„Şcoală este tot ce vezi şi tot ce auzi.”
(Nicolae Iorga)
EDITORIAL
Evaluarea formativă
Activitatea didactică, indiferent de tipul şi nivelul instituţiei de învăţământ, se desfăşoară în conformitate cu anumite finalităţi, cunoscute sub denumirea de competenţe pedagogice sau didactice.
Pentru atingerea lor, sunt utilizate resursele umane (profesori, elevi etc.), dar şi cele materiale (spaţii de învăţământ, mobilier, materiale didactice, mijloace tehnice etc.), au loc procese de planificare, organizare şi evaluare, toate acestea, împreună, vizând atingerea competenţelor pedagogice stabilite.
De priceperea utilizării resurselor şi de capacitatea de conducere a procesului de învăţământ (deci, de strategia didactică) depind, în ultimă instanţă, performanţele şcolare obţinute de elevi.
Problema se pune asemănător şi în cazul evaluării, o componentă principală a procesului de învăţământ, alături de predare şi învăţare, deoarece profesorul, la nivelul clasei, este dator să-şi stabilească din timp când şi cum va verifica dacă elevii se află pe drumul cel bun, la capătul căruia competenţele stabilite vor fi atinse.
Aşadar, a stabili o strategie de evaluare în învăţământ echivalează cu a fixa când evaluezi, sub ce formă, cu ce metode şi mijloace, cum valorifici informaţiile obţinute etc. Desigur, în final, în funcţie de concluziile desprinse, elevul îşi va modifica strategia de învăţare, iar profesorul pe cea de predare.
Evaluarea este realizată întotdeauna cu un anumit scop. Diversitatea situaţiilor educative, precum şi spectrul larg de competenţe presupun aplicarea unor variate strategii de evaluare; în unele cazuri apare necesitatea de a compara performanţele elevilor, în altele – de a determina nivelul achiziţiilor elevului în raport cu un obiectiv fixat. Există situaţii în care se impune identificarea abilităţii elevilor de a executa acţiuni necesare pentru rezolvarea unei probleme specifice; în alte situaţii se urmăreşte obţinerea unor informaţii generale despre performanţe în contextul dezvoltării preconizate şi al devierilor posibile. În sfârşit, profesorul are nevoie de o înţelegere amplă, cuprinzătoare a comportamentului elevului.
Evaluarea formativă urmăreşte dacă obiectivele concrete propuse au fost atinse şi permite continuarea demersului pedagogic spre obiective mai complexe; „Unicul scop al evaluării formative este să identifice situaţiile în care elevul întâmpină o dificultate, în ce constă aceasta şi să-l informeze” (De Landsheere, 1975), atât pe el cât şi pe profesor.
Evaluarea formativă promovează un nou demers, în cadrul căruia „interesează din ce în ce mai mult progresul elevului în timp, în raport cu competenţele pedagogice dinainte definite.” Dezvoltându-se pe terenul inovaţiei pedagogice, evaluarea formativă sprijină realizarea unei pedagogii diferenţiate care „permite o reglare interactivă” în cadrul căreia „formatorul nu mai e interesat numai de rezultat, ci şi de procesul care conduce la acest rezultat.”
Evaluarea formativă „realizează o diagnoză asupra rezultatelor unei perioade încheiate” de învăţare, depistând „lacunele în însuşirea conţinutului” şi „dificultăţile de învăţare” (I. T. Radu, Evaluarea în procesul didactic)
Evaluarea formativă nu garantează de la sine că elevul a învăţat, deoarece vine din afara sa. Rolul său prioritar este cel de reglare a activităţii cu ajutorul profesorului.
Folosirea efectivă a diferitelor tipuri şi strategii de evaluare este critică la lecţiile în care are loc centrarea pe elev. Aceasta dă elevilor şansa de a demonstra ce ştiu, în scopul identificării aspectelor la care trebuie să mai lucreze. Totodată, dă profesorilor informaţia necesară pentru a-i coordona pe elevi spre o înţelegere mai profundă a conţinutului şi pentru a-şi căpăta independenţa în învăţare.
Cea mai importantă calitate a unui profesor este considerată a fi capabilitatea de a utiliza diferite tipuri de instrumente de evaluare pentru a colecta date despre gândirea şi înţelegerea elevilor asupra unui subiect. Informaţia colectată va fi utilă în scopul diferenţierii instruirii, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor de învăţare ale elevilor. Acest fapt va fi de folos şi elevilor, deoarece vor avea controlul asupra propriei învăţări dându-le posibilitatea, ca pe tot restul vieţii, să fructifice orice mediu de învăţare.
Astfel, cadrul didactic trebuie să-şi îmbunătăţească practica evaluării, alternând metodele şi instrumentele de evaluare tradiţionale (probe scrise, probe orale, probe practice) cu cele complementare (observarea sistematică şi directă a elevului, investigaţia, interviul) şi active (lucrări de laborator, proiectul de cercetare, portofoliul, studiul de caz, jurnalul reflexiv, hărţile conceptuale).
Evaluarea formativă nu poate de una singură să amelioreze învăţarea elevilor. Elevii acumulează şi se dezvoltă atunci când informaţia provenită din evaluarea formativă este folosită constructiv, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor individuale şi pentru a deveni independenţi în învăţare.
Dezvoltarea competenţelor necesare pentru învăţarea pe parcursul întregii vieţi este un aspect critic pentru succes, în secolul XXI. Prin utilizarea strategică a evaluării formative elevii îşi dezvoltă deprinderile pentru a deveni autonomi în învăţare.
Din moment ce obiectivul evaluării formative este de a obţine informaţii despre ceea ce elevii ştiu (sau nu ştiu) la un moment dat, pentru a face modificări în predare şi învăţare, tehnici precum observaţiile profesorului şi discuţiile în clasă, ocupă un loc important alături de analiza testelor şi temele pentru acasă.
Portofoliile, sau colecţiile elevilor, pot fi de asemenea utilizate pentru evaluarea formativă, în cazul în care elevii şi profesorii adnotează intrările şi observă o creştere calitativă de-a lungul timpului (Duschl & Gitomer, Strategies and challenges to change the focus of assessment and instruction in science classrooms).
Elevii cu dizabilităţi uşoare de învăţare au nevoie de sprijin în zona metacogniţiei şi autodirijării în învăţare. Ei sunt deseori dezorganizaţi şi prea dependenţi de profesorul care le spune ce să facă. Aceşti elevi pot beneficia de o gamă de strategii de autoevaluare cum ar fi listele de verificare, în scopul autoevaluării propriilor obişnuinţe de lucru şi stimulării independenţei în învăţare.
O lecţie centrată pe elev susţine diferenţierea instruirii şi pentru elevii supradotaţi, atât timp cât se extinde evaluarea produselor şi a conceptelor, iar produsele şi procesele sunt deschise.
prof. Andreea Săplăcan
Şcoala Generală Nr. 4 Bistriţa
FOTOEVENIMENT
Începe şcoala... şi anul ăsta
Educatoarea Lucreţia MUREŞAN – un suras extradidactic!
Adevărul e simplu, complicaţiile nu fac altceva decât să-l stânjenească. Tandreţea se scaldă în undele empatiei, în comunicările blajine dintre oameni. Sau poate se plimbă navetistă spre grădiniţa din Sâniacob, când plantele ce ocrotesc drumul salută frumos cu Bună dimineaţa! Poate ne întrebăm prea mult; când trăirea este frumoasă, toate lucrurile sunt limpezi şi calde.
Început de an şcolar, cu emoţiile şi frustrările deja împământenite. Categoric e un timp special pentru împărtăşire, pentru încrederea în înţelepciune, în lumina cărţilor. Nu ştiu... poate că rodnicia toamnei, care se apropie, musteşte sentimente de împăcare. Da. Mai e şi elanul culesului! Dar poate totuşi anul nou bisericesc, cu bucuria proaspetei binecuvântări! Pentru o parte dintre truditorii noştri colegi, proaspăt pensionari, toamna e prielnică unor transferuri în mişcarea personalului didactic. Unii aleg vraful de cărţi abandonat din cauza prea multor scriituri didactice, mai mult sau mai puţin eficiente, alţii preferă natura, călătoria, cei mai mulţi se axează pe lucruri abandonate din cauza obiectivelor cauze. Peste toate, pentru fiecare dintre dânşii, şcoala continuă, ei rămân ce-au fost...
După anii începutului, pe la grădiniţele din Poienile Zăgrii, Tăure, educatoarea Lucreţia Mureşan a făcut 15 ani naveta la grădiniţa de la Sâniacob, cu bicicleta, pe jos (merita un supliment consistent la acest tip de abonament). La pensionarea doamnei educatoare de vocaţie Albeţel Parasca, a venit acasă, să-i îndrume pe grădinarii Chiraleşului. 20 de generaţii de copii poartă şi ceva din amprenta cuminţeniei şi-a harului educatoarei. Totdeauna uşa grădiniţei o deschideau nişte aripi de fluturaşi, iar spaţiul intim şi cald ne dădea impresia de rai. Acum, îşi prelungeşte activitatea pe strada casei parohiale, Deal, din ce în ce mai populată de copilaşi (da, e deschisă voluntar o grădiniţă particulară, în vacanţe, sau după programul grădiniţei din sat). Peste toate însă, îşi continuă misiunea ca mamă preoteasă. Slujire rodnică şi calmă. Împăcare!
Deşi, la ultima serbare şcolară, o vedeam atât de înflorită şi tânără, îi mai ofer, chiar toamna, un ghiocel, de dragul legendei lui, pe care nimeni nu a citit-o mai expresiv decât ea!
Mamă surâs,
ostenită de atâtea drumuri întoarse,
aşteptându-ne copilăria în poartă,
stai răzimată în gând.
Curând, un dor fluviu curge pe deal,
un altul, cu iz de tămâie, se-nalţă-n altar,
un dor-flutur se-agită uşor.
Paşii dumitale
seamănă busuioc
Ni-s braţele snopi
când ne-ntoarcem acas'!
Mâinile dumitale adună-n cunună nelumeştile flori.
Ca un surâs te mişti prin lume, ca un surâs!
prof. Ionela-Silvia Nuşfelean
Palatul Copiilor Bistriţa
O zi în verde
Da, ştim că nu e de ajuns o singură zi în care să celebrezi Pământul, dar este necesară o asemenea zi pentru a atrage atenţia asupra importanţei acestuia.
Ziua Mondială a Pământului a început să fie sărbătorită din anul 1970 când, pe 22 aprilie, 20.000.000 de oameni au manifestat la New York împotriva poluării industriale. A fost prima manifestaţie la nivel mondial de asemenea amploare, care a tras un semnal de alarmă asupra consecinţelor ireversibile ale industrializării. Câteva dintre problemele cu impact asupra mediului sunt: încălzirea globală, epuizarea stratului de ozon, depunerile acide, defrişarea pădurilor, deşertificarea, reducerea diversităţii biologice, problema apei etc.
Activitatea a fost una interdisciplinară (Grupul Eco susţinut de creaţiile literare ale altor colegi din şcoală, clasele a IX-a A, a IX-a D, a X-a C, a XI-a A şi a XI-a C), semn al faptului că numai împreună vom putea descoperi soluţii pentru toate problemele legate de mediu şi, de fapt, de EXISTENŢĂ. Poeziile care alcătuiesc Copacul de lumină (realizate de elevi ai şcolii, clasele a IX-a A şi a X-a C) sugerează felul în care oamenii percep legătura cu elementele naturii; unele desenează peisaje luminoase şi armonioase, iar altele creează imagini ale unui spaţiu dezolant, chinuit de singurătate şi tăcere – semnale de alarmă pentru ceea ce înseamnă dezinteres şi nepăsare. Poeziile elevilor au fost create pentru acest moment, dar, înainte de a le realiza, am purtat câteva discuţii pe marginea legăturii noastre cu universul şi am făcut şi un exerciţiu de lectură a imaginii plastice – Egon Schiele, Copaci de toamnă, 1911 şi Copăcelul, 1912. Ca atare, titlul poeziilor elevilor este Copacul – un simbol al legăturii noastre cu universul. Elevii claselor a IX-a A şi a X-a C s-au dovedit a fi extrem de sensibili şi au creat poezii care subliniază perspectiva lor (pozitivă sau negativă) asupra relaţiei omului cu lumea în tot ceea ce cuprinde ea. Iată două asemenea poezii realizate de elevi:
Copacul
Solonca Ionela, clasa a X-a C
Stau la fereastră, mă uit la trunchiul unui copac,
Stau foarte aproape, privesc fiecare loc unde i-a plesnit scoarţa.
Mi-e drag copacul,
Îl îmbrăţişez, aş vrea să fie doar al meu,
Îi simt inima – nu ştiu dacă
E a lui sau a mea.
Copacul se ridică infinit spre cer,
Aştept ca o creangă să mă ridice şi pe mine ...
Visez... copacul acesta
E lumea în care trăiesc.
Copacul
Purja Amalia, clasa a IX-a A
Copacul este lumină,
Viaţa lui este şi va fi colorată în verde,
El aduce bucurie, dar uneori şi tristeţe –
Atunci când visul lui de existenţă e cenuşă.
Ai fost şi ai trecut ca o poveste –
Viaţa noastră e acum cenuşie.
Toate poeziile scrise de elevi alcătuiesc Copacul de lumină – un apel la respect, armonie şi protecţie. Faptul că este alcătuit din fragmente (este, astfel, un colaj) are o semnificaţie simbolică: Universul este alcătuit din fragmente diverse şi numai împreună pot forma Totul, Întregul; lipsa unor fragmente duce la dispariţia progresivă a tuturor elementelor Totului. Este o viziune tulburătoare, nu e aşa?
Scrisorile către pământeni, realizate de clasa a IX-a D, vin cu o schimbare de perspectivă: Pământul este cel care se adresează oamenilor, aducând în prim-plan problemele care-l dezechilibrează. Iată câteva fragmente de Scrisori:
Dragi pământeni,
Cu toţii dorim să trăim într-un mediu curat şi eu vă ofer această posibilitate , dar vouă vă revine sarcina de a mă îngriji.
Problemele care mă deranjează sunt poluarea, defrişarea, subţierea stratului de ozon. Vă rog să aruncaţi deşeurile în locuri speciale, să înlocuiţi mecanismele vechi pentru a nu mai polua aerul şi solul. Ştiu că voi, oamenii, sunteţi inventivi şi că veţi găsi soluţii pentru aceste probleme.
Cu drag, Pământul
(Gogancea Diana, clasa a IX-a D)
Dragi pământeni,
De ce vă faceţi rău cu mâna voastră? De ce vă place să trăiţi în mizerie? De ce?
Eu vă ofer tot ce am mai bun: pomi, flori, aur, petrol, apă, aer. Tot ce vă trebuie pentru a trăi în pace şi belşug. Dar voi ce îmi oferiţi? Poluare şi iar poluare. Vă rog să aveţi mai multă grijă de mine.
Pământul
(Gliga Paul, clasa a IX-a D)
Dragii mei pământeni,
Ştiu că suntem prieteni de multă vreme şi de aceea vă rog să mă ajutaţi pentru că sunt foarte bolnav. Stratul meu de ozon începe să se subţieze şi radiaţiile mă ard rău de tot. O altă problemă este defrişarea pădurilor, fiecare copac tăiat reduce oxigenul de care am nevoie.
Încercaţi să reciclaţi tot ceea ce se poate şi evitaţi să reduceţi spaţiile verzi atât de utile şi vouă şi mie.
Dacă ascultaţi ceea ce vă spun, eu voi fi sănătos şi voi vă veţi bucura de tot ceea ce eu vă pot dărui.
Vă mulţumesc pentru înţelegere.
Pământul
(Bunău Andreea, clasa a IX-a D)
Gândeşte verde! a însemnat o încercare de a-i aduce pe elevi mai aproape de sufletul Pământului, iar panseluţele pe care ei le-au plantat au fost un prilej de a crea frumuseţe, dar şi de a încerca să înţeleagă ce înseamnă respectul pentru natură. Gândeşte verde! a pus elevii în situaţia de a medita asupra tuturor problemelor produse de industrializare, au avut loc discuţii, unii elevi au prezentat referate pe această temă, s-au realizat pliante şi postere care au fost afişate în şcoală.
Da, ştim că nu e suficient să te întorci spre Pământ o singură zi... a fost, de fapt, una dintre zilele în care am realizat că, pentru a ne găsi propriul echilibru, trebuie să respectăm echilibrul Pământului, cu tot ceea ce înseamnă el.
prof. Andreea Târziu-Gal
prof. Maria Deac
prof. Zita Gaspar
Grupul Şcolar Forestier Bistriţa
Antrenamentul emoţional – predictor al succesului în viață
Scopul Inteligenţei Emoţionale este acela de a învăţa şi de a gestiona în mod inteligent propriile emoţii astfel încât acestea să servească de sprijin şi de ghid propriului comportament şi propriei gândiri. În acest sens se vorbeşte despre alfabetizare emoţională.
Alfabetizarea emoţională este un proces similar celui de alfabetizare în sensul clasic al termenului. Aşa cum scriu Dan Kindlon şi Michael Thompson în cartea lor Inteligenţa Emoţională pentru copilul care va deveni om, „Predarea alfabetului emoţiilor ajută copiii să devină tineri oameni echilibraţi şi relaxaţi... îi ajută să deprindă capacitatea de a citi şi de a înţelege propriile emoţii, precum şi pe ale celorlalţi. Acest proces este foarte asemănător celui în cursul căruia se învaţă citirea... În mod analog, alfabetizarea emoţională implică recunoaşterea aspectului şi senzaţiilor asociate emoţiilor noastre şi, ulterior, utilizarea acestor abilităţi pentru a ne înţelege mai bine pe noi înşine şi pe cei din jurul nostru. Învăţăm astfel să apreciem complexitatea vieţii emoţionale, iar acest lucru ne îmbunătăţeşte relaţiile personale şi profesionale, ajutându-ne să întărim legăturile ce ne îmbogăţesc viaţa.”
Viaţa emoţională este un domeniu care, aşa cum se întâmplă în domeniul matematicii sau al literaturii, poate fi gestionat cu o abilitate mai mică sau mai mare şi necesită un ansamblu de competenţe exclusive.
Goleman evidenţiază importanţa educaţiei emoţionale astfel: „Remediul constă în felul în care îi pregătim pe copii pentru viaţă: nu trebuie să lăsăm educaţia emoţională la întâmplare, ci să adoptăm cursuri inovative la şcoală, care să-i înveţe autocontrolul, conştiinţa de sine, empatia, ascultarea şi cooperarea. Este necesară, deci, o «alfabetizare emoţională» în adevăratul sens al cuvântului, care să-i ajute pe copii să-şi trăiască în mod inteligent emoţiile”.
Inteligenţa Emoţională, spre deosebire de IQ, poate să fie potenţată pe parcursul întregii vieţi: tinde să crească proporţional cu conştienţa stărilor sufleteşti, cu capacitatea de gestiune a emoţiilor ce provoacă suferinţă şi cu empatia. Maturitatea însăşi cuprinde procesul prin care devenim mai inteligenţi în privinţa emoţiilor şi relaţiilor noastre. S-a demonstrat că cele mai bune rezultate în toate sectoarele au fost obţinute de cei care reuşesc să folosească în mod conştient instrumentul de precizie cel mai eficient pe care natura ni l-a furnizat: emoţiile. Dar, pentru a putea potenţa sau dobândi această abilitate, e nevoie de exerciţiu; iată de ce se vorbeşte de Antrenament Emoţional.
În manualul său pentru părinţi din 1997, intitulat Inteligenţa Emoţională pentru un fiu, John Gottman defineşte Antrenamentul Emoţional drept temelia pentru o bună educaţie a propriilor copii şi îl împarte în cinci etape-cheie:
- a fi conştienţi de Emoţiile copilului;
- a recunoaşte în Emoţie o oportunitate de intimitate şi de învăţare;
- a asculta cu Empatie şi a aproba sentimentele copilului;
- a-l ajuta pe copil să găsească cuvintele potrivite pentru a descrie Emoţiile pe care le trăieşte;
- a pune limite, în timp ce se ajută copilul să rezolve problema.
Aceşti paşi sunt foarte eficienţi, chiar şi atunci când are loc formarea profesorilor ce vor fi în contact cu copiii în perioada lor de creştere, deoarece, pentru a fi antrenori emoţionali, e foarte importantă aplicarea acestor cinci paşi mai întâi lor înşişi şi propriilor emoţii.
John Gottman menţionează câteva motive bune pentru a lua în serios ipoteza unei alfabetizări emoţionale nu doar acasă, cât mai ales, la şcoală” „Studiile noastre demonstrează că acei copii antrenaţi din punct de vedere emoţional obţin rezultate mai bune la şcoală, stau mai bine cu sănătatea şi stabilesc relaţii mai pozitive cu cei de vârsta lor. În plus, au mai puţine probleme de comportament şi reuşesc să-şi revină mai uşor şi mai repede după o experienţă negativă. Inteligenţa Emoţională pe care au dobândit-o le permite să fie mai pregătiţi să facă faţă riscurilor şi provocărilor ce îi aşteaptă în viaţă.”
Aş adăuga că Antrenamentul Emoţional este instrumentul care îi ajută pe copii să experimenteze utilizarea propriilor emoţii drept instrumente de bunăstare, siguranţă şi bucurie, lăsând la o parte definitiv ideea potrivit căreia emoţia este o sperietoare de care trebuie să fugă, să se ascundă sau să se ruşineze.
Un EQ scăzut şi o competenţă emoţională redusă pot să conducă la tulburări sociale, relaţionale şi personale notabile atât pentru propria viaţă, cât şi pentru colectivitate. Exemple de tulburări şi probleme ce derivă din ignoranţa emoţională sunt următoarele:
- lipsa conştienţei, şi deci, a controlului şi gestiunii propriilor emoţii şi a comportamentelor legate de acestea;
- lipsa conştienţei raţiunilor pentru care ne simţim într-un anume fel;
- incapacitatea de a relaţiona cu emoţiile altora – nerecunoscute şi nerespectate – şi cu comportamentele ce derivă din acestea.
Din acest motiv, analfabetismul emoţional poate să îi expună pe copii şi tineri unei serii periculoase de riscuri, precum depresii, violenţă, dereglări alimentare, droguri, probleme de învăţare şi, în cazurile cele mai puţin grave, unor probleme strict emoţionale: nervozitate, impulsivitate şi agresivitate, singurătate şi izolare. Adesea, tocmai prevenirea acestor riscuri solicită desfăşurarea de demersuri de Alfabetizare Emoţională sau chiar introducerea IE în curriculumul şcolar.
În Statele Unite s-a demonstrat că acei copii care au urmat cursuri de Alfabetizare Emoţională au tras beneficii importante cu privire la conduita lor din cadrul şi din afara clasei, dar şi cu privire la capacitatea lor de învăţare. S-a constatat o îmbunătăţire în toate ariile clasice ale IE (D. Goleman, 1996, p. 327-328).
În Autoconştienţa Emoţională s-a înregistrat o îmbunătăţire:
- a capacităţii de recunoaştere şi denumire a propriilor emoţii;
- de a înţelege cauza sentimentelor;
- de a recunoaşte diferenţa dintre sentimente şi acţiuni.
În Controlul Emoţiilor s-a înregistrat o îmbunătăţire:
- a toleranţei la frustrare şi a controlului mâniei;
- a capacităţii de a exprima în mod adecvat mânia, fără a lupta;
- a capacităţii de a face faţă la stress;
- a conduitei, care a devenit mai puţin agresivă sau autodistructivă.
În plus, s-a observat:
- o frecvenţă mai redusă a insultelor verbale, a încăierărilor şi tulburărilor în clasă;
- mai puţină singurătate şi anxietate în raporturile sociale;
- un număr mai mic de pedepse şi exmatriculări;
- sentimente mai pozitive privind propriul eu, şcoala şi familia.
În dirijarea emoţiilor într-un sens productiv, s-a observat:
- un simţ crescut al responsabilităţii;
- o mai mare capacitate de concentrare asupra temei avută în faţă şi mai multă atenţie;
- impulsivitate redusă, mai mult autocontrol;
- mai bune rezultate la extemporalele şcolare.
Cu privire la Empatie şi la citirea emoţiilor, s-a înregistrat o îmbunătăţire a capacităţii de:
- a asuma punctul de vedere al altcuiva;
- a-i asculta pe ceilalţi;
- a analiza şi de a înţelege raporturile;
- a rezolva conflictele şi de a negocia punctele de vedere contrastante;
- a rezolva problemele din relaţiile cu ceilalţi.
Şi s-a observat o mai mare:
- sensibilitate faţă de sentimentele celorlalţi;
- siguranţă de sine şi capacitate de a comunica;
- simpatie şi sociabilitate; comportament mai amical cu cei de aceeaşi vârstă şi legături reciproce mult mai strânse;
- interes din partea celor de aceeaşi vârstă;
- interes şi grijă faţă de ceilalţi;
- spirit de colaborare şi de disponibilitate în a se face utili pentru ceilalţi;
- democraţie în a trata cu ceilalţi;
- dispoziţie la colaborare în grup, precum şi un individualism mai scăzut.
Una dintre enumerările de mai sus necesită o atenţie sporită: programul de alfabetizare emoţională îmbunătăţeşte rezultatele şcolare ale copiilor. Aceasta nu constituie o concluzie izolată, ci apare frecvent în studiile de specialitate. Într-o vreme în care prea multor tineri le lipseşte capacitatea de a face faţă propriilor tulburări şi nelinişti, de a asculta sau de a se concentra, de a-şi ţine în frâu impulsurile sau de a se simţi responsabili de propria muncă, orice lucru care poate să întărească aceste abilităţi va contribui la educaţia lor. În acest sens, Alfabetizarea Emoţională sporeşte capacitatea de învăţare a şcolii.
prof. consilier Luciana Maria Sidor
CJAP Bistriţa-Năsăud
Rolul învăţătorului în educaţia religioasă a şcolarilor
Educaţia religioasă este o activitate care începe din primii ani de viaţă ai omului.
Aceasta se face de către familie şi are ca scop dezvoltarea religiozităţii lui. Esenţa religiei constă, de fapt, în capacitatea fiecărui individ de a fi credincios în felul său, de a putea, prin toate acţiunile şi activităţile sale cotidiene să realizeze o legătură adevărată cu Dumnezeu. Ca obiect de studiu în şcoală, şi mă refer la clasele primare, religia are ca obiectiv fundamental conducerea micilor şcolari spre înţelegerea acelui „principiu suprem, creator şi conducător al universului” care este Dumnezeu.
Firesc, din acest obiectiv fundamental decurg alte obiective care privesc comportamentul religios al şcolarului, deprinderile lui religioase, trăirile şi sentimentele religioase. Înţelegând conceptul de Dumnezeu, şcolarii se vor comporta în viaţă, mai târziu, ca oameni responsabili, adevăraţi.
Observaţiile mele m-au făcut să înţeleg că obiectul religie are un puternic impact asupra micilor şcolari. Personalitatea lor fiind în formare, tot ceea ce învaţă ei la aceste ore adaugă lucruri bune asupra caracterului, asupra conduitei morale şi a conştiinţei morale, ba poate influenţa şi temperamentul lor.
Se poate spune, de asemenea, în urma observaţiilor efectuate pe clase de elevi din cicluri succesive de învăţământ că acei elevi proveniţi din familii cu o viaţă religioasă profundă, sunt mult mai atraşi de orele de religie, participă activ, sunt mult mai receptivi la aceste ore. Aceşti copii au cu mult mai accentuat sentimentul religios, au o mai puternică trăire religioasă şi un comportament accentuat religios. Copiii care provin din astfel de familii sunt mai ascultători, mai politicoşi, mai altruişti.
Aceşti copii au un mare respect pentru maturi şi mai ales faţă de învăţător/profesor. Din atitudinea imitativă impusă până la urmă de către părinţi, acest sentiment de respect faţă de dascăl devine o atitudine înţeleasă. La aceşti copii sentimentul de respect se manifestă prin supunerea conştientă la disciplina şcolară. Ei înţeleg că dascălul îi conduce spre bine.
Practica a arătat că aceşti copii sunt foarte buni la învăţătură. Ei sunt interesaţi de cunoaştere. Ei vor să descopere lucruri noi şi sunt curioşi de tot ce se întâmplă în jurul lor. Sunt copii sensibili care percep frumosul şi reuşesc să creeze lucruri frumoase. Aceşti copii se leagă afectiv de învăţător şi de tot ceea ce lor li se pare valoros. Este foarte important de spus că ei nu-l iubesc pe învăţător condiţionat (pentru că este bun cu ei), ci îl respectă pentru ceea ce ştiu din familie că face învăţătorul pentru ei, chiar dacă uneori este mai sever.
Revenind, nu pot spune că ceilalţi copii care nu provin din familii religioase, nu primesc cu drag orele de religie. Condiţia esenţială însă ca şcolarii să-şi însuşească o educaţie religioasă este aceea ca dascălul de religie să fie un model de om cu o ţinută morală religioasă.
În acest domeniu de activitate – religia – trebuie să primeze exemplul personal. Un dascăl de religie fără un comportament corect, fără o viaţă exemplară religioasă, care să fie cunoscută de cei pe care-i educă, nu va reuşi să realizeze o educaţie religioasă bună. Aceasta pentru că şcolarii mici au o mare capacitate de a intui persoanele cu care vin în contact. Tot practica mi-a arătat că educaţia religioasă nu poate fi lăsată doar pe seama profesorului de religie. Şi învăţătorul poate realiza prin celelalte obiecte de studiu din ciclul primar o educaţie religioasă, sau poate întări ceea ce ei ştiu de la orele de religie.
La orice oră de curs, dacă momentul psihologic şi logic permite, se poate face educaţie religioasă. Ca învăţător de ţară, trăitor al locului cred că am responsabilitatea să-i educ pe şcolari şi în spirit religios. Cred că învăţătorul are cea mai mare putere în a-i forma micului şcolar un comportament religios.
Aceasta se poate realiza fie direct, participând împreună cu şcolarii la diverse evenimente religioase ale bisericii, fie prin activităţile extracurriculare pe care le poţi organiza cu elevii. În primul rând se poate vorbi despre serbările şcolare organizate cu prilejul sărbătorilor religioase ale anului: Crăciun, Paşte, Florii.
Aceste serbări sunt prilej de bucurie şi de înregistrare a unor momente de neuitat atât de către elevi cât şi de către părinţi. Mai mult, când aceste activităţi se desfăşoară în biserica satului, impactul emoţional asupra tuturor este foarte puternic.
Se creează în acele momente starea unică de deosebită evlavie şi cuminţenie, de învăţare şi mulţumire sufleteasca. O altă activitate extraşcolară prin care micul şcolar se apropie de Dumnezeu o constituie drumeţiile în mijlocul naturii. Contemplând minunăţiile naturii, admirând privelişti adevărate şi unice precum un răsărit sau un apus de soare, o poiană cu flori, ascultând susurul unui izvor limpede sau freamătul codrului cu siguranţă ei vor înţelege că trebuie să respecte toate aceste frumuseţi dăruite de Dumnezeu.
Vor înţelege că trebuie să protejeze natura pentru ca şi cei ce vor veni după ei să se bucure de minunile ei. În sfârşit, literatura religioasă poate fi un alt mijloc pentru educaţie religioasă. Poeziile, cântecele cu caracter religios trezesc multe sentimente în sufletul copiilor. Mă refer aici la poezii ale poeţilor: G. Coşbuc, Vasile Voiculescu, Vasile Militaru care exprimă imagini şi idei religioase.
Cântecele tradiţionale, colindele cu text religios, datinile noastre, istoria şi tot ce ţine de simţirea şi sufletul nostru românesc trebuie transmise şi însuşite de către şcolari pentru ca ei să le poată duce mai departe. Învăţătorul are în acest sens la dispoziţie obiectul opţional care-i permite să facă aceste activităţi.
Ca ultimă constatare în urma observaţiilor ar fi aceea că şcolarii de la ţară sunt mult mai religioşi decât cei de la oraş. Aceasta pentru că ei trăiesc în mijlocul naturii, sunt permanent în contact cu tot ce se întâmplă în natură. Ei au şansa de a vedea şi înţelege fenomene miraculoase: încolţirea ierbii, înflorirea unui ghiocel, un cuib de rândunică de sub streaşina casei, minunea naşterii unei vieţuitoare.
Ei merg cu toţii la biserică, se cunosc cu toţi membrii comunităţii, participă împreună la evenimentele fericite sau poate triste. Aceşti copii de la ţară sunt mult mai aproape de natură şi simt mai adevărat şi mai puternic viaţa. Venind în contact cu natura zilnic, joacă „baia de contemplare a naturii”.
Concluzionând, pot spune că şi învăţătorul, modelatorul de suflete, are o mare însemnătate în realizarea educaţiei religioase a şcolarilor. El, dascălul de ţară, are datoria să dea copiilor o bună educaţie în spiritul valorilor creştineşti şi româneşti.
înv. Aurora Humulescu
Şcoala Cut, Dumbrava Roşie, jud. Neamţ
Exerciţiul ecologic
Pornind de la credinţa că muşchii propriului corp sunt asemeni solului, că oasele pot fi rocile şi că sângele este la fel de fluid ca apele care coboară din munţi, unele popoare consideră pământul ca fiind mama natură. Astfel că existenţa noastră depinde organic de pământul din care ne naştem şi cu care vom deveni una şi aceeaşi fiinţă când vom muri.
Singurul mediu familiar omului, în care el poate trăi şi munci este natura. De fapt, omenirea este beneficiară a muncii nevăzute a plantelor care fabrică pentru noi aer curat. Ne considerăm „fraţi” cu stejarul, carpenul, bradul, cu trandafirul şi crinul, cu ghiocelul şi nufărul. Miresmele lor ne mângâie simţurile şi ne bucură văzul cu paleta fermecătoare de culori, neîntrecută de nici un pictor.
Deoarece omul simte nevoia să iasă în natură, el este dator să o cunoască, să o iubească, să o ocrotească. Dacă ştim ce înseamnă „poluare”, trebuie să gospodărim cu înţelepciune toate rezervele planetei şi să o ocrotim cu responsabilitate.
De la cea mai fragedă vârstă, copiii acumulează o serie de cunoştinţe şi impresii prin contact cu mediul ambiant. Pentru ei, mediul înconjurător presupune mişcare, culoare, dorinţă de cunoaştere, de explorare şi elaborarea „de ce”-urilor se află în interdependenţă cu curiozitatea lor stârnită nu numai de mediul din exteriorul clasei, şcolii, dar şi de modalitatea de utilizare eficientă a spaţiului interior al sălii de clasă. „De ce bat vânturile atât de tare?”, „De ce aerul nu este curat?”, „De ce lunecă mereu pământul?”, „De ce se produc mereu inundaţii?”, sunt întrebări pe care ni le pun mereu şcolarii, iar noi suntem nevoiţi să le răspundem imediat, pe înţelesul vârstei şi puterii lor de înţelegere.
Prezentându-le legătura dintre unele fenomene ale naturii şi efectele lor, adică legătura dintre cauză şi efect facem, de fapt, educaţie ecologică.
Nu doar un colţ de lume sau doar o populaţie este în pericol, ci întreaga omenire. De aceea, oamenii trebuie să înţeleagă că ei formează o singură mare familie, că au o singură casă comună, TERRA, pe care trebuie să o îngrijească şi să o apere.
Cu siguranţă că omul va avea înţelepciunea să oprească la timp degradarea naturii şi să-şi pună întreaga capacitate în slujba binelui comun, ocrotind acest colţ minunat al UNIVERSULUI care este casa noastră, PĂMÂNTUL. Fiecare dintre noi trebuie să devină conştient că are datoria de a contribui, după puterile sale, la ocrotirea şi salvarea naturii.
În mod sigur, prin educaţie ecologică, reuşim să sensibilizăm şi să cultivăm dragostea şi interesul elevilor pentru ocrotirea mediului şi a societăţii, putem să formăm atitudini de dezaprobare faţă de cei ce încalcă normele de păstrare a purităţii mediului, contribuim la activizarea vocabularului legat de termeni ecologici. Educaţia ecologică, fiind o problemă a tuturor, se adresează nu numai inteligenţei, ci în egală măsură inimii şi voinţei.
La intrarea în şcoală copiii au o serie de reprezentări despre mediul natural, social şi familial în care trăiesc. Treptat îşi lărgesc orizontul de cunoştinţe şi posibilităţi de înţelegere, astfel încât, pe măsură ce cresc, educaţia lor ecologică se aprofundează.
Posibilităţi de realizare a obiectivelor ecologice sunt oferite de diversitatea disciplinelor incluse în procesul de învăţământ. Prin acestea trebuie să convingem pe fiecare elev de necesitatea apărării mediului înconjurător împotriva poluării şi să formăm conduita ecologică modernă.
Într-o primă fază putem vorbi de o educaţie relativă la mediu, având un caracter interdisciplinar, mediul fiind un complex de elemente naturale şi sociale în care se desfăşoară viaţa în general. Având anumite demersuri în şcoală, dar şi în afara acesteia, educaţia ecologică presupune anumite demersuri: analiză de situaţii; gestiunea acţiunilor reale; coordonarea între discipline; utilizarea şi a altui cadru decât cel al şcolii; integrarea jocului în interrelaţii; experimente, descrierea rezultatelor şi formarea concluziilor şi generalizărilor; acţiuni concrete de ocrotire a mediului aplicate în practica cotidiană. Atitudinea de investigare, în scopul promovării unei atitudini de ocrotire a mediului înconjurător, pentru a şti şi a acţiona, presupune – într-o primă fază – definirea acestuia ca ansamblu al aspectelor fizice, chimice, biologice şi al factorilor social-economici susceptibili de a avea un efect direct sau indirect, imediat sau îndepărtat, asupra vieţii şi activităţii umane, pentru a trece în etapa a doua, în care educăm responsabilităţi şi solidarităţi pentru soluţionarea problemelor grave.
De fapt, prin toate disciplinele de învăţământ, elevul trebuie ajutat să capete competenţa necesară pentru a înţelege că omul este inseparabil de mediul său şi că, mai devreme sau mai târziu, efectele negative ale acţiunilor sale agravează situaţia şi se răsfrâng asupra lor.
- pliante ecologice;
- îndrumătoare practice care să ajute la organizarea unor activităţi concrete de igienizare a mediului şi care să sensibilizeze opinia publică;
- realizarea de activităţi de colectare a deşeurilor refolosibile, hârtie, plastic…;
- realizarea de fluturaşi cu avertismente privind poluarea cu pesticide şi îngrăşăminte chimice.
Toate excursiile şi drumeţiile au condus elevii în mijlocul naturii, au sădit în sufletul lor sentimente de nedescris. Pentru că iubirea faţă de natură nu înseamnă doar să-ţi doreşti să fii în mijlocul ei, ci şi a acţiona pentru a o menţine curată, de câte ori am mers în excursie şi am fost întâmpinaţi de „amintirile” lăsate de alţi turişti (hârtii, pahare şi alte resturi), imediat ne-am organizat şi am făcut ca acestea să dispară. Astfel, toţi au înţeles că natura trebuie să fie protejată în fiecare moment, în fiecare zi, fiindcă planeta Pământ este casa noastră comună şi de sănătatea ei depinde sănătatea noastră, a tuturor.
Şcoala este chemată să organizeze şi să desfăşoare o vie şi susţinută mişcare de educaţie ecologică şi de protecţie a mediului, iar elevii, sub îndrumarea noastră, a cadrelor didactice, pot şi trebuie să formeze marele detaşament de apărători ai naturii. Adevărata educaţie ecologică îşi va atinge scopul numai atunci când elevii – cetăţenii de mâine – vor fi convinşi de necesitatea ocrotirii naturii şi vor deveni activi în acţiunea de conciliere a omului cu natura şi mediul înconjurător.
prof. înv. primar Ana Emilia Bodriheic
Şcoala Generală „Florian Porcius” Rodna
prof. Doru Călin Bodriheic
Grup Şcolar „Liviu Rebreanu” Maieru
Artă, peisaje, grădini, creativitate şi inovaţie
În perioada 21/25 iunie 2010 am avut deosebita plăcere de a urma cursul de formare „Le Grand Tour en Europe: art, paysage, jardins, créativité, innovation” care s-a desfăşurat în oraşul Tours, valea Loarei, Franţa. Stagiul de formare la care am participat a fost organizat de către Associazione Laboratorio del cittadino Onlus, Italia, prin d-na profesor Mariella Morbidelli, iar limba de lucru folosită a fost franceza. Participanţii la acest curs au fost profesori din Suedia, Grecia, Belgia, Italia şi România, eu fiind singura reprezentantă a segmentului învăţământ preşcolar.
Metoda principală folosită în cadrul activităţii de formare, în general, a fost „recherche-action-formation” (căutare-acţiune-formare), îmbinând învăţarea dirijată, organizată, cu învăţarea individuală, căutarea proprie şi feed-backul personal, interior.
Tema principală a acestui stagiu de formare a fost despre artă, peisaje, grădini, creativitate şi inovaţie, aşa cum reiese şi din denumirea cursului, dar şi despre moştenire culturală, patrimoniu cultural şi istoric, literatură, muzică şi istorie. Locaţia aleasă, oraşul Tours, a fost mai mult decât potrivită pentru această temă, fiind plasat pe fluviul Loara, la mică distanţă de faimoasele castele ale aristocraţiei şi regalităţii franceze.
La Centrul de Studii Superioare despre Renaştere al Universităţii din Tours d-na profesor Maria Teresa Ricci (CESR) ne-a prezentat scriitorii originari din oraşul Tours şi împrejurimile acestuia: Francois Rabelais, Pierre de Ronsard şi mai ales, Honoré de Balzac şi scrierile lui despre regiunea Touraine si locuitorii ei.
De asemenea, am vizitat Grădina Botanică din Tours, Musée du Compagnonnage, Musée des Beaux Arts (Muzeul de Arte Frumoase) din Tours, unde am admirat operele de artă ale unor pictori celebri, şi mai ales peisajele din tablouri, fiind una din temele de studiu ale cursului, dar şi Centrul Mission Val de Loire cu doamna Miryam Laidet, apoi urmând un parcurs al fluviului Loara cu istoricul Jean-Luc Porhel, director al Arhivelor municipale si al patrimoniului şi, în final, o prezentare despre peisagistica din Tours la Biblioteca municipală cu peisagistul Philipe Herlin.
O zi întreagă a fost dedicată, sub numele sugestiv Le Grand Tour de Jardins, „Festivalului Internaţional al Grădinilor” de la Domeniul Chaumont-sur-Loire, aflat la 30 km de Tours. Vizitarea domeniului a început cu cea a castelului Chaumont-sur-Loire, unde am putut respira acelaşi aer cu regalitatea de odinioară a Franţei, apoi am admirat şi studiat cele 18 grădini care aveau fiecare o abordare conceptuală diferită, dar reunite sub tema generală a anului 2010: „Corp şi suflet”.
Planificarea etapelor cursului de formare a fost minuţios realizată de către organizator, beneficiind astfel de informaţie concretă şi corectă de la specialiştii implicaţi în activităţi specifice de promovare a artei, istoriei, arhitecturii, peisagisticii şi moştenirii culturale locale şi naţionale franceze.
Abordarea pedagogică inovatoare, dar şi calitatea materialelor de curs puse la dispoziţie, mă îndreptăţesc să apreciez cursul de formare „Le Grand Tour en Europe: art, paysage, jardins, créativité, innovation” al Associazione Laboratorio del cittadino Onlus ca fiind deosebit.
Participarea mea la acest stagiu de formare continuă a fost posibilă datorită celor două surse de finanţare: Comenius–LLP, respectiv FSE–POSDRU, în cadrul Programului Comunitar de Învăţare pe tot Parcursul Vieţii (LLP – Lifelong Learning Programme 2007-2013). Profit de această ocazie pentru a mulţumi ANPCDEFP pentru oportunităţile oferite şi recomand tuturor colegilor mei să aplice pentru obţinerea unei burse de formare continuă Comenius.
inst. Crina Clapou
Grădiniţa nr. 3 Bistriţa
„Lullabies: universal language of love”
Comenius este prima componentă a Programului de Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii. Se adresează instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat şi private (de la grădiniţe la şcoli postliceale) şi tuturor membrilor comunităţii educaţionale care îşi desfăşoară activitatea în acest sector: elevilor, tuturor categoriilor de personal didactic, precum şi autorităţilor locale, asociaţiilor de părinţi sau ONG-urilor care activează în domeniul educaţional.
Programul Sectorial Comenius, la nivel european, urmăreşte o ţintă foarte ambiţioasă, şi anume să implice în activităţi educaţionale de cooperare cel puţin trei milioane de elevi până în anul 2013.
De asemenea, Comenius urmăreşte:
- Dezvoltarea cunoaşterii şi înţelegerii diversităţii culturale şi lingvistice europene în rândul profesorilor şi elevilor;
- Sprijinirea elevilor pentru a dobândi competenţele şi abilităţile necesare dezvoltării personale pentru integrare profesională şi cetăţenie activă.
Proiectele multilaterale sunt proiecte de parteneriat în care se pot implica cel puţin trei instituţii din trei ţări diferite. Una din instituţiile implicate în parteneriat îşi va asuma rolul de coordonator de proiect. Proiectele vor avea de acum înainte o durata de 2 ani. Din punctul de vedere al conţinutului, proiectele multilaterale pot fi axate pe:
- Elevi şi implicarea activă a acestora în activităţi specifice unei tematici comune la nivel de parteneriat. Este important ca aceasta tematică să fie una motivantă pentru elevi şi relevantă pentru toate instituţiile implicate în proiect. Activităţile proiectului vor fi integrate în curriculum şi vor fi interdisciplinare. Pentru că sunt proiecte centrate pe elevi, este important ca aceştia să fie implicaţi în toate etapele de realizare a proiectului, de la planificarea acestuia, până la evaluare şi diseminarea rezultatelor.
- Instituţie şi îmbunătăţirea managementului şcolar şi a metodelor pedagogice. Aceste proiecte vor permite echipelor de profesori şi directori de şcoli din ţările partenere să împărtăşească experienţe şi informaţii, să testeze şi să pună noi abordări pedagogice şi manageriale.
Baza de date oficială pentru căutarea de parteneri în vederea realizării de parteneriate şcolare Comenius este eTwinning.
Listele cu proiectele aprobate, respinse şi cele care încă au statut de rezervă au fost întocmite de Comisia Europeana pe baza punctajelor obţinute de fiecare proiect evaluat şi a bugetelor de care dispune fiecare Agenţie Naţională, bugete care au fost mai mari anul acesta, totuşi insuficiente pentru a acoperi finanţarea tuturor proiectelor care au o calitate bună, cu atât mai mult cu cât anul acesta numărul candidaturilor depuse a fost mult mai mare decât în anii anteriori.
Aprobarea coordonatorului nu include implicit şi aprobarea tuturor partenerilor. Dacă unele Agenţii Naţionale nu dispun de fonduri necesare, parteneriatul poate să fie aprobat şi să se desfăşoare doar cu partenerii care primesc finanţare.
Partenerii noştri sunt: Haci Sabanci Ilkogretim Okulu, Ankara, Turcia; Pirmskolas izglitibas iestade „Zvanis”, Dobele, Letonia; Celednevna detska gradina 2 „Hans Christian Andersen”, Burgas, Bulgaria; Agrupamneto Vertical de Escolas de Pinheiro, Porto, Portugalia; Tiszanana-Komlo Altalanos Iskola es Ovoda, Komlo-Ovoda, Ungaria.
Proiectul are ca scop identificarea relaţiei dintre copil şi mamă şi studierea acesteia pentru îmbunătăţirea relaţiei familie-grădiniţă-copii.
Proiectul propus de noi a fost aprobat şi este primul proiect Comenius care se va derula în perioada 1 august 2010 – 31 iulie 2011 într-o grădiniţă din judeţul Bistriţa-Năsăud.
ed. Vasilica-Augusta Găzdac
Grădiniţa Salva
Congresul învăţătorilor
În perioada 28-31 august, s-a desfăşurat, la Constanţa şi Eforie Sud, cel de-al XXXI-lea Congres al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România şi al Cadrelor didactice Române de peste Hotare, la care a participat şi delegaţia Asociaţiei Învăţătorilor AMmA Bistriţa-Năsăud, formată din: vicepreşedinţii Elena Berende (Grup Şcolar „Liviu Rebreanu” Maieru) şi Marioara Petrina (Şcoala Generală Nr. 1 Bistriţa), şi membrii Monia Todea (Şcoala Generală Nr. 1 Bistriţa), Fira Pătraş (Grup Şcolar „Radu Petrescu” Prundu Bârgăului), Mirela Bozga (Şcoala Generală Tureac), Olimpia Cheţa (Şcoala Generală Nr. 1 Bistriţa), Codruţa Hădărău (Şcoala Generală Nr. 1 Bistriţa).
Sâmbătă, la deschiderea festivă, de la Teatrul „Oleg Danovski”, din Constanţa, au participat şi foştii miniştri Andrei Marga şi Ecaterina Andronescu, dar şi Crin Antonescu, alături de reprezentanţii autorităţilor publice locale. Invitat de onoare a fost ministrul învăţământului din Republica Moldova, Leonid Bujor.
Peste 40 de delegaţii din ţară, numărând în jur de 500 de participanţi, alături de delegaţiile românilor din Republica Moldova, Serbia şi Ucraina, au ascultat cu interes intervenţiile de bun simţ şi de suflet ale vorbitorilor şi l-au aplaudat, la final, pe inegalabilul Tudor Gheorghe.
În următoarele 3 zile, la Eforie Sud, participanţii la Congres au dezbătut atât probleme generale ale învăţământului românesc, cât şi cele privind în special învăţământul primar.
Deşi a lipsit la deschidere, actualul ministru al învăţământului, Daniel Petru Funeriu, a impresionat prin modul în care a dialogat cu dascălii, încercând să clarifice probleme ca: salarizarea, menţinerea titularizării, statutul absolvenţilor Universităţii Spiru Haret, diferenţele dintre învăţământul din mediul rural şi urban, calitatea manualelor etc.
Însă, cea mai discutată problemă, aşa cum era de aşteptat, a fost cea a tăierilor salariale, mai ales că învăţătorii sunt printre cei mai afectaţi, fără a mai adăuga că reducerile de 25 la sută s-au aplicat la cadrele didactice pe perioada concediului.
În final, ca mesaj de început de an şcolar, ministrul Funeriu a accentuat importanţa „recredibilizării învăţământului”.
Conceput şi ca un veritabil curs de formare, pentru care participanţii vor primi şi diplome, de la Congres nu au lipsit conferinţe ale specialiştilor în educaţie (Florian Colceag – doctor în economie mondială, conf. dr. Constantin Şchiopu – profesor doctor Teodor Pătrăuţă – Univ. Vasile Goldiş Arad), soft-uri educaţionale prezentate de Adina Tulbure, cunoscută bistriţenilor. De asemenea, participanţii la Congres au fost introduşi în universul unor programe inovatoare (iEarn, SIVECO, SEI, Grupul Educaţional Helen Doron, INFOSPEED).
Amănunte despre toate acestea, delegaţii bistriţeni vor da la întâlnirile următoare cu membrii Asociaţiei.
Impresionaţi de programul INFOSPEED (citire rapidă şi creativitate), reprezentanţii AMmA l-au invitat pe formatorul Alexandru Bordea să conferenţieze la Bistriţa, special pentru membrii asociaţiei.
Cât priveşte activitatea directă, comisiile de lucru ale departamentelor AGIRo au formulat propuneri pentru îmbunătăţirea calităţii în învăţământ. Pe masa de lucru a ministrului vor ajunge astfel şi propuneri punctuale ale delegaţiei bistriţene, ca: aplicarea prevederilor Legii 128 – Statutul personalului didactic, art. 44, alin. 4.1, 4.2., şi a OM 5885 din nov. 2009, art. 1 alin. 13 – Metodologia de mişcare a personalului didactic, indiferent de condiţiile economice, sociale sau politice actuale; reînfiinţarea liceelor pedagogice, ca premiză la mesajul ministrului privind necesitatea „recredibilizării învăţământului”, idee susţinută de dascălii bistriţeni; mentorii să fie obligatoriu absolvenţi de liceu pedagogic; revizuirea programelor şcolare la disciplinele Geografie, Istorie, Ştiinţe, în sensul eliminării redundanţelor şi corelării conţinuturilor; la muncă egală, drepturi egale – în sensul salariilor; fonduri pentru manuale noi în fiecare an; acordarea celor 5 salarii la pensionare, conform legii, dar nu din fonduri extrabugetare, pentru că nu toate şcolile au astfel de fonduri; numărul maxim de elevi în învăţământul primar – maxim 20 – dacă vrem calitate şi nu cantitate.
Aceste propuneri vor fi duse la minister de Victoriana Aprilia Gălbenuş, preşedinta asociaţiei învăţătorilor ialomiţeni, care va fi şi gazda de anul viitor a celui de al XXXII-lea Congres al Învăţătorilor.
Elena Berende
Vicepreşedinte AMmA
