Martie 2013

Este o mare greşeală să crezi că,
 odată ce ai terminat şcoala,
 nu mai trebuie să înveţi nimic. (S. Loren)

ACCENTE

Când şcoala sare din litera manualului

Şcoala beneficiază de o tradiţie serioasă în pregătirea tinerilor pentru integrarea în societate, pentru viaţă. Activităţile formale prin care tinerii trec, în timpul şcolii, pentru câştigarea unei identităţi/personalităţi „educate” sunt bine statuate, promovate de metodologii dintre cele mai performante, verificate în actul didactic. Bineînţeles că şi aici sunt multe lucruri de îndreptat, mereu, mentalităţi de schimbat, metode şi tehnici noi de aplicat, dar, pe ansamblu, cum s-ar zice, lucrurile merg bine. Iar dacă pe acest „trunchi” de interese, cu o principală emergenţă curriculară, se exersează şi alte elemente, cu funcţii nonformale, extracurriculare, lucrurile „educaţionale” se desfăşoară şi mai bine. Şcoala asigură o „constantă” în formare, un reper formal specific, dar ea inspiră forme alternative diverse, care îmbogăţesc bagajul de achiziţii şcolare cu care tânărul se îndreaptă spre viaţă. Mă gândesc acum la mulţimea de activităţi nonformale, extracurriculare spre care elevii sunt îndrumaţi, în care sunt antrenaţi, toate contribuind efectiv la educarea tinerilor în sens larg, la îmbogăţirea culturii generale, la dobândirea de îndemânări neaşteptate, la trezirea unor latenţe pozitive ale personalităţii lor, la dezvoltarea şi nuanţarea percepţiei lumii, la identificarea unor aşteptări pe care fiinţa lor nu le descoperise încă. Între aceste preocupări, necerute strict de vreo programă şcolară sau de vreun examen, dar cultivate totuşi de şcoală, prin acţiunea de apostolat, încă, a unor... cadre didactice, am putea numi şi realizarea revistelor şcolare.

O revistă şcolară este o şansă, un moft sau o găselniţă. Din fericire pe de o parte, din nefericire pe de altă parte, toate aceste aspecte se regăsesc în exerciţiul educaţional. O revistă şcolară poate de un plus de identitate unei şcoli, unei comunităţi. În ea se poate regăsi şcoala cu ce are ea mai bun, cu problemele cu care se confruntă, cu tendinţele ei de a ieşi spre societate. Profesorii îşi pot împărtăşi colegilor – din şcoală sau din afara şcolii – experienţele didactice, elevii – experienţele de învăţare, exemplele de creativitate şi de originalitate. Genurile publicistice pot fi reflectate exemplar în paginile unei reviste. Dar o revistă şcolară nu este doar un exerciţiu literar, de „comunicare”... Nu doar copiii care scriu poezii trebuie prezentaţi într-o astfel de revistă. În revista unei şcoli trebuie să se regăsească şcoala cu ceea ce are de arătat, comunitatea cu ceea ce are de scos spre lume, disciplinele de studiu cu ce au specific... Nu putem inventa toată ziua „lucruri noi”, dar pentru elevi, în primul rând, ca şi pentru părinţi sau chiar profesori, şcoala trebuie să inventeze şi să descopere mereu lumea. Dacă trebuie să punem mereu în practică lucrurile învăţate, dacă trebuie să probăm mereu faptul că învăţătura achiziţionată este funcţională şi noi avem competenţa de a o face funcţională, atunci, într-o revistă specifică şcolii, putem să punem în operă toate acestea. Aici vedem dacă ştim gramatică, dacă putem elabora un text logic, dacă am intrat în tainele unei discipline de studiu, dacă ne cunoaştem satul sau oraşul în care trăim, dacă avem idei de ameliorare a spaţiului în care ne ducem existenţa... La orice nivel de studiu ne-am regăsi, din oricare ciclul de învăţare am face parte... Ştiinţa profesorilor se verifică prin ceea ce propun sub semnătura lor, dar şi prin „acţiunile” publicistice în care îi antrenează pe elevi. Şi, în această direcţie, libertatea de mişcare este deplină, „formele” publicistice sunt multiple, domeniile diverse iar inventivitatea elevilor – neţărmurită... Ştiri, opinii, anchete, interviuri, reportaj, creaţii literare sau plastice, articole pe teme de istorie, geografie, biologie, agricultură sport etc., etc., punerea în pagină originală cu ajutorul celor iniţiaţi în informatică şi calculatoare... Orice vârstă şcolară se poate plia pe asemenea tendinţe.

Cealaltă parte a realității ne aduce și fapte prin care o revistă școlară poate fi un moft sau o găselniță. Și aceste aspecte ne pot pune pe gânduri. Sunt și cazuri în care un cadru didactic sau o mână de dascăli se gândesc să facă o revistă școlară ca să dovedească faptul că au inițiativă sau că fac mai mult decât nimic. E o încercare și aceasta, adică să pui în pagină niște texte și să le duci la tipografie, după ce ai obținut de undeva un ISSN... Dar depinde ce aduni între cele două coperte. Nu se chemă că ai făcut o revistă dacă aduni de prin culegeri, almanahuri sau nu mai știu ce magazin de curiozități câteva texte anonime, pe care le tipărești cu scopul de a mai aduce câteva puncte la un dosar de gradații de merit sau pentru nu știu ce concurs de diplome. Ce fel de revistă școlară este aceea dacă în paginile ei nu regăsești contribuția vie a elevilor? Un grup de profesori poate face o revistă de profil, dar atunci în ea trebuie să se regăsească lucrări cu miză științifică, fie că e cercetare, pedagogie sau metodică, sau creație originală, opinii sau publicistică diversă (interviu, anchetă, recenzii...) care vizează actul didactic. Dacă este o revistă pentru elevi, atunci aceștia trebuie să fie prezenți în ea, inclusiv în colectivul redacțional, unde să participe efectiv, unde să învețe să participe astfel. Viața școlii este atât de bogată și poate oferi sugestii publicistice dintre cele mai diverse și mai interesante!

Spun aceasta și mă gândesc la apariția în aceste zile a unei noi reviste școlare. Revista se numește PreTexte, este realizată de un grup de profesori și elevi inimoși și inspirați (în direcție publicistică mai întâi) de la Liceul Tehnologic din Lechința. A fost lansată recent în prezența primarului comunei, Romeo Florian, a unor invitați de la Bistrița – prof. dr. Vasile Filip, prof. Ionela Nușfelean, Ciprian Moldovan de la Direct TV, a profesorilor și a unor elevi de la liceul amintit. Principalii „vinovați” de apariția revistei sunt prof. Raluca Baciu, directoarea liceului, și prof. Adrian Iliuță, coordonatorul publicației.

Revista apare într-un moment nu prea fericit generat de lipsa finanțărilor, de scăderea entuziasmului din partea dascălilor, din schimbarea unor motivații ale elevilor... Dar, prin idei, efort, colaborare între factori diferiți se pot face lucruri memorabile. Elevii sunt prezenți cu texte „lucrate”, nu „făcute”, sub coordonarea profesorilor, generate de activități care ies din cadrul strict al clasei. Prezentarea grafică, ilustrațiile color sunt foarte interesante. Speciile publicistice sunt și ele diverse. S-au găsit și bani, este și susținere pentru revistă. Să sperăm că lucrurile vor merge cu bine pe mai departe. Dacă tot te trudești și faci niște cheltuieli, atunci trebuie să procedezi astfel încât să-ți iasă un lucru bun. Școala nu poate rămâne în litera strictă a manualului și dascălii și elevii de la Liceul Tehnologic din Lechința demonstrează acest lucru.

Revenind la opiniile noastre oarecum... teoretice, ne putem întreba dacă elevii noștri știu oare că şi în această primăvară pot fi dedicate poezii naturii, scrise de ei sau de poeţi mari ai neamului? Ştiu că în grădini trebuie pregătite straturile şi răsadurile, pentru a putea obţine cu propriile forţe o hrană sănătoasă? Că pomii trebuie curăţaţi, ca să intre în anotimpul înfloririi în deplină splendoare? Că nu ştiu care cometă a trecut impetuoasă pe lângă Terra? Că nu ştiu care personaj mitologic ne mai domină gândirea sau simţirea? Sunt întrebări retorice și cât se poate de simple. Dar, dacă nu vom pune doar câteva întrebări foarte simple, ne vom da seama cât de departe de viaţă se află „învăţătura noastră şcolară”. Nu trebuie să fie așa. Nu trebuie să lăsăm ca şcoala să fie copleşită de monotonia unei învăţări aride. Şi, în acest demers, ne stau aproape şi ideile generate de realizarea unei reviste şcolare.

Olimpiu NUȘFELEAN

FOTOEVENIMENT

Festivitatea de deschidere a celei de a XXVIII-a ediții a Concursului Interjudețean de Matematică-Informatică „Grigore Moisil”, Bistrița, 15-17 martie 2013.

Școala şi familia – o echipă în educarea copilului

Colaborarea dintre persoanele din cadrul şcolii şi cele din afara ei (îndeosebi familia, dar şi comunitatea şi persoanele implicate în viaţa asociativă) este recunoscută ca fiind fundamentală pentru reuşita şcolară şi educaţia tuturor copiilor.

Această colaborare sporeşte eficacitatea serviciilor educative oferite de şcoală şi contribuie la dezvoltarea identităţilor, în perspectivele interculturale.

Fără îndoială că este important să se precizeze sensul atribuit termenului „familie”. Conceput pe baza ideii de clasă eterogenă într-un mediu multicultural, cuvântul „familie” desemnează aici un adult/adulţi care se află într-o relaţie de tutorat cu un copil/copiii. Este vorba despre un concept care înglobează toate formele pe care le poate îmbrăca familia pentru elevi, fie că aceasta este biparentală, monoparentală, reconstituită, mai mult sau mai puţin integrată în comunitatea de referinţă, oricare ar fi valorile care îi unesc pe membrii acesteia.

Colaborarea şcoală – familie şi succesul şcolar

În general, toată lumea laudă efectele benefice ale unei participări foarte active a părinţilor la activităţile şcolare. Numeroase cercetări la nivel de învăţământ primar şi chiar secundar au pus în evidenţă aspectul determinant al calităţii interacţiunii dintre familie şi şcoală în ceea ce priveşte educaţia copiilor. Această recunoaştere a importanţei părinţilor în cadrul succesului şcolar al tinerilor a determinat o serie de autori să sublinieze, de câţiva ani încoace, necesitatea întăririi legăturilor dintre părinţi şi şcoală. De altfel, în contextul actual, aceste legături par a fi mai necesare ca niciodată. Într-adevăr, misiunea socială a şcolii depăşeşte tot mai mult simpla atingere a obiectivelor pedagogice ale curriculum-ului şcolar iar în ceea ce-i priveşte, mulţi părinţi sunt prea preocupaţi de problemele familiale, profesionale sau sociale pentru a putea urmări evoluţia copiilor lor sau coerenţa dintre educaţia pe care copilul o primeşte în familie şi cea şcolară.

Atât părinţii cât şi cadrele didactice beneficiază de avantajele unei astfel de colaborări. Binefacerile sunt numeroase: o mai bună cunoaştere reciprocă şi depăşirea stereotipurilor, descoperirea unor interese comune, plăcerea de a-l cunoaşte pe celălalt dintr-o altă perspectivă şi ameliorarea abilităţilor lor de educatori.

În sfârşit, pentru şcoala însăşi, colaborarea cu părinţii aduce noi resurse, o contribuţie educativă originală, noi posibilităţi de contacte exterioare şi posibilitatea unei reevaluări continue.

Barierele evocate cel mai adesea în privinţa participării parentale sunt:

lipsa de timp a celuilalt;

starea actuală a relaţiilor dintre părinţi şi personalul didactic, care nu se întâlnesc decât rareori (de exemplu la şedinţele cu părinţii);

faptul că nu există comunicare decât în perioade critice ale copilului sau, adesea, atunci când se caută un responsabil pentru această situaţie, în loc de o soluţie.

Aceste elemente ar trebui subliniate în ceea ce priveşte aceste bariere:

individualismul profesorilor, reticenţi faţă de analiza din exterior a muncii lor;

frecventa nerecunoaştere de către părinţi a statutului de „specialist” al învăţătorului în domeniul educaţiei copiilor lor;

poziţia copilului între aceşti doi parteneri angajaţi într-un „dialog al surzilor”.

Percepţiile părinţilor şi cele ale cadrelor didactice sunt adesea diferite. De exemplu, atunci când părinţii nu vin la întâlniri,cadrul didactic este determinat să califice acest fapt ca o lipsă de interes, în timp ce părinţii, din cauza unor diverse motive (mai au alţi copii acasă, incompatibilitatea orei cu programul lor de muncă) nu pot într-adevăr să participe la aceste întâlniri.

În ceea ce-i priveşte pe părinţi, aceştia mărturisesc că nu se simt prea confortabil în cadrul unor astfel de întâlniri. Ei nu percep şcoala şi informaţiile pe care le primesc în acelaşi mod ca şi profesorul. Astfel, unii părinţi percep şcoala ca fiind singura responsabilă pentru educaţia copiilor iar alţii nu acordă o valoare prea mare şcolii şi activităţilor care se petrec în cadrul ei.

Moduri de participare a părinţilor:

Părinţii elevilor dintr-o clasă formează rareori un grup omogen şi nu dispun toţi de aceleaşi mijloace pentru a se implica în mod activ în activităţile şcolii. Cooperarea lor cu mediul şcolar trebuie, deci, să ia forme diverse pentru a răspunde nevoilor şi disponibilităţilor lor.

Anumiţi părinţi sunt pregătiţi să consacre mai mult timp şi energie pentru participarea la activităţi. Unii dintre ei nu sunt disponibili decât în mod punctual şi pot să participe la un eveniment special (de exemplu să însoţească grupul de elevi cu ocazia vizitării unui muzeu). Alţii dispun de suficient de mult timp liber, energie şi cunoştinţe pentru a putea aduce o contribuţie mai importantă şcolii. Unii pot veni în clasă pentru a susţine o expunere pe o anumită temă (legată de cultura lor, locul lor de muncă sau de timpul liber). Alţii sunt pregătiţi să se implice în animarea grupurilor de întrajutorare de părinţi, care abordează probleme particulare (de exemplu, în calitate de mediatori între şcoli şi alte familii din comunitatea lor).

Tipuri de programe de colaborare între şcoală şi familie

O serie de programe au încercat să promoveze o participare mai activă a părinţilor la activităţile şcolii şi au propus diferite forme de activităţi de colaborare. Anumite practici au drept obiectiv ameliorarea relaţiilor dintre casă şi şcoală: în cadrul acestor programe, părinţii contribuie la elaborarea şi realizarea unor activităţi care stimulează schimbul de informaţii şi care favorizează relaţiile interpersonale armonioase. Aceste activităţi pot lua diferite forme: vizite reciproce, un club al părinţilor în şcoală, comunicare scrisă, prânzuri sau cine comunitare, adunări informative.

În cadrul programelor vizând sprijinul şcolar, părinţii sunt invitaţi să se implice în conceperea şi susţinerea unor proiecte şcolare. Poate fi vorba despre strângerea de fonduri, de asistenţă directă (zugrăvire, donaţie de haine, reparaţii etc.), de însoţirea elevilor cu ocazia excursiilor, de conferinţe, despre predarea unei arte sau despre o activitate distractivă, despre organizarea de evenimente sociale sau culturale.

Anumite proiecte vizează educaţia părinţilor : aceştia sunt invitaţi să participe la sesiuni de formare menite să-i ajute să-şi dezvolte abilităţile parentale sau să-şi îmbunătăţească cunoştinţele (ateliere de formare pe anumite teme, cursuri de formare continuă, acces la material de formare – cărţi, casete video, broşuri).

În sfârşit, alte medii şcolare pun accentul pe utilizarea comitetelor consultative în cadrul cărora părinţii formează grupuri-consilii care se pot interesa de diferite probleme care privesc şcoala (fie ele de ordin socio-cultural, financiar, administrativ sau pedagogic).

Printre multiplele motive, fondate sau nu, invocate de cadrele didactice în vederea neutilizării anumitor strategii ce încurajează participarea părinţilor, este invocată adesea convingerea că părinţii vor refuza să colaboreze, ba chiar că nu au capacitatea să o facă.

O serie de studii realizate au adus precizări faţă de acest subiect şi au demonstrat că părinţii şi cadrele didactice consideră că o colaborare între ei ar putea ameliora randamentul şcolar şi conduita elevilor în clasă. Părinţii afirmă că sunt doritori să se implice în procesul de educaţie al copiilor lor. Cadrele didactice trebuie, totuşi, să formuleze aşteptări realiste legat de această colaborare. În ceea ce priveşte activităţile care pot fi propuse părinţilor, acestea trebuie să fie multiple, variate şi să corespundă nevoilor şi posibilităţilor lor. În faţa unui eşec sau a unei slabe participări, trebuie identificaţi factorii care împiedică participarea parentală şi apoi să se elaboreze un program care să corespundă mai bine nevoilor reale şi disponibilităţilor familiilor, în loc să se conchidă că părinţii sunt lipsiţi de interes.

Bibliografie:

1. Vrasmas, Ecaterina Adina, Consilierea şi educaţia părinţilor, Bucureşti, 2 002,

Ed. ARAMIS, pag. 151- 154;

2. XXX Culegerile metodice editate de „Revista de pedagogie”.

înv. Maria-Lia SAS,

Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare” Bistrița

înv. Ioan SAS,

Şcoala Gimnazială nr. 4 Bistrița

Semantica tropilor din poezia lui Vasile Alecsandri

Comparativ cu poezia înaintaşilor, creaţia lui V. Alecsandri se detaşează nu numai prin individualitatea imprimată discursului liric, faţă de caracterul unitar al generaţiei de la 1830, ci şi prin varietatea domeniilor prin care îşi construieşte eşafodajul figurativ. Poate mai important decât acesta e şi posibilitatea de a genera discurs poetic, pornind de la această varietate, în linia dezvoltării şi concatenării tropilor, totdeauna părând că prima expresie nu e suficientă pentru bogăţia de sentimente şi trăiri pe care le voia exprimate poetul. Pentru că V. Alecsandri rămâne un poet constructor de imagini şi mai puţin un creator degajat ale cărui atitudini se expun singure sincer. Mai mult, Vasile Alecsandri e un scriitor profesionist, cu o pregătire adecvată şi cu un program, având la bază atât cunoaşterea folclorului românesc, cât şi a retoricii poeziei. El este recunoscut de contemporani ca cel mai mare poet, spirit deplin poetic cu o individualitate puternică. Aşa este caracterizat de E. Simion în „Dimineaţa poeţilor”, Buc., 1998, p. 160 s.u. Trebuie insistat asupra faptului că la Vasile Alecsandri se impun sfere semantice bine determinate, poetul înregistrând o varietate apreciabilă de relaţii semantice. Exemplificăm cu relaţia metaforică uman-cosmos într-o organizare nonexplicită (metaforă implicaţie): „stea dulce şi iubită” (p. 240), „Steluţă zâmbitoare” (p. 241), desigur referentul fiind iubita. De altfel, ca şi în următoarele exemple: „Dalb luceafăr aurit” (p. 219), „blândă stea” (p. 549), „Stelele... (îi zicea)... stea lucitoare” (p. 608). La fel sunt metaforele dedicate tânărului: „Luceafăr din stele” (p. 166). Aceeaşi distribuţie uman-cosmos o înregistrăm şi în comparaţie: „mândru ca o stea” (p. 258), „trei fecioare ca trei steluţe” (p. 329), „Cine-o vede, o zăreşte/ Ca o stea care luceşte” (p. 128), doar una e superlativă: „Dragoş, mândru ca un soare” (p. 502).

Un alt registru tot atât de îndepărtat de om, de incontrolabil, e soarta, hazardul, pe care poetul o apropie de ce e mai rău, neprielnic prin metafora: „duşmani neîmpăcaţi... unelte de rele soarte” (p. 535), „al soartei vânt” (p. 370), culminând cu convingerea că omul trăieşte „sub asprimea relei soarte” (p. 569), în care asprimea soartei e potenţată de epitetul peren „relei”.

Umanul înseamnă mai ales raţiune, poetul nefiind preocupat prea mult de acest aspect. Totuşi, deşi puţine la număr, comparaţiile, cu lexemul gând drept comparant, dezvăluie influenţa registrului popular de basm „Zburam noi ca gândul ce mă-npresura” (p. 372) sau în metaforă „zborul gândului” (p. 215), Vasile Alecsandri fiind unul dintre poeţii care şi-au internalizat acest registru subliniind multe elemente nespecifice poeziei, dar reţinând astfel de sintagme ce devin poetice în discursul său. Dar ceea ce caracterizează omul, în general, e viaţa sa, ca individualitate, sunt sentimentele lui, pe care Vasile Alecsandri le-a reţinut ca primordiale, de unde marea varietate de combinaţii lexematice şi deci a rezultatelor semantice.

Una din constante e apelul la cosmos pentru a caracteriza metaforic fie durerea: „Dar ce sunt acele stele?/ Sunt chiar lacrimile mele” (p. 471), fie iubirea: „amorul e un soare” (p. 275), „Dragostea-i un soare” (p. 378), „sub a iubirei soare” (p. 389-390), constantă care se regăseşte şi în comparaţii: „Dorul arde ca un soare” (p. 194), „Amorul nostru mare ca cerul nesfârşit” (p. 299), „dulcea veselie/ Ce inima-nvie/ Ca un soare vecinic” (p. 377). Am putea spune că tumultul vieţii sentimentale se regăseşte în metafore de tip romantic în care ponderea constantă o deţine visul: „ceata visurilor” (p. 521), „Avut-am în fericire/ Un vis dulce de iubire” (p. 515), „Un om senin, comoară de visuri fericite?” (p. 241), „Şi tu, o! Vis ferice a tinereţii mele” (p. 299), „dulci visuri de amor” (p. 272), „Ş-a mea viaţă-un dulce vis” (p. 275), „(Tu)... Un vis de fericire” (p. 353), „Poetul visase... Flori de altă lume pe cărarea vieţii” (p. 431), „acest amor/ A fost o părere, un vis trecător” (p. 431), „Tu eşti visul gingaş ce din zborul său/ Varsă încântare sufletului meu” (p. 430)

Romantismul cultivă alimitatul în timp, în spaţiu, în trăiri. De exemplu, revin adesea cuvintele: veşnicie, vecinicie, vecinic în comparaţie sau în metaforă: „Jalea mea adâncă/ Ca trista vecinicie”, (p. 240), „Vină de pune cu-a ta iubire/ Durerei crude vecinic hotar” (p. 282). De asemenea, se etalează ilimitarea spaţială: „Dorinţele-omenirii în lung deşert perdute” (p. 264), „Ş‑a mele lacrimi, dorinţe, suspine/ Cu glasul mărei se perd în vînt” (p. 281), după cum asistăm la gesturile specifice îndră­gostiţilor: „eu te-am iubit pe tine/ O dulce desmierdare a sufletului meu” (p. 241), „Slăveşte armonia şi-nalta poezie/ Ca desmierdări plăcute de glas prietenesc” (p. 264-265) sau la metaforizarea iubitei: „scânteie vie de dragoste-nfocată” (p. 288), „domniţă, scump odor” (p. 451) sau la cultivarea amin­tirii: „Un suvenir poetic, coroana vieţii mele” (p. 241), „Un suvenir, comoară de visuri fericite” (p. 241), „Nu te vei stin­ge din minte-mi niciodată/ Suvenir puternic de dragoste-nfocată” (p. 252).

Cu toate acestea, Vasile Alecsandri nu se poate desprinde de abstracţiuni în etalarea sentimentelor, chiar cu această doză de ilimitat temporal sau spaţial. E. Simion (1998: 202) Trăirile de la antipod, de exemplu, sunt metaforizate tot prin prisma sentimentelor: disperarea, suspinuri, mângâiere: „amarul des­pe­rării” (p. 476), „Seninul se schimbă.../ Veselia-n aspre chinuri/ Şi cântările-n suspinuri” (p. 613), „urgie de haiduc” (p. 137) sau „Vie moartea aşteptată/ Ca o dulce mângâiere” (p. 114).

În privinţa metaforelor, semnalăm că iubita e adesea apropiată de diverse aspecte ale mitologiei populare, dar abstracte: „Tu eşti o nălucire/ Un farmec aurit” (p. 353), „Acea scumpă minune/ Era ursita mea” (p. 355), „Cea minune strălucită.../ Ea-i frumoasa mea iubită” (p. 456), „Ea-i voioasa nălucire” (p. 456), „Mărioara, Florioara/ Zânişoara munţilor/ Sorioara florilor” (p. 200) sau în altă redactare „Tu eşti zâna munţilor” (p. 207). Aceeaşi iubită e „gingaşă minune” (p. 222) sau „Eşti tu zâna ăstui plai?” (p. 504). Remarcăm o sărăcie a imaginaţiei poetului referitoare la iubită, care e constant apropiată de înger, [„Erotica lui e enervant îngerească” (Simion 1998: 201)] cu variante diminutivale: îngeraş, îngerelă: „Scumpa mea Elenă! o! drag îngerul meu” (p. 254 şi 390), „Îngeraş cu dulci lumine” (p. 191), „Frumoasă îngerelă cu albe aripioare” (p. 241) sau cu determinări dintre cele mai diverse: „Dulce înger cu blîndeţe” (p. 271), „O, maică, dulce înger!” (p. 334/ 429 şi 487), „dulcele înger” (p. 253), „înger frumos” (p. 267 şi 486), „înger alb” (p. 526) şi „alb înger” (p. 526), „înger de slăvit” (p. 353), „înger mult ferice” (p. 352), „înger de desmierdare” (p. 487). Alteori, fiinţa iubită e identificată cu însuşi Dumnezeu: „Tu eşti lumina, viaţa şi Dumnezeul meu” (p. 300) într-o gradaţie ce subliniază apodictic intensitatea sentimentelor eroului liric. De asemenea, necesită notate câteva metafore cu lexeme din recuzita religioasă de o mare sensibilitate: „rai de veselie” (p. 115), „Căci iubirea din junie/ Schimbă lumea-n vesel rai” (p. 307), „inimă de înger” (p. 380), „ţara noastră, acest dulce rai” (p. 439), „altarul scumpului tău nume” (p. 429), „Mi-ai dat reînviere l-al dragostei altar” (p. 509), „Veneţia.../ Rai ferice, neuitat” (p. 545), „Soarele s-aprinde/ Pe al cerului altar” (p. 600). Insistenţa de a aduce mitul religios în metaforă se manifestă discursiv, în sensul că metafora se continuă linear, ca în: „Floarea iubirei născută-n rai” (p. 583); poetul parcă nesatisfăcut de floarea iubirei supralicitează cu personificarea care trimite acolo unde se realizează idealul de fericire al omenirii: raiul. La fel se poate estima şi metafora „Şi raiul nemurirei în sânu-i te-a închis” (p. 526), care continuă tot cu o personificare, pe lângă o metonimie „în sânu-i”. Din aceeaşi serie e şi metafora „raiul fierbintei sărutări” (p. 509), culminând cu o metaforă simbolică din poemul „O noapte la ţară”: „sfânta armonie a cetelor de îngeri” (p. 264).

Semantica poeziei lui Vasile Alecsandri întăreşte încă o dată, dacă mai era nevoie, că sensul variază cu contextul, că adevărata poezie se zămisleşte la nivelul tropilor, care dispun de o mare flexibilitate pentru a sluji ideea poetică. În toate cazurile, comparaţii, metafore, personificări sau epitete trebuie să funcţioneze motivarea apropierilor expresiilor lingvistice şi acest lucru îl fac contextele. De asemenea, relaţiile pe care le contactează acestea trebuie să fie accesibile, datorită trăsăturilor comune între sfere semantice. Este şi cazul poeziei lui Vasile Alecsandri care n-a ajuns la încifrări poetice, multe din metaforele sale fiind explicite, coalescente.

Bibliografie

Alecsandri Vasile, 1965, Opere I (Poezii), Ed. Acad. Rep. Pop. Române, Bucureşti.

Angela Bidiu-Vrănceanu, Narcisa Forăscu, 1984, Modele de structurare semantică, Ed. Facla, Timişoara.

Cornea Paul, 1972, Originile romantismului românesc, Ed. Minerva, Bucureşti.

Coteanu Ion, 1973, Stilul ca deviere, în S.C.L, p. 235-246.

Călinescu George, 1971, Universul poeziei, Ed. Minerva, Bucureşti.

Călinescu George, 1941, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Editura Fundaţiilor Regale, Bucureşti.

Iordan Iorgu, 1975, Stilistica limbii române, ediţia a II-a, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti.

Ivănescu George, 1980, Istoria limbii române, Ed. Junimea, Iaşi.

Simion Eugen, 1998, Dimineaţa poeţilor, Ed. Cartea românească, Bucureşti.

Streinu Vl., 1960, Studii de poetică şi stilistică, EPL, Bucureşti.

Vianu Tudor, 1957, Problemele metaforei şi alte studii de stilistică, ESPLA, Bucureşti.

prof. Maria Liana HALĂS

Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Bistrița

Chimia și viața

Cât de sănătoase sunt obiceiurile alimentare ale elevilor noștri? Este o întrebare la care nu se poate răspunde ușor pentru că există mai multe variante atunci când vorbim despre alimente.

Este o realitate ca a manca este necesar. Aceasta activitate mai servește, de asemenea, ca mijloc de exprimare a emoțiilor. Mâncăm din mai multe motive. Mâncăm pentru a ne satisface foamea sau pentru a atinge o stare de liniște, bucurie sau fericire. Câteodată mâncăm dintr-un sentiment de frustrare, câteodată din deznădejde. Fiecare din noi are anumite obiceiuri alimentare care au fost dezvoltate din copilărie. Elevii trebuie să învețe elementele de bază ale alimentației, dar este de asemenea important ca ei să înțeleagă factorii care le influențează deciziile în privința alimentației. Numărul afecțiunilor legate de alimentație crește din ce în ce mai mult. Dacă elevii vor înțelege relația dintre alimentație și sănătate, ei vor fi capabili să ia decizii care le vor afecta în bine sănătatea. Ei trebuie învățați să-și asume responsabilitatea pentru propria lor sănătate.

Printre activitățile desfășurate de profesorii din catedra de chimie-fizică-biologie de la Liceul „Radu Petrescu” din Prundu Bârgăului se număra și cea intitulată sugestiv CHIMIA ȘI VIAȚA, desfășurată sub forma unui proiect realizat de elevii clasei a VII-a C coordonați de prof. Hăngănuț Daniela.

În urma desfășurării proiectului, am constatat că educația trebuie să pună accentul pe:

- relația dintre alimentație și sănătate;

- incidența crescută a afecțiunilor legate de alimentație cum sunt: diabetul, hipertensiunea arteriala, afecțiunile cardiace, cariile dentare, obezitatea, cancerul și accidentele vasculare;

- importanța unui regim alimentar echilibrat;

- faptul că alimentele sărace în zahăr, sare și grăsimi pot fi alegeri mai înțelepte;

- faptul că alimentația corectă este necesară pentru dezvoltarea optimă a creierului și performanțe școlare maxime;

- faptul că există mulți factori care influențează obiceiurile noastre alimentare;

- faptul că elevii iau întotdeauna decizii, fie că aleg să mănânce sau să nu mănânce.

Bibliografie consultată:

Fundațiile Soros, Manual de educație pentru sănătate, Design Print Ideea Cluj-Napoca, 2000;

N. Drăgan, N. Tomescu, E. Meirosu, Om – sănătate – protecția consumatorului relaționare prin studiul elementelor și substanțelor chimice esențiale vieții, Editura LVS Crepuscul, Ploiești, 2002.

prof. Daniela HĂNGĂNUȚ,

Liceul „Radu Petrescu” Prundu Bârgăului

PreTexte

O lansare a unei reviste inedite a fost pretextul unei întâlniri de ţinută la Lechinţa. Astfel, Liceul Tehnologic din localitate a fost gazda unui eveniment cu iz primăvăratic, categoric înnoitor: lansarea revistei PreTexte. De ce este aceasta o revistă inedită? Sunt mai multe variante de răspuns la această întrebare, dintre care vom selecta doar trei. Pentru că ea este a doua revistă care reprezintă instituţia de învăţământ amintită, în primul rând. În al doilea rând, pentru că ea este un spaţiu al gândirii plurale, fiindcă s-a născut sub semnul pluralităţii. Şi, nu în ultimul rând, pentru că ea este un pretext în sine de a vedea Lechinţa într-o manieră diferită şi (de ce nu?) surprinzătoare.

Invitaţi speciali au conferit greutate acestei întâlniri culturale rodnice. Au fost prezenţi, de la Bistriţa, prof. dr. Vasile Filip, prof. Ionela Nuşfelean, scriitorul Olimpiu Nuşfelean şi realizatorul TV (Direct TV) Ciprian Moldovan. În postura de gazde s-au aflat directorul Liceului Tehnologic, prof. dr. Raluca Baciu, primarul localităţii Lechinţa, Romeo Florian şi coordonatorul revistei, Adrian Iliuţă. Colaboratorii publicaţiei, alte cadre didactice, elevi şi părinţi au constituit publicul cald al manifestării.

După prezentarea invitaţilor care ne-au onorat prin prezenţa lor, directorul Raluca Baciu a dat cuvântul domnului primar. Salutând apariţia acestei reviste, acesta a asigurat pe toţi cei prezenţi de sprijinul moral, dar mai ales financiar pe care Consiliul local îl va acorda acestui demers publicistic.

Profesorul Vasile Filip a punctat spiritul ludic regăsit în imaginile revistei, cât şi titlul PreTexte, un cuvânt pe cât de simplu la prima vedere, pe atât de complex în semnificaţii. Pentru scriitorul Olimpiu Nuşfelean un aspect demn de remarcat a fost acela că revista PreTexte apare pe fondul scăderii numărului de reviste şcolare, mai ales din cauze financiare. Criza banilor e dublată de o alta, mult mai gravă, cea a originalităţii, iar PreTexte reuşeşte, în opinia scriitorului, să fie o construcţie originală.

Dinamismul publicaţiei şi aspectul artistic pe care îl degajă au fost plusurile pe care doamna profesor Ionela Nuşfelean le-a prezentat, cu multă eleganţă, publicului. De asemenea, pentru domnul Ciprian Moldovan revista proaspăt lansată este o expresie a libertăţii de expresie, dar şi un gest jurnalistic în toată puterea cuvântului.

În final, coordonatorul revistei, Adrian Iliuţă, a dorit să sublinieze, printre altele, menirea acestei insolite reviste. Prin conţinut, ea este o alternativă de a fi altfel, este diversitate, multiculturalism, un pretext de a desena imagini din cuvinte. Însă, dincolo de coperte, această revistă îşi propune să transmită şi o alt fel de imagine a acestor locuri. E vorba aici de o imagine nobilă, valoroasă, profundă care dă seama nu doar de şcoala lechinţeană, ci şi de comunitate, de zona care poartă acest nume.

Credem că un asemenea demers revuistic reuşeşte să exporte o faţetă culturală a Lechinţei, să dea de veste lumii că şi aici se nasc oameni... Şi mai credem că, prin fiecare nou număr apărut, revista PreTexte va produce timp. Acum, când nu mai e timp aproape pentru nimic.

prof. Adrian ILIUŢĂ

Folosirea tehnicilor teatrale în munca la clasă

De-a lungul întregului nostru demers didactic, nu numai că trebuie să recunoaștem și să înțelegem realitatea clasei ca o parte a spectacolului lumii, ci și să putem să sprijinim copiii pentru a-și juca rolurile care îi așteaptă la ieșirea din școală.

Pe de altă parte, nu putem sta indiferenți la modul în care le insuflăm copiilor interesul pentru învățătură. Avem în fața noastră o generație de copii dornici de schimbare, care au parte de multă informație transmisă prin toate căile posibile și receptată prin toți porii. Acești copii nu vor accepta predarea unei lecții prin metode tradiționale. Ei vor dori să se exprime liber, să poată asimila cunoștințele fără inhibiții, să fie încurajați de profesor în procesul de predare-învățare.

Pornind de la aceste considerente și bazându-mă pe experiența personală la clasă, am abordat metode și tehnici moderne de predare. Printre acestea se numără și tehnicile teatrale care sunt foarte apreciate de elevi și care ajută învățătorul să transmită informațiile într-un mod diferit și provocator. Un astfel de stil de predare îmbogățește dezvoltarea personală atât a elevilor, cât și a dascălilor care o adoptă. După o lecție predata prin intermediul tehnicilor teatrale, ambele categorii de participanți la procesul educațional vor pleca mult mai bogați din punct de vedere al informațiilor, al emoțiilor și trăirilor interioare. Ce e mai important pentru un dascăl decât să vadă ochii fascinați ai elevilor care și-au îmbogățit bagajul informațional jucându-se?

Folosirea tehnicilor teatrale în munca la clasă are multe avantaje pentru că:

îi pregătește pe copii să se adapteze și să descifreze „jocul adulților”, să facă față provocărilor dure „de-afară”;

poate atinge mai ușor o parte din obiectivele specifice disciplinei predate;

le deschide elevilor noi perspective spre un domeniu complex si atractiv (teatru, actorie, arta spectacolului);

asemeni unui păpușar iscusit, poate forma caracterul copiilor la vârsta când, practic, sunt fragile marionete în mâinile celor mari.

Terapia prin teatru se practică încă de la grădiniță prin jocurile de rol mult îndrăgite de copii. La școală ele sunt completate lucrând teatral dialogurile din textele studiate. Interpretarea unui rol presupune uneori memorarea mecanică a replicilor, alteori se improvizează dând frâu liber imaginației.

Teatru se poate juca la fiecare oră de curs timp de cinci minute. Una din tehnicile cele mai îndrăgite de copii este „Puterea dialogului” (clasele II-IV).

a) Dialog „condus”

Copiii se așază în ordine alfabetică, apoi se formează perechi. Fiecare pereche va primi o foaie cu un dialog neconstruit, dar sugerat prin câte un cuvânt de la care, obligatoriu, trebuie să construiască replica.

Cei doi copii sunt așezați spate în spate, pe scaune și-și pasează foaia după ce și-au scris replica, apoi vor juca dialogul construit împreună într-un mod atât de ingenios.

b) Text „constructiv”

Două grupe de câte patru elevi se așază față în față. Primul elev din grupa întâi construiește o frază. Următorii adaugă logic alte fraze. Textul este memorat de echipa adversă, corectat și interpretat. Rolurile se schimbă.

Consider teatrul o alternativă inovativă la educația formală a elevilor. „Teatrul se apropie de particularitățile copilăriei prin ceea ce îi este propriu: jocul. Acesta este un instrument foarte potrivit în educația copilului care nu face o distincție între joc și învățare” susține psihologul Carmen Anghelescu.

înv. Victoria BENȚA

Șc. Gimnazială „Artemiu Publiu Alexi” Sîngeorz-Băi

Când timpul se-mbracă în cuminţenie...

„Acum am putea să fim şi trişti,

Doar ne despărţim pentru totdeauna,

Dar să trecem peste asta.”

În acest început nu-l putem asculta pe Sorescu, deghizat în „Meşterul Manole”..., chiar când îşi alege ca actor un sensibil adolescent năsăudean precum Darius Boţan. Sfârşitul, după cum spunea un ierarh, e doar atunci când pe cărările sufletului creşte iarba. Încercăm să bătătorim dus-întors, tur-retur drumurile de versuri dintre cer şi pământ. Pe Marin Sorescu l-am citit de-atâtea ori... Am surâs uneori, am rămas pe gânduri, ne-am jucat cu ideile şi rimele lui, l-am „recitat în orchestră”, i-am luat povestirile şi le-am transformat în scenarii ghiduşe, după cum cerea textul întors pe dos, rimat şi ritmat... Ne-a inspirat, îi suntem datori până peste cap.

Sub alura unei sugestii grave, a unui joc de echilibristică riscant, sau a unuia de cuvinte, frumuseţea nu minte, ci se aşează cuminte. Ciocârliile nu încetează să ne şuşotească... Deci, haideţi să mai zburăm un pic în căutarea unui timp trăitor!

Entuziasmul dă notă oricărei curse, chiar când foloseşti drept leitmotiv un „Capriciu”. Ne lăsăm sub regia profesoarei Maria Gonda de la Clubul Copiilor Năsăud, în 28 februarie a.c., în ajunul zilei lui Sorescu, care şi anul acesta e sărbătorit undeva, „uşor de-asupra lumii”. Decorul simplu, dar multiplicat de reflecţiile oglinzii, ne dă certitudinea că totul nu se termină doar aici. Profesoarele Camelia Gal, Valeria Filipaş, Camelia Berceni, Alis Seni, de la şcolile năsăudene, alături de elevii lor, membri ai cercului literar al Clubului Copiilor, şi cadrele didactice din instituţia gazdă – Dorina Buia, Laura Morar, Mircea Mihalache – interpretează cursiv, expresiv (şi în engleză, spaniolă) poezii soresciene: „Semne”, „Superstiţie”, „Precauţie”, „Am zărit lumina”, „La lecţie”, „Shakespeare”, „Rânduieli”, „Grup”, „Imponderabilitate” etc.

Implicarea profesorilor accentuează în mintea elevului nevoia de cultură. Cuminţenia e îmbrăcată în haină de sărbătoare. Elevi talentaţi şi serioşi răstoarnă etichetele de debusolare. Sunt fermi şi expresivi în demersul lor, îl cred, îl manifestă atât de sensibil. Prin geamul uşor întredeschis nu mai răzbeşte nici forfota din piaţă, chiar dacă e joi. S-a petrecut iar un lucru extraordinar – timpul se naşte viu şi sigur din firele versurilor. Poate într-adevăr Poezia ne face mai invulnerabili la greu.

Invitatul special al acestei întâlniri a fost Monica Salvan. O descoperisem în „Porţile spre împlinire” din 1982... cu poezioare uimitoare pentru vârsta de 10 ani. O cunoşteam din laudatio susţinut de toate cunoştinţele comune. Venind cu o bogată experienţă în cadrul sistemului de învăţământ universitar francez, cu apariţii editoriale în domeniul psihologiei mediului, cu multe articole, traduceri şi în revistele culturale din ţară, Monica Salvan a împărtăşit dificultatea de a ne contabiliza stările, trăirile, citind în franceză poezia „Contabilitate”, din autorul pe rol. Prezenţa ei chiar şi provizorie pe meleagurile natale e o încântare şi o oportunitate pentru „mişcarea literară” şi „noua didactică” bistriţeană.

După ultimele acorduri ale poeziei „Dansează”, citită de profesoara de dans modern, Laura Morar, doi liceeni, pregătiţi de dânsa, au interpretat un dans liric. S-a asortat foarte bine cu mişcarea scenică dincolo de cele văzute. Doamna director Dorina Buia a mulţumit elevilor şi cadrelor didactice implicate direct în derularea activităţii, oferind ghiocei de mărţişoare şi ceai de ghimbir...

Îi felicităm pe toţi pentru dăruirea întru Poezie, o felicităm pe doamna profesoară Maria Gonda, iniţiatorul şi dirijorul atent al acestei manifestări, pentru orchestraţia la 4 ace, dorindu-i o carieră dezinvoltă şi inspirată pe segmentul educației nonformale! Rar întâlnim atâta entuziasm!

Înspre final îl ascultăm doar parţial pe Sorescu – „Deci fugiţi cât mai repede,/ Acum când eu mă fac că mă uit/ În altă parte…” Ne continuăm jocul, dar cu faţa întoarsă! „Stăm cu un picior în scară”, pregătiţi pentru o altă cursă cu Pegasul maestrului, alături de el. „Mergem în poveste. Dii!”

prof. Ionela-Silvia NUȘFELEAN

Palatul Copiilor Bistriţa

IN MEMORIAM

Profesorul Ion Lăpuşneanu

(29 IX 1937 – 21 V 2012)

Profesorul Ioan Lăpușneanu s-a şcolit în tinereţe la Năsăud şi tot aici a lucrat în calitate de profesor până la sfârşitul vieţii. Format la Universitatea clujeană, s-a afirmat ca un fin intelectual, fiind un apropiat al elevilor şi un mare caracter în urbea năsăudeană în care s-a afirmat cu demnitate şi onestitate. Primul mentor spiritual i-a fost profesorul de la liceu, Octavian Ruleanu, căruia i-a dedicat o recentă carte (Octavean Ruleanu, Himere din Ţara cu dor). Este coautor al Monografiei oraşului; A editat in colaborare cu primarul oraşului ing. D-tru Mureşan, volumul Cetăţeni de Onoare ai Oraşului Năsăud, Editura Karuna, Bistriţa. 2009; A publicat numeroase articole în diferite reviste, ziare şi culegeri; a îndeplinit funcţia de preşedinte al Filialei Năsăud a Societăţii de Ştiinţe Filologice, în cadrul căreia a organizat numeroase simpozioane. A participat cu comunicări la colocviile consacrate scriitorilor năsăudeni. A fost redactor al revistei Tribuna ideilor şi a fost redactor şef la publicaţia Plaiuri năsăudene. A redactat şi revista şcolară Muza Someşană (două numere), iar un al treilea număr aşteaptă în manuscris; A îndeplinit funcţia de consilier judeţean (1992-2000), de consilier local (2000-2004).

Activitatea sa culturală şi didactică este binecunoscută, participările la simpozioane şi alte manifestări cultural-ştiinţifice au fost consemnate inclusiv în presa locală sau centrală. În cei 48 de ani cât a lucrat în învăţământ, a îndeplinit funcţiile de director, director adjunct şi diriginte la 10 clase de şcoală generală şi liceu, dintre care la două clase de profil pedagogic. A fost metodist şi responsabil de cerc şi de filială a Casei Corpului Didactic Bistriţa-Năsăud, iar din anul 1975 a fost cooptat în acţiunea de perfecţionare a cadrelor didactice, îndeplinind funcţiile de preşedinte a comisiilor de acordare a gradului didactic I la învăţători şi educatoare, de preşedinte a comisiilor de perfecţionare şi gradul al doilea. A predat la Colegiul de Institutori Limba Engleză din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, extensia Năsăud. A făcut parte din comisia Ministerului Învăţământului pentru elaborarea unei noi programe pentru liceele pedagogice.

Ioan Lăpuşneanu a fost preşedinte al Secţiunii Literare Astra peste 20 de ani, implicat cu sinceritate în acţiunile astriste educative: cele peste 20 de adunări ale Despărţământului, adunările Astrei Centrale de la Sibiu, Braşov şi bineînţeles de la Năsăud (1991, 2010), activitatea publicistică şi editorială prestată în slujba comunităţii locale şi a Asociaţiunii Astra, unde a fost ales inclusiv în conducerea centrală. Activitatea sa de cercetare şi documentare în folosul comunităţii locale rămâne de referinţă (Monografia oraşului, biografia unor personalităţi năsăudene).

Învățământul năsăudean este astăzi mult mai sărac, pierzând un atât de valoros intelectual, profesor, publicist, editor, moderator, prieten şi astrist de încredere, personalitate ce te cucerea cu farmecul prezenței sale.

Redăm mai jos, sub semnătura postumă a eminentului profesor, un omagiu adus de acesta altui eminent profesor și prestigios intelectual, dl. Sever Ursa.

prof. Ioan SENI, Năsăud

DASCĂLI ÎN RAMĂ

Profesorul Sever Ursa – octogenar

Sâmbătă 10 martie 2011, mare sărbătoare la Maieru: profesorul de mare vocaţie profesională, SEVER URSA, a devenit octogenar, iar revista „Cuibul visurilor”, al cărui director este, a ajuns la numărul 100. Amfiteatrul Liviu Rebreanu din cadrul Muzeului a fost arhiplin. Au venit să participe la emoţionantul eveniment prieteni şi colaboratori ai sărbătoritului din Cluj-Napoca, Dej, Beclean, Rodna, Bucureşti, Bistriţa şi, fireşte, numeroşi localnici în frunte cu primarul Vasile Borş, sprijinitor atent al Muzeului şi a revistei „Cubul visurilor”. Pentru ilustrul octogenar, Sever Ursa, momentul a fost unul de bilanţ şi de reale satisfacţii profesionale. Profesorul Sever Ursa a fost şi încă este un pasionat căutător şi valorificator de comori. De numele său sunt legate două muzee şi o şcoală: Muzeul „Liviu Rebreanu” din Prislop – Năsăud, Muzeul „Cuibul visurilor” şi Şcoala Generală de la Maieru. A avut un rol determinant în înfiinţarea Muzeului din Prislop, iar Muzeul din Maieru este creaţia sa integrală. Cu alţi căutători de comori mai mici, cărora li s-au alăturat şi membri familie sale: Doamna sa cu nume de cântec (Doina) şi cei doi fii ai lor, Liviu şi Ovidiu, cu atenţie, răbdare şi pasiune au cotrobăit prin podurile şi găbănaşele măierenilor şi au alcătuit un Muzeu etnografic, istoric şi literar, care răspunde oricăror exigenţe ale instituţiilor de acest gen. De asemenea, a ocupat mulţi ani funcţia de director al şcolii din localitate, unde a creat alte comori. La un moment dat, marea majoritate a numerosului colectiv didactic al şcolii era format din foştii săi elevii.

L-am văzut sâmbătă pe iubitul meu coleg şi prieten topit de emoţie, dar cu sentimentul datoriei împlinite. Se spunea, şi pe bună dreptate, că în virtutea pregătirii sale profesionale ar fi putut onora o catedră universitară. A rămas însă în „Cuibul visurilor”. Şi nu regretă. Chiar dacă nu şi-a desfăşurat activitatea într-un centru universitar a scris şi publicat mai multe cărţi. Fie în colaborate, fie de autor: „Bistriţa-Năsăud, vatră folclorică”, Editura Sport Turism, 1979 (coautor); „Constelaţia Rebreanu”, Editura Macarie, Târgovişte, 1994 (coautor); „Omagiu lui Liviu Rebreanu”, Editura Macarie, Târgovişte, 2006; „Sfinte firi vizionare”, Editura Gloria, Cluj-Napoca, 2008 (coautor); „Poezii”, de Iustin Ilieşiu, antologie, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2006 (ediţie îngrijită); „Vasile Rebreanu (1862-1914), învăţător, folclorist şi animator cultural”, Editura Napoca Star, 2008. De asemenea, a publicat articole şi studii în numeroase reviste: „Arhiva someşană” (Năsăud), „Gazeta literară” şi „Limbă şi literatură” (Bucureşti), „Revista română” şi „Cronica” (Iaşi), „Mişcarea literară”, „File de istorie”, „Ecoul”, „Răsunetul”, „Mesagerul”, „Revista ilustrată”, „Studii şi cercetări etnoculturale” (Bistriţa) etc. Numai în revista „Cuibul visurilor” a publicat 225 de materiale (ştiri, informaţii, cronici, eseuri, reportaje etc.)

Cuvinte de laudă au rostit la adresa sărbătoritului: primarul Vasile Borş, Icu Crăciun, redactorul şef al revistei, procurorul Macavei Al. Macavei, Ilie Hoha, Gavrilă Avram, colegul său de şcoală, Alexandru Raţiu, scriitorul Ioan Pintea, şef de secţie la Centrul pentru Cultură al judeţului, scriitorul Menuţ Maximinian, director editorial la cotidianului „Răsunetul”, scriitorii Cornel Cotuţiu şi Teodor Tanco.

Sărbătoritului i-au fost oferite diplome de onoare şi de excelenţă din partea Societăţii Scriitorilor bistriţeni şi al Uniunii Scriitorilor, din partea revistelor „Cetatea Rodnei”, „Mişcarea literară”, „Revista ilustrată”, cotidianul „Răsunetul” etc. Diplomele i-au fost înmânate de reprezentanţii acestor publicaţii: Liviu Păiuş, Olimpiu Nuşfelean, Ioan Pintea şi Menuţ Maximinian. I-au oferit o plachetă aniversară doi foşti elevi, coloneii Ionel Cimuca şi Vasile Balotă, iar Ioan Seni i-a oferit o diplomă din partea Despărţământului Năsăud al ASTREI.

Pentru bogata şi multilaterala sa activitate desfăşurată în peste cinci decenii, i-au fost acordate, în timp, diplome de onoare din partea oraşului Năsăud, precum şi a comunelor Maieru şi Ilva Mare. Îi dorim multă sănătate, o viaţă lungă alături de Doamna Doina, fiii Liviu şi Ovidiu, precum şi de nepoţi.

Ioan LĂPUŞNEANU

Aspecte ergonomice privind eficientizarea activității la instruirea practică

Specificul activităților practice se diferențiază de cele teoretice prin însuși conceptul aplicativ. Practica include ca bază cunoștințele teoretice atât de cultură generală ca matematica, geometria, fizica, chimia dar mai cu seamă și nemijlocit materiile de specialitate: desen tehnic, tehnologii, protecția muncii etc. Acestea se materializează prin mijloacele de învățământ: mașini, dispozitive, scule, instrumental utilizate în procesele tehnologice din cadrul temelor.

Nu întâmplător am lăsat la urmă, dar fără a omite, dimpotrivă a pune accentul pe o disciplină care este tratată oarecum superficial în manualele de specialitate, cel puțin în învățământul preuniversitar, și anume ergonomia. Această disciplină este chiar firul roșu care străbate punerea în fapt a metodologiei aplicative de către executanți, plecând de la factorul instructiv (maistrul, inginerul, profesorul), care organizează, conduce, îndrumă elevii, în utilizarea corectă a mijloacelor de învățământ utilizate, a metodelor corecte de folosire a operațiilor, fazelor, mișcărilor, mânuirilor optime, ergonomice.

Ergonomia este de fapt știința care studiază raportul dintre factorul uman și mediul de muncă în perspectiva unei mai bune adaptări la om a metodelor, mijloacelor și mediului de muncă. Criteriul ergonomic al activității vizează cheltuirea minimă de energie umană în favoarea rezultatelor productive specifice, prin aceasta urmărindu-se reducerea oboselii fizice și psihice angajate în atingerea obiectivului (realizarea de bunuri materiale produse, servicii de calitate și în cantitatea scontată.

Chiar dacă la instruirea practică accentul se pune pe formarea deprinderilor corecte de muncă, iar aspectul productiv având trimitere în viitor, când elevul de azi va deveni muncitorul, tehnicianul sau inginerul de mâine, corectitudinea deprinderilor de bază învățate în școală va fi ABC-ul activității viitoare.

A munci ergonomic înseamnă a găsi modalități de organizare optimă a activității prin soluții simple, comode și eficiente, prin repartizarea judicioasă în spațiu a mijloacelor din dotare, astfel încât corpul uman să nu fie supus oboselii inutile cauzate de poziții incomode sau mișcări obositoare care pot conduce la efecte dăunătoare sănătății sau la accidente.

În general, îmbunătățirea condițiilor activității, indiferent de domeniu, dar în special în zona aplicativă, din punct de vedere ergonomic, activitatea poate fi ghidată trecându-se printr-un filtru interogativ de șase întrebări cheie:

CE FACEM?

Întrebarea se refera la tema concretă, la obiectiv. La piesa de executat, la operația tehnologică, la faza ca parte integrantă a operației tehnologice a unui produs la obiectivul operațional vizat.

CU CE FACEM?

Adică ce mijloace folosim pentru realizarea obiectivului? SDV-uri, mașini, instalații, având la îndemână variante opționale sau după caz limitate.

CUM FACEM?

Întrebarea are trimitere la modalitatea pe care o folosim, organizarea locului de muncă, corectitudinea mișcărilor la operațiile folosite având însemnătate esențială în formarea deprinderilor corecte, toate acestea în contextul respectării normelor de protecția muncii.

DE CE FACEM AȘA?

Dacă până acum am avut ca aliat soluții cunoscute de experiență utilizate în timp, metode cunoscute, de data aceasta suntem puși în situația de a analiza critic modul sau modelele obișnuite și nu de puține ori „protejați de umbrela rutinei profesionale”.

SE POATE FACE ȘI ALTFEL?

Aici suntem provocați să regândim procedeele, modalitățile, metodele, mijloacele folosite. Să căutăm variante noi, soluții noi, prin care să economisim energia umană, adică efort fizic și psihic, obținând cel puțin același rezultat.

CUM ANUME?

Schimbarea o vom găsi prin comparație, prin schimb de experiență, interasistență colegială, descoperind noi posibilități de operare. Suntem solicitați la punerea în practică a unei organizări mai bune a muncii prin corectarea sau reproiectarea mijloacelor utilizate și a metodelor cu randament îmbunătățit. În acest fel vom plasa activitatea pe o nouă spirală a eficienței, acesta fiind scopul final din punct de vedere ergonomic.

maistru instructor Teodor PRECUP,

Colegiul Tehnic INFOEL Bistrița