Un popor fără cultură e un popor
uşor de manipulat. (Immanuel Kant)
Perspective de optimizare a relaţiei profesor-elev şi profesor-părinte
Pornind de la ideea că o clasă de
elevi este un spaţiu de comunicare extrem de complex, la fel ca familia, m-am gândit
să abordez problema comunicării eficiente între profesor-elev pe de o parte si
profesor-părinte pe de altă parte.
Obiectivele acestui demers sunt
multiple, dar cel mai important este acela care vizează o bună relaţionare
între doi factori importanţi în comunicarea la nivelul şcolii, şi anume între
profesor şi elev. Un alt obiectiv este acela de a încerca să evităm conflictele
şi de a şti să gestionăm cât mai bine unele situaţii conflictuale inerente
procesului de predare-învăţare. Nu în ultimul rând, este important să apelăm la
noile metode de negociere existente în pedagogia actuală şi astfel să reuşim să
parcurgem cu bine un traseu complicat, cum este acela al anilor de şcoală.
Comunicarea între şcoală şi
familie nu vizează doar profesorul şi elevul, ci şi profesorul şi părintele/
părinţii. De multe ori, acest tip de comunicare este mult mai complicat,
deoarece adulţii sunt mai greu de convins decât copiii şi mai plini de
prejudecăţi. La ei funcţionează mai mult anumite clişee şi stereotipuri, cu care
ne este greu să luptăm.
Pentru a face faţă tuturor
problemelor de care ne lovim zi de zi în comunicarea dintre şcoală şi familie,
este bine să apelăm la tehnicile de negociere actuale, care presupun o
dezbatere între două părţi cu un obiectiv comun: anume acela de a cădea de
comun acord într-o anumită privinţă.
Deşi nu ar trebui ca cei doi
factori, şcoala şi părinţii să intre în conflict, deseori se întâmplă acest
lucru şi, ca atare, trebuie să reuşim, ca profesori şi diriginţi, să reducem
efectele negative ale conflictului, dacă nu să îl rezolvăm. Aceasta este o
piatră de încercare pentru orice cadru didactic şi niciodată nu putem spune că
ştim totul în acest sens.
Până la urmă, conflictul face
parte din viaţa noastră şi nu trebuie să ne simţim ruşinaţi de acest fapt. El
rezultă din deosebirile dintre oameni, care au puncte de vedere diferite şi
nevoi diferite. Aici vine sarcina grea a educatorului, de a accepta conflictul
şi de a-l transforma într-o oportunitate pozitivă, de cunoaştere, echilibru şi
progres.
Priceperea de a rezolva
conflictele este de folos atât individului, cât şi societăţii. A avea control
asupra conflictelor care te afectează constituie un drept fundamental, ca acela
de a şti să citeşti şi să socoteşti. Libertatea, democraţia şi dezvoltarea
socială depind de exercitarea acestui drept. De fapt, mecanismul rezolvării
conflictelor este un element de bază al pregătirii pentru viaţă.
Scopul principal în educaţie este
acela de a creşte oameni etici şi nonviolenţi. Astfel, indivizii capătă sentimentul
securităţii psihologice şi fizice, dar şi putere personală, ca rezultat al
dezvoltării capacităţilor de consultare, opţiune şi participare. Se reduce,
astfel, decalajul dintre cei puternici şi cei slabi, deoarece capacităţile de a
rezolva conflicte îi tonifică pe cei care credeau că vocea lor nu este auzită.
O comunitate care îşi preţuieşte
membrii recurge la asertivitate, capacitate de a asculta necazul celuilalt,
colaborare şi inventivitate în găsirea de noi soluţii, nu rămâne prizoniera
polarităţilor bun-rău, corect-greşit.
De multe ori, în calitate de
diriginţi, nu ne confruntăm doar cu încăpăţânarea elevilor, ci şi cu cea a
părinţilor. Se întâmplă să fie nevoie să devenim un tampon între cele două
părţi şi să rezolvăm o problemă care izvorăşte fie din eternul conflict dintre
generaţii, fie dintr-o necunoaştere a nevoilor copiilor, sau ambele.
În acest sens, putem organiza
lectorate cu părinţii, prin care să le dezvăluim ceea ce ştim noi despre
personalitatea copiilor şi prin care să-i ajutăm să îi cunoască mai bine. Sunt
părinţi care nu ştiu ce îşi doresc copiii lor, la fel de bine cum sunt copii
care nu ştiu ce culoare au ochii părinţilor, nicidecum unde lucrează sau când
este ziua lor de naştere. Aceste lucruri reies din chestionarele date la clasă,
nu sunt simple invenţii.
În calitate de diriginte, mi s-a
întâmplat să mă lovesc de tot felul de probleme, unele de o mare intimitate. De
exemplu, o elevă mi-a spus că se ceartă repetat cu sora ei. Iată punctul ei de
vedere: „Mie mi se pare normal, deoarece amândouă suntem adolescente. Dar mama
noastră este de părere că noi ne certăm prea mult şi în mod exagerat nu ne
înţelegem în nimic. Spune că ar trebui să mergem la psiholog, ca să ne
dezvoltăm capacitatea de rezolvare a problemelor.”
La întrebarea ei, eu am răspuns:
„Doar din descrierea ta nu îmi dau seama dacă e „patologic” cât vă certaţi, dar
fiecare om are capacitate de toleranţă diferită. Sunt zile când suntem mai
obosiţi sau necăjiţi, şi atunci suportăm mai greu ciocnirile cu ceilalţi, spre
deosebire de zilele în care suntem bine dispuşi sau odihniţi. Dar trebuie să
căutaţi sursa conflictelor dintre voi. De exemplu, ce-i reproşezi…? În ce
context vă certaţi? Când sunteţi doar voi două sau când este mămica de faţă?
Oricum, ideea că mersul la psiholog este o ruşine sau că la psiholog „merg doar
proştii” este greşită, deoarece trebuie să fii deştept să accepţi că ai o
problemă, că ceva nu este în ordine şi astfel depui un efort să cauţi
rezolvarea şi iei viaţa în serios.”
Astfel de momente nu sunt rare.
Uneori, problemele sunt chiar mai grave. Vin părinţi care nu acceptă faptul că
fiul/ fiica are o problemă şi caută un ţap ispăşitor. Cu aceştia este cel mai
greu de negociat. Oricâte argumente le aduci, ei o ţin pe-a lor: că sunt de
vină profesorii, care nu îşi fac datoria cum trebuie, că sunt de vină colegii,
care îl/ o persiflează, că Ministerul Educaţiei aşa şi pe dincolo… Uneori se
contrazic între ei chiar.
Atunci încerc să recurg la
tehnicile cunoscute de negociere, până îmi epuizez repertoriul: rolul de
facilitator (dezvolt un cadru ambiental şi psihologic propriu rezolvării
conflictului), rolul de mediator/ moderator (adopt o poziţie neutră, ajutând
părţile să ajungă la un acord), rolul de arbitru (ascult părţile şi dau un
verdict) şi rolul de manipulator de reguli (modific regulile jocului), toate
variantele oferite de Raiffa.
Atunci când la nivel de clasă
apar conflicte, încerc să urmez paşii cunoscuţi: pregătirea (propunerea
negocierii), dezbaterea (ce vrea celălalt), propunerea (ce se poate negocia şi
ce nu), negocierea propriu-zisă (cu ce se poate face schimb). Negocierea este
un proces complex, care necesită capacitate de argumentare, dezvăluirea
motivelor şi găsirea soluţiilor. Pentru a fi un bun negociator, ai nevoie de
abilităţi de ascultare, adică să fii un bun receptor.
Una dintre principalele surse de
conflict este stresul. La copii şi adolescenţi, stresul este un răspuns la un
eveniment sau o condiţie la care există o cerere mai mare decât posibilităţile
lor normale de dezvoltare. Stresul intervine atunci când se simt copleşiţi sau
ameninţaţi de mai multe cerinţe decât pot face faţă. Copiii învaţă să răspundă
la stres din experienţa proprie şi observând. Cele mai multe situaţii stresante
pentru copii pot părea nesemnificative pentru adulţi, pentru că ei, copiii, au
puţine experienţe anterioare din care să înveţe, chiar situaţiile care cer o
mică schimbare pot afecta sentimentele copilului de securitate şi siguranţă.
Unele dintre sursele de stres la
copii şi adolescenţi sunt: şcoala, relaţia cu profesorii, cu părinţii,
schimbarea şcolii, performanţele şcolare impuse de părinţi; relaţia cu colegii,
cu prietenii; conflictele cu colegii/ prietenii, comunicarea în familie,
conflictele cu fraţii/ surorile; violenţa în familie; divorţul, situaţia
financiară precară; boala fizică sau psihică a unui părinte; abuzul fizic sau
emoţional, durerea, tratamentele medicale; neîncrederea în propria persoană;
probleme de imagine corporală; moartea sau pierderea unei persoane dragi etc.
Cu astfel de probleme se
confruntă copiii şi, odată cu ei, noi, adulţii. La toate aceste probleme
trebuie să încercăm măcar să dăm răspuns, să facem suportabilă durerea sau
supărarea acestor pui de om care au încredere în noi. Este important, deoarece
aceste probleme, rămase nerezolvate, atrag după sine refuzul şcolar, frica,
durerile, tristeţea, grija excesivă pentru şcoală, familie, prieteni,
dificultate de relaxare, nesomn etc.
Ca educatori, trebuie să
recunoaştem semnele care trădează reacţiile la stres ale copilului. Acestea
sunt, pe termen scurt: creşterea ritmului cardiac, dilatarea pupilei, creşterea
glicemiei, contracţia musculară, respiraţia rapidă, paloarea, iar pe termen
lung: apetit alimentar scăzut, indigestie, migrene, insomnii, oboseală, viroze
frecvente, scăderea capacităţii de concentrare, pesimismul, blocaje de gândire,
iritabilitate, neîncredere, izolare, plânsul nemotivat, fumatul, consumul de
alcool sau droguri, comportament agresiv etc.
În aceste cazuri, primii care ar
trebui să intervină sunt părinţii, punând la dispoziţia copilului următoarele:
un cămin securizat, o selecţie a programelor TV, timp petrecut alături de ei,
încurajare, creşterea stimei de sine, empatizare etc. Dar, din păcate, în multe
cazuri acest lucru nu este posibil, aşa că ne erijăm noi, diriginţii, în
părinţi provizorii şi încercă să suplinim toate aceste atitudini, atât cât
putem.
După cum se ştie, fiecare om
reacţionează într-o discuţie în funcţie de valorile şi convingerile sale, de
educaţie, religie, interese etc. Atunci când ne lovim, în discuţiile cu
părinţii, de nişte refuzuri sau de o atitudine ostilă, trebuie să aplicăm toate
posibilităţile de depăşire a acestor bariere. O atitudine fermă, dar
politicoasă poate fi o abordare potrivită. În acelaşi timp, un limbaj adecvat,
o formulare corectă, concretă şi concisă pot stabili nişte raporturi propice
între noi şi părinţi. La acestea se pot adăuga o tonalitate adecvată
contextului, o mimică sugestivă, dar şi o privire directă, care să denote
hotărâre şi capacitatea de a lua decizii. O exprimare aluzivă, voalată,
tendenţioasă poate fi periculoasă şi poate pune în încurcătură interlocutorul.
Este foarte important, de
asemenea, să ştim să-i ascultăm pe ceilalţi. Am observat că atunci când
ascultăm cu răbdare şi interes un părinte, acesta devine mai apropiat şi mai
participativ la discuţie. La rândul lor, copiii ne spun, de multe ori, că nu
vor decât să fie ascultaţi, să li se ia în considerare părerile, să ştie că şi
ei contează pentru noi.
O altă barieră în comunicare este
egocentrismul – faptul de a pleca mereu de la „EU”. Noi justificăm atitudinea
prin aceea că suntem născuţi să ne cunoaştem şi să ne servim propriile nevoi,
că suntem datori să ne ridicăm fiinţa la un nivel de mulţumire care să ne
uşureze viaţa. Când gândurile noastre pornesc mereu cu sintagme precum „eu
sunt”, „eu doresc”, „eu pot”, „eu am”, „eu simt”, „eu cred” etc., este un semn
că nu mai suntem altruişti şi că punem propriile interese mai presus de ale
celorlalţi. Copiii şi adolescenţii trebuie învăţaţi că noi ne caracterizăm prin
ceea ce simţim şi gândim, prin stilul nostru de viaţă, dar şi prin ceea ce
dăruim sau, dimpotrivă, prin ceea ce luăm de la oameni. Unor oameni le este mai
uşor să dea, altora să ia. Noi putem să-i ajutăm să discearnă şi să se cunoască
mai bine.
Din discuţiile cu elevii şi cu
părinţii am observat că adolescenţii generaţiei actuale au mai multe probleme
emoţionale decât cei dinaintea lor. De exemplu, sunt mai singuri şi mai
deprimaţi, mai emotivi şi mai înclinaţi să devină anxioşi din orice, mai impulsivi
şi mai agresivi. Complexitatea mereu crescândă a societăţii contemporane face
ca inteligenţa generală (teoretică) să fie insuficientă pentru mulţi dintre
copii, pentru a soluţiona problemele cu care se confruntă zilnic şi pentru care
nu există o singură soluţie perfectă. Pentru a depăşi acest aparent paradox,
cercetătorii au introdus sintagma de inteligenţă emoţională.
Termenul desemnează o capacitate
de control şi autocontrol al stresului şi emoţiilor negative; o meta-abilitate
care determină şi influenţează modul şi eficienţa cu care ne putem folosi
celelalte capacităţi şi abilităţi pe care la avem, inclusiv inteligenţa
generală (Daniel Goleman, 1995). Cele mai eficiente strategii de alfabetizare
emoţională sunt reprezentate de programele de educaţie raţional-emotivă şi
comportamentală (Ann Vernon, 2006).
A fi inteligent emoţional
presupune: recunoaşterea şi exprimarea propriilor emoţii; autocontrolul
stresului şi al emoţiilor negative; înţelegerea emoţiilor şi a intenţiilor
celorlalţi – empatia.
A. Ellis este de părere că „modul
în care gândim determină modul în care simţim şi ne comportăm”. De asemenea,
Ellis a formulat ABC-ul emoţiilor, prin care înţelegem: A - evenimentul
activator, B - reprezentarea mentală a realităţii (felul în care gândim despre
ceea ce ni se întâmplă) şi C - reacţia emoţional-comportamentală ce derivă din
evenimentul activator.
Prin acest ABC, copiii pot fi
învăţaţi să îşi stăpânească şi să îşi înfrunte emoţiile negative, pentru a le
putea transforma ulterior. Astfel, copilul poate deveni conştient de propriile
stări emoţionale şi de mecanismele cognitive care le influenţează şi să
reuşească să aplice aceste cunoştinţe pentru a face faţă greutăţilor pe care le
înfruntă zi de zi. Emoţiile nu trebuie anulate, ci dominate, acţionând asupra
mecanismului ce stă la baza lor, cu scopul de a le transforma în mod
constructiv.
Prin intermediul acestui model,
se evidenţiază faptul că omul reacţionează cu precădere la reprezentarea
cognitivă a evenimentelor, decât la evenimentele propriu-zise, rezultând emoţii
neadecvate, definite ca disfuncţionale şi generate de moduri de gândire
iraţionale.
În fond, gândirea iraţională,
atât la copii cât şi la adolescenţi, contribuie la o arie extinsă de probleme
emoţionale (de ex. depresie, furie), probleme comportamentale (de ex.
opoziţionism provocator, tulburări de conduită) şi probleme şcolare (ex.
performanţă scăzută). Este important să-i învăţăm pe copii să îşi formeze un
vocabular emoţional şi o schemă a emoţiilor pentru a înţelege că au opţiuni
comportamentale şi emoţionale.
Deseori ne confruntăm în şcoală
cu acte de violenţă fizică sau verbală. Este un flagel al societăţii actuale.
Profesorii şi diriginţii sunt, de multe ori, depăşiţi de situaţie, la fel si
părinţii. De aceea este important nu doar să rezolvăm aceste situaţii, ci să le
explicăm elevilor că oamenii pot fi mai fericiţi şi mai împliniţi când învaţă
credinţe raţionale, incluzând acceptarea necondiţionată de sine, toleranţa
crescută la frustrare şi acceptarea necondiţionată a altora.
O bună comunicare între adulţi şi
copii se poate realiza prin cuvintele de încurajare. Adulţii trebuie să ţină
seama de nişte tehnici de interrelaţionare, cum ar fi „cele cinci limbaje de
iubire ale copiilor” propuse de Gary Chapman şi Ross Campbell: mângâierile
fizice, cuvintele de încurajare, timpul acordat, darurile şi serviciile. În
familiile cu părinte unic (monoparentale), lucrurile sunt mai delicate,
deoarece părintele trebuie susţinut de rude sau prieteni de încredere.
Cel mai ostil factor în
încurajarea copiilor este mânia. Cu cât un părinte este mai supărat, cu atât se
va descărca mai tare pe copil. Ca urmare, acei copii vor deveni mai
recalcitranţi la ideea de autoritate şi de părinte. Asta înseamnă că un părinte
trebuie să fie atent să-şi stăpânească mânia, s-o ţină sub control şi s-o
depăşească cu maturitate.
Ca alternativă la mânie, se află
răspunsul blând, tonul vocii contând foarte mult. Când suntem tensionaţi, putem
încheia propoziţiile cu o întrebare şi nu cu o poruncă (de ex. Vrei să duci
coşul de gunoi?).
De asemenea, copilul nu trebuie
încărcat emoţional cu problemele noastre, cu toate că specialiştii recomandă să
le vorbim copiilor despre probleme serioase, pentru a învăţa să fie
responsabili. Cunosc cazuri de copii care au devenit adulţi prea devreme, în
ipostaza de fraţi mai mari, chiar întreţinători de familie. Este trist, dar ne
confruntăm cu o realitate a zilelor noastre, şi anume aceea a părinţilor
plecaţi la muncă în străinătate.
Copilul, la orice vârstă, trebuie
băgat în seamă şi introdus în problemele oamenilor mari, dar fără a utiliza un
ton didacticist („lasă, eu ştiu mai bine, că sunt mai mare, am mai multă
experienţă…ascultă tu de mine, că ştiu ce-i mai bine pentru tine…pe vremea
mea…”) – aceste stereotipii verbale nu constituie argumente; copilul se
aşteaptă să fie integrat într-o discuţie şi nu să i se dea nişte verdicte.
Copilului nu-i place să fie condus, ci sfătuit. Fiecare fiinţă tinde la un grad
cât mai mare de libertate; trebuie să ştim când să fim de acord cu copilul şi
când să ne facem timp de discuţii şi nu de moralizări obositoare, cu aceleaşi
mijloace de exprimare, de care este sătul.
Atunci când încercăm să încurajăm
copilul într-o anumită direcţie, mai mult ca sigur acesta va răspunde favorabil
şi nu ne va respinge ideile. Dar trebuie să ţinem cont de preferinţele,
capacităţile, aptitudinile, talentele copilului, astfel îl putem motiva şi nu
obliga.
O temă actuală de dispută o
reprezintă calculatorul. Părinţii sunt depăşiţi de această situaţie, deoarece
internetul le acaparează copiilor cea mai mare parte a timpului. În felul
acesta, ei devin retraşi, antisociali. Pe deasupra, poate fi periculos. Netul
este ideal pentru persoanele cu frustrări, complexe, necesităţi de descărcări
şi experimente. Netul are roluri multifuncţionale, dar dacă ai nevoie de o
îmbrăţişare adevărată, nu ţi-o poate oferi. Omul nu trebuie să înlocuiască
relaţiile reale cu cele virtuale, dar netul poate fi un surogat, un înlocuitor
când fiecare simte durerea, jignirea, opoziţia, ura, supărarea, dezamăgirea,
furia şi necesită o reacţie de descărcare pe moment.
Din păcate, atunci când sunt
apostrofaţi în legătură cu netul, copiii cred că părinţii le doresc răul, că
vor să îi îndepărteze de prieteni (cei mai mulţi virtuali). Ei caută scuze
precum: „Lucrez la un proiect pentru şcoală”, „Am nevoie urgentă de această
informaţie” etc. Iar atunci când sunt apostrofaţi că petrec prea mult timp la
calculator, ei răspund din reflex: „Vin imediat!”, deşi ştim cu toţii că acel
„imediat” nu poate fi cuantificat.
Dispute se nasc şi la clasă, în
legătură cu alegerea metodelor de lucru cu elevii. Cele mai atractive sunt
metodele interactive. La lecţiile unde se folosesc astfel de metode, profesorul
devine animator, consilier şi participant totodată, alături de elevi. El poate
deveni, în unele situaţii, membru în echipă, câştigând astfel încrederea
echipei şi reuşind să crească astfel gradul de activism şi de implicare a
elevului în activitate. El nu mai este simplu receptor, ci şi participant
activ.
Interactivitatea presupune şi o
atitudine pozitivă faţă de relaţiile umane, faţă de importanţa muncii în echipă
şi o deschidere faţă de cooperare , o atitudine de susţinere a ideilor apărute
prin colaborarea cu ceilalți. Din experienţă am observat că te poţi apropia mai
mult de elevi practicând metode care să le dea impresia că eşti egalul lor, că
le împărtăşeşti sentimentele.
Ca o concluzie, aş putea spune că
munca de profesor este deosebit de grea, dar plină de satisfacţii, atunci când
constaţi că nu ai muncit degeaba. A reuşi să înveţi copiii să fie instruiţi,
activi, participativi, să le insufli curaj şi curiozitate intelectuală, este
mai mult decât îşi poate dori cineva.
Desigur, totul este perfectibil.
Dar, cum a spus Nicolae Iorga, „Şcoala cea mai bună este aceea în care vezi
alături de tine suflete care-ţi sunt ca fraţii şi surorile”.
Prof. Delia VERDEŞ
Colegiul Tehnic Infoel, Bistriţa
FOTOEVENIMENT
Aspect de la o activitate a
programului de formare continuă „Educație pentru mediu” desfășurat la Casa
Corpului Didactic Bistrița-Năsăud.
Programul de formare continuă „Educaţie pentru mediu” – grupa 2
Succesul unui program de formare acreditat
este dat nu doar de numărul de credite acumulate sau de atestatul care
completează portofoliul personal al cursantului, necesare și acestea dar nu
suficiente, ci și de calitatea programului de formare, cu tot ceea ce presupune
acest lucru. Pentru a furniza un program de calitate nu este suficientă doar
acreditarea programului, ci este necesară și formarea unei echipe de formatori
care să conlucreze eficient pe parcursul celor patru ani de acreditare a
programului. Și, mai ales, e nevoie ca tot ceea ce se face pe parcursul
programului să fie făcut din pasiune pentru profesia noastră – de dascăl –, și
așa considerată neimportantă într-o societate în care formalismul a luat locul
valorii autentice.
De ce este important un program
de formare continuă pe tema „Educație pentru mediu”? Deoarece mediul rămâne o
prioritate a timpului nostru, cu atât mai mult cu cât presiunile asupra
mediului se manifestă de foarte mult timp și din toate domeniile economice. În
Uniunea Europeană se pune tot mai mult accentul pe o economie mai ecologică, nu
numai competitivă, ca unul dintre obiectivele majore ale Strategiei Europa
2020, acest lucru regăsindu-se și în obiectivele naționale de implementare a
strategiei. Iar aceste obiective vizează în primul rând educarea populației
care se poate realiza prin conştientizarea impactului negativ, imediat şi în
perspectivă, al poluării și prin formarea unor atitudini şi deprinderi
responsabile şi constructive faţă de mediul înconjurător, în perspectivă,
precum și prin realizarea imediată de proiecte comune şcoală-familie-comunitate
pe teme ecologice.
Acest obiectiv se poate realiza
în primul rând prin intermediul programelor de formare pentru cadrele didactice
din învățământul preuniversitar, în condițiile în care educaţia pentru mediu
este din ce în ce mai mult integrată în învăţământ la toate nivelele, acest
lucru fiind un motiv în plus pentru cadrele didactice, care reprezintă
grupul-ţintă vizat de programul „Educaţie
pentru mediu”, să îşi formeze competenţele teoretice şi practice necesare
pentru o eficientă educaţie ecologică. Competenţele vizate prin program, fie că
este vorba de competenţele generale ori de competenţele specifice
corespunzătoare temelor propuse, răspund cu adevărat nevoilor resimțite la
nivelul predării de către cadrele didactice, caracterul practic și, în același
timp, novator al programului reprezentând elementele de bază în justificarea
utilităţii programului de formare.
Programul, inclus in Oferta de programe de formare continuă,
proiecte şi activităţi a CCD Bistrița-Năsăud pentru anul şcolar 2013-2014,
a fost acreditat prin Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi
Sportului nr. 3285/ 17.02.2012, ca modul mediu, categoria 3, cu un număr de 15
credite profesionale transferabile, având ca grup ţintă: directori, profesori,
învăţători/ institutori, educatoare, cadre didactice de sprijin. Programul de
formare „Educaţie pentru mediu” a început pentru grupa 2 în 17 ianuarie 2014,
la sediul Casei Corpului Didactic, una dintre locațiile acreditate ale programului,
cursanții participând în week-end și în timpul vacanței intersemestriale la
cele 59 de ore ale programului. Finalizarea cursurilor acestei grupe a avut loc
în data de 28.02.2014 cu evaluarea finală şi certificarea cursanţilor cu cele
15 credite profesionale transferabile.
Toate obiectivele cursului s-au
realizat prin activităţi dinamice, activ-participative, care au combinat
aspectele teoretice, conceptele, informaţiile de actualitate şi exerciţiile de
grup şi individuale într-o manieră practică, astfel încât acestea să le permită
cursanţilor să-şi exerseze abilităţile şi deprinderile însuşite în activităţile
curente la clasă. Interdisciplinaritatea este o altă caracteristică definitorie
a programului de formare, având în vedere diversitatea temelor şi modul de
tratare diferenţiat al programului „Educaţie pentru mediu”, în funcţie de
pregătirea de specialitate a formatorilor. Echipa de formatori este alcătuită
din profesori de geografie, biologie, specialişti în horticultură, dar şi în
legislaţie, formatori care au elaborat suporturile de curs și au realizat
transmiterea conţinuturilor programului de formare.
Conţinuturile elaborate şi
prezentate de formatori au cuprins o mare diversitate tematică și metodologică,
reprezentând toate modulele programului de formare. Astfel, tema „Ştiinţa
mediului”, prezentată de d-na profesoară de biologie Elena Andron, director la
Școala Gimnazială „Avram Iancu” Bistrița, a cuprins „Noţiuni generale de
ecologie”, cu referire atât la definirea termenilor ecologici specifici, cât și
la activități practice legate de relaţiile stabilite într-un ecosistem în urma
intervenţiei omului în interiorul său, precum și descoperirea de soluții în
rezolvarea problemelor de mediu.
„Poluarea şi protecţia mediului”,
modul prezentat de d-na Doina Petrean, profesoară de geografie la Colegiul
Național „Liviu Rebreanu” Bistrița, însumând o varietate de probleme legate de
poluare ca factor principal al degradării mediului, cu toate geosferele
afectate de aceasta, precum și – principalul scop al programului – modalități
de protecție a mediului ca imperativ al umanității și clasificarea ariilor
protejate din județul nostru. Temele practice au ajutat la dezvoltarea
competențelor personale ale formabililor în scrierea unor articole pe teme de mediu
pentru „Ziarul ecologic”, produsul final al programului de formare.
„Legislaţia în domeniul
mediului”, atât cea internaţională cât și cea din România, a fost prezentată
într-un mod interactiv și interesant – un lucru de-a dreptul surprinzător
pentru o temă percepută ca fiind strict teoretică și chiar rigidă – de către
d-na Claudia Ladar, profesoară de biologie la Liceul Teoretic Sanitar Bistriţa
și licențiată în drept.
„Managementul proiectelor de
mediu” a constituit o altă temă vizată de programul de formare, o temă foarte
utilă în contextul elaborării și realizării proiectelor de mediu în cadrul
unităților școlare sau în parteneriat cu comunitatea. Formatoarea, d-na Anca
Toniuc, profesoară de biologie la Liceul Tehnologic Agricol Bistriţa, a
prezentat această temă combinând aspectele teoretice (conceptul de proiect,
tipurile de proiecte de mediu, scara şi complexitatea proiectelor de mediu) cu
aspectele practice, astfel încât acestea să le permită cursanţilor să elaboreze
și să realizeze efectiv proiecte de mediu în unitățile școlare de unde provin.
Un alt modul foarte apreciat de
către cursanți a fost „Planeta verde – omul şi natura”, cuprinzând două
subteme. Prima subtemă, „Stilul de viaţă sănătos mai aproape de natură” a fost
prezentat de d-na profesoară Claudia Ladar într-o manieră foarte practică,
formabilii având ca temă pentru portofoliu realizarea unui „Mini-ghid despre
plantele medicinale” sau realizarea unui articol despre vitaminele naturale
pentru „Ziarul ecologic” al programului. A doua subtemă, „Rolul spaţiilor verzi
în combaterea poluării” a fost prezentată de d-na Nogy Carmen, profesoară la
Liceul Tehnologic Agricol Bistriţa, specialistă în horticultură, și a
constituit o introducere în universul „spațiilor verzi” atât de apreciate,
începând de la amenajarea propriei grădini, până la fascinantele și elaboratele
grădini și expoziții publice europene. Cursanții au avut ocazia să dobândească
diverse cunoștințe, de la „Rolul spaţiilor verzi asupra sănătăţii omului” și
„Clasificarea spaţiilor verzi” până la „Amenajarea şi întreţinerea unui spaţiu
verde”.
Ultimul modul al programului,
„Educaţie pentru mediu”, a cuprins trei subteme: „Întocmirea de programe pentru
disciplinele opţionale”, „Studiul mediului prin activităţi de teren” și
„Activităţi extracurriculare şi voluntariat”, fiecare dintre acestea
constituind motiv de desfășurare a unor activități practice, realizate în
Cabinetul de informatică al CCD Bistrița-Năsăud sau efectiv în teren. De
altfel, toate activitățile s-au realizat în echipă, formabilii constituind
grupe de lucru cu denumiri din domeniul ecologic: „Grupa ciupercuțelor”,
„Laleaua pestriță”, „Trifoi cu patru foi” sau „Frunza verde”. În cadrul
subtemei „Întocmirea de programe pentru disciplinele opţionale”, prezentată de
d-na Olivia Duicu, formator național și profesoară de geografie, cursanții au
realizat o programă școlară pentru un opțional pe teme de mediu, elaborarea
programelor opționale fiind un factor important de gestionare eficientă a
resurselor materiale și umane de la nivelul unităților școlare.
Subtema „Studiul mediului prin
activităţi de teren”, prezentată într-un mod cu totul original – într-un tur al
cetății medievale – având ca ghid turistic aceeași formatoare, d-na profesoară
Olivia Duicu, formabilii au fost încântați de ascensiunea în turnul Bisericii
Evanghelice din municipiul Bistriţa, experienţă unică pentru majoritatea
participanţilor.
Subtema 3 a ultimului modul,
numită „Activităţile extraşcolare şi ecoturismul” cuprinde ca tematică
„Animaţia în centrele de loisir”, după modelul francez al animației și
organizării activităților extrașcolare și al taberelor pentru copii, și
„Activităţi extracurriculare şi voluntariat”, temă atât de actuală în
condițiile în care turismul este practicat pe scară largă de toți cei care își
doresc statutul de persoane civilizate, de la copiii de grădiniță până la
seniorii pensionari, constituind o ocazie potrivită și pentru implicarea în
acțiuni de voluntariat. Metodele și mijloace prin care pot fi transmise
cunoștințele necesare pentru derularea acestor activități sunt cunoscute de
către toate cadrele didactice din învățământ, ele trebuie doar prezentate
într-o formă originală, interactivă, pentru a fi apreciate și diseminate în
activitățile viitoare ale acestora. Formatoarea acestei teme este d-na
profesoară de geografie Elena Egreta Marc, animator atestat, profesor metodist
la CCD BN și responsabil al programului de formare.
Metodele şi tehnicile de
evaluare, fie că este vorba de evaluarea pe parcurs sau de evaluarea finală, au
fost adaptate conţinuturilor programului de formare, iar descriptorii de
performanţă au fost stabiliţi în funcţie de sarcinile de lucru concrete
corespunzătoare fiecărei teme şi subteme din program. Caracterul aplicativ, sub
forma articolelor sau reportajelor pentru „Ziarul ecologic”, cu aplicabilitate
imediată în orizontul local, a fost criteriul de bază în stabilirea sarcinilor
de lucru, concretizate în produsele finale ale portofoliului cursanţilor.
Evaluarea finală s-a realizat sub
forma activităţilor practice realizate în echipă, formabilii alegând și
prezentând două teme, dintre temele realizate pentru portofoliu, în fața
întregii grupe și a comisiei de evaluare, alcătuită din formatoarele
programului.
Dar, înainte de finalizarea
programului, cursanții au avut o activitate suplimentară, cu caracter
aplicativ, o excursie de o zi la Turda, unde au „bătut cu piciorul” Cheile
Turzii, ca niște adevărați turiști iubitori de natură, motiv de implicare și în
acțiuni de voluntariat. După aceea, formabilii-turiști au vizitat Salina din
Turda, un model de valorificare turistică a factorilor locali într-un mod care
îmbină frumosul și utilul. Vechile ocne de sare, exploatate încă din vremea
romanilor, au fost transformate într-un obiectiv turistic și de tratament
modern, la standarde europene.
Având în vedere existenţa
disciplinelor de cunoaştere a mediului în învăţământul primar, a disciplinelor
care cuprind tematica mediului înconjurător în diferite specialităţi din
trunchiul comun al disciplinelor şcolare predate în învăţământul gimnazial, dar
şi în cadrul disciplinelor opţionale şi al activităţilor extraşcolare, pentru
toate cadrele didactice din învăţământul preuniversitar apare de strictă
necesitate achiziţionarea cunoştinţelor şi abilităţilor practice în domeniul
educaţiei pentru mediu. Pentru managerii, programul asigură motivaţia pentru
introducerea în schemele orare a disciplinelor opţionale din acest domeniu şi
le va oferi instrumente şi indicatori de evaluare a competenţelor subalternilor
privind elaborarea proiectelor de mediu, a activităţilor curriculare şi
extracurriculare desfăşurate pe teme ecologice.
Mai mult decât atât, programul de
formare „Educație pentru mediu” constituie un prilej de diseminare a
experienţelor didactice pozitive și de experimentare a unor noi practici
profesionale în vederea identificării acelor teme, metode și mijloace care pot
fi aplicate în activitatea curentă de la clasă. Modalităţile de formare
prevalente în cadrul programului sunt interactive, atractive, constituind un
motiv în plus ca formabilii să beneficieze într-un mod plăcut de informaţii
corecte din punct de vedere ştiinţific şi metodic, conform exigenţelor
contemporane ale civilizaţiei europene.
prof. Elena-Egreta MARC,
profesor metodist CCD Bistriţa-Năsăud
„Nouă ne pasă! Implică-te şi tu! Pledoarie pentru ecologie şi ştiinţe”
Ediţia a III-a, Domeniul ecologie şi protecţia mediului, 2014
Pentru realizarea acestei
activităţi, doamnele profesoare de la catedra de „Ştiinţe”, (Cosma Elena, Pop
Maria, Mişca Mirela, Moraru Dana, Voivod Mihaela, Bălan Angela) a Şcolii
Gimnaziale Nr. 1, Bistriţa, au solicitat elevilor claselor V-VIII, întocmirea
unui „Top 5 – Alimente sănătoase şi nesănătoase”.
Topurile propuse de fiecare clasă
au fost jurizate şi s-a stabilit un top final:
TOP – 5 Alimente sănătoase
1. Nucile – Nucile au fost, încă din timpuri străvechi asociate cu
intelectualii deoarece forma lor seamănă cu cea a creierului. Acum ştim însă,
că pe lângă aceasta, ele sunt pline de factori care ajută la păstrarea unei
sănătăţi optime. Nucile constituie o bogată sursă de energie, conţinând mulţi
nutrienţi, antioxidanţi şi vitamine esenţiale pentru o bună funcţionare a
organismului.
2. Portocala – Portocala este un medicament natural, un bun remineralizant
şi revitalizant al organismului, bogată în calciu, fier, fosfor, potasiu,
vitamina B6, acid folic, acid pantotenic, vitaminele B1, B2 si B3.
3. Mierea – Pentru a-ţi satisface pofta de „ceva dulce“, cea mai
recomandată, în general, este, evident, mierea. Aliment-medicament, mierea
naturală de albine conţine peste 280 de compuşi. Dintre aceștia se remarcă
glucidele de calitate, macroelementele – potasiul, sodiul, magneziul, fosforul,
sulful – şi microelementele – fierul, cuprul, siliciul, galiul, vanadiul,
beriliul, argintul, zirconiul. Toate acestea sunt esenţiale funcţiilor
metabolice ale organismului.
4. Sfecla roşie – Sfecla roşie este un ajutor extraordinar pentru
sănătatea copiilor, încă din timpul vieţii intrauterine. Această legumă se numără
printre puţinele alimente-medicament pentru femeile însărcinate, substanţele
sale active protejând mai ales de mutaţii fetusul în pântecele mamei. De
altfel, în medicina naturistă, această legumă este o adevărată legendă,
proprietăţile sale vindecătoare în bolile sângelui, în cele tumorale sau ale
ficatului fiind cunoscute încă de acum 150 de ani, când întemeietorii terapiei
naturale moderne au readus la lumină primele leacuri tradiţionale.
5. Iaurtul – În primul rând, trebuie ştiut că organismul nostru are
nevoie de o oarecare cantitate de bacterii benefice, care să acţioneze asupra
tractului digestiv. Multe dintre iaurturile care se găsesc de vânzare au în
componenţa lor culturi vii de bacterii. Un aspect vital în ceea ce priveşte
acest produs, este cel probiotic. Cuvântul „probiotic” are la bază principiul
„pro viaţă”, şi se referă la maniera în care anumite organisme vii pot avea un
rol benefic atunci când sunt ingerate în cantităţi corespunzătoare.
TOP – 5 Alimente nesănătoase
Organisme Modificate Genetic (OMG) – Aceste alimente nu au ce căuta
pe farfuria celor care vor să aibă un risc cât mai mic de cancer. Trebuie însă
mare atenţie, pentru că de multe ori putem fi păcăliţi de faptul că aceste
alimente sau derivate ale lor se pot găsi ascunse în produse la care nici nu ne
gândim. O metodă bună de a le evita este să consumaţi cât mai multe produse
certificate organice sau bio. Avem norocul că în ţara noastră este obligatorie
menţionarea pe produse a faptului că provin din culturi nemodificate genetic.
Însă niciodată nu poţi fi prea sigur!
Margarina – Este numită şi „plastic” datorită compoziţiei acesteia.
Primele margarine au fost obţinute prin hidrogenarea lipidelor animale, în
special a grăsimii de vită, substituind untul, care era prea costisitor şi rar.
Astăzi margarina se obţine din uleiuri vegetale sau, mai rar, din amestecuri de
uleiuri vegetale şi seuri, constituindu-se într-un aliment în sine, nu într-un
substituent. Margarina, atât prin tehnologia de obţinere, cât şi prin
compoziţie, este un aliment artificial (sintetic).
Cheeseburger-ul – Un singur cheeseburger conţine 45% din necesarul
zilnic de grăsimi şi calorii, iar maioneza în exces a acestor preparate
conţine, în proporţie de 80%, grăsimi dăunătoare organismului.
Băuturile carbogazoase – După ce mâncăm un hot dog şi o pungă de
chipsuri probabil ni se face sete. Ultimul lichid cu care ar trebui să ne
potolim setea este o băutură carbogazoasă. Sucurile răcoritoare ne afectează şi
ele sănătatea. Băuturile acidulate pot duce la obezitate şi carii dentare.
Benzoatul de sodiu provoacă hiperactivitate şi modificări ale ADN-ului, iar
cafeina, regăsită în concentraţii mari în sucuri, poate cauza tulburări de somn
şi anxietate.
Cartofii prăjiţi – Procesul de prăjire determină o creştere
dramatică a conţinutului de grăsime – 17 g grăsime/porţie (31% din necesarul
zilnic la adult) şi un plus de calorii – 235. Tipul de grăsime conţinut (lipide
saturate) transformă cartoful într-o „bombă cu ceas”, predispunând la apariţia
bolilor cardiovasculare, a diabetului de tip II şi cancerului (există studii
care atestă dublarea riscului de cancer la sân la femeile care în copilărie au
consumat periodic cartofi prăjiţi).
Realizat de elevii claselor V-VIII,
ai Şcolii Gimnaziale Nr. 1, Bistriţa,
sub îndrumarea doamnelor profesoare
de la catedra de „ŞTIINŢE”
Tentația cursurilor interactive
Dexteritate, eficiență, forță,
atractivitate sunt doar câteva atribute necesare desfășurării unui program de
instruire. În deceniul/ mileniul proiectelor, al parteneriatelor multilaterale,
a ne lămuri asupra ciclului de viață al unui proiect, a pricepe concepte și
termeni specifici, a-i putea vehicula/ integra optim în intențiile noastre
didactice și nu numai, constituie, indiscutabil o performanță și dă o notă de
dezinvoltură demersurilor noastre profesionale. Dar, mai ales, reprezintă o
conectare la actualitate/ necesitate.
Casa Corpului Didactic a
județului Bistrița-Năsăud a inclus în oferta educațională și programul de
formare continuă cu tema Managementul de
proiect pentru consilierii educativi și responsabilii de proiect,
coordonat/ susținut în luna februarie a.c. de către formatorul prof. Monica
Buboly, inspector pe probleme educative. Pas cu pas s-au traversat toate
etapele de viață ale unui proiect. De la programare, identificare, pregătire,
finanțare, implementare până la evaluare, nici o verigă nu s-a dezvăluit anostă
și ineficientă.
Arta formatorului a constat în a
menține trează atenția cursanților, în a jongla cu strategii didactice
multiple, metode specifice – analiza SWOT, diagrama os de pește etc., în a da
posibilitatea participanților de a construi împreună schițe de proiect, prin
munca în echipă. Împărtășirea experiențelor legate de parteneriatele
multilaterale, de anterioare experiențe ale unităților de învățământ din care
au provenit cursanții/ formatorul, a fost foarte benefică. Printr-o atitudine
democratică, receptiv la orice provocare, formatorul s-a transformat și în
dicționar de termeni specifici, în ghid al solicitantului, în coordonator
eficient al echipei de proiect, repartizând echilibrat sarcinile, deschizând
perspective veridice pe segmentul provocatoarelor proiecte.
Dintre competențele râvnite/
dobândite de cursanți, menționăm: utilizarea
de metode specifice pentru stabilirea și prioritizarea nevoilor, descrierea
contextului și justificarea proiectului; stabilirea planului de activități, a
metodelor și instrumentelor de monitorizare și evaluare internă, anticiparea
riscurilor; cunoașterea legislației specifice, alocarea corectă a resurselor,
controlul bugetului. O verigă indispensabilă unei proiectări eficiente o
constituie și stabilirea scopului și a obiectivelor specifice, măsurabile,
abordabile, realiste, fixate într-un interval de timp. Smărtuirea obiectivelor, categoric, e o premisă a unui demers limpede
și eficient.
Evaluarea a constat în scrierea
unui proiect viabil, care să poată fi aplicat pe vreo filieră financiară, unele
echipe de proiect, constituite în cadrul cursului, având posibilitatea să
înainteze pe diverse linii de finanțare proiectele elaborate. Viziuni moderne
au deschis scena conferințelor de presă, exersate de participanții cursului pe
rol. Fără doar și poate, programului legat de inițiere în scriere de proiecte
ar trebui valorificat suplimentar.
prof. Ionela-Silvia NUȘFELEAN
Palatul Copiilor Bistrița
19 versuri pentru Luca
Tu ştii pe de rost
jocul de-a poezia şi luna...
pentru că, de când te-ai ivit,
ţi-ai limpezit fiecare gângurit,
fiecare mâzgălitură,
în scurte pasaje
de-nvăţătură!
...Orice dicţionar
ce-ţi aparţine
e de metafore şi de rime!
Te ascunzi, privindu-ne-n ochi,
după perdele...
Transparenţe..., bărcuţe cu vele!
Aripile îngerului de dimineaţă
poartă prinse în nuanţele sale
tot câte două culori cerate din
poveştile tale!
Pe plicul de chitanţe velin,
din câteva linii, trasezi un
destin!
Şi din pătuţul cu jucării strigi
uşor:
„Pace tutulol! Pace tutulol!”
Vezi, descifrezi semne de dincolo
de lună...
Ne împleteşti fiecăruia câte-o
cunună?
Ionela-Silvia MUREŞAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu