Îţi trimiţi copilul la şcoală, dar colegii lui
vor fi cei care îl vor educa. (Ralph Waldo Emerson)
Consilierea educațională și consilierea în carieră. Oportunități în viața tinerilor
Pedagogul italian G. Callo
considera: „a orienta înseamnă a educa”. Nu poți să educi, spune Callo, dacă nu
educi atitudini, interese, trăsături de caracter și nu poți să instruiești dacă
nu orientezi pe fiecare om în direcția semnalată de trăsătura specifică a
personalității sale. [1]
Consilierea educațională este
ansamblul de acțiuni pedagogice centrate pe prevenție, explicând cauzele
dificultăților comportamentale, relaționale și emoționale, fiind o relație
inter-umană de asistență și suport a grupului de elevi în scopul dezvoltării
personale și în scopul prevenției situației de criză. Ea oferă repere pentru
sănătatea mentală, psiho-emoțională, socială, fizică, spirituală a copiilor și
a adolescenților. [2]
„Consilierea în carieră
reprezintă forma de asistență acordată unei persoane în cadrul procesului
continuu de adaptare la piața forței de muncă.” În carieră aduce clarificări
candidatului privind cerințele job-ului său ideal, acesta având ocazia de a
primi o evaluare de specializate, obiectivă a aptitudinilor sale și va fi
ghidat către programe de formare potrivite nevoilor sale în vederea atingerii
obiectivelor stabilite de la început. [3]
Ambele tipuri de consiliere
includ activități care vizează:
- cunoașterea și imaginea de
sine, autocunoaștere aprofundată: identificarea punctelor forte și a
abilităților transferabile (acele abilități dobândite din surse diferite –
școală, muncă, timp liber – pe care le putem valoriza ulterior în diverse
domenii)
- dezvoltarea unor abilități de
comunicare, de management al conflictului;
- dezvoltarea abilităților
sociale (ex. asertivitatea);
- tehnici de învățare eficientă,
managementul timpului, consiliere vocațională, dezvoltarea creativității,
informații privind alegerea unui traseu școlar/profesional/consiliere în carieră;
realizarea unui plan de acțiune pentru îndeplinirea obiectivelor de carieră.
În acest context de idei, am
beneficiat de informațiile prețioase primite prin participarea la Seminarului
consilierilor de carieră și consilierilor educaționali care s-a desfășurat pe
parcursul a două zile la Cluj –Napoca în perioada 8-9 noiembrie 2019. Acest
seminar constituie prima activitate din cadrul proiectului „Zilele Carierei” –
proiect inclus în oferta CCD BN pentru anul școlar 2019-2020 ca urmare a
încheierii parteneriatului dintre reprezentanții legali ai Casei Corpului
Didactic a Județului Bistrița-Năsăud și Centrul de Consiliere și Orientare în
Carieră a Universității Tehnice din Cluj-Napoca.
La acest eveniment au răspuns
invitației transmisă de CCOC Inspectoratelor Școlare Județene, Caselor Corpului
Didactic, Centrelor Județene de Resurse și de Asistență Educațională, Extensii
ale UTC-N din șase județe și anume: Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu
Mare, Sălaj, Bihor, invitație publicată și pe site-ul CCOC UTC-N la adresele:
https://www.utcluj.ro/ococ/, https://www.escouniv.ro/
eveniment/seminarul-consilierilor-de-cariera-si-consilierilor-educationali, un
număr de 72 de consilieri de carieră și consilieri școlari din învățământul
universitar și preuniversitar.
Seminarul s-a adresat tuturor
persoanelor implicate în consilierea tinerilor, în special: consilierilor de
carieră, consilierilor școlari și consilierilor educaționali.
Obiectivele propuse au vizat:
creșterea eficienței și calității serviciilor de consiliere pentru carieră, în
vederea sporirii accesului la învățământul superior, scăderii ratei de abandon
și satisfacerii cerințelor tot mai complexe ale pieței muncii; facilitarea
schimbului de idei și de bune practici, precum și inițierea unei viitoare colaborări.
În cadrul seminarului au fost
prezentări în plen, workshop-uri pe teme specifice, cât și o masă rotundă
adresată tuturor participanților pentru schimb de idei și de bune practici,
având speakeri, moderatori, specialiști din domeniu și anume: fondator HOLO
Psihologie pentru Comunitate, Coordonator OH-Cards Romania, fondator Relmagine
Education, psihologi/ consilieri vocaționali/ consultat HR, așa cum reiese din
programul seminarului.
Din județul nostru au participat
la acest seminar șapte cadre didactice: un profesor metodist de la CCD BN –
responsabilul activității, directorul CJRAE Bistrița-Năsăud și cinci profesori
consilieri școlari.
O descriere sumară a
activităților la care am participat vă reliefează plus valoarea pe care am
dobândit-o prin ,,integrarea” în tematica propusă..
Workshopul experiențial Carduri
OH, moderat de coordonatorul OH-Card România a fost într-adevăr un „OH!”- o
exclamație, care mi-a trezit o gamă largă de emoții incluzând surpriză și
bucurie.
Cardurile OH sunt serii de carduri
metaforice de asociere folosite pentru a facilita exprimarea, a îmbunătății
comunicarea, explorarea; se folosesc în consiliere, dezvoltare personală, dar
mai multe lucruri interesante la adresa www.OH-cards.ro .
Citatul preluat din materialul
primit de la moderator: Bun venit în lumea OH! și anume: „Procesul de ocolire a
minții raționale permite accesul către adâncurile psihicului uman.” ne îndeamnă
să pătrundem în lumea OH.
Workshopul cu tema: Instrumente
utile în procesul de auto-cunoaștere și explorare a diferitelor opțiuni
profesionale/ educaționale, din a cărui idei s-au regăsit și în prezentarea în
plen Abilități transversale – ce sunt și de ce avem nevoie de ele pe piața
muncii în industria 4.0 (Era digitală), dar și în cadrul mesei rotunde cu tema:
Focus. Generația Z, care ne-au adus în era digitală, fiindu-ne prezentate
caracteristicile acesteia și anume VUCA Word, VUCA response, dar și cele patru
metacompetențe transversale Viitorul profesional – autodisciplină, autonomie,
design, antreprenoriat (Miclea 2018), cuvintele cheie pentru tinerii Generției
Z (independență, antreprenoriat, educație).
Au fost prezentate etapele
procesului de planificare a carierei, crearea unui cont pe platforma
profesională LinkedIn.
Prin participarea la aceste
activități, am avut prilejul de a cunoaște dar și de a utiliza prin practică
diferite instrumente utile în procesul de auto-cunoaștere printr-un exercițiu
aplicativ de evaluare a setării de obiective/ valori, care a constat într-o
colaborare între grupuri de două persoane, în cadrul căruia am primit spre
completare chestionare elaborate de evocariera, care se prezintă la adresa:
http://www.evocariera.ro/ ca: „Centrul de orientare în carieră care te ajută să
evoluezi ca persoană și ca profesionist, sau mai simplu spus, Evocariera – este
locul în care vei primi un real sprijin în parcursul tău unic de dezvoltare.
Pledăm pentru înțelegerea carierei ca fiind un factor cu un puternic impact
asupra întregii vieți și a diferitelor roluri pe care le îndeplinim: elev,
student, angajat, coleg, partener, părinte sau copil.”
În calitate de responsabil de
activitate din partea CCD BN și inițiator al acestui proiect/activitate, am
avut bucuria și deosebita plăcere de a participa la acest eveniment împreună cu
doamna director CJRAE BN și consilierii școlari, specialiști în domeniul
orientării în carieră și dedicați frumoasei meserii care modelează caractere.
Le mulțumesc pentru disponibilitatea de a împărtăși împreună impresii, gânduri
și emoții la acest eveniment!
Totodată felicit organizatorii
acestui eveniment de înaltă clasă pentru implicarea și dăruirea dovedită, cadre
didactice ale Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră a Universității
Tehnice din Cluj-Napoca cu care am colaborat exemplar.
Ca o concluzie, o sesiune de consiliere
în carieră va da rezultate foarte bune când accentul ședințelor va fi pus pe
evaluarea capacităților individului, acesta învățând să identifice singur
oportunități de lucru și cel mai important, va fi susținut și asistat de un
specialist, astfel încât să se poată prezenta cu succes la un interviu ulterior
de angajare! Prezența unui consilier școlar în unitățile de învățământ este o
necesitate care se resimte din ce în ce mai mult. Elevii cu probleme de
comunicare, de învățare, de comportament sau de adaptare pot solicita
consiliere pentru a găsi o soluție! [4]
Webografie:
-
https://www.stasalba.ro/orientarea-in-cariera-a-adolescentilor-si-rolul-familiei/
-
https://clicpsihologic.ro/consilierea-educationala/
-
https://www.consilierincariera.ro/contact/consiliere-in-cariera/despre-consiliere-in-cariera/
-
https://www.gds.ro/Actualitate/2014-01-21/Consilierul-scolar-ajutorul-elevilor/
prof. metodist Doina-Marilena
BOGDAN,
Casa Corpului Didactic a Județului Bistrița-Năsăud
director prof. Luciana Maria
SIDOR,
Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bistrița-Năsăud
Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1 Bistrița în Slovacia
Contribuția proiectelor europene,
respectiv a proiectelor Erasmus, capătă sens prin munca intensă a elevilor din
țările participante în cadrul mobilităților internaționale. Proiectul We Are
Better Friends with Our Stories promovează literatura populară a cinci țări.
Perioada de desfășurare a proiectului este din septembrie 2018 până în
septembrie 2020. România este reprezentată de Școala Gimnazială Nr. 1 Bistrița.
Celelalte școli partenere provin din Slovacia, Portugalia, Turcia. În perioada
12 octombrie-18 octombrie 2019 șase elevi bistrițeni, însoțiți de prof. Borș
Elena și prof. Petri Alina, au reprezentat Școala Gimnazială Nr. 1 Bistrița.
Alături de alți 10 profesori și 24 de elevi au participat la o întâlnire
transnațională la Școala Stefana Smalika, Tvrdosin Slovacia.
Tema de proiect a reflectat
literatura de factura populară, respectiv basmele populare. Unul dintre
obiective este de a familiariza participanții cu literaturile naționale ale
țărilor din proiect. Totodată, am putut remarca o creștere a interesului
elevilor români pentru a căuta basme inedite din literatura noastră, pe care să
le traducă în limba engleză cu scopul de a discuta despre temă, personaje,
acțiune cu elevii din proiect. Activitățile din proiect pun în lumină
creativitatea elevilor. Aceștia au ocazia de a reinterpreta basmele, de a le
actualiza. Se pot observa teme comune, personaje similare tuturor
literaturilor, iar, pe de altă parte, elevii au ocazia să identifice personaje
noi. Copiii au citit în limba engleză, au lucrat pe marginea textelor, au făcut
scenarii și au interpretat personaje din basme. De asemenea, abilitățile digitale
le-au fost solicitate în a produce filme și animații corespunzătoare temelor
abordate.
Școala din Slovacia este situată
într-o zonă cu un deosebit potențial turistic. Ceea ce a impresionat a fost
simțul civic caracteristic poporului slovac. Localitățile din Slovacia sunt
atent gospodărite, cetățenii au grijă să păstreze o curățenie impecabilă, să
fie receptivi la aspectele ecologice.
În ceea ce privește sistemul
educațional, elevii au remarcat spațiile școlare generoase, echipate astfel
încât elevii să poată studia, să poată face sport. În Slovacia se pune mare
accent pe dezvoltarea deprinderilor practice ale elevilor: cusut, croșetat,
împletit, construcții, reparații. Elevii sunt învățați de la vârste fragede să
fie responsabili, să se respecte, să se ajute. Valorile europene unesc și dau
forță noii generații de elevi.
prof. Alina PETRI,
responsabil cu diseminarea mobilității
Școala Gimnazială Nr. 1 Bistrița
Școala Gimnazială Nr. 1 Bistrița promovează literatura populară românească
La întâlnirea transnațională de
la Școala Stefana Smalika, Tvrdosin Slovacia, din cadrul proiectului We Are
Better Friends with Our Stories, elevii de la Școala Gimnazială Nr. 1 Bistrița
au prezentat basme românești. De asemenea, au realizat ilustrații sugestive
pentru culegerea de legende europene. Activitățile au avut ca scop și
încurajarea lecturii. Celelalte țări au prezentat legende specifice istoriei,
credințelor din țările respective. Fiecare partener a pregătit momente inedite:
muzică, dans, dramatizare.
Elevii s-au transpus apoi în
personajele din legendele altor popoare și au interpretat în mod sugestiv
legendele populare turcești, poloneze, slovace, portugheze și românești.
Partenerii din Polonia au
asigurat un program divers elevilor din mobilitate. Astfel, s-a realizat o
cunoaștere a școlii, a sistemului de învățământ polonez. Fiind o școală cu
profil sportiv, elevii se pregătesc la o piscină adaptată tuturor categoriilor
de vârstă, au o sală de sport, pistă pentru alergare, terenuri sintetice, sală
pentru tir cu arcul. În cadrul manifestărilor din proiect, elevii au participat
la ateliere internaționale și au interpretat semnificația legendelor, au
rescris finalul acestora și au pus în scenă creațiile literare. Activitățile
din proiect au încurajat gândirea critică, abilitățile de comunicare în limba
engleză, au promovat toleranța și respectul pentru valorile europene, pentru
diversitate și pentru multiculturalitate.
Acțiunile culturale au continuat cu
vizitarea Varșoviei, un oraș greu încercat de al doilea Război Mondial. Acesta
a fost distrus în proporție de 85% în bombardamente și a fost reconstruit, cu
măiestrie, la forma actuală. S-au vizitat muzee, biserici, instituții pentru ca
elevii să își facă o părere cât mai complexă. Produsul final al acestei
mobilități a fost o hartă a legendelor europene care se vor regăsi într-un
e-book. De asemenea, toate produsele vor fi diseminate pe platforma
proiectului, pe pagina de e-Twinning a proiectului. Acest proiect dă șansa
legendelor populare să prindă viață prin folosirea noilor tehnologii, a noilor
demersuri didactice, ceea ce demonstrează necesitatea de a prezenta literatura
într-o manieră adecvată, atractivă pentru generațiile actuale.
prof. Cristina HĂDĂRĂU,
responsabil proiect
Școala Gimnazială Nr. 1 Bistrița
Construiți cu ochii deschiși palatul copiilor din vis! – anchetă creativă
...folosind și o cărămidă din:
eșarfă, curcubeu, pitic, zglobiu sau fantezie!
prof. Ionela-Silvia NUȘFELEAN
Palatul Copiilor Bistrița
Activitate DIGITALIADA la Școala Gimnazială din Petriș
Joi 14 noiembrie 2019 Școala
Gimnazială din Petriș a fost gazda mesei rotunde cu tema: „DIGITALIADA –
beneficiile utilizării în lecțiile de matematică, informatică și TIC”.
Organizată de Casa Corpului Didactic a Județului Bistrița Năsăud, având ca
responsabili de activitate pe doamna profesor Stela Pop, inspector școlar
pentru matematică-ISJ BN, domnul profesor Vasile Șteopoaie, inspector școlar
pentru informatică și TIC–ISJ BN și prof. metodist Bogdan Doina-Marilena-CCD BN
activitatea a adunat profesori de la cele patru școli din județ membre ale
Proiectului „Digitaliada”, profesori de matematică și TIC de la școli din
județ.
După cuvintele de bun venit,
adresate de doamna profesor Mihaela Moldovan, directorul Școlii Gimnaziale
Petriș, programul activității a fost expus de profesorul metodist CCD BN,
participaților fiindu-le distribuite pliante sugestive.
Activitatea a continuat cu
exemple din activitățile realizate cu ajutorul echipamentelor și aplicațiilor
electronice pentru matematică și TIC, expuse de profesorii din școlile „Digitaliada”.
Astfel, doamna profesor Floare
Moldovan de la Școala Profesională „Tiberiu Morariu” din Salva a prezentat
aplicația Pythagorea care a făcut geometria mai ușor de înțeles.
În continuare doamna profesor
Felicia Lupșor a descris un opțional pentru clasa a V-a în care utilizează
aplicațiile pentru matematică.
Domunl profesor Ivan Marcel a
prezentat aplicațiile Kahoot, Quizz și Socrative cu ajutorul cărora se
realizează teste. Profesorul Ivan a scos în evidență asemănările și
deosebirile, modul de realizare și eficiența utilizării aplicațiilor.
Profesorul Sorin Budișan, de la
Școala Gimnazială din Uriu, a prezentat rezolvarea unei probleme de determinare
a unui loc geometric utilizând aplicația Geogebra. Profesorul de TIC Balazs-Gal
Hunor a prezentat aplicații pentru TIC (Tynker, Cody Free, ScratchJr) insistând
pe utilitatea folosirii acestora în fiecare oră de TIC.
Proaspăt intrată în familia
Digitaliada, din 2019, Școala Gimnazială din Șieu a fost reprezentată de
profesoarele Cătinean Andreea și Sălăgean Diana.
Diana Sălăgean a prezentat o
aplicație nouă, „Toontastic”, cu ajutorul căreia se realizează filme animate,
aplicație extrem de îndrăgită de către elevi.
La activitate a fost prezentă și
doamna Adina Roșca, expert educațional Digitaliada. Lansarea noii platforme
educaționale de învățare și testare online de pe www.digitaliada.ro a
reprezentat momentul perfect pentru întâlnirea dintre profesorii și elevii de
la Școala Gimnazială Petriș și cadrele didactice Digitaliada din județul
Bistrița-Năsăud.
Activitatea s-a încheiat cu un
chestionar pentru feed-back realizat de responsabilul CCD BN și transpus în
aplicația Socrative de domnul profesor Ivan Marcel. Participanții au răspuns la
întrebări folosind tabletele cu care a fost dotată Școala Gimnazială din
Petriș, în proiectul „Digitaliada”.
Pe tot parcursul activității s-au
folosit echipamentele și aplicațiile puse la dispoziție de Fundația Orange,
prin programul național de susținere a educației digitale la clasele gimnaziale
Digitaliada.
Prezentarea metodelor interactive
de predare și evaluare pentru matematică și TIC a suscitat interes din partea
profesorilor participanți și s-a concluzionat a fi fost o activitate benefică
pentru demersul didactic și totodată un îndemn pentru alte școli din mediul
rural de a se înscrie în acest proiect.
Prof. Marcel IVAN,
Școala Gimnazială Petriș
Învățământul în continuă perfecționare. Proiectul CRED împlinește doi ani în 15 noiembrie 2019
Nu constituie o noutate faptul că
această societate bazată pe cunoaștere se perfecționează într-un ritm amețitor,
realizând o dezvoltare a mediului de viață de neimaginat acum câteva zeci de
ani.
Ritmul de achiziții a
cunoștințelor, dobândirea abilităților necesare realizării aspirațiilor umane
privind viața zilnică – cunoaște dimensiuni noi, aproape de domeniului
fantasticului, impunând în activitatea didactică o continuă reformă. Acest
efort de reformă se reflectă în ultimii 10 ani prin elaborarea unei noi
legislații și reorganizarea sistemului de învățământ și a curriculumului
național. În finanțarea acestor schimbări o sursă foarte importantă o
constituie proiectele europene cofinanțate din Fondul Operațional European.
Astfel, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, un grup entuziast a
conceput un proiect la nivel național, care să continue inovațiile implementate
în perioada 2012-2017 prin proiectul ICOS – proiectul implementării clasei
pregătitoare. Proiectul se intitulează „Curriculum relevant, educație deschisă
pentru toți” – care s-a popularizat prin prescurtarea CRED.
Proiectul a fost lansat în 15
noiembrie 2017. Beneficiarul proiectului este Ministerul Educației și
Cercetării. Parteneri în cadrul proiectului: Institutul de Științe ale
Educației, opt case ale corpului didactic, două inspectorate școlare județene
și Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Valoarea totală a
contractului: 196.586.777,36 lei (din care 165.988.711,25 lei finanțare
nerambursabilă, adică 84,435% din valoarea totală eligibilă).
De ce din nou și la ciclul
primar? De ce trebuie din nou dezbătut planul cadru și fiecare programă școlară
pe discipline? Tocmai în acest fapt constă valoarea inovativă a proiectului.
Iată competențele urmărite de
curs:
- Identificarea principalelor
caracteristici ale modelului de proiectare curriculară centrat pe competențe și
a efectelor acestuia asupra curriculumului scris și predat;
- Aplicarea sistematică și
personalizată a programelor școlare, promovând activități de învățare adaptate
la nevoile specifice ale elevilor, cu accent pe cei aflați în risc de
excluziune;
- Integrarea în practica
didactică a unor strategii inovative, centrate pe utilizarea noilor tehnologii
cu rol de facilitare a învățării și pe un management de curriculum eficient la
nivelul școlii și al clasei
Cele trei mari schimbări ale
reformei bazată pe o reală formare a elevului pe bază de competențe propune nu
numai o activitate didactică inovativă, dar și realizarea unui demers didactic
complex, care dincolo de pragmatismul obiectivelor, va trebui să contribuie la
eliminarea excluziunii și a părăsirea timpurie a școlii.
În județul Bistrița-Năsăud
proiectul se implementează începând cu data 2 septembrie 2019, programele de
formare desfășurându-se în patru locații acreditate de Ministerul Educației și
Cercetării, și anume: Bistrița două săli, Beclean și Năsăud câte o sală.
Perioada de formare constă în 120 de ore, din care față-n față 60 de ore și 60
de ore online, pe platforma specifică a proiectului. Activitățile se desfășoară
după un calendar bine organizat și durează 2-3 luni.
După finalizarea cu succes a
primei serii de formare la ciclul primar (perioada 2 septembrie – 25
octombrie), putem trage câteva concluzii importante despre efectele cursului.
Cadrele didactice participante
sunt motivate de obținerea a 30 credite profesionale transferabile și printr-o
bursă de 600 lei. Și totuși după desfășurarea activităților de formare cu prima
grupă, constatăm, că participanții au fost mult mai interesați de noutățile
teoretice și practice oferită de curs. Informațiile și activitățile practice
privind cele opt competențe cheie care constituie miezul activităților de
proiectare a documentelor privind învățământul din România deschid o
perspectivă nouă asupra procesului instructiv-educativ în ansamblul său.
Principiile de concepere a planurilor cadru, ierarhizare valorilor prin ariile
curriculare și organizarea activității școlare constituie un cadru larg pentru
colegi, în care pot regăsi și implementa propriile idei, proiecte din munca de
zi de zi.
Cursul oferă o nouă viziune
asupra programelor școlare, prin structurarea și integrarea conținuturilor, a
competențelor specifice și a activităților de învățare. Suporturile de curs și
temele de reflecție propun multe exemple practice, aplicabile la clasele
primare. Punctul forte al activităților de formare constituie munca în echipă a
cursanților și realizarea temelor de pe platforma e-learning. Membrii grupului
pot citi temele colegilor pe platformă, pot comenta, pot face observații și
chiar se pot inspira din ideile colegilor. Astfel, platforma constituie un
adevărat „depozit” de materiale didactice pentru proiectarea activităților
semestriale și zilnice pentru profesorii din ciclul primar.
O altă noutate al cursului o
constituie „webinarul”. Webinarul este o activitate online care seamănă cu
videoconferința. Membrii grupului, prin aplicația Google Meet oferită prin
domeniul (de tip GSuite) educred.ro, participă la o dezbatere audio-video pe
marginea temelor studiate la curs. Aplicația oferă posibilitatea de a prezenta
grupului materiale publicate, ppt-uri, documente, imagini foto, clipuri video
etc. Timp de două ore, participanții exersează o dezbatere profesională,
civilizată, despre cele mai interesante teme pedagogice.
Experiența ne arată o mare
disponibilitate a cadrelor didactice față de acest mod de dezbatere.
În final, putem constata că acest
curs este bine primit de cadrele didactice din învățământul primar din județul
Bistrița-Năsăud. Constatăm cu bucurie interesul ridicat față de participare la
formare și, în speranța obținerii de noi locuri pentru cei care încă nu au fost
incluși în grupele programate pentru formare, dorim mult succes CRED!
prof. metodist Laszlo Karoly
BORSOS,
Casa Corpului Didactic a Județului Bistrița-Năsăud
Importanța educației fizice școlare
Educația fizică este „singura disciplină
din programa școlară care urmărește pregătirea copiilor pentru un stil de viață
sănătos și care transmite valori sociale importante ca autodisciplina,
solidaritatea, spiritul de echipă, toleranța și sportivitatea”. Este citat din
raportul d-nei Frederique Ries (Belgia – 01.02 2007) privind prevenirea
excesului de greutate și combaterea obezității, raport adoptat de Parlamentul
European în anul 2007.
Este cunoscută importanța
exercițiului fizic asupra dezvoltării tinerilor, asupra potențialului biologic
sau a influenței efortului fizic și a jocurilor în dezvoltarea psihomotrică și
biologică normală. Toate aceste aspecte legate de latura motricității, trebuie
să ne preocupe pentru a dezvolta elevilor gândirea, simțul practic,
responsabilitatea, sociabilitatea, comunicarea, calitățile de voință, curajul
și perseverența, corectitudinea și respectul, estetica corporală, calități
necesare viitorului adult european, integrat și adaptat cerințelor educației
moderne conform Uniunii Europeane.
Educația fizică urmărește și
formarea omului modern prin dezvoltarea sa multilaterală din punct de vedere
fizic, intelectual, etic, estetic, în raport cu exigențele societății
contemporane și viitoare. Pe acest fond, se conturează coordonatele
personalității umane care, cu privire la aspectele referitoare la mișcare în
general, vizează 5 aspecte: sanogeneza, motricitatea, fondul de calități
motrice, calități psihice și atitudinale, cunoștințe de specialitate.
Școala, prin lecțiile de educație
fizică, reprezintă mediul propice dezvoltării calităților motrice de bază și
combinate, într-un cadru corect și organizat. Se formează astfel deprinderi și
priceperi motrice care, transformate în achiziții personale, vor devenii
competențe pe tot parcursul vieții. Educația fizică realizează sarcini privind
instruirea și educarea tinerei generații. Astfel, prin funcțiile specifice
legate de perfecționarea dezvoltării fizice și capacității motrice, educația
fizică creează suportul biologic necesar unei activități cotidiene, productive
sau recreative, raționale și eficiente, iar prin funcțiile asociate (igienică,
educativă, recreativă – de emulație) asigură o dezvoltare multilaterală care
să-i permită tânărului o integrare socială rapidă, un regim de viață sănătos și
să-i creeze premisele unei educații permanente și autoinstruirea.
Legislația educației fizice și
sportului, prevede faptul că, educația fizică și sportul sunt domenii de
interes național, care contribuie la formarea, educarea si dezvoltarea
multilaterală a tinerei generații. Disciplina educație fizică contribuie la
realizarea obiectivelor educației moderne, valabile pentru noile realități
social-economice, așa cum reies din „Manifestul mondial al educației fizice”,
document elaborat de Federația Internațională de Educație fizică – FIEP, în
anul 2000. Lucrarea prezintă 23 de capitole și 26 de articole care analizează
și dezbat direcțiile de orientare a activității sportive școlare astfel încât
să se atingă obiectivele generale ale disciplinei educație fizică:
- dezvoltare fizică armonioasă
- învățarea, consolidarea și
perfecționarea deprinderilor și priceperilor motrice de bază și utilitar
aplicative
- dezvoltarea calităților motrice
- prevenirea și corectarea
deficiențelor posturale și fizice
- combaterea excesului ponderal
și al obezității
- favorizarea proceselor de
creștere armonioasă și de dezvoltare fizică
- formarea obișnuinței de a
practica exerciții fizice în mod independent
- favorizarea integrării sociale
Efectele benefice ale practicării
diferitelor forme de mișcare în cadrul lecțiilor de educație fizică, sunt atât
efecte imediate cât și tardive, răspunzând nevoilor societății pentru care este
pregătită tânăra generație.
prof. Adriana TODERIC,
Liceul cu Program Sportiv Bistrița
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu