joi, 20 martie 2014

Martie 2014

Un popor fără cultură e un popor uşor de manipulat. (Immanuel Kant)

Perspective de optimizare a relaţiei profesor-elev şi profesor-părinte

Pornind de la ideea că o clasă de elevi este un spaţiu de comunicare extrem de complex, la fel ca familia, m-am gândit să abordez problema comunicării eficiente între profesor-elev pe de o parte si profesor-părinte pe de altă parte.
Obiectivele acestui demers sunt multiple, dar cel mai important este acela care vizează o bună relaţionare între doi factori importanţi în comunicarea la nivelul şcolii, şi anume între profesor şi elev. Un alt obiectiv este acela de a încerca să evităm conflictele şi de a şti să gestionăm cât mai bine unele situaţii conflictuale inerente procesului de predare-învăţare. Nu în ultimul rând, este important să apelăm la noile metode de negociere existente în pedagogia actuală şi astfel să reuşim să parcurgem cu bine un traseu complicat, cum este acela al anilor de şcoală.
Comunicarea între şcoală şi familie nu vizează doar profesorul şi elevul, ci şi profesorul şi părintele/ părinţii. De multe ori, acest tip de comunicare este mult mai complicat, deoarece adulţii sunt mai greu de convins decât copiii şi mai plini de prejudecăţi. La ei funcţionează mai mult anumite clişee şi stereotipuri, cu care ne este greu să luptăm.
Pentru a face faţă tuturor problemelor de care ne lovim zi de zi în comunicarea dintre şcoală şi familie, este bine să apelăm la tehnicile de negociere actuale, care presupun o dezbatere între două părţi cu un obiectiv comun: anume acela de a cădea de comun acord într-o anumită privinţă.
Deşi nu ar trebui ca cei doi factori, şcoala şi părinţii să intre în conflict, deseori se întâmplă acest lucru şi, ca atare, trebuie să reuşim, ca profesori şi diriginţi, să reducem efectele negative ale conflictului, dacă nu să îl rezolvăm. Aceasta este o piatră de încercare pentru orice cadru didactic şi niciodată nu putem spune că ştim totul în acest sens.
Până la urmă, conflictul face parte din viaţa noastră şi nu trebuie să ne simţim ruşinaţi de acest fapt. El rezultă din deosebirile dintre oameni, care au puncte de vedere diferite şi nevoi diferite. Aici vine sarcina grea a educatorului, de a accepta conflictul şi de a-l transforma într-o oportunitate pozitivă, de cunoaştere, echilibru şi progres.
Priceperea de a rezolva conflictele este de folos atât individului, cât şi societăţii. A avea control asupra conflictelor care te afectează constituie un drept fundamental, ca acela de a şti să citeşti şi să socoteşti. Libertatea, democraţia şi dezvoltarea socială depind de exercitarea acestui drept. De fapt, mecanismul rezolvării conflictelor este un element de bază al pregătirii pentru viaţă.
Scopul principal în educaţie este acela de a creşte oameni etici şi nonviolenţi. Astfel, indivizii capătă sentimentul securităţii psihologice şi fizice, dar şi putere personală, ca rezultat al dezvoltării capacităţilor de consultare, opţiune şi participare. Se reduce, astfel, decalajul dintre cei puternici şi cei slabi, deoarece capacităţile de a rezolva conflicte îi tonifică pe cei care credeau că vocea lor nu este auzită.
O comunitate care îşi preţuieşte membrii recurge la asertivitate, capacitate de a asculta necazul celuilalt, colaborare şi inventivitate în găsirea de noi soluţii, nu rămâne prizoniera polarităţilor bun-rău, corect-greşit.
De multe ori, în calitate de diriginţi, nu ne confruntăm doar cu încăpăţânarea elevilor, ci şi cu cea a părinţilor. Se întâmplă să fie nevoie să devenim un tampon între cele două părţi şi să rezolvăm o problemă care izvorăşte fie din eternul conflict dintre generaţii, fie dintr-o necunoaştere a nevoilor copiilor, sau ambele.
În acest sens, putem organiza lectorate cu părinţii, prin care să le dezvăluim ceea ce ştim noi despre personalitatea copiilor şi prin care să-i ajutăm să îi cunoască mai bine. Sunt părinţi care nu ştiu ce îşi doresc copiii lor, la fel de bine cum sunt copii care nu ştiu ce culoare au ochii părinţilor, nicidecum unde lucrează sau când este ziua lor de naştere. Aceste lucruri reies din chestionarele date la clasă, nu sunt simple invenţii.
În calitate de diriginte, mi s-a întâmplat să mă lovesc de tot felul de probleme, unele de o mare intimitate. De exemplu, o elevă mi-a spus că se ceartă repetat cu sora ei. Iată punctul ei de vedere: „Mie mi se pare normal, deoarece amândouă suntem adolescente. Dar mama noastră este de părere că noi ne certăm prea mult şi în mod exagerat nu ne înţelegem în nimic. Spune că ar trebui să mergem la psiholog, ca să ne dezvoltăm capacitatea de rezolvare a problemelor.”
La întrebarea ei, eu am răspuns: „Doar din descrierea ta nu îmi dau seama dacă e „patologic” cât vă certaţi, dar fiecare om are capacitate de toleranţă diferită. Sunt zile când suntem mai obosiţi sau necăjiţi, şi atunci suportăm mai greu ciocnirile cu ceilalţi, spre deosebire de zilele în care suntem bine dispuşi sau odihniţi. Dar trebuie să căutaţi sursa conflictelor dintre voi. De exemplu, ce-i reproşezi…? În ce context vă certaţi? Când sunteţi doar voi două sau când este mămica de faţă? Oricum, ideea că mersul la psiholog este o ruşine sau că la psiholog „merg doar proştii” este greşită, deoarece trebuie să fii deştept să accepţi că ai o problemă, că ceva nu este în ordine şi astfel depui un efort să cauţi rezolvarea şi iei viaţa în serios.”
Astfel de momente nu sunt rare. Uneori, problemele sunt chiar mai grave. Vin părinţi care nu acceptă faptul că fiul/ fiica are o problemă şi caută un ţap ispăşitor. Cu aceştia este cel mai greu de negociat. Oricâte argumente le aduci, ei o ţin pe-a lor: că sunt de vină profesorii, care nu îşi fac datoria cum trebuie, că sunt de vină colegii, care îl/ o persiflează, că Ministerul Educaţiei aşa şi pe dincolo… Uneori se contrazic între ei chiar.
Atunci încerc să recurg la tehnicile cunoscute de negociere, până îmi epuizez repertoriul: rolul de facilitator (dezvolt un cadru ambiental şi psihologic propriu rezolvării conflictului), rolul de mediator/ moderator (adopt o poziţie neutră, ajutând părţile să ajungă la un acord), rolul de arbitru (ascult părţile şi dau un verdict) şi rolul de manipulator de reguli (modific regulile jocului), toate variantele oferite de Raiffa.
Atunci când la nivel de clasă apar conflicte, încerc să urmez paşii cunoscuţi: pregătirea (propunerea negocierii), dezbaterea (ce vrea celălalt), propunerea (ce se poate negocia şi ce nu), negocierea propriu-zisă (cu ce se poate face schimb). Negocierea este un proces complex, care necesită capacitate de argumentare, dezvăluirea motivelor şi găsirea soluţiilor. Pentru a fi un bun negociator, ai nevoie de abilităţi de ascultare, adică să fii un bun receptor.
Una dintre principalele surse de conflict este stresul. La copii şi adolescenţi, stresul este un răspuns la un eveniment sau o condiţie la care există o cerere mai mare decât posibilităţile lor normale de dezvoltare. Stresul intervine atunci când se simt copleşiţi sau ameninţaţi de mai multe cerinţe decât pot face faţă. Copiii învaţă să răspundă la stres din experienţa proprie şi observând. Cele mai multe situaţii stresante pentru copii pot părea nesemnificative pentru adulţi, pentru că ei, copiii, au puţine experienţe anterioare din care să înveţe, chiar situaţiile care cer o mică schimbare pot afecta sentimentele copilului de securitate şi siguranţă.
Unele dintre sursele de stres la copii şi adolescenţi sunt: şcoala, relaţia cu profesorii, cu părinţii, schimbarea şcolii, performanţele şcolare impuse de părinţi; relaţia cu colegii, cu prietenii; conflictele cu colegii/ prietenii, comunicarea în familie, conflictele cu fraţii/ surorile; violenţa în familie; divorţul, situaţia financiară precară; boala fizică sau psihică a unui părinte; abuzul fizic sau emoţional, durerea, tratamentele medicale; neîncrederea în propria persoană; probleme de imagine corporală; moartea sau pierderea unei persoane dragi etc.
Cu astfel de probleme se confruntă copiii şi, odată cu ei, noi, adulţii. La toate aceste probleme trebuie să încercăm măcar să dăm răspuns, să facem suportabilă durerea sau supărarea acestor pui de om care au încredere în noi. Este important, deoarece aceste probleme, rămase nerezolvate, atrag după sine refuzul şcolar, frica, durerile, tristeţea, grija excesivă pentru şcoală, familie, prieteni, dificultate de relaxare, nesomn etc.
Ca educatori, trebuie să recunoaştem semnele care trădează reacţiile la stres ale copilului. Acestea sunt, pe termen scurt: creşterea ritmului cardiac, dilatarea pupilei, creşterea glicemiei, contracţia musculară, respiraţia rapidă, paloarea, iar pe termen lung: apetit alimentar scăzut, indigestie, migrene, insomnii, oboseală, viroze frecvente, scăderea capacităţii de concentrare, pesimismul, blocaje de gândire, iritabilitate, neîncredere, izolare, plânsul nemotivat, fumatul, consumul de alcool sau droguri, comportament agresiv etc.
În aceste cazuri, primii care ar trebui să intervină sunt părinţii, punând la dispoziţia copilului următoarele: un cămin securizat, o selecţie a programelor TV, timp petrecut alături de ei, încurajare, creşterea stimei de sine, empatizare etc. Dar, din păcate, în multe cazuri acest lucru nu este posibil, aşa că ne erijăm noi, diriginţii, în părinţi provizorii şi încercă să suplinim toate aceste atitudini, atât cât putem.
După cum se ştie, fiecare om reacţionează într-o discuţie în funcţie de valorile şi convingerile sale, de educaţie, religie, interese etc. Atunci când ne lovim, în discuţiile cu părinţii, de nişte refuzuri sau de o atitudine ostilă, trebuie să aplicăm toate posibilităţile de depăşire a acestor bariere. O atitudine fermă, dar politicoasă poate fi o abordare potrivită. În acelaşi timp, un limbaj adecvat, o formulare corectă, concretă şi concisă pot stabili nişte raporturi propice între noi şi părinţi. La acestea se pot adăuga o tonalitate adecvată contextului, o mimică sugestivă, dar şi o privire directă, care să denote hotărâre şi capacitatea de a lua decizii. O exprimare aluzivă, voalată, tendenţioasă poate fi periculoasă şi poate pune în încurcătură interlocutorul.
Este foarte important, de asemenea, să ştim să-i ascultăm pe ceilalţi. Am observat că atunci când ascultăm cu răbdare şi interes un părinte, acesta devine mai apropiat şi mai participativ la discuţie. La rândul lor, copiii ne spun, de multe ori, că nu vor decât să fie ascultaţi, să li se ia în considerare părerile, să ştie că şi ei contează pentru noi.
O altă barieră în comunicare este egocentrismul – faptul de a pleca mereu de la „EU”. Noi justificăm atitudinea prin aceea că suntem născuţi să ne cunoaştem şi să ne servim propriile nevoi, că suntem datori să ne ridicăm fiinţa la un nivel de mulţumire care să ne uşureze viaţa. Când gândurile noastre pornesc mereu cu sintagme precum „eu sunt”, „eu doresc”, „eu pot”, „eu am”, „eu simt”, „eu cred” etc., este un semn că nu mai suntem altruişti şi că punem propriile interese mai presus de ale celorlalţi. Copiii şi adolescenţii trebuie învăţaţi că noi ne caracterizăm prin ceea ce simţim şi gândim, prin stilul nostru de viaţă, dar şi prin ceea ce dăruim sau, dimpotrivă, prin ceea ce luăm de la oameni. Unor oameni le este mai uşor să dea, altora să ia. Noi putem să-i ajutăm să discearnă şi să se cunoască mai bine.
Din discuţiile cu elevii şi cu părinţii am observat că adolescenţii generaţiei actuale au mai multe probleme emoţionale decât cei dinaintea lor. De exemplu, sunt mai singuri şi mai deprimaţi, mai emotivi şi mai înclinaţi să devină anxioşi din orice, mai impulsivi şi mai agresivi. Complexitatea mereu crescândă a societăţii contemporane face ca inteligenţa generală (teoretică) să fie insuficientă pentru mulţi dintre copii, pentru a soluţiona problemele cu care se confruntă zilnic şi pentru care nu există o singură soluţie perfectă. Pentru a depăşi acest aparent paradox, cercetătorii au introdus sintagma de inteligenţă emoţională.
Termenul desemnează o capacitate de control şi autocontrol al stresului şi emoţiilor negative; o meta-abilitate care determină şi influenţează modul şi eficienţa cu care ne putem folosi celelalte capacităţi şi abilităţi pe care la avem, inclusiv inteligenţa generală (Daniel Goleman, 1995). Cele mai eficiente strategii de alfabetizare emoţională sunt reprezentate de programele de educaţie raţional-emotivă şi comportamentală (Ann Vernon, 2006).
A fi inteligent emoţional presupune: recunoaşterea şi exprimarea propriilor emoţii; autocontrolul stresului şi al emoţiilor negative; înţelegerea emoţiilor şi a intenţiilor celorlalţi – empatia.
A. Ellis este de părere că „modul în care gândim determină modul în care simţim şi ne comportăm”. De asemenea, Ellis a formulat ABC-ul emoţiilor, prin care înţelegem: A - evenimentul activator, B - reprezentarea mentală a realităţii (felul în care gândim despre ceea ce ni se întâmplă) şi C - reacţia emoţional-comportamentală ce derivă din evenimentul activator.
Prin acest ABC, copiii pot fi învăţaţi să îşi stăpânească şi să îşi înfrunte emoţiile negative, pentru a le putea transforma ulterior. Astfel, copilul poate deveni conştient de propriile stări emoţionale şi de mecanismele cognitive care le influenţează şi să reuşească să aplice aceste cunoştinţe pentru a face faţă greutăţilor pe care le înfruntă zi de zi. Emoţiile nu trebuie anulate, ci dominate, acţionând asupra mecanismului ce stă la baza lor, cu scopul de a le transforma în mod constructiv.
Prin intermediul acestui model, se evidenţiază faptul că omul reacţionează cu precădere la reprezentarea cognitivă a evenimentelor, decât la evenimentele propriu-zise, rezultând emoţii neadecvate, definite ca disfuncţionale şi generate de moduri de gândire iraţionale.
În fond, gândirea iraţională, atât la copii cât şi la adolescenţi, contribuie la o arie extinsă de probleme emoţionale (de ex. depresie, furie), probleme comportamentale (de ex. opoziţionism provocator, tulburări de conduită) şi probleme şcolare (ex. performanţă scăzută). Este important să-i învăţăm pe copii să îşi formeze un vocabular emoţional şi o schemă a emoţiilor pentru a înţelege că au opţiuni comportamentale şi emoţionale.
Deseori ne confruntăm în şcoală cu acte de violenţă fizică sau verbală. Este un flagel al societăţii actuale. Profesorii şi diriginţii sunt, de multe ori, depăşiţi de situaţie, la fel si părinţii. De aceea este important nu doar să rezolvăm aceste situaţii, ci să le explicăm elevilor că oamenii pot fi mai fericiţi şi mai împliniţi când învaţă credinţe raţionale, incluzând acceptarea necondiţionată de sine, toleranţa crescută la frustrare şi acceptarea necondiţionată a altora.
O bună comunicare între adulţi şi copii se poate realiza prin cuvintele de încurajare. Adulţii trebuie să ţină seama de nişte tehnici de interrelaţionare, cum ar fi „cele cinci limbaje de iubire ale copiilor” propuse de Gary Chapman şi Ross Campbell: mângâierile fizice, cuvintele de încurajare, timpul acordat, darurile şi serviciile. În familiile cu părinte unic (monoparentale), lucrurile sunt mai delicate, deoarece părintele trebuie susţinut de rude sau prieteni de încredere.
Cel mai ostil factor în încurajarea copiilor este mânia. Cu cât un părinte este mai supărat, cu atât se va descărca mai tare pe copil. Ca urmare, acei copii vor deveni mai recalcitranţi la ideea de autoritate şi de părinte. Asta înseamnă că un părinte trebuie să fie atent să-şi stăpânească mânia, s-o ţină sub control şi s-o depăşească cu maturitate.
Ca alternativă la mânie, se află răspunsul blând, tonul vocii contând foarte mult. Când suntem tensionaţi, putem încheia propoziţiile cu o întrebare şi nu cu o poruncă (de ex. Vrei să duci coşul de gunoi?).
De asemenea, copilul nu trebuie încărcat emoţional cu problemele noastre, cu toate că specialiştii recomandă să le vorbim copiilor despre probleme serioase, pentru a învăţa să fie responsabili. Cunosc cazuri de copii care au devenit adulţi prea devreme, în ipostaza de fraţi mai mari, chiar întreţinători de familie. Este trist, dar ne confruntăm cu o realitate a zilelor noastre, şi anume aceea a părinţilor plecaţi la muncă în străinătate.
Copilul, la orice vârstă, trebuie băgat în seamă şi introdus în problemele oamenilor mari, dar fără a utiliza un ton didacticist („lasă, eu ştiu mai bine, că sunt mai mare, am mai multă experienţă…ascultă tu de mine, că ştiu ce-i mai bine pentru tine…pe vremea mea…”) – aceste stereotipii verbale nu constituie argumente; copilul se aşteaptă să fie integrat într-o discuţie şi nu să i se dea nişte verdicte. Copilului nu-i place să fie condus, ci sfătuit. Fiecare fiinţă tinde la un grad cât mai mare de libertate; trebuie să ştim când să fim de acord cu copilul şi când să ne facem timp de discuţii şi nu de moralizări obositoare, cu aceleaşi mijloace de exprimare, de care este sătul.
Atunci când încercăm să încurajăm copilul într-o anumită direcţie, mai mult ca sigur acesta va răspunde favorabil şi nu ne va respinge ideile. Dar trebuie să ţinem cont de preferinţele, capacităţile, aptitudinile, talentele copilului, astfel îl putem motiva şi nu obliga.
O temă actuală de dispută o reprezintă calculatorul. Părinţii sunt depăşiţi de această situaţie, deoarece internetul le acaparează copiilor cea mai mare parte a timpului. În felul acesta, ei devin retraşi, antisociali. Pe deasupra, poate fi periculos. Netul este ideal pentru persoanele cu frustrări, complexe, necesităţi de descărcări şi experimente. Netul are roluri multifuncţionale, dar dacă ai nevoie de o îmbrăţişare adevărată, nu ţi-o poate oferi. Omul nu trebuie să înlocuiască relaţiile reale cu cele virtuale, dar netul poate fi un surogat, un înlocuitor când fiecare simte durerea, jignirea, opoziţia, ura, supărarea, dezamăgirea, furia şi necesită o reacţie de descărcare pe moment.
Din păcate, atunci când sunt apostrofaţi în legătură cu netul, copiii cred că părinţii le doresc răul, că vor să îi îndepărteze de prieteni (cei mai mulţi virtuali). Ei caută scuze precum: „Lucrez la un proiect pentru şcoală”, „Am nevoie urgentă de această informaţie” etc. Iar atunci când sunt apostrofaţi că petrec prea mult timp la calculator, ei răspund din reflex: „Vin imediat!”, deşi ştim cu toţii că acel „imediat” nu poate fi cuantificat.
Dispute se nasc şi la clasă, în legătură cu alegerea metodelor de lucru cu elevii. Cele mai atractive sunt metodele interactive. La lecţiile unde se folosesc astfel de metode, profesorul devine animator, consilier şi participant totodată, alături de elevi. El poate deveni, în unele situaţii, membru în echipă, câştigând astfel încrederea echipei şi reuşind să crească astfel gradul de activism şi de implicare a elevului în activitate. El nu mai este simplu receptor, ci şi participant activ.
Interactivitatea presupune şi o atitudine pozitivă faţă de relaţiile umane, faţă de importanţa muncii în echipă şi o deschidere faţă de cooperare , o atitudine de susţinere a ideilor apărute prin colaborarea cu ceilalți. Din experienţă am observat că te poţi apropia mai mult de elevi practicând metode care să le dea impresia că eşti egalul lor, că le împărtăşeşti sentimentele.
Ca o concluzie, aş putea spune că munca de profesor este deosebit de grea, dar plină de satisfacţii, atunci când constaţi că nu ai muncit degeaba. A reuşi să înveţi copiii să fie instruiţi, activi, participativi, să le insufli curaj şi curiozitate intelectuală, este mai mult decât îşi poate dori cineva.
Desigur, totul este perfectibil. Dar, cum a spus Nicolae Iorga, „Şcoala cea mai bună este aceea în care vezi alături de tine suflete care-ţi sunt ca fraţii şi surorile”.

Prof. Delia VERDEŞ
Colegiul Tehnic Infoel, Bistriţa

FOTOEVENIMENT

Aspect de la o activitate a programului de formare continuă „Educație pentru mediu” desfășurat la Casa Corpului Didactic Bistrița-Năsăud.

Programul de formare continuă „Educaţie pentru mediu” – grupa 2

Succesul unui program de formare acreditat este dat nu doar de numărul de credite acumulate sau de atestatul care completează portofoliul personal al cursantului, necesare și acestea dar nu suficiente, ci și de calitatea programului de formare, cu tot ceea ce presupune acest lucru. Pentru a furniza un program de calitate nu este suficientă doar acreditarea programului, ci este necesară și formarea unei echipe de formatori care să conlucreze eficient pe parcursul celor patru ani de acreditare a programului. Și, mai ales, e nevoie ca tot ceea ce se face pe parcursul programului să fie făcut din pasiune pentru profesia noastră – de dascăl –, și așa considerată neimportantă într-o societate în care formalismul a luat locul valorii autentice.
De ce este important un program de formare continuă pe tema „Educație pentru mediu”? Deoarece mediul rămâne o prioritate a timpului nostru, cu atât mai mult cu cât presiunile asupra mediului se manifestă de foarte mult timp și din toate domeniile economice. În Uniunea Europeană se pune tot mai mult accentul pe o economie mai ecologică, nu numai competitivă, ca unul dintre obiectivele majore ale Strategiei Europa 2020, acest lucru regăsindu-se și în obiectivele naționale de implementare a strategiei. Iar aceste obiective vizează în primul rând educarea populației care se poate realiza prin conştientizarea impactului negativ, imediat şi în perspectivă, al poluării și prin formarea unor atitudini şi deprinderi responsabile şi constructive faţă de mediul înconjurător, în perspectivă, precum și prin realizarea imediată de proiecte comune şcoală-familie-comunitate pe teme ecologice.
Acest obiectiv se poate realiza în primul rând prin intermediul programelor de formare pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, în condițiile în care educaţia pentru mediu este din ce în ce mai mult integrată în învăţământ la toate nivelele, acest lucru fiind un motiv în plus pentru cadrele didactice, care reprezintă grupul-ţintă vizat de programul „Educaţie pentru mediu”, să îşi formeze competenţele teoretice şi practice necesare pentru o eficientă educaţie ecologică. Competenţele vizate prin program, fie că este vorba de competenţele generale ori de competenţele specifice corespunzătoare temelor propuse, răspund cu adevărat nevoilor resimțite la nivelul predării de către cadrele didactice, caracterul practic și, în același timp, novator al programului reprezentând elementele de bază în justificarea utilităţii programului de formare.
Programul, inclus in Oferta de programe de formare continuă, proiecte şi activităţi a CCD Bistrița-Năsăud pentru anul şcolar 2013-2014, a fost acreditat prin Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 3285/ 17.02.2012, ca modul mediu, categoria 3, cu un număr de 15 credite profesionale transferabile, având ca grup ţintă: directori, profesori, învăţători/ institutori, educatoare, cadre didactice de sprijin. Programul de formare „Educaţie pentru mediu” a început pentru grupa 2 în 17 ianuarie 2014, la sediul Casei Corpului Didactic, una dintre locațiile acreditate ale programului, cursanții participând în week-end și în timpul vacanței intersemestriale la cele 59 de ore ale programului. Finalizarea cursurilor acestei grupe a avut loc în data de 28.02.2014 cu evaluarea finală şi certificarea cursanţilor cu cele 15 credite profesionale transferabile.
Toate obiectivele cursului s-au realizat prin activităţi dinamice, activ-participative, care au combinat aspectele teoretice, conceptele, informaţiile de actualitate şi exerciţiile de grup şi individuale într-o manieră practică, astfel încât acestea să le permită cursanţilor să-şi exerseze abilităţile şi deprinderile însuşite în activităţile curente la clasă. Interdisciplinaritatea este o altă caracteristică definitorie a programului de formare, având în vedere diversitatea temelor şi modul de tratare diferenţiat al programului „Educaţie pentru mediu”, în funcţie de pregătirea de specialitate a formatorilor. Echipa de formatori este alcătuită din profesori de geografie, biologie, specialişti în horticultură, dar şi în legislaţie, formatori care au elaborat suporturile de curs și au realizat transmiterea conţinuturilor programului de formare.
Conţinuturile elaborate şi prezentate de formatori au cuprins o mare diversitate tematică și metodologică, reprezentând toate modulele programului de formare. Astfel, tema „Ştiinţa mediului”, prezentată de d-na profesoară de biologie Elena Andron, director la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Bistrița, a cuprins „Noţiuni generale de ecologie”, cu referire atât la definirea termenilor ecologici specifici, cât și la activități practice legate de relaţiile stabilite într-un ecosistem în urma intervenţiei omului în interiorul său, precum și descoperirea de soluții în rezolvarea problemelor de mediu.
„Poluarea şi protecţia mediului”, modul prezentat de d-na Doina Petrean, profesoară de geografie la Colegiul Național „Liviu Rebreanu” Bistrița, însumând o varietate de probleme legate de poluare ca factor principal al degradării mediului, cu toate geosferele afectate de aceasta, precum și – principalul scop al programului – modalități de protecție a mediului ca imperativ al umanității și clasificarea ariilor protejate din județul nostru. Temele practice au ajutat la dezvoltarea competențelor personale ale formabililor în scrierea unor articole pe teme de mediu pentru „Ziarul ecologic”, produsul final al programului de formare.
„Legislaţia în domeniul mediului”, atât cea internaţională cât și cea din România, a fost prezentată într-un mod interactiv și interesant – un lucru de-a dreptul surprinzător pentru o temă percepută ca fiind strict teoretică și chiar rigidă – de către d-na Claudia Ladar, profesoară de biologie la Liceul Teoretic Sanitar Bistriţa și licențiată în drept.
„Managementul proiectelor de mediu” a constituit o altă temă vizată de programul de formare, o temă foarte utilă în contextul elaborării și realizării proiectelor de mediu în cadrul unităților școlare sau în parteneriat cu comunitatea. Formatoarea, d-na Anca Toniuc, profesoară de biologie la Liceul Tehnologic Agricol Bistriţa, a prezentat această temă combinând aspectele teoretice (conceptul de proiect, tipurile de proiecte de mediu, scara şi complexitatea proiectelor de mediu) cu aspectele practice, astfel încât acestea să le permită cursanţilor să elaboreze și să realizeze efectiv proiecte de mediu în unitățile școlare de unde provin.
Un alt modul foarte apreciat de către cursanți a fost „Planeta verde – omul şi natura”, cuprinzând două subteme. Prima subtemă, „Stilul de viaţă sănătos mai aproape de natură” a fost prezentat de d-na profesoară Claudia Ladar într-o manieră foarte practică, formabilii având ca temă pentru portofoliu realizarea unui „Mini-ghid despre plantele medicinale” sau realizarea unui articol despre vitaminele naturale pentru „Ziarul ecologic” al programului. A doua subtemă, „Rolul spaţiilor verzi în combaterea poluării” a fost prezentată de d-na Nogy Carmen, profesoară la Liceul Tehnologic Agricol Bistriţa, specialistă în horticultură, și a constituit o introducere în universul „spațiilor verzi” atât de apreciate, începând de la amenajarea propriei grădini, până la fascinantele și elaboratele grădini și expoziții publice europene. Cursanții au avut ocazia să dobândească diverse cunoștințe, de la „Rolul spaţiilor verzi asupra sănătăţii omului” și „Clasificarea spaţiilor verzi” până la „Amenajarea şi întreţinerea unui spaţiu verde”.
Ultimul modul al programului, „Educaţie pentru mediu”, a cuprins trei subteme: „Întocmirea de programe pentru disciplinele opţionale”, „Studiul mediului prin activităţi de teren” și „Activităţi extracurriculare şi voluntariat”, fiecare dintre acestea constituind motiv de desfășurare a unor activități practice, realizate în Cabinetul de informatică al CCD Bistrița-Năsăud sau efectiv în teren. De altfel, toate activitățile s-au realizat în echipă, formabilii constituind grupe de lucru cu denumiri din domeniul ecologic: „Grupa ciupercuțelor”, „Laleaua pestriță”, „Trifoi cu patru foi” sau „Frunza verde”. În cadrul subtemei „Întocmirea de programe pentru disciplinele opţionale”, prezentată de d-na Olivia Duicu, formator național și profesoară de geografie, cursanții au realizat o programă școlară pentru un opțional pe teme de mediu, elaborarea programelor opționale fiind un factor important de gestionare eficientă a resurselor materiale și umane de la nivelul unităților școlare.
Subtema „Studiul mediului prin activităţi de teren”, prezentată într-un mod cu totul original – într-un tur al cetății medievale – având ca ghid turistic aceeași formatoare, d-na profesoară Olivia Duicu, formabilii au fost încântați de ascensiunea în turnul Bisericii Evanghelice din municipiul Bistriţa, experienţă unică pentru majoritatea participanţilor.
Subtema 3 a ultimului modul, numită „Activităţile extraşcolare şi ecoturismul” cuprinde ca tematică „Animaţia în centrele de loisir”, după modelul francez al animației și organizării activităților extrașcolare și al taberelor pentru copii, și „Activităţi extracurriculare şi voluntariat”, temă atât de actuală în condițiile în care turismul este practicat pe scară largă de toți cei care își doresc statutul de persoane civilizate, de la copiii de grădiniță până la seniorii pensionari, constituind o ocazie potrivită și pentru implicarea în acțiuni de voluntariat. Metodele și mijloace prin care pot fi transmise cunoștințele necesare pentru derularea acestor activități sunt cunoscute de către toate cadrele didactice din învățământ, ele trebuie doar prezentate într-o formă originală, interactivă, pentru a fi apreciate și diseminate în activitățile viitoare ale acestora. Formatoarea acestei teme este d-na profesoară de geografie Elena Egreta Marc, animator atestat, profesor metodist la CCD BN și responsabil al programului de formare.
Metodele şi tehnicile de evaluare, fie că este vorba de evaluarea pe parcurs sau de evaluarea finală, au fost adaptate conţinuturilor programului de formare, iar descriptorii de performanţă au fost stabiliţi în funcţie de sarcinile de lucru concrete corespunzătoare fiecărei teme şi subteme din program. Caracterul aplicativ, sub forma articolelor sau reportajelor pentru „Ziarul ecologic”, cu aplicabilitate imediată în orizontul local, a fost criteriul de bază în stabilirea sarcinilor de lucru, concretizate în produsele finale ale portofoliului cursanţilor.
Evaluarea finală s-a realizat sub forma activităţilor practice realizate în echipă, formabilii alegând și prezentând două teme, dintre temele realizate pentru portofoliu, în fața întregii grupe și a comisiei de evaluare, alcătuită din formatoarele programului.
Dar, înainte de finalizarea programului, cursanții au avut o activitate suplimentară, cu caracter aplicativ, o excursie de o zi la Turda, unde au „bătut cu piciorul” Cheile Turzii, ca niște adevărați turiști iubitori de natură, motiv de implicare și în acțiuni de voluntariat. După aceea, formabilii-turiști au vizitat Salina din Turda, un model de valorificare turistică a factorilor locali într-un mod care îmbină frumosul și utilul. Vechile ocne de sare, exploatate încă din vremea romanilor, au fost transformate într-un obiectiv turistic și de tratament modern, la standarde europene.
Având în vedere existenţa disciplinelor de cunoaştere a mediului în învăţământul primar, a disciplinelor care cuprind tematica mediului înconjurător în diferite specialităţi din trunchiul comun al disciplinelor şcolare predate în învăţământul gimnazial, dar şi în cadrul disciplinelor opţionale şi al activităţilor extraşcolare, pentru toate cadrele didactice din învăţământul preuniversitar apare de strictă necesitate achiziţionarea cunoştinţelor şi abilităţilor practice în domeniul educaţiei pentru mediu. Pentru managerii, programul asigură motivaţia pentru introducerea în schemele orare a disciplinelor opţionale din acest domeniu şi le va oferi instrumente şi indicatori de evaluare a competenţelor subalternilor privind elaborarea proiectelor de mediu, a activităţilor curriculare şi extracurriculare desfăşurate pe teme ecologice.
Mai mult decât atât, programul de formare „Educație pentru mediu” constituie un prilej de diseminare a experienţelor didactice pozitive și de experimentare a unor noi practici profesionale în vederea identificării acelor teme, metode și mijloace care pot fi aplicate în activitatea curentă de la clasă. Modalităţile de formare prevalente în cadrul programului sunt interactive, atractive, constituind un motiv în plus ca formabilii să beneficieze într-un mod plăcut de informaţii corecte din punct de vedere ştiinţific şi metodic, conform exigenţelor contemporane ale civilizaţiei europene.

prof. Elena-Egreta MARC,
profesor metodist CCD Bistriţa-Năsăud

„Nouă ne pasă! Implică-te şi tu! Pledoarie pentru ecologie şi ştiinţe”

Ediţia a III-a, Domeniul ecologie şi protecţia mediului, 2014


Top 5 – Alimente sănătoase şi nesănătoase
Pentru realizarea acestei activităţi, doamnele profesoare de la catedra de „Ştiinţe”, (Cosma Elena, Pop Maria, Mişca Mirela, Moraru Dana, Voivod Mihaela, Bălan Angela) a Şcolii Gimnaziale Nr. 1, Bistriţa, au solicitat elevilor claselor V-VIII, întocmirea unui „Top 5 – Alimente sănătoase şi nesănătoase”.
Topurile propuse de fiecare clasă au fost jurizate şi s-a stabilit un top final:

TOP – 5 Alimente sănătoase

1. Nucile – Nucile au fost, încă din timpuri străvechi asociate cu intelectualii deoarece forma lor seamănă cu cea a creierului. Acum ştim însă, că pe lângă aceasta, ele sunt pline de factori care ajută la păstrarea unei sănătăţi optime. Nucile constituie o bogată sursă de energie, conţinând mulţi nutrienţi, antioxidanţi şi vitamine esenţiale pentru o bună funcţionare a organismului.
2. Portocala – Portocala este un medicament natural, un bun remineralizant şi revitalizant al organismului, bogată în calciu, fier, fosfor, potasiu, vitamina B6, acid folic, acid pantotenic, vitaminele B1, B2 si B3.
3. Mierea – Pentru a-ţi satisface pofta de „ceva dulce“, cea mai recomandată, în general, este, evident, mierea. Aliment-medicament, mierea naturală de albine conţine peste 280 de compuşi. Dintre aceștia se remarcă glucidele de calitate, macroelementele – potasiul, sodiul, magneziul, fosforul, sulful – şi microelementele – fierul, cuprul, siliciul, galiul, vanadiul, beriliul, argintul, zirconiul. Toate acestea sunt esenţiale funcţiilor metabolice ale organismului.
4. Sfecla roşie – Sfecla roşie este un ajutor extraordinar pentru sănătatea copiilor, încă din timpul vieţii intrauterine. Această legumă se numără printre puţinele alimente-medicament pentru femeile însărcinate, substanţele sale active protejând mai ales de mutaţii fetusul în pântecele mamei. De altfel, în medicina naturistă, această legumă este o adevărată legendă, proprietăţile sale vindecătoare în bolile sângelui, în cele tumorale sau ale ficatului fiind cunoscute încă de acum 150 de ani, când întemeietorii terapiei naturale moderne au readus la lumină primele leacuri tradiţionale.
5. Iaurtul – În primul rând, trebuie ştiut că organismul nostru are nevoie de o oarecare cantitate de bacterii benefice, care să acţioneze asupra tractului digestiv. Multe dintre iaurturile care se găsesc de vânzare au în componenţa lor culturi vii de bacterii. Un aspect vital în ceea ce priveşte acest produs, este cel probiotic. Cuvântul „probiotic” are la bază principiul „pro viaţă”, şi se referă la maniera în care anumite organisme vii pot avea un rol benefic atunci când sunt ingerate în cantităţi corespunzătoare.

TOP – 5 Alimente nesănătoase

Organisme Modificate Genetic (OMG) – Aceste alimente nu au ce căuta pe farfuria celor care vor să aibă un risc cât mai mic de cancer. Trebuie însă mare atenţie, pentru că de multe ori putem fi păcăliţi de faptul că aceste alimente sau derivate ale lor se pot găsi ascunse în produse la care nici nu ne gândim. O metodă bună de a le evita este să consumaţi cât mai multe produse certificate organice sau bio. Avem norocul că în ţara noastră este obligatorie menţionarea pe produse a faptului că provin din culturi nemodificate genetic. Însă niciodată nu poţi fi prea sigur!
Margarina – Este numită şi „plastic” datorită compoziţiei acesteia. Primele margarine au fost obţinute prin hidrogenarea lipidelor animale, în special a grăsimii de vită, substituind untul, care era prea costisitor şi rar. Astăzi margarina se obţine din uleiuri vegetale sau, mai rar, din amestecuri de uleiuri vegetale şi seuri, constituindu-se într-un aliment în sine, nu într-un substituent. Margarina, atât prin tehnologia de obţinere, cât şi prin compoziţie, este un aliment artificial (sintetic).
Cheeseburger-ul – Un singur cheeseburger conţine 45% din necesarul zilnic de grăsimi şi calorii, iar maioneza în exces a acestor preparate conţine, în proporţie de 80%, grăsimi dăunătoare organismului.
Băuturile carbogazoase – După ce mâncăm un hot dog şi o pungă de chipsuri probabil ni se face sete. Ultimul lichid cu care ar trebui să ne potolim setea este o băutură carbogazoasă. Sucurile răcoritoare ne afectează şi ele sănătatea. Băuturile acidulate pot duce la obezitate şi carii dentare. Benzoatul de sodiu provoacă hiperactivitate şi modificări ale ADN-ului, iar cafeina, regăsită în concentraţii mari în sucuri, poate cauza tulburări de somn şi anxietate.
Cartofii prăjiţi – Procesul de prăjire determină o creştere dramatică a conţinutului de grăsime – 17 g grăsime/porţie (31% din necesarul zilnic la adult) şi un plus de calorii – 235. Tipul de grăsime conţinut (lipide saturate) transformă cartoful într-o „bombă cu ceas”, predispunând la apariţia bolilor cardiovasculare, a diabetului de tip II şi cancerului (există studii care atestă dublarea riscului de cancer la sân la femeile care în copilărie au consumat periodic cartofi prăjiţi).

Realizat de elevii claselor V-VIII,
ai Şcolii Gimnaziale Nr. 1, Bistriţa,
sub îndrumarea doamnelor profesoare
de la catedra de „ŞTIINŢE”

Tentația cursurilor interactive

Dexteritate, eficiență, forță, atractivitate sunt doar câteva atribute necesare desfășurării unui program de instruire. În deceniul/ mileniul proiectelor, al parteneriatelor multilaterale, a ne lămuri asupra ciclului de viață al unui proiect, a pricepe concepte și termeni specifici, a-i putea vehicula/ integra optim în intențiile noastre didactice și nu numai, constituie, indiscutabil o performanță și dă o notă de dezinvoltură demersurilor noastre profesionale. Dar, mai ales, reprezintă o conectare la actualitate/ necesitate.
Casa Corpului Didactic a județului Bistrița-Năsăud a inclus în oferta educațională și programul de formare continuă cu tema Managementul de proiect pentru consilierii educativi și responsabilii de proiect, coordonat/ susținut în luna februarie a.c. de către formatorul prof. Monica Buboly, inspector pe probleme educative. Pas cu pas s-au traversat toate etapele de viață ale unui proiect. De la programare, identificare, pregătire, finanțare, implementare până la evaluare, nici o verigă nu s-a dezvăluit anostă și ineficientă.
Arta formatorului a constat în a menține trează atenția cursanților, în a jongla cu strategii didactice multiple, metode specifice – analiza SWOT, diagrama os de pește etc., în a da posibilitatea participanților de a construi împreună schițe de proiect, prin munca în echipă. Împărtășirea experiențelor legate de parteneriatele multilaterale, de anterioare experiențe ale unităților de învățământ din care au provenit cursanții/ formatorul, a fost foarte benefică. Printr-o atitudine democratică, receptiv la orice provocare, formatorul s-a transformat și în dicționar de termeni specifici, în ghid al solicitantului, în coordonator eficient al echipei de proiect, repartizând echilibrat sarcinile, deschizând perspective veridice pe segmentul provocatoarelor proiecte.
Dintre competențele râvnite/ dobândite de cursanți, menționăm: utilizarea de metode specifice pentru stabilirea și prioritizarea nevoilor, descrierea contextului și justificarea proiectului; stabilirea planului de activități, a metodelor și instrumentelor de monitorizare și evaluare internă, anticiparea riscurilor; cunoașterea legislației specifice, alocarea corectă a resurselor, controlul bugetului. O verigă indispensabilă unei proiectări eficiente o constituie și stabilirea scopului și a obiectivelor specifice, măsurabile, abordabile, realiste, fixate într-un interval de timp. Smărtuirea obiectivelor, categoric, e o premisă a unui demers limpede și eficient.
Evaluarea a constat în scrierea unui proiect viabil, care să poată fi aplicat pe vreo filieră financiară, unele echipe de proiect, constituite în cadrul cursului, având posibilitatea să înainteze pe diverse linii de finanțare proiectele elaborate. Viziuni moderne au deschis scena conferințelor de presă, exersate de participanții cursului pe rol. Fără doar și poate, programului legat de inițiere în scriere de proiecte ar trebui valorificat suplimentar.

prof. Ionela-Silvia NUȘFELEAN
Palatul Copiilor Bistrița

19 versuri pentru Luca

Tu ştii pe de rost
jocul de-a poezia şi luna...
pentru că, de când te-ai ivit,
ţi-ai limpezit fiecare gângurit,
fiecare mâzgălitură,
în scurte pasaje
de-nvăţătură!

...Orice dicţionar
ce-ţi aparţine
e de metafore şi de rime!

Te ascunzi, privindu-ne-n ochi, după perdele...
Transparenţe..., bărcuţe cu vele!

Aripile îngerului de dimineaţă
poartă prinse în nuanţele sale
tot câte două culori cerate din poveştile tale!

Pe plicul de chitanţe velin,
din câteva linii, trasezi un destin!

Şi din pătuţul cu jucării strigi uşor:
„Pace tutulol! Pace tutulol!”

Vezi, descifrezi semne de dincolo de lună...
Ne împleteşti fiecăruia câte-o cunună?


Ionela-Silvia MUREŞAN