Martie 2008

„Ajunge cel mai sus cel care ajută pe altul să urce”.
(Zig Ziglar)

EDITORIAL

Educaţie fără motivaţie

În perioada postdecembristă, în şcoala românească, idealul educaţional a fost afectat, suferind modificări de conţinut şi de sens. Aceste modificări pot fi aproximate, dar mai greu de definit, deoarece lucrurile sunt în devenire, schimbătoare, inconsistente în mare parte. Influenţele asupra idealului educaţional sunt generate de o societate în schimbare, care îşi găseşte cu greu drumul, idealul generic. În universul bulversat al societăţii, motivaţiile sociale şi, implicit, educaţionale sunt decelate cu greu în momentul când acestea ar trebui să asigure înălţarea idealului educaţional. În această direcţie, se duce o luptă când surdă când deschisă între autoritatea unei tradiţii considerate desuete şi aspiraţiile incerte induse de un viitor confuz.

Protagoniştii actului educaţional nu sunt suficient animaţi nici de motivaţiile clasice ale educaţiei nici de noi motivaţii, care sunt foarte restrânse. Profesiile „înalte” sau meseriile cu căutare reală pentru care se bat candidaţii sunt puţine, într-un orizont de aşteptare al societăţii în reconstrucţie care ar trebui să fie foarte generos. Între cele două tentaţii motivante se întinde un câmp imens de „formabili” care urmează şcoala pe baza unor motivaţii-surogat. Părinţi, elevi şi profesori sunt derutaţi deopotrivă.

Piatra idealului educaţional a fost cel mai tare încercată şi clătinată de schimbarea atitudinii/filosofiei faţă de cultura generală. Deşi politicile educaţionale evoluează în continuare în direcţia asigurării de către şcoală a culturii generale a tinerilor, conceptul de cultură generală şi strategiile didactic cu care este pus în relaţie nu mai sunt privite cu ochii tradiţiei. Demersul educaţional potrivit căruia şcoala oferă şi până la urmă formează o cultură generală în sine e considerat revolut. Şcoala trebuie să formeze o cultură... practică. Elevul trebuie să ştie să facă... ceva anume, să opereze cu cunoştinţele asimilate, să „exerseze” aceste cunoştinţe. Perfect. Numai că, în etapa actuală, un asemenea demers se transformă - în aşteptările părinţilor, în comportamentul elevilor şi, din păcate, chiar în unele operaţii ale sistemului - într-un exerciţiu de formare a unei culturi practice de... căpşunari. Înţelegem mai bine fenomenul dacă intrăm în pielea elevului care întreabă: la ce-mi foloseşte să învăţ Plumb de G. Bacovia? La ce mă ajută în viaţă să ştiu structura atomului? Evident, la nimic. Poţi să mănânci mici la zilele oraşului organizate de primar şi să bei bere toată viaţă chiar dacă nu ştii dacă Ion din romanul lui Rebreanu a fost ţăran sau intelectual, chiar dacă pui virgulă între subiect şi predicat sau scrii prepoziţiile şi conjuncţiile cu literă mare, sau chiar dacă n-ai habar de regula de trei simplă...

Tentaţiile minime pot să înfrângă şcoala. O şcoală slabă. Şi, la acest capitol de interese, şcoala nu ştie ce să facă. Dar şcoala nu trebuie să pregătească tinerii doar pentru cerinţele minime ale societăţii. Dacă s-ar limita la acest demers, totul ar fi foarte simplu. Nu ţi-ar mai trebui nici o bază materială foarte bună, nici dascăli foarte bine pregătiţi… Pentru stat ar fi foarte uşor să gestioneze un asemenea sistem, care merge pe cerinţe minime. Banii din impozite şi tot felul de taxe ar putea să intre fără probleme în buzunarele tot mai încăpătoare ale politicienilor. Dar dacă ne uităm puţin spre trecut, vom observa cum şcoala - prin dascălii şi elevii/studenţii ei - a luptat nu de puţine ori cu inerţiile societăţii. Ea a tras - prin învăţaţii ei - societatea înainte. Nu cultura generală este probleme, ci conţinutul, consistenţa reală a acesteia. Problema este că, la ora actuală, cultura generală este abordată de şcoală ca un concept sau ca un pachet/bagaj de cunoştinţe eterogen, amalgamat, rău structurat şi sistematizat, cu care se operează foarte puţin eficient. Există un pachet/bagaj de cunoştinţe (luate generic) de care ne folosim toată viaţa, în multe împrejurări şi condiţii, secondat de un alt pachet strict funcţional, care face translaţia spre exerciţiul practic, cunoştinţe care trebuie asimilate neapărat, progresiv şi eficient.

Ce fac profesorii în asemenea situaţii? Pot profesorii să-i înveţe ceva pe copiii care nu vor să înveţe? Întrebarea este retorică. Şi adevărată. O parte din condiţia/situaţia învăţământului actual ţine de această întrebare/problemă. Ce-i face pe profesori să meargă totuşi înainte, cu sacrificiu şi încăpăţânare? Şi unde-i vina lor? În pregătirea profesională, în preocuparea minimă pentru îmbunătăţirea lucrurilor? Pot ei să inventeze motivaţii într-o societate care nu ştie să ofere motivaţii? Ei sunt prinşi în relaţia dintre motivaţiile elevilor şi motivaţiile proprii, toate pândite de precaritate. Fac gesturi de apostolat sau se lasă duşi înainte de o stare inerţială, în speranţa că lucrurile se vor îmbunătăţi până la urmă, fie măcar după intrarea ţării în U. E. Paradoxal, poate rizibil, este faptul că profesorii (încă nemotivaţi financiar) trebuie să facă educaţie capitalistă (a eficienţei motivate; nu intrăm în nuanţe) trăind însă ei o condiţie idealistă, fiind obligaţi de realitatea profesiei să se comporte ca nişte idealişti. Ei, oameni fără bani, sunt invitaţi să-i formeze pe elevi în spiritul unei eficienţe bănoase. Şi lucrurile nu se limitează doar la asta.

Dacă ne oprim la aspecte negative, nu înseamnă că nu există şi şcoli frumoase, şi elevi harnici şi motivaţi, bine pregătiţi, şi dascăli veseli… Numai că asemenea aspecte sunt copleşite de deznădejdea care cuprinde tot mai mult şcoala românească, o şcoală plină de tot felul de nemulţumiri, dintre cele mai variate, venite din cele mai diverse direcţii. Aceste nemulţumiri sunt generate de o stare maladivă care nu se mai vindecă, dimpotrivă, înaintează în boală. Multă vreme a existat sentimentul că şcoala merge, că merge de la sine, dar iată că lucrurile se complică tot mai mult. Simplele operaţii cosmetice - câţiva olimpici sau elevi care învaţă în străinătate, nişte microbuze pentru învăţământul rural, o sută de lei în plus la salarul dascălului... - nu salvează situaţia. În educaţia naţională e nevoie de reconstrucţia unei motivaţii naţionale. Asta în cazul în care se poate vorbi de o responsabilitate naţională care să motiveze politica educaţională.

prof. Olimpiu NUŞFELEAN
CCD Bistriţa-Năsăud

FOTOEVENIMENT

Aspecte de la sesiunea de referate şi comunicări ştiinţifice cu tema "Modalităţi de promovare a imaginii şcolii", derulată în data de 11 martie 2008 la Şcoala Generală "Avram Iancu" din Bistriţa.

ORIGAMI - terapie pentru copiii cu nevoi educative speciale

Lumea artelor tradiţionale japoneze a reprezentat întotdeauna pentru lumea occidentală o fascinaţie, iar discipline precum ikebana - arta aranjării florilor, chanoyu - ceremonia ceaiului, origami - arta plierii hârtiei şi multe altele au simbolizat elemente ale frumuseţii şi perfecţiunii japoneze.
În România, arta plierii hârtiei este încă considerată că face parte din segmentul acelor discipline pedagogice care dezvoltă îndemânarea, uitându-se latura spirituală pe care această artă o are în ţara de origine, Japonia.
Obiectul din hârtie, spre deosebire de cel din piatră, este perisabil. El nu poate sluji eternităţii. Viaţa hârtiei, cu forma pe care o îmbracă ea, este pasageră, creează doar un moment de bucurie estetică, dincolo de care se păstrează doar memoria esenţelor. Aşadar, ceea ce se pierde în durată, arta plierii hârtiei câştigă în acuitatea trăirii estetice. Modul tradiţional de a împături hârtia colorată, pentru a reprezenta diferite animale, păsări, bărci, flori etc. obţinute prin combinaţii variate de suprafeţe şi linii, stă la baza acestei îndeletniciri. Există posibilitatea creării unei diversităţi de modele, ceea ce conferă un plus de originalitate. În afară de valoarea estetică, arta origami mai are, în viaţa cotidiană, şi una utilitară, în vestimentaţie (broşe, ornamente de păr etc.) şi în decorarea interioarelor (lămpi, tablouri, şerveţele ornamentale etc.).
Participarea la cursul de formare continuă organizat de Casa Corpului Didactic Bistriţa-Năsăud, cu tema „Modalităţi complementare de dezvoltare a abilităţilor practice - origami” nu a făcut decât să ne incite şi mai mult interesul pentru arta şi cultura japoneză. Ca profesor în învăţământul special, am privit cu oarecare reţinere aplicarea teoriei în practică, având în vedere particularităţile copiilor cu care lucrez. Ajungând la clasă şi expunându-le câteva dintre lucrările realizate în timpul cursului, am constatat că le-am stârnit interesul şi curiozitatea în încercarea de a plia hârtia pentru a obţine diferite forme. Ca urmare a acestui fapt, am inclus în cadrul orelor de terapie ocupaţională activităţi ce implicau arta origami. Standardele curriculare de performanţă presupun şi dezvoltarea receptivităţii faţă de actul cultural, formarea şi dezvoltarea gustului pentru frumos şi util. Terapia ocupaţională inclusă în programul activităţilor de recuperare şi compensare a abilităţilor copiilor cu nevoi educative speciale vizează asemenea obiective. Copiii s-au dovedit a fi receptivi şi entuziasmaţi de finalitatea lucrărilor lor, acestea fiind deosebit de frumoase şi originale. S-a realizat chiar şi o expoziţie în şcoală cu tablourile copiilor, iar cele mai originale au participat la concursul judeţean „Fantezii din hârtie”. Această participare a copiilor cu NES alături de elevii din şcolile de masă nu poate fi decât o premisă a inserţiei sociale , deziderat urmărit de învăţământul special.
Origami este o ocupaţie universală pentru orice vârstă, la orice etapă de dezvoltare a copilului, adolescentului, tânărului, omului matur... Dacă nu sunteţi siguri pe propriile puteri, indispuşi, dezamăgiţi, nesatisfăcuţi de viaţă, întâmpinaţi greutăţi la intrarea în contact cu alţii, atunci vi se recomandă cel puţin o lecţie de Origami. Origami înlătură gândurile neplăcute, grijile, vă ajută să vă eliberaţi de energia negativă, de furie şi să vă auto-descoperiţi potenţialul creator. Origami reprezintă un nou tip de activitate, care întăreşte forţele şi vă ajută să găsiţi un nou sens al vieţii.

prof. Mariana HAROSA
C.S.E.I. Beclean

Centrul Român de Muzicoterapie

Asociaţia RENINCO România anunţă formarea Grupului de iniţiativă şi lansarea proiectului Centrul Român de Muzicoterapie.
Acest proiect se derulează în parteneriat cu Centre International de Musicotherapie din Paris şi are ca obiective formarea specialiştilor români în domeniul muzicoterapiei şi organizarea primului centru românesc de muzicoterapie. Prima formare, cu ajutorul specialiştilor din Franţa, a avut loc în 2006, când au fost instruite 26 de persoane în trei module de câte 5 zile, prin generoasa contribuţie a celor şapte formatori francezi.
Odată cu lansarea Centrului Român de Muzicoterapie, se anunţă şi deschiderea celui de-al doilea stagiu de formare în muzicoterapie care va cuprinde 6 module de câte 3 zile, în lunile iulie-octombrie 2008. Formatorii vor fi şi de această dată specialişti din Franţa. La acest proiect este parteneră şi Universitatea din Bucureşti prin Centrul de Resurse pentru Consiliere Educaţională din cadrul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei.
Cursul oferă expertiza necesară în folosirea tehnicilor de muzicoterapie dar şi posibilitatea de a fi selecţionat în echipa de formatori pentru a deveni parte a proiectului şi în viitor formator în România pentru Centrul de Muzicoterapie.
Perioadele de derulare, costurile cursului şi condiţiile de selecţie a participanţilor se pot afla prin trimiterea unei scrisori de intenţie însoţită de curriculum vitae la Asociaţia RENINCO România arr@reninco.ro şi crr@reninco.ro, tel. 0213129605. (O. N.)

Învăţarea centrată pe elev
Strategie de predare-învăţare în cadrul disciplinelor tehnologice

Învăţarea centrată pe elev reprezintă o abordare a predării care presupune înlocuirea prelegerilor cu un stil de învăţare activ, integrarea programelor de învăţare ce ţin cont de ritmul propriu al elevului şi/sau situaţii de cooperare în grup, considerând că, în fond, elevul este cel responsabil pentru progresele pe care le face în ceea ce priveşte educaţia.

Învăţarea centrată pe elev înseamnă faptul că elevii învaţă atât în grupuri, cât şi individual, pentru a explora diverse probleme şi pentru a deveni persoane care folosesc în mod activ cunoştinţele.

Mediul învăţării centrate pe elev se concentrează în primul rând asupra nevoilor elevului, pe când mediul centrat pe materia de studiu se concentrează în primul rând asupra transmiterii unor cunoştinţe.

Primul pas - trecerea de la predare la învăţare - a marcat o schimbare: de la accentul pus asupra profesorului, ca persoană care oferă cunoştinţe sau instruire sau pregătire profesională, s-a trecut la situaţia în care elevul a devenit persoana care dobândeşte cunoştinţe sau abilităţi. Din receptor pasiv, elevul devine cel care cercetează activ în procesul de învăţare.

Pentru elev, al doilea pas către învăţarea centrată pe elev a însemnat un alt răspuns la întrebările: „când”, „unde”, „ce”, „cum”, şi „de ce” referitoare la procesul de învăţare. Această schimbare nu a însemnat însă faptul că, pentru elev, procesul de învăţare este total eliberat de influenţe exterioare.

S-a schimbat poziţia profesorului: în loc să fie în centrul procesului, el acţionează ca un îndrumător de pe margine.

Din acest punct de vedere, se compară extremele:

Învăţarea centrată pe elev implică numeroase avantaje, acestea incluzând:
- creşterea motivaţiei elevilor, aceştia fiind conştienţi că pot influenţa procesul de învăţare;
- eficacitate mai mare a învăţării şi a aplicării celor învăţate, aceste abordări folosind învăţarea activă;
- memorare mai bună, elevii amintindu-şi mai uşor ce au învăţat, deoarece a stăpâni înseamnă a înţelege;
- posibilitate mai mare de includere - putând fi adaptată în funcţie de potenţialul fiecărui elev, ţinând cont de faptul că fiecare individ are o capacitate de a învăţa diferit, în contexte de învăţare diferite.

prof. Speranţa UNCIU
inspector şcolar discipline tehnologice

Simpozion internaţional cu tema
PROFESIONALIZAREA CARIEREI DIDACTICE DIN PERSPECTIVA EDUCAŢIEI PERMANENTE
Bucureşti, 16-17 mai 2008

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii din Bucureşti şi Centrul Naţional de Formare a Personalului din Învăţământul Preuniversitar (CNFP) organizează simpozionul internaţional cu tema „Profesionalizarea carierei didactice din perspectiva educaţiei permanente”, simpozion ce se va derula pe trei secţiuni:

SECŢIUNEA I - Politici europene în domeniul formării continue a cadrelor didactice
- abordări europene ale formării continue a cadrelor didactice;
- cadrul european al calificărilor şi formarea continuă.

SECŢIUNEA a II-a - Formarea iniţială şi formarea continuă - continuitate şi schimbare; specificul formării continue a cadrelor didactice
- profesorul începător şi profesorul expert: statut, nevoi şi programe de formare;
- dezvoltarea metodologiei, a analizei de nevoi;
- normativitate şi creativitate în formarea cadrelor didactice; implicaţii pentru programele de formare.

SECŢIUNEA a III-a - Evaluarea calităţii în învăţământ - aspecte metodologice
- dezvoltarea profesională a cadrelor didactice şi calitatea educaţiei şcolare
- experienţe pozitive în domeniul formării continue

ETAPELE PARTICIPĂRII LA SESIUNE:

25 februarie - 30 martie – înscrierea participanţilor - (completarea formularului de înregistrare ataşat)

Documentele pot fi trimise pe e-mail la adresa: simpozion_cnfp@yahoo.com sau prin fax la nr.021 315 28 80

10 martie - 11 aprilie – trimiterea lucrărilor în formă finală de către participanţi (pe e-mail la adresa: simpozion_cnfp@yahoo.com)

4 - 22 aprilie - analiza lucrărilor şi anunţarea participanţilor

22 aprilie - 6 mai - achitarea taxei de participare şi trimiterea unei copii a documentului de plată către CNFP

Nerespectarea acestor precizări atrage după sine neînregistrarea taxei de participare şi implicit, nepublicarea comunicării în volumul sesiunii.

Lucrările acceptate vor fi publicate în volum înmânat participanţilor la deschiderea sesiunii ştiinţifice.

Condiţii pentru tehnoredactare

Lucrările vor fi tehnoredactate utilizând diacritice şi corpul de literă Times New Roman 11, Justify, la un rând.

Titlul lucrării se va scrie folosind TNR 14, aldin, centrat, urmat de numele autorul/ autorii - TNR 12, italic, centrat, afilierea instituţională.

Marginile trebuie să aibă următoarele dimensiuni: Top - 2.2 cm; Bottom - 7.5 cm; Left - 4 cm; Right - 4 cm.; Header - 1.27; Footer - 6.47 cm; Gutter - 0 cm; Gutter position left.

Layout: Headers and footers: different odd and even; different first page; header 1,27 cm; footer 6,47 cm.

Paper: Paper size A4; width 21 cm; height 29,7 cm.

Lucrarea: maximum 6 pagini, se termină pe pagină pară şi are maximum doi autori. Autorii pot participa cu o singură lucrare. Lucrările se susţin în limba română şi se transmit organizatorilor în limba română împreună cu un rezumat în limbile franceză / engleză de maximum 8 rânduri (bold, italic).

Lucrarea în formă finală se trimite ca fişier ataşat (*.doc) pe adresa de e-mail: simpozion_cnfp@yahoo.com

Taxa de participare este de 50 lei şi se va depune până la 6 mai 2008, CF 14106266, CONT IBAN RO98TREZ7015009XXX000272, Trezoreria Sector 1, Bucureşti sau la casieria CNFP; în ambele situaţii se va menţiona „SIMPOZION-CNFP”. Confirmarea plăţii : prin fax la nr. 021 315 28 80 sau prin trimiterea unei copii scanate după documentul de plată la e-mail: simpozion_cnfp@yahoo.com până la 6 mai a.c.

Pentru informaţii: CNFP, Strada: Spiru Haret, nr. 10-12, sector 1, Bucureşti, Telefon: +40.21.311.10.83, Fax: +40.21.315.28.80, www.cnfp.ro, e-mail: simpozion_cnfp@yahoo.com

Model de fişă de înscriere:

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI, FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

CENTRUL NAŢIONAL DE FORMARE A PERSONALULUI DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR

Simpozion internaţional cu tema:

PROFESIONALIZAREA CARIEREI DIDACTICE DIN PERSPECTIVA EDUCAŢIEI PERMANENTE

Talon de înregistrare pentru participanţi:

Numele şi prenumele participantului: …………………
Instituţia: ………………………………………………………..
Adresa instituţiei: ………………………………………........
Telefon/fax (fix şi mobil): …………………….................
E-mail personal: …………………………...........................
Titlul lucrării: ………………………................………………
Secţiunea: ……………………………................……………..

Violenţa - un pericol!

Violenţa este o formă naturală, spontană şi distructivă, caracteristică lumii animale, declanşată de lupta pentru existenţă, teritoriu, perpetuarea speciei, impulsionate exclusiv de instinctualitate. Dar omul, prin civilizaţie şi educaţie, a reuşit s-o înfrâneze.

Azi, constatăm cu uimire că, pe măsură ce societatea evoluează pe linie culturală şi de civilizaţie, violenţa creşte exponenţial şi ia forme paroxistice şi generalizante. Este greu de stabilit dacă întoarcerea la violenţă a animalului sau a omului primitiv reprezintă o măsură conservativă a naturii de a evita extincţia speciei, întorcând-o biologic la instinct şi violenţă, sau o simplă modalitate pentru contracararea plictisului şi a stresului oferite de o existenţă banală, călduţă şi liniştită, sau o manifestare molipsitoare a unor doctrine care propovăduiesc forţa, dreptul celui puternic de a se impune şi domina, individualismul feroce al acumulării de bunuri, dispreţul şi chiar negarea valorilor spirituale.

Violenţa se manifestă azi sub toate formele şi la toate nivelele, cu nocivitate progresivă: verbală, comportamentală şi, indirect, instituţională (legislaţii tolerante care apără o libertate fără hotare, garantându-i îngăduinţe fără enunţarea îndatoririlor, ceea ce slăbeşte autoritatea morală a societăţii şi încurajează libertinismul individual sau de grup).

Educatoare fiind, m-am întrebat dacă există violenţă şi în grădiniţă. Răspunsul a fost pozitiv: există. Este adevărat că nu la nivelul la care am fi tentaţi să credem pe moment la auzul acestui cuvânt, dar în formă diminuată, din păcate, există şi trebuie să recunoaştem acest lucru, chiar dacă procentul acestor copii este foarte mic.

La această vârstă încep să apară primele semne ale răutăţii. Când vorbim de violenţă la vârstă preşcolară, nu trebuie să ne gândim neapărat la bătaie, ci şi la vocabular violent, gesturi răutăcioase, care ne fac să ne întrebăm cum vor evolua în timp dacă nu sunt comentate, explicate, motivate, considerate nepotrivite, educate.

Manifestările de „violenţă” la vârsta preşcolară se caracterizează prin priviri răutăcioase, refuzuri categorice la unele solicitări ale colegilor, deposedarea unor copii fără acordul acestora (cu forţa) de jucării sau de alte obiecte, ridicarea mâinii asupra unui coleg, avertisment verbal („Dacă nu îmi dai jucăria, te bat”), îmbrâncirea şi, foarte rar, chiar bătaia.

Din anumite motive, cauzate de temperament, caracter, educaţie, unii copii discern încă de pe acum binele de rău. Alţi copii, din aceleaşi motive, nu pot face acest lucru şi, pe fondul unui temperament sangvinic, coleric, se află la graniţa binelui cu răul, înclinând spre rău, moment în care trebuie să intervină adultul (părinte, educatoare).

Vârsta preşcolară este vârsta propice de corectare şi formare a unui caracter paşnic, bazat pe respect reciproc. În vederea realizării acestui scop, educatoarea trebuie să ia în calcul personalitatea copilului, pe care avem menirea de a o modela în paralel cu transmiterea de cunoştinţe.

Cauzele care duc la influenţarea şi înclinarea copilului către manifestări violente sunt: violenţa verbală şi corporală în familie, emisiuni de televiziune (desene animate, filme, ştiri etc.) care promovează violenţa (unele la cel mai înalt grad, la o oră nepotrivită), exemple de bravură ale colegilor mai mari în faţa blocului, pe stradă, jucării (pistol, mitralieră, soldaţi) pe care, folosindu-le, stimulează violenţa (împuşcături, moarte). Legătura cu familia este imperios necesară în munca educativă a educatoarei. Cu tact şi măiestrie, aceasta trebuie să convingă familia (acolo unde este cazul) că trebuie diminuate sau excluse relaţiile tensionate dintre părinţi în prezenţa copilului, că trebuie să supravegheze şi să controleze programele, emisiunile TV pe care le urmăresc cei mici, că trebuie să le cumpere jucării adecvate vârstei lor, cu rol constructiv, instructiv-educativ.

Dacă ar fi ceva într-adevăr urgent şi profund de înfăptuit pentru combaterea violenţei în lumea şcolii, pentru îndepărtarea ei de la sufletele copiilor, ar trebui poate început cu reeducarea adulţilor. Lumea lor ar trebui curăţată de multe rele care îi aşteaptă pe copii dincolo de porţile şcolii.

ed. Raveca BRĂTFĂLEAN
Grădiniţa nr. 4, Bistriţa

SIMPOZION NAŢIONAL
ŞCOALA - FAMILIA – COMUNITATEA - PARTENERI ÎN EDUCAŢIE

CONCURS DE CREAŢIE PENTRU ELEVI „EU PRINTRE CEILALŢI”

Asociaţia Învăţătorilor „AMmA” Bistriţa-Năsăud, Şcoala Generală nr.1 din Bistriţa, având ca parteneri Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bistriţa-Năsăud, Casa Corpului Didactic Bistriţa-Năsăud, Centrul Judeţean de Asistenţă Psiho-pedagogică şi Primăria Municipiului Bistriţa organizează simpozionul naţional „Eu printre ceilalţi” precum şi un concurs de creaţie pentru elevi.

Manifestarea, având ca grup ţintă cadre didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar, elevi, părinţi, membri ai comunităţii, vizează dinamizarea interacţiunii dintre instituţiile locale, şcoli, cadre didactice, elevi, părinţi, comunitate, precum şi promovarea achiziţiilor şi rezultatelor individuale în domeniul educaţiei actuale.

Simpozionul se va derula în data de 10 mai 2008 la Şcoala Generală nr. 1 din Bistriţa şi are ca obiective:

- implicarea comunităţii în problemele educative ale şcolii româneşti ca şcoală europeană;
- valorificarea valenţelor creative ale elevilor;
- promovarea unor practici noi privind învăţarea;
- formarea ştiinţifică şi psiho-pedagogică a personalului didactic din învăţământul preuniversitar în contextul interculturalităţii;
- realizarea unui schimb de experienţă între şcoli;
- promovarea bunelor practici în activitatea de educare.

Înscrierea participanţilor se face până la data de 24 martie 2008 prin completarea unei fişe de înscriere şi expedierea ei prin e-mail generalaunu@bn.rdsnet.ro sau prin poştă pe adresa Şcolii Generală nr. 1, B-dul Independenţei nr. 46, Bistriţa, jud. Bistriţa-Năsăud, cod 420184.
Lucrările vor fi depuse până la data de 10 aprilie 2008 - data poştei - în format electronic (CD) semnat de autor/autori (maxim 2) pe adresa Şcolii Generale nr. 1, cu menţiunea „Pentru simpozion”. În plic se va expedia şi dovada achitării taxei de 25 lei/fiecare participant (pentru cadrele didactice care participă numai ca îndrumător la concursul de creaţie, taxa de participare este de 15 lei). Taxa se va depune în contul Asociaţiei Învăţătorilor AMmA Bistriţa-Năsăud RO29RZBR0000060007712438 deschis la Raiffeisen BANK sau prin mandat poştal pe adresa Cheţa Olimpia, str. Intr. Cireşului, nr. 1, sc. D, ap. 44, loc. Bistriţa, jud. Bistriţa-Năsăud, cod 420172, specificându-se „taxa participare simpozion”.

Nu se acceptă participarea colegilor din judeţul Bistriţa-Năsăud prin trimiterea lucrărilor, ci doar prin participarea lor directă.

Redactarea lucrărilor se va face pe format A4, pe o singură parte, la un rând, cu margini egale de 20 mm (text aliniat „justified”) cu caractere româneşti; titlul va fi scris cu majuscule (Times New Roman 16 Bold), centrat; la două rânduri de titlu se va scrie autorul şi instituţia (Times New Roman 12); la două rânduri de numele autorului se începe scrierea textului (Times New Roman 12). Bibliografia se va consemna la sfârşit, în ordinea alfabetică a autorilor.

NOTĂ: Organizatorii se aşteaptă ca referatele să conţină exemple de bune practici care să ilustreze activitatea la clasă, experienţa didactică, rezultate obţinute. Lucrarea va avea maxim 6 pagini. Se asigură suport tehnic pentru prezentare: computer, videoproiector, flip-chart.

Simpozionul se va derula pe două secţiuni:
1. Simpozion:
- lucrări cu tematica generală „Educaţia copiilor prin prisma celor trei parteneri: şcoala, familia, comunitatea”;
- proiecte şi parteneriate şcoală/cadre didactice-familie-comunitate.

2. Concurs de creaţie pentru elevi: „Eu printre ceilalţi”
- creaţii literare - versuri sau proză - pentru elevii claselor V – XII;
- creaţii plastice - tehnică la alegere - pentru participanţii din ciclul preprimar şi primar.

Fiecare cadru didactic poate participa cu cel mult trei lucrări ale elevilor pe care îi îndrumă, la fiecare secţiune. Creaţiile literare nu vor depăşi o pagina A4 şi vor respecta aceleaşi reguli de tehnoredactare ca lucrările pentru simpozion. Pe spatele lucrării se vor specifica numele şi prenumele elevului, clasa, şcoala, îndrumător. Pentru secţiunea plastică, planşa în format A4 va fi trimisă în folie de protecţie şi va conţine titlul lucrării, datele de identificare ale realizatorului: nume şi prenume, clasa, şcoala, îndrumător. Aceste date vor fi scrise citeţ pe spatele lucrării, în colţul din dreapta jos.

Persoane de contact:
Simpozion: prof. Monica Pop - 0263213089 sau 0745654113; pmonica10@yahoo.com; înv. Maria Petrina - 0744259678; maripetrina@yahoo.com; prof. drd. Scridon Corina - 0263238278; 0766360187; c_scridon@yahoo.com;
Concurs: prof. Liana Bâz - 0263214238 sau 0746182306; lianabazliana@yahoo.com; înv. Valeria Buta - 0748365770; valeria_buta@yahoo.com; înv. Lucia Candale - 0743300059; bogdancandale@yahoo.com.

Bilingvismul şi problemele de limbaj sunt două domenii care nu au nici o legătură

„Bilingvismul este un privilegiu şi trebuie să fie încurajat”
Claude Hagège

• Există tulburări de limbaj în cazul bilingvismului mai mari decât în cazul monolingvismului?
• Are consecinţe negative bilingvismul asupra inteligenţei, limbajului?
• Duce bilingvismul la un amestec sau o confuzie în limbaj?
• Dacă există studii care arată efectele nefaste ale bilingvismului, trebuie să le şi credem?
• Este bilingvismul un atu sau o problemă?
• Există o legătură între bilingvism şi eşecul şcolar?

Nu dorim să afectăm prin acest articol imaginea vreunui logoped din România. Şi noi, la rândul nostru, am crezut în acest mit o perioadă de timp. Toţi am învăţat la logopedie că o cauză a unor tulburări de limbaj este bilingvismul. Cine nu a auzit la ora de logopedie că balbismul poate să fie cauzat de bilingvism? Este adevărat că bilingvismul poate contribui la acesta... doar în cazul în care este un factor de stres pentru copil (nu ne referim la aceasta în acest articol). Pentru acest caz, soluţia este să lăsaţi copilul să aleagă limba în care doreşte să comunice şi nu să-i impuneţi una anumită. Nu este nici vina profesorilor noştri care ne-au transmis aceste cunoştinţe. Inclusiv în Franţa există o bogată literatură care spune acest lucru şi nu numai. În SUA, prin ani 60, apare un prim studiu care concluziona că bilingvismul are o influenţă negativă asupra inteligenţei. În Suedia, la fel, există studii care identifică bilingvismul ca sursa de probleme. În lumea logopezilor persistă încă acest mit…

Nu dorim să prezentăm aceste studii, deoarece ele nu respectă rigorile ştiinţifice (nu se poate, de exemplu, compara inteligenţa unui copil imigrant, care este în proces de învăţare a unei limbi, cu teste de inteligenţă în limba nou învăţată). Dacă doriţi să aprofundaţi acest subiect, găsiţi la bibliografie, cartea Barbarei Abdelilah-Bauer, în care sunt tratate erorile acestor studii.

Aceste studii au dus însă la dezvoltarea şi perpetuarea unor concepţii deficiente care persistă până în ziua de azi şi pe care le găsiţi exprimate în prima parte a articolului.

Iată câteva din concluziile prezentate la „colloque de la FLAREP (Fédération des Langues Régionales dans l’Enseignement Public) organizat la Universitatea Perpignan în octombrie 2006, concluzii unanime la care au ajuns diferiţi cercetători.

• dislexia nu se naşte din bilingvism. Cercetări recente utilizând imageria cerebrală au arătat că învăţământul bilingv nu duce la dislexie. Dislexia, potrivit acestor studii, este rezultatul unor mici anomali neuronale deci bilingvismul nu poate să fie făcut răspunzător de aceste anomali;
• şcolarizarea bilingvă nu agravează dificultăţile copilului dislexic iar un copil dislexic retras dintr-un mediu bilingv nu va avea ca rezultat dispariţia problemelor sale. Deci, chiar dacă copilul dvs. are dislexie iar dumneavoastră vă veţi decide să vă adresaţi copilului doar într-o limbă, această decizie nu va maximiza cu nimic tratamentul logopedic;
• statistica arată că 5% dintre copii prezintă tulburări de limbaj, fie că sunt bilingvi, fie că nu. Copiii care asimilează a doua limbă de la naştere, conform unui studiu, pronunţă primele cuvinte ca şi ceilalţi (deci nu există o întârziere în apariţia limbajului faţă de normă.) Stadiile dezvoltării pentru copiii bilingvi corespund cu cele ale copiilor monolingvi. Mici întârzieri sau diferenţe faţă de standard există atât la copiii bilingvi cât şi la monolingvi.
• altă serie de teste pe clase cu copii bilingvi dintr-un studiu condus de logopeda Nathalie Richard în care aceasta urmărea ipoteza conform căreia bilingvismul este responsabil de unele tulburări de limbaj a dus la aceeaşi concluzie negativă (bilingvismul nu este responsabil de acestea);
• “…cercetările actuale admit în general că bilingvismul este un atu şi nu o problemă…”, Alexandre Duchêne - Institut de linguistique, Université de Neuchatel, Service médico-pédagogique, Genève. et Bernard Py Centre de Linguistique Appliquée, Université de Neuchatel;
• s-a constatat prin diverse studii din ţări diferite că copiii bilingvi au o gândire mai creativă, mai flexibilă şi mai deschisă faţă de copiii monolingvi.

Recomandări pentru părinţii care se găsesc în situaţia bilingvismului:

• introducerea mediului bilingv este recomandată chiar înainte de naştere. „Zidul abdominal” nu este etanş, el este penetrat de undele sonore iar fetusul are în ultimele luni un auz fin. Creierul acestuia, prin organele de simţ auditive, aude, ascultă, înregistrează sunetele externe. Cercetările au demonstrat influenţa pozitivă a limbajului mamei şi a tatălui încă din această perioadă;
• pentru un bilingvism reuşit, trebuie ca bebeluşul dumneavoastră să fie confruntat zilnic cu cele două limbi într-o proporţie relativ egală. Deci, alocaţi acelaşi timp pentru ambele limbi;
• cercetările actuale spun că învăţarea unei limbi în copilărie este foarte uşoară însă aceasta se pierde la fel de uşor dacă nu mai este exersată. Deci, dacă aţi început acest demers, nu abandonaţi, ci perseveraţi;
• cercetările spun că imersiunea într-o altă limbă, cu cât se face mai precoce, cu atât stadiul atins în respectiva limbă este mai elevat;
• trebuie să ştiţi faptul că, în cursul primelor luni de viaţă, copiii sunt capabili de recunoaşterea sunetelor care nu sunt prezente în limba maternă (creierul copilului conţine în mod virtual toate fonemele prezente la specia umană). Un experiment a demonstrat că aceştia pot face distincţie între oarecare diferenţe fonematice din altă limbă, în timp ce adulţii sunt incapabili de a face aceste distincţii (asta înseamnă că auzul fonematic este mai dezvoltat la copil decât la adult);
• trebuie să înţelegeţi că aceste capacităţi de diferenţiere fonematică a sunetelor unei limbi care nu se găsesc în mediu (care sunt străine) se pierd progresiv. În jurul vârstei de 10-12 luni, are loc o reorganizare a capacităţilor perceptive care au ca rezultat concentrarea exclusivă pe sunetele limbi materne.

Ştiaţi că:

• pentru a explora capacităţile perceptive a unui bebeluş, cercetătorii folosesc o metodă ingenioasă: „exploatând nevoia de supt, ei au elaborat o metodă de „sugere non nutritivă”: bebeluşul primeşte o tetină legată la instrumente de măsură, iar cercetătorii îl fac să asculte diferite sunete măsurând intensitatea suptului la fiecare schimbare de sunet.” Astfel, o echipă franceză a putut arăta că bebeluşul de câteva zile are o percepţie foarte fină, deoarece este capabil să audă, să înţeleagă diferenţa între fonemele „p şi b”, „t şi d”, „g sau c”;
• bebeluşii sunt foarte sensibili şi la prozodie (modul de pronunţare a silabelor). Graţie acestei sensibilităţi, bebeluşul nou născut recunoaşte vocea mamei dintre alte voci feminine din aceeaşi limbă sau dintr-o limbă diferită;
• strigătul, apoi vocalizele emise de un bebe, se îmbogăţesc şi duc în final în jurul vârstei de 6 luni la apariţia gânguritului (serii de consoane şi vocale... mama, baba...), iar în jurul vârstei de 7 luni acest gângurit este specific deja limbii native;
• bilingvismul poate întârzia instalarea demenţei cu până la 4 ani. Studiul a fost realizat de psihologul Dr. Fergus Craik şi neurologul Dr. Morris Freedman. Ei au observat instalarea demenţei la grupul de bătrâni monolingvi în jurul vârstei de 71.4 ani, iar la grupul bilingv la 75.5 ani. Studiul a fost publicat în februarie 2007 în Neuropsychologia (Vol.45, No.2);
• Un studiu realizat de Ellen Bialystok, Gigi Luk şi Ernest Kwan (York University) sugerează faptul că un copil bilingv învaţă să citească mai repede decât cel monolingv. Ellen Bialystok încurajează părinţii să vorbească acasă cu copilul limba lor maternă. Studiul se numeşte, "Bilingualism, Biliteracy and Learning to Read: Interactions among Languages and Writing Systems", şi a fost publicat în volumul 9, nr.1 din “Journal Scientific Studies of Reading”.

prof. Alina OSTROVAN
prof. Natanael DOBRA

Începuturile învăţământului în Blăjenii de Jos

Documentele vremii, păstrate în arhive, atestă faptul că începutul învăţământului românesc în judeţ, sub forma unor şcoli obşteşti, este mai vechi decât cel înfiinţat pe baza unor legi.

Dascăli cu dragoste de neam şi de limba strămoşească învaţă slova cărţii în case particulare, în tinzile bisericeşti, contribuind la păstrarea şi dezvoltarea limbii şi culturii române.

Conscrierea Parohiei greco-răsăritene Blasfaleul de Zsos, Protopopiatul Borgoului, din 1849, arată că în acest sat „Shola nu este, nice Dascăl”.

„Conscrierea Parohiei greco-răsăritene Blasfaleul de Zsos din Protopopiatul Borgoului întocmitu cu sfârşitul anului 1849:

Blasfaleul de Zsos 1849
Ioan Kiffa parochus locii”

Spre sfârşitul anului 1849, acelaşi parochus locii Ioan Kiffa trimite administratorului protopopiatului un tabel: „La Blasfaleul de Zsos se află prunci cari sântu de vârstă de a umbla la sholă (fiind prezentată în acest document o listă cu 50 de copii). Şi dintre aceşteia 24 sunt săraci, cari nu pot să u(m)ble la sholă, iară şi ceilalţi nu umblă că putere n-au să facă shola şi să ţie Dascăl.

1849 Ioan Kiffa parochus la Brasfaleul de Zsos”

În Blasfaleul de Zsos (Blăjenii de Jos), cititul şi scrisul se învaţă din 1850, când s-au deschis cursurile „Şcölei săteşti confesionale”, unde primul dascăl a fost Gabriel Kiffa, localnic. În anul 1851, Terentie Bogath, protopop, trimite o adresă spre toate şcolile din Protopopiatul Văii Bârgăului, deci şi spre Blastfaleul de Jos, în care se cere preoţilor şi dascălilor să trimită „în grabă” situaţia examenului de iarnă, pentru Cursul de iarnă:

„Cinstiţi Domni Preoţi şi Dascăli săteşti din acest Protopopiat

După Porunca pre luminat Domnului Director Maise Fulea, cu tărie ni să porunceşce, ca fiecare Dascăl sau Kantor cari au învăţat pruncii şi pruncesele în fieşcare sat în cursul acest de iarnă, până în vreme de 8 zile, începând de astăz, să trimeată incoace Tabella peste pruncii şi pruncesele cari au u(m)blat la Şcoala sătească, după forma Tabellei aici alăturate şi acesta supt propriul răspuns al Parochului locului. Şi parochul ca Khatehet împreună cu dascalu vor iscăli acea Tabella şi făra de atrece termenul pusu, vor trimite încoace negreşit. aceasta vine a să pune la Protocol”

Mijloceni 15 Aprilu 1851

La
Domni Preoţi şi Dascăli săteşti din
Galaţiu
Kentelce (Chintelnic)
Sfântulu
Brasfaleul de Zsos
Brasfaleul de Sus şi Caila şi de aici la Mijloceni
Exoffo (din oficiu)

Aici va însemna fieşcare zioa primirii trimiterii mai încolo
1. Am primit Porunka în 19 April şi am trimis în 20 spre Thomas Rusz..................
.................................................................
4. La Basfaleul de Zsos am primit în 24 April şi am trimis în 25 1851

Gabriel Kiffa, Dascăl m.p”

Această circulară reprezintă primul document care confirmă începuturile învăţământului românesc în Blasfaleul de Jos. Situaţia cerută şi trimisă de învăţătorul Gabriel Kiffa este un tabel cu numărul, numele, prenumele şi clasificarea celor dintâi elevi ai şcolii din Blăjenii de Jos, constituind, practic, primul catalog al Şcolii confesionale greco-orientale din Blasfaleul de Jos. Din tabel reiese faptul că 36 de „prunci şi pruncese” au început şcoala în anul 1850, iar 13 „pruncese” s-au înscris la şcoală în 1851.

Şcoala a funcţionat într-o clădire veche până in 1914, când a fost demolată şi, pe acelaşi loc, s-a construit o clădire nouă pentru şcoală. În noua locaţie se vor tine cursuri până în 1960, când un conac a fost transformat în şcoală.

Cursurile se desfăşoară fără întrerupere până în anul şcolar 1882-1883, aşa cum relatează documentele vremii. Atrag la aceste însemnări pitorescul exprimării, curăţenia limbii şi preocupările veşnic actuale ale celor care slujesc învăţătura. Pentru exemplificare, vom reproduce şi alte documente, care întregesc imaginea şcolii româneşti din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea.

În anul 1852, la 16 octombrie este trimisă către Protopopiat, următoarea înştiinţare:

„Maria ta prea cinstite Protopoape!
După porunca primită, la Brafaleul de Giosu să află:
1. Prunci buni de u(m)blat la şcoală 52: copii 25 şi copile27, cari toţi umblă;
2. Cei ce au eşit dela şcoală sunt 48 carii în sărbători umblă la repetiţie şi catehizaţie: bărbaţi 31, fete 17;
3. Casă de şcoală este şi aceia are 3 încăperi: casa dintâi are 4 stângini în lung, 3½ în curmeziş; a 2-a încăpere, tinda are 2 stângini în lung şi 3½ în curmeziş; a 3-a încăpere, casa Dascălului are 3½ în lung şi 3½ în curmeziş, iară îndatorat în conservarea ei în sat este numit Domnul Paroch Ioan Kiffa;
4. Dascăl este Thanase Kiffa, fiul Parochului local, întărit de la Comisariat numai acum de nou. Ştie limba românească foarte bine, nemţiască foarte bine, simbrie are 14 fl.a.v.
5. Casă şi familii se află 55 şi suflete 482

Ioan Kiffa, parochus locii
Brasfaleul de Giosu
16 octomber 1852”

Din 1853 ne parvine un „conspect” despre şcoală, din care aflăm numele dascălului, atitudinea lui faţă de şcoală şi numărul populaţiei şcolare:

„Conspectulu
Scolare despre starea scoalei, numele, leafa, harnicia Dascălului şi numerul tinerimei scolare de ambele secsele şi sporiul făcut

Ioan Kiffa Also Balasfalva, 26 December 1852

Cele mai multe documente dintre anii 1853 şi 1882 sunt circulare, planificări ale examenelor de iarnă şi vară trimise de „inspectorul districtului scolei”, Ioan Buzdug, „administrator protopopial”, şi răspunsurile trimise de învăţătorii Afthanasiu (Thanase) Kiffa (1853 – 1869), Simeon Chiffa (1869 – 1874), Simeon Todoranu (1874 – 1885).
În februarie 1882, şcoala este inspectată de administratorul protopresbiteratului Bistriţei, Ioan Buzdug, care întocmeşte următorul raport:

„Despre visitaţiunea scoleloru gr. -or. din protopresbiteratul Bistriţei

10 martie 1882, Ioan Buzdug adm. ppresb.”

Semestrul al doilea al anului şcolar 1882/1883 este marcat de neînţelegeri dintre învăţătorul Simion Todoranu şi Comitetul şcolar comunal, legate de stabilirea salariului învăţătorului. Din însărcinarea preotului local Ioan Kiffa, Partenie Filip, membru al comitetului sătesc, închide şcoala. După o perioadă de reclamaţii venite din partea ambelor părţi şi păstrate în arhive, prin intervenţia arhiepiscopului Transilvaniei, protopopul Ioan Buzdug, administratorul tractului Bistriţei, repune în drepturi pe învăţător şi deschide şcoala, iar examenul de vară decurge fără incidente, la 16 mai 1883.

Pentru că salariul învăţătorului pentru anul şcolar anterior nu a fost achitat, anul şcolar 1883-1884 nu a mai început, şcoala rămânând închisă.

Preotul Ioan Kiffa face mai multe demersuri pe lângă administratorul protopresbiteratului Bistriţei, Ioan Buzdug pentru organizarea unui „concurs pentru postul de învăţător în Blaşfaleul de Giosu”( 28 august 1883, 11 septembrie 1883; 4 octombrie 1883).

Ca urmare, postul este scos pentru ocupare prin concurs:

„Prea Venerabilului Consistoriu!
Dupa ce înveţietorii provisori din Blasfaleul de Giosu şi Simotelnicu n(-)au făcutu destulu şi dupa ce în decursulu câtu au fostu ca învetietori n(-)au făcutu cu elevii nice un progresu... subscernu, cu celu mai profundu respect, concursul pentru îndeplinirea aceloru posturi, până la 20/10 a.c. şi anume:
a. în parohia Blasfaleul de Giosu cu venitu anualu de 100 fl.v.a.
b. în parohia Simotelnicu cu venitu anualu de 135 fl. v. a.
Doritorii de a ocupa acestea posturi au de a(-)şi înainta supliceloru la subsem-natulu officiu ppesc. până la terminulu susuindicatu.

Officiul ppescu gr. or
Dioseni 26/9/1883
Ioan Buzdug adm ppesc.”

Pentru postul din Blasfaleul de Giosu nu se prezintă nici un concurent şi şcoala rămâne închisă. Arhiepiscopul Transivaniei, Miron Romanul trimite administratorului Ioan Buzdug însărcinarea de a deschide şcoala:

„Mult Onorate D-le Administrator!

Inspectoratul de scoale din comitatul Bistriţa - Năsăud arată sub 3 Decembre a.c. că în Blasfaleul inferior, în urma frecărilor provocate de capelanul Iacob Chiffa, învătământul nu s(-)a deschis. D-ta primesci însărcinarea ca numaidecât să deschizi scoala din numita comună.

Decembre 1883
Miron Romanul, Sibiu

Învăţătorul Simion Todoranu este chemat la post şi şcoala s-a deschis la 5 decembrie 1883, aşa cum reiese din confirmarea făcută de preotul Ioan Kiffa:

„Mult onorate Officiu al Bistriţei, în Borgo Dioseni
În urma provocării D-Voastre, prin primariul comunal, Spătari Grigorie fu provocat Simion Todoranu ca să înceapă învăţământul numai decât cu copii în Scoală. Apoi dumnealui l(-)a deschis la 5 Decembre.

12/12 1883
Ioan Kiffa
Parochus locii”

Din această data, învăţământul în comună nu a mai cunoscut întreruperi, aşa cum consemnează documentele păstrate.

În 1884 erau în sat 60 copii de şcoală, din care 53 intre 6-12 ani şi 7 între 12-15 ani. La sfârşitul anului şcolar, toţi elevii au fost clasificaţi şi numai 15 au lipsit sporadic.

Din documente aflăm şi numele învăţătorilor: Ioan Rus din Chintelnic, de pregătire „cleric absolut” (1885-1900), Vasile Bocşa (1900-1906), Nicolae Bogdan (1907-19089, Nicolae Enciu (1909-1910), Ioan Zinveliu (1911-1914), Vasilie Ţinţe (1914-1917), Gheorghe Pop (1917-1919), Ioan Chiffa (1919-1935), Dumitru Turcu (1936-1940).

La inspecţia din 19 septembrie 1913, forurile superioare sibiene constată pentru şcoala din Blasfaleul inferior următoarele:

„Edificiul şcolar şi dependinţele nu sunt în regulă; frecvenţa şcoalei este neregulată; vacanţele sunt prea lungi; nu există bibliotecă şcolară, nu există grădină şcolară; raportul dintre preot şi învăţător este detestabil”.

S–au făcut demersurile necesare şi a fost ridicată o nouă clădire pentru şcoală, inaugurată la 22 aprilie 1914. Din 1914 s-au desfăşurat cursuri pentru alfabetizarea adulţilor.

Din 1924, şcoala, patronată până atunci de biserică, trece în patrimoniul statului şi se va numi Şcoala Elementară Blăjenii de Jos. Pentru prima oară pe ştampila şcolii apare denumirea actuală a satului.

Între 1940-1944, cursurile Şcolii elementare din Blăjenii de Jos s-au ţinut în limba maghiară. Situaţia şcolară pentru anii 1940-1941 şi 1941-1942 este trecută în limba maghiară în Registrul matricol al şcolii. Pentru 1942-1943 şi 1943-1944, situaţia şcolară nu a fost consemnată în Registrul matricol. În arhiva Bisericii ortodoxe din Blăjenii de Jos există o situaţie care se referă la numărul elevilor de şcoală, în cei doi ani: „Erau elevi care umblau la şcoală 56, din care 3 (un băiat şi 2 fete) erau duşi la şcoli secundare; 3 copii au rămas fără şcoală. În 1944 din totalul populaţiei de peste 18 ani, ştiau să scrie şi să citească 143 bărbaţi şi 152 femei.”

prof. Olivia DUICU
Şc. Gen. nr. 4, Bistriţa