miercuri, 16 februarie 2022

Februarie 2022

 „Cel care neglijează învăţătura în tinereţe, pierde trecutul şi este mort pentru viitor.” (Euripides)

 

Mentoratul didactic – Cum? Ce? Unde? Când? De ce?

 


Eu, o simplă învățătoare a unei școli din județ, am răspuns prezent unei idei, să-i zic așa, puțin inovative, aceea de a face parte dintr-un grup de mentori, cu ajutorul CCDBN, care era responsabil cu formarea noastră. Am fost stresată, am avut tot felul de trăiri emoționale înainte de începerea cursului. Am zis înainte, deoarece, pe parcurs de abia așteptam să avem întâlnirile, să-mi văd colegii și pe formatoarea noastră, doamna Kovacs Roxana. Am învățat într-un alt mod, un mod care s-a pliat exact pe stilul meu, am colaborat cu colegii, chiar dacă online, am discutat și am ajuns la un consens vis-a-vis ceea ce este de fapt mentoratul didactic. Așadar, o să expun câteva concluzii, acum că programul nostru de mentorat a luat sfârșit. Cred cu tărie că, cu ajutorul acestei formări, putem da mai departe, și, da, această formare a fost pentru a da..., un altfel de Leapșa în educație, un altfel de proiect tot al aceleiași instituții responsabilă de formarea noastră.

Așadar:

Consider că nu există rețete universale care să asigure perfecțiunea relației dintre mentor și profesor debutant, deoarece natura umană este complexă, imprevizibilă și subiectivă. Ceea ce putem face noi, ca aspiranți ai statutului de profesor mentor, este să fim deschiși spre comunicare, sinceri atât cu noi înșine, cât și cu cel pe care trebuie să îl ghidăm și înțelegători în ceea ce privește defectele umane, emoțiile începutului și entuziasmul care pălește atunci când se lovește de obstacole.

Un lucru esențial pe care foarte mulți profesori mentori l-ar putea scăpa din vedere este acela al acordării de credit tânărului profesor, astfel încât personalitatea celui dintâi să nu o sufoce pe cea a celui din urmă.

Rolul mentorului este de a mentora, de a modela, nu de a critica și de a distruge. Găsind în mentor o sursă de inspirație, debutantul va arăta interes crescut pentru a-i atinge performanțele, de aceea se va arăta dispus să-și îmbogățească performanța didactică prin participarea la activitățile indicate de mentor (cursuri de formare, sesiuni de comunicări, conferințe, simpozioane etc.) și prin intensificarea pregătirilor pentru examenul de definitivare în învățământ.

În urma asistențelor pe care mentorul le realizează la clasele la care predă stagiarul, observând diferite tipuri de lecții, livrate în moduri diverse în funcție de metodele didactice aplicate, profesorul cu experiență poate recomanda debutantului un anumit curs de formare, a cărui frecventare s-ar traduce printr-o optimizare a performanței la catedră.

Dacă relația dintre cei doi pornește de la premise de comunicare pozitive, atunci ar fi benefică frecventarea aceleiași activități de formare profesională, astfel încât munca în echipă să devină o oportunitate excelență de învățare pentru amândoi. Debutantul ar putea observa modul în care mentorul gândește, deciziile pe care le ia, metodele pe care le aplică, astfel încât să poată extrage din comportamentul profesional acele calități/însușiri/abilități/competențe care se pliază pe propria viziune asupra procesului instructiv-educativ sau care au potențial de fi utilizate pentru optimizarea acestuia.

De cealaltă parte, mentorul poate face cunoștință cu o perspectivă proaspătă asupra subiectului discutat, perspectivă nepervertită de uzajul profesional cotidian.

Fiecare dintre noi la începutul carierei noastre am avut modele, atât pozitive, cât și negative. Tinerii absolvenți asta caută, modele prin care ei să-și desăvârșească ceea ce au început deja. Noi trebuie să fim modelele lor prin tot ceea ce facem, spunem, acționăm.

 

Pe scurt, 10 calități ale unui mentor de 10:

- Disponibilitatea de a împărtăși cunoștințe și experiențe.

