„Copiii trebuie să
fie educaţi, dar trebuie să fie lăsaţi să se educe şi singuri.” (Abbé Dimnet)
Educație STEM pentru mileniul III
De ce educația STEM?
În deceniile ce vor veni, avertizează World Economic Forum, abilitatea
de a efectua sarcini rutiniere nu va mai reprezenta nimic, iar pe piața muncii
își vor găsi locul doar cei care vor avea abilitățile pe care roboții nu le vor
dezvolta niciodată. Este vorba despre creativitate, despre abilitatea de a
lucra în echipă, despre capacitate de a găsi soluții neașteptate la probleme
complexe. Aceasta este provocarea la înălțimea căreia încearcă acum să se
ridice cele mai bine cotate sisteme de învățământ din lume, care nu-și mai
privesc de multă vreme elevii drept beneficiari pasivi ai unor informații
transmise de profesori pe care trebuie să le reproducă întocmai. Un sistem de
învățământ bazat pe reproducerea informațiilor este unul în care elevii nu pot
înțelege cu adevărat informațiile dintr-un text, deși știu să citească, nu își
pot explica fenomene simple și nu pot face raționamente elementare, ceea ce va
marca viață lor profesională pe termen lung, limitându-le accesul pe piața
muncii și limitându-le posibilitatea de a-și însuși în viitor noi cunoștințe.
O soluție pentru aceste provocări este educația STEM (Science,
Technology, Engineering and Mathematics), în limba română ȘTIM (științe,
tehnologii, inginerie și matematică) o manieră ce poate conduce la progres
vizibil pe mai multe planuri, folosind o variantă interdisciplinară și
aplicată. Abordarea STEM integrează toate disciplinele implicate într-o
paradigmă de învățare coerentă bazată pe aplicații desprinse din realitate.
Prin urmare, conceptele de bază în această abordare sunt interdisciplinaritate
și aplicare în contexte diferite. Elevii din zilele noastre sunt mult mai
motivați pentru învățare dacă subiectele sunt predate din perspective diverse
și dacă sunt bazate pe fapte din viața de zi cu zi.
Cum predăm STEM?
Helen Timperley, Judy Halbert și Linda Kaser de la Centre for Strategic
Education Victoria, în 2014, publică lucrarea Cadru general pentru
transformarea învățării în școli: inovarea și spirala investigației, materiale
prin care se recomandă paradigma general valabilă pentru educația STEM. Spirala
investigației reprezintă perspectiva elevilor la fiecare oră, profesorul având
rolul de a deplasa centrul de greutate de la metodele expozitive spre cele
investigative, de la predarea propriu zisă la învățarea efectivă și activă a
fiecărui elev la fiecare lecție.
Ce trebuie să „li se întâmple elevilor” într-o oră investigativă?
- etapa de scanare: profesorul își observă elevii, pe fiecare dintre
ei, în ce măsură sunt antrenați în realizarea sarcinilor de lucru;
- etapa de focusare: profesorul adresează întrebări deschise din
categoria celor care dezvoltă competențele gândirii critice;
- etapa de dezvoltare a conflictului: profesorul generează contradicția
între vechile cunoștințe și evidențele noilor informații;
- etapa noilor cunoștințe: elevii identifică ce ar trebui să mai
învățăm, să căutăm, să testăm, unde pot fi găsite informații utile?
- etapa acțiunii: profesorul ghidează răspunsurile la întrebările
ridicate anterior – greșelile sunt permise, se caută soluții și concluzii la
toate variantele propuse de elevi;
- etapa de verificare: elevii concluzionează și eventual explorează
alte puncte de vedere.
Cum evaluăm o lecție STEM?
Didactica fiecărei discipline tratează abordarea rațională și coerentă
a demersului proiectării, realizării practice și evaluării procesului
predării-învățării. Fișele de observare a unei lecții, existente în numeroase
variante, jalonează judecățile de valoare pentru ceea ce trebuie să implice o
lecție bună. Dincolo de aceste repere metodologice, o evaluare/autoevaluare a
spiritului investigativ al unei lecții poate fi cuantificat prin reflecții
simple:
1. Cine vorbește? Care este procentul din timpul lecției în care au
vorbit elevii versus cel al profesorului?
2. Ce se vorbește ? Conținutul mesajului profesorului este de tipul
instrucțiuni sau feedback? Dar elevii, dominant ei întreabă sau răspund la
întrebări?
3. Rolul profesorului? Se schimbă rolul profesorului în timpul orei?
Care e rolul său dominant: monitor, observator, facilitator, suport sau
dictator?
4. Abilitățile contează? În demersul lecției abilitățile elevilor au
contat, au fost puse în valoare?
5. Interacțiunea elevilor? Au lucrat elevii împreună? Ce procent din
timpul orei elevii au lucrat: individual, în echipă, în grup?
6. Comunicarea elevilor? Elevii au reprodus informații sau a fost o
comunicare autentică, ei putând să-și exprime propriile idei?
7. Fiecare elev contează! Alege un elev și înregistrează cât timp a
avut șansa să vorbească și ce a spus el?
8. Unde e profesorul? Trasează traiectoria pozițiilor profesorului în
timpul orei – a fost el în mișcare?
9. Munca la tablă! Care a fost rolul schiței de pe tablă? A fost
conținutul clar și sintetic?
10. Sunetul liniștii! Ce pondere din lecție a fost liniște? De ce a
fost necesară/ a fost un obstacol în demersul didactic interactiv al lecției?
Pentru toți, a reuși să faci educație înseamnă să le dezvolți copiilor
acele calități care să le permită să reușească în societatea în care își vor
trăi viața adultă, într-o lume cu un ritm tot mai alert de schimbare și
tehnologizare.
insp. școlar general, prof. Camelia TABĂRĂ,
Inspectoratul Școlar Județean
Bistrița-Năsăud
Educație pentru viitor
În ultimul timp auzim tot mai frecvent despre educația STEM (Science,
Technology, Engineering and Mathematics), educație care în loc să trateze cele
patru discipline științifice ca subiecte separate, își propune să revoluționeze
predarea lor prin introducerea tehnologiei și ingineriei în activitatea
elevilor, problemele fiind rezolvate prin activitati de descoperire, învățare
si explorare. Chiar dacă mulți dintre cei din domeniu, mai ales profesori,
consideră această abordare mult prea generală, argumentând că se ajunge la o
abatere de la logica internă a disciplinelor de studiu implicate
(amestecându-se, de exemplu, noțiuni de fizică, chimie sau biologie cu cele de
matematică), totuși, această abordare conduce la progres vizibil pe mai multe
planuri, folosind o abordare interdisciplinară și aplicată.
Interdisciplinaritatea nu trebuie concepută numai în sensul integrării
cunoştinţelor ci şi în sensul de mod de gândire şi acţiune. Perspectiva
interdisciplinară, constă în esenţă, în a organiza învăţământul în aşa fel
încât să furnizeze elevilor ocazia de a se familiariza cu principii generale
sau orientate în contexte cât mai variate posibil.
Promovarea interdisciplinarităţii, în condiţiile unui învăţământ
conceput pe discipline şi realizat de profesori cu pregătire monodisciplinară,
reprezintă un exerciţiu dificil dar foarte util. Soluţia de aplicat nu este
nici interdisciplinaritatea totală, nici învăţământul pe materii conceput tradiţional,
ci o combinare între aceste formule. Pentru a realiza legături
interdisciplinare şi pentru a evita supraîncărcarea elevilor se poate opta
pentru proiecte realizate pe grupe de elevi coordonate de echipe de profesori
de diferite discipline.
Formarea și educația prin metoda bazată pe proiect poate crește
rezultatele pe termen mediu și lung asupra calității educației din domeniul
ingineriei și IT cu aplicabilitate în știință, având o creștere exponențială a
motivației elevilor în acest domeniu.
Având în vedere evoluția societăţii actuale, în care noile
tehnologii informaţionale ocupă un loc
tot mai important în vieţile noastre, este foarte importantă utilizatarea
corectă a Tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, care contribuie la
creșterea calității în educaţie precum şi la eliminarea distanţelor într-o
societate bazată pe cunoaştere.
Un exemplu de bună practică în acest sens îl constituie activitatea
cercurilor de robotică existente la nivelul județului Bistrița-Năsăud, Bolts
and Gears, la Colegiul Național Liviu Rebreanu Bistrița, Esentza Robotics la
Colegiul Național Petru Rareș Beclean și, mai nou, Cyber Souls la Colegiul
Național George Coșbuc Năsăud.
În cadrul acestor cercuri elevii își dezvoltă capacitatea de cooperare,
realizează conexiuni inter- şi transdisciplinare, își descoperă diferite
abilități de inovaţie necesare rezolvării în mod creativ a problemelor, învață
prin descoperire, prin experimentare, prin practică. Reușesc să stabilească
strategii, direcţii de acţiune, tipuri de activităţi care să ducă la rezolvarea
cerințelor. De asemenea conştientizează impactul pe care ştiinţa şi tehnologia
îl au asupra mediului şi societăţii.
Activitatea acestor cercuri a luat amploare odată cu organizarea și în
România a competiției globale FIRST Tech Challenge, creată de organizația FIRST
și adusă în țara noastră de asociația Nație prin Educație acum 3 ani.
Sistemul educațional românesc are nevoie de astfel de provocări și
abordări STEM care ar putea reînvia interesul pentru studierea disciplinelor
precum știință, tehnologie, inginerie și matematică. Este necesar ca aceste
discipline să devină mai provocatoare, să stârnească imaginația și inspirația
elevilor de azi, cetățenii lumii de mâine.
insp. școlar, prof. Vasile ȘTEOPOAIE,
Inspectoratul Școlar Județean
Bistrița-Năsăud
Educația STEM – prioritate la nivel național
STEM este un concept
educațional care se bazează pe procesul de formare și educație al elevilor în
patru domenii: știință, tehnologie, inginerie și matematică, folosind o
abordare multidisciplinară și aplicată. Abordarea STEM presupune introducerea
tehnologiei și ingineriei în activitatea elevilor, problemele fiind rezolvate
prin activități de descoperire, învățare si explorare.
Acest concept a apărut că urmare a faptului că în ultimii ani s-a
observat la nivel mondial, deci și în țara noastră, o scădere a interesului
elevilor pentru domeniul științei. Drept urmare, au fost concepute programe
care încurajează elevii să descopere lumea fascinantă a științelor exacte.
STEM este o mișcare în
creștere în educație, nu numai în țara noastră, ci în întreaga lume. Programele
de învățare bazate pe STEM au rolul de a spori interesul elevilor de a-și
continua studiile și carierele superioare în aceste domenii. Învățământul STEM
utilizează, de obicei, un model mai nou de învățare integrată, care combină
învățământul tradițional realizat în clasă cu învățarea online, oferind
elevilor posibilitatea de a experimenta diferite moduri de învățare și de
rezolvare a problemelor.
Potrivit Departamentului de
Educație din SUA, toți tinerii trebuie să fie pregătiți să gândească profund și
să gândească bine, astfel încât aceștia să aibă șansa de a deveni inovatori,
educatori, cercetători și lideri care pot rezolva cele mai mari provocări cu
care se confruntă națiunea, azi și mâine.
Elevii și studenții de astăzi sunt liderii de mâine. Ocupațiile în
profesiile legate de STEM sunt unele dintre cele mai rapide și mai bine plătite
din secolul XXI și au cel mai mare potențial de creștere a locurilor de muncă.
Pe măsură ce America se străduiește să țină pasul cu cererea actuală de
producție STEM, este important ca țara noastră să rămână competitivă în
domeniile științei, tehnologiei, medicinei și a tuturor celorlalte domenii
STEM. Orientarea elevilor spre STEM le va permite să înțeleagă mai profund
problemele legate de viața reală, legate de știință, tehnologie, inginerie și
matematică și să obțină mai ușor un loc de muncă.
Prin implementarea educației STEM în școala din România, aceasta va
duce la inovare, la noi produse și procese care vor susține economia viitoare.
Pentru a reuși în această societate, ar trebui să fie facilitat un acces mai
ușor la noile tehnologii informaționale, la un nivel mult mai ridicat decât cel
care fost considerat acceptabil în trecut.
O abordare coerentă a
educației STEM presupune fundamentarea prin realizarea de studii și grupuri de
lucru din care să facă parte experți în teoria curriculumului, în pedagogie, în
psihologie, în evaluare și în organizare, nelipsind evident specialiștii din
domeniile reunite sub semnul interdisciplinarității.
În acest sens, consider că
este utilă prezentarea concluziilor unui studiu realizat de cercetătorul Vinson
Robert Carter, de la University of Arkansas, Fayetteville, care aplică un
chestionar către experți din domenii de interes corelate cu STEM, în baza a
patru întrebări:
1)
Care sunt caracteristicile definitorii care stabilesc curriculumul integrat de
tip STEM, în raport cu programele de învățământ disciplinare?
2)
Cum ar putea fi stabilit un set de componențe curriculare generale pentru un
curriculum integrat STEM?
3)
Ce componente sau caracteristici definitorii pot fi folosite pentru a evalua
dacă o inițiativă, un proiect sau un curriculum asigură o educație STEM integrată?
4)
Există diferențe semnificative între caracteristicile definitorii bazate pe
monodisciplinaritate în știință, matematică sau tehnologie și inginerie?
Din interpretarea
răspunsurilor, s-a formulat un set de recomandări pentru o abordare coerentă a
unui curriculum integrat de tip STEM, defalcate astfel:
1) Curriculumul trebuie să se
bazeze pe utilizarea unor practici pedagogice solide,
activ-participative și centrate pe elev, și care să vizeze:
– rezolvarea provocărilor din
lumea reală, prin cercetare și elaborare de proiecte;
– contexte care să permită
formularea și rezolvarea de probleme de tip deschis (non-standard);
2) Curriculumul nu trebuie
„rupt“ de abordarea disciplinară, trebuind să se raporteze la standardele
curriculare ale fiecărui domeniu conex STEM (standarde naționale).
3) Curriculumul trebuie să
fie rezultatul asamblării optime a conceptelor, proceselor și abordărilor
din tehnologie și inginerie, care abordează standardele/conținutul
educațional corespunzător nivelului fiecărei discipline individuale, diminuând
orgoliile disciplinare și potențând utilitatea integratoare a cunoașterii.
4) Curriculumul trebuie
dezvoltat de experți care reprezintă o gamă largă de discipline, incluzând
atât mediul universitar, cât și reprezentanți din zona pieței muncii;
obligatoriu, finisajele unui astfel de curriculum rezultat drept cumul de
expertiză din aceste varii domenii trebuie realizate de echipă de experți în
abordări interdisciplinare.
În acest context, se impune o reevaluare a valorilor din sistemul de
educație românesc, prin încurajarea curiozității naturale a omului față de
cunoaștere și dezvoltarea motivației intrinseci pentru a alege și chiar a
excela în domenii precum Ingineria sau Matematica.
Educația STEM presupune clarificarea așteptărilor elevilor, profesorilor,
managerilor, părinților și comunității, formarea adecvată a resursei umane,
crearea condițiilor de aplicare a unui astfel de curriculum prin asigurarea
tuturor categoriilor de resurse.
insp.
școlar, prof. Stela Camelia POP
Inspectoratul
Școlar Județean Bistrița-Năsăud
CHIMIA ALTFEL
Științele: o provocare? Cu siguranță, da! Atât pentru elevi, cât și
pentru profesori.
Elevii din generațiile actuale, obișnuiți cu tehnologia modernă, sunt
curioși, spontani, dornici de afirmare, de implicare, de a participa la ore de
științe cât mai atractive, de a fi ajutați să progreseze, de a le fi
recunoscute și apreciate realizările.
Profesorii, la rândul lor, au înțeles că este nevoie de o schimbare, o
schimbare de paradigmă, o schimbare în modul de predare-învățare-evaluare, de
desfășurare a orelor, de trecere de la profesorul „tradițional” la cel de tip
„constructivist”:
- Stimulator al curiozității și al motivației;
- Facilitator al dezvoltării structurilor de gândire și al comunicării;
- Constructor al comunității clasei;
- Creator, organizator, manager al timpului, al resurselor, al
situațiilor de învățare și al activităților de echipă;
- Practician reflexiv, mentor și colaborator al elevilor, centrat pe
realitate
Cei care au făcut primul pas în acest sens au fost profesorii de
fizică, începând cu anul școlar 2012-2013, urmând cursul de formare continuă
„Metode eficiente de învățare a fizicii”, în cadrul proiectului „FIZICA
ALTFEL”. Au acceptat schimbarea în stilul de predare. S-au implicat, ulterior,
în continuarea Proiectului național „Consolidarea și extinderea abordării de
predare a fizicii bazate pe IBL” – învățarea fizicii prin investigație,
implementat și derulat de Centrul de Evaluare și Analize Educaționale (CEAE),
în parteneriat cu Societatea Română de fizică. Odată cu schimbarea programei
școlare la gimnaziu, orele de fizică, în special la clasa a VI-a, sunt predate
pe baza unor unități de învățare utilizându-se metodele gândirii critice.
În acest an școlar, profesorii care predau disciplina chimie au urmat
(o grupă de profesori, nivel liceal, în perioada oct.-dec. 2018) și urmează (o
grupă, nivel gimnazial, în perioada aprilie-iunie 2019) cursurile de formare
„Învățarea științelor – Abordări metodologice moderne”, în cadrul Proiectului
„CHIMIA ALTFEL”, proiect susținut, recunoscut de MEN, implementat și finanțat
de Centrul de Evaluare și Analize Educaționale (CEAE).
Proiectul urmărește schimbarea modului de învățare a chimiei, prin
utilizarea metodelor inductive (de exemplu, metoda învățării prin investigație,
a cărei utilizare și-a dovedit deja eficiența la fizică). Nimic nou, dar
abordat altfel: unități de învățare bazate pe metodele gândirii critice, cu
accent pe experiment, munca pe grupe de elevi cu aplicabilitate practică imediată,
încurajarea spontaneității și creativității elevilor.
Câteva opinii ale profesorilor, în urma participării la curs și
aplicarea unităților de învățare la clasă ar fi: „am înțeles că generațiile
actuale de elevi vor schimbare”, „am simțit că tot ceea ce facem și derulăm în
aceste activități sunt centrate spre elev, el fiind cel mai important factor;
trebuie să-l facem să se simtă important, încurajat și susținut”, „am început
cu toții entuziaști, dar apar și momente mai dificile pe care trebuie să le depășim;
acest aspect este valabil și la elevi”, „este important să colaborăm, să fim
deschiși spre nou”, „ieșirea din zona de confort este dificilă, dar face bine”,
„orice început este greu, dar cu răbdare, angajare și perseverență, traseul și
finalul activităților vor fi mulțumitoare și benefice, în special pentru elevi,
care vor îndrăgi mai mult chimia”.
Desfășurând orele astfel, elevul se simte respectat, valorizat,
relaxat, devine activ, implicat, explorator, motivat, angajat în dialog,
partener și responsabil de propria învățare, profesor și elev al colegilor lui,
evaluator. Își dezvoltă procesele de gândire superioare, capacitatea de a gândi
critic, autonomia și inițiativa, capacitatea de a lucra în echipă, abilități
superioare de comunicare, care îl vor ajuta să facă față tuturor provocărilor
cu care se va confrunta în viață.
prof. Daiana-Camelia BĂLAN,
Colegiul Național „Andrei
Mureșanu”, Bistrița
Esentza Robotics
Numele meu este
Rusu Raluca-Maria și sunt elevă în clasa a 10-a la profilul Matematică-Informatică
în cadrul Colegiului Național „Petru Rareș” Beclean. Sunt leaderul echipei de
robotică Esentza Robotics, echipă ce participă în competiția globală FIRST Tech
Challenge, creată de organizația FIRST și adusă în România de asociația Nație prin Educație acum 3 ani.
Anul acesta am
fost aleasă de echipa mea să particip la Dean’s List Award, premiu oferit în
cadrul competiției, participanților care au depus eforturi uriașe în timpul
sezonului de competiție pentru ca prestanța de la fiecare concurs la care
echipa participă să fie una inedită, constantă și de succes, participanților
care folosesc și transmit idealurile FIRST în fiecare zi și sunt adevărați
ambasadori ai acestei mișcări de a inspira tinerii să se implice și să urmeze o
cariera în domeniile STEM prin activități extrașcolare și prin crearea unei
echipe capabile de a crea roboți adaptați pentru a concura în sezoanele
competiției. Pe lângă munca și dedicarea pe care o au acești elevi, prin
concursurile FIRST la care participă ei și-au creat și dezvoltat abilități
individuale atât tehnice, cât și non-tehnice.
Povestea mea,
poveste în care am ajuns într-o astfel de echipă, ca leader, dar și în care am
câștigat titlul de Dean’s List Award Finalist, începe odată cu intrarea mea în
liceu, fiind atrasă de materiile reale, am ales profilul matematică –
informatică. Pe atunci echipa Esentza era în al doilea an de competiție, iar în
toamna acelui an au făcut recrutări pentru noi membri. Îmi plac activitățile
extrașcolare așa că am decis să merg la interviu, aflând câteva zile mai târziu
că am fost și aleasă în echipă. Am fost capturata în lumea roboticii din prima
clipă, deși eu doar observam ce lucrau colegii mei mai mari și documentam totul
pentru engineering notebook-ul pe care trebuia sa îl redactăm, mă bucuram de
fiecare clipă petrecută în hubul nostru, observam fiecare impas și modul în
care reușeam să trecem peste acesta; curiozitatea și pasiunea m-au acaparat.
După primul an și mai ales după tabăra de robotică pe care am organizat-o în
vara anului 2018, în orașul nostru Beclean, am devenit și mai pasionata de tot
ce înseamnă FIRST, crearea roboților și participarea la competiții. Dar în
afară de munca pe care o depuneam pentru crearea următorului robot, marca
Esentza, pentru sezonul 2019, am fost aleasă de colegi și de mentorul meu sa
particip pentru Dean's List Award, premiu oferit pentru prima dată în
competiția din România. Mentorul meu a scris un eseu referitor la implicarea
mea în echipă, la devotamentul meu în răspândirea misiunii FIRST, modul în care
îmi doresc sa rămân în continuare legată de acest concurs chiar și odată cu
terminarea liceului, dar și despre reușitele mele personale în concurs și în
echipă, dar și în afara acestora. După ce a trimis eseul, a urmat un interviu,
în care eu am discutat cu 2 intervieweri aflând mai multe detalii despre mine,
despre echipa mea, despre ce conținea eseul, despre contribuția mea în echipă
și în acest concurs. Odată ce am susținut interviul trebuia doar să aștept până
la etapa națională pentru a afla dacă am primit premiul. Am continuat împreuna
cu echipa mea pregătirea pentru competițiile ce aveau să urmeze. Au fost nopți
nedormite, idei prea repede gândite, munca grea și mult sacrificiu, au fost
impasuri și greutăți, au fost momente de extaz total și de tristețe adâncă, dar
am luptat și am ajuns la etapa națională a concursului unde am câștigat premiul
Connect Award. La decernarea premiilor când urma să se anunțe Dean’s List Award
nu îmi făcusem multe speranțe, sunt aleși cei mai buni dintre cei mai buni, doar
primi 3 participanți câștigă titlul de Finalist și participa la Worlds
Championship în Detroit. Am oferit totul și m-am dedicat de-a lungul sezonului
pentru echipă și pentru mine, nu pentru un premiu, nu eram interesată îndeosebi
de răsplată deoarece știam că e totul spre binele meu. Însă poate acesta este
motivul pentru care am câștigat, alături de încă 2 elevi din Romania, titlul de
Dean’s List Award Finalists și astfel am ajuns la Worlds Championship în
Detroit, SUA. După succesul de la națională și implicarea pe care au văzut-o
colegii mei în mine, am fost aleasă leaderul echipei, urmând ca în sezonul
următor să fiu cea care îi motivează pe colegii mei și menține echipa în
picioare, lucrând cot la cot cu aceștia, pentru a asigura un succes mai mare la
competițiile următoare.
Worlds
Championship reprezintă „faza internațională” a tuturor concursurilor FIRST,
anume FTC, FRC, FLL, FLJ. Aici câștigători din toată lumea se adună în orașul
Detroit și timp de 4 zile concurează pentru a câștiga ultima etapă a sezonului
de competiție. Deoarece am participat ca Dean’s List Finalist, în prima zi am
ales sa devin Student Ambassador, asta înseamnă că de-a lungul competiției
aveam sarcina de a întâlni oameni importanți precum reprezentați ai diferitelor
firme care își doresc sau care deja sponsorizează organizația FIRST, și să îi
duc într-un tur al competiției, prezentându-le concursurile, echipele
participante, atmosfera de la competițiile FIRST, experiența mea ca participant
în concurs sau să le vorbesc despre echipa mea, dar și misiunea pe care o are
FIRST în viața elevilor și în viitorul lumii. Trebuia sa aduc esența FIRST
aproape de acești oameni, să îi fac să înțeleagă ce reprezintă acest concurs
pentru tineri, și cât de multă nevoie are de companii ca ale acestora pentru
sustenabilitatea acestei mișcări. Următoarea zi, am fost din nou student
Ambassador, dar am avut și timpul necesar de a participa la Innovation Faire în
cadrul căruia diferite companii tech, își creează un stand în care reprezentați
stau la îndemâna noastră, a elevilor pentru a le adresa întrebări legate de ce
oportunități ne oferă compania lor pentru dezvoltarea carierei noastre, cum
putem aplica pentru a primi o slujbă sau un internship, dacă oferă
internshipuri și pentru elevii din liceu, care sunt condițiile pe care trebuie
sa le îndeplinească un posibil angajat, care sunt etapele alegerii unui
angajat.
Am avut ocazia sa
înțeleg modul în care pot aplica pentru o slujbă, ce trebuie sa știu și cum
trebuie sa aleg o companie la care să lucrez, am realizat câte oportunități
există, mai ales în domeniul tehnologiei, și cât de norocoasă sunt că prin
concursul meu devin pregătită pentru ceea ce înseamnă un loc de muncă: învățând
în cadrul echipei despre munca în echipa și despre seriozitate, dar și învățând
și aplicând concepte fizice și matematice în construcția robotului nostru,
programarea orientata pe obiecte pentru a crea un robot care se mișca atât
autonom cat și tele-operat, realitate argumentată observând modelarea 3D
robotul, pentru a testa sisteme gândite, a verifica și calcula succesul sau
eșecul acestora, și nu în ultimul rând am învățat cum să ne promovăm echipa și
valorile concursului, cum sa vorbim deschis în public și să ne conturam
discursuri pe moment. În fiecare sezon realizăm o documentare completă în
engineering notebook, a robotului și a ceea ce reușim să realizam pe partea
non-tehnică: evenimente, platforme online prin care inspirăm și motivăm elevi
să se implice și să își construiască viitorul zilnic.
Următoarea zi din
cadrul campionatului am participat la un lunch organizat pentru participanți la
Dean's List Award, unde au fost prezenți și câștigători ai premiului din
sezoanele anterioare, doi dintre președinții USA Air Force, reprezentanți
importanți ai facultăților de elită din SUA, precum MIT, YALE sau WPI. De-a
lungul lunchului, fondatorul Dean Kamen, inginer și inventator contemporan, a
ținut un discurs, probabil cel mai real discurs pe care l-am ascultat vreodată,
ne-a vorbit despre modul în care FIRST a inspirat și continuă să inspire atât
de mulți studenți pasionați, a alterat viitorul acestora într-un mod
incredibil, ne-a dat „one homework assignment”, o temă de a continua să
inspirăm oamenii prin ceea ce învățăm în această competiție și să nu ne oprim
aici, să păstrăm aceeași energie și același devotament concursului și nouă
înșine, să continuăm participarea în FIRST și după liceu și să folosim tot ce
acumulăm acum pentru a ne construi viitorul. Pe lângă acesta, ne-au vorbit și
câștigători ai premiului Dean’s List din anii trecuți, care continuă sa
participe la Worlds ca voluntari și să fie mentori ai diferitelor echipe ce
participă în competiții FIRST, care au folosit cu succes titlul cu care au fost
onorați și continuă sa învețe și să inspire zilnic tineri să devina leaderi și
cunoscători în știință și tehnologie, în timp ce își creează și ei o carieră de
succes. La sfârșitul discursurilor am vorbit cu fondatorului FIRST, Dean Kamen
față în față, a fost cu adevărat o onoare. Am avut ocazia sa vorbesc și cu
Președintele FIRST, Don Bossi, și cu Woodie Flowers, profesor la MIT și
președinte FIRST despre cum reușesc sa susțină continuitatea programului FIRST,
despre România, cum a evoluat de când concursul a fost adus în licee și cum
vedem noi viitorul studenților români acum, dar și viitorul nostru după
experiența de la Worlds. Cele mai importante discuții au fost cu profesori și
președinți ai universităților de prestigiu din SUA, anume de la MIT și YALE. Cu
aceștia am discutat despre pasiunile mele și despre oportunitățile pe care le
oferă facultatea de a-mi dezvolta în continuare pasiunea și a o transforma
într-o carieră, despre modul în care studenții sunt aleși pentru a intra la
facultate și cât de pregătit și laureat trebuie să fie un student pentru a avea
șansa sa aplice la aceste facultăți, mai ales pentru elevii internaționali.
Deși sunt costisitoare, aceste facultăți oferă o multitudine de burse
studenților, iar oportunitățile pe care le ai la îndemână pentru a-ți
perfecționa capacitățile sunt impresionante. În ultima zi am făcut o vizită la
Central Michigan University, unde studenții au la îndemâna ateliere dotate cu
numeroase aparate și piese necesare pentru realizarea diverselor proiecte pe
care le gândesc sau cu care participă la competiții, imprimante 3D, CNC, spații
special amenajate pentru testarea invențiilor pe care le realizează. Printre
aceste invenții se numără: roboți, avioane de dimensiuni mai mici, o mașina
solară, o mașina cu un consum aproape neimportant de combustibil pentru
parcurgerea unei distanțe lungi, o barcă de ciment care plutește și realizează
anumite task-uri autonom, un robot-schelet uman.
Ce am realizat și
eu și mi s-a dovedit și acum prin aceasta experiență este că liceul este
perioada cea mai adecvata pentru a acumula cât mai multe informații și a
experimenta și crea orice ne putem imagina. E perioada în care avem tot timpul
necesar pentru a deveni extrem de buni la ceea ce ne dorim să facem în viitor
și nu trebuie să ne limităm și să așteptăm să învățăm doar în facultate ce avem
nevoie pentru a realiza asta, nu degeaba multe companii multinaționale nu mai
angajează doar pe baza studiilor finalizate, ci a competentelor demonstrate de
aplicant. Este nevoie de muncă și efort pentru a ajunge ce iți dorești, și nu e
niciodată ușor, pasiunile și visele sunt cele mai greu de urmat și adesea se
pierd în încercarea de a fi realizate, însă perseverența și efortul, dedicarea
și motivația fac diferența în viața unui elev cu un singur vis.
Invit fiecare
elev interesat, să participe în competițiile FIRST sau să se implice în
activități școlare sau extrașcolare care îl ajută în definirea viitorului ce
și-l dorește, în dezvoltarea a noi abilități sau îmbunătățirea celor deja
avute. Ușile pe care le deschide implicarea în astfel de activități și dorința
de a realiza ceva ca elev, m-au schimbat și m-au maturizat, sunt extrem de
recunoscătoare pentru șansa pe care am primit-o, șansa de a îmi dezvolta
cunoștințele în domeniile viitorului dar și de a-mi construi propriul viitor și
al celor din jur, și consider că fiecare elev trebuie sa își dorească sa
trăiască această șansă.
elevă Raluca-Maria RUSU
Colegiul Național „Petru Rareș” Beclean
Educația este mâna invizibilă care salvează
Anul școlar 2018-2019 este al doilea an consecutiv în care Agenția
Națională Antidrog, prin Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog
Bistrița-Năsăud implementează, în parteneriat cu Casa Corpului Didactic a
Județului Bistrița-Năsăud, proiectele naționale „Cum să creștem sănătoși „și
„ABC-ul Emoțiilor”.
Centrul de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Bistrița-Năsăud
este reprezentantul în teritoriu al Agenției Naționale Antidrog, în subordinea
Ministerului Afacerilor Interne, instituție care are ca principală atribuție
implementarea politicilor antidrog în județul Bistrița-Năsăud.
Proiectul ,,CUM SĂ CREȘTEM SĂNĂTOȘI” presupune formarea de deprinderi
de viață sănătoasă în rândul copiilor de vârstă preșcolară și școlară mică
(clasa pregătitoare), punând accent pe importanța adoptării unui stil de viață
sănătos (alimentație, igienă, mișcare), a comportamentelor sănătoase (fără fum
de țigară, alcool și medicamente fără prescripție medicală) și a modalităților
adecvate de rezolvare a conflictelor fără violență și de luare a deciziilor.
În perioada educației timpurii, educația pentru sănătate reprezintă una
din principalele căi de promovare a cunoștințelor privind diferite aspecte ale
sănătății și, totodată, de formare a atitudinilor si deprinderilor specifice
unui stil de viață sănătos. La vârsta preșcolară și școlară mică copiii învață
comportamente prin observarea și imitarea adulților, își formează reprezentarea
stării de sănătate și de boală. Pentru perioada învățământului preșcolar și
debutul în învățământul școlar, prevenirea consumului de droguri coincide cu
acțiuni de promovare a sănătății, încurajând copiii să adopte un stil de viață
sănătos.
Proiectul are șapte activități:
- Activitățile 1-3 vizează adoptarea unui stil de viață sănătos („Să
facem cunoștință”, „Cum să ne păstrăm sănătatea”, „Alimente sănătoase”);
- Activitățile 4-6 abordează consecințele pentru sănătate ale
utilizării substanțelor periculoase („Substanțe periculoase”, „Să ne ferim de
fumul de țigară”, „Alcoolul și medicamentele”);
- Activitatea 7 urmărește dezvoltarea încrederii în sine și prevenirea comportamentelor
de risc („Rezolvarea conflictelor, fără violență”).
Activitățile sunt concepute în concordanță cu nivelul de dezvoltare
socio-emoțională al copiilor de vârstă preșcolară și școlară mică, astfel încât
să fie atractive și ușor de înțeles. Copii vor învăța prin joc și activități
practice (desenat, decupat, scenete, etc.) care sunt comportamentele care îi
ajută să se dezvolte sănătos și cum să se ferească de comportamentele
periculoase.
Proiectul conține următoarele materiale: ghidul educatorului, caietul
copilului, un model de diplomă pentru copii și un model de scrisoare pentru
părinți.
Proiectul ,,ABC-UL EMOȚIILOR” este un proiect de formare și consolidare
a abilităților emoționale cu rol de factori de protecție în prevenirea
consumului de droguri, punând accent pe conștientizarea de sine, abilitățile de
comunicare asertivă, gestionarea emoțiilor negative, abilitatea de a face față
presiunii grupului și de adoptare a deciziilor pentru o dezvoltare sănătoasă.
Proiectul se bazează pe modelul inteligenței emoționale, dezvoltat de Daniel
Goleman. Inteligența emoțională din viața adultă își are originea în
dezvoltarea competențelor emoționale și sociale în perioada preșcolară și
școlară mică, acestea fiind perioade de achiziții fundamentale în plan emoțional,
social și cognitiv. Copiii care prezintă deficite la nivelul competențelor
emoționale și sociale riscă să dezvolte probleme serioase, atât în timpul
copilăriei, a adolescenței cât și a vieții adulte, pe diferite planuri, cum ar
fi: sănătatea mentală (anxietate, depresie, tulburări de comportament,
delicvență juvenilă, consum de alcool și droguri etc.), dezvoltarea cognitivă
(atitudini negative față de școală, lipsa încrederii în abilitatea de a rezolva
sarcinile școlare și refuzul acestora), adaptarea școlară (absenteism, abandon
școlar, dificultăți în adaptarea la cerințele mediului școlar etc.). În multe
cazuri, consumul de droguri compensează incapacitatea de a gestiona, într-un
mod mai productiv, sentimentele de tristețe și lipsă de speranță. O deficiență
emoțională gravă are ca rezultat incapacitatea oamenilor de „a percepe”
semnificația noilor informații și a experiențelor anterioare, ceea ce poate
duce la un comportament iresponsabil și un dezechilibru.
Proiectul se adresează copiilor din clasele I si a II-a și se centrează
pe 5 teme principale:
1. Autocunoaștere / valorizare personală („Cine sunt eu?”);
2. Exersarea modalităților adecvate de gestionare a emoțiilor negative
(„Gestionarea emoțiilor negative”);
3. Abilități de comunicare asertivă și de a face față presiunii
grupului („Cum să spunem NU în situații dificile”);
4. Adoptarea deciziilor corecte pentru o dezvoltare sănătoasă („Alegeri
responsabile”);
5. Importanța relațiilor interpersonale („Lumea mea”).
Proiectul conține următoarele materiale: caietul copilului, un model de
diplomă pentru copii și un model de scrisoare pentru părinți.
Implementarea proiectelor presupune desfășurarea cursului de formare
teoretică a cadrelor didactice pe parcursul a 5 sau 6 ore, în funcție de
fiecare proiect în parte; implementarea programului care însumează 14 ore (7
ore pregătire în vederea desfășurării activităților și 7 ore desfășurarea
programului, pentru proiectul ,,CUM SĂ CREȘTEM SĂNĂTOȘI” și 12 ore (6 ore
pregătire în vederea desfășurării activităților și 6 ore desfășurarea
programului) pentru proiectul ,,ABC-UL EMOȚIILOR”; 2 ore reprezentate de
evaluarea și prezentarea în cadrul acesteia a portofoliului cu fișele tuturor
copiilor prezenți la activitățile desfășurate la grupă sau la clasă și a altor
dovezi că activitățile au fost realizate (poze etc.).
Responsabil de implementarea proiectelor este asistentul social Acul
Veronica din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog
Bistrița-Năsăud. Pentru desfășurarea componentei de formare din cadrul
proiectelor asistentul social Acul Veronica colaborează cu profesorul metodist
Bogdan Doina-Marilena din partea Casei Corpului Didactic a Județului
Bistrița-Năsăud, care asigură o parte din suportul tehnic al desfășurării
sesiunilor de formare în calitate de responsabil al celor două
programe/proiecte.
În anul școlar 2018-2019, au fost planificate două cursuri de formare
în cadrul proiectului ,,CUM SĂ CREȘTEM SĂNĂTOȘI”, găzduite de către Grădinița
din Prundu-Bîrgăului și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională
Bistrița-Năsăud și două cursuri de formare în cadrul proiectului ,,ABC-UL
EMOȚIILOR” găzduite de către Școala Gimnazială „Grigore Silași” Beclean și
Colegiul Național „Andrei Mureșanu” Bistrița. Aceste cursuri se desfășoară în
lunile februarie și martie ale anului 2019, cu participarea cadrelor didactice
și a consilierilor școlari care s-au înscris.
Pe lângă aceste două proiecte naționale, Centrul de Prevenire, Evaluare
și Consiliere Antidrog Bistrița-Năsăud mai implementează următoarele proiecte
naționale: „Necenzurat”, „Mesajul meu antidrog”, „Eu și copilul meu!”, „Fred
Goes Net – program de intervenție timpuri pentru consumatorii de droguri”, la
care se adaugă și alte proiecte locale și campanii: „Alcoolul și Tutunul sunt
tot droguri!”, „Fii lucid – e cea mai tare senzație!”, „Adevărul despre
droguri” Campania „31 MAI – Ziua Internațională Împotriva Tutunului”, Campania
– „26 IUNIE – Ziua Internațională de Luptă Împotriva Traficului și Consumului
Ilicit de Droguri”, „Ziua Națională Fără Tutun!”.
Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bistrița-Năsăud
este situat în Bistrița, strada Gheorghe Șincai, nr. 22, tel 0263 231 066;
email: cpeca.bistrita@ana.gov.ro; facebook: antidrog Bistrita.
Asistent social Veronica ACUL,
Centrul de Prevenire, Evaluare
și Consiliere Antidrog Bistrița-Năsăud
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu