miercuri, 20 ianuarie 2016

Ianuarie 2016

A şti superficial şi fără principii însemnă a şti fără rost. (Marquis de Vauvenargues)

Campania Europa, casa noastră – a cincea ediţie

Europa, casa noastră este o campanie de informare şi comunicare anuală a Reprezentanţei Comisiei Europene în România derulată în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale. Campania este menită să transpună priorităţile de comunicare ale Comisiei Europene în mediul şcolar.
Scopul campaniei:
Campania se află la a cincea ediţie şi îşi propune să informeze elevii şi profesorii cu privire la proiectul de integrare europeană (istoria, prezentul şi viitorul acestuia), priorităţile de comunicare ale Comisiei Europene, dar şi informaţii care îi privesc direct (posibilitatea de a studia şi de a lucra în statele membre, implicarea în activităţi de voluntariat, schimburi între tineri, participarea la internship-uri, implicarea în proiecte comunitare). Campania este deschisă tuturor şcolilor (primare şi gimnaziale), precum şi liceelor din România. Elevii participanţi trebuie să fie coordonaţi de învăţători sau profesori.
Acţiunile celei de-a cincea ediţii:
Campania de informare „Europa, casa noastră” are patru componente importante:
· Vizite în şcoli
· Concursul de proiecte „Lider European”
· Ziua Europei
Câştigătorii din acest an ai componentei „Club Europa, casa noastră” sunt:
- Constantin Malancă Veronica, Liceul Tehnologic „Dimitrie Filipescu” Buzău, Buzău – 30 p.
- Bolohan Romeo Irinel, Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, Suceava – 29.5 p.
- Rudnic Lia, Şcoala Gimnazială Todireşti, Suceava – 29.5 p.
- Pintea Marius Cosmin, Liceul Teoretic Teiuş, Alba – 29.5 p.
- Fercea Gheorghita, Colegiul Naţional „Mircea Eliade” Reşiţa, Caraş-Severin – 29 p.
- Bucur Cristina Maria, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Băceşti, Vaslui – 28.5 p.
- Şovan Dan, Şcoala cu clasele I-VIII Nr.1 Moisei, Maramureș – 28.5 p.
- Vrânceanu Carmen Elena, Şcoala Gimnazială „Sfânta Maria” Mizil, Prahova – 28.5 p.
- Oprea Tana, Şcoala Gimnazială Nr. 58 „Petre Ghelmez” Bucureşti – 28 p.
- Traşcă Iuliana, Şcoala cu clasele I-VIII „Gh. Popescu” Mărgineni, Slobozia, Olt – 28 p.
- Cercelaru Margareta, Şcoala Gimnazială „Nicolae Romanescu” Craiova, Dolj – 27.5 p.
- Berteşteanu Cornelia, Şcoala cu clasele I-VIII Nr.1 Râmnicu Sărat, Buzău – 27.5 p.
- Biculescu Florina Teodora, Liceul Tehnologic Topoloveni, Argeş – 26.75 p.
- Orişă Florentina, Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 4 Turnu Măgurele, Teleorman – 26.5 p.
- Hoara Alina, Liceul de Artă Sibiu, Sibiu – 25.75 p.
- Bocancia Andreea, Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Oseşti, Vaslui – 25.5 p.
- Onica Monica Iuliana, Colegiul Naţional „Spiru Haret” Tecuci, Galaţi – 25.25 p.
- Focşa G. Constantin, Şcoala cu clasele I-VIII Nr.5 „Şefan cel Mare” Vaslui, Vaslui – 25 p.
- Puiu Tina Elena, Şcoala Gimnazială „Sfânta Vineri”, Ploieşti, Prahova – 24 p.
- Pufu Elena, Şcoala Gimnazială „Liviu Rebreanu” Mioveni, Argeş – 23.75 p.
- Jibu Cristina, Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 1 Vadu Moldovei, Suceava – 23.5 p.
- Salanţă Daniela, Şcoala Gimnazială Nr.1 Bistriţa, Bistriţa Năsăud – 22.75 p.
- Stoinoiu-Morogan Cerasela, Şcoala Gimnazială Ziduri, Buzău – 22.5 p.
- Mihai Georgiana Irena, Şcoala Gimnazială Valea Mare Pravăț, Argeş – 22.5 p.
- Mureşan Teodora, Şcoala cu Clasele I-VIII „Avram Iancu”, Unirea, Alba – 22.25 p.
Alături de 24 de colegi deosebiți, am avut onoarea de a face o vizită la Bruxelles în perioada 11-13 noiembrie 2015 și de a sta de vorbă la Comisia Europeană cu oameni care ne reprezintă cu responsabilitate și care impresionează prin ținută și modestie. Au fost prezentate proiectele în derulare.

Recomandări pentru România in domeniul educației:
- să accelereze reforma sistemului de învățământ, inclusiv prin consolidarea capacității administrative atât la nivel central, cât și la nivel local, și să evalueze impactul reformelor;
- să accelereze reformele în domeniul învățământului profesional și al formării;
- să alinieze și mai mult învățământul universitar la cerințele pieței muncii și să îmbunătățească accesul persoanelor defavorizate;
- să pună în aplicare o strategie națională cu privire la fenomenul părăsirii timpurii a școlii, punând accentul pe îmbunătățirea accesului copiilor preșcolari, inclusiv al romilor, la o educație de calitate;
- să accelereze tranziția de la îngrijirea instituțională la îngrijirea alternativă pentru copiii lipsiți de îngrijire părintească.

Ce face Comisia, concret?
- Pregătirea tranziției de la școală către piața muncii pentru tineri prin stagii în străinătate
- Îmbunătățirea calității în educație prin formarea continuă a profesorilor
- Parteneriatele plurisectoriale în educație
- Acțiuni inovatoare pentru a favoriza spiritul de inițiativă și competențele necesare pe piața muncii (Knowledge Alliances, Sector Skills Alliances)
- Noi modalități de a iniția reforme politice (Prospective Initiatives, Pilot projects)

Programe precedente:
- Lifelong Learning Programme: Grundtvig, Erasmus, Leonardo, Comenius
- International Higher Education programmes: Erasmus Mundus, Tempus, Alfa, Edulink, bilateral programmes
- Youth in Action
Acum, un program integrat: Erasmus+, având trei acțiuni cheie:
- Mobilitate pentru persoane
- Cooperare pentru inovație și schimb de bune practici
- Susținerea reformelor politice

Erasmus+ în România este gestionat de Agenția pentru Programe comunitare în domeniul educației și formării profesionale.
Statistici 2015:
1: Mobilitate pentru persoane: 1727 candidaturi; 411 proiecte selecționate; rata de succes 23,8%; buget 40405039 €
2: Cooperare pentru inovație și schimb de bune practici: 403 candidaturi; 63 proiecte selecționate; rata de succes 15,63%; buget 9574467 €
3: Susținerea reformelor politice: 70 candidaturi; 5 proiecte selecționate; rata de succes 7,16%; buget 199614 €

Vizita a avut un impact deosebit privind avântul în derularea de proiecte și parteneriate. Merită să depui efort și să privești cum munca este încununată de un succes real. Spor la treabă, dragi colegi!

prof. Daniela SALANȚĂ,
Școala Gimnazială Nr. 1 Bistrița


Muzică, plăcere, talente

În aula Colegiului Naţional „George Coşbuc”, în lumina sărbătorilor, a avut loc un spectacol caritabil.
Beethoven, Bach, Robert Schumann, Pachabbel sunt doar câteva talente uitate de vreme. Prin dorinţa de a ajuta, sub îndrumarea doamnei profesoare Bindea Alexandra, câteva persoane talentate au colaborat cu publicul pentru a ajuta copiii de la Centrul pentru Incluziune „Lacrima” să aibă un Crăciun bogat alături de familiile lor.
Mihai Manciu, Cloşcă Dinuţa, Fodorca Rareş, Ioana Alina Pop, Bianca Margareta Rus, Teodora Rusu, Ani Iulia, Corul „DEISIS”, împreună cu prezentatorii: Gabriela Bindea, Florin Ciprian au adus bucurie publicului. Călătorind printr-o lume aşa melancolică până şi copiii de la centrul „Lacrima” au fost în ton cu fericirea din ochii publicului.

Timar Nicoleta, clasa a IV-a
Jurnalism, Clubul Copiilor Năsăud
  

Terapia prin lectură la Spitalul Judeţean

La iniţiativa domnului director al Spitalului Judeţean, profesor universitar Mircea Gelu Buta, prin coordonarea pas cu pas a doamnei psiholog Mia Luca şi implicarea doamnei voluntar de la Fundaţia Inocenţii, Maria Ciorba, elevii din grupa Poezia Credinţei de la Palatul Copiilor Bistriţa, coordonată de profesorii Ioan Sabin Mureşan şi Ionela-Silvia Nuşfelean, desfăşoară lunar un atelier creativ-recreativ la secţia de pediatrie a Spitalului, în cadrul proiectului Terapia prin lectură. Au preluat ştafeta de la colegii lor mai mari de la grupa de Jurnalism, unii iniţiindu-se încă de anul trecut şcolar în asemenea demersuri.

Poezie cu parfum de isihie

Iată, am purces din nou, în toamnă, ca mici terapeuţi, la atelierul din Spital, ca asistenţi literari, dar fără medicamente în buzunar. Copiilor-pacienţi li s-au luminat feţele când au aflat că noi suntem terapeuţii voluntari, copii ca şi ei, dar fără injecţii şi remedii costisitoare.
După familiarizarea cu spaţiul şi membrii grupului, am interpretat teatral câteva pasaje din cartea Poezie cu parfum de isihie, pe care am şi oferit-o Bibliotecii din Spital, filială a Bibliotecii Judeţene George Coşbuc. Secvenţele interpretate taxau/ vindecau mici-mari boli, precum lenea. Scenariile au fost dublate de explicaţiile psihologice ale doamnei Mia Luca şi de înţelesurile duhovniceşti împărtăşite de teologul Ioan Sabin Mureşan, învăţături de la Sfântul Antonie cel Mare citire.
Scenariile au reuşit să-i capteze, aducând o undă de bucurie pe feţele iniţial mohorâte ale pacienţilor. Jocul voluntarilor a reuşit să-i antreneze pe copii, fiind şi ei, ulterior, cooptaţi în activitatea teatrală, fiind provocaţi să creeze micro-scenete, alături de colegii lor de la Palat. Acestea aveau ca temă principală o virtute.
Activitatea s-a bucurat de un succes răsunător, ceea ce anunţă, sperăm, un an plin de reuşite şi însănătoşiri. La acest prim pas, voluntarii au descoperit adevărata bucurie – fericirea interioară este cea pe care o descoperi ajutându-i pe alţii, bucurându-te de zâmbetul lor.

Maria şi Alexandra Bălan, gimnaziu

Covrigii lui Ion Creangă

Am găsit un covrig,/ foarte literar să ştiţi./ Şi pe gânduri n-am mai stat!/ Gata! L-am înfulecat. / Vai, gustos a fost, să ştiţi!/ Dar, apoi, eu m-am gândit:/ Oare unde l-am găsit?/ M-am uitat în bibliotecă,/ uşor intimidat,/ Şi m-am pus pe-nfulecat!, ne spune interpreta fabulosului rol al lui Guguţă, Ioana Nectaria Bălan, clasa a II-a, care, inspirată de Covrigii lui Ion Creangă, o grozavă creaţie a lui Spiridon Vangheli, s-a pus pe creat poezii şi mestecat litere.
Spiridon Vangheli e un autor basarabean distins cu Micul Oscar pentru literatura pentru copii, Premiul Hans Christian Andersen, cunoscut în lumea întreagă, dar prea puţin cunoscut în România. Noi ne-am propus să-i facem publicitate, astfel că, în Terapia prin lectură din decembrie, de la Spitalul Judeţean, am prezentat copiilor internaţi o adaptare a povestirii Covrigii lui Ion Creangă, un capitol din cartea Isprăvile lui Guguţă.
După interpretarea micro-scenetei, fiind în preajma sărbătorilor, Guguţă şi grupa de engleză de la Palat, coordonată de profesorul Ioan-Sabin Mureşan, au cântat o colindă în limba engleză şi în română, împreună cu pacienţii şi aparţinătorii lor. Urătorii au fost răsplătiţi cu covrigei aşezaţi în pungulițe de medicamente decorate şi cu un mesaj întremător. După cum spune şi Manuela Isai, eleva care ne-a şi procurat punguliţele de medicamente de la mama ei care e farmacistă, am arătat că prin lectură şi veselie poţi vindeca orice boală. Am ales acest ambalaj personalizat pentru ca atunci când acei copii-pacienţi o să meargă la farmacie după medicamente să se gândească la vizita noastră şi, desigur, la Covrigii lui Ion Creangă. Aceştia sunt aşa de buni că nu te mai saturi de ei!

Antonia Chiciudean, clasa a V-a

O nouă oportunitate de învăţare: „Istoria recentă a României”

Se spune că istoria este aceea care conferă identitate unui popor. Ca urmare, nu putem rămâne străini şi nici indiferenţi faţă de cercetarea acesteia. Studiul istoriei pune în evidenţă nu doar fapte, procese şi evenimente petrecute recent ori pierdute în „tunelul timpului” dar şi valori, atitudini şi comportamente, experienţe de viaţă fiind astfel „o adevărată carte de învăţătură”. Istoria nu se lasă însă de la sine înţeleasă ci presupune o abordare sistematică, epistemică, culturală, spirituală, atentă şi consecventă.
În sprijinul acestui demers educaţional, complex şi benefic, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a iniţiat, în calitate de solicitant, proiectul „Istoria recentă a României. Pachet educaţional pentru cursul opţional de Istorie recentă a României” finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, axa prioritară „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”. Proiectul se adresează, ca şi grup ţintă, profesorilor din învăţământul preuniversitar secundar (liceal şi gimnazial) cu specialitatea Istorie şi elevilor interesaţi de studierea acestei perioade istorice şi de aprofundarea cunoştinţelor de specialitate. Ideea proiectului a plecat de la constatarea că istoria recentă sau istoria prezentului este, mai ales în fostele ţări comuniste din Europa, un domeniu relativ nou de cercetare, formarea iniţială a cadrelor didactice fiind insuficientă pentru abordarea consistentă a acestei perioade istorice în activitatea curriculară. Interesul faţă de istoria recentă a condus, în ultimii ani, la apariţia unui număr mare de lucrări, centre şi institute de cercetare în Europa precum Zentrum fur Zeithistorische Forschung din Potsdam, Institute of Record din Budapesta, NIOD (Amsterdam), Institut d'Histoire du Temps Present (Paris), Institut fur Zeitsgeschichte (München), Centre d'Etudes et de Documentation (Bruxelles). În România, cercetarea acestei părţi a istoriei se face, de câţiva ani, de către Institutul de Istorie Recentă (IRIR) sau de către Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER). La nivelul studierii în activitatea la clasa a temelor de istorie recentă, formarea iniţială este incompletă, surse noi despre epoca recentă a istoriei naţionale apar tot mai des, fie ca urmare a deschiderii arhivelor, fie în urma dezvăluirilor obţinute, prin metode ale istoriei orale, ca urmare a contactării puţinilor supravieţuitori ai perioadei analizate. În acelaşi timp, elevii şi tinerii sunt interesaţi în studierea unei perioade istorice despre care nu pot obţine decât informaţii indirecte, mediate de experienţa subiectivă a persoanelor din proximitatea lor, care au trăit evenimentele vremii.
Membrii cercului IRR din cadrul Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu” din Bistriţa (coordonator prof. Antal Attila), în activitate la CCD Bistriţa-Năsăud
Sub aspect didactic şi metodologic, proiectul are în vedere o abordare integrată, integratoare şi coerentă a procesului de modernizare a învăţământului preuniversitar din România în vederea creşterii accesului la educaţie de calitate şi asigurării de competenţe cheie şi competenţe profesionale pentru toţi, corespunzând obiectivului major POSDRU privind dezvoltarea instrumentelor şi metodelor moderne de instruire şi evaluare, a rutelor flexibile de învăţare pe tot parcursul vieţii şi creşterea accesului la educaţie şi formare prin furnizarea unei educaţii iniţiale şi continue moderne şi de calitate. În acelaşi timp, proiectul urmăreşte să genereze o serie de efecte pozitive pe termen lung precum: mutarea accentului procesului de învăţare către învăţarea individualizată şi personalizată şi implicit familiarizarea tinerilor cu conceptul de învăţare pe tot parcursul vieţii, amplificarea procesului de alfabetizare digitală, atât în rândul elevilor cât şi al cadrelor didactice, încetăţenirea unor practici didactice vizate de procesele de reformă ale sistemului de învăţământ dar deficitare în etapa de operaţionalizare (caracterul interactiv al conţinuturilor învăţării, obţinerea unui răspuns afectiv şi implicat din partea elevilor), stimularea şi dezvoltarea gândirii critice şi reflexive, a capacităţii de investigare şi de valorizare a propriei experienţe, în spiritul egalităţii de şanse şi al dezvoltării durabile, printr-o educaţie modernă, flexibilă şi incluzivă, democratică şi activ-participativă.
Cercul IRR de la Şcoala Gimnazială din Şieu-Măgheruş (coordonator prof. Roş Claudiu Ciprian)
Sub aspectul conţinutului ştiinţific, curriculumul programului de formare şi, implicit, al disciplinei opţionale, abordează perioada 1945–2007 cu ajutorul proiectelor de ţară, disputate şi asumate ca atare de către actorii politici şi reprezentanţi ai societăţii civile ca perioade ale istoriei recente: 1. Spre regimul monolit (1945–1947); 2. România – republică populară (1948–1965); 3. România socialistă (1965–1989) şi 4. România – noi orizonturi (1989–2007). Ideea retrospectivei în trecutul recent al României din perspectiva proiectului de ţară şi al urmărilor acestuia nu este doar o alternativă de abordare a perioadei analizate ci şi o invitaţie către beneficiarii direcţi la reflecţie asupra construirii viitorului ţării prin (re)cunoaşterea, înţelegerea şi valorizarea trecutului apropiat. Demersul nu este nici uşor nici simplu deoarece presupune, pe lângă o bună stăpânire a problematicii istorice, şi atitudine pozitivă, nevoia de cunoaştere, curiozitate şi spirit cercetător, o abordare echilibrată sub aspect analitic şi emoţional, disponibilitatea de a gestiona dispute intelectuale, detaşarea obiectivă de abordările nostalgice sau radical critice, capacitatea de formula concluzii şi de a analiza consecinţe pe termen scurt, mediu şi lung.
Membrii cercului IRR de la Şcoala Gimnazială „Lucian Blaga” din Bistriţa (coordonator prof. Dan Aurelia Mariana), în activitate în CDI
Proiectul beneficiază de un sumum complex şi diversificat de activităţi vizând pregătirea, implementarea, monitorizarea, evaluarea şi sustenabilitatea acestuia:
1. Dezvoltarea pachetului educaţional aferent programei disciplinei opţionale Istoria recentă a României (ghidul elevului în format tipărit, ghidul multimedia interactiv, ghidul metodologic pentru profesori, CD/DVD-ul cu resurse digitale şi platforma de învăţare www.istoria-recenta.ro)
2. Furnizarea de programe de formare profesională (elaborarea programei, acreditarea cursului, selecţia cursanţilor, desfăşurarea sesiunilor de formare, evaluare şi certificare a competenţelor dobândite de personalul implicat din sistemul naţional de evaluare, examinare şi curriculum în învăţământul preuniversitar);
3. Optimizarea procesului instructiv-educativ formal şi extracurricular în vederea îmbunătăţirii rezultatelor viitoare şi asigurării sustenabilităţii proiectului (portal de instruire, vizite de studiu în ţări din UE pentru consolidarea comunităţii de bune practici, înfiinţarea unui parteneriat şi a unui centru pilot pentru sprijinirea activităţilor instructiv-educative cu privire la istoria recentă a României, pilotarea la clasă a cursului opţional cu ajutorul cercurilor de elevi şi introducerii unei ore de CDŞ). Totodată, proiectul oferă posibilitatea integrării elementelor relevante de istorie locală în analiza tematică proprie curriculumului promovat;
4. Activităţi de informare, diseminare şi promovare a proiectului.

Descrierea, chiar şi sumară, a obiectivelor şi activităţilor din cadrul proiectului „Istoria recentă a României. Pachet educaţional pentru cursul opţional de Istorie recentă a României” relevă o nouă oportunitate de învăţare adresată profesorilor de Istorie şi elevilor din învăţământul gimnazial şi liceal. Aceasta se concretizează prin propunerea, în cadrul ariei curriculare Om şi societate, a unei noi discipline pentru curriculumul la decizia şcolii (CDŞ) cu denumirea „Istoria recentă a României”, constituirea şi funcţionarea unor cercuri de istorie care să abordeze perioada în cauză precum şi alte activităţi de dezvoltare profesională şi personală prin care să se asigure sustenabilitatea proiectului. Pentru realizarea şi consolidarea acestor obiective, iniţiatorii proiectului au pus deja la dispoziţia beneficiarilor un pachet educaţional consistent şi modern: o platformă on line de instruire şi evaluare, ghiduri tipărite pentru elevi şi profesori, un ghid multimedia interactiv, un CD/DVD cu resurse digitale. În acelaşi context, casele corpului didactic, în calitatea lor de organizatori şi furnizori de formare continuă a personalului didactic, au beneficiat de o dotare substanţială menită să faciliteze activităţile de pregătire a celor implicaţi în proiect: tablă interactivă, laptop, videoproiector, roll-up, alte materiale de promovare a proiectului.
Cursanţi în activitatea de formare cu utilizarea platformei digitale
Fiind un proiect cu dezvoltare naţională, de activităţile acestuia au beneficiat, conform criteriilor şi indicatorilor proiectului, şi un număr de 22 de cadre didactice din judeţul Bistriţa-Năsăud (15 profesori din mediul urban şi 7 din mediul rural, 13 fiind în învăţământul liceal şi 9 la nivelul învăţământului gimnazial). În perioada septembrie – octombrie 2015, cadrele didactice implicate au beneficiat de un program de formare continuă acreditat prin OMECS nr. 4623 din 27.07.2015, purtător a 25 de credite profesionale transferabile. După absolvirea programului de formare, profesorii participanţi au realizat 22 de cercuri pentru „Istoria recentă a României” în care au implicat 257 de elevi (188 din urban şi 69 din rural, 80 de elevi provenind din învăţământul gimnazial iar 177 din învăţământul liceal). Dincolo de datele statistice, considerăm relevante opiniile beneficiarilor direcţi (profesori şi elevi) exprimate prin răspunsurile la chestionarele de impact cu referire la implicaţiile proiectului asupra demersului educaţional şi al dezvoltării personale şi profesionale. Solicitaţi să aprecieze proiectul printr-un singur cuvânt, respondenţii, adulţi şi copii, au consemnat: interesant, util, necesar, cunoaştere, informaţii noi, valori, experienţă nouă, alternativă, inedit, oportunitate, excelent, responsabilitate, patriotism, democraţie, perfecţionare, dezvoltare profesională.
Aflaţi în faţa acestei noi oportunităţi de instruire, în mod unanim, beneficiarii proiectului „Istoria recentă a României. Pachet educaţional pentru cursul opţional de Istorie recentă a României” au apreciat valoarea adăugată a acestuia. Pentru evidenţierea valenţelor şi a elementelor de noutate pe care le aduce proiectul au fost exprimate idei precum: lărgirea ofertei curriculare; periodizarea şi modul de structurare a informaţiilor (pe proiecte de ţară); consistenţa şi diversitatea surselor info-documentare încărcate pe portal; complementaritate faţă de programa şcolară pentru disciplina Istorie; abordarea alternativă şi echilibrată a unor teme controversate; catalizator pentru cunoaştere şi posibilitatea extinderii acesteia; schimbul util de idei şi informaţii; dobândirea unui instrument educaţional de referinţă; facilitarea unei noi paradigme instrucţionale; posibilitatea îmbinării învăţării în context formal cu instruirea în contexte nonformale şi informale; educaţia pentru valori; accesul la un pachet cu resurse educaţionale diversificate; funcţionalitatea unei platforme de instruire şi evaluare; dezvoltarea şi/sau consolidarea competenţelor digitale. Sunt, de asemenea, confirmate competenţele cheie recunoscute la nivel european: „a învăţa să înveţi”, competenţe sociale şi civice, sensibilizare, conştientizare şi exprimare culturală.
În privinţa introducerii în oferta curriculară a unităţilor de învăţământ a disciplinei opţionale „Istoria recentă a României” considerăm sugestive şi motivaţionale punctele de vedere exprimate. În timp ce adulţii sunt cei care accentuează necesitatea creşterii numărului de ore alocat studierii disciplinei Istorie atât în învăţământul gimnazial cât şi în cel liceal datorită semnificaţiei şi relevanţei acesteia pentru formarea profilului intelectual, moral, social şi civic al elevilor, unii dintre elevii participanţi în proiect motivează opţiunea în favoarea introducerii noii discipline în mod plastic: „m-ar ajuta să învăţ lucruri noi”, „cunoscând trecutul îmi pot construi viitorul”, „înţelegând trecutul apreciez mai bine prezentul”, „aş găsi o punte între ieri, azi şi mâine” sau „pentru că România este ţara mea!”.

Cu siguranţă, perioada de implementare a proiectului „Istoria recentă a României. Pachet educaţional pentru cursul opţional de Istorie recentă a României” şi aplicarea elementelor care asigură viabilitatea şi sustenabilitatea acestuia vor releva, pe parcurs, şi alte aspecte care merită evidenţiate ori, poate, dezvoltate sau ameliorate. Cert este însă faptul că, un număr de elevi şi cadre didactice din judeţul nostru beneficiază în prezent de un instrument modern, util şi necesar, de instruire şi evaluare, de dezvoltare profesională şi personală, de îmbunătăţire a ofertei curricular-educaţionale a unităţilor de învăţământ. Pachetul educaţional, inclusiv platforma digitală www.istoria-recenta.ro (care poate fi accesată şi ca simpli vizitatori) şi activităţile de formare continuă, rămân la dispoziţia actualilor şi viitorilor beneficiari. Oferta de programe de formare, proiecte şi activităţi a Casei Corpului Didactic Bistriţa-Năsăud pentru anul şcolar în curs include, la poziţia I.1.5, cursul „Istoria recentă a României” cu o durată de 90 de ore şi creditat cu 25 de credite profesionale transferabile. Având drept grup ţintă profesorii cu specialitatea Istorie, programul de formare continuă are ca finalitate actualizarea şi dezvoltarea competenţelor în domeniul de specializare corespunzător funcţiei didactice ocupate, precum şi în domeniul psihopedagogic şi metodic prin familiarizarea cu pachetul educaţional aferent curriculumului opţional de Istorie recentă a României.
Prin facilitarea accesului elevilor şi cadrelor didactice la conţinuturile ştiinţifice şi metodologice enunţate nu facem decât să confirmăm gândurile care constituie motto-ul prezentului articol de diseminare şi promovare a proiectului „Istoria recentă a României. Pachet educaţional pentru cursul opţional de Istorie recentă a României”: „Un popor care nu îşi cunoaşte istoria este ca un copil care nu-şi cunoaşte părinţii” (Nicolae Iorga) şi „Cine nu are memoria istoriei, riscă s-o repete” (George Santayana). Sau, cum ar spune George Bernard Shaw, „Cei ce reuşesc în viaţă sunt cei care caută ocaziile pe care le vor şi dacă nu le găsesc, le creează”. Iar proiectul despre istoria recentă a României reprezintă o astfel de... ocazie.

prof. Angela Livia ŞTEOPAN, monitor IRR
prof. Angelo Aurelian MANEA, formator IRR


Fă voluntariat!

Poţi să-i dai o-mbrăţişare
Unui om sărac,
Şi îndat' timidu-i zâmbet
Îi va fi bogat!

Să nu uiţi ca tu în suflet,
Să iţi faci curat.
Iar când avuţia-i mare,
Fă voluntariat!

Iar când lumea e mai bună
Şi mai iubitoare,
Să nu uiţi că ai avut,
Viaţă armonioasă!

Falnica mea şcoală

Ce zâmbet am pictat pe faţă,
Când mă gândeam la tine,
Eşti o comoară, şcoala mea frumoasă,
Eşti o artistă-n fire!
Gândesc adesea la anii ce-au trecut,
La timpul lung parcurs,
Şi m-am gândit să-ţi dau un dar,
Cuvintele-mi s-asculţi!
Era o zi ploioasă când ne-am cunoscut,
Dar ai făcut-o tu frumoasă
Şi mi-ai pătruns în gând!
Eu ştiu că lacrimile-s de prisos...
Şi chiar îmi pare rău.
Regret amarnic c-am să plec,
Vreau să mai fiu ce-am fost.
Vreau să mai fiu din nou elevă,
Timidă-n clasa-doua,
Să te privesc non-stop cu foc
Şi tu să fii ca mierea!
Aştept cuminte să te văd,
În ziua ce urmează,
O nouă zi, o nouă informaţie
Şi altă lecţie de viaţă.
Şcoala mea cea bună,
Falnică și glorioasă!
De opt ani sunt lângă tine,
De-atâta timp sunt tot acasă.
Tu, mă-nveţi să fiu mai bună,
Îmi oferi doar lucruri de folos,
Însă sunt mare, şcoală dragă
Şi clopoţelul va suna curând.
Dar să nu plângi când mă vei pierde,
Că nu-i final de lume,
Să ştii că m-ai făcut un OM,
Un om mai bun pe lume!
Voi fi pe veci o avramistă,
Oriunde mă voi duce,
Pe veci cu educaţia-n minte,
Iancu e vestitul nume!
O şcoala bună şi frumoasă,
Cu profesori ce-i iubesc,
Avram Iancu e premiantă
Suntem mari, uniţi şi drepţi!
Cravata falnică ți-o port,
Oriunde, şcoală dragă!
De educație şi de onoare,
De muncă dau dovadă!
Aproape plâng şi iţi şoptesc
Cu-o mare de emoţii,
Îţi mulțumesc, frumoasa mea!
Îţi mulțumim cu toţii!

Ioana Mihuț, clasa a VIII-a,
Școala Gimnazială „Avram Iancu” Bistrița