- Atitudine pozitivă – model pozitiv.

- Manifestă entuziasm în acest sens.

- Oferă îndrumări și feedback pozitiv.

- Atitudine flexibilă și o gândire deschisă.

- Abilitatea de a dezbate și de a discuta.

- Abilitatea de a oferi sugestii și recomandări bazate pe propria experiență și expertiză.

- Capacitatea de a oferi noi perspective asupra unei situații/ probleme.

- Are așteptări realiste de la sine și de la ceilalți.

- Cunoaște si respectă procedurile, politicile și valorile organizaționale.

 

prof. Alina Maria PETRI,
Școala Gimnazială Nr.1, Bistrița

 

Mentoratul între elevi – de la licean la viitor licean

 

„Spune-mi și voi uita. Învață-mă și îmi voi aminti. IMPLICĂ-MĂ și voi ÎNVĂȚA.”

 

Tu ESTI PROFESOR, vrei să ghidezi, să modelezi personalități, să le insufli elevilor tăi valori ca bunătatea și frumusețea, generozitatea și mărinimia, pentru a deveni creativi și liberi în gândire.

Mentoratul este un proces interactiv între doi sau mai mulți elevi care:

- facilitează schimbul de bune practici în cadrul unei colaborări sau al unui schimb de experiență;

- acționează ca un instrument de rezolvare a problemelor;

- reduce izolarea în rândul elevilor;

- creează un cadru optim de discuții pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă elevii.

Am invitat elevi de la Liceul Teoretic „Solomon Haliță” Sângeorz-Băi să țină prezentări, la clasa a VIII-a, pe tema orientării școlare și profesionale, cu accent pe provocările vieții de licean. Cei prezenți au avut de susținut, la finalul întâlnirii, un scurt discurs pe tematica abordată, lăsând la alegerea lor metoda de elaborare, tocmai pentru a descoperi singuri aplicabilitatea în viața de zi cu zi a aspectelor discutate. Nu mică mi-a fost uimirea când invitații de onoare au ținut discursuri foarte frumos elaborate, iar cei de clasa a VIII-a au rămas înmărmuriți.


Mentoratul între elevi este cea mai bună modalitate de a împărtăși din experiența acumulată pe băncile școlii și nu numai. Elevii din clasele a XI-a și a XII-a de la Liceul Teoretic „Solomon Haliță”, coordonați de consilierul educativ Corina Pop și doamna director Varvara Mititean, au trecut pragul școlii noastre pentru a ne explica, în termeni simpli și clari, de la licean la viitor licean, care vor fi provocările liceului. Un fapt interesant este că acești elevi de liceu au terminat școala gimnazială în Anieș, ei reîntâlnindu-se aici cu fosta educatoare, fosta învățătoare, dar și cu diriginta, respectiv dirigintele lor. O întâlnire emoționantă care a determinat elevii să fie deschiși, receptivi, empatici, atenți și plini de entuziasm.

Elevii cei mici văd întotdeauna în cei mari tipare de urmat, caută sfaturi sau sunt mult mai atrași spre a-i asculta, mai mult decât față de un profesor. El este unul de-al lor, dar este dincolo de bancă, dincolo de baricade și totuși le vorbește lor, din experiența recentă, cunoscând cascadele de întrebări pe care nu demult și le-a pus și el. Astfel au reușit să capteze ușor atenția viitorilor „boboci” și să îi îndrume corect.

Oricât de apropiat și prietenos s-ar purta un dascăl și indiferent de tehnicile abordate în predare, elevul îl va privi cu o anume distanță, pe când investirea unui elev cu calitatea de formator, va duce la sporirea atenției, la creșterea gradului de interes. Elevul mai mare este un exemplu de urmat, cei mici vor încerca să îl imite și să se apropie cât mai mult de acesta.

Un program de mentorat în sprijinul elevilor va avea beneficii în cascadă pentru întreaga școală. Cât contează pentru elevi? Enorm! Le oferă încredere, pot vorbi în fața altor copii de vârsta lor, mult mai stăpâni pe ei, devin liberi în exprimare, în susținerea părerilor.

Testimonialele elevilor au scos în evidență relația deosebită pe care au stabilit-o elevii de clasa a VIII-a din școala noastră cu liceeni și ce impact puternic au avut discursurile acestora asupra deciziilor pe care le vor lua în viitor. Atunci când elevii de liceu au părăsit băncile școlii gimnaziale cei de clasa a VIII-a erau în clasa a IV-a. Au remarcat limbajul elevat, ținuta impecabilă și atitudinea de adolescenți hotărâți să urmeze o facultate care să le ofere satisfacția unei meserii pe care să o practice cu plăcere.

Rămânem fideli întâlnirilor dintre noi, cei din Anieș cu cei din Sângeorz-Băi, mulțumim tuturor colegilor profesori care s-au implicat, alături de noi, în acest mic proiect pe care vrem să îl derulăm în fiecare an cu elevii claselor a VIII-a… este cadoul celor de la liceu, care au plecat din Anieș (și nu numai), pentru elevi, educatoare, învățătoare, profesori care îi întâmpină mereu cu drag și inima deschisă.

 

director, prof. consilier școlar Ana-Maria URECHE,
prof. Aurelia Ana HĂDĂRĂU,
Școala Gimnazială „Iustin Ilieșiu” Anieș

 

La mijloc de ianuarie….

 

La mijloc de ianuarie s-a născut marele nostru poet național, Mihai Eminescu, prilej cu care elevii școlii noastre au pregătit un moment de recital de poezii eminesciene.

Mihai Eminescu este numele la care mulți români se gândesc atunci când sunt întrebați: „Care este cel mai mare poet al țării noastre?”

Născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani, Mihai Eminescu pe lângă poet a fost prozator și publicist, opera sa făcându-se cunoscută și peste hotare, o figură remarcantă a culturii noastre numit „Luceafărul poeziei românești”.

Anul acesta se împlinesc 172 de ani de la nașterea marelui poet, iar data de 15 ianuarie a fost declarată „Ziua culturii naționale”.


Comemorăm și noi, Liceul Tehnologic Agricol Beclean, Ziua Culturii, printr-un recital de poezii de Mihai Eminescu, susținut de elevii: Ambruș Bogdan Andrei, Drăgoi Andrada Alina, Găurean Daiana Roxana, Tocai Cristian Adrian din clasa a XII-a B care au recitat un fragment din poezia istorică Scrisoarea III, iar elevii clasei a X-a A: Crăciunaș Elias-Sorin a recitat poezia Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie!, Curtean Alex-Daniel – Fiind băiet păduri cutreieram, Rodilă Andrea Alexandra – Mai am un singur dor. Elevii au fost pregătiți de doamnele profesoare: Kobliscka Alina-Maria și Sângeorzan Gabriela.

Mircea Eliade afirma: „Cât timp va exista undeva prin lume un singur exemplar din poeziile lui Mihai Eminescu, identitatea neamului nostru este salvată”.

Parafrazându-l pe Mircea Eliade putem afirma că atâta timp cât tânăra generație, adică elevii noștri, promovează oameni valoroși ai țării noastre prin activități culturale dedicate acestora, putem să afirmăm că „identitatea neamului nostru este salvată”.

 

prof. Alina-Maria KOBLICSKA,
Liceul Tehnologic Agricol Beclean

 

Unirea Principatelor Române – Mica Unire

 

Ecoul Unirii Principatelor în opinia publică românească este bine cunoscut astăzi prin numeroase articole din spațiul presei, cărți, dar și prin intermediul activităților școlare.

Dar ce reprezintă Mica Unire? La data de 24 ianuarie 1859 nu s-au unit doar două țări, în acel moment românii pornesc pe calea unui drum de mult visat. Acela de a unifica toți românii sub un singur domnitor, sub un singur steag, sub o singură patrie. Unirea Moldovei cu Țara Românească a fost un proiect politic al elitei românești, elită care s-a zbătut în prima jumătate a secolului al XIX-lea să facă cunoscută problema românească în spațiul public european. Datorită unor factori favorabili unirea s-a realizat prin dubla alegere a colonelului Alexandru Ioan Cuza.

Descrierea activității. Pentru a celebra acest eveniment elevii din cadrul Liceului Tehnologic Agricol Beclean au participat la un concurs de tipul quizz game, organizat la nivel de instituție. La această activitate au participat elevi din toate clasele liceului. Au fost formate cinci echipe în care numărul membrilor a fluctuat între trei și cinci persoane. Clasele care au participat cu echipe sunt: a IX-a B (Alpha), a X-a A (Titanii și Orice nume, e tot acolo), a XII-a B (Istoricii) și a XII-a C (Câștigătoarele). Din clasa a XI-a B o elevă a facilitat buna desfășurare a jocului din funcția de moderator.


Regulile jocului au fost simple și ușor de urmat. Echipa care strângea cele mai multe puncte câștiga jocul. Au existat trei runde specifice. Prima rundă care a avut 10 întrebări cu o dificultate medie, în cea de-a doua rundă elevii au trebuit să răspundă la 10 întrebări având suport tot atâtea imagini, iar ultima runda a avut cinci întrebări cu dificultate avansată. Fiecare răspuns corect era recompensat cu 10 puncte. Echipa care răspundea corect la toate întrebările dintr-o rundă primea 15 puncte bonus. Moderatorul citea întrebarea de două ori, iar echipele aveau la dispoziție două minute, per întrebare, să se consulte și să noteze răspunsul pe fișa primită.

Jocul s-a derulat conform planificării, echipele au venit pregătite și cu dorința de a câștiga. După trecerea primelor două runde, cele două echipe din clasa a X-a A și echipa din clasa a XII-a B se aflau la un număr asemănător de puncte. Ultima rundă, cea decisivă cu întrebări mai dificile, a oferit și echipa câștigătoare. Astfel, Titanii au reușit să se distanțeze de celelalte două echipe și să câștige cu un total de 205 puncte. Însă, trebuie felicitate toate echipele care au participat pentru interesul și pentru prestația excelentă din timpul jocului.

Scopul activității. În aceste timpuri în care suntem asaltați de informații în mediul online și în viețile noastre, este ușor să ne pierdem în prezent și să uităm trecutul. Mai ales că trăim într-o perioadă în care relațiile sociale dintre oameni sunt puse la încercare de această pandemie, neam gândit că o activitate care să promoveze munca în echipă și dezvoltarea unui spirit de competitivitate este binevenit. Mai mult, s-a dorit ca elevii să experimenteze un mod interesant și amuzant de învățare și înțelegere a unui eveniment istoric prin intermediul unui joc simplu, dar atractiv.

 

prof. Darius Daniel MEȘTER,
Liceul Tehnologic Agricol Beclean

 

Implicarea tinerilor – provocări psihosociale și educaționale pentru copii si adolescenți în perioada pandemiei de coronavirus

„Involving Youth – (Psychosocial and educational) Challenges for children and adolescents during the Coronavirus pandemic”

 

La Liceul cu Program Sportiv Bistrița suntem permanent interesați nu doar de dezvoltarea competențelor elevilor noștri, ci urmărim și dezvoltarea socio-emoțională, menținerea rezilienței și promovarea stării de bine, răspunzând în felul acesta și inițiativei Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud www.isjbn.ro prin proiectul Școli care inspiră!, Inspire Club. Această sesiune de formare a fost dublată și de participarea școlii noastre la proiectul inițiat de Casa Corpului Didactic Bistrița-Năsăud www.ccdbn.ro #Leapșaîneducație.

Astfel, în perioada 13-15 decembrie 2021, un grup de zece profesori de la Liceul cu Program Sportiv Bistrița împreună cu domnul director Guiu Octavian Vasile au participat virtual, pe platforma Zoom, la un curs – stagiu multinațional de formare intitulat IMPLICAREA TINERILOR – PROVOCĂRI PSIHOSOCIALE ȘI EDUCAȚIONALE PENTRU COPII ȘI ADOLESCENȚI ÎN PERIOADA PANDEMIEI DE CORONAVIRUS „Involving Youth – (Psychosocial and educational) Challenges for children and adolescents during the Coronavirus pandemic”, alături de Germania, Polonia, Lituania, Letonia și Ungaria, organizat de Sports-Youth din Sachsen-Anhalt, Germania.


Scopul acestui stagiu virtual de formare a fost de a promova schimbul internațional cu specialiști în munca cu copiii și tinerii. Mai mult, specialiștii ar trebui confruntați cu situația actuală din educație/sistemul educațional atât la copii, cât și la adolescenții provenind din toate țările europene participante. Specialiștii ar trebui să cunoască studiile actuale referitoare la impactul pandemiei de coronavirus asupra practicilor educaționale, să fie încurajați/sprijiniți să le analizeze și să le interpreteze.

Tabăra virtuală s-a desfășurat în 3 zile diferite, după cum urmează:

13.12.2021 (16.00-18.00) Kick-off Meeting – Întâlnirea de debut, în cadrul căreia a avut loc prezentarea temei, dorințele și așteptările;

14.12.2021 (10.00-16.00) Bar Camp & Round Table – Tabără, bar și masă rotundă, de scurtă durată, în 2 runde de câte 60 de minute fiecare, participanții au avut ocazia să discute cu experți psihosociali și educaționali în ceea ce privește provocările și oportunitățile care au avut loc pe parcursul perioadei pandemiei de coronavirus, precum și să participe la dezbateri și prezentări de exemple de bune practici. S-au folosit diverse aplicații digitale inovative: https://www.mural.co/, www.menti.ro.

15.12.2021 (16.00-18.30) Round-Up – Trecerea în revistă – scopul acestei întâlniri a fost de a ne documenta în mod creativ și de a asigura succesul conferinței, fiecare participant plecând după conferință cu sugestii practice.

Așteptăm deschiderea întâlnirilor directe din cadrul proiectelor Erasmus+ K2 pentru a putea continua susținerea conceptului de „life long education”, ca resort motivațional și inspirațional pentru eficientizarea activității didactice.

 

prof. Adriana Ramona SALAK,
prof. Brigitte Violeta POP,
prof. Ionela Carmina ILIIN,
Liceul cu Program Sportiv Bistrița

 

Jurnalul emoțiilor

 

Ca dascăli și formatori de oameni suntem permanent în căutarea unor activități care să le ofere elevilor noștri o stare de bine. În acest sens, am fost interesați direct de proiectul inițiat de Casa Corpului Didactic a județului Bistrița-Năsăud #Leapșaîneducație. www.ccdbn.ro Astfel, am acceptat cu drag provocarea pe care ne-au lansat-o colegii noștri de la Școala Gimnazială Sânmihaiu de Câmpie. Sperăm ca activitatea propusă de noi să inspire și alți colegi. De asemenea, vom preda ștafeta colegilor de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 Năsăud.

În zilele noastre, când masca ne-a făcut să simțim tot mai puțin lumea din jurul nostru, ne-am oferit o săptămână în care să readucem toate simțurile în viața noastră. Să fim atenți la ce vedem, ce auzim, ce mirosim, ce gustăm și ce pipăim.

Am urmărit în felul acesta atât dezvoltarea socio-emoțională a elevilor noștri, cât și reziliența și promovarea stării de bine.


Dublată și de contextul în care un grup de profesori ai Liceului cu Program Sportiv Bistrița participă on-line la o sesiune de formare internațională pe această temă, International Specialist Training „Involving Youth – (Psychosocial and educational) Challenges for children and adolescents during the Coronavirus pandemic”, în perioada 13–15 decembrie 2021, am provocat elevii din grupul țintă, elevi ai claselor a VII-a B, sub îndrumarea doamnei Salak Adriana Ramona, profesor de limba și literatura română, respectiv a XII-a F, îndrumați de doamna Pop Brigitte Violeta, profesor de limba germană, ca, timp de o săptămână, să-și ridice ochii din telefoane și, dincolo de mască, să fie atenți la tot ce se întâmplă în jurul lor.

Etapele activității au constat în trasarea propriu-zisă a sarcinii, astfel că timp de 5 zile aceștia trebuie să urmărească și să își noteze sentimentele pentru fiecare simț ales în acea zi. La finalul celor 5 zile, vor prezenta toate cele 5 aspecte urmărite, urmând a avea loc o discuție pe această temă și oferirea feedback-ului. Materialul redactat a urmărit și dezvoltarea creativității elevilor, neimpunându-se un formular standard, ci să surprindă toate cele 5 simțuri: văzul, auzul, gustul, mirosul și simțul tactil, pipăitul, prin prisma lor.

Pe parcursul activității, elevii au primit spre completare și un chestionar axat pe evaluarea stării de bine la școală, urmând a identifica, după analiza acestuia, și nevoile, în vederea susținerii unor planuri de intervenție, acolo unde este cazul. S-a folosit în acest sens platforma www.teleskop.ro, pe care noi o recomandăm. Este utilă, ușor de accesat și gratuită la momentul acesta.

Activitatea noastră a urmărit să crească starea de bine a elevilor, să le atragem atenția asupra mediului înconjurător și dezvoltarea lor socio-emoțională.


Ca rezultate am observat că elevii au capacitatea de a privi și de a cunoaște lumea și tot ceea ce-i înconjoară și, în același timp, și dorința de autocunoaștere.

Ce competențe am dobândit? Pe lângă competențele de alfabetizare și de sensibilizare, considerăm că am urmărit, în primul rând, dezvoltarea competențelor personale și sociale, capacitatea de a reflecta asupra propriei persoane, gestionarea eficace a timpului și a informației, dezvoltarea rezilienței și gestionarea propriului proces de învățare.

La finalul activității, am fost plăcut surprinși de libertatea cu care elevii se exprimă, își dezvăluie sentimentele, sinceritatea cu care se analizează atât pe ei, cât și pe cei din jurul lor. Datorită faptului că sunt necesare astfel de momente în viața școlară și elevii au solicitat-o și prin intermediul chestionarelor, vom avea în vederea realizarea lunară a unei astfel de activități, solicitând în demersul nostru și ajutorul colegilor specialiști de la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bistrița-Năsăud. www.cjraebistrița.ro

 

prof. Adriana Ramona SALAK,
prof. Brigitte Violeta POP,
Liceul cu Program Sportiv Bistrița

 

Workshop: Educație STEM – abordări creative

 

România, asemeni altor state europene, resimte o acută lipsă de absolvenți în domeniul STEM (Științe, Tehnologie, Inginerie, Matematică) care să aibă o educație globală, bazată pe gândirea critică și rezolvarea situațiilor problemă prin abordări creative. De aceea este esențial să avem profesori motivați care să-i implice și să-i încurajeze pe elevii de toate vârstele în activități STEM.

În efortul de a aborda acest deziderat al educației moderne, workshop-ul virtual „Educația STEM – abordări creative” a adus în discuție tocmai modalitățile prin care cadrele didactice din Aria curriculară „Matematică și Științe ale naturii” pot include în activitățile lor curente metode STEM.

Pe lângă conștientizarea importanței educației STEM prin discutarea caracteristicilor și avantajelor acesteia, sau facilitarea descoperirii modului în care activitățile STEM pot fi aplicate în activitățile zilnice, workshop-ul și-a dorit să furnizeze metode ușoare și accesibile pentru aplicarea educației STEM în scopul îmbunătățirii modului de predare, dar și crearea unui cadru interdisciplinar propice schimbului de idei între cadre didactice în beneficiul educației STEM.

Participanții, deși având specializări diferite (Biologie, Fizică, Chimie etc.) au fost provocați să construiască, dintr-o foaie de hârtie, un cal care să se deplaseze singur. Și au reușit. Magie? Nu! Este un simplu exemplu de activitate STEM în cadrul căreia cunoștințele de fizică (principiul pendulului) pot fi constructiv împletite cu cunoștințele din domeniul biologiei (Cal – Equus caballus) exploatând în același timp latura artistică a participanților.

Cadrele didactice au fost încurajate să participe la schimbul de idei, realizându-se astfel o veritabilă bază de date cu activități STEM ce pot fi aplicate la clasă.

Moderatorii activității, profesorii Varvari Marin, metodist ISJ, de la Școala Gimnazială „Artemiu Publiu Alexi” și Costea Velea Andrei de la Clubul Copiilor Sângeorz Băi au prezentat o varietate de abordări specifice Științelor reiterând avantajele abordării STEM.

Spre deosebire de abordarea clasică, abordarea STEM a conținuturilor presupune și o schimbare de paradigmă didactică. Proiectarea, desfășurarea și evaluarea acestor activități pot deveni o provocare pentru profesorii zilelor noastre. Tocmai de aceea diagramele, schemele și sfaturile oferite în cadrul activității au oferit perspective noi cadrelor didactice participante.

Majoritatea cadrelor participante au răspuns pozitiv la activitatea desfășurată în cadrul cercului pedagogic care a avut ca temă principală anul acesta „Cadrul didactic-facilitator al învățării”, iar teama cercului „profesorul STEM – educația STEM – abordări creative”. S-a dorit o activitate cu implicarea tuturor cadrelor didactice și un mic atelier de creativitate în care dascălii au avut un miniproiect de realizat – un căluț de hârtie, ce trebuia să se miște pe un plan înclinat. Dascălii au oferit un feedback pozitiv în urma chestionarului completat la finalul activității.

Activitatea ca workshoop a fost susținută de Inspectoratul Școlar Bistrița Năsăud în colaborare cu Casa Corpului Didactic Bistrița Năsăud pentru cei 100 de profesori din județ.

Sperăm ca pe viitor toți dascălii să utilizăm aceste abordări creative ale educației STEM și să creăm mai multe modele de învățare pentru viitorii noștri copii.

Mulțumim și susținerii platformei GSuite de pe domeniul CCD-BN.

Vă prezentăm câteva activități STEM – desfășurate de cadrele didactice de la cele trei discipline:

- Analizatorul vizual

- La partea de anatomie, modele de plămâni, de circulația sângelui, de ecosisteme...

- Fotosinteza

- Circulația la plante

- Ecosisteme

- Tipuri de ecosisteme-clasa a V-a

- Fotosinteza

- Respirație aeroba și fermentație, sistem osos

- Medii de viață din alte zone ale planetei

- Sistemul circulator

- Proiecte interdisciplinare

- Ecosisteme clasa a 5, Respirația clasa 6

- Sistemul circulator la om, Studiul unui ecosistem

- Ochiul

- Evidențierea fotosintezei la plante – experimental

- Respirația anaerobă – fermentația la drojdia de bere

- Piramida alimentației. Modele de ecosisteme.

- Sistem circulator

- Sistemul digestiv la om

- Cls. a V-a. Crearea unor machete 3D care să redea biotopul/biocenoza diferitelor tipuri de ecosisteme

- Principiile realizării transfuziei de sânge, simularea rolului diafragmei

- Relații între funcțiile de nutriție

- La clasa a V-a, la mamifere, elaborarea unui cal!

- Rădăcina – funcții

- Sistem circulator

- Solul

- Activitate de proiect

- Materiale de construcții

- Amestecuri de substanțe. Metode de separare

- PH-ul

- Soluții

- Amestecuri omogene – Apa

- Aerul/apa/solul – clasa a VII-a

- Reacții chimice, Poluarea

- Oxizi

- Reacții cu transfer de electroni. Aplicații.

- Poluarea mediului înconjurător – VII / Materiale de construcții – VIII

- Apa

- Atomul

- Metode de separare a substanțelor, soluții – VII

- Soluții

- Modelare compuși organici – plastilină și bețe de chibrituri

 

prof. Velea Andrei COSTEA,
Clubul Elevilor Sângeorz-Băi,
prof. Marin VARVARI,
Școala Gimnazială Artemiu Publiu Alexi Sângeorz-Băi

 

În atenția absolvenților de gimnaziu – clasa a VIII-a

Învățământul profesional și tehnic – opțiune pentru prezent și viitor

 

Pentru anul școlar 2022- 2023, ÎNVĂȚĂMÂNTUL PROFESIONAL ȘI TEHNIC (ÎPT) este organizat prin Liceul Tehnologic de 4 ani (IX-XII) cu trei profile: Tehnic, Servicii, Resurse naturale și protecția mediului și Învățământ profesional și învățământ dual, cu durata de 3 ani. ÎNVĂȚĂMÂNTUL PROFESIONAL este organizat după clasa a VIII-a, cu frecvență, cursuri de zi, finalizat cu examen de certificare a calificării profesionale nivel 3.

- clasa a IX a reprezintă pregătirea profesională de bază, cu 5 săptămâni stagii de pregătire practică;

- clasa a X-a și clasa a XI-a, pregătire profesională generală și de specialitate, cu 9 săptămâni stagii de pregătire practică respectiv 10 săptămâni stagii de pregătire practică.

Elevii beneficiază de susținere financiară prin programul de protecție socială „Bursa profesională” / 200 lei lunar. Elevii de la învățământul dual primesc suplimentar o bursă de la operatorul economic, cel puțin la nivelul celei acordate din fonduri publice, precum și alte facilități.

ÎNVĂȚĂMÂNTUL PROFESIONAL ȘI DUAL – se organizează în unități de învățământ care au încheiate contracte-cadru cu operatorii economici. Acestea sunt:

1. Liceul Tehnologic Grigore Moisil Bistrița: Operator la mașini cu comandă numerică – 24 locuri; Învățământ dual, Sudor – 17 locuri; Învățământ dual, Lăcătuș construcții metalice și utilaj tehnologic – 19 locuri; Învățământ dual, Mecanic auto, Recepționer-distribuitor.

2. Liceul Tehnologic Bistrița: Comerciant-vânzător, Electrician exploatare joasă tensiune.

3. Liceul Tehnologic Agricol Bistrița: Mecanic auto, Lucrător în agroturism.

4. Liceul Tehnologic de Servicii Bistrița: Ospătar (chelner) vânzător în unități de alimentație; Frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist, Bucătar, Cofetar-patiser.

5. Liceul Tehnologic Henri Coandă Beclean: Operator la mașini cu comandă numerică, (d.c 20 locuri Învățământ dual), Confecționer produse textile (10 locuri dual), Instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze (14 locuri)

6. Liceul Tehnologic Agricol Beclean: Mecanic auto, Recepționer-distribuitor.

7. Școala Profesională Tîrlișua: Sudor (d.c. 20 locuri Învățământ dual)

8. Liceul Tehnologic Telciu: Lăcătuș mecanic prestări servicii.

9. Liceul Tehnologic Liviu Rebreanu Maieru: Mecanic auto, Lucrător hotelier.

10. Liceul Tehnologic Florian Porcius Rodna: Mecanic auto.

11. Liceul Tehnologic Lechința: Lăcătuș construcții metalice și utilaj tehnologic.

12. Liceul Tehnologic Feldru: Mecanic auto, Sudor (14 locuri Învățământ dual), Mecanic utilaje și instalații în industrie (14 locuri Învățământ dual),

13. Liceul Silvic Transilvania Năsăud: Pădurar, Operator fabricarea și prelucrarea polimerilor.

14. Școala Profesională Tiberiu Morariu Salva: Cofetar-patiser.

15. Liceul Tehnologic ICR Căianu Mic: Mecanic auto.

16. Liceul Radu Petrescu Prundu Bârgăului: Sudor

17. Liceul Teoretic CRV Teaca: Comerciant-vânzător.

18. Școala Profesională Specială Sfânta Maria Bistrița: Lăcătuș mecanic prestări servicii, Frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist, Bucătar, Zugrav-ipsosar-vopsitor-tapetar.

Absolvenții de ÎNVĂȚĂMÂNT PROFESIONAL care promovează examenul de certificare a calificării profesionale pot continua studiile în clasa a XI-a la învățământului liceal, zi sau seral.

Așadar fiecărui elev i se asigură șansele de continuare a studiilor în funcție de aspirațiile și potențialul individual de învățare. Este bine ca absolvenții învățământului gimnazial să aleagă cea mai bună variantă pentru viitorul ce le aparține.

 

Inspector școlar pentru ÎPT, prof. Speranța UNCIU,
Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud