare.
Prin aplicarea acestor teste se pot obţine o serie de date importante, atât asupra personalităţii copilului ca: emotivitatea, timiditatea, nervozitatea, spiritul de observaţie, calităţile gândirii, creativitatea, simţul estetic, echilibrul psihic, imaginea de sine, precum şi asupra relaţiilor de familie şi a modului cum acestea sunt percepute de către copil.
inst. Crina Luminiţa Clapou
Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 3 Bistriţa
Stimularea creativităţii preşcolarilor
Prin structură, obiective şi conţinut, educaţia trebuie să răspundă necontenit exigenţelor cerute de evoluţia realităţii naţionale şi internaţionale. Semnificaţia şi eficienţa actului educativ sunt date de disponibilitatea educaţiei de adaptare şi autoreglare faţa de cerinţele tot mai numeroase ale spaţiului social.
Cultivarea capacităţii creatoare a devenit o sarcină importantă a şcolilor contemporane, chiar dacă au existat şi poziţii sceptice care au susţinut că învăţământul actual nu contribuie la dezvoltarea creativităţii, observându-se că el cultivă mai ales gândirea critică, disciplina, conformismul, incompatibile cu climatul de libertate favorabil imaginaţiei creatoare.
Creativitatea este un complex de însuşiri şi aptitudini psihice care în condiţii favorabile generează produse noi şi valoroase pentru societate.
Şcoala trebuie să stimuleze exprimarea potenţialului creativ al fiecărui copil, să încurajeze iniţiativele lui, ingeniozitatea şi curiozitatea, să favorizeze stabilirea unor relaţii care să nu exagereze prin autoritate, să ofere ocazii elevului de a lua singur decizii şi să stimuleze încrederea în sine, într-o atmosferă de comunicare liberă.
Activităţile şcolare chiar dacă urmăresc însuşirea de către elevi a unor cunoştinţe temeinice, a unor priceperi şi deprinderi, implicând în ansamblu o concepţie ştiinţifică despre lume şi viaţă şi chiar dacă duc la formarea şi dezvoltarea unei personalităţi creatoare, nu pot răspunde suficient dorinţei de cunoaştere şi de creaţie – însuşiri caracteristice copiilor.
Modernizarea şi perfecţionarea procesului instructiv-educativ impun îmbinarea activităţii şcolare cu activităţi extracurriculare care au numeroase valenţe formative. Desfăşurarea activităţilor şcolare şi extraşcolare permite şi manifestarea creativităţii de grup, a relaţiilor creative. În acest cadru, şi educatorul îşi poate afirma spiritul novator, creativitatea didactică.
Activităţile extracurriculare sunt activităţi complementare activităţii de învăţare realizată la clasă, urmăresc lărgirea şi adâncirea informaţiei, cultivă interesul pentru diferite ramuri ale ştiinţei, atrag individul la viaţa socială, la folosirea timpului liber într-un mod plăcut şi util, orientează elevii către activităţi utile care să întregească educaţia şcolară, contribuind la formarea personalităţii. De aceea, şcoala trebuie să fie deschisă spre acest tip de activitate care îmbracă cele mai variate forme.
Realizarea acestor activităţi presupune alegerea din timp a materialului de către cadrul didactic, abordarea creatoare a temelor de către acesta şi, nu în ultimul rând, măiestrie pedagogică şi dragoste pentru copii.
Astfel de activităţi se deosebesc de cele şcolare prin varietatea formelor şi a conţinutului, prin durata lor, prin metodele folosite, prin utilizarea unei forme specifice de verificare şi apreciere a rezultatelor şi prin raporturile de colaborare, de apropiere, de încredere şi de prietenie dintre cadrele didactice şi elevi.
În sens restrâns, termenul se referă la toate manifestările organizate de şcoală, cu obiective educative şi recreative, care se desfăşoară în afara programului şcolar. Pot fi activităţi extraşcolare de masă – excursii, concursuri, spectacole, serbări etc. –, sau activităţi extraşcolare în cercuri de elevi. În acest sens, termenul este echivalent cu educaţie extradidactică.
Activităţile extracurriculare se desfăşoară sub forme variate – activităţi artistice, ştiinţifice, sportive, obşteşti, turistice ş.a. – care oferă numeroase prilejuri de afirmare pentru elevi şi de dezvoltare a personalităţii acestora.
Activităţile turistice sunt activităţi extracurriculare cu o deosebită valoare formativă. Ele se pot realiza sub forma plimbărilor, excursiilor sau taberelor.
Astfel de activităţi asigură un contact direct cu obiectele şi fenomenele în condiţii naturale, ceea ce uşurează procesul formării reprezentărilor despre acestea şi ajută copiii în cadrul activităţilor organizate în şcoală. În acest sens, am organizat în cursul acestui an şcolar excursii cu elevii în Pădurea Comorova, judeţul Constanţa şi la Acvariul din oraşul Constanţa.
Am constatat că aceste activităţi au îmbogăţit cunoştinţele elevilor despre viaţa plantelor şi a animalelor, dar au încurajat şi exprimarea liberă a copiilor în afara clasei. S-a mai observat că ei pot reprezenta cu mai multă creativitate realitatea atunci când desenează, modelează sau au de alcătuit scurte texte.
Serbarea este o manifestare festivă, cu program complex, prilejuită de sărbătorirea diferitelor evenimente de însemnătate naţională sau internaţională, de tradiţiile şi obiceiurile statornicite în şcoală.
Serbarea şcolară este o activitate extracurriculară tradiţională, care are mari valenţe educative. Această activitate permite exprimarea activă nu numai a câtorva elevi mai talentaţi într-un domeniu sau altul, ci a unui număr cât mai mare de elevi, fiecare contribuind, în felul lui, la reuşita comună.
Am realizat astfel de acţiuni cu ocazia zilei de 1 Decembrie, a Crăciunului, a zilei de 8 Martie, sau la sfârşit de an şcolar, oferindu-le elevilor posibilitatea de a se exprima liber oral, în scris sau prin muzică.
Concursurile sunt forme competiţionale de activitate extraşcolară, organizate pe diferite teme. Am organizat la nivel de şcoală concursuri de dans, de creaţii artistice, de desen, între clase paralele sau între clasele de nivel primar, dar am participat şi la Concursul Internaţional de creaţie plastică pentru copii 2008 „Pe urmele iepuraşului”, organizat de o şcoală din judeţul Constanţa, prin care s-a stimulat dezvoltarea creativităţii elevilor.
Vizionarea spectacolelor, a filmelor, a diafilmelor sau a emisiunilor de televizor sunt forme de activităţi prin care elevul nu doar dobândeşte informaţii, ci este stimulat spre activităţi de pictură, dans ş.a. determinând astfel şi dezvoltarea creativităţii.
Activitatea extracurriculară e o componentă educaţională valoroasă şi eficientă căreia orice cadru didactic trebuie să-i acorde atenţie, adoptând el, în primul rând, o atitudine creatoare, atât în modul de realizare al activităţii, cât şi în relaţiile cu elevii, asigurând astfel o atmosferă relaxantă care să permită stimularea creativă a elevilor.
În concluzie, cadrul didactic poate face multe pentru educarea spiritului creativ în cadrul activităţilor extracurriculare. Dar este necesar ca acesta să-şi modifice destul de mult modul de gândire, să evite critica în astfel de activităţi, să încurajeze elevii şi să realizeze un feed-back pozitiv.
prof. Crina Linul
Şcoala Generală „Tiberiu Morariu” Salva
Educaţia antepreşcolară în familie – premisă a calităţii educaţiei preşcolare
În contextul standardelor internaţionale cu privire la calitatea educaţiei, legislaţia în vigoare pune tot mai mult accent pe dimensiunea calitativă a educaţiei. Exigenţele actuale, dar şi cele viitoare ale învăţământului românesc conturează o nouă abordare educaţională a copilului de vârstă antepreşcolară şi preşcolară.
Copilul vede lumina zilei în familie. Aici trăieşte cel mai frumos basm al copilăriei sale. Un basm în care face cunoştinţă cu cele mai îndrăgite personaje: mama, tata, fraţii şi surorile, bunicii.
Copiii găsesc în familie căldura sufletească, hrana necesară vieţii, dar şi un nume, o limbă, o cultură, un anumit mod de a acţiona, de a fi care te modelează, te ajută să creşti, să devii „om”. Intervenind de timpuriu în educaţia copilului, contribuim la dezvoltarea neuropsihomotorie şi intelectuală. În perioada 0-3 ani, familia trebuie să acorde atenţie deosebită dezvoltării fizice sănătoase şi armonioase – esenţa acestei preocupări fiind surprinsă chiar în proverbul „Minte sănătoasă, în corp sănătos”.
Un moment important, dar şi decisiv în dezvoltarea copilului de vârstă antepreşcolară este dezvoltarea funcţiilor de locomoţie (mersul), ceea ce oferă copilului o oarecare independentă. Posibilitatea de a se deplasa aduce copilul mai aproape de obiectele lumii înconjurătoare. Copilul mânuieşte diferite obiecte, le priveşte mai cu atenţie, le poate diferenţia de altele. Treptat, copilul îşi consolidează deprinderea de a se deplasa în spaţiul apropiat, dar începe să se orienteze şi în spaţiu (înainte-înapoi; în faţă-în spate; deasupra-dedesubt). Posibilitatea de deplasare permite apariţia unor manifestări de activităţi voluntare: vrea să deschidă dulapul cu jucării şi să sa autoservească, vrea să mănânce singur. Nu există însă un echilibru între trebuinţele şi dorinţele copilului pentru că procesele de inhibiţie sunt slab dezvoltate, iar reacţiile emotive se produc exploziv (nu se pot stăpâni).
La această vârstă şi în aceste împrejurări părinţii trebuie să fie consecvenţi în exercitarea influenţelor educative. Să nu fie prea indulgenţi, dar nici prea exigenţi faţă de comportamentul copiilor pentru a preveni apariţia manifestărilor violente (plânge, se agită, ţipă, aruncă, loveşte) atunci când îşi doreşte în mod deosebit o jucărie, când vrea să mănânce singur.
Familia caracterizată printr-o stare de comuniune şi simbioză psihică între părinţi şi copii dă copilului conştiinţa securităţii, fapt ce îl face să se simtă membru al familiei. Familia trebuie să fie echilibrată şi să-şi facă timp pentru copilul său: să vorbească şi să se joace cu el, să-l asculte, să-i respecte dorinţele (jocurile), să-i satisfacă trebuinţele, să-i înţeleagă motivaţiile. Părinţii sunt primii educatori. Ei trebuie să cunoască posibilităţile de înţelegere ale copiilor, puterea lor de judecată. Potrivit limitelor de înţelegere ale copilului, familia are obligaţia de a arata copilului anumite limite în faptele sale.
La vârsta primei copilării, jocul si jucăria sunt mijloacele cele mai accesibile în munca educativă a părinţilor. În joc si prin joc copilul îşi satisface dorinţele, trebuinţele, nevoia de mişcare şi de cunoaştere. Până la vârsta de 3 ani copiii sunt atraşi de acţionarea obiectelor cu semnificaţie afectivă (jucării, păpuşi). Viaţa psihică a copilului începe prin contactul senzorial cu aceste obiecte, iar primele acţiuni apar ca reacţii de răspuns la incitarea lor.
Familia poate interveni în educaţia senzorială a copiilor. Chiar din primele luni de viaţă copiii sunt atraşi de culoarea unor jucării, pa care încep să le prefere. După vârsta de 2 ani părinţii pot ajuta copiii să diferenţieze culorile fundamentale ale spectrului (roşu, galben, verde, albastru) asociindu-le permanent cu culorile lumii înconjurătoare: roşu „ca focul”, galben „ca soarele”, verde „ca iarba”, albastru „ca cerul”.
La această vârstă, copilul trăieşte şi acţionează în lumea lucrurilor, a obiectelor şi fenomenelor din lumea realului. În activitatea de cunoaştere a lumii înconjurătoare, copilul îşi dezvoltă limbajul, cuvântul fiind legat permanent de aspecte şi obiecte concrete. Permanent părinţii cer copiilor să denumească obiectele din jur, să reproducă onomatopee („Cum face cocoşul, pisica, câinele?”). Putem spune că la vârsta de 3 ani copilul utilizează cuvântul ca simbol al obiectelor şi propoziţia ca mijloc de comunicare a impresiilor.
Familia poate acţiona şi în direcţia dezvoltării sociale a copilului. În copilărie, dezvoltarea socială este echivalentă cu socializarea. Cercetările asupra creşterii fizice şi sociale a copilului au confirmat rolul relaţiei mamă-copil în dezvoltarea psihosocială a copilului. Principala achiziţie în primul an de viaţă, rezultată din relaţia sa cu mama este atitudinea de încredere sau neîncredere şi ostilitate, iar între 1 şi 3 ani, atitudinea copilului exprimă autonomie sau indiferenţă. Familia este mediul în care copilul mic învaţă să cunoască adultul. Există o relaţie strânsă între aspectul social şi dezvoltarea structurilor cognitive ale copilului. În primele luni de viaţă copilul este capabil să-şi recunoască mama, iar mai târziu realizează că o persoană există chiar şi atunci când lipseşte, iar absenţa unei persoane apropiate îl nelinişteşte – lucru ce nu ar fi posibil fără o dezvoltare intelectuală. Ca o consecinţă a conştientizării de către copil a relaţiei sale cu adulţii cunoscuţi, unii copii manifestă atitudine de respingere faţă de persoanele necunoscute. Dacă familia s-a preocupat de formarea capacităţii copilului de a relaţiona cu cei din jur, odată cu intrarea în grădiniţă el va şti să coopereze, să se asocieze în organizarea şi desfăşurarea unor jocuri, fie în comunicarea verbală, trecându-se treptat de la monologul individual la cel colectiv, apoi la dialog ca nucleu central al comunicării. Familia este locul unde copilul învaţă să iubească şi să fie iubit, pentru că în timpul raporturilor interpersonale se cultivă afectivitatea. Sentimentele se învaţă. Pe cine iubeşte copilul? Pe cei apropiaţi
Din punct de vedere intelectual, între 2-3 ani, copilul se află în substadiul gândirii intuitive. Plăcerea copiilor de a acţiona obiecte are la bază o cauză de tip psihomorfic. Obiectele sunt percepute de către copil ca fiind fiinţe vii, înzestrate cu anumite puteri şi capabile să întreprindă diverse acţiuni. Percepţia are un caracter global, puţin diferenţiată. Cu ajutorul cuvântului, părinţii pot orienta percepţia copilului spre desprinderea amănuntelor. În jocurile cu păpuşa percepţia poate fi orientată spre cunoaşterea părţilor principale ale corpului, ceea ce conduce spre iniţierea în activitatea de analiză. Astfel, copilul analizează întregul (corpul păpuşii) şi desprinde elementele esenţiale (părţile corpului: cap, trunchi, membre). Pentru a stârni hazul copiilor părinţii folosesc chiar şi versuri din folclorul copiilor: „Barbă, bărbie/ Gură, gurărie/ Nas, contrabas/ Obraji, obrăjori/ Ochi, ochişori/ Sprâncene, coţofene/ Frunte, tăvăluc/ De păr, ţuţuruc”.
- să comunice;
- să cunoască adultul şi să-l imite, să colaboreze cu acesta;
- să-şi exprime comportamentul emoţional (când să râdă, când să se întristeze);
- să se simtă membru al familiei şi să se integreze în normele şi regulile grupului;
- să trăiască în dragoste şi armonie cu cei apropiaţi, dar şi cu ceilalţi semeni;
- să desfăşoare activităţi compatibile cu posibilităţile sale fizice (strângerea jucăriilor, ordine la îmbrăcăminte).
ed. Victoria Nedelcu
Grădiniţa cu Program Normal Luciu, jud. Buzău
Rolul compunerii şcolare în clasele primare
„Compunerea este o lucrare şcolară asupra unei teme” (D.E.X. – 1984). Ca obiect de studiu – parte componentă a obiectului Limba şi literatura română – compunerea are următoarele obiective:
- însuşirea exprimării corecte orale şi scrise;
- dezvoltarea imaginaţiei şi a gândirii;
- formarea deprinderii de a ordona logic ideile;
- formarea deprinderii de a crea idei.
Şcoala primară pune bazele formării unor deprinderi de a realiza compuneri. În primii ani de şcoală copiii învaţă să-şi exteriorizeze trebuinţele, interesele şi stările afective. Mai târziu ei vor putea să-şi exprime în scris aceste stări, corect şi conştient folosind ortografia şi punctuaţia corespunzătoare.
Compunerea şcolară în clasele primare se realizează pe baza cunoştinţelor asimilate de către şcolari la ora de limba şi literatura română, dar în aceeaşi măsură ei valorifică şi alte cunoştinţe dobândite şi la celelalte obiecte de studiu. De asemenea, s-a dovedit că şcolarii pot valorifica în compuneri „experienţa” lor de viaţă, imaginaţia şi fantezia lor creatoare.
Practica arată că pregătirea şcolarilor pentru compunerea scrisă începe din clasa întâi cu primele lecţii din perioada preabecedară. Acum se realizează lecţii orale de alcătuire de cuvinte, de formulare de propoziţii, de povestire după imagini sau de repovestire a unui text citit de învăţător. Lecţiile orale din perioada preabecedară sunt foarte importante pentru formarea unei exprimări clare şi corecte a elevilor, exprimare care constituie o bază solidă pentru exprimarea scrisă.
Se ştie că tot în această perioadă se poate corecta pronunţia greşită a unor cuvinte de către şcolarii mici.
Învăţătorul poate, de asemenea, să identifice în vocabularul copiilor unele cuvinte „vulgare” şi poate să le îndepărteze.
Pentru asta învăţătorul însuşi trebuie să aibă în vedere permanent folosirea la clasă a limbajului literar.
De fapt, formarea unei exprimări corecte orale este suportul necesar pentru elaborarea compunerilor scrise. Este foarte important ca toate cuvintele pe care copiii le întâlnesc în lecţii să fie explicate, apoi să fie folosite în contexte diferite prin alcătuire de propoziţii. Numai aşa şcolarii le vor folosi corect în lucrările scrise.
Îmbogăţirea şi înfrumuseţarea vocabularului şcolarilor sunt un obiectiv permanent de care se ţine seama în clasele primare. Compunerea şcolară cred că este cel mai bun mijloc de activizare şi îmbogăţire a vocabularului şcolarilor mici.
Dacă învăţătorul găseşte acele metode şi mijloace prin care să-l facă pe şcolar să înţeleagă „mecanismul” de alcătuire a unei compuneri, atunci, cu siguranţă el va face lucrări bune şi în ciclul gimnazial, va avea acele abilităţi de lucru cu vorbele „meşteşugite” toată viaţa. El va şti să-şi folosească imaginaţia precum şi părerile personale în diverse situaţii.
Am încercat de-a lungul anilor să folosesc metode diverse prin care să stimulez activitatea emotivă şi creativă a şcolarilor, fantezia lor, astfel încât să-i determin să realizeze compuneri deosebite. Pentru noi, oamenii maturi, este mai uşor să ne exprimăm, să ne transformăm gândurile, emoţiile prin care trece fiinţa noastră în anumite momente ale vieţii.
M-am convins că şi în fiinţa micilor şcolari stau ascunse forţe creatoare. M-am întrebat mereu cum să fac, eu, învăţătorul, să scot la lumină aceste forţe creatoare.
Am folosit astfel metode şi mijloace diverse pentru a le stimula elevilor activitatea creatoare: cântece, poezii, tablouri, drumeţii, audiţii, compuneri model.
Am constatat că fiecare din aceste mijloace dezvoltă emoţii artistice şi-l ajută pe copil să aibă manifestări proprii, să-şi formeze imagini artistice sau să-şi însuşească imagini plastice.
Personal, am realizat un ghid de învăţare, util pentru lecţiile premergătoare scrierii unei compuneri, conform următoarei dezvoltări:
1. Îi informez:
a. Ce este o compunere?
O compunere este o lucrare şcolară în care ideile sunt organizate în funcţie de un anumit subiect şi un anumit scop.
b. Ce vom face la orele de compunere?
Vom învăţa să ne exprimăm cât mai clar gândurile, sentimentele, observaţiile şi vom alcătui texte cu propoziţii clare şi bogate în conţinut.
c. Ce înseamnă „a compune”?
„A compune” înseamnă a crea, a redacta, a scrie o lucrare cu un conţinut literar (poate fi şi o operă muzicală).
d. Cum clasificăm compunerile?
Compunerile şcolare sunt de mai multe feluri. Astfel în clasele primare realizăm compuneri cu început sau sfârşit dat, compuneri după un plan, compuneri după benzi desenate, compuneri libere, scrisoarea, povestirea.
Mai târziu, în clasele gimnaziale urmează: rezumatul, cererea, paralela, sinteza etc. Pentru exemplificare, elevilor li se citesc, pe cât posibil, diverse tipuri de compuneri pentru o mai buna înţelegere.
e. Care sunt etapele realizării unei compuneri?
- Documentarea (stabilirea temei, informarea, observaţii);
- Întocmirea planului de idei;
- Dezvoltarea ideilor;
- Redactarea compunerii;
- Verificarea compunerii;
- Analiza compunerii;
- Evaluarea.
f. Ce reguli respectăm?
- scriere clară, corectă din punct de vedere gramatical;
- aşezarea corectă în pagină cu respectarea alineatelor;
- prezentarea ideilor în succesiune logică, corectă, expresivă.
2. Îi pregătesc:
Le spun copiilor că lucrările deosebite nu se pot realiza fără muncă şi perseverenţă. Marii scriitori şi poeţi ai ţării noastre sau ai literaturii universale au creat opere însemnate, nemuritoare printr-o pregătire însemnată pentru momentul sfânt al creaţiei.
Scriitorul ia note, adună idei, adună rime sau expresii artistice. De aceea le sugerez copiilor să aibă mereu în ghiozdan un carneţel în care să-şi noteze cuvintele deosebite, expresiile frumoase pe care le învaţă la orele de curs. Îi mai învăţ să fie aproape de natură, aşa cum au fost şi marii noştri poeţi: Mihai Eminescu, George Coşbuc, Vasile Alecsandri etc.
Ei trebuie să fie aproape de natură şi sufletul să le vibreze la frumuseţile şi minunile ei.
3. Îi încurajez:
Le spun şcolarilor că progresul nu se obţine dintr-o dată, ci lent. Toţi oamenii mari ai literaturii şi nu numai au realizat lucrări deosebite printr-o muncă istovitoare de compunere, de transcriere repetată, până la găsirea formei definitive a lucrărilor lor.
4. Îi urmăresc:
Copilul este prin excelenţă un „matur” grăbit. El scrie repede şi nu-şi reciteşte lucrarea. Încerc să le formez deprinderea de a lucra lent şi să le dezvolt simţul critic: Pentru aceasta de multe ori lucrez simultan cu ei.
S-a dovedit în timp că sunt copii în clasele primare care realizează compuneri deosebite, compuneri care sunt apreciate la diverse concursuri şcolare. Aceşti copii sunt, de regulă, cei cărora le place să citească mult, care au o memorie bună, care au fantezie, care pot să se exprime frumos.
Constatarea este că pe lângă toate condiţiile realizării unei compuneri enumerate până acum, ca şi în alte domenii ale artei – muzică, desen –, pentru realizarea unor compuneri deosebite, esenţial este talentul.
În final se poate spune că şi compunerea ca obiect de studiu alături de celelalte, contribuie la dezvoltarea personalităţii copilului. Compunerea îl ajută pe şcolar să-şi formeze deprinderi de muncă intelectuală, să-şi dezvolte exprimarea corectă, îi stimulează creativitatea.
înv. Aurora Humulescu
Şcoala Cut, Dumbrava Roşie, jud. Neamţ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu