Februarie 2008

„Nu încerca să complici un lucru pentru a-l înţelege, ci simplifică-l, îţi va fi mai uşor.” (Socrate)

EDITORIAL

Provocarea educaţională contemporană
(aspecte)

Schimbările sociale obligă individul la adaptare, la integrarea în diverse forme de comunitate, la adoptarea de roluri, funcţii şi poziţii sociale. De aceea individul trebuie să înveţe mereu, să fie receptiv la nou, la schimbare, să-şi perfecţioneze relaţiile de comunicare, să construiască noi tipuri de relaţii. În familie, părinţii au rolul de a crea mediul, de a-l organiza, de a-i dezvălui copilului realitatea apropiată şi cea imediată pentru ca acesta să poată, într-un final, să-şi contureze propria identitate. În instituţiile de învăţământ, la orice nivel, se creează o relaţie de dependenţă între elevi şi profesori. Nu degeaba elevul din clasele primare va imita comportamentul educatorilor/învăţătorilor. Mai târziu însă, elevul devine mai selectiv şi critic în aprecieri.

Şcoala are un rol esenţial în devenirea socială a individului, având răspunderi şi responsabilităţi de pregătire pentru viaţă a tinerei generaţii. Un curriculum inadecvat, un dezechilibru sub raportul managementului resurselor sunt factori care pot crea blocaje. Deseori învăţământul românesc creează repulsie faţă de învăţare, în loc să creeze şi să susţină motivaţia pozitivă sau obligă la memorări mecanice în loc să stimuleze curiozitatea pentru cunoaştere.

Eficienţa acţiunii profesorului este dependentă de creativitatea sau lipsa lui de creativitate, de receptivitate, de progresele înregistrate în dezvoltarea aptitudinilor sale didactice. Profesorul şi colectivul de elevi formează un ansamblu în cadrul căruia se stabilesc relaţii complexe. Orientările educaţionale postmoderne nu neagă rolul de autoritate al profesorului, considerat în continuare conducătorul învăţării, ci prevăd posibilitatea colectivului de elevi de a se autoorganiza. Astfel, profesorul trebuie să-şi adapteze mereu comportamentul la situaţia clasei.

Dacă şcoala tradiţională marşa pe ideea strictă de autoritate care conduce, astăzi, procesul educaţional este centrat pe relaţiile ce se creează între emiţător şi receptor, roluri de interdependenţă. Profesorul nu va intra la catedră cu un bagaj de cunoştinţe de specialitate sau de psihopedagogie şi va ieşi tot cu acestea. Dimpotrivă, fiecare zi, fiecare colectiv sau oră aduce perspective noi.

Astfel, trebuie să admitem că, de multe ori, elevii învaţă mai bine de la cei de aceeaşi vârstă, decât de la adulţi. Chiar dacă pentru unii dascăli, poate, rolul de conducător al învăţării este primordial, nu trebuie scăpat din vedere că beneficiarul procesului educaţional este în cele din urmă elevul. Dascălul pare să aibă o prezenţă minimă la clasă, dar adesea rolul de dirijor/coordonator este unul mult mai fructuos, din punct de vedere al îmbogăţirii propriilor achiziţii.

Învăţarea prin cooperare devine aşadar o constantă a procesului educaţional. Elevii îşi maximizează propria învăţare şi pe a celorlalţi, devin dependenţi, într-un mod pozitiv, unii de ceilalţi. Într-o sarcină de lucru, indiferent de disciplină, elevii vor ajunge singuri la concluziile pe care anterior profesorul le impusese. Mai mult, ei adaugă propria lor percepţie la actul de cunoaştere, precum şi concluziile întregului grup. Învăţământul tradiţional nu a pregătit suficient elevul pentru cooperare, în condiţiile în care chiar şi sarcinile vieţii sociale presupun munca în echipă. Învăţarea prin cooperare nu se doreşte o alternativă a învăţării competitive, ci, într-o oarecare măsură, o încercare de a educa spiritul de solidaritate şi de luptă împotriva egoismului. Am remarcat că, într-un grup format cu predilecţie din elevi foarte buni şi, să spunem, doar unul mai slab, primii vor încerca să-l readucă pe cel din urmă deasupra „liniei de plutire”. Desigur, acest lucru nu se va întâmpla de la prima tentativă. Procesul de educare în vederea cooperării este unul anevoios şi presupune un efort considerabil din partea profesorului căruia îi revin noi atribuţii şi responsabilităţi. Elevul va deveni competitiv dar cu el însuşi, putând să-şi autoevalueze progresul. Având efecte stimulative asupra productivităţii, competiţia este un proces necesar, inerent oricăror acţiuni, deci nu trebuie înlăturată, ci doar controlată.

Specificul psihosocial al muncii în echipă constă în faptul că procesul cunoaşterii şi cel de aplicare a cunoştinţelor se realizează în contextul consolidării şi modificării relaţiilor interpersonale şi al dezvoltării sociabilităţii. Chiar şi situaţiile conflictuale se pot aplana prin intermediul cooperării, elevii înşişi fiind factori decizionali excelenţi în recompensarea atitudinilor sociale şi sancţionarea comportamentelor inadecvate.

Chiar dacă poate părea dificil la început, lucrul în echipă nu aduce decât satisfacţii în momentul în care fiecare dintre indivizii implicaţi au conştientizat importanţa cooperării şi propriile responsabilităţi. Dificultăţile care apar pot fi de ordin afectiv, deoarece elevii foarte buni fie au tendinţa de a domina, fie de a aplatiza propriul efort. În altă ordine de idei, apare difuzia inegală de responsabilităţi în cadrul grupului sau dificultatea de a evalua individual. Procesul de învăţare prin cooperare va avea ca determinanţi stabilirea condiţiilor de muncă, climatului afectiv, trăsăturile individuale ale personalităţii, precum şi particularităţile pedagogului.

Profesorul are o poziţie proeminentă în clasă, deoarece este învestit cu putere şi este răspunzător pentru formarea tinerei generaţii. Modul în care el decide să-şi exercite autoritatea este dependent şi de calităţile sale profesionale, psihologice sau psihosociale. Aceste calităţi, precum şi tonul relaţiilor pe care le stabileşte cu elevii şi le promovează în rândul lor sau climatul socio-afectiv al clasei pot fi generatoare de blocaje sau, dimpotrivă, factori determinanţi în procesul formării conştiinţei de sine, a capacităţii de cunoaştere şi autoapreciere, premise ale definirii personalităţii.

prof. Roxana CHIŞU
Şc. Gen. „Grigore Silaşi”, Beclean

ANUNŢ

INSPECTORATUL ŞCOLAR AL JUDEŢULUI BISTRIŢA-NĂSĂUD a publicat în SEAP în data de 07.02.2008 anunţul de participare numărul 42934 – anunţ ce implică un contract de achiziţii publice „Pregătire şi livrare gustări pentru copii în sistem catering”.
Clasificare CPV: 55524000-9 Servicii de catering pentru şcoli.
Termen limită pentru primirea ofertelor: 07.03.2008 ora 1100.
Data deschiderii ofertelor: 07.03.2008 ora 1200.
Contractul se înscrie în cadrul proiectului PHARE/2005/017-553.01.01.02 „Împreună pentru o Educaţie Deschisă Tuturor”.
Agenţii economici interesaţi pot obţine documentaţia pentru elaborarea ofertei de la sediul Inspectoratului Şcolar al Judeţului Bistriţa-Năsăud, str. 1 Decembrie nr.5.

Inspector Şcolar General,
prof. Mihai MUREŞAN

Formarea unui comportament proactiv al elevilor bazat pe respectarea drepturilor omului

Din tabloul contradictoriu al lumii contemporane, se desprinde cu putere dreptul imprescriptibil al fiecărui popor de a-şi păstra identitatea culturală, dreptul la educaţie şi cultură, la accesul neîngrădit la cuceririle ştiinţei şi tehnicii moderne, ca mod al afirmării sale independente şi al participării active la schimbul mondial de valori materiale şi spirituale. Totodată, formarea omului, a personalităţii sale, se impune tot mai puternic celor care, pe diferite meridiane, elaborează parametrii unei noi strategii a dezvoltării, deoarece dezvoltarea înseamnă în primul rând formarea acelui potenţial uman fără de care progresul unei naţiuni este clădit pe nisip.

A asigura continuitatea şi a favoriza reînnoirea fiecărei societăţi, respectând geniul ei creator - iată misiunea esenţială a educaţiei, în dubla sa funcţie de reproducţie socială şi de inovaţie; într-adevăr, mai ales acum, când suntem membri cu drepturi depline ai Uniunii Europene, mai mult decât oricare altă instituţie, şcoala este aceea care transmite şi perpetuează moştenirea culturală a fiecărui popor, pregătind în acelaşi timp procesul de reînnoire, deoarece ea formează atitudini şi aptitudini de care avem nevoie pentru a lua parte la transformările sociale inerente. Dar însăşi viteza schimbărilor sociale şi economice contemporane, progresul accelerat al cunoaşterii, mai ales în ştiinţă şi tehnică, şi aplicaţiile într-un număr tot mai variat de domenii, complexitatea crescândă a diferitelor societăţi, intensificarea schimburilor şi influenţelor interculturale fac astăzi ca îndeplinirea acestei duble misiuni să pară un fel de provocare.

În mod indiscutabil, una dintre trăsăturile principale ale acestui început de secol XXI este recunoaşterea faptului că educaţia constituie un drept fundamental al indivizilor şi o condiţie a progresului social. Această recunoaştere universală explică avântul fără precedent al educaţiei în întreaga lume, în ultimele decenii.

Totuşi, în ciuda progreselor substanţiale înregistrate, în multe ţări democratizarea educaţiei nu a fost încă realizată. În plus, faţă de persistenţa analfabetismului, care este una dintre cele mai grave inegalităţi ce caracterizează lumea actuală, mai există încă diferenţe considerabile în ceea ce priveşte posibilităţile de acces la educaţie. Inegalitatea apasă în special asupra regiunilor rurale, chiar dacă, în privinţa şcolarizării, locuitorii anumitor periferii urbane, persoanele cu handicap, anumite minorităţi, muncitorii imigranţi şi refugiaţii sunt de asemenea defavorizaţi. Gratuitatea tuturor nivelurilor şi tipurilor de educaţie este departe de a fi fost asigurată peste tot iar, în anumite cazuri, răspândirea educaţiei a favorizat în special păturile prospere ale populaţiei. În acest sens, limitele unui egalitarism care s-ar mulţumi să ofere tuturor aceleaşi posibilităţi de acces, fără a ţine seama de inegalităţile sau diferenţele iniţiale, încep să fie mai bine sesizate: a devenit evident faptul că democratizarea educaţiei nu trebuie interpretată doar în termeni cantitativi, ci că scopul ei trebuie, de fapt, să fie acela de a asigura fiecăruia cele mai bune şanse. Aceasta implică, fără îndoială, luarea unor măsuri speciale în favoarea celor care, din cauza rasei, sexului, originii sau apartenenţei lor socio-culturale, nu pot profita din plin şi în condiţii de egalitate de educaţia ce le este oferită. În aceeaşi ordine de idei, trebuie depuse eforturi pentru a uşura modalităţile de trecere de la o filieră sau de la un tip de educaţie la altul, pentru a uşura reorientarea în perioada studiilor şi a asigura astfel valorificarea adecvată a aptitudinilor.

Dar, dacă educaţiei îi revine dreptul să vizeze afirmarea deplină a individului, acordându-i posibilitatea unui control sporit asupra mediului său înconjurător şi ajutându-l să-şi dezvolte talentele şi aptitudinile specifice, ea trebuie totodată să formeze, şi aceasta începând cu vârsta cea mai fragedă, atitudini de toleranţă, dreptate şi solidaritate. În momentul în care o parte importantă a omenirii cunoaşte explozii reînnoite de violenţă, sub diferite forme, când se perpetuează violări flagrante ale drepturilor omului, se resimte în mod deosebit nevoia de a da sau a reda educaţiei civice şi morale locul cuvenit. Dar o astfel de educaţie pune probleme serioase atunci când creşte prăpastia dintre morala învăţată şi cea trăită în familie şi societate. Aşadar, în anii ce vor urma, educaţia din România va trebui să promoveze atitudini şi valori corespunzând realităţilor, cerinţelor şi aspiraţiilor unei societăţi în schimbare.

Aceasta nu înseamnă însă să renunţăm la identitatea noastră culturală, care este un bun comun, un drept dobândit în timp, deoarece în toate regiunile Europei, identitatea culturală apare de acum ca una dintre forţele motrice ale istoriei; nu reprezintă o moştenire fosilizată, nici un simplu repertoriu de tradiţii, ci un proces intern dinamic, prin care o societate se autocreează permanent, hrănindu-se din diversitatea internă conştient şi voluntar acceptată şi primind, asimilând şi, la nevoie, metamorfozând contribuţiile venite din exterior. Departe de a coincide cu retragerea într-un trecut imuabil şi cu autoclaustrarea, identitatea culturală trebuie să promoveze o sinteză vie, originală şi permanent reînnoită. Identitatea aceasta apare tot mai mult ca un drept la progres al indivizilor, grupurilor şi naţiunilor, deoarece este forţa care animă şi susţine voinţa colectivă, care mobilizează resursele interne de acţiune şi face din necesara schimbare o adaptare creatoare. Tot mai multe colectivităţi lingvistice, religioase, culturale şi profesionale îşi afirmă individualitatea şi îşi consolidează legăturile interne. Apărarea identităţii lor specifice pare să fie primul pas către redobândirea facultăţilor lor creatoare, a inventivităţii şi capacităţii de participare într-o lume care tinde să le anihileze. Ea nu trebuie interpretată ca o simplă revitalizare a vechilor valori, ci mai ales ca o căutare de noi ţeluri culturale care să reabiliteze trecutul printr-o responsabilitate sporită faţă de viitor, care să ofere tuturor indivizilor şi naţiunilor aceleaşi drepturi egale.

prof. Doina POP
Şc. Gen. nr. 4, Bistriţa

Zâmbet de copil

„Există frunze care nu cad, oricât de puternic ar fi vântul, există clipe, oameni şi fapte care nu se uită, chiar dacă uitarea este o lege a firii.” (Anonim)

A te risipi cu dăruire pentru ceilalţi, a încerca să te defineşti ca esenţă în faţa eternităţii înseamnă a lăsa un semn. Revista şcolară Zâmbet de copil se doreşte a fi un semn timid lăsat de elevii clasei a III-a B de la Şcoala Generală nr. 4 din Bistriţa, rod al curiozităţii, îndrăznelii şi muncii lor.

Ideea realizării unei reviste a clasei s-a născut din dorinţa de a aşterne pe hârtie gânduri dragi, realizări ale noastre de la clasă şi din activităţile desfăşurate în afara orelor de curs, imagini care să vorbească despre noi şi despre preocupările noastre. În paginile ei, copiii au posibilitatea de a-şi valorifica abilităţile de comunicare, de a căuta noul şi frumosul, de a se cunoaşte mai bine.

De ce Zâmbet de copil şi nu un alt titlu? Pentru că nimeni nu poate dărui mai multe zâmbete decât copiii. Zâmbetul lor înseamnă iubire şi încredere, dar şi bunătate, şi linişte sufletească. Zâmbetul lor ne spune că le este bine, că se simt iubiţi şi ocrotiţi.

Apariţia primului număr al revistei (înregistrată sub codul de identificare ISSN 1843-8938) este un prilej de bucurie pentru copii, pentru părinţi şi, nu în ultimul rând, pentru mine, învăţătoarea lor. Copiii au adunat în revistă tot ce este interesant, frumos şi bun în lumea lor. Se regăsesc în paginile ei mici creaţii în versuri şi în proză, având ca tematică anotimpul iarna şi Sărbătorile Crăciunului, dar şi curiozităţi, ghicitori, proverbe, glume, întrebări haioase, sfaturi pentru mici şi mari. Întorcându-se cu gândul şi cu inima spre anii frumoşi ai claselor primare, Dorina Feldrihan şi Andreea Melian din clasa a VII-a C, eleve din seria trecută, aduc în paginile revistei câteva frânturi de gânduri şi amintiri frumoase. Am mai presărat în revistă şi poze din activităţile noastre extracurriculare prilejuite de Ziua Naţională a României şi de sărbătorile de iarnă.

Precum sufletul copiilor, şi apariţia revistei noastre reprezintă un loc de întâlnire a lumii, surâsului, emoţiei şi bucuriei. Bucurie de a vedea cum un vis devine realitate. Este o mare dorinţă a elevilor de a încerca să bată timid la porţile creaţiei, dar şi o mai mare încântare de a-şi regăsi numele în paginile unei reviste şcolare. A-şi afla numele aici, printre cele ale colegilor, înseamnă un prim pas într-o încercare, înseamnă să aibă curajul să viseze la a pătrunde într-o lume minunată. Revista şcolară este o astfel de cale.

Fie ca revista elevilor clasei a III-a B, Zâmbet de copil, aflată la început de drum, să continue cu multe apariţii, dăruind un zâmbet şi o clipă de bucurie celor ce o vor citi. Cu siguranţă, îi va ajuta pe copii să exprime tot ceea ce ştiu, tot ceea ce sunt, dar şi să afle multe lucruri noi şi interesante. Dorim ca revista să crească odată cu copiii, să fie, cu fiecare număr, tot mai frumoasă şi tot mai plină de surprize.

inst. Maria NEGRUŞA
Şc. Gen. nr. 4, Bistriţa

Şcoala de Arte şi Meserii Rebra - dascăli şi elevi, ambasadori ai României în Europa

„Omul nu poate deveni om decât dacă este educat”
(Jan Amos Comenius)

În rândul marilor pedagogi, un loc special i se cuvine lui Ján Amos Komenský (Comenius), ale cărui opinii cu privire la copilărie, om şi educaţie au însemnat o mare schimbare faţă de concepţiile pedagogice de până atunci. S-a născut pe 26 martie, în Moravia (o regiune din centrul Europei, în estul Republicii Cehe) şi a murit la Amsterdam în 1670.

J. A. Comenius a început să-şi scrie cea mai cunoscută operă pedagogică în anul 1627 - Didactica, scrisă în limba cehă, terminată în anul 1630 în oraşul polon Leszno. A tradus cartea în limba latină şi a publicat-o sub numele de Didactica Magna. În această limbă - limba oamenilor de ştiinţă europeni ai epocii - Didactica Magna a devenit accesibilă unui cerc mare de persoane interesate de problemele educaţiei şcolare.

Esenţa Didacticii constă în propunerile de reformare a învăţământului şcolar, care trebuie să se bazeze pe activităţile elevului, acestea trebuind să fie organizate astfel încât să-i folosească în viaţă, învăţarea să fie plăcută, rapidă, să dezvolte intelectul, mâna şi inima. Comenius pune la baza metodelor şi principiilor de educaţie regula de aur a învăţătorilor: întregul proces de învăţare să se adreseze tuturor simţurilor.

Creştin fiind, el a afirmat faptul că, pentru ca omul să se poată pregăti pentru viaţă, Dumnezeu i-a dat anii tinereţii, în care el nu este apt pentru altceva decât pentru formare. Omul este fiinţa cu cea mai lungă copilărie, celelalte fiinţe ajungând la deplina dezvoltare în primii doi ani de viaţă (pe când omul, abia în al douăzecilea sau al treizecilea an). Comenius ne convinge cu diferite argumente că Dumnezeu ne-a dat în mod deliberat aceasta durată de viaţă spre a asigura creşterii un spaţiu mai mare pentru exerciţii, pentru a avea timp de pregătire astfel încât să devenim apţi pentru restul vieţii. „Numai ceea ce omul a absorbit de la prima vârstă este solid şi persistent în el”, de aceea el recomandă ca la prima tinereţe să se impună regulile adevăratei înţelepciuni.

În Didactica magna, Comenius distinge o metodă pentru ştiinţe, una pentru arte şi alta pentru limbi. Metodele pentru predarea celor trei categorii de discipline erau intuiţia şi exerciţiul. Intuiţia era cerută mai ales pentru ştiinţe, în timp ce exerciţiul era recomandat pentru arte. Intuiţia, împreună cu exerciţiul, sunt esenţiale, de asemenea, pentru învăţarea limbilor. Preocupat să asigure introducerea ordinii în întreaga activitate didactică, J. A. Comenius a pus bazele unui sistem de instruire cu un randament mult superior celui existent până atunci. Jean Piaget îl considera fondatorul al unei didactici progresiv diferenţiate în funcţie de nivelurile dezvoltării copilului.

În culegerea Opera didactica omnia, Komenský a introdus scrierea Informatórium školy materskej (Cu privire la grădiniţă), vrând să sublinieze faptul că educaţia şcolară este doar o etapă a formării continue, de-a lungul întregii vieţi (Tota vita scola este), care este precedată de o altă importantă etapă, aceea a educaţiei preşcolare, care ajută trecerea copilului spre etapa educaţiei şcolare. În acelaşi timp, el a sugerat legătura directă dintre şcoala elementară şi şcoala latină (medie), atrăgând atenţia asupra rolului lor în pregătirea individului pentru viaţă şi pentru educaţia sa viitoare.

Multe dintre concepţiile pedagogice ale lui Comenius nu şi-au pierdut actualitatea şi pot fi un bun izvor de inspiraţie pentru eforturile de îmbunătăţire a calităţii educaţiei. Acest mare nume a fost o sursă de inspiraţie şi pentru iniţiatorii programelor educative europene Lifelong Learning Programe COMENIUS.

În Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii, parteneriatele şcolare sunt continuatoarele Parteneriatelor şcolare Comenius 1 din Programul Socrates II. Aceste parteneriate au drept scop consolidarea dimensiunii europene în educaţie prin promovarea activităţilor de cooperare între şcoli.

Prin intermediul acestor proiecte, şcolile implicate pot împărtăşi experienţe şi informaţii, pot testa şi pune în practică noi abordări didactice, teoretice şi manageriale.

Învăţământul românesc cunoaşte, odată cu intrarea în Uniunea Europeană, latura proiectelor educative europene Comenius. Acest program încurajează colaborarea între diverse şcoli europene, cunoaşterea diferitelor sisteme educative, schimbul de idei şi de experienţe didactice.
Şcoala de Arte şi Meserii din Rebra este implicată pe o perioadă de doi ani (2007-2009) în proiectul Comenius „Pe firul apei... să reducem deşeurile!”, prin intermediul profesoarelor Burdeţ Rebeca, Burduhos Măriuca şi a învăţătoarei Rebrean Livia. Fiind un proiect multilateral, sunt implicate trei ţări europene: Franţa, cu două şcoli: L’école élémentaire „Antoine Giroust” (şcoală coordonatoare, director Balent Claude) şi L’école élémentaire Les Violennes (director Steffen Annie), amândouă din Bussy Saint-Georges, România cu ŞAM Rebra (director Vasile Bîrte) şi Spania tot cu şcoala Ceip San José de Calanz din Aielo de Malferit (director José Luis Almiñana Juan).

Obiectivele acestui proiect vizează cunoaşterea şi protejarea naturii, protejarea apei, reducerea şi reciclarea deşeurilor. Toate activităţile derulate în cadrul acestui program au acelaşi scop: determinarea copiilor de a adopta un comportament eco-civic pentru protejarea planetei.

Întrucât protejarea naturii e un simţământ care, din păcate, în România, nu curge prin venele tuturor locuitorilor, prin intermediul Lifelong Learning Programe COMENIUS ne propunem implicarea atât a elevilor şi profesorilor, cât şi a părinţilor, respectiv a întregii comunităţi, astfel încât eficienţa acestuia să fie maximă.

În cadrul acestui proiect, sunt prevăzute mobilităţi în fiecare dintre cele trei ţări participante, scopul acestora fiind legat de împărtăşirea de idei şi experienţe, de asigurarea bunului demers al activităţilor din cadrul proiectului şi de o bună colaborare între ţările partenere. Prima mobilitate a avut loc în perioada 3-7 decembrie 2007, în Franţa, la şcolile din Bussy Saint-Georges.

Activităţile din Franţa, axate pe problema apei şi a deşeurilor, au constat în vizite la Domaine Régionale de la Tuilerie, la staţia de epurare a apei din Saint-Thibault-des Vignes, Siam, la Cité des Sciences et de l’Industrie din Paris, la moara de apă Russon sau la uzina Sietrem. Lecţiile s-au desfăşurat în concordanţă cu aceste vizite, pe ateliere de lucru (pictură, ştiinţe), fiind prezentate sistemele educative ale şcolilor implicate în proiect, urmate apoi de reuniuni de lucru, în care erau evaluate activităţile zilnice şi erau discutate posibilităţile multiple de realizare a activităţilor, făcându-se propuneri, luându-se decizii, schimbându-se idei şi materiale didactice între participanţi. Nu au lipsit nici întâlnirile cu primarul oraşului Bussy Saint-Georges, Hugues Rondeau, şi cu alţi reprezentanţi ai primăriei, (Benoît Fleury, Adrienne Meunier, Regine Gourian), cu inspectorul şcolar şi cu unii reprezentanţi ai părinţilor. Toate aceste activităţi au scos în evidenţă pregătirea excepţională a cadrelor didactice, responsabilitatea şi seriozitatea persoanelor implicate, colaborarea fructuoasă dintre şcoală, primărie şi familie, demonstrând că acest proiect constituie un punct de referinţă pentru întreaga comunitate. Apreciem ospitalitatea deosebită a francezilor şi preocuparea lor pentru realizarea unei frumoase relaţii profesionale, dar şi a uneia prieteneşti între şcolile implicate în proiect.

Locuim într-un spaţiu european, dar avem oare şcoli cu adevărat europene? Haideţi să păşim atenţi, să măturăm gunoaiele ce acoperă diamantele, să le şlefuim, să le lăsăm să ne încânte privirile, să ne liniştească sufletele, să ne inspire creaţiile, să ne vrăjească vieţile, să ne poarte în diligenţele lor şi să învăţăm de la ele să strălucim şi să dăm sens vieţii.

prof. Măriuca BURDUHOS
prof. Rebeca Crina BURDEŢ
înv. Livia Iuliana REBREAN
Şcoala de Arte şi Meserii, Rebra

Valenţe formative ale procesului de învăţământ

Pe băncile şcolii, elevii îşi însuşesc un fond de cunoştinţe de bază din toate domeniile ştiinţei şi culturii, un sistem unitar şi cuprinzător de informaţii despre natură, societate şi gândire.

Se ştie că o parte, uneori însemnată, din cunoştinţele predate se pierde după un timp, anumite informaţii rămânând neutilizate, peste ele suprapunându-se apoi altele, apărând adesea interferenţe sau intervenind uitarea. Cota de pierdere este maximă în condiţiile învăţării mecanice. Practic, nu se poate repeta în permanenţă totul şi nici nu se prescrie o asemenea exigenţă şcolii, pentru că ar însemna o risipă inutilă de energie.

Cultura generală a unei persoane - spune o maximă cunoscută - se compune din ceea ce se reţine după ce uitarea şi-a făcut jocul. Este important să cunoaştem ce anume se păstrează după ce a intervenit uitarea.

Cercetările arată însă că, odată cu creşterea volumului materialului de reţinut, procentul păstrării lui în memorie scade. Desigur, în condiţiile memorării logice, cunoştinţele învăţate se pot reconstitui ulterior mai uşor. A fixa în memorie înseamnă a putea deduce rapid la reluare.

Pornind de aici, autorul manualului, ca şi profesorul la lecţie, trebuie să discernă între ceea ce constituie conţinutul esenţial al disciplinei şi ceea ce poate fi acceptat să fie uitat sau lăsat la o parte. În manualele şcolare, definiţiile şi clasificările ţin un loc mult mai însemnat decât în munca omului de ştiinţă. În optica omului de ştiinţă, capătă prioritate metodele de lucru, de analiză şi interpretare a faptelor, articulaţiile demersului cognitiv, strategiile de gândire, pe scurt, ceea ce ţine de paradigma cercetării, de componenta metacognitivă a arhitecturii intelectuale.

Procesul de însuşire a cunoştinţelor duce la cristalizarea continuă a unor instrumente mintale: noţiuni, operaţii, scheme de gândire şi deprinderi de lucru, care constituie mecanisme de achiziţie pentru noile date şi informaţii. Prin acumulări progresive, aceste instrumente mintale dau formă concretă inteligenţei însăşi. Orice act de însuşire a cunoştinţelor presupun ca premisă - pe lângă prezenţa unor noţiuni-ancoră - un nivel corespunzător al gândirii şi duce, la rându-i, la crearea unor noi premise - condiţii interne pentru însuşirea altor cunoştinţe.

O eficienţă particulară prezintă forma euristică de instruire, care nu se mărgineşte să transmită, pur şi simplu, cunoştinţe, să le ofere „de a gata”, ca un repertoriu de concluzii.

Experienţa şcolară atestă ideea că a dezvolta gândirea independentă a elevilor înseamnă a pune în faţa lor sarcini cognitive, probleme care pot fi rezolvate prin metode obişnuite, luate de-a gata, furnizându-le în acelaşi timp materialul minim necesar şi îndrumându-i cu anumite procedee de gândire logică.

Îmbogăţirea şi sistematizarea cunoştinţelor, paralel cu dezvoltarea operaţiilor logice, imprimă o mobilitate tot mai accentuată gândirii elevilor.

Pe măsură ce se constituie aparatul gândirii logice, în cursul adolescenţei sunt date premisele pentru formarea aptitudinii de investigare ştiinţifică. Aceste premise sunt: posibilitatea de a efectua raţionamente ipotetico-deductive, capacitatea de a disocia factorii prezenţi într-o situaţie, de a-i combina pe plan mintal, de a prevedea consecinţe fără apelul la experienţă directă ş.a.

Experimentele de formare a gândirii ştiinţifice la şcolari pornesc de la ideea că:

• activitatea complexă a omului de ştiinţă este analizabilă în activităţi mai simple, elementare;
• aceste activităţi simple sunt comune mai multor domenii, fiind deci generalizabile în raport cu disciplinele ştiinţifice;
• ele pot fi învăţate treptat, începând cu cele mai simple, cum sunt observaţia şi măsurarea;
• după însuşirea acestor cunoştinţe şi deprinderi, se poate accelera învăţarea unei ştiinţe în termenii structurii ei teoretice.

În felul acesta, se cultivă gândirea ştiinţifică, spiritul de observaţie, priceperea de a sesiza nu numai date care să dezvăluie pregnant percepţia, dar şi aspecte ce nu se impun uşor atenţiei şi care, datorită unei prezenţe mai discrete, presupun o activitate de investigare mai nuanţată. Încadrarea observaţiei într-o secvenţă cognitivă şi practică, având o finalitate precisă, este întotdeauna indicată.

În sfârşit, nivelul paradigmatic se referă la formarea aptitudinilor de investigare, la cultivarea spiritului ştiinţific, la însuşirea demersului cognitiv şi experimental propriu unui domeniu sau altul al ştiinţei.

Strategiile metacognitive cuprinse în stilul de muncă independentă reprezintă o latură formativă de mare importanţă a procesului de învăţământ.

A studia, arată Skinner, înseamnă a citi într-un mod special. Este vorba de un mod de lectură care să ducă la memorare: se subliniază, de pildă, cuvintele tematice, termenii de sugestie, se reţin anumite pasaje care cuprind formulări ale unor noţiuni, idei, principii, se extrag citate, figuri de stil deosebite etc. Această prelucrare a materialului este astăzi mult înlesnită de calculatorul electronic, de copiatoare (xerox) etc. Un material se consideră însuşit atunci când şcolarul, încercând parafrazarea acestuia, se poate lipsi de textul suport.

Regula de aur a pedagogiei este aceea ca elevul să memoreze pe baza înţelegerii, a pătrunderii prin gândire a materialului prezentat. În acest scop, el trebuie instruit cum să recurgă la dicţionare, enciclopedii, mijloace de comunicare, pentru a-şi lămurii termeni necunoscuţi sau noţiuni dificile, evitând memorarea mecanică.

În ceea ce priveşte metoda de studiu, elevii trebuie iniţiaţi în tehnicile de prelucrare a materialului. În funcţie de volumul materialului, este indicată o metodă combinată: o primă lectură integrală, apoi învăţarea pe părţi sau fragmente logice îmbinată cu însemnări, scheme, extrageri de citate etc., pentru a se încheia cu o nouă parcurgere integrală.

Actualmente, se pune tot mai mult accentul pe însuşirea tehnicilor electronice de informare şi de studiu, urmărind să cultive la elevi un stil de muncă intelectuală independentă.

instit. Dumitru RUS
Şc. Gen. Parva, Izvor I

Un spectacol al imaginaţiei

„Fiecare copil trebuie să atingă cu mânuţa lui caldă o stea”.
(Lazăr Margareta)

Învăţătoarea Margareta Lazăr de la Şcoala Generală „Liviu Rebreanu”din Beclean a antologat creaţiile literare ale elevilor săi din clasa a IV-a A în volumul ,,Gânduri... vise... şi poveşti”(Editura ,,Napoca Star”, 2008).

Nu vom şti câţi dintre aceşti „scriitori începători”, cum îi numeşte dânsa pe literaţii săi, vor confirma nobila intenţie a învăţătoarei lor. Nu asta este important acum, ci faptul că aceşti şcolari, văzându-şi numele în paginile acestei cărţi, vor înţelege mai bine „tainele” ei, îşi vor întări convingerea că timpul petrecut în preajma cărţilor este util şi frumos.

Cartea este „un dar... un spectacol al minţii... al imaginaţiei“, afirmă în prefaţa ei, profesoara Simona Konradi. Învăţătoarea şi-a provocat elevii să se „angajeze într-o strădanie colectivă” (Simona Konradi), i-a condus cu grijă, iar discipolii au răspuns cu sinceritatea vârstei, minunându-se post factum de ceea ce au scris.

Unul dintre şcolari (Viorel Văştean) prezintă colectivul de elevi al acestei clase, iar colega lor, Nicola Moldovan, adresează o „scrisoare mie şi vouă”, intuind chipul peste ani al componenţilor clasei a IV-a A în numeroase variante de realizare profesională.

Între aceste două repere „se adună” compunerile elevilor, textele lor literare, scrieri în proză, exceptând o poezie, un fel de coşbuciană „Iarna pe uliţă”, de proporţii mai reduse, adaptată vârstei.

Toţi aceşti şcolari visează enorm, se simt încă bine în lumea jucăriilor, a poveştilor, inventează ei înşişi alte planete („Rozaboza”), vor să înlăture răul din lume, îşi imaginează că sunt savanţi misterioşi, iubesc anotimpurile, noua lor şcoală, îşi aduc aminte de casele bunicilor de la ţară cu praguri de basme.

Ca să-şi dovedească patima lecturii, ei citează din operele scriitorilor îndrăgiţi. Finalul scrierilor este mereu „fericit” sau „minunat”. Copiii cred cu aprinsă sinceritate că visele pot deveni realitate. Intră în poveste, aş zice, direct de pe stradă sau pe uşa clasei lor („Masca” - Antonio Bindea). Din când în când, textele lor mai scapără şi poetic.

În aceste timpuri, când elevii noştri se îndepărtează tot mai mult de lectură, de lumea cărţilor, încercarea învăţătoarei Margareta Lazăr de a-i apropia pe şcolarii ei de taina scrisului, convingându-i că şi ei pot să-şi „aşeze” pe hârtie „gândurile şi visele” este meritorie.

prof. Ion Radu ZĂGREANU
Şc. Gen. „Liviu Rebreanu”, Beclean

Colaborarea profesorilor şi elevilor din judeţul Bistriţa-Năsăud în anul 2007 la Gazeta Matematică şi Revista de matematică din Timişoara

În anul 2007, profesorii, învăţătorii şi elevii din judeţul Bistriţa-Năsăud au colaborat la cele două reviste de matematică de prestigiu naţional publicând şi rezolvând probleme dar şi popularizându-le şi distribuindu-le în şcoli.

La Gazeta Matematică au fost nominalizaţi din judeţul nostru ca propunători de probleme un număr de 15 profesori şi un elev, iar la rubrica rezolvitorilor un număr de 54 de elevi. În cele 12 numere ale revistei, colaboratorii noştri au fost nominalizaţi de 104 ori. De remarcat este faptul că, din cele 312 probleme care se adresează elevilor de gimnaziu la diferite rubrici, colaboratorii noştri au publicat 32 de probleme, ceea ce reprezintă 10,25% (o medie pe judeţe ar fi de aproximativ 2,5%). La probleme pentru liceu s-au publicat 14 probleme din cele 372, reprezentând aproximativ 3,76%. Faţă de anul 2006, la gimnaziu s-a observat o uşoară scădere de activitate, pe când la liceu este o creştere de două ori.

La Revista de matematică din Timişoara au fost nominalizaţi ca propunători doi profesori şi doi învăţători, cu 17 probleme propuse şi, ca urmare a publicării soluţiilor problemelor, au fost nominalizaţi de 34 de ori. La rubrica rezolvitorilor, au fost nominalizaţi 16 elevi. Faţă de anul 2006, colaboratorii au fost aceeaşi, dar a crescut cu cinci numărul elevilor rezolvitori.
Prezentăm mai jos tabele care prezintă situaţia colaboratorilor:

a) La Gazeta Matematică – nominalizări:

b) La Revista de Matematică din Timişoara

c) Şcolile cu elevi rezolvitori de probleme la Gazeta Matematică:

d) Şcolile cu elevi rezolvitori de probleme la Revista de Matematică din Timişoara:

Dintre elevi, s-au remarcat: Sângeorzan Adriana de la C. N. „George Coşbuc” Năsăud cu 875 puncte, Nechita Mihai de la C. N. „Liviu Rebreanu” Bistriţa (absolvent al Sc. Gen. Şanţ) cu 735 puncte şi Butaciu Dorel de la Şc. Gen. „Tiberiu Morariu” Salva cu 520 de puncte.

Notă: pentru fiecare problemă rezolvată corect fiecare rezolvitor a primit 10 puncte.

Felicităm toţi colaboratorii anului 2007 şi le dorim succes lor şi altor viitori colaboratori pentru anul 2008.

prof. Valer POP
Şc. Gen. „Enea Grapini”, Şanţ

Ceai imaginar pentru tot ce ai
şi n-ai!

Poate n-aţi ştiut până mai ieri că orice tip de ceai poţi să bei, să te răsfeţi precum vrei. Dacă totuşi nu, n-a fi foc, vă spunem noi – pe loc. Uite, poate găseşti uitată, aruncată, expirată o cutie de carton colorată, care a ţinut cândva în braţe nişte pliculeţe de ceai asortate, neasortate; prea mare importanţa nu are. Asemenea şi eu am evitat/uitat o cutie de ceai verde, nu ştiu de ce, motivul efectiv se pierde; în fine, să n-o mai lungesc, mi-am zis: a expirat? nu-i bai; o întrebuinţare tot îi găsesc. Mi-am amintit de maestrul Lupşe care s-a jucat serios cu plicuri de ceai pe dos, făcând colaje după colaje cu ambalaje de ceai aromat, nu doar aşa, ci ca o pledoarie pentru ceai. N-am pus nimic sub obroc, mi-am luat sub braţ catalogul artistului amintit şi la artiştii mei m-am trezit. Le-am vorbit tare frumos despre demersul pro-ceai iar ei, dincolo de zid, perete, acoperiş, au zărit. (Apoi să nu-mi ziceţi că, doar până aici, nu v-aţi încălzit măcar un pic?) Noi nu ne-am lansat în colaje, dar am început să pictăm pliculeţele de ceai verde expirat cu ce-am vrut. E important! Au fost create inimioare, flori multicolore de nu ştiu care, frânturi de nai, dar mai ales ce n-ai. Acum, că ucenicii l-au urmat, sper că maestru nu s-a supărat. Nu, nu, ar fi păcat.

Şi, pentru că igienici ne place să fim, am pictat nişte şerveţele special păstrate pentru a fi colorate şi... pentru a fi aşezate pliculeţele de ceai recreate. O, şi pentru că simt că mă împotmolesc în rime forţate, să trecem la etapa următoare din demersurile noastre creatoare. Uite, chiar ceva ne mai lipsea! O ceaşcă de ceai să ne scăldăm imaginaţia în ea. Până una alta, să ne mai liniştim, modelând cutia de ceai care e proiectată să fie două ceşti fără fund, plus tortiţe legate şi să mai citim, să ne limpezim cum e cu indicaţiile, informaţiile, căci la contraindicaţii scrie mare: nu are. Bucata de carton imprimată cu muşeţel, iasomie sau nalbă, cu fructe de toate felurile poate fi pe o parte ondulată cu foarfece zimţate, aşa ca să iasă din tipar, să dea o formă de ceaşcă ce nici n-ai habar. Vedeţi, dacă v-aţi limita la porţelan...! Apoi se cultivă răbdarea, se tot masează cartonul până devine maleabil pentru că în curând va ascunde un vis inefabil. Rapid, cu două capse, totul a fost gata, ceaşca a început să se joace fără asemănare printre degetele tuturor, pe la ureche, pe la ochi, pe la nas şi mai ales pe la gură - fără măsură. Dacă pui ceaşca la ochi iese în evidenţă ochiul şi mai frumos, dacă o pui la nas te acaparează un dulce miros de ceai nicicând terminat şi câte-un iz venit de prin cap, de-acolo din tărâmul imaginar şi poţi inventa ce nici n-ai habar. Claudiu chiar a avut o idee mai-mai… şi, prin ceaşca cu fundul ros, şi-a pus sticluţa cu ceai uitat şi-a fost mult, mult mai gustos. Ce lucru mare! Scopul meu a fost ca şi atins, ioneluşii toţi s-au destins. Altfel, putem tot face mănăstiri, să-i chinuim, fără surâs suntem morţi aproape toţi.

Suntem şugubeţi, că aşa ne place să fim, dar ceva real în tot acest ireal tot găsim. Dar nu ne-am oprit aici. Libertăţii i-am dat bici sau undă verde sau ce? Oricum, nimic nu a fost neapărat nesărat. A-nceput o dezbatere mare-mare despre ce poate conţine ceaşca fără fund. Am văzut noi bine că prea simplu nu e de vorbit, dar nişte perspective s-au deschis până s-a ajuns la metafora ceasului-ceai imaginar. Poate vi se pare acest ceai amar, dar aşa-s leacurile care biruie veacurile. Noi vă propunem şi acest ceai mai pe dos, cam haios, dar miraculos pentru cei care cred în Hörbe şi în Habarnam şi haideţi să credem că altfel ar fi păcat, Blaga bine ne-a avertizat.
Ceaiul imaginar e recomandat pentru orice oră, condiţii, că e senin, dar mai ales când plouă şi ne-am udat leoarcă pe un drum întortocheat. Nu, nu e deloc de evitat. Dacă sunteţi într-un vârf de munte şi de ceainic nici nu poate fi vorba, nu vă descurajaţi, preparaţi-vă ceaiul speranţei şi – cine ştie? – poate vă trece până s-ajungeţi la farmacie! Ne-am zis: trebuie să nu stăm cu mâinile în sân, să venim în ajutor, să trimitem articolul la redacţie şi.. om vedea ce reacţie...

Am enumerat en motive să nu mai evitaţi. Să nu ne ziceţi că nu-i simţiţi aroma! Chiar dacă v-apucaţi să ne criticaţi, noi pur şi simplu nu vă credem că n-ar fi o alternativă de vindecat. Căci uite, pe stradă mergând cu ceaşca dând peste margini ceaiul răsfăţat, oamenii s-au îmbiat, au gustat, m-au întrebat ce-i cu ceaşca, cum s-a nimerit şi... au zâmbit. În aceste condiţii, să ne mai ziceţi c-am greşit? Noi nu ne lăsăm, facem tot ce putem să ne/să vă bucurăm. Poate ni-ţi reproşa că v-am îmbătat cu apă rece, dar, chiar în aceste condiţii, fiţi liniştiţi, vă va trece. Poate ni-ţi reproşa că aceste lucruri sunt zise aşa... să fie, în zadar, însă vă asigurăm că nu sunt aşa facile cum par. Atenţie însă (şi vă repet) să nu vă înşelaţi că-l găsiţi pe net. Nu e nimic pierdut; campania pro-ceai real/ireal abia am început.

Puteţi veni la noi oricând, la orice oră; avem totdeauna ceai, chiar dacă nu plouă cu plante medicinale reale la şcoală – deşi, mai rar – şi chiar dacă salariul n-a venit, un ceai tot găsiţi, aburind, strecurat, natural, parfumat, îndulcit, cu tot ce vreţi şi, mai ales, fără e-uri, curat, într-o ceaşcă-surâs de copil minunat!

înv. Ionela Silvia NUŞFELEAN, clasa a II-a D,
Şc. Gen. „Ştefan cel Mare”, Bistriţa

Un nou proiect - o nouă reuşită

Şcoala Europeană „Lucian Blaga“ din Bistriţa se numără printre şcolile recunoscute pentru numărul şi calitatea proiectelor derulate la nivel local, naţional şi internaţional.

Preocupaţi fiind de creşterea calităţii educaţiei oferite de şcoala noastră, Programul de Granturi pentru Dezvoltarea Şcolară, finanţat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, nu putea să ne lase indiferenţi. Astfel, în runda de competiţie din martie 2007, am participat cu proiectul „Cunoaştere, implicare, afirmare“, care, spre bucuria noastră, a fost unul dintre proiectele câştigătoare. Proiectul a vizat îmbunătăţirea procesului de predare-învăţare, diversificând activităţile extracurriculare care să stimuleze participarea elevilor la promovarea şcolii pe piaţa educaţională.

Grantul de care şcoala a beneficiat a fost de aproximativ 26.000 lei suma alocată fiind utilizată pentru amenajarea unui spaţiu destinat activităţilor extracurriculare. Acest spaţiu a devenit locul în care au început să-şi desfăşoare activitatea o parte din cercurile şi cluburile din şcoală, unele dintre acestea, precum Cercul „Internetul - o cale de afirmare şi informare”, Clubul Eco, Cercul de designeri de material publicitar-informativ etc. fiind înfiinţate odată cu acest proiect.

Echipa de proiect a fost formată din directorul şcolii, Vasile Nicoară, prof. Manuela Hapca, prof. Niculina Şalgău, prof. Aurelia Dan, înv. Aurora Rus, secretar Mirela Moldovan. Partenerii şcolii noastre, în acest proiect, au fost: Primăria Municipiului Bistriţa, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud, Asociaţia Grănicerii Transilvani - Club UNESCO, S.C. Mesagerul IMPEX S.R.L. şi Complexul Muzeal Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Graţie efortului comun al membrilor echipei, al partenerilor, cărora le mulţumim pentru sprijinul acordat, dar şi al elevilor, cadrelor didactice şi părinţilor, activităţile propuse au fost duse cu succes la bun sfârşit. Acestea au acoperit un spectru larg, implicând circa o treime din elevii şcolii.
Pe parcursul derulării proiectului, şcoala a găzduit trei evenimente importante: „Împreună spre Europa”, „Să învăţăm să preţuim frumosul” şi „Seară culturală bistriţeană”, care s-au bucurat de participarea elevilor, părinţilor, cadrelor didactice, reprezentanţilor mass-mediei locale, dar şi a altor invitaţi. Cu ocazia acestor evenimente, s-au lansat cele trei reviste realizate în cadrul proiectului („Albinuţa”, „Eco-Club” şi „Aripi de lumină”, ajunsă la al optulea număr) şi s-au prezentat momente artistice susţinute de elevii şcolii şi de invitaţi. De asemenea, ele au cuprins şi alte activităţi desfăşurate în proiect: „Să nu uităm tradiţiile populare”, prezentarea a trei obiceiuri specifice zonei de câmpie a judeţului nostru, medalion literar „George Coşbuc” şi expoziţia proiectului.

Acum, ajunşi la momentul concluziilor, putem spune că suntem mulţumiţi de ceea ce am realizat pe parcursul celor şase luni de derulare a proiectului şi că suntem încrezători că multe dintre activităţi vor avea continuitate şi că vor apropia şi mai mult de şcoală părinţii şi comunitatea locală.

prof. Manuela HAPCA
Şc. Gen. „Lucian Blaga”, Bistriţa

Rolul factorilor intelectuali şi nonintelectuali în reuşita şcolară

Cunoaşterea condiţiilor determinante ale succesului în activitatea de învăţare, aflarea cauzelor reuşitei/nereuşitei şcolare orientează activitatea dascălului, care poate astfel adopta măsuri pentru sporirea capacităţii intelectuale şi morale a elevului sau pentru lichidarea şi mai ales prevenirea pierderilor şcolare. Nu putem să nu avem în vedere relativitatea noţiunii de succes şcolar, reuşita/nereuşita elevului la învăţătură aflându-se în strânsă legătură cu exigenţa normelor şcolare.

Succesul şcolar poate fi folosit şi considerat, în mod schematic, o expresie a concordanţei între capacităţile, interesele elevului pe de-o parte, şi exigenţele şcolare, formulate şi prezentate elevului prin diverse metode instructiv-educative, pe de altă parte.

Gradul de adaptare la activitatea şcolară arată capacitatea şi trebuinţa şcolară a elevului de a cunoaşte, a elimina, a interioriza cerinţele externe, influenţele instructiv-educative programate, alături de dorinţa şi capacitatea lui de a se modela, de a se acomoda, de a se exterioriza în sensul acestora.

Termenul „inteligent” este un cuvânt dispoziţie, ca şi „leneş”, „vesel”, „punctual” etc., cu o serie de forme tipice de manifestare, în sensul că putem fi inteligenţi în foarte multe feluri.
Inteligenţa şcolară prezintă o structură variabilă din punct de vedere psihogenetic, în funcţie de nivelul şcolarizării. Inteligenţa şcolară a elevului din clasa I este diferită de aceea a elevului din clasa a V-a sau a VIII-a. Diferenţierea, adică dezvoltarea aptitudinii şcolare a elevului este atât rezultatul cât şi premisa activităţii şcolare. Pe măsura înaintării în vârstă, sfera de acţiune a aptitudinilor devine din ce în ce mai largă. Dezvoltarea aptitudinilor şcolare este favorizată de formarea în şcoală a unor deprinderi variate şi corecte. Deprinderile senzoriale, intelectuale şi motorii, formate în procesul instructiv-educativ, pot intra ca elemente operaţionale în structura aptitudinilor matematice, literare etc. cultivate în şcoală.

Inteligenţa nu poate fi evaluată în sine, ea se cunoaşte prin raportarea la un criteriu. Astfel, dacă elevul se adaptează fără dificultăţi la sistemul obişnuit de cerinţe instructiv-educative, atunci el este normal sub aspectul inteligenţei şcolare. Inteligenţa şcolară o raportăm deci, la capacitatea elevului de a-şi însuşi cunoştinţele şcolare, deprinderi intelectuale etc. în condiţii obişnuite, normale de şcolarizare, cărora li se adaptează marea masă de elevi de aceeaşi etate cronologică.
Se întâlnesc frecvent elevi cu aptitudini practice, tehnice bune, dar care obţin rezultate slabe la rezolvarea problemelor şcolare cu caracter predominant verbal. De asemenea, sunt elevi care, în pofida rezultatelor slabe la o materie, obţin rezultate bune la un alt profesor. Întâlnim totodată elevi cu posibilităţi reale de învăţare care, datorită trebuinţei scăzute de autorealizare în domeniul activităţii şcolare, nu simt nevoia utilizării acestor capacităţi. Deci, inteligenţa şcolară nu este o valoare psihică absolută, eficienţa ei fiind condiţionată mereu de întreaga viaţă psihică a elevului, mai ales de particularităţile afectiv-motivaţionale ale personalităţii.

Copilul crescut într-un anumit tip de climat afectiv şi intelectual, va asimila mai uşor acele valori socio-culturale cu care vine în contact repetat şi nemijlocit prin modelele de conduită ale părinţilor. Familia îndeplineşte, prin funcţia sa de socializare a copilului, un rol nebănuit de important în formarea ierarhiei valorilor individuale. Familiile cu nivel de aspiraţie ridicat, orientate spre succese şi performanţe, acordă o importanţă deosebită reuşitei şcolare a copilului.
În acelaşi timp, la unii elevi, după 3-5 ani de şcolarizare, tocmai atunci când copilul, sub influenţa şcolii, ar trebui să treacă la curiozitatea epistemică, se observă o schimbare radicală în atitudinea lor faţă de şcoală. În locul dorinţei, al plăcerii faţă de şcoală, apare uneori dezinteresul sau chiar atitudinea negativă. Această schimbare în atitudine nu apare brusc. Orice eşec care nu este observat la timp şi compensat rapid de către profesor poate antrena un proces de inadaptare, un şoc pe care-l va suferi copilul. Inadaptarea şcolară are un efect imediat asupra personalităţii copilului. Elevul se resemnează sau renunţă, devenind indiferent faţă de şcoală sau se revoltă împotriva insucceselor, voind să dovedească pentru el însuşi că poate să reuşească în unele lucruri, ceea ce uneori duce la fapte de indisciplină, la violenţă, iar, alteori, la teama de insucces.
Factorul decisiv în ataşarea faţă de un obiect şcolar sau altul pare să fie reuşita.

Starea subiectivă de oboseală se poate instala, însă, uneori, şi pe fondul monotoniei care duce la saturaţia psihică a elevului, la fenomenul de plictiseală sau de neatenţie. Oboseala elevului apare drept consecinţă a implicării intense sau unilaterale a funcţiilor psihice în activitatea şcolară. Uneori, oboseala semnalizează o dizarmonie între efortul investit şi performanţa obţinută. Acesta este cazul elevului „tocilar”, drept consecinţă a aprobării de către unii profesori doar a răspunsurilor imitative, date după „modelul” manualului.

Un rol important îl prezintă mediul familial, care ocupă, după cum se ştie, un loc central în constelaţia factorilor determinanţi ai evoluţiei individului. Fundamentarea personalităţii se realizează în mare măsură în sânul familiei, care reprezintă deopotrivă ,,universul” afectiv, social şi cultural al viitorului adult. Concepţia educativă, stilul şi metodele „pedagogice” adaptate mai mult sau mai puţin spontan, dar practicate zi de zi de către părinţi sub forma cerinţelor şi atitudinilor faţă de copil, joacă un rol însemnat în formarea personalităţii acestuia. Metodele educative „dăunătoare” prin consecinţele lor uneori ireversibile trebuie şterse din pedagogia familială.

înv. itinerant Simona Maria PRIGON
Şc. Gen.nr. 5 „Lucian Blaga”, Bistriţa