Este mai bine să înveţi în chip desăvârşit un mic număr de lucruri,
decât superficial multe. (André Maurois)
Pregătirea copilului pentru societate
Fiecare copil se naşte cu o
zestre genetică, dar şi cu una psihică ce se remarcă din felul în care îşi
manifestă plăcerile şi neplăcerile. Limbajul lui este limitat şi nu ştie să-şi
stăpânească emoţiile, arătându-ne deschis tot ce simte. Prin educaţie i se
formează personalitatea definită sintetic de manualele de psihologie ca fiind
combinaţia, unică pentru fiecare dintre oameni, a componentelor
temperament-caracter-aptitudini.
Felul de a fi – vesel,
supărăcios, vioi, domol şi aşa mai departe-trădează firea sau temperamentul
care este un dat, copilul născându-se cu anumite trăsături psihice. Acestea nu
pot fi schimbate dar, dacă ele sunt accentuate alunecând spre extreme, se pot
ameliora prin educaţie. De exemplu, în cazul în care copilul este timid, se întrevede
riscul ca el să piardă şansele pe parcursul vieţii, din lipsa curajului de a
acţiona. Va trebui să înveţe comportamentul potrivit pentru a reuşi. Cu acest
gen de elevi i-am învăţat ce să facă şi cum să facă, stimulându-i să încerce
din nou, până când vor reuşi şi până când se vor simţi în largul lor realizând
acea activitate.
Pentru învingerea timidităţii şi
câştigarea încrederii în sine am avut în vedere în primul rând cunoaşterea
particularităţilor psihoindividuale, a sănătăţii mentale şi emoţionale şi
legate de acestea, timiditatea. Neluată în seamă de învăţător, această problemă
poate avea drept urmare trăiri negative ale şcolarului care se manifestă prin
nefericire, tristeţe, neimplicarea în problemele colectivului, renunţarea la
a-şi prezenta punctul de vedere, lipsa de preţuire pentru propria persoană şi,
nu în ultimă instanţă, eşec la învăţătură.
Pentru cunoaşterea elevilor am
aplicat fişe prin care am urmărit răspunsurile lor la următoarele întrebări:
1) Ce te face fericit la şcoală?
2) Ce te face nefericit la
şcoală?
Din răspunsurile scrise ale
elevilor vizaţi am găsit următoarele aspecte comune:
1) - jocurile cu colegii în
pauze;
- sărbătorirea zilei de naştere;
- orele de educaţie fizică;
- excursiile şi serbările
şcolare.
2) - atitudinea respingătoare a
unor colegi;
- jignirile unor colegi;
- probele de evaluare;
- mustrările învăţătorului.
Elevii timizi au primit
responsabilităţi la nivelul clasei:
- responsabil cu ordinea şi
disciplina;
- responsabil cu verificarea
temelor;
- responsabil cu lectura
suplimentară.
Jocul de rol, pe diferite teme,
aplicat în cadrul orelor de educaţie civică:
- Adevărul şi minciuna
- Prietenul la nevoie se cunoaşte
- Despre prieteni şi prietenie
- Despre bunătate şi răutate
Prin joc, pătrund în logica
afectivă, atitudinală a rolului pe care îl interpretează. Fiecare copil cu rol
în joc are un „motiv” care să-i permită să-şi dovedească abilităţile,
capacitatea şi dispoziţia lui specială pentru aceasta, precum şi unele
atitudini şi aspiraţii personale.
Copiii timizi sunt în general
melancolici, se închid în sine, au un grad sporit de emotivitate, au trăiri
interioare intense. Din punct de vedere al caracterului sunt cinstiţi, modeşti,
harnici, politicoşi. Am constatat trăsături pozitive de caracter la unii copii
timizi peste care domină însă lipsa curajului, lipsa spiritului critic, sunt
mai puţin sociabili. Preferă activităţi liniştite, suferă atunci când sunt
marginalizaţi. Lăudarea reuşitei, chiar cu un simplu „bravo”, i-a consolidat
încrederea în sine.
Pentru copilul încăpăţânat sau cu
alte manifestări negative, ce împiedică buna comunicare şi obţinerea de
rezultate optime, educaţia trebuie făcută în sensul inhibării atitudinii
respective. Am întâlnit şi astfel de copii cărora le-am spus ce comportament se
aşteaptă de la ei, le-am repetat, exersat, atenţionat, până când cât de cât au
adoptat comportamentul dezirabil care a devenit obişnuinţă.
Prin şlefuirea trăsăturilor
native, educaţia are scopul de a armoniza gândul, cuvântul şi fapta copilului.
În condiţii ideale, educaţia poate crea un om „cu caracter”care spune ce
gândeşte şi face ceea ce spune că face. O educaţie negativă, antisocială, poate
prin contactul cu un anturaj neadecvat, generează lipsa de caracter a omului
care una gândeşte, una zice şi alta face. Exemplul personal are o mare putere.
Pentru că la început copiii învaţă prin imitaţie, este foarte important ca
educatorul să se poarte aşa cum pretinde de la cei mici. Educaţia nu presupune
ştergerea trăsăturilor native şi imprimarea altor noi. Ea are menirea de a
corecta trăsăturile exagerate, deplasate mult spre o extremă sau alta. Educaţia
stimulează sau inhibă caracteristicile psihice, echilibrându-le şi pregătindu-l
pe viitorul adult pentru a se armoniza cu societatea în care trăieşte, aşa
încât să se manifeste în siguranţă, fără a-i încălca regulile. Părinţii şi
educatorii au datoria de a asigura însuşirea atitudinii de om civilizat,
capabil de reuşita personală, fără a periclita reuşita semenilor săi.
Astfel, pe parcursul copilăriei,
continuând apoi în adolescenţă, se modelează comportamentele personalităţii
(temperament-caracter-aptitudini). La vârsta adultă, personalitatea este deja
formată şi schimbările sunt dificil de acceptat. De aceea sunt decisivi primii
ani de viaţă din mediul familial şi este foarte importantă educaţia de până la
vârsta majoratului, vârstă care nu a fost aleasă deloc în mod arbitrar.
Furnizorii de emisiuni radio, TV,
filme, muzică, dans, jocuri, sporturi pot influenţa mase largi de oameni,
inducându-le agresivitate sau dimpotrivă, blândeţe, compasiune, altruism.
Omul este cel mai complex
computer, programabil pentru armonie şi echilibru sau pentru dezechilibru
incontrolabil, dotat însă cu puterea de a decide în privinţa alegerii pe care o
face.
Prof. Maria-Lia SAS
Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare” Bistriţa
Prof. Ioan SAS
Şcoala Gimnazială nr. 4 Bistriţa
Dimensiuni educative şi formative ale învăţării prin cooperare
Învăţarea reprezintă un proces de
natură formativ-informativă, în sensul că scopul urmărit este de a ajunge la dobândirea
unei culturi funcţionale, adaptată intereselor momentului sau de perspectivă.
Dezideratul care se impune a fi
luat în vedere astăzi vizează construirea personalităţii elevului prin acţiune,
confruntare, comunicare. Metoda prin care o astfel de abordare a activităţii
educaţionale se fructifică o constituie învăţarea prin cooperare, care nu mai
neglijează dimensiunea socială a învăţării, elevii învăţând în cadrul
grupurilor constituite „nu unii alături de alţii, ci unii în relaţie şi
împreună cu alţii.” (M., Bocoş, 2008, p. 240)
Studiile de pedagogie şi
psihologie au relevat superioritatea cognitivă a subiecţilor care lucrează în
grup, deoarece posibilităţile lor agregate sunt net superioare posibilităţilor
unui individ izolat. Eforturile colective conduc la o realizare mai performantă
a sarcinii, întrucât ideile fiecăruia pot fi reluate, în optici diferite, de
către ceilalţi, creându-se posibilitatea apariţiei unor idei pe care membrii
grupului nu le aveau înainte.
Consecinţele unui astfel de stil
de lucru se resimt în planul dezvoltării individuale, întrucât cooperarea cu
alţii permite individului să-şi depăşească intenţiile egocentrice iniţiale şi
stereotipiile, ajungând la o gândire mobilă şi coerentă. Depăşindu-şi
concepţiile rigide, dominate de propriul punct de vedere, fiecare membru al
grupului devine capabil să înţeleagă opiniile celorlalţi, adaptându-şi propria
activitate la cea a grupului. Drept consecinţă, între membrii grupului se
stabileşte o întreagă reţea de relaţii interpersonale, care le determină
performanţele.
Activitatea de învăţare prin
cooperare îşi dovedeşte astfel eficacitatea nu doar în ceea ce priveşte
formarea intelectuală, ci şi în planul educaţiei sociale şi morale. Contribuţia
activităţilor cooperatiste la dezvoltarea personalităţii elevilor, sub aspect
moral şi social, ar putea fi sintetizată astfel:
- favorizează formarea
trăsăturilor pozitive de caracter şi personalitate: iniţiativă,
principialitate, cooperare, spirit critic şi autocritic, respect reciproc;
- elevii au ocazia să-şi cunoască
mai bine aptitudinile, calităţile intelectuale şi morale, de voinţă şi
caracter;
- permit manifestarea şi
consolidarea calităţilor morale: colegialitate, sinceritate, onestitate,
modestie, altruism;
- formează trăsături morale
pozitive ale comportamentului elevilor; solidaritate, perseverenţă,
responsabilitate;
- îmbogăţesc experienţa socială a
elevilor, obişnuindu-i să gândească prin reciprocitate, ţinând seama de
opiniile celorlalţi.
„Competenţele de relaţionare se
dezvoltă foarte bine prin intermediul activităţilor cooperative, în cadrul
cărora elevii îşi folosesc cunoştinţele şi priceperile pentru a duce la bun
sfârşit o sarcină comună. În interiorul grupului se construieşte un mediu
dinamic propice stabilirii relaţiilor „face to face”, care îl antrenează pe
elev în procese de informare, comunicare, acţiune şi creativitate.” (I.
Albulescu, 2008, p. 81) .Se constituie un mediu care face posibilă
manifestarea:
- atitudinii de cooperare;
- capacităţii de organizare şi
conducere;
- capacităţii de luare în comun a
deciziilor;
- respectului pentru opiniile
celuilalt;
- responsabilităţii individuale
şi colective.
Multiplele cercetări asupra
rezultatelor învăţării prin cooperare demonstrează că această activitate de
învăţare se constituie o strategie de succes în cadrul demersului
instructiv-educativ, îmbunătăţind nu doar capacitatea de înţelegere a unei
discipline şcolare, ci şi relaţiile interpersonale din cadrul grupului.
„Raporturile interpersonale
stabilite în cadrul activităţilor de învăţare prin cooperare determină, aşadar,
nu doar achiziţiile cognitive ale elevilor, ci şi pe cele dezirabile în plan
moral şi social. Procesul de influenţare reciprocă îşi aduce o contribuţie
importantă la formarea personalităţii elevului. Prin interacţiunea cu ceilalţi,
elevul achiziţionează şi interiorizează elemente socio-culturale (simboluri,
valori, norme, modele, aspiraţii, idealuri), pe care le integrează în structura
personalităţii sale, ceea ce îi facilitează integrarea socială.” (I. Albulescu,
2008, p. 81) Drept, urmare, îşi dezvoltă trăsături morale: generozitate,
altruism, solidaritate, dăruire de sine.
A crea o comunitate în clasă în
care atât elevii, cât şi profesorul să se simtă confortabil, sprijiniţi în
demersurile lor educative – constituie, aşadar, deviza învăţării prin
cooperare.
(continuare în
numărul viitor)
Prof. Cristina SERGHIESCU,
Şcoala Gimnazială Uriu
Vacanţa creativă
Săptămâna de vacanţă
intersemestrială a fost una creativă şi dinamică la cercul de Pictură de la
Palatul Copiilor Bistriţa. Dimineţile au fost mai plăcute şi mai colorate
alături de copiii de la grupele de începători, avansaţi sau performanţă, care
au participat la o serie de proiecte ce au avut ca şi obiective: stimularea
dezvoltării creativităţii copiilor, depăşirea tiparelor şi a modelelor cu care
au fost obişnuiţi, valorificarea artei autentice prin exemple evocatoare pentru
combaterea kitsch-ului şi dezvoltarea capacităţii de interpretare personală a
mesajului vizual-plastic.
Aceste activităţi au fot alese cu
atenţie, adaptate la nivelurile de vârstă şi de specialitate ale copiilor din
cadrul Cercului şi implementate adecvat nevoilor fiecăruia. Temele au implicat
atât jocuri creative cât şi deprinderea de tehnici artistice noi şi astfel
le-au fost suscitate atât spontaneitatea, cât şi atenţia şi dexteritatea.
Dintre temele propuse, „Ferestre”, „Obiecte îmbrăcate”, „Lumea pe dos”,
„Pictură rupestră”, cea care a creat cele mai multe reacţii pozitive a fost
„Aglutinări”.
Acest proiect a avut trei momente
distincte, savurate de fiecare copil în parte. Primul a fost notarea pe
bileţele a unor noţiuni din categorii diferite, în faza următoare surpriza era
cea care primea rolul cel mai important deoarece participanţii trebuiau să
extragă la întâmplare trei bileţele. Ultima parte era dedicată creării unei
compoziţii plastice sau a unor benzi desenate cu ajutorul acestora, iar
dificultatea era dată de caracterul imprevizibil al termenilor. Ideile propuse
au fost nenumărate şi foarte diverse, iar modul în care copiii au găsit punţi
de legătură între elemente şi poveşti coerente care să le susţină au făcut
posibilă implicarea lor, dar şi crearea unei atmosfere vesele, colegiale şi
competitive. Lucrările finalizate expuse pe panourile de la Palatul Copiilor
Bistriţa pot confirma aceste rânduri.
În ultima zi a vacanţei, tema
propusă a fost una inedită, şi anume realizarea de hârtie manuală alături de
doamna muzeograf Elena Pleniceanu de la Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud.
Activitatea face parte din proiectul „Artă contra Kitsch”, desfăşurat pentru al
doilea an consecutiv la grupa de performanţă a Cercului de Pictură şi care îşi
propune cunoaşterea artei şi a tehnicilor plastice autentice, în vederea
descurajării fenomenului kitsch. Din aceste motive, învăţarea unui proces artistic
care nu ne mai este necesar – realizarea de hârtie manuală – devine o provocare
şi un mod de reconectare cu meşteşugurile care au avut un rol important în
dezvoltarea omului pe parcursul evoluţiei sale. Demersul este şi mai important
deoarece implică reciclarea de materiale, munca în echipă, deprinderea paşilor
tehnici necesari de obţinere a produsului finit şi crearea unor lucrări unice
prin personalizarea cu flori uscate, cafea sau alte materiale.
Prin aceste activităţi au fost
aşteptate efecte ca: o mai mare deschidere şi apropiere a copiilor de arta
autentică, asumarea libertăţii actului artistic cu responsabilităţile implicite
şi dezvoltarea creativităţii. Copiii care au ales să participe în vacanţa din
luna februarie la orele de Pictură de la Palatul Copiilor Bistriţa au câştigat
atât cunoştinţe noi cât şi încrederea care fac posibile dezvoltarea lor ca şi
viitori buni artişti, dar mai ales ca şi persoane.
prof. dr. Diana MORAR
Palatul Copiilor Bistriţa
BIBLIOTECA VIE – o nouă provocare!
Într-o atmosferă plăcută, de bună
dispoziție, vineri 11 martie 2016 la Clubul Scenica, s-a desfășurat prima
activitate din cadrul proiectului Biblioteca Vie.
Proiectul este inclus în
Calendarul Activităților Educative Județene (CAEJ) al Inspectoratului Școlar
Județean Bistrița-Năsăud pentru anul 2016, având drept scop creșterea
interesului pentru lectură al elevilor și cadrelor didactice, ca metodă de
îmbunătățire a comunicării.
În cadrul proiectului au fost
proiectate trei mari activități:
În primul rând workshopul
„Tehnici de pedagogie teatrală”, a fost organizat prin implicarea doamnei Dora
Baba, președinta asociației Grupul pentru Dezvoltare Personală și Comunitară,
care a intermediat și asigurat formarea pe tehnici de pedagogie teatrală.
Activitatea a fost interactivă,
gândită și patronată de către domnul Ruslan Bârlea ,actor la Teatrul Național
Cluj-Napoca, iar participanții prezenți s-au întrecut pe ei, intrând foarte
bine în rolurile propuse, depășindu-și orice trac sau inhibiție.
A fost un workshop instructiv
care prin joc a urmărit dezvoltarea competențelor de autoexprimare, dezvoltarea
spontaneității și creativității, respectiv însușirea tehnicilor de concentrare,
de impulsionare a fanteziei, de respirație și dozare a aerului. Toate aceste
tehnici un cadru didactic le poate utiliza cu succes în munca de zi cu zi.
Produsele celorlalte două
activități: „Atelier de lectură” respectiv „Ne dăm în spectacol” urmează a fi
folosite pentru crearea pe site-ul de prezentare a proiectului a unui panou
virtual numit „Biblioteca vie”. Pe acest panou vor fi încărcate poze și
filmulețe realizate de echipele din școli instruite de către coordonatorii
participanți la workshop.
La finalul proiectului, ne dorim
ca rezultat o BIBLIOTECĂ VIE, prin construirea unui mediu educațional, care
să-l motiveze pe elev să se apropie mai mult de carte și de cuvântul scris.
Bibliotecar Margareta POP,
Casa Corpului Didactic Bistrița-Năsăud
Maria Teodora Burje, poetesă la 7 ani
Fire surprinzătoare, dezinvoltă,
dar şi pătrunzătoare şi mistică în acelaşi timp, Maria Teodora Burje, care
vine, de la Colegiul Naţional Liviu Rebreanu, Bistriţa, secţia germană, la
Palatul Copiilor Bistrița, încă de anul trecut, frecventând cursul de teatru
creativ, şi-a încântat auditoriul. Am sesizat imediat disponibilitatea ei
inventivă, astfel că, am încercat să-i încurajez/ valorizez exerciţiile.
Prima poezie, inspirată de mama
care-i făcea băiţă lui Vladimir, fratele ei cel mic, „Copiii – veiozele mele”,
ne-a dat gata. Pe atunci avea 6 ani, era în clasa pregătitoare. Am propus-o în
grupul celor 17 Mici Blandieni Bistriţeni, care, anul trecut, înainte de 1
Iunie, şi-au recitat poeziile în direct, în cadrul emisiunii Vitralii,
coordonată de seniorul editor Valentin Marica, la Radio Târgu Mureş. Apoi, în
cadrul Medalionului Eminescu din acest ianuarie, în cadrul Cenaclului George
Coșbuc, și-a lecturat o „poemă” stelară. Cea mai recentă poezioară „Ziua de
creaţie literară” i-am trimis-o Anei Blandiana ca dar de ziua scriitorului, în
acest martie, ca un fel de „dare de seamă” a ucenicilor săi de pe-aici.
Teodora Burje, oferind primul ei autograf, la Radio Târgu-Mureș |
Joc şi efervescenţă! Experimente
şi inspiraţie! Aş vrea să găsim resursele pentru a menţine „veiozele” creative
aprinse. Depinde mult de susţinerea nonformală, de sprijinul familiei, care, în
cazul poetesei noastre, este din plin. Părinţii ei au fost nelipsiţi de la
„Atelierele noastre creative pentru copii, părinţi şi alte neamuri”, sunt
iluminaţi de preocupările ei, se înminunează mereu, într-un fel de smerire.
Lecturile ulterioare, jocul de-a metafora şi consecvenţa sper că vor confirma/
încununa talentul Mariei Teodora.
Vă oferim un grupaj din lumea ei
lirică, ca un semn/ dar suplimentar de Ziua Mondială a Poeziei, care se
apropie, 21 Martie! Să ne lăsăm bucuraţi şi inspiraţi!
prof. Ionela-Silvia NUŞFELEAN,
Palatul Copiilor Bistrița
Copiii – veiozele mele
Noaptea a venit.
Cerul şi pământul s-au întunecat,
dar copiii mei sunt aici.
Ei sunt veiozele mele
care îmi luminează calea spre
fericire.
Chiar dacă o dată sau altcândva
îi voi pierde, eu voi rămâne mama
lor,
iar ei – veiozele mele.
Intrarea în copilărie
Cartea, plină de basme,
mă duce într-o lume...,
zburând pe o pasăre.
Eu mă duc la familie.
Aud glasul mamei.
Vrea să-mi citească o poveste.
Mi-o citeşte.
Plâng noaptea...,
văzând poze cu copilăria de aur.
Porţile castelului copilăriei mi
se deschid...
şi intru în lumea de adult,
unde iarăşi plâng şi plâng,
văzând poze cu copilăria de
nepreţuit.
Un detaliu:
A doua dimineaţă
mă duc în lumea copilăriei
si rămân acolo
timp de-o viaţă întreagă.
Cu iubirea nu te pui!
Cu iubirea nu te pui
nici pentru cel mai frumos şi
preţios diamant.
...dar fecioara de-mpărat,
vrăjită de slujitorul său,
putea în inima ei să-l iubească
pe Luceafăr.
Ce să facă?
Însă Luceafărul habar n-avea de
ea.
El era îndrăgostit de-o altă stea
Oh, Marin!
Îmi eşti ca un tată, poet Marin!
Acum eşti poetul Raiului.
Poetul de care mă sprijin.
Orice copil care are nevoie de o
Carte
care să îl ţină în picioare
apelează la Cărţile tale.
Pentru că tu eşti ca ei.
Iar, dacă acest mesaj ajunge în
Rai,
îţi zic: „Eşti Inspiraţia mea”!
Ziua de creaţie literară
Unii fac, unii termină.
Unii se grăbesc, unii fac încet.
De ce oare?
Unii sunt cu capul în nori,
unii sunt cu capul în lucru.
Şi tot aşa...
Şi ce dacă eu sunt cea care
scrie?!
Ce să mai zic?!
Eu Chiar nu mă mir!!!
Mărţişoare cusute, informatice, picturale şi literare
În acest martie, Palatul Copiilor
Bistriţa a primit vizita unor prieteni buni de la Centru Şcolar de Educaţie
Incluzivă nr. 2, Bistriţa, cu care au o fastă colaborare de mulţi ani. Acum a fost
momentul unor schimburi de mărţişoare mai altfel. Fiecare dintre cei implicaţi
şi-au surprins prietenii prin mărţişoare din domeniul său de activitate. Copiii
de la Cercul „Mâini îndemânatice”, de la CSEI nr. 2, Bistriţa, coordonat de
instructor pentru educaţie Mirela Mărginean, au venit cu mâinile pline de
inimioare şi trifoi cu patru foi cusute de mânuţele lor.
Elevii de la Informatică de la
Palat, coordonaţi de profesoara Iulia Istrate, i-au întâmpinat cu mărţişoare
informatice, PowerPointuri create special pentru oaspeţi. Îndrumătoarea
cercului informatic a mediat cu delicateţe prezentările, dând participanţilor
date utile despre tainele calculatorului.
La cercul de Poezia Credinţei,
coordonat de profesorii Ioan Sabin Mureşan şi Ionela-Silvia Nuşfelean,
asistentele Antonia Chiciudean şi Jessica Pintea au răspuns întrebărilor
invitaţilor, arătându-se nespus de disponibile şi încântate în a se implica în
diverse proiecte (şi de voluntariat) ale Palatului. S-au oferit mărţişoare –
semne de carte şi mostre din Poarta Stelară, revista instituţiei nonformale.
Îndrumătoarea „mâinilor îndemânatice” şi ucenicii săi au împărtăşit gazdelor
din proiectele pe rol, despre pasiuni şi realizări, inclusiv despre diseminarea
unor activităţi proprii în Revista Practic
pentru grădină.
Târgul de mărţişoare de la Cercul
de pictură, coordonat de prof. dr. Diana Morar, s-a re-deschis special pentru
invitaţi. Fiecare şi-a ales o amintire suplimentară, cu efecte cromatice calde.
O experienţă aparte, în care
poezia sufletului a fost pe rol, indiferent de limbajul utilizat – informatic,
gospodăresc, artistic. S-a învăţat că fiecare dintre noi e un întreg univers –
dinamic, comunicativ, indiferent de preocupări, abilităţi, dacă are un cadru
favorabil de manifestare. Mărţişoarele cusute au fuzionat, la nivel afectiv,
minunat, cu cele informatice, pictate şi literare.
Grupa de Jurnalism,
Palatul Copiilor Bistriţa
Meloterapia – activitate recuperativ terapeutică pentru elevii cu deficienţe multiple din cadrul Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă „LACRIMA” Bistriţa
Meloterapia face parte din
categoria terapiilor prin mediere artistică, prezentând caracteristici
specifice, bazându-se pe utilizarea sunetelor ca instrumente terapeutice.
Indicaţiile meloterapiei sunt multiple fiind recomandată în: educaţia specială,
psihiatrie, psihologia clinică, psihopatologia expresiei, reeducarea
funcţională, neo-natalitate, psihogeriatrie, susţineri de nuanţă paleativă. Se
ştie deja că meloterapia determină transformări pozitive la nivel mintal, fizic,
emoţional şi spiritual, iar aceste aspecte funcţionale se pot înregistra la
nivel individual sau al grupului implicat în procesul terapeutic. Din punctul
de vedere al modului de desfăşurare a activităţilor, meloterapia se poate
împărţi în două forme: receptivă şi activă.
În cazul copiilor cu deficienţe
multiple, în procesul de meloterapie se asociază receptivitatea muzicii şi
participarea muzicală activă a copilului. În cadrul Centrului Şcolar de
Educaţie Incluzivă „Lacrima”, începând din ianuarie 2015 derulăm un program de
meloterapie supervizat de către Music As Therapy, în care ne folosim de
metodele bazate pe improvizaţie şi creativitate. Metodele utilizate au făcut
apel la aptitudinea copilului cu deficienţe multiple de a se exprima şi de a
comunica prin sunete muzicale, în mod direct – graţie unui instrumental-melodic
format din elemente de percuţie. Aspectul estetic şi valoarea estetică în sine
nu au nicio importanţă şi nu au fost urmărite, cel mai adesea muzica fiind o
improvizaţie a cărei valoare terapeutică a răzbătut din expresia emoţională şi
comunicarea specifică. Cercetările şi experienţele din domeniul meloterapiei au
demonstrat că instrumentele de percuţie (castanietele, tamburinele, ţambalele,
xilofoanele, tobele etc.) facilitează comunicarea mai ales în cazul copiilor cu
deficienţă severă, a copiilor anxioşi sau a celor foarte timizi. Această
terapie oferă o serie de efecte benefice în cazul copiilor cu deficiențe
multiple: determină stări afective tonice; amplifică rezistenţa la efort; reduc
stările de tensiune şi anxietatea; facilitează comunicarea; ameliorează
comportamentele şi socializarea. Pentru copiii cu deficienţă mintală sau autism
meloterapia este folosită frecvent pentru stabilirea unui alt tip de
comunicare, pentru a stabili contactul cu copilul deficient şi pentru a
facilita comunicarea între el şi educator/părinte/tutore; astfel, apare
termenul de muzică funcţională care desemnează faptul că în terapie muzica este
folosită în scopuri practice, pentru recuperare. În cazul copiilor cu
deficienţă mintală, dar şi în cazul celor hiperactivi, terapia prin muzică
poate folosi pentru ameliorarea inhibiţiei voluntare a actelor motorii şi
pentru realizarea unor performanţe în plan psihomotric. De asemenea, pentru
calmarea subiecţilor anxioşi şi a celor hiperkinetici pot fi utilizate diferite
instrumente ce emit sunete prelungi şi foarte armonioase, iar la subiecţii cu
instabilitate emoţională meloterapia determină diminuarea tensiunilor psihice,
reducerea agresivităţii.
Desigur, în cadrul activităţilor
derulate cu copiii din centrul nostru, am urmărit pe lângă aspectele menţionate
mai sus şi unele ce au vizat îmbunătăţirea orientării spaţio-temporale şi a
coordonării motrice; educarea expresivităţii mimico-gesticulare; nuanţarea
exprimării verbale; dezvoltarea sensibilităţii cromatice muzicale; determinarea
unor stări de deconectare, bucurie, încântare etc.
Programul nostru a cuprinde un
număr de 40 de copii cu diferite afecţiuni: sindrom Down, copii cu tulburări
din spectrul autist, copii cu paralizie cerebrală, copii cu deficienţe de
vedere, dar şi copii cu dificultăţi de comunicare. Metodele sunt aplicate atât
individual cât şi în grup (în funcţie de tipul de deficienţă şi de obiectivele
propuse), uneori meloterapia fiind îmbinată cu mişcarea şi dansul. Ca
instrumente am utilizat în principal instrumente de percuţie, dar şi mingi,
baloane, voaluri, paraşuta-curcubeu, diverse marionete. De-a lungul programului
aplicat am urmărit să oferim copiilor posibilitatea de:
- a explora modalităţi de relaţionare,
fără a se folosi de cuvinte;
- a experimenta rolul într-un
grup, cunoscând sentimentul de „a fi ascultat”;
- a câştiga încrederea în sine
prin participare activă, conducere şi suport emoţional;
- a pune în practică deprinderi
sociale: ascultarea, cooperarea, aşteptarea rândului;
- a lega relaţii cu colegii;
- a-şi dezvolta dexteritatea
manuală;
- a-şi dezvolta coordonarea
fizică;
- a-şi dezvolta concentrarea;
- a-şi dezvolta independenţa;
- a-şi controla impulsurile;
- a-şi diminua agresivitatea;
- a avea încredere în rezultatele
obţinute.
Sesiunile de meloterapie se
derulează pe parcursul a 45 de minute, în spaţii securizate. După fiecare
sesiune muzicală, încercăm să notăm observaţiile făcute pe parcursul
activităţii (cum a cântat copilul, cum a interpretat sau cum a interacţionat cu
alţii în sesiune). Notând observaţiile putem evalua copiii, ajutându-i să facă
progrese în ariile în care întâmpină dificultăţi.
În tot acest demers al nostru, am
ţinut şi ţinem seama şi de sugestiile făcute de Music As Therapy şi anume: să
fim mereu realişti, să nu ţintim prea sus încă din primele sesiuni, pentru că
acest lucru poate fi frustrant pentru toţi. Ştim cu cine lucrăm, iar paşii
trebuie să fie mici, siguri, consecvenţi. Am învăţat să ne adaptăm din mers,
pentru ca toată lumea să fie confortabilă în cadrul activităţii. Ne-am
îmbogăţit în permanenţă activităţile, pentru că micile schimbări au făcut
marile diferenţe. Am încurajat exprimarea noilor idei şi imaginaţia plină de
creativitate. Ne-am folosit din plin şi cu entuziasm de improvizaţie şi
intuiţie şi toate acestea ne-au făcut să avem succes în activităţile noastre de
meloterapie. Bineînţeles că întregul proces prin care am trecut noi, ca
terapeuţi, şi copiii, ca beneficiari, a însemnat o sumă întreagă de negocieri,
schimbări, discuţii, riscuri şi compromisuri, pe lângă toate acele aspecte
frumoase. Important e însă rezultatul şi direcţia bună înspre care ne îndreptăm
cu toţii.
Model de activităţi, într-o sesiune de meloterapie, aplicat în cadrul centrului „Lacrima”
Copiii sunt aşezaţi în cerc,
stând pe scaun. Sunt pregătite 5 activităţi, ce se desfăşoară de la simplu la
complex.
Salutul („Salut, salut! Şi ce mai faci?/ Şi ce mai faci tu azi,
Simona?” Copiii vor cânta cu toţii. Liderul va trece pe la fiecare copil,
întinzându-i mâna, rostindu-i numele şi aşteptând, ca la rândul lui, copilul
să-i dea mâna şi să-i răspundă întrebării).
Salută gongul – Fiecare dintre copii va primi un băț în mână.
Liderul de sesiune ține gongul și îl trece pe la fiecare copil pe rând. Liderul
trece de la un copil la altul în interiorul cercului format spunând: „Acum
salută gongul (numele copilului).”
Ţine ritmul (Fiecare copil va cânta când îi vine rândul, ţinând
ritmul propus de lider: liderul bate o dată – i se răspunde cu o singură
bătaie; liderul bate de 2 ori – i se răspunde cu două bătăi; liderul bate de 3
ori – i se răspunde cu 3 bătăi ş.a.m.d.). Pe postul de lider poate trece
fiecare dintre cei prezenţi.
Poveste cu şoricel şi pisică – improvizaţie
Ne aşezăm cu toţii în cerc, în
mijloc aflându-se diverse instrumente muzicale. Liderul va începe o poveste
improvizată cu animale „Aseară pe înserat, a intrat o mâţă-n sat. Miau, miau,
miau…” – moment în care se va folosi de un instrument muzical la alegere,
pentru a imita sunetele scoase de pisică. Li se va cere tuturor să imite
sunetele scoase, folosindu-se de instrumentul ales. (dacă pisica a miorlăit
încet, vor lovi încet instrumentul; dacă pisica a miorlăit prelung şi puternic,
vor cânta şi copiii ca atare ş.a.m.d.). Şi povestea poate continua, în funcţie
de imaginaţia fiecăruia. De exemplu: „Şi pisica-l căuta pe şoricelul Mustafa/
Chiţ, chiţ, chiţ” (din nou, cu ajutorul instrumentelor se accentuează sunetele
scoase de şoricel) etc.
Aseară pe înserat, a intrat o
mâţă-n sat,/ Miau, miau, miau…
Şi pisica-l căuta, pe şoricelul
Mustafa,/ Chiţ, chiţ, chiţ…
Şoricelul speriat, caşcavalul a
lăsat,/ Chiţ, chiţ, chiţ...
Pisica s-a bucurat, caşcavalul a
mâncat,/ Miau, miau, miau…
Din experienţă am observat cât de
bine reacţionează copiii la cântecele, personaje, mimică şi intonaţie.
Cântecelele de felul acesta le plac foarte mult, se distrează, reuşesc să
verbalizeze sau să răspundă cerinţelor folosindu-se de instrumente.
La revedere! (Cântecul de „La revedere!” dă posibilitatea
participanţilor să exprime cum s-au simţit la activitate. Liderul împreună cu
copiii cântă „La revedere, la revedere! La revedere!, Cum te-ai simţit tu azi
(se numeşte fiecare copil, pe rând)? Dacă s-au simţit bine, copiii, rând pe
rând, când îşi aud numele, pot ridica mâna arătând semnul OK.
Bibliografie:
Preda V. (2004), Terapii prin mediere artistică, Editura
Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca
http://www.musicastherapy.org/ (Biblioteca de resurse)
Programul de învăţare la distanţă
„Terapie prin muzică pentru copii cu
dizabilităţi de învăţare” (tutoriale curs susţinut de Music as Therapy
International)
Prof. psihopedagog Eniko CUPŞA,
Prof. înv. primar Emanuela AVRAM,
CSEI Lacrima Unirea, Bistrița
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu