Februarie 2016

Care este principiul oricărui stat? – Educaţia copiilor. (Diogene)

Uniunea Scriitorilor din România nu e capabilă să evalueze un text literar extraşcolar?!

Ce întrebare retorică...

M-am văzut totuşi nevoită să divulg această reticenţă a Inspectoratelor şcolare de a recunoaşte măcar, dacă nu de a aprecia, participarea elevilor creativi la competiţii de profil, altele decât cele înscrise în CAEN, după ce am făcut în ultimii ani câteva sesizări în cadrul întrunirilor noastre extradidactice, după ce am împărtăşit nemulţumirea în diverse chestionare de opinie, fără să constat o schimbare de atitudine inspectorală.

Asociaţii artistice, Biblioteci Judeţene, Instituţii girate de Ministerul Culturii organizează tentante competiţii literare, evaluate de membri ai USR, finalizate de cele mai multe ori cu publicarea textelor câştigătoare în reviste literare, volume colective sau individuale, susţinute financiar de reviste, edituri implicate.

Inspectoratele şcolare, neluând în atenţie în cadrul unor statistici performere decât strict concursurile din CAEN (la unele participăm şi noi cu real interes), consideră, (traducem) că nu e oportună lansarea elevilor în astfel de rubrici competiţionale, punând astfel sub semnul întrebării un întreg mecanism validat de foruri culturale superioare.

Am supus această dilemă elevilor care scriu în atelierele de la Palatul Copiilor Bistriţa, implicaţi în astfel de provocări extra CAEN.

Iată şi opiniile câtorva dintre ei:

Nu cred că ar trebui să se facă o diferenţă atât de mare între concursurile organizate de ISJ şi cele organizate de alte instituţii, cu atât mai puţin să fie vorba de o anumită excludere a unora. Noi vorbim despre USR pentru că este în domeniul nostru de activitate. Asta facem noi: scriem. Şi cine e mai potrivit pentru a evalua un astfel de text, dacă nu un scriitor? Nu contest capacitatea profesorilor de limba română, însă în cazul celor care vor să intre în lumea marii literaturi, o părere didactică nu este îndeajuns. Un festival literar, la care participă scriitori cu experienţă sau chiar mentorul tău, este cu totul altceva. Unii vor spune că trebuie să scriem pentru noi, nu pentru concursuri, dar să se marginalizeze competiţiile care nu fac parte din CAEN, chiar să fie excluse festivaluri de anvergură naţională, merge dincolo de firesc.

Alexandra Ionuţa Andrecuţ, clasa a XI-a

Alexandra Andrecuţ şi Simina Bălan, luând autograf de la poetul-academician Ion Pop, la Zilele Revistei Nord literar, Baia Mare, noiembrie 2015

Mi se pare absurd şi aş dori un motiv concret. Concursurile organizate pe segment literar de diverse instituţii culturale sunt concursuri antrenante, cu miză. Probabil cei care iau aceste decizii nu cunosc îndeajuns faptul că, în spatele fiecărui astfel de concurs, juriul este format din oameni de specialitate, majoritatea membri activi ai Uniunii Scriitorilor. Aceste persoane sunt poate în categoria celor mai capabili oameni să-şi exprime punctul de vedere în acest sens. Părerea lor ar trebui să conteze/ să primeze întrucât ajută la formarea viitorilor scriitori, un lucru mai greu decât pare.

Alexandra Bălan, clasa a VIII-a

Mie mi se pare că, în momentul în care ne străduim să scriem un text, dorim să transmitem un mesaj, nu să „înşirăm cuvinte goale ce din coadă au să sune”, adică să scriem figuri de stil şi imagini artistice pentru a obţine aprecierea unui eventual profesor, care asta caută într-un text, obişnuit cu subiectele de examen. Un scriitor evaluează profunzimea unei poezii, felul în care sunt conturate personajele unei proze, cât de tare te captează un text şi calitatea figurilor şi imaginilor, nu numărul acestora, deoarece după aceste criterii îşi construieşte un scriitor opera, nu după „minimum 30 de rânduri şi două figuri de stil diferite”. Astfel, aş prefera ca poeziile mele să fie evaluate de persoane care trăiesc din literatură şi nu o folosesc ca pe un instrument în predarea limbii române.

Ioana Ilinca Moldovan, clasa a IX-a

Trăim într-o perioadă în care, dacă nu te încadrezi în anumite standarde impuse de anumite autorităţi, opinia ta nu este luată în considerare. Se impun astfel bariere libertăţii de expresie şi chiar imaginaţiei. Unii profesori sunt reticenţi la dezinvoltură. Nu generalizez; din contră, am întâlnit profesori care erau dispuşi să ne asculte opiniile şi erau conştienţi că au ce învăţa şi de la elevi. Există însă şi o categorie de corectori care reuşesc să înţeleagă o operă, fie că e vorba de literatură, pictură, fotografie, dans ..., doar dacă se încadrează în baremele de corectare. Imaginaţia unui artist nu se încadrează în bareme prost stabilite de nu ştiu ce autorităţi. De aceea consider că în juriul concursurilor literare scriitorii îşi au cel mai bine locul, disponibilitatea lor e chiar edificatoare şi salvatoare. Un artist poate înţelege un artist în devenire, pe când un profesor o să aleagă ca şi text mai bun, pe acela care se încadrează în baremele de corectare. Vă rugăm, dragi profesori, lăsaţi-ne să zburăm, nu ne încadraţi între alineate!

Simina Bălan, clasa a XI-a

Mici Blandiene, răsfoind reviste literare

Având în vedere natura concursurilor de acest gen, USR mi se pare o instituţie mai mult decât potrivită pentru jurizarea creaţiilor literare. Orice lucrare artistică merită o jurizare din partea unei persoane specialiste în acel domeniu, deci lucrările literare pot fi evaluate mult mai potrivit de către oameni experimentaţi, şi anume – scriitori. Această realitate nu ar trebui să ofenseze cadrele didactice.

Cristina Brici, clasa a IX-a

La ultima întrunire a Cercului pedagogic al Palatului şi cluburilor din judeţ, la Năsăud, 5 februarie a.c., am mai făcut o solicitare Inspectoratului Şcolar Judeţean BN, reprezentat de doamna Aurelia Dan, inspector pentru educaţie permanentă, solicitare în sensul raportării faste a autorităţilor didactice faţă de competiţiile de profil, girate de USR. În procesul verbal s-a marcat faptul că se intenţionează a se găsi formule de remediere. Aşteptăm cu interes o schimbare de atitudine şi – de ce nu? – de viziune ministerială. Până acolo, am prefera măcar să nu fim puşi la colţ sau la zid, după vreo rundă literară sub patronajul USR – cu o notă de sfidare/ ameninţare/ solicitare de tipul – „ce mai concurs e şi ăsta?”„n-avem cum să-l apreciem/ validăm la vreo gradaţie de merit”, „daţi-ne situaţia performeră a elevilor pe care-i îndrumaţi, marcând strict competiţiile din CAEN”. De cele mai multe ori, un concurs naţional literar patronat de USR ne pune faţă în faţă cu marea literatură, în consecinţă nu e nici pe departe mai simplă o astfel de bătălie decât un concurs şcolăresc.

Închei cu una dintre „propuneri” din cadrul raportului de autoevaluare pe anul şcolar 2014-2015: să se ţină cont şi de alte manifestări nonformale (literare), nu neapărat cele prinse în CAES, CAEJ, CAER, CAEN. Anumite instituţii/ foruri culturale organizatoare sunt suficient de abilitate să certifice un rezultat. Prin excluderea acestor manifestări din discuţie consider că se lezează/ se limitează libertatea de expresie/ opţiune nonformală.

prof. Ionela-Silvia NUŞFELEAN

Palatul Copiilor Bistrița

O adevărată lecție de voluntariat

În cadrul proiectului „Profesor pentru o zi” la începutul lunii februarie, în școlile din județ, voluntari Tășuleasa, elevi de liceu, au avut ocazia să predea o lecție de voluntariat celor din mediul rural. Fiind o acțiune a Inspectoratului școlar în parteneriat cu Asociația Tășuleasa Social, voluntarii, însoțiți de inspectorii școlari, au reușit să transmită o parte din valorile în care Tășuleasa Social crede și conform cărora acționează. Așa am reușit și eu să-i cunosc pe doi dintre acești voluntari Melania Nășcuțiu și Paul Burzo. Pentru ei a fost o adevărata plăcere să se prezinte în fața copiilor și să le stârnească curiozitatea, să îi apropie, să îi facă să conștientizeze unele probleme din comuna lor și să se implice activ.

„Noi am învățat despre voluntariat la Tășuleasa Social, o asociație care se ocupă atât de îngrijirea mediului, cât și de dezvoltarea personală a tuturor voluntarilor și pot spune că lucrurile învățate acolo ne-au schimbat, ne-au ajutat sa devenim versiuni mai bune ale noastre. În aceste circumstanțe, mi se pare normal să răspândim cunoștințele dobândite, iar proiectul „Profesor pentru o zi” ne-a oferit această șansă.

A fost o lecție diferită, din multe puncte de vedere. Am creat o atmosferă degajată, în care nu existau răspuns greșite, tocmai pentru a-i determina pe copii să își dea frâu liber imaginației și să înțeleagă, prin exemple concrete, ce este de fapt voluntariatul. La început, copiii nu știau exact unde se situează în relația cu noi (elevi-profesori/ prieteni-prieteni), dar pe parcurs s-a ajuns la un echilibru bazat pe respect, datorită căruia am realizat un dialog dinamic cu elevii. Noi nu am făcut altceva decât să le demonstrăm că ei zilnic sunt voluntari și să le dăm șansa de a pune în practică o activitate de voluntariat mai complexă, în data de 2 aprilie. „Ziua Bună/ Ziua Voluntarilor Mici” este șansa lor de a produce o schimbare împreună cu voluntarii Tășulesei Social.

Scopul acestei lecții a fost să le dăm copiilor o voce, prin faptul că îi ajutăm să conștientizeze că și ei pot fi membri activi ai comunității, pe care o pot chiar îmbunătăți, cu puțin efort.

Personal, pot spune ca această experiență mi-a deschis ochii în legătură cu efortul depus de un cadru didactic, chiar dacă nu arată asta. Este nevoie de foarte multă răbdare și motivație să ții o oră de curs organizată și pentru rezultate bune, este nevoie de o pregătire suplimentară. Deși timpul nostru de pregătire a fost scurt, cred că ne-am descurcat foarte bine și că am reușit să cuprindem în 50 de minute multe idei, chiar și un material video, realizat de voluntarii Tășuleasa, numit „Țară: Caut Voluntari!!”. (Melania Nascutiu, elevă clasa a X-a, Colegiul Național Liviu Rebreanu Bistrița, voluntar Tășuleasa.)

„A fost o experiență nouă pentru noi și am încercat să le stârnim curiozitatea și să-i surprindem pe copii plecând de la povestea Ridichea Uriață și în felul acesta să construim portretul voluntarului. Am vrut o lecție interactivă și cred că am reușit. Le-am explicat că lucrurile mărunte, ca ajutarea unui coleg cu tema sau curățatul cartofilor pentru a-și ajuta mamele, sunt cele mai întâlnite acte de voluntariat, fără ca ei să își dea seama. După aceea i-am îndemnat pe copii să găsească câteva lucruri pentru a-și face comunitatea mai frumoasă. Le-am dat șansa să găsească rezolvări pentru problemele comunității din care fac parte, ca să vadă că ei sunt vocea și că și ei contează. Astfel i-am lăsat să conceapă un plan cu ce doresc ei să facă în data de 2 aprilie.

Sunt foarte entuziasmat și abia aștept să văd cu ce planuri ingenioase vor veni copiii, deoarece s-a văzut că le pasă de locul în care trăiesc și că doresc să-l îmbunătățească într-un fel sau altul.” (Paul Burzo, elev clasa a X-a, Colegiul Național Liviu Rebreanu Bistrița, voluntar Tășuleasa)

Melania și Paul le-au vorbit copiilor și despre următorul lor proiect „Ziua Bună! – Ziua Voluntarilor Mici” de pe 2 aprilie 2016, care este de fapt o continuare a „Camionului de Crăciun”. În cadrul acestui proiect elevii care au primit cadouri pe data de 28 decembrie 2015 vor putea să spună „Mulțumesc!” participând la acțiuni de voluntariat, concepute de ei, pentru comunitatea în care trăiesc. Elevii vor putea să realizeze un proiect la nivelul școlii și comunității, iar cele mai frumoase trei proiecte vor fi premiate cu o zi în Pădurea Pedagogică din campusul Tășulesa.

Prof. drd. Loredana Anca ZBÎNCA

director CCD Bistrița-Năsăud

Cartea, deschizătoare de drumuri

Preşcolarii din grupa Mare B (Grupa Albinuţelor) de la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 3 Bistriţa au derulat pe perioada a trei săptămâni (11.01.16 – 29.01.16) proiectul tematic denumit „Cartea, deschizătoare de drumuri”.

În cadrul acestui proiect preşcolarii şi-au satisfăcut curiozităţi despre drumul arbore-carte, mai exact etapele prin care trece cartea până ce ajunge pe raftul bibliotecii, de asemenea au desfăşurat diferite activităţi cum ar fi interpretarea rolurilor eroilor şi prinţeselor din poveşti, comemorarea poetului național, Mihai Eminescu, realizarea unor cărticele personalizate, în care au fost autori pentru o zi şi nu în ultimul rând activitatea care i-a captat cel mai mult, vizita la tipografie.

Proiectul s-a încheiat prin vizita şcolarilor din clasa I C, clasa Iepurașilor, de la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” la grădiniţă îndrumați de d-na învățătoare Ana Maria Biriș. Cu ocazia acestei vizite preşcolarii le-au prezentat ceea ce au realizat pe parcursul proiectului, le-au recitat câteva poezii din opera lui Eminescu, le-au cântat, dar mai ales le-au împărtăşit cu entuziasm ceea ce au aflat despre fabricarea hârtiei şi tipărirea cărţii.

La finalul vizitei şcolarii i-au apreciat pe colegii lor mai mici, viitori școlari, şi le-au oferit diplome de merit pentru activităţile desfăşurate în cadrul proiectului tematic. Activităţile derulate pe parcursul celor trei săptămâni s-au realizat cu sprijinul doamnei director, Carmen Muscari-Salvan şi sub îndrumarea educatoarelor: Maria Fetti şi Anamaria Mureşan.

prof. înv. preșcolar Maria FETTI şi Anamaria MUREŞAN

Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 3 Bistriţa

Împărăţia lui Ciuboţel la Palatul Copiilor – atelier de teatru pentru copii, părinţi şi alte neamuri –

„Împărăţia lui Ciuboţel” este frumoasă şi interesantă. Ciuboţel locuieşte într-un sat, este un copil foarte bun şi isteţ. El are o împărăţie mare şi frumoasă. Nu ar fura niciodată. Sătenii îl iubesc pe Ciuboţel. Povestea lui este într-adevăr frumoasă! Mama Carmen ne specifică în email faptul că e opinia reală a Ioanei Părăuan, clasa I, care a interpretat, alături de mama şi tatăl Alin, un scenariu organizat, „Prinţesa, servitoarea şi majordomul”, care s-a lăsat cu tartă de mere imaginare, nu cu afine, ca în cazul lui Hörbe cu pălăria cea mare.

Atelierul de teatru pentru copii, părinţi, şi alte neamuri, la Palatul Copiilor Bistriţa, a ajuns la bune ediţii. An de an părinţii urcă pe scenă, încropind năstruşnice micro-scenarii, susţinându-şi împreună cu odoarele propriile creaţii. După ce anul trecut, la un atelier similar, am aflat unele isprăvi ale lui Guguţă al nostru, anul acesta a fost rândul lui Ciuboţel să intre în scenă, un foarte bun prilej de a lucra împreună, de a da sfoară-n ţară şi de a pune ţara la cale.

În prima etapă, de dezmorţire, după un ceai, o cafeluţă, servită cu zâmbet de doamna Violeta şi micii actori, fiecare membru a comunicat despre pasiunile sale, părinţii mărturisind din culisele atelierului creativ de acasă.

O parte din familia lui Ciuboțel de la Palat

S-a purtat un dialog pe marginea cărţilor pentru copii, cu accent pe cărţile scriitorului Spiridon Vangheli, tatăl lui Guguţă şi Ciuboţel. Apropiaţii elevilor au lecturat aprecieri critice, marcate pe o ciuboţică şablon, scrise prin lumea întreagă de fani ai personajelor vangheliene: „Eroii se impun prin vigoarea, umorul şi originalitatea lor. Ei refac lumea după bunul lor plac, aducând-o la armonie.” – Chiiomi Sibuia, critic literar, Tokyo; „Adulţii trec în proza scriitorului printr-un purgatoriu al copilăriei. Isteţimea lui Guguţă şi Ciuboţel îi readuce în sfera candorii şi purităţii dintâi.” – Mihai Cimpoi, critic literar, Chişinău etc.

Mizăm şi noi din toată inima pe prozele pline de tâlc ale scriitorului basarabean, Spiridon Vangheli, autor al unor cărţi memorabile, distins cu nenumărate premii pentru creativitate, primind şi Premiul Andersen pentru literatura pentru copii, Micul Nobel! Cartea „Împărăţia lui Ciuboţel” o citim şi cu pioşenie, pentru că este scrisă în memoria fiului său Radu - nemuritor. Ea beneficiază de desenele realizate de Boris Diodorov, foarte apreciate şi de cercul nostru de Pictură de la Palat. Trebuie să recunosc că profesoara Diana Morar mi-a atras atenţia asupra tehnicii inedite utilizate. (Aş vrea să mai spun că, din cele câteva exemplare din volumul „Împărăţia lui Ciuboţel”, achiziţionate în ultimii doi ani, de la pangarul Mănăstirii Nuşeni, am împărţit cu încredere nepoţeilor Ciuboţei şi finuţelor Ghiocici, fiind nevoită să apelez la un împrumut, pentru atelier, la cartea „Împărăţia lui Ciuboţel”, proprietatea de drept a Sarei Dobocan, clasa I, care şi-a achiziţionat-o prin internet. Ne-a cam purtat Ciuboţel!) Ar fi multe de spus despre eroul nostru care ne-a inspirat atât, dar...

Revenim în culisele atelierului pe rol! S-au gândit, pregătit şi jucat expresiv şi interesant pe scenă, de către fiecare familie, micro-scenarii cu tema „Împărăţia lui Ciuboţel al nostru”, despre împărăţia fiecărui copil în parte. În cadrului atelierului general, s-au constituit micro-ateliere, lucrându-se în echipa familiei mici scenete dezinvolte, cu miez, prezentate pe scenă, foarte apreciate şi îndelung aplaudate.

Irina, mama-peștișor, pisicuța Kity și surioara-gimnastă

Irina Lup a reuşit să le aducă în platoul Palatului, alături de mama Viorelia, şi pe surioarele ei, Sofia şi Ruxandra, fiind cea mai numeroasă echipă, care ne-a prezentat un scenariu frumos construit şi jucat – „Irina, mămica-peştişor, pisicuţa Kity şi surioara gimnastă!” Iată ce ne spun protagonistele – Sofia, 8 ani: A fost frumos! M-am simţit minunat! Mi-a plăcut să joc rolul de pisicuţă!; Irina, 9 ani: M-am bucurat când mama şi surorile mele au urcat cu mine pe scenă şi au jucat în mica mea scenetă, iar mama, Viorelia Lup, ne împărtăşeşte că: Atelierul de teatru mi-a dăruit şansa de a fi – încă o dată – implicată activ şi afectiv în activităţile creative ale copiilor mei. Bucuria de a fi urcat împreună pe mica scenă de la Palatul Copiilor a fost mai mult decât evadarea din rutina obişnuită, a fost un impuls pentru a continua să-mi susţin copiii şi o revelaţie cu privire la evoluţia spirituală a celor mici, atunci când li se acordă îndrumare, sprijin şi încredere. Ne bucurăm mult!

Lorin și mama Angela printre stele

Lorin Rad, 6 ani, tonic şi cu gândul la planetele lui dragi, a prezentat împreună cu mămica lui, Angela, un dialog stelar. Fac aici o uşoară divagaţie – Mama lui a citit, în etapa precedentă, de pe o ciuboţică-şablon gândul unei fetiţe, Angela Perujan, clasa a II-a, satul Ocniţa, Moldova: „Dragă scriitor, îi trimit o fotografie de-a mea lui Guguţă şi una lui Ciuboţel. Şi ei să-mi trimită fotografii, că taare aş vrea să fac cunoştinţă cu dumnealor. Şi adresa de acasă să mi-o trimită”. Lorin, spontan şi pe fază ca totdeauna, ne lămureşte: „Şi mama e din Moldova, şi mama e Angela!”. Mici semne şi minuni! Redau impresia mamei Angela legată de atelier: Ce aş putea să spun despre „Împărăţia lui Ciuboţel”? Mi se pare incredibil că există şi mă bucur că şi noi facem parte din ea! Ciuboţel al meu (Lorin) e cu un pas în lumea viselor, acum când scriu, o lume pe care, cu ajutorul dumneavoastră, o aduce în realitate în fiecare miercuri. Vreau să vă mulţumesc pentru ocazia de a urca din nou pe scenă, deşi iniţial am simţit că pică lumea pe mine! Nu am mai urcat pe scenă din liceu, când activam într-un grup numit Rotalent din Suceava, şi participam la spectacole, recitându-mi poeziile. S-a aşternut praful şi pe poeziile mele şi pe inspiraţia mea. În „Împărăţia lui Ciuboţel” mi-am permis să fiu acea eu, pe care o credeam pierdută. Asta face „Împărăţia lui Ciuboţel”, face imposibilul posibil, transformă visele în realitate şi scoate esenţa bună din noi. Asta a făcut cu mine şi asta cred că face şi cu fiul meu. Vă mulţumim! Mulţumim, copii şi părinţi! Mulţumim, Ciuboţel! Mulţumim, Spiridon Vangheli!

Ioana, mama și tata în Prințesa, servitoarea și majordomul

Maia Pintea, clasa a II-a, a intrat în lumea fabuloasă a lecturii, în universul ei favorit, având, pe lângă personaje, scriitori, un interlocutor sensibil şi atât de interesant, pe mama! Nicole Lucaci şi Cristina Pop, tot clasa a II-a, au ţinut un spectacol muzical, cu mamele lor dirijoare/ şi-n orchestră, cântându-i iernii în cor, aducându-i crizanteme. Am aflat cum stau lucrurile în familia Dolha, prin artificiile creative ale tatălui Alin, în a o convinge pe prinţesa Ciuboţica Rebeca să guste din paleta largă de preparate culinare. Călin Tudorachi l-a provocat pe tatăl lui la o bisare a unei zile cu şcoală, fără şcoală, iar tatăl a intrat îngăduitor şi zâmbitor, familiar în pielea personajul arhicunoscut. Ciuboţel Călin, clasa I, exclamă: Nu mă gândeam să fie chiar atât de interesant! Florina Jarda a implicat-o pe mama, step by step, în universul ei artistic, lăsându-se cu îmbrăţişări.

Rețeta miraculoasă pentru poneiul Nectariei

Ioana Nectaria Bălan a prezentat un pasaj din colecţia ei de ponei, o secvenţă un pic dureroasă, când unul are nevoie de un leac, pe care mama-doctor veterinar ad-hoc îl găseşte pe loc. Ce ne-am face fără remediile miraculoase ale mamelor noastre? Pentru câteva clipe, părinţii au redevenit copii alături de Ciuboţelele lor. Aceştia au trăit împreună povestea lui Ciuboţel, apoi propria lor poveste. S-au desprins de viaţa cotidiană şi au intrat înapoi în lumea fantastică a copilăriei – mama Ciuboţicăi Ioana Nectaria, Viorica Bălan.

Mama Carmen și Teodora, o Ciuboțică mistică

Familia creativă Burge a prezentat Săptămâna-evantai a Ciuboţicăi Teodora. Mama Carmen ne specifică în email „Impresiile sunt ale Teodorei, eu i-am ordonat puţin gândurile”: A fost minunat!! Mă simţeam ca-ntr-un palat fermecat în care părinţii descopereau că pot fi şi ei copii. Am avut sentimentul că vreau să rămân mereu blocată în Împărăţia lui Ciuboţel, să rămân mereu copil.

S-a creat o atmosferă agreabilă, dezinvoltă, tonică, plină de emoţie, s-a învăţat prin joc, s-a stârnit talentul latent, s-a urcat în şaua lui Pegasus cu un tonus efervescent! Mulţumesc permanent pentru lecţiile serioase de copilărie pe care le primesc. Iarna creativă de la Palat a oferit participanţilor premii mai altfel, flori nesfârşite din crizantemele primite. Sunt petale nemuritoare în agendele noastre creative şi pentru Ciuboţel, Guguţă, pentru Spiridon Vangheli, pe care tare-am vrea să-l întâlnim şi la Bistriţa. Îl rugăm frumos pe autor pe această cale să ţină cont şi de noi. Îi solicităm să ne susţină în acest vis şi pe cei care ştiu pe de rost drumurile Chişinău-Bistriţa. Atelierul de teatru pentru copii, părinţi, bunici, surori mai mici şi alte neamuri (chiar de pluş) ne-a demonstrat că lui Ciuboţel îi place mult la Palat cu frăţiorii lui Ciuboţei şi surorile Ciuboţele, azi, mâine Ghiocici! Şi familiei lui de la Palatul Copiilor Bistriţa ce să mai zic?

prof. Ionela-Silvia NUŞFELEAN

Palatul Copiilor Bistrița

Egiptul faraonilor

În 25 ianuarie elevii Clasei pregătitoare B de la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Bistriţa au vizitat expoziţia itinerantă „EGIPTUL FARAONILOR” la Casa Argintarului din localitatea Bistriţa.

Vizita a avut scopul de a trezi curiozitatea celor mici în ce priveşte moştenirea bogată a antichităţii. Piramida lui Khafra și Sfinxul din Gizeh (aprox. 2500 I.H., sau posibil înainte) i-au cucerit pe cei mici. Conduşi într-o incursiune istorică de Radu Zăgreanu, arheolog la Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud şi artist la Terra Dacica Aeterna, au poposit la mormintele faraonilor, au ascultat istoria unui scrib şi povestea fermecătoarei Isis. În timpuri mai vechi, după cum spune legenda, Osiris domnea încă pe Pământ, spre prosperitatea omenirii. Atunci, fratele său Typhon sau Seth, gelos, l-a omorât pe Osiris, păcălindu-l să se culce într-o ladă pe care a închis-o și i-a dat drumul pe mare. Isis, sora și soția lui Osiris, și-a căutat fratele și soțul și, după ce l-a găsit, l-a adus în Egipt. Dar răul Typhon a încercat din nou să-l omoare pe Osiris și l-a tăiat în bucăți. Isis a adunat fragmentele și le-a îngropat în locuri diferite. Apoi, Isis l-a născut pe Horus și acesta și-a răzbunat tatăl, omorându-l pe Typhon. Osiris a fost preluat în lumea ființelor divin-spirituale și nu mai este pe Pământ, dar el este acolo pentru om, când acesta se află în lumea între moarte și o nouă naștere. Din această cauză, în Egipt, drumul mortului era închipuit ca drumul către Osiris.

Impresionanta iubire a acestei zeițe pentru Osiris, iubire plină de semnificații cultice, constituia un exemplu la care mereu s-au făcut referiri în Antichitate. Nefericita văduvă, plângându-și amarnic suferința cumplită, ajutată de cei șapte scorpioni, după îndelungate căutări disperate, găsește cadavrul lui Osiris, îl reconstituie (deci, efectuează ritualul sacru al îmbălsămării), dăruindu-i din nou suflul vieții veșnice, prin bătaia aripilor (în arta veche faraonică Isis apare, deseori, sub înfățișarea unui personaj cu aripi larg deschise, așezat deasupra unei mumii).

Elevii au fost impresionaţi atât de puternic de această legendă încât întorşi în sala de clasă au reprezentat prin desen cele mai importante idei ale povestirii, simplu dar clar şi concret. Imaginaţia lor, creativitatea au fost stimulate, iar ieşirea s-a dovedit o activitate de succes. Mulţumim organizatorilor pentru primirea deosebită la Casa Argintarului.

Prof. învăţământ primar Daniela SALANŢĂ

Şcoala Gimnazială Nr. 1 Bistriţa

Titulatura de PROFESOR: „meserie” sau „menire”?

Printre examene de titularizare, de definitivat, grade, dosare, restrângeri de activitate, completare, împuţinarea claselor de elevi, implicit şi a catedrelor, formulare, rapoarte, fluturaş de salar care provoacă amuzament contului bancar, inspecţii, stres şi studiu ca îndeletnicire permanentă, ne mai aducem aminte de rolul nostru, mai ţinem minte motivul pentru care practicăm această meserie?

Pentru profesorul care merge la şcoală cu zâmbetul pe buze, răsplata nu ar trebui să se lase aşteptată. Atâta timp cât răsplata dorită nu este în bancnote ci se oglindeşte în zâmbetele primite, din suflet inocent şi cu drag, din partea elevilor. Meseria de profesor a ajuns o raritate, iar aici mă refer la meseria de profesor adevărat. Și nu pentru că nu au vocație profesorii, ci pentru că sistemul îi dezamăgește și mulți renunță. Nu este uşor, dar satisfacțiile morale sunt de neprețuit. Responsabilitatea este pe măsură. Să nu uităm dezavantajul datorat prin prisma că părinții petrec din ce în ce mai puțin timp cu copiii și în timpul scurt disponibil încearcă să compenseze prin recompense câteodată nemeritate. Astfel că mare parte din responsabilitatea formării unui caracter frumos pică în sarcina profesorului. Iar aici intervine calitatea omului. Un profesor înzestrat va trece peste neajunsurile materiale și se va dedica cu drag elevilor. Din păcate, unii nu pot sa treacă peste minusuri, intervine frustrarea, oboseala din cauza luptei pentru supraviețuire (pentru ca statul atât iți oferă: doar „supravieţuire”) și uneori se uită scopul principal: cartea deschisă, cu pagini nescrise, suflet de copil timid încercând să îşi găsească un loc în barca vieţii.

Daca noi, ca profesori, transmitem energie pozitivă şi caldă, dacă ne dedicăm complet şi îi încurajăm să fie participanţi activi la experienţele educaţionale, dacă nu doar informăm ci şi formăm, dacă îi facem să conştientizeze faptul că bogăţia se află în cufere de cunoştințe, dacă îi ajutăm să deschidă ochii înspre lumea curiozităţilor, dacă îi facem să îşi pună întrebări şi să fie dornici de găsirea unui răspuns, dacă îi ghidăm înspre rezultat fără să le oferim direct soluţia, dacă îi încurajăm şi dacă înţelegem că noi suntem „părinţii” lor de la şcoală, atunci există toate şansele ca viitorul lor să fie încununat cu reuşite, deschis către oportunităţi variate, iar ei, adulţii de mâine, vor deveni capabili să aleagă traseul lor în viaţă într-o manieră corectă, vor pleca la drum cu un geamantan plin de abilităţi, datorită faptului că noi le-am oferit un suport solid şi pârghiile de lansare.

Copiii sunt magnifici, mirobolanţi, unici. Să ne străduim să vedem magia fiecăruia dintre ei! Nu există copil rău. Nu este corect să punem etichetă fără a încerca să descoperim care este sursa „rebeliunii”. Fiecare copil este dotat cu capacităţi intelectuale dornice de muncă, este un curcubeu de speranţe, dornic de afecţiune şi înţelegere, de comunicare constructivă şi just direcţionată. Depinde de noi, ca profesori, să îl scoatem din carapace şi să îl încurajăm spre introspecţie, să îl îndemnăm fără să îl obligăm, să îi oferim căile de afirmare a propriei personalităţi, să contribuim la clădirea încrederii în forţele proprii şi să fim alături de el în procesul descoperirii de sine.

Drag profesor, eşti parte activă în conturarea destinelor, pui bazele creşterii armonioase a copilului.

Fiind profesoară de biologie, îmi este firesc să asociez dezvoltarea personală a copilului cu sămânţa plantată în pământ. O plantă are nevoie de apă, pământ „sănătos” şi soare pentru a creşte şi pentru a înflori. Aceeaşi idee o putem extrapola în cazul elevului. Pământul fertil este asigurat de către părinţi, mediul social în care se dezvoltă copilul. Din acest motiv este extrem de importantă comunicarea eficientă şi permanentă cu familia acestuia, pentru a putea forma o echipă a cărei energie şi dedicare să vină în folosul şi în interesul copilului. În afara familiei, profesorul are datoria să observe mediul în care elevul îşi desfăşoară activitatea la clasă. Cum este relaţia lui cu ceilalţi colegi? Exista blocaje în comunicare? Clasa de elevi reprezintă un tot unitar, sau cel puţin ar trebui să reprezinte. Este imperativ să încurajăm prietenia, colegialitatea, acceptarea şi bunăvoinţa. Într-un mediu ostil, elevul nu poate beneficia de o traiectorie benefică pentru propria persoană. Exemplul pozitiv vine direct din partea profesorului. Profesorul trebuie sa trateze elevii în mod egal, onest, deschis, fără a avea preferinţe şi fără a cataloga. Toți au aceeaşi şansă în viaţă iar noi avem posibilitatea, nobilă aş putea spune, de a contribui la paleta de culori menită să le deseneze destinul lor.

Pentru a încheia în acord cu nota de început, în practicarea acestei meserii de profesor, care este încărcată de birocraţie, de influenţă negativă în conglomeratul mass media, de stres și volum gigant de muncă, să nu uităm menirea noastră, scopul nostru, ţelul nostru. Predau cu drag. Predau cu speranţa că lumea va deveni mai bună.

Prof. Monica LUPUŢI

Liceul Tehnologic Telciu