Decembrie 2012

Caracterul fără inteligenţă poate mult, dar inteligenţa fără caracter nu valorează nimic. (Cicero)

ACCENTE

Şcoala în luptă cu realitatea

Vin sărbătorile de iarnă cu colindele întremătoare. Zăpada, căzută adesea cu belșug – ah, belșugul înfrigurat al iernilor noastre! – zăpada aceasta, care își recâștigă, prin minunate procese fizice, puritatea, da, zăpada vindecă, îmblânzește, pregătește cale visului nostru să urce la cer. Cele bune se adună, cele rele se spală… Înnoit, sufletul nostru se pregătește să reia lupta cu realitatea. Cu o realitate care nu este întotdeauna cea mai fericită.

În multe din colţurile ţării, intrarea în iarnă, acoperirea cu plapuma totuşi mirifică a zăpezii (în ciuda înzăpezirilor pe care le mai provoacă), stelele de nea devenite deodată scânteietoare ne aduc în față imaginea unor peisaje izbăvitoare, ivite să acopere tot felul de mizerii: deşeuri de plastic, terenuri vitregite de intemperii, multe nelucrate, parcă abandonate, praf, şosele pline de gropi etc. Chipul idilic al iernii ascunde dezolarea. Situaţia poate fi comparată cu aceea a imaginii şcolii noastre de azi. E suficient să ridici puţin vălul idilic de pe chipul şcolii ca să descoperi aspectele ei dezolante – elevi demotivaţi şi derutaţi, alţii agresaţi de tot felul de dezaxaţi, elevi deveniţi violenţi între ei sau la adresa unor profesori, profesori care își pierd încrederea în profesie, manageri pierduți în tranziție, şcoli subfinanţate, curriculum plutind în inconsistență... Şcoala face eforturi de a preîntâmpina efectele negative ale unor influenţe venite dinspre societate – prin curriculum propriu-zis, prin politicile educaţionale –, dar, de la o vreme, pare să fie sau să se lase învinsă într-un asemenea demers.

Tinerii trebuie învăţaţi să înveţe! Afirmaţia este preţioasă şi... pretenţioasă. Principiul este important. Şcoala este însă nevoită să recunoască... faptul că nu mai este singura care contribuie la formarea tinerilor. Întotdeauna societatea i-a influenţat pe tineri, dar acum pare că acest lucru a depăşit anumite limite, pe care şcoala nu le mai poate gestiona. Accesul la informaţie pe internet (bun într-un fel, rău în altul), influenţa mai peste măsură a diferitelor mode (de comportament, vestimentare, chiar nutriţioniste), ideologii dintre cele mai neaşteptate restrâng eficienţa şcolii, deviază căile de formare ale tinerilor. Şcoala nu este pregătită să facă faţă întotdeauna acestei situaţii. Semnalele venite spre şcoală dinspre societate sunt de multe ori dezangajante iar capcanele realităţii, imprevizibile şi adesea insurmontabile.

Fiindcă pomeneam de peisajele inițiate de venirea iernii, de contribuția naturii la ameliorarea și înfrumusețarea propriului chip, care îl încântă pe om, trebuie să observăm că o prezenţă mai pronunţată a elevilor în acţiuni (de voluntariat) privind curăţenia de sezon ar fi de admirat. Desigur că vor fi fiind elevi şi părinţi, sau chiar cadre didactice, care ar obiecta că elevii nu au ce căuta la activităţi care ar trebui să fie realizate de primării, dar dialogul ar putea fi mult îmbunătățit şi pe o asemenea temă. E vorba de a te forma în cultul ordinii şi al curăţeniei. În vremuri apuse deja, tinerii participau la împăduriri. Era oare un abuz practicat de autorităţi şi de şcoală? Era însă frumos şi util. Acum am putea fi de acord că tinerii n-ar mai găsi o motivaţie pentru a participa la împăduriri, câtă vreme pădurile ţării sunt jefuite (prin tăiere) de tot felul de infractori, unii mai mult, alţii mai puţin... educaţi, dar îngrijirea mediului, atitudinea... ecologistă faţă de natură sunt manifestări care ar trebui să intre mai ferm în preocupările existenţei noastre, într-o lume spre al cărei viitor suntem chemaţi să privim cu mai mare atenţie.

Toţi tinerii, mai mult sau mai puţini harnici la învăţătură, trec printr-un ciclu sau prin mai multe cicluri de învăţământ. Şcoala nu-i poate învăţa pe toţi ce înseamnă elementul predicativ suplimentar sau nu mai ştiu ce calcul complicat la matematică, dar îi poate învăţa cum să se comporte în viaţă, le poate facilita accesul la câteva lucruri bune pe care le pot găsi în societate. Reforma şcolii ar trebui să înceapă cu reforma relaţiei cu societatea, în ultima instanță... cu viaţa. 

Olimpiu NUȘFELEAN

FOTOEVENIMENT

Interferențe culturale – workshop organizat de Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud și Casa Corpului Didactic a Județului Bistrița-Năsăud în sala de conferințe a ISJ, cu participarea d-nei Balac Jovanka, trainer Peace Corps.

Interferențe culturale

În perioada 19-25 noiembrie 2012 s-a desfăşurat – sub genericul „Mediu social mai sigur pentru o educaţie mai performantă” – a XIII-a Ediţie a Festivalului Naţional al Şanselor Tale. Numit și Festivalul Învăţării, acesta a fost lansat pentru prima dată în Marea Britanie în 1992, fiind preluat ulterior sub diferite denumiri de către numeroase ţări din Europa şi de pe alte meridiane ale lumii. În prezent acest festival are loc în peste 50 de ţări.

Un rol important în dezvoltarea şi extinderea evenimentului l-au avut Conferinţa Internaţională de Educaţie a Adulţilor din 1997 (CONFITEA V) şi Conferinţa Generală a UNESCO din 1999.

Festivalul Național al Şanselor Tale din România a fost promovat la nivel european în diferite publicaţii şi broşuri, din care amintim „International Adult Learners Week – Six years after CONFINTEA V”, publicată de Institutul pentru Educaţie al UNESCO, Hamburg. De asemenea a fost promovat prin proiectul European „Lărgirea şi Consolidarea Dimensiunii Europene a Mişcării: Săptămâna Educaţiei Permanente” („Widening and Strengthening the European Dimension of the Lifelong Learning Week Movement”).

Această manifestare națională coordonată de M.E.C.T.S. și organizată la nivel local de Casa Corpului Didactic și Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud s-a derulat sub egida Anului European al Îmbătrânirii Active şi al Solidarităţii între Generaţii. Pe parcursul festivalului, timp de o săptămână, s-au desfășurat activități diverse menite să-i motiveze pe adulți să învețe continuu, dar și să promoveze documentele europene şi naţionale în domeniul educaţiei permanente.

Acțiunile specifice evenimentului au constat în dezbateri, colocvii, seminarii, simpozioane, lectorate; parteneriate cu unități școlare, ONG-uri, primării, case de cultură (activităţi culturale, sportive, educaţie civică, educaţie pentru valorile democraţiei, educaţie pentru protecţia mediului, educaţie religioasă, educaţie estetică); prezentări de imagini foto, lansări de filme, de carte; diseminarea de „bune practici". Acestea nu s-au desfășurat doar în unități de învățământ, ci și în spaţii publice şi neconvenţionale – pieţe, parcuri, mijloace de transport, stradă, etc. – devenind, timp de o săptămână, spaţii ale comunicării şi învăţării.

În acest sens, Casa Corpului Didactic Bistrița-Năsăud, în colaborare cu Peace Corps România şi cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistrița-Năsăud, a organizat în 22-23 noiembrie 2012 workshop-ul Interferențe culturale. Această activitate coordonată de Loredana Anca Zbînca, director Casa Corpului Didactic, și de Viorelia Lupșan, inspector școlar pentru limbi moderne, s-a adresat profesorilor de limba engleză și a fost susţinută de Marc Elena Egreta, profesor metodist, Balac Jovanka, trainer şi colaborator Peace Corps. și Juca Maria, profesor de limba engleză. Temele abordate au fost: Introduction to nonformal education; „Lifelong Learning” in Teaching Adults; Project Design Management; Creative Fundraising Techniques și au vizat promovarea, recunoaşterea şi implementarea conceptului de educaţie şi formare profesională pe tot parcursul vieţii.

prof. Loredana Anca ZBÎNCA,

director Casa Corpului Didactic

Valorificarea elementelor de istorie locală în procesul instructiv-educativ la clasele primare

Cunoaşterea valorilor şi virtuţilor istoriei noastre naţionale, asimilarea lor firească, organică în conştiinţa elevilor au constituit din toate timpurile unul dintre atributele fundamentale ale învăţământului românesc, ale culturii naţionale. Interesul sporit pentru istorie în toate epocile este explicabil datorită valenţelor sale instructiv-educative, din motivul că oamenii caută şi găsesc în trecut explicaţii pentru prezent şi căi de urmat pentru viitor.

Istoria nu trebuie privită ca o îngrămădire de nume şi date greu de memorat, ci ca o verigă în procesul de formare şi de educare al omului. Prin natura sa, istoria cuprinde un material imens, cu o varietate de fapte, evenimente, o uriaşă comoară de experienţă acumulată de-a lungul mileniilor, care poate şi trebuie să îmbogăţească activitatea prezentă şi viitoare cu învăţăminte şi concluzii. Aplecându-ne asupra istoriei cu pasiune şi respect profund, înţelegem că în această mare carte a neamului românesc sunt încrustate adânc şi durabil bogăţia şi originalitatea spiritualităţii poporului român, că prin această carte, cunoscându-ne moşii şi strămoşii, ne cunoaştem pe noi înşine.

Dacă lecturile cu conţinut istoric constituie prima poartă prin care elevii pătrund treptat în domeniul istoriei, următorul pas se face prin studierea istoriei ca disciplină de sine stătătoare în clasa a IV-a. De altfel, în predarea istoriei ar fi greu de conceput să nu ne folosim şi de elemente de istorie locală, mai ales aici, în ţinuturile Bistriţei şi Năsăudului, unde la tot pasul întâlnim minunate pagini de istorie. Unele dintre datele referitoare la istoria locală sunt cunoscute elevilor pentru că se transmit prin viu grai, despre altele au auzit sau au citit câte ceva, dar nu ne vom putea da seama dacă au fost interpretate corect, decât dacă, prin activitatea didactică, le integrăm în lecţiile şcolare, cât şi în activităţile extraşcolare. În activitatea didactică am folosit în lecţii elemente de istorie locală pentru a-i face pe elevi să îndrăgească mai mult meleagurile noastre, să-i cunoască şi cinstească pe înaintaşii noştri aşa cum se cuvine.

Am încercat să-i convingem că familia, satul, judeţul sunt parte a unui mare întreg, România, şi că fiecare dintre noi, prin oricare din faptele noastre, suntem chemaţi să scriem istoria prezentului şi a viitorului României. Miron Costin spunea că: „Nu sunt vremurile sub om, ci bietul om sub vremuri.”, cuvinte care şi-au păstrat intactă valoarea de adevăr.

Fiecare educator are obligaţia de a dezvolta la generaţiile pe care le conduce responsabilitatea păstrării comorilor făurite de popor. Pentru a genera şi dezvolta dragostea de patrie, sentimentul mândriei de a fi român, este necesar să creăm elevilor intense trăiri care să provoace în sufletele lor emoţii profunde faţă de patrie, plecând de la cunoaşterea locurilor natale. Multe dintre evenimentele istoriei naţionale se regăsesc la scară redusă în istoria locală. Folosirea acestora contribuie la formarea primelor reprezentări şi noţiuni istorice. Materialele de istorie locală se definesc în general prin tot ceea ce constituie urme şi monumente ale culturii materiale şi spirituale care se referă la evenimente sociale în legătură cu trecutul şi prezentul localităţii şi împrejurimile ei.

Elementele de istorie locală au o deosebită valoare etică şi estetică şi contribuie la formarea însuşirilor morale pozitive, îndeosebi a patriotismului, cât şi la cultivarea gustului estetic. Cunoaşterea şi folosirea acestor elemente în activitatea instructiv-educativă contribuie într-o mare măsură la dezvoltarea interesului şi a dragostei pentru studiul istoriei. Ele trebuie proiectate pe fondul general al istoriei naţionale, dând astfel un colorit specific lecţiilor, având o mare valoare educativă, dar depinzând de metodologia folosită în vederea integrării lor în procesul instructiv-educativ. Integrarea lor în lecţiile de istorie cere mult discernământ şi o activitate de selecţie îndelungată din partea învăţătorului. Numai în acest fel va putea el să realizeze sarcinile instructiv-educative prevăzute în acest sens de programa şcolară. Astfel, se impun a fi respectate anumite cerinţe cum ar fi:

a) Respectarea particularităţilor de vârstă ale elevilor, a nivelului lor de dezvoltare intelectuală;

b) Prezentarea faptului istoric în contextul dezvoltării economice, ştiinţifice, culturale ale ţării, în strânsă legătură cu acţiunea legilor obiective şi a diferiţilor factori interni şi externi ce au influenţat istoria României;

c) Materialul prezentat să fie autentic, să ofere date reale pentru a sădi în sufletele copiilor statornice sentimente de mândrie naţională;

d) Evitarea abundenţei de amănunte, pentru a nu acoperi evenimentul principal căruia îi integrăm elementele de istorie locală, oprindu-ne la ceea ce este semnificativ pentru realizarea sarcinilor educative propuse;

e) Alegerea celui mai potrivit moment în vederea integrării materialului, ţinându-se cont de scopul urmărit prin folosirea lui, de natura şi volumul său, de legătura lui cu faptele de interes naţional, pentru ca mesajul educativ să ajungă la elevi fără a-i diminua adevărata valoare.

Cunoscând că istoria locuitorilor de pe meleagurile judeţului nostru este presărată cu nenumărate fapte eroice, găsirea celor mai potrivite metode şi procedee de prezentare şi valorificare a acestora în cadrul lecţiilor şi al activităţii extraşcolare. Vom exemplifica unele forme de integrare a datelor şi faptelor din istoria locală în lecţiile de istorie la clasa a IV-a. Vorbind despre sursele după care se scrie istoria, am apelat la materialele expuse la Muzeul Judeţean de Istorie, muzeu vizitat împreună cu elevii la începutul anului şcolar. Am definit împreună cu elevii izvoarele scrise şi nescrise, specificând că izvoarele nescrise vorbesc despre trecutul istoric pentru perioadele mai vechi pentru care izvoarele scrise lipsesc. Prezentând elevilor imagini cu topoare de piatră, ciocane, fragmente de ceramică, unelte, podoabe, am concluzionat că prin aceste izvoare, istoria ne învaţă despre viaţa oamenilor din cele mai îndepărtate timpuri până azi, că locurile natale reprezintă o vatră veche de locuire românească. Am încercat să le insuflăm elevilor dragostea pentru păstrarea şi conservarea obiectelor vechi, dorinţa de a aduna şi ei asemenea obiecte, realizând educaţia patriotică prin preţuirea valorilor culturale create de strămoşii noştri.

Reactualizând cunoştinţele elevilor privind îmbrăcămintea dacilor, construcţia locuinţelor şi ocupaţiile lor, am reliefat încă o dată că Bistriţa a fost locuită în perioada dacică. Însuşi portul de astăzi al năsăudenilor este o mărturie a descendenţei lor din daci. Când le-am vorbit elevilor despre lupta pentru cucerirea independenţei am scos în evidenţă eroismul unor voievozi locali din Salva, Mocod, Feldru, Maieru şi Zagra, iar după cucerirea Transilvaniei de către maghiari, aceştia au aşezat pe saşi în jurul Sibiului, Braşovului şi al Bistriţei, pentru a păzi mai bine graniţele împotriva migratorilor. În expunerea lecţiei despre prima unirea a Ţărilor Române sub Mihai Viteazul le-am prezentat rolul jucat de oraşul Bistriţa în realizarea politicii acestuia. Din scrisorile adresate de Mihai bistriţenilor reiese ceea ce marele domnitor solicita: meşteri, provizii, muniţii. Bistriţa a fost şi un important mijlocitor diplomatic între Mihai şi Moldova, rămânând până târziu credincioasă lui.

Ţinând cont că în ciclul primar funcţia educativă a cunoştinţelor de istorie este prioritară şi că însăşi formarea unor reprezentări şi noţiuni istorice este determinată în bună măsură de existenţa unui fond afectiv corespunzător, este firesc ca folosirea elementelor de istorie locală să se facă in aşa fel încât acestea să-şi aducă o contribuţie sporită la educarea patriotică a elevilor. Am folosit cu încredere aceste elemente de care am dispus şi am constatat cu satisfacţie că, de fiecare dată, acestea au sporit eficienţa activităţilor desfăşurate, i-au ajutat pe elevi să-şi formeze noţiuni şi reprezentări istorice clare, le-au stârnit emoţionante momente de patriotism. Cunoscând evenimentele mai importante din istoria patriei şi a ţinuturilor natale, elevii îndrăgesc mai mult aceste locuri, pe cei care au plătit cu viaţa pentru a le apăra, păstra şi înfrumuseţa, admiră şi respectă trecutul glorios al poporului nostru, le dezvoltă dorinţa de a deveni urmaşi demni ai predecesorilor. Trecutul ne înzestrează voinţa, sentimentele, modul de a fi, îşi pun pecetea, de multe ori hotărâtoare, pe ceea ce suntem ca fiinţe morale în familie, societate, la locul de muncă, ca formaţie spirituală.

înv. Maria-Lia SAS,

Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare” Bistrița

înv. Ioan SAS,

Şcoala Gimnazială nr. 4 Bistrița

Proiectul – metodă alternativă de evaluare în învățământul primar

În scopul evaluării cunoştinţelor, pe lângă metodele tradiţionale, în sprijinul învăţătorilor au fost elaborate metode alternative (moderne): probe scrise, orale, practice, observarea directă a elevului în timpul activităţii, investigaţia, proiectul, portofoliul, tema pentru acasă, autoevaluarea.

Proiectul utilizat ca metodă alternativă de evaluare aplicabilă în învăţământul primar oferă copiilor posibilitatea să aplice priceperile dobândite, se adresează competenţelor acestora, accentuează motivaţia intrinsecă, încurajându-i pe cei mici să determine singuri tematica abordată.

Folosirea proiectului oferă învăţătorului posibilitatea de a consilia activităţile în derulare, aceasta încurajând elevii, în mod special, optimismul, interesele, calităţile intelectuale, abilităţile practice şi trăsăturile pozitive de personalitate de care dau dovadă şi corijându-le pe cele negative.

Proiectul este o investigaţie amănunţită desfăşurată de către copii şi orientată spre o temă şi un subiect despre care aceştia doresc să cunoască mai mult, evident, la nivelul lor de înţelegere.

Tema şi subiectul sunt alese la sugestia cadrului didactic, din mediul de viaţă, utilizarea metodelor creative de grup stimulând motivaţia intrinsecă a copiilor.

Printr-un proiect copiii îşi măresc aria de cunoştinţe referitoare la anumite noţiuni, le pot aborda inter şi pluridisciplinar, îşi cultivă deprinderile morale şi sociale, în derularea proiectului fiind aplicate mai multe tipuri de conduite: împărţirea responsabilităţilor, împărtăşirea de sugestii, rezolvarea conflictelor, toleranţa de grup.

Această metodă este utilă copiilor cu nivel diferit de competenţe şi abilităţi, precum şi cu un nivel cultural variat, abordarea subiectelor pregătindu-i, în perspectivă pentru integrarea într-o societate democratică.

Alegerea subiectelor se recomandă să se facă în funcţie de interesul copiilor şi de oportunităţile pe care aceştia le prezintă – dezvoltarea unor preocupări intelectuale, lărgirea ariei cunoştinţelor pe tema dată, totul în spiritul educaţiei pentru calitate.

Iată cum am realizat proiectul cu tema Comunitatea locală:

Subiectul: Oraşul meu natal.

Scopul: Îmbogăţirea cunoştinţelor referitoare la comunitatea locală.

Desfăşurarea proiectului:

Etapa I

Debutul:

1. Ce ştiu despre comunitate, comunitatea locală (oraşul meu, pe baza cunoştinţelor anterioare potrivit posibilităţilor de înţelegere copiii îşi vor exprima părerile)?

- Ce vizite şi excursii am făcut prin oraşul nostru şi prin apropierea lui (trezirea interesului pentru tema propusă)?

- Prezentarea hărţilor localităţii (aduse de la Primărie şi de la Ocolul Silvic).

2. Membrii unei comunităţi:

- Cum am devenit membru al comunităţii?

- Cu ce ocazie am fost recunoscut ca membru al comunităţii?

3. Istoricul localităţii:

4. Aspecte geografice:

- Harta fizică (relief, hidrografie, vecinătate, prin excursii în cele două păduri ale oraşului, la râurile Someş, Meleş, Şieu, ocazii cu care s-au stabilit şi vecinii localităţii).

- Economie (vizită pe platforma industrială, la fabrica de lapte, nutreţuri concentrate, fabrica de pâine etc.).

- Clima (întocmirea calendarului naturii).

5. Flora şi fauna locală (în timpul excursiilor.)

6. Înfăţişarea localităţii în care locuiesc:

- Arhitectură: (clădiri vechi, monumentale, clădiri publice, clădiri particulare.)

- Materiale de construcţie;

- Străzi;

- Planul zonei (cartierului) în care locuiesc, (localizarea pe hartă, apoi formarea grupelor elevilor din aceeaşi zonă sau cartier);

7. Vecinii mei:

- Diferenţe dintre localnici (limbă, ocupaţii, vârstă – pe grupe sau individual pentru cei care locuiesc în cartierele Beclenuţ sau în Rusu de Jos);

8. Cartea de vizită a localităţii:

- Curăţenia;

- Măsuri luate de edilii oraşului (canalizarea, asfaltarea, plombarea străzilor, spaţiile de joacă pentru copii, spaţiile verzi ale oraşului, containerele pentru resturile menajere);

- Cum contribui eu la păstrarea curăţeniei? (teoretic ştim, dar să vedem practic).

- Iluminatul oraşului;

- Aprovizionarea pieţelor şi a magazinelor;

9. Proiecte de modernizare:

- Construcţii noi (ANL, sala de sport, locuinţe particulare).

10. Evenimente importante din viaţa comunităţii.

11. Tradiţii şi obiceiuri locale;

Etapa a II-a

Organizarea:

- Materialele (hărţi, pliante etc.).

- Istoricul l-am prezentat pe baza unei monografii la întocmirea căreia mi-am adus contribuţia şi eu.

- Clasa a fost împărţită pe grupe sau s-a lucrat individual după caz.

- S-au desfăşurat activităţi şcolare şi exraşcolare în care au fost consultaţi şi părinţi, profesori de specialitate (lb. română, istorie, geografie,) membri ai comunităţii locale.

- Munca desfăşurată s-a prezentat în cadrul grupei de către un reprezentant (consultări între grupe, completări etc.).

Etapa a III-a

Finalizarea proiectului:

- Joc de rol (interpretarea unor funcţii ale edililor oraşului).

- Alcătuirea unui portofoliu care a fost prezentat în faţa părinţilor, a cadrelor didactice implicate în proiect şi a reprezentanţilor Primăriei.

Aceste activităţi permit elevilor să-şi asume responsabilităţi, îi încurajează, îi determină să-şi organizeze activitatea devenind astfel ordonaţi, să-şi formeze abilităţi de comunicare şi cooperare, să crească încrederea în forţele proprii, să-şi dezvolte spiritul de colaborare, să fie mai toleranţi, să se obişnuiască să gândească critic. Elevii s-au familiarizat cu anumite tehnici de cercetare şi de elaborare multidisciplinară a unor teme.

Lucru foarte important a fost faptul că elevii mai slabi au reuşit să câştige încredere în forţele proprii.

inst. Sabina SIGMIREAN,

Colegiul Naţional „Petru Rareş” Beclean

Metoda audio-vizuală în procesul instructiv-educativ

1. Introducere:

Metoda audio-vizuală sau Army Method este un stil de predare folosit cu precădere în predarea limbilor străine. Ea se bazează pe teoria behavioristă, care consideră drept obiect exclusiv al psihologiei comportamentul exterior, fără a se recurge la mecanismele cerebrale ale conștiinței sau la procesele mentale interne. În limba română se folosește uneori și sinonimul comportamentism.

Această abordare a învățării limbilor străine a fost similară cu o alta, numită de către specialiști metoda directă.

Metoda audio-vizuală este cea mai nouă metodă de predare a literaturii engleze. De fapt, mijloacele vizuale sunt vechi. Ele corespund unei tendințe a omenirii: de a-și materializa gândurile în forma unor imagini grafice sau sonore pentru a da gândirii lor un cadru concret de referință. Chiar Platon însuși a avut grijă să folosească cuvinte și comparații concrete (de exemplu, peștera) pentru a avea un fundament pentru ideile lui abstracte. În Franța, Berry, în Très riches heures du duc, scoate în evidență importanța pe care ilustrațiile o au și cum, datorită lor, această carte nu a devenit o carte scufundată în uitare. De multe ori, ilustrațiile, fotografiile, au un impact mult mai mare asupra cititorului, decât îl are textul însuși.

Metodele audio-vizuale includ aspecte importante, practice și tehnice, care sunt în strânsă legătură cu materialele educaționale. Această metodă a început să se dezvolte în Franța, anii `50, ca metodă de predare a limbilor străine, bazându-se pe utilizarea mijloacelor tehnice și a suporturilor audio-vizuale. Ulterior, a început să fie din ce în ce mai folosită în predarea literaturii.

Filmul este doar o parte a metodei audiovizuale, elevii fiind capabili să-și creeze imagini mentale diferite asupra subiectului unei lecții. Manualele nu au întotdeauna un design adecvat (sau sunt alb-negru sau grafica nu spune mai nimic), filmul fiind cel va poate suplini toate aceste deficiențe.

O prezentare de tip audio-vizual include: text, imagine, sunet, animație (cu alte cuvinte, multimedia). Informațiile nu vor mai fi doar limitate la text, ci vor fi multisenzoriale, un adevărat sincretism al artelor.

2. Ce rol are filmul în educație?

- dezvoltă competenţele de ascultare/ receptare (globală, detaliată);

- furnizează informaţie diversă;

- prezintă mostre de diferite registre stilistice;

- încurajează şi generează conversaţii, discuţii, implicit, comunicarea dintre elevi, dar şi dintre profesor şi elevi.

3. Avantajele acestei metode:

- crearea unui mediu plăcut şi atractiv pentru procesul instructiv-educativ;

- furnizarea unor mostre de limbă autentică şi informaţie culturală, permiţând elevilor să sesizeze expresia facială, gesturile, limbajul trupului, intonaţia, debitul vorbirii etc.;

- facilitarea vizualizării a ceea ce citesc, astfel încât toţi elevii au o experienţă comună; crearea unor modele mentale care le permit: înţelegerea intrigii, identificarea personajelor, a locului de desfăşurare a acţiunii etc.;

- transmiterea conţinutului mai bine decât orice alt mijloc didactic, printr-o exploatare pozitivă a tehnologiei, mai ales că adolescenţii sunt atraşi atât de televiziune, cât şi de computer, considerându-le moderne în comparaţie cu operele literare;

- posibilitatea de a controla aparatura (filmul poate fi oprit, încetinit, repetat etc.);

- posibilitatea prezentării conţinutului într-un mod realist, fapt ce are drept consecinţă o comunicare eficientă (conversaţie, discuţie sau dezbatere)

4. Dezavantaje ale metodei audio-vizuale:

- opinia comună că ceva se pierde când o carte este ecranizată;

- riscul vizionării unui film ca o activitate pasivă, dacă vizionarea nu este urmată de o discuţie;

- opinia părinţilor, uneori negativă, în ceea ce priveşte vizionarea filmelor la şcoală;

- riscul ca imaginea unui personaj să se fixeze prea puternic în mintea unui elev (poate fi şi un avantaj);

- nerespectarea fidelă a conţinutul cărţii de către regizor.

Predarea romanului Moromeţii cu ajutorul filmului

În vederea conturării portretului moral, elevii vor viziona timp de 10 minute scena tăierii salcâmului (metoda audio-vizuală), deosebit de importantă, întrucât salcâmul reprezintă în lumea vegetală ceea ce Moromete reprezintă pentru lumea satului, fiind un fel de axis mundi. Înainte de începerea vizionării, elevilor li se furnizează un set de întrebări asupră căruia trebuie să se concentreze, pentru ca vizionarea să fie activă, şi nu pasivă.

- Ce personaje din familia lui Ilie Moromete apar în secvenţa vizionată?

- Care sunt relaţiile dintre personaje?

- Care este efectul filmării numai feţei lui Ilie Moromete în prim-plan?

- Ce sugerează prim-planul cu salcâmul?

- Ce senzaţie ţi-a produs muzica în scena tăierii salcâmului?

- Ce registre stilistice ai remarcat?

- Dacă ai fi fost regizor, ce actor ai fi ales pentru rolul lui Ilie Moromete?

- Explică în ce constă analepsa (flash-back)?

După vizionare, se va analiza semnificaţia simbolului salcâmului – elevii au avut de citit în prealabil studii critice de Eugen Simion si Nicolae Manolescu .

Tot elevii trebuie să furnizeze exemple pentru a ilustra anumite trăsături ale personajului (detaşat şi neliniştit, iubitor de taclale şi însingurat, inteligenţa, ironia, umorul, sociabilitatea, simţul moral; are timpul şi plăcerea de a glumi, stă de vorbă, contemplă mişcarea celorlalţi ţărani ai satului; faptul că are pământ îi dă un sentiment de siguranţă de confort, de aceea când are timp liber se întâlneşte cu prietenii, citeşte şi comentează ziarul, se amuză pe seama celor naivi; există mereu o distanţă între ceea ce gândeşte şi ce spune; adunarea din poiana lui Iocan ,,acest banchet spiritual ţărănesc” etc.) şi mijloace de caracterizare (caracterizare indirectă care reiese din fapte, comportament, limbaj, în relaţie cu celelalte personaje etc.).

Tot acum este momentul să prezinte răspunsurile la întrebările lansate de profesor înaintea vizionării secvenţei. Autocaracterizarea este ilustrată cu replica spusă medicului – crezul lui Moromete: ,,Domnule, eu întotdeauna am dus o viaţă independentă.”

P.C.-ul este o alternativă novatoare şi eficientă care compensează unele deficienţe ale manualelor (de exemplu, cromatica alb-negru). Utilizarea filmelor în procesul instructiv-educativ, în predarea literaturii române, evită plictiseala şi monotonia, oferind posibilitatea unor activităţi de învăţare dintre cele mai variate pentru elevi de niveluri diferite, în scopuri variate şi în vederea dezvoltării următoarelor competenţe: ascultare, scriere, vorbire, comunicare etc. Informaţiile sunt multisenzoriale, amintind de sincretismul artelor.

Filmele pot fi cronofage (dacă filmul ales este prea lung sau dacă profesorul decide să vizioneze întreg filmul în timpul orelor de curs). De asemenea, există şi opinia comună potrivit căreia ceva se pierde când o carte este ecranizată, la care se adaugă: riscul vizionării unui film ca o activitate pasivă, dacă vizionarea nu este urmată de o discuţie; riscul ca imaginea unui personaj să se fixeze prea puternic în mintea unui elev (poate fi şi un avantaj).

Însă avantajele nu sunt de neglijat: crearea unui mediu plăcut şi atractiv pentru procesul instructiv-educativ; furnizarea unor mostre de limbă autentică şi informaţie culturală, permiţând elevilor să sesizeze expresia facială, gesturile, limbajul trupului, intonaţia, debitul vorbirii etc.; facilitarea vizualizării a ceea ce citesc, astfel încât toţi elevii au o experienţă comună; crearea unor modele mentale care le permit: înţelegerea intrigii, identificarea personajelor, a locului de desfăşurare a acţiunii. Un alt avantaj în folosirea acestei metode este și stimularea excesivă a imaginație. Profesorul poate decide să prezinte doar începutul filmului pentru a stimula interesul elevilor la lectura cărţii – tehnică de incitare la lectură – sau să îl ruleze fără final, iar elevii trebuie să îşi imagineze finalul.

Având în vedere avantajele enumerate, consider că utilizarea acestei metode inovatoare este un real câştig pentru elevii. Orice profesor ar trebui să utilizeze această metodă alternativă inovatoare, mai ales că în ultimul timp numărul elevilor care nu citesc creşte simţitor.

În concluzie, utilizarea filmelor în procesul instructiv-educativ, la orice disciplină (literatură universală, geografie, biologie, istorie etc.), nu numai în predarea literaturii române, evită plictiseala şi monotonia, oferind posibilitatea unor activităţi de învăţare dintre cele mai variate pentru elevi de niveluri diferite, în scopuri variate şi în vederea dezvoltării lor scontate. 

prof. Florina ȚERMURE,

Școala Gimnazială Dobric

„Nocturna bibliotecilor” la CCD – sub lumina felinarelor din bibliotecă s-au derulat activități menite să elogieze cartea și lectura.

Exemple de bună practică

Metoda Frisco în lecţii de limba şi literatura română

Am fost mereu de părere că oamenii valoroşi sunt cei ce recunosc faptul că avem de învăţat de la celălalt, că este atât de util să împărtăşeşti din propria experienţă. Plecând de la cunoscutul dicton „Nimic nu este uşor în această lume şi fiecare lucru îşi are importanţa lui”, fiecare cadru didactic are, astăzi, o mare responsabilitate în procesul de învăţământ, în sensul că este obligat să le ofere elevilor posibilitatea dobândirii unei experienţe sociale şi constructive noi, bazată pe cooperare şi colaborare în rezolvarea problemelor vieţii, ca să poată să-şi asigure convieţuirea într-o lume paşnică. Astfel consider că un învăţământ care să asigure indivizi formaţi corespunzător pentru integrarea în această lume care necesită competenţe în cele mai variate domenii, nu ar trebui nicio clipă să se oprească din mersul înainte spre acel „ceva mai bun”, mai potrivit pentru necesităţile acute ale societăţii. Ritmul trepidant al acestei evoluţii este impus de mişcarea universală, în ansamblul ei sau de „însuşi mersul vremii” cum spune Rebreanu în finalul romanului Ion.

Actualmente, în materie de strategii didactice, (atât de predare-învăţare, cât şi de evaluare) personal cred că suntem martorii efectului pe care „noul” din acest domeniu, l-a determinat în rândul unor generaţii pe care le-am format. În ciuda faptului că receptarea lui în acest domeniu a constituit mereu o problemă, o dificultate, aşa cum se poate deduce din mărturii ale unor pedagogi, psihologi, sociologi, în momentul de faţă se poate constata o deschidere din ce în ce mai mare spre implementarea şi utilizarea acelor strategii promovate, mai ales de literatura americană de specialitate. Folosirea cu prioritate a metodelor şi tehnicilor active centrate pe elev, care să contribuie la formarea potenţialului intelectual al elevilor, presupune implicarea copilului în actul de învăţare, aspect ce îi oferă condiţii optime pentru dezvoltarea gândirii, a intelectului, în direcţia flexibilităţii, a creativităţii, a inventivităţii şi pentru dezvoltarea interesului pentru propria formare. Este cunoscut faptul că metodele centrate pe elev îl plasează pe individ în evaluarea eficacităţii procesului de învăţare şi în trasarea obiectivelor pentru dezvoltarea ulterioară, ajutându-l, în acest mod, să înţeleagă lumea în care trăieşte şi să aplice în diferite situaţii de viaţă ceea ce a învăţat. Astfel, rolul cadrului didactic în procesul atât de complex de modelare a copilului în drumul sinuos spre maturizare este poate cel mai important, deoarece, punându-şi elevii în situaţii variate de instruire, el transformă şcoala “într-un templu şi un laborator” (Mircea Eliade).

O astfel de strategie pe care am utilizat-o în activitatea didactică şi o exemplific în cele ce urmează este Metoda Frisco, una de rezolvare de probleme prin stimularea creativităţii, activ-participativă, în măsură să solicite plenar, dar să şi valorifice maximal şi pe multiple planuri potenţialul uman de cunoaştere, de simţire şi de acţiune cu care un elev sau altul vine la şcoală. Lecţiile bazate pe Metoda Frisco prezintă câteva caracteristici importante:elevii sunt puşi în situaţia să interacţioneze, să lucreze productiv unii cu alţii; în cadrul activităţilor de învăţare elevii îşi dezvoltă judecăţile de valoare pertinente, gândirea, învaţă prin eforturi proprii, îl transformă din obiect în subiect al educaţiei, din participant pasiv într-unul activ. Caracterul ludic al Metodei Frisco, cadrul ei antrenant şi activ în acelaşi timp, au un impact extraordinar asupra elevilor, oferind alternative noi de învăţare, altele decât cele cunoscute, tradiţionale. Pe de altă parte, prin flexibilitate, oferă elevilor posibilitatea de a se implica activ în actul de învăţare, constituindu-se alături de celelalte metode interactive, într-un instrument util în eficientizarea activităţii la clasă. Ideea de a prezenta această metodă activă cu un puternic potenţial creativ, menit să contribuie la promovarea unei metodologii didactice moderne, active, se înscrie în domeniul încercărilor şi căutărilor creative de a ameliora şi eficientiza munca noastră, a profesorilor, cu subiecţii educaţiei.

Metoda a fost propusă de echipa de cercetare Fours boys of Frisco (cei patru băieţi din San Francisco). Scopul său principal este de a identifica probleme complexe şi dificile şi de a le rezolva pe căi simple şi eficiente şi a fost concepută să folosească două procedee: 1. aplicarea listei de control (check list); 2. brainstorming-ul regizat (staget brainstorming). Lista de control reprezintă un chestionar alcătuit dintr-o succesiune de întrebări care să permită formularea unor concluzii clare şi care lămureşte conţinutul problemei propuse spre rezolvare. Chestionarul (lista de control) trebuie să respecte o serie de condiţii: să conţină întrebări simple, fără echivoc, formulate clar, fără a lăsa loc interpretărilor; întrebările să fie ordonate după o scară psihologică; să solicite un număr mic de informaţii; să ceară informaţiile pe care elevii le pot da; să presupună răspunsuri simple de tipul: da/nu; la sfârşitul discuţiilor, profesorul sistematizează ideile şi invită pe elevi să formuleze concluziile necesare; profesorul realizează evaluarea pe baza răspunsurilor la chestionar şi a ideilor exprimate de participanţi.

Această metodă are aplicabilitate, mai cu seamă, în lecţiile de literatură care au ca temă caracterizarea de personaje. Un exemplu în acest sens îl constituie romanul Ion de L. Rebreanu în cadrul unei lecţii de consolidare a cunoştinţelor despre personajul literar (caracterizarea personajului eponim), în etapa de realizare a sensului. Aceasta constituie etapa în care elevii se implică in mod direct şi activ în demersul didactic. Li se explică faptul că vor lucra după o metodă activizatoare care le solicită gândirea critică, anume metoda Frisco. Li se prezintă apoi, succint,în ce constă această metodă de stimulare a creativităţii. se formează cele două echipe: 1. echipa de investigaţie (zece-cincisprezece elevi) care vor răspunde unui chestionar pe marginea lecţiei anterioare; 2. echipa de concluzionare (cinci – şase membri, dar şi mai mulţi,depinde de numărul care comentează critic întrebările echipei de investigaţie şi propune rezolvări obişnuite), cărora le revine apoi sarcina de a juca următoarele roluri (conservatorul – apreciază meritul soluţiilor vechi, le punctează neajunsurile şi se pronunţă pentru menţinerea lor fără a exclude eventualele îmbunătăţiri; exuberantul – emite idei originale, imposibil de aplicat în practică, asigurând prin aceasta o atmosferă imaginativ-creativă; pesimistul – este cenzorul care neagă oportunitatea oricărei îmbunătăţiri a soluţiilor originale; optimistul – critică poziţia pesimistului şi susţine, în mod realist, soluţiile propuse de exuberant). Se precizează prin explicaţii clare, sarcina pe care o are fiecare dintre roluri, profesorul împărțind lista de control/chestionarul echipei de investigaţie, formată la rândul ei, din două sau trei grupe, în funcţie de specificul operei, amploarea ei. Grupele sunt invitate să formuleze răspunsurile la întrebările din lista de control. Membrii echipei de concluzionare fac aprecieri la adresa răspunsurilor şi, conduşi de profesor, identifică problema: (exemplu de problemă care a fost formulată de elevi în cazul acestui personaj emblematic: Ia atitudine vis a vis de faptele lui Ion în scopul obţinerii pământului). Cei patru exponenţi amintiţi vor formula, conform statului lor, ipoteze privind caracterul personajului, maniera de a fi pedepsit, posibile soluţionări ale conflictului interior etc. Lecţiile dedicate studiului romanului obiectiv se pot finaliza prin eseuri structurate, procese literare, proiecte, studii de caz etc.

Cea mai potrivită încheiere în acest context am considerat-o a fi afirmaţia Mariei Montessori: „Să nu-i educăm pe copii pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei vor fi mari. Şi nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci să-i învăţăm să se adapteze.”

Anexă

Întrebări pentru echipa de investigaţie:

Grupa I:

1. În ce categorie poate fi integrat personajul Ion, din punct de vedere al rolului, al complexităţii şi al faptului că dă titlul romanului?

2. Care sunt personajele direct implicate în faptele, acţiunile lui Ion în vederea obţinerii pământului?

3. Care sunt trăsăturile fizice ale personajului principal?

4. Explicaţi în 3- 4 rânduri titlul romanului.

Grupa a II-a

1. De ce credeţi că romanul are această structură?

2. Care sunt faptele reprobabile (condamnabile) pe care le face Ion pentru a obţine pământul.

3. Enumeraţi 4 trăsături morale pe care le dovedeşte Ion în prima parte a romanului.

4. Dar în partea a II-a?

Grupa a II-a

1. Ce modalităţi de caracterizare se folosesc în prezentarea eroului?

2. Este Ion vinovat de moartea Anei şi a copilului? Argumentaţi într-un enunţ.

3. Consideraţi că Ion şi-a meritat soarta de a fi omorât?

4. Ce semnifică pământul pentru Ion?

prof. Călina-Ioana FISCUTEAN,

Liceul cu Program Sportiv Bistriţa

Consilierea psihopedagogică a copiilor cu ADHD şi integrarea lor în grupul clasei

Astăzi, educația este înţeleasă ca o funcție vitală a societății, iar școala drept principala instituție prin care societatea își formează noile generații ţinând pasul cu ritmul alert în care se dezvoltă şi evoluează omenirea. Însă şcoala, ca oricare altă instituţie, se conduce după principii și metode științifice în formarea și dezvoltarea copilului. Investit cu nobila sarcină de educare, învățătorul trebuie să cunoască particularităţile de vârstă, disponibilitățile intelectuale precum şi însuşirile temperamentale și caracteriale ale fiecărui elev. O clasă poate fi formată din elevi capabili de performanţă, elevi care întâmpină dificultăţi de învăţare, elevi cu probleme de sănătate fizică sau psihică, însă cunoscând aceste particularităţi şi îmbinând armonios teoriile, principiile şi tactul pedagogic, dascălul trebuie să integreze fiecare elev în câmpul educaţional, asigurând egalitatea şanselor la educaţie, dezvoltare şi cultură.

Elevii cu ADHD sunt tot mai des întâlniţi în şcolile de astăzi, însă consilierea şi educarea lor timpurie îi poate integra garantat în societate, vindecând abaterile comportamentale şi alte simptome nedorite. ADHD reprezintă abrevierea în limba engleză a,,Attention Deficit Hyperactivity Disorder”, o tulburare de tip comportamental. Aceşti copii sunt hiperactivi, fiind într-o permanentă mişcare, au tendinţa de a întrerupe vorbirea cuiva şi de a vorbi fără a fi întrebaţi din dorinţa de a fi în centrul atenţiei, adesea provin din categoria copiilor abuzaţi, traumatizaţi în copilărie. ADHD-ul este o tulburare de comportament, o afecţiune de tip neurobiologic, care se manifestă prin deficit de atenţie şi dificultăţi în desfăşurarea unei sarcini, fiind afectată capacitatea individului de a se controla. Cred că întrebările cele mai frecvente ale profesorului de la clasă care întâlneşte astfel de manifestări sunt: Cum să fac ca acest elev să fie acceptat în grup aşa cum este el? Cum să îl determin să respecte regulile stabilite în cadrul grupului? Cum să îl stimulez să rezolve sarcinile de învăţare propuse? De ce se manifestă aşa? Pot să evit comportamentul agresiv şi violenţa venite din partea acestui elev? Iată câţiva paşi care ar trebui urmaţi pentru a ne putea răspunde acestor întrebări:

- Stabilirea simptomelor specifice ADHD şi a factorilor de risc. Simptomele de bază ale ADHD sunt hiperactivitatea, impulsivitatea si deficitul de atenţie, cu menţiunea că acestea diferă în perioada adolescenţei, când cei care suferă de acest sindrom sunt mai degrabă repeziţi, impulsivi şi nu au răbdare.

Însă, toți copiii se comportă în moduri care ar putea fi interpretate ca inatenție, hiperactivitate sau impulsivitate, simptome centrale ale ADHD. De fapt, toți visăm cu ochii deschiși, îi întrerupem pe alții, răspundem neîntrebat, ne pierdem răbdarea sau suntem agitați, dar nu toți suferim de ADHD. Diagnosticul trebuie stabilit de specialiști.

- Istoricul evoluţiei problemei – factori de apariţie (ereditari, sociali, familiali). Trebuie identificată cauza şi înlăturaţi, pe cât posibil, factorii care provoacă acest comportament.

- Tratamentul şi consilierea. Pentru ADHD tratamentul este complex, urmărind trei coordonate: cea educaţională, psihoterapeutică şi psihofarmacologică - fiecare cu metodele sale specifice.

Tratamentul educaţional se axează pe manifestarea prin artă, prin producţii grafice, pe descrieri, povestioare individuale ale copiilor care ajută la înţelegerea comportamentului lor. Tratamentul psihoterapeutic presupune consilierea psihologică efectuată de specialişti. Evaluarea copilului se realizează prin chestionare cu întrebări despre capacităţi şi dificultăţi, prin scale comportamentale specifice pentru ADHD, prin întrebări pentru profesori si prin evaluări pentru potenţiale afecţiuni coexistente. Tratamentul psihofarmacologic includea până acum trei ani antidepresive si antipsihotice (abia de curând au intrat pe piaţă medicamente speciale pentru tratarea ADHD). În România, tratamentul medicamentos pentru ADHD este gratuit.

Sindromul ADHD impune informarea şi formarea părinţilor şi a cadrelor didactice pentru a le oferi soluţiile la problemele specifice ridicate de simptomele ADHD, fiind vizate în special metodele didactice, managementul comportamentului şi strategiile specifice de educaţie, precum şi elemente care pot duce la dezvoltarea necesarei colaborări între şcoală, familie şi persoanele specializate în consilierea acestor copii. Trebuie precizat că acest sindrom nu reprezintă o boală incurabilă, ci din contră, o problemă de ordin psihologic care se poate rezolva treptat prin şedinţe de consiliere şi abordarea acestor copii care vin în mediul şcolar, având la bază planuri de intervenţie personalizate. Aşadar alături de strategiile de intervenţie în plan comportamental se impune adoptarea unei serii coerente de metode educaţionale adaptate ADHD şi care să fie dublate de consilierea familială şi individuală.

Concret, pentru a preveni manifestarea simptomelor specifice ADHD, la clasă putem interveni prin individualizarea sarcinilor, trasarea clară a unor sarcini şi acordarea recompensei dacă acestea au fost îndeplinite, acordarea unei atenţii deosebite, dar nu dusă la extremă, valorificarea trăsăturilor pozitive manifestate în diversele activităţi (încredere, respect, toleranţă, admitere, sinceritate etc.), apropierea afectivă şi emoţională a dascălului de la clasă faţă de acest copil, în special, faţă de toţi elevii, în general.

prof. înv. primar Ileana GALBEN,

Liceul „Radu Petrescu” Prundu-Bârgăului

Elevi premiați la concursuri literare naționale

Premiile Saloanelor Liviu Rebreanu - 2012

Juriul Concursului Naţional de Proză Liviu Rebreanu din cadrul Saloanelor Liviu Rebreanu 2012, compus din Nicolae Creţu, Radu Ţuculescu, Valeriu Stancu, Olimpiu Nuşfelean, Virgil Raţiu, a acordat, la secţiunea proză scurtă pentru elevi, următoarele premii: premiul I şi premiul revistei „Mişcarea Literară” – Alexandra Nadina Turcu, Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa, prof. Georgeta Măluțan); premiul II şi premiul revistei „Cronica” – Andreea Maria Ropan, Palatul Copiilor Bistriţa (prof. Ionela Silvia Nușfelean); premiul III – Alexandra Ionuţa Andrecuţ şi Oana Vrânceanu, Palatul Copiilor Bistriţa; Menţiuni – Georgiana Florea, Palatul Copiilor Bistriţa, şi Maria Veronica Tok, Liceul Tehnologic Lechinţa (prof. Adrian Iliuță).

De altfel, miercuri, 5 dec. 2012, la orele prânzului, membrii juriului şi participanţii la Saloanele „Liviu Rebreanu” au fost prezenţi la Liceul Teoretic Sanitar din Bistriţa, primiţi de directoarele şcolii, Albiniţa Ardelean şi Monica Bojor, alături de profesoarele Cornelia Blaga şi Cristina Rebrean. În cadrul întâlnirii au susţinut lecturi publice scriitorii: Valeriu Stanciu, Radu Ţuculescu, Olimpiu Nuşfelean, Victor Ştir, Veronica Ştir, David Dorian, Gheorghe Mizgan. S-a vorbit pe larg despre cele mai recente cărţi care au apărut în acest an despre şi cu Liviu Rebreanu, volumul de corespondenţă dintre Liviu Rebreanu şi soţia sa, Fanny Rebreanu (Intime, apărut la Editura Academiei Române, sub coordonarea lui Niculae Gheran), şi Romanele lui Rebreanu, carte de eseuri şi critică literară de Iacob Naroş. Au citit din creaţii proprii elevele Mara Orban, Iuliana Şotropa, Roxana Alina Rus, Tobias Pasăre.

Premiile Colocviului Național George Coșbuc 2012

Juriul celei de-a XXVIII-a ediţie a Colocviilor „George Coşbuc” – avându-i în componenţă pe Emil Dreptate, David Dorian, Al. C. Miloş, Olimpiu Nuşfelean, Virgil Raţiu – a hotărât ca, la secţiunea manuscrise elevi, premiul I şi al revistei „Mişcarea literară” să-i revină Anei Maria Clujan (clasa a X-a) de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” (prof. Daniela Fulga); premiul II şi al revistei „Mesagerul literar şi artistic” – Alexandra Nadina Turcu (clasa a XI-a) de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” (prof. Georgeta Măluțan); premiul III şi al ziarului „Răsunetul” – Larisa Florea (clasa a X-a) şi Ioana Ilinca Moldovan (clasa a VI-a) de la Palatul Copiilor Bistriţa (prof. Ionela Silvia Nușfelean).

Şcoala Gimnazială Dumitriţa la ceas aniversar

Ca în fiecare an, în ziua de Sfântul Dumitru, şcoala noastră îmbracă haine de sărbătoare, omagiind anii de existenţă pe parcursul cărora şi-a format un renume şi a confirmat statutul de şcoală ce promovează calitatea în educaţie şi formarea elevilor în spiritul unor idealuri înalte.

Elevi ai şcolii sau foşti absolvenţi, părinţi, cadre didactice, invitaţi de onoare s-au prezentat la Căminul Cultural Dumitriţa pentru a viziona spectacolul realizat în cinstea acestui eveniment, devenit tradiţie pentru întreaga localitatea.

Ziua a fost deosebită, cu emoţii de toate părţile! Elevi mai mici sau mai mari au încercat, şi au reuşit să ne încânte prin muzică, dans, poezie şi umor.

Toate activităţile organizate au fost cuprinse în proiectul educaţional local „De ziua şcolii mele”, realizat în parteneriat cu Primăria comunei Dumitriţa, Asociaţia Urmaşilor Grănicerilor Budac-Ragla şi Comitetul de părinţi. Principalele activităţi desfăşurate au fost diferite de cele obişnuite în zilele de şcoală. Ţinând cont de principiul conform căruia „o şcoală eficientă este aceea pe care o iubeşte elevul, nu profesorul”, toate cadrele didactice de la Şcoala Gimnazială Dumitriţa s-au mobilizat, reuşind, cu priceperea ce caracterizează această categorie profesională, să antreneze elevii în activităţi deosebit de interesante, educative şi interactive.

Domnul primar Moga Vasile şi domnul viceprimar Nica Petronel au salutat modul ingenios şi original în care s-au desfăşurat toate activităţile, fiind alături de toţi elevii şi cadrele didactice prin implicarea efectivă în lucru, jurizând concursul desfăşurat pe mai multe secţiuni: creaţie plastică, creaţie literară, interpretare artistică-dansuri, interpretare rol scenetă.

Am avut deosebita plăcere de a avea alături de noi cadre didactice de la şcolile învecinate, precum doamna director a Şcolii Gimnaziale Petriş, înv. Maria Guţă şi doamna învăţătoare Mihaela Moldovan, cărora le mulţumim pentru prezenţa la acest eveniment.

Programul s-a încheiat cu oferirea diplomelor, atât elevilor care s-au remarcat la activităţile cultural-artistice organizate cu acest prilej, cât şi cadrelor didactice care s-au implicat în realizarea proiectului educaţional local „De ziua şcolii mele”.

Această activitate nu ar fi fost posibilă fără sprijinul Asociaţiei Urmaşilor Grănicerilor Budac-Ragla, căreia îi mulţumim pentru susţinerea materială a proiectelor educaţionale realizate la Şcoala Gimnazială Dumitriţa.

Mulţumim celor care au fost prezenţi la acest eveniment şi celor care au făcut posibilă organizarea lui, de asemenea transmitem „La mulţi ani!” elevilor, părinţilor, cadrelor didactice! Fie ca anii de şcoală să rămână pentru noi toţi o perioadă frumoasă, în care ne-am cunoscut, am învăţat, am evoluat…

prof. Lucica Mariana POPOVICI,

director, Şcoala Gimnazială Dumitriţa

Şcoala românească – stres şi performanţă

Şcoala românească este cunoscută în afara graniţelor ţării în special prin elevii olimpici care participă la confruntările internaţionale. Echipajele româneşti la olimpiadele internaţionale reuşesc să se impună în faţa multor ţări cu pretenţii culturale şi didactice. În şcolile noastre măsura activităţii didactice este de multe ori apreciată după numărul de premii obţinute la diverse faze ale olimpiadelor şi după notele obţinute la examenele de capacitate (teze unice) sau bacalaureat. Se vorbeşte prea puţin, sau uneori nici nu se ia în discuţie, de performanţa realizată cu elevii care erau la limita dintre a promova şi a rămâne corigenţi, în cazul în care se realizează „performanţa” de a ajunge mult peste nota 5. De asemenea, rămâne neobservată „performanţa” celor care au un comportament ireproşabil deşi nu excelează la învăţătură.

Performanţa celor 1-2 elevi olimpici dintr-o clasă îşi are, de multe ori, resursele în pregătirea suplimentară (meditată sau individuală). Acest fapt nu prea interesează pe mulţi, în condiţiile în care se adoptă, la cel mai înalt nivel ideea „daca ei pot realiza performanţă, să-i silim şi pe ceilalţi să o facă”. Aşa ajungem să-i supunem pe elevi unor programe peste puterile lor, să-i aruncăm în tăvălugul stresului că nu au timp suficient pentru a-şi pregăti bine temele pentru ziua următoare. Un prim motiv de stres este orarul încărcat căruia trebuie să-i facă faţă elevii. Ajunge să se gândească la cele 6-7 ore din ziua următoare, după ce se întorc de la alte 6-7 parcurse deja! Câţi dintre adulţi ar face faţă stresului că au de a se concentra atât de multe ore, ca apoi să o ia de la capăt după masa cu orele de pregătire pentru a doua zi?

Problema supraîncărcării elevilor cu un program mult prea extins ar trebui să dea de gândit celor care pot lua decizii. Este cu adevărat o problemă, în condiţiile în care tot mai mulţi dintre elevi se manifestă anormal faţă de vârsta lor. Dacă în alte ţări tinerii excelează doar în domeniul spre care au înclinaţii, la noi elevul „olimpic” (şi mulţi dintre elevii dintr-o clasă) este foarte bun la toate materiile. Atunci când are de ales profilul liceului sau al specializării în cadrul facultăţii ajunge să se întrebe ce înclinaţii are din moment ce 10 este singura notă pe care o cunoaşte.

Succesul şcolar nu înseamnă neapărat şi echilibru emoţional pentru tinerii care ajung la acest nivel. Elevul zilelor noastre este supus unor factori de stres care apar fie la nivelul şcolii, fie datorită familiei, sau, uneori datorită aşteptărilor pe care şi le-au format pentru persoana lor. Orele de consiliere şi orientare pot aduce lămuriri în ceea ce priveşte nedumeririle unor elevi, dar pentru alţii ridică doar nişte semne de întrebare.

Dacă ar fi să se stabilească o ierarhie a factorilor care asigură succesul şcolar ar trebui să ţinem seama de unghiul din care abordăm subiectul. Elevii atribuie meritele succesului într-un anumit domeniu profesorilor care i-au făcut să îndrăgească materia respectivă. Spun că „se simte care profesor îşi îndrăgeşte meseria”. Dascălii leagă succesul de sârguinţa elevilor, iar uneori, de inteligenţa înnăscută spre un anumit domeniu. Părinţii recunosc succesul mai ales în perioada examenelor, când sunt mai apropiaţi decât în restul perioadelor de problemele propriilor copii.

În ceea ce priveşte factorii de stres pentru elevi, paleta este mult mai largă. Mediile care au datoria morală de a atenua stresul sunt familia şi şcoala. Familia copilului trebuie să fie alături de reprezentanţii şcolii, având un rol esenţial în formarea personalităţii acestuia. Din nefericire, mulţi părinţi lasă doar în sarcina şcolii problema educaţiei, îmbrăţişând aşa-zisul „liberalism educaţional” fără discernământ.

Surprinzător este că de unele programe pentru ciclul primar se ocupă profesori universitari. La fel de anormal este modul cum sunt respectate recomandările Ministerului Sănătăţii privind regimul de muncă al unui şcolar. Nu sunt de neglijat nici pretenţiile unor dascăli în a-i împovăra pe elevi cu teme kilometrice.

Elevii sunt priviţi corect de dascălii lor doar în momentul în care dispare distanţa între catedră şi bănci. Să încercăm din când în când, ipotetic, să luăm noi locul din bancă. De fapt să ne amintim care este rolul dascălului: de a lumina.

Găsesc că Lucian Blaga, a sintetizat poetic menirea celui ce are datoria de a-i învăţa pe alţii, prin cuvintele: „Noţiunile de profesor şi elev vor fi înlocuite odată frumos prin cele de OM şi OM”.

prof. Floarea VARVARI,

Şcoala Gimnazială nr. 4 Bistriţa