„Şcoala cea mai bună
este aceea în care vezi alături de tine sufletele care-ţi sunt ca fraţii şi
surorile.” (Nicolae Iorga)
Școala online
Competența digitală este una dintre acele alte competențe pe care
instituțiile de învățământ le au incluse în programele și planurile de
realizare a procesului educativ. Resursele digitale devin un instrument de
lucru din ce în ce mai utilizat pentru a oferi un învățământ calitativ, care să
corespundă noilor tendințe pedagogice și intereselor copiilor. Astfel, aceștia
apreciază utilitatea lecțiilor în care metodele tradiționale sunt îmbinate în
mod creativ și eficient cu învățarea digitală care îi determină pe elevi să fie
mai interesați să învețe, să-și extindă orizonturile de cunoaștere și
înțelegere a lumii în care trăiesc.
Cu ajutorul resurselor on-line elevii pot învăța de acasă, fără a mai
fi nevoie de deplasarea către o instituție de învățământ și fără a depinde de
un anumit program. Cu ajutorul unei conexiuni la Internet se pot căuta
informații dintr-un anumit domeniu, având astfel acces la mai multe opinii.
Elevul poate intra în contact cu profesorul și colegii săi în cadrul lecțiilor
on-line. Se schimbă în mod decisiv tipul de predare, dintr-unul static, în care
elevul este un simplu „receptor” al informației, într-unul dinamic, creativ,
flexibil, interesant și atractiv.
Elevii își dezvoltă abilități eficiente de învățare, devin capabili să
identifice ceea ce au nevoie pentru a învăța, găsesc și utilizează resursele
online, și aplică informațiile la școală și în afara ei.
Pentru a realiza un învățământ de calitate și pentru a obține cele mai
bune rezultate trebuie să folosim atât metodele clasice de
predare-învățare-evaluare cat și tehnologia modernă.
Lumea contemporană reprezintă o permanentă și inedită provocare pentru
educație. Aceasta duce inevitabil, la creșterea volumului de informații ce
trebuie analizat, la necesitatea stocării și prelucrării acesteia, deci la
necesitatea utilizării calculatorului atât în viața de zi cu zi cât și în
procesul instructiv-educativ.
Bibliografie:
Albulescu, Ion, 2009, Doctrine
pedagogice, Editura Didactică și pedagogică, București;
Cerghit, Ioan, 1972, Mass-media
și educarea tineretului școlar, Editura Didactică și Pedagogică, București;
Cerghit, Ioan, 2002, Sisteme de
instruire alternative și complementare. Structuri, stiluri si strategii,
Editura Aramis, București;
https://epale.ec.europa.eu/ro/blog/use-digital-tools-adult-education
http://aedupractica.blogspot.com/2017/05/rolul-calculatorului-in-viata-elevului.html
prof. înv. primar, Diana SARCA-GRIGA,
prof. înv. primar, Ioana NEGRUȘERI,
Școala Gimnazială „Avram
Iancu”, Bistrița
Rămânem conectați! Călătorim și descoperim împreună!
Zilele acestea mi-am propus o călătorie de descoperire, o călătorie
bazată pe interacțiune și învățare, o călătorie care să mă ajute să citesc în
sufletul elevilor mei, dincolo de ecrane. O predare empatică a fost întotdeauna
secretul receptivității elevilor, a stârnirii curiozității lor intelectuale/
creative și, implicit, secretul pentru a-i cuceri, irevocabil, înspre
cunoaștere. Izolarea impusă presupune adaptarea demersului educativ la o
prezență virtuală a tandemului elev-profesor. Educația la distanță, sau așa
numita „școală online”, este acum o realitate! Nu cred că ne așteptam să
ajungem aici atât de repede.
Sistemul hypermedia care permite accesul la internet este mai mult
decât o resursă informațională, este o stare de spirit. Îndeamnă la
descoperire, la stabilirea unor legături cu noi parteneri de dialog. Conectivitatea
este ceea ce deosebește în mod fundamental web-ul de sursele de informație
pure, baze de date, biblioteci online. Suntem tentați să credem că este mai
puțin important ce conține web-ul, cât modul în care rețeaua încurajează
descoperirea și conectivitatea. Între auto-disciplina intelectuală și propria
curiozitate intelectuală, adesea a doua este mai puternică, pentru că totdeauna
vom găsi ceva interesant la un nou click pe web, ceea ce este inedit și chiar
provocator.
Pornind de la ideea de a realiza cu elevii mei, pe lângă activitățile
specifice de învățare, demersuri educaționale mult mai captivante și din
dorința de a-i duce către destinații fascinante, fără a părăsi vreodată
locuința personală, i-am provocat la o călătorie virtuală prin muzeele
României. Tururile virtuale combină elementele vizuale la 360 de grade, cu
mișcarea, oferind o experiență care evocă emoțiile pe care le au și cei care
vizitează fizic o locație. Conținutul virtual, interactiv încurajează
participarea vizitatorilor la experiența online.
Primele muzee au apărut pe Internet în 1994, iar astăzi sunt peste
5.000 de muzee prezente. În fiecare zi apar trei muzee noi pe Internet! Din 5
navigatori pe Internet, unul caută informație de muzeu. Paginile de muzeu sunt
considerate printre cele mai novatoare, mai incitante și mai frumoase.
Muzeul este o instituție permanentă și ar trebui să fie înțeles nu
numai ca un mediu de formare – în sine sau în conexiune cu educația școlară –
dar, de asemenea, ca o modalitate de cunoaștere didactică și de reinterpretare
a realității.
Pot fi considerate „muzee”, pe lângă instituțiile care poartă acest
nume și monumentele și siturile naturale, arheologice și etnografice; grădinile
zoologice și botanice, acvariile și vivariile; centrele de știință și planetariile;
instituțiile de conservare și galeriile de expoziție întreținute permanent de
biblioteci și arhive; rezervațiile naturale etc.
Muzeul nu este doar un spațiu în care sunt păstrate, restaurate și
expuse comori (moștenirea noastră, „rădăcinile” noastre), ci este un loc viu,
în care elevii pot afla povești adevărate despre România de altădată, modul de
viață al înaintașilor, obiecte din expoziții, clădiri impunătoare din diferite
zone ale țării, personalități (scriitori, artiști plastici, istorici, actori,
muzicieni etc.), meșteșuguri și tradiții din satele noastre, obiceiuri ale
minorităților etnice, flora și fauna din România, precum și povești despre
cărți, muzică, monumente și muzee de pretutindeni.
Am explorat, împreună, spațiile muzeale și am admirat obiecte artistice
interesante și expresive, pe care, cei talentați le-au putut desena, colora sau
realiza din diferite materiale, am răsfoit împreună cărți, reviste de cultură
și albume, am citit împreună în română, engleză, franceză, am vizionat filme
documentare, am vizualizat fotografii de epocă, am ascultat muzică, am zâmbit
și ne-am jucat împreună, am găsit în interiorul fiecăruia dintre noi inspirație
și bucurie.
Vă arătăm în această pagină câteva dintre popasurile noastre.
 |
| Casa memorială Liviu Rebreanu |
 |
| Muzeul Național Cotroceni – București |
 |
| Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” |
 |
| Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” a Universității din București |
 |
| Cetatea Alba Carolina din Alba Iulia |
 |
| Castelul Bran |
 |
| Muzeul K. H. Zambaccian |
Dacă doriți să vă alăturați experienței noastre, acesta este linkul
unde găsiți toate „destinațiile” muzeale din România:
http://www.cimec.ro/muzee/muzee-cu-tur-virtual.html#BN, pagină administrată de
Institutul Național al Patrimoniului.
Cu siguranță, în săptămânile ce vor urma, vom depăși granițele țării și
vom porni în călătoria noastră virtuală prin cele mai frumoase muzee din lume.
Drum bun tuturor, prin timp și spațiu… virtual!
prof. Iulia ISTRATE,
Palatul Copiilor Bistrița
„Alpinistul cu ochii albi” – „Exerciții” pentru o viață independentă – cu Alex Benchea, primul alpinist nevăzător român
1. Alex, tu ești primul alpinist nevăzător din România care a cucerit
vârful Kilimanjaro, ești cunoscut deja ca Alpinistul cu ochii albi, un model pentru
mulți copii și tineri din România. Cum te-a ajutat pe tine educația școlară să
ai această forță, acest curaj de a explora lumea, de a escalada nu doar munți
reali, ci și de a escalada dimensiuni nebănuite ale propriilor visuri? Ce
contează atât de mult în zona educației, astfel încât să reușești ceea ce ai
reușit tu?
În ceea ce privește traseul meu educațional un rol foarte important
l-au avut profesorii mei din școală care au reprezentat reale modele de viață
și curaj, în special profesorul meu de geografie din timpul liceului care prin
modul de predare m-a făcut să mă „îndrăgostesc” de geografie… astfel am ajuns
să urc munți și să depășesc obstacole. Un alt criteriu tot din zona educației
care a contribuit decisiv la dezvoltarea mea îl constituie pasiunea pentru
lectură, pasiune care te face să ajungi cu mintea unde nu poți ajunge din prima
cu piciorul.
Exercițiul unei vieți independente este un parametru foarte important
pentru o persoană nevăzătoare, parametru care ar trebui să fie implementat de
la o vârstă fragedă deoarece copiii când sunt mici tind să fie curioși, să
exploreze spațiul iar apoi… accesul la informație al elevului, instruirea și
perfecționarea personalului didactic în ceea ce privește tehnologiile asistive
pentru elevii cu C.E.S. sunt adevărați factori în dezvoltarea sustenabilă a
acestor persoane. Nu ar fi chiar imposibil de îmbunătățit aceste aspecte, în
condițiile în care perioada de pandemie a creat deja premisele schimbărilor în
sistemul educațional formal.
3. În contextul actual, al pandemiei, ce te a menținut în echilibru?
Cum te-a ajutat tehnologia digitală și cât de importante crezi că sunt
competențele digitale pentru un copil sau un tânăr cu dizabilități vizuale?
În ceea ce privește starea de pandemie pe care o traversăm, pot afirma
că a fost un lucru nou pentru mine, însă datorită faptului că sunt o fire
pozitivă, am fost mereu preocupat să îmi continui activitatea, chiar dacă a
fost într-o formulă adaptată situației. Referitor la tehnologia digitală pot
afirma faptul că am privit-o ca pe un baston alb, având un rol crucial în
situații ca acestea și datorită evoluției tehnologice actuale, în special a
internetului. Spre exemplu, pentru a-mi putea continua studiile a trebuit să
folosesc anumite platforme dedicate învățării la distanță și a conferințelor
online cum ar fi Zoom sau Microsoft Teams. În ceea ce privește competențele
digitale, pentru o persoană nevăzătoare consider că sunt esențiale și foarte
importante mai ales în situații ca acestea.
4. Ne-ai arătat în direct, la webinarul organizat de Casa Corpului
Didactic a Județului Bistrița-Năsăud în luna mai, cât de „simplu și normal”
pare să te descurci în camera Zoom, inclusiv să prezinți un material digital,
chiar dacă ești nevăzător. Ce ne poți spune despre tehnologia digitală asistivă
destinată elevilor cu cerințe educaționale speciale? Ce reprezintă această
tehnologie pentru un copil/ un tânăr cu dizabilități vizuale, de ce este atât
de importantă?
Tehnologia digitală asistivă poate fi privită în sens metaforic ca
fiind bastonul alb cu ajutorul căruia persoanele nevăzătoare au posibilitatea
să exploreze acest mediu online atât de divers. Un lucru pe care îl pot afirma
din prisma experiențelor avute până acum, îl constituie faptul că această
tehnologie digitală, nu este utilizată la adevărata sa valoare și nici
cunoscută de cei care au cea mai mare nevoie, anume elevii cu C.E.S. din
școlile de masă.
5. În opinia ta, Alex, ce finalități ar trebui să aibă învățarea pusă
în formă (educația) în cadrul unui sistem educațional modern, de unde ar trebui
să pornească și spre ce ar trebui să se îndrepte demersurile educaționale
actuale?
În opinia mea educația este necesar să fie privită ca pe un dar pe care
îl oferim generațiilor următoare, dar ce trebuie să lucreze în folosul
individului, să îi modeleze existența și să îl ascută ca mai târziu să fie o
unealtă utilă societății, asta în mod metaforic de sigur.
Dacă aș avea ocazia să iau astăzi o astfel de decizie cu siguranță că
aș alege școala de masă, deoarece personal percep școala specială ca o formă de
izolare, lipsind generațiile de elevi de interacțiune cu persoanele cu
dizabilități, creând astfel anumite discrepanțe în perceperea acestora. În altă
ordine de idei consider că un elev nevăzător poate face cu siguranță față în
școala de masă, mai ales în ziua de astăzi când tehnologiile digitale asistive
au un avânt considerabil.
7. Știm că ești student la Cluj, la Facultatea de Geografie, anul II.
Cum a fost trecerea de la școala specială la universitate?
Tranziția a fost una bruscă și complexă… am avut multe provocări pe
plan personal, referitoare la obținerea independenței, datorită faptului că am
plecat dintr-un oraș mic de 10000 de locuitori în Cluj, al doilea oraș al țării
ca dezvoltare. Din punct de vedere educațional pot afirma că lucrurile s-au
petrecut cum era de așteptat, ajungând în final să studiez ceea ce mi-a plăcut
atât de mult, Geografia.
8. Probabil că în viitor, la un moment dat, vei alege să fii profesor
de geografie în învățământul preuniversitar. Te rog să îți imaginezi că mâine
ai avea această oportunitate, cu ce ai începe? Ce ai schimba, ce ți-ai dori să
fie altfel pentru tine ca profesor și pentru elevii tăi? Cum ar trebui să arate
pentru tine o astfel de lume în care să pășești cu încredere și entuziasm ca
profesor, chiar dacă ești nevăzător?
Dacă aș avea această oportunitate, mi-aș da tot interesul să transmit
din pasiunea mea pentru geografie elevilor mei și să le deschid ochii cu
privință la lumea în care trăim, prin intermediul unor aplicații practice,
călătorii, ieșiri în natură, le-aș împărtăși din experiențele mele, și un lucru
foarte important i-aș încuraja să fie curioși să exploreze și să se
documenteze.
9. În încheiere Alex, spune-ne câte ceva și despre pasiunea ta pentru
munte... ce planuri ai și ce sfaturi ai da unui copil care deja te are ca model
și ar vrea să scrie istorie, la fel ca tine?
Pasiunea mea pentru munte este legată de faptul că am fost o fire
curioasă și activă din punct de vedere sportiv și pentru că am muncit mult
pentru a-mi atinge obiectivele, oricât de sus păreau ele că ar fi. În urmă cu 3
ani, am cunoscut un tânăr care mi-a devenit mentor și care a investit foarte
mult în mine. Alături de el am avut prima ascensiune, pe vârful Moldoveanu –
2544 m. Datorită faptului că el a avut încredere în mine că am să reușesc, am
ajuns astăzi să continui să îmi fixez ținte și mai mari în ceea ce privește
ascensiunile montane. Pe termen scurt am avut și am 3 obiective, Kilimanjaro –
5895 m cel mai înalt munte din Africa pe care l-am atins pe 15 decembrie 2019,
Mont Blanc cel mai înalt munte din Alpi, programat pentru jumătatea lunii iulie
2020 și Elbrus cel mai înalt munte din Europa – 5642 m.
Pe termen lung îmi doresc să termin proiectul 7 sumits (atingerea celor
mai înalte vârfuri de pe fiecare continent). În momentul de față practic și
escalada sportivă fiind membru în lotul național de paraclimbing și în clubul
sportiv Climb Again. Un sfat foarte important pe care vreau să îl transmit
celor care mă consider un model este faptul că pentru a ajunge să ai rezultate
vizibile trebuie să muncești mult și să pui multă pasiune în această muncă.
prof. metodist Alina GÎMBUȚĂ,
Casa Corpului Didactic a
Județului Bistrița-Năsăud
Alex BENCHEA,
student anul II, Facultatea de
Geografie,
Universitatea „Babeș-Bolyai”,
Cluj-Napoca
Educație fără frontiere
Copilăria reprezintă cea mai importantă perioadă din viața unui individ
prin consecințele durabile pe care le are asupra dezvoltării ulterioare a
acestuia. Fiecare copil este unic iar unicitatea lui reprezintă punctul de
plecare în toate deciziile luate în privința lui, cu scopul primordial de a-l
ajuta să se dezvolte deplin. Cu cât ne vom apropia mai mult de el și îl vom
înțelege mai bine, cu atât vom învăța mai multe despre ceea ce ar trebui să
facem pentru a-l ajuta să crească și să se dezvolte la nivelul întregului
potențial de care dispune. Succesul educației se bazează pe adaptarea
demersului educațional la nevoile individuale ale fiecărui copil. Construirea
unui parteneriat educativ în comunitatea în care crește, se dezvoltă și este
educat copilul constituie o cerință a educației de azi. Se recunoaște faptul că
deciziile, acțiunile și rezultatele educației nu mai pot fi realizate decât în
comunitatea de opțiune dintre mediile responsabile:
familie-grădiniță-școală-societate. Din experiență se trage concluzia
următoare: colaborarea familie-grădiniță-școală-societate este benefică și cu
rezultate deosebite atât pentru implicarea părinților dar și pentru membrii
comunității care își dau silința să se integreze în atmosfera grădiniței și să
se împrietenească cu copii.
Școala este a doua familie, un loc unde se poate practica educația,
spațiul unde se asigură nu numai un volum important de cunoștințe, dar se
formează și mentalități moderne, deschise.
Educația însumează acțiunile – deliberate sau nedeliberate, explicite
sau implicite, sistematice sau nesistematice – de modelare și formare a omului
din perspectiva unor finalități racordate la reperele
socio-economico-istorico-culturale ale arealului în care se desfășoară. Se
poate afirma că educația este activitatea complexă realizată în cooperare de
educator și educabil (ale căror roluri sunt interșanjabile) în vederea formării
și autoformării asistate, cu scopul dezvoltării personalității și sădirii unei
mentalități pozitiv-constructiviste. Tradițional, educația oferită de școală a
fost considerată educație formală, activitățile educative organizate de alte
instituții, cum ar fi muzeele, bibliotecile, cluburile elevilor etc., drept
educație nonformală, iar influențele spontane sau neorganizate din mediu,
familie, grup de prieteni, mass media etc., educație informal
Și școala – ca instituție – a răspuns provocărilor sociale prin
lărgirea sferei de activitate și inițierea unor parteneriate cu societatea
civilă, comunitatea locală sau cu diferite instituții culturale. Aceasta
deoarece învățarea „nu este legată” numai de școală sau de alte contexte
organizate.
Educația formală și cea nonformală au drept notă comună faptul că
ambele sunt special organizate de societate, cu scopul de a ușura, de a grăbi,
de a eficientiza procesul formării unor comportamente propice învățării continue,
inclusiv prin mijloace proprii, precum și de a asigura achiziționarea unor
informații cu largi resurse de integrare în sisteme, de transferare a lor în
diverse domenii ale cunoașterii. De asemenea, ambele sunt instituționalizate,
deosebindu-se doar prin cadrul și modalitățile lor specifice de a acționa. În
zilele noastre se constată atât o extindere, cât și o intercorelare strânsă a
tuturor acestor forme, ceea ce face să le crească potențialul educativ. Astfel,
educația formală trebuie să cunoască valorile și influențele exercitate prin
intermediul educației ocazionale, nonformale și informale, să exercite o
funcție de sinteză, de integrare a acestora în procesul unitar de formare și
cultivare a personalității copiilor, a tinerilor. Pe de altă parte, trebuie
spus că experiența acumulată în cadrul educației școlare contribuie la
creșterea randamentului celorlalte forme ale educației, în condițiile în care
tinerii sunt înarmați cu capacitatea de a discerne, de a selecta, de a
sintetiza, din multitudinea de experiențe acumulate, pe cele care au în mod
cert, valoare educațională și pot influența comportamentele lor pozitive Cei
trei termeni fundamentali pe care se bazează semnificația conceptului sunt
„viață”, „permanent”, „educație”. Educația nu se termină la sfârșitul
instrucției școlare, ci constituie un proces permanent. Educația permanentă
îmbracă un caracter universal, democratic și trebuie să răspundă schimbărilor
care se produc în societate, în știință, tehnică, cultură.
Multă vreme s-a considerat că școala joacă rolul central și că forme
diferite de acțiuni organizate ar putea înlocui familia, care de multe ori nu
are aspirațiile sau resursele culturale pentru ceea ce propune societatea. În
rezolvarea multiplelor probleme de dezvoltare și învățare, școala dezvoltă o
serie de structuri de sprijin în favoarea copilului și a familiei. În același
timp este nevoie de activități de susținere în afara clasei și de activități de
sprijin atât a copilului aflat în situații dificile sau de risc, cât și a
familiei și a cadrelor didactice.
Școala, singura instituție care își propune planificat și organizat să
sprijine dezvoltarea individului prin procesele de instrucție și educație,
concentrate în procesul de învățământ, simte tot mai mult nevoia să realizeze
un parteneriat activ cu familia și comunitatea în care se dezvoltă copilul.
În cadrul școlii copiii trebuie învățați și încurajați să rămână la fel
de sinceri, de deschiși, de dornici de a se lăsa ajutați și de a discuta despre
problemele cu care se confruntă, indiferent de natura lor! Este important să
cunoască faptul că au drepturi, că există o lege care îi protejează și că au
responsabilitatea la rândul lor să acționeze/reacționeze în virtutea lor.
Adulții trebuie atenționați să fie deschiși la problemele copiilor, să
le ia opiniile în serios, insuflându-le respectul pentru ei și pentru ceilalți,
transformându-i în adulți responsabili, capabili de decizii înțelepte.
Relația dintre părinți și profesori implică ieșirea din frontierele
școlii și determină o altă abordare a profesiei didactice. În pedagogia
tradițională această temă era tratată sub denumirea de „colaborarea dintre
școală și familie”. Actualmente, dimensiunile acestei relații sunt mult mai
cuprinzătoare datorită lărgirii conceptului de colaborare spre cel de
comunicare prin cooperare și, mai nou, prin conceptul de parteneriat care le
cuprinde pe toate și, în plus, exprimă și o anumită abordare pozitivă și
democratică a relațiilor educative.
O categorie aparte și relativ recent apărută de specialiști o
reprezintă specialiștii în intervenția socio-educativă. Aceasta cuprinde un
ansamblu de acțiuni finanțate, organizate și desfășurate de societate în
direcția susținerii, orientării, corectării sau suplinirii activității
educative a părinților. Toate tipurile de specialiști cu care familia intră în
contact prin copil (cadre didactice, pediatrii, medici, psihologi, juriști
etc.) exercită un rol explicit sau implicit pe lângă părinți. Educația copiilor
a devenit, în societățile moderne, o problemă de interes național.
Colaborarea dintre școală-familie-societate presupune o comunicare
efectivă și eficientă, o unitate de cerințe și o unitate de acțiune când este
vorba de interesul copilului.
Bibliografie:
1. Agabrian, Mircea, Școala,
familia, comunitatea, Institutul European, Iași, 2006
2. Cerghit, Ioan, Neacșu, Ioan, Negreț Dobridor Ioan, Prelegeri pedagogice, Editura Polirom,
Iași, 2001
3. Nicola, Ioan, Tratat de
pedagogie școlară, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2000
4. Pescaru, Băran, Adina, Parteneriat
în educație, Editura Aramis Print, București, 2004
prof. înv. primar Laura NECHITI,
Școala Gimnazială „Avram Iancu”
Bistrița
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu