„Profesorii buni sunt costisitori, însă profesorii răi ne costă şi mai
mult.” (Bob Talbert)
Ameliorarea sistemului de formare continuă a personalului didactic prin participare la activități metodico-științifice
Conform „Metodologiei privind
formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar”, formarea
continuă asigură actualizarea și dezvoltarea competențelor personalului
didactic, inclusiv dobândirea de noi competențe, fiind realizată în principal
prin:
a) programe și activități de perfecționare
a pregătirii științifice, psihopedagogice și didactice;
b) programe de formare în
domeniile conducerii, îndrumării și evaluării învățământului;
c) cursuri de pregătire și
susținerea examenelor de obținere a gradelor didactice II și I. [1]
Din categoria formelor de
organizare a formării continue/perfecționării personalului didactic din
învățământul preuniversitar fac parte și activitățile metodico-științifice,
care includ simpozioane, conferințe, sesiuni de comunicări, workshopuri,
dezbateri.
Conceptul de formare definește „o
acțiune socială vitală, esențială, care integrează, între altele, educația,
instrucția și învățământul fără a se reduce la acestea” (Dictionnaire
encyclopedique de l'education et de la formation). [2]
În acest context, prin oferta de
formare continuă, proiecte și activități pentru anul școlar 2018-2019, Casa
Corpului Didactic a Județului Bistrița-Năsăud, a facilitat participarea
cadrelor didactice din învățământul preuniversitar/ membri ai comunității
locale la două simpozioane județene: „Demersuri didactice inovative cu caracter
interdisciplinar”, „Obiceiuri și tradiții la romi” și simpozionul național
„EcoSănătatea – Proiecte spre viitor”, aflate la a doua ediție.
La aceste activități au răspuns
un număr de 175 de cadre didactice, din care 85 la simpozioanele județene și 90
la simpozionul național. Activitățile au fost promovate prin afișe, regulamente
de organizare și desfășurare postate pe site-ul CCD Bistrița-Năsăud la adresa
https://www.ccdbn.ro/, pe pagina de facebook a instituției, la adresa
https://www.facebook.com/ccdbistrita/, pe pagina de facebook a ISJ BN la
adresa:
https://www.isjbn.ro/index.php/ro/curriculum-si-inspectie-scolara/minoritati-nationale/simpozion-judetean-obiceiuri-si-traditii-la-romi-2019,
pe pagina de facebook a unităților educaționale partenere:
https://www.facebook.com/search/top/?q=%C8%98coala%20Gimanazial%20nr%201%20Bistri%C8%9Ba&epa=SEARCH_BOX,
https://www.facebook.com/search/top/?q=liceul%20teoretic%20sanitar%20bistri%C5%A3a&epa=SEARCH_BOX.
Simpozionul județean „Demersuri
didactice inovative cu caracter interdisciplinar” s-a desfăsurat în data de 25
februarie 2019, la Școala Gimnazială Nr.1 Bistrița.
Citatul lui Basarab Nicolescu din
„Transdisciplinaritatea. Manifest” – „Disciplinaritatea, pluridisciplinaritatea,
interdisciplinaritatea și transdisciplinaritatea sunt cele patru săgeți ale
unuia și aceluiași arc: cel al cunoașterii”, a plasat participanții într-o
dimensiune favorabilă tematicii simpozionului județean care și-a propus
diseminarea de bune practici prin intermediul activităților nonformale sau
extrașcolare, în contextul promovării unei dezvoltări durabile a generațiilor
prezente și viitoare.
Vizând îmbunătățirea calității
demersului didactic din învățământul preuniversitar, simpozionul a avut ca
obiective specifice: stimularea creativității inovatoare în activitățile cu
caracter interdisciplinar; promovarea celor mai noi activități, programe,
proiecte educative; realizarea unui schimb de experiență între unitățile de
învățământ preuniversitar din județ. Cele două secțiuni: „Interdisciplinaritate
și inovare în activitatea didactică” și „Valorificarea produselor intelectuale
elaborate în cadrul proiectelor educative”, au reunit prin participarea
directă, un număr de 50 de cadre didactice dornice de îmbunătățirea calității
demersului didactic, prin schimbul de experiență și împărtășirea de bune
practici.
Simpozionul național
„EcoSănătatea – Proiecte spre viitor” s-a desfășurat în data de 28 februarie
2019, la Liceul Teoretic Sanitar Bistrița.
Dreptul la sănătate și la un
mediu ambiant sănătos sunt drepturi fundamentale ale omului; în acest sens,
statele membre ale Organizației Mondiale a Sănătății
(https://www.oamr.ro/organizatia-mondiala-a-sanatatii/) au hotărât atingerea
nivelului de sănătate cel mai înalt de toți oamenii, starea fizică și psihică,
pentru a putea deveni productivi și folositori societății. Simpozionul și-a
propus diseminarea bunelor practici rezultate din activitățile de voluntariat
desfășurate de către cadrele didactice, precum și promovarea unei colaborări
continue între actorii educației formale și non-formale. Tematica și conținutul
au creat un mediu favorabil formării unui stil de viață sănătos, prin
conștientizarea faptului că sănătatea este o valoare existențială și o condiție
indispensabilă pentru celelalte activități umane.
Obiectivul general al
simpozionului național a fost: formarea unei imagini globale și realiste
privind noile educații, prin diseminarea de bune practici, având ca obiective
specifice: consolidarea competențelor didactice în vederea asigurării unei
educații de calitate pentru toți; argumentarea, prin exemple concrete, a
necesității de a adopta un stil de viață sănătos, sănătatea având o valoare
existențială și o condiție indispensabilă pentru celelalte activități umane,
din perspectiva mediului școlar și a particularităților sale; stimularea
comunicării și colaborării între partenerii educaționali; valorizarea
resurselor educaționale deschise. La această ediție a simpozionului național,
au fost admise un număr de 60 de lucrări, a căror autori au fost cadre
didactice din 20 de județe ale țării, inclusiv județul Bistrița-Năsăud. Un
număr de 90 de cadrele didactice și-au dat acordul de publicarea a lucrării pe
CD-ul simpozionului cu ISBN 978-606-8317-70-0.
În vederea bunei desfășurări a
simpozionului național și a unei atmosfere calde, primitoare, responsabilii de
activitate au oferit participanților cu participare directă, pliante cu
programul/lucrările/autorii, corespunzătoare secțiunii la care și-au înscris
lucrarea.
Prin Legea 66/2006, adoptată de
Parlamentul României, se prevede consacrarea zilei de 8 aprilie ca „Sărbătoarea
etniei romilor din România”
https://lege5.ro/Gratuit/ha2dcmbz/legea-nr-66-2006-pentru-consacrarea-zilei-de-8-aprilie-ca-sarbatoarea-etniei-romilor-din-romania.
Pentru a marca a această zi, la
nivelul județului Bistrița-Năsăud s-a a fost organizat simpozionul județean
„Obiceiuri și tradiții la romi” care s-a desfășurat în data de 8 aprilie 2019
la Școala Gimnazială nr.4 Bistrița. Astfel, au fost promovate valorile
culturale ale comunității rome și au fost semnalate problemele cu care se
confruntă populația romă.
Momentele artistice create prin
intermediul dansurilor autentice țigănești interpretate de formațiile de
dansuri țigănești ale elevilor din județ: „TARNE TALENTE” și „TAR DE”, cu
sprijinul direct al președintelui Partidei Romilor „PRO-EUROPA”, Filiala
Bistrița-Năsăud, coordonate de profesori participanți cu lucrare la simpozion,
au încântat privirile și auzul participanților la simpozion, printr-o
intervenție inedită.
În urma analizei chestionarelor
de feedback aplicate participanților la activitățile metodice științifice s-au
desprins ca și concluzii faptul că acestea și-au atins obiectivele, cadrele
didactice participante apreciind pozitiv activitatea desfășurată.
La întrebările comune celor trei
chestionare/ simpozioane, am primit următoarele răspunsuri:
La întrebarea „În ce măsură
considerați că evenimentul s-a ridicat la nivelul așteptărilor dumneavoastră?
De ce?”, toți participanții au selectat varianta în mare măsură, iar ca
justificare, am primit următoarele răspunsuri:
- Tema motivantă, participarea
directă implică interactivitate, schimb de experiență real;
- Diversitatea temelor
proiectelor, schimb de experiență, exemple de bună practică;
- Foarte bine organizat și foarte
util; A adus plus valoare;
- Noutate, interdisciplinaritate,
aplicabilitate practică;
- Un bun prilej de a învăța
lucruri noi prin interacțiunea cu alți colegi și din lucrările lor;
- Calitatea materialelor
prezentate;
- Datorită organizării și
Tematica de actualitate;
- Calitatea
lucrărilor/prezentărilor și numărul de participanți!
- Au fost prezentate lucrări
profesionale și interesante așa cum este de așteptat de la un simpozion
județean;
- Prezentările au avut o calitate
excepțională.
La întrebarea „Care considerați
că au fost punctele forte, respectiv cele slabe ale activității?” am primit
următoarele răspunsuri:
Puncte forte:
- Interactivitate, comunicare,
schimb de bune practici din mai multe domenii, schimb de idei;
- Prezența directă a
participanților; diversitatea temelor și încadrarea lor în cele două secțiuni;
- Organizare, cadru adecvat,
tehnologie, atmosferă, profesionalism;
- Tematica de actualitate,
interesantă, diversitate, schimb de experiență;
- Foarte bine organizate
secțiunile simpozionului, punctualitate și consecvență;
- Împărtășirea ideilor și
experiențelor la clasă din perspectiva transdisciplinară a temelor pentru
opționale;
- Exemple de activități sau teme
concrete prezentate, metode de predare integrate în demersuri didactice;
- Prestația cadrelor didactice;
Interacțiunea dintre participanți;
- Calitate, seriozitate,
profesionalism; moderatorii simpozionului au fost foarte bine pregătiți;
- Valoarea formativă a
activității.
Puncte slabe nu au fost
remarcate.
Opiniile participanților
referitoare la desfășurarea evenimentului, sunt următoarele:
- A fost o experiență care m-a
ajutat să mă orientez și spre alte modele, propuse de colegi;
- Foarte bună organizarea,
desfășurarea și implicarea cu profesionalism a celor responsabili de acest
simpozion;
- Pe viitor, poate participarea
elevilor, temele fiind de actualitate;
- Doar aprecieri pentru
organizare și implicare. Felicitări!
- Organizare foarte bună, primire
călduroasă, informații utile, sintetice, pline de profesionalism.
Activitățile din cadrul
simpozioanelor au primit aprecieri laudative din partea participanților și sub
alte forme: spre exemplu simpozionul județean „Demersuri didactice inovative cu
caracter interdisciplinar” într-un ziar local online, articol accesibil la adresa:
http://bistritanews.ro/index.php?mod=article&cat=6&article=24291 – dar
și pe rețelele de socializare-simpozionul județean „Obiceiuri și tradiții la
romi”, la adresa: https://www.facebook.com/search/top/?q=%C8%98coala%20Gimanazial%20nr%201%20Bistri%C8%9Ba&epa=SEARCH_BOX.
Exemplele de bună practică
prezentate au evidențiat implicarea activă a cadrelor didactice și a altor
factori educaționali în formarea și dezvoltarea la elevi a unor comportamente
educaționale, morale și de caracter, contribuind la creșterea calității
activităților educative și documentare științifică. Cele trei simpozioane s-au
dovedit a fi bine venite prin temele abordate și exemplele de bune practici
împărtășite de participanți, rezultate din activitățile cu elevii și partenerii
educaționali, atingându-și obiectivele propuse. Schimbul de experiență s-a
dovedit extrem de util, participanții exprimându-și dorința de a se continua
acest gen de colaborare și de activități în anii școlari următori.
Datorită colaborării cu
reprezentanții partenerilor: Inspectoratul Școlar Județean și unități de
învățământ, a implicării active a acestora, activitățile au avut un impact
pozitiv asupra formării continue a cadrelor didactice participante.
Luând în considerare dorința
exprimată a cadrelor didactice de a continua astfel de activități, în oferta de
formare continuă, proiecte și activități a Casei Corpului Didactic a Județului
Bistrița-Năsăud pentru anul școlar 2019-2020, au fost menținute simpozionul
național „EcoSănătatea – Proiecte spre viitor”, simpozionul județean „Obiceiuri
și tradiții la romi”, respectiv simpozionul județean „Alternative didactice din
perspectiva viitorului.
Webografie:
1.
http://www.old.unibuc.ro/n/organizare/biro-perf/docs/2014/dec/10_11_27_25Metodologie_5561-2011_cu_modificari.pdf
2.
https://www.qualform.snsh.ro/baza-de-date-online-cu-resurse-pentru-dezvoltarea-unui-management-institutional-antreprenorial-de-calitate-in-scoli-defavorizate/sistemul-national-de-formare-continua-a-personalului-didactic-din-invatamantul-preuniversitar
Responsabil simpozioane
prof. metodist Doina-Marilena
BOGDAN
Casa Corpului Didactic a Județului Bistrița-Năsăud
Micii oamenii de știință de la Grădinița cu P. P. Nr. 3 Bistrița au încheiat cu succes proiectul Erasmus+ KA2 „Small Scientists Across Europe”
În primii ani de viață, copilul
învață în special prin contactul cu mediul fizic și social și prin
interacțiunile pe care le stabilește cu ei. Prin implicarea activă, copilul
formează noi mecanisme de achiziție, noi operații, structuri cognitive,
capabile să faciliteze dobândirea de informații noi. O metodă modernă care
susține această idee este experimentul științific, prin această metodă, copiii
studiază direct, fiind în contact direct cu realitatea, ceea ce îi determină să
învețe prin descoperire.
Pentru adaptarea domeniului
Științei, care este un subiect extrem de abstract, la programa școlară
preșcolară, un grup de 7 grădinițe din 6 țări (Franța – coordonator, Estonia,
Lituania, Portugalia, România (Bistrița și Scornicești) și Turcia) au derulat
proiectul Erasmus+ KA219 „Small Scientists Across Europe” din 1 septembrie 2017
până în 31 august 2019.
Coordonatorii acestui proiect de
la Ecole Maternelle Tordo din Tourette Levens –Franța, Preschool Põngerjas din
Narva – Estonia, Kauno lopselis-darzelis "Giliukas" din Kaunas –
Lithuania, Agrupamento de Escolas Rainha Santa Isabel din Coimbra – Portugalia,
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3 din Bistrița – România, Grădinița cu
Program Prelungit Scornicești din Scornicești – România și Huma Hatun Ozel
Egitim Anaokulu din Bursa – Turcia au reușit să implice direct în proiect
aproximativ 1.000 de copii de vârstă preșcolară, părinții lor și încă 70 de
cadre didactice din grădinițele participante la proiect.
Acest proiect a fost conceput
doar pentru preșcolari și a fost deosebit de interesant pentru copiii de
această vârstă, deoarece acestea au fost puși în situația de a explora, învăța
pe cont propriu, folosind metode active-participative, care i-au motivat să
lucreze și interacționeze. Prin jocuri, experimente științifice și aplicarea
cunoștințelor dobândite, copiii preșcolari au găsit noi modalități de a păstra
mediul curat și sănătos.
Activitățile acestui proiect au
implicat căutarea de informații pe patru subiecte principale, precum Pământul,
Aerul, Apa și Focul, folosind diferite surse ca Google Earth, machete cu
sistemul solar, folosind cărți, enciclopedii, atlase sau vizitând muzee,
excursii la instituții științifice, biblioteci, expoziții interactive, participând
la ateliere și / sau discutând direct cu specialiști.
Pentru a-i ajuta pe copii în
noile lor activități de învățare, centrele științifice din fiecare grădiniță au
fost îmbogățite cu materiale necesare desfășurării experimentelor: recipiente
gradate de diferite dimensiuni, tuburi, pipete, lupe, trepied, clepsidre,
ochelari, magneți etc.
După ce au aflat informații
despre temele propuse, în fiecare grădiniță s-au efectuat 3 experimente
științifice cu diferite niveluri de dificultate (ușor, mediu, avansat) pentru
fiecare temă studiată. Copiii au desenat experimentele și le-au trimis
colegilor lor din celelalte țări partenere și, ajutați de mascota proiectului,
un mic robot numit Hooke, au creat povești pentru fiecare temă pe care le-au
trimis prietenilor lor pentru a fi ilustrate și au ilustrat, prin rotație,
povești trimise de copii din celelalte grădinițe. Pentru fiecare temă, copiii
au dezlegat puzzle-uri digitale și jocuri special create pentru ei.
Astfel, la finalul proiectului,
putem prezenta cu mândrie produsele finale ale muncii copiilor și profesorilor:
4 cărți conținând 84 de experimente științifice cu instrucțiuni, 28 de povești
despre temele studiate create și ilustrate de copii și publicate în 4 cărți în
format digital, 90 de puzzle-uri digitale interactive și jocuri create și
jucate cu preșcolari.
Lucrul pe aceste teme le-a permis
copiilor participanți să descopere diverse procese științifice, iar
activitățile bazate pe rezolvarea problemelor și centrate pe copii s-au dovedit
esențiale în predarea și învățarea despre Știință pentru copiii și cadrele
didactice implicate în proiect.
Dintre activitățile desfășurate
în grădinițele partenere în paralel cu temele studiate putem aminti:
sărbătorirea elementelor de mediu precum Ziua Pământului, Ziua Mondială a Apei,
Ziua Mondială a Soarelui, Ziua Pădurii, Ziua Mondială a Mediului, Ziua Mondială
a Meteorologiei, Ateliere de mediu, dar, de asemenea, dezvoltate activități
specifice pentru Ziua Europei, ErasmusDays și Internet Safety Day.
Acest proiect a permis
structurarea și reprezentarea înțelegerii lumii prin diferite mijloace de
exprimare și comunicare (limbaj oral și scris, matematică și limbaje
artistice), pentru dezvoltarea atitudinilor pozitive în raport cu ceilalți, în
grija pentru sine și în crearea obiceiuri de respect pentru mediu și cultură,
de a construi o atitudine de cercetare, centrată pe capacitatea de observare,
dorința de a experimenta, curiozitatea de a descoperi într-o perspectivă
critică și împărtășirea cunoștințelor. Toți participanții la acest proiect
și-au îmbunătățit abilitățile de cooperare și colaborare, abilitățile de
comunicare într-o de limbă străină și TIC și și-au îmbunătățit competențele în
mai multe domenii.
Pentru a atinge obiectivele
pedagogice ale proiectului, am folosit multe instrumente TIC și acum profesorii
din grădinițele partenere sunt mai încrezători și mai dispuși să îmbrățișeze
noile tehnologii în sălile de clasă (am utilizat cca. 35 de instrumente web 2.0
pe toată durata proiectului).
Proiectul s-a derulat în paralel
pe platforma eTwinning, care oferă participanților un mediu virtual sigur
pentru încărcarea tuturor activităților. Pe parcursul proiectului, fiecare
echipă parteneră a încărcat toate activitățile și materialele obținute în
cadrul proiectului TwinSpace pe platforma eTwinning
https://twinspace.etwinning.net/ 35541/home, pe site-ul proiectului
https://www.ssaeeu.com/, dar și pe grupul de Facebook
(https://www.facebook.com/groups/1698593106881524/), canalul YouTube (https://www.youtube.com/channel/UCvb3VDsPM7vpNeFSMLaCRkw)
sau Twitter (https://twitter.com/SmallScientists).
Proiectul nostru a cuprins, de
asemenea, 7 întâlniri de lucru, câte o mobilitate în fiecare țară parteneră: 3
reuniuni transnaționale (în Franța – noiembrie 2017, în Turcia – mai 2018 și
Scornicești, România – mai 2019) și 4 activități de învățare, predare, formare
pentru profesori (în Portugalia – februarie 2018, în Lituania – aprilie 2018,
în Estonia – octombrie 2018 și în Bistrița – martie 2019) care au fost
implementate cu succes, au avut loc într-o atmosferă fructuoasă și productivă
și au acționat ca o oportunitate excelentă de schimb de bune practici în
predarea Științei.
Pentru copiii preșcolari,
implicarea în acest proiect a însemnat dobândirea de abilități specifice
secolului XXI, cum ar fi colaborarea, comunicarea, gândirea critică și
utilizarea tehnologiei, abilități importante la locul de muncă și viață. Pentru
cadrele didactice implicate, participarea la acest proiect a fost un beneficiu
pentru practica lor pedagogică și a oferit o oportunitate de schimb de
experiențe. Impactul acestui proiect în toate instituțiile partenere a oferit o
nouă experiență și o nouă viziune despre învățare, partajare și cooperare
internațională.
Prin intermediul acestui proiect,
toate instituțiile au ridicat criteriile de calitate în domeniul inovației și
creativității educaționale, utilizarea tehnologiei, și, prin urmare, au
îmbunătățit condițiile pentru dezvoltarea optimă a copiilor preșcolari creativi
și inovatori.
Proiectul a fost realizat cu
sprijinul financiar al Comisiei Europene în cadrul Programului Erasmus+, noul
program al Uniunii Europene în domeniul educației, formării profesionale,
tineretului și sportului.
Toate informațiile pe care le
furnizăm reprezintă responsabilitatea exclusivă a echipei de proiect, iar
Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării
Profesionale și Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care
este folosit conținutul acestor informații.
Coordonator proiect,
prof. înv. preșcolar Ionela
LAZEA
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3 Bistrița
Bullying-ul lasă urme adânci în suflet… sesiune de învățare în Pafos, Cipru
Colegiul Național „Liviu
Rebreanu”, Bistrița este coordonatorul proiectului Erasmus+, „I Am Not a
Target”, aceasta reprezentând o reală oportunitate de formare continuă atât
pentru personalul didactic și nedidactic implicat în educație, cât și pentru
elevi de toate vârstele.
Proiectul se desfășoară pe o
perioadă de doi ani (2018- 2020), având ca parteneri școli din Paphos –Cipru,
Torrejón de Ardoz-Spania, Drama-Grecia, Vedano Olona-Italia, Almada-Portugalia,
care, prin desfășurarea activităților, și-au propus explicarea pe înțelesul
tuturor a fenomenului bullying, precum și diminuarea numărului de evenimente de
agresiune directă sau indirectă în școli.
Prima întâlnire cu partenerii din
proiect a avut loc în Cipru, în perioada 26-30 noiembrie 2018, unde am fost
întâmpinați de echipa de management, profesori și elevi într-un stil pur
cipriot, cu ospitalitate tipică, cu muzică, dansuri și produse culinare
tradiționale. De asemenea, primarul districtului ne-a prezentat orășelul
Geroskipou aflat lângă anticul Paphos, ca loc al grădinilor sacre ale zeiței
Afrodita, de aici venindu-i și numele său: „yeros” (sacru, sfânt) și „kipou”
(din grădină) – „grădină sfântă”. În secolul al XI-lea, în mijlocul așezării de
astăzi a fost construită biserica Agia Paraskevi, care este considerată un
exemplu semnificativ al arhitecturii bizantine. Se spune ca biserica se află pe
ruinele unui vechi templu dedicat zeiței Afrodita.
Rămânând în aceeași arie
tematică, am participat împreună cu grupul lărgit, Erasmus+ la o activitate
interactivă la mănăstirea Ayios Neofytos, unde un călugăr a prezentat o
ideologie a bunătății, răbdării și toleranței bazată pe viața ortodoxă.
Mănăstirea, fondată în secolul al XII-lea este una dintre cele mai cunoscute
din Cipru, în prezent constituind un muzeu format dintr-un loc de izolare,
construit într-o peșteră naturală, cu o micuță capelă și o mănăstire.
Prima zi a mobilității atribuite
învățării, petrecută în Cipru, am încheiat-o în școală, unde am fost martorii
promovării de bune practici a unui program socio-ecologic anti-agresiune, „VISC
– Împreună împotriva violenței”.
Experiența pe care echipa Erasmus
a avut-o în Paphos a reprezentat un bun prilej de înțelegere a contextului
multi-cultural cu diferite influențe străvechi și contemporane de viață unde
copiii au învățat să fie înțelegători unii cu ceilalți, învățându-și trecutul
și construindu-și viitorul împreună, chiar și într-o pace imperfectă. Astfel,
districtul Kato Paphos ne-a dezvăluit rafinatele mozaicuri foarte bine
conservate, cu scene din mitologia greacă a vremurilor antice, mormintele
regilor ce ascund, de fapt, somnul aristocraților din Paphos din perioada
elenistică, medievalul castel bizantin construit în sec VII cu scop de apărare
împotriva raidurilor arabe, Biserica Kyriaki Chrisopolitissa, în curtea căreia
se află columna Sfântului Pavel, cel care a reușit să convertească la
creștinism poporul cipriot, făcând din Cipru primul stat creștin din lume.
Întorcându-ne la școala gazdă, în
contextul educațional consacrat diversității și internaționalizării în mediul
școlar, membrii echipei Erasmus+ au participat la un workshop în care s-au
abordat strategii educaționale pentru integrarea elevilor proveniți din
diferite țări europene și asiatice, inclusiv a elevilor ce provin din familii
emigrante din Siria – un caz particular al școlii cipriote.
În cadrul atelierului ce a
încheiat ziua a doua, am propus modalități de dezvoltare și învățare a
diferitelor tipuri de inteligență emoțională. Astfel, am elaborat modalități
creative de abordare prin joc și activități non-formale pentru a transmite
cunoștințe copiilor și sugestii profesorilor referitoare la capacitatea
fiecăruia de a face față problemelor sociale, de rezolvare a conflictelor, de a
interacționa cu ceilalți într-un mod pozitiv, de a înțelege emoțiile personale
și a celor cu care interacționează sau de a-și gestiona emoțiile. De asemenea,
am propus o interesantă corolă de activități prin care să îi învățăm pe copii
cum să își gestioneze furia și auto-controlul, cum să empatizeze cu problemele
și stările celor din jurul lor, cum să capete încredere în ei, să aibă răbdare
și, nu în ultimul rând, să fie toleranți.
Mijlocul săptămânii a fost
rezervat prezentărilor unor situații concrete, de exemple reale de bullying în
școală, ca suport pentru înțelegerea noțiunii, pentru a o diferenția de
cazurile de agresiune episodice, izolate. De asemenea, a fost extrem de
interesant să elaborăm strategii educaționale bazate pe echipe de profesori de
susținere – peer supportive teachers – prin care să atragem copiii să se
deschidă comunicării și să găsim împreună soluții în vederea diminuării
fenomenului bullying.
În cadrul workshopului experimental
Safety and e-safety-School policies am participat la o activitate non-formală
de aplicare de strategii interactive pentru definirea de stereotipuri de
manifestare a bullyingului bazate pe joc de rol, dramă, gândire critică,
creativitate și limbaj corporal.
Sesiunea de învățare din Cipru a
fost una care a determinat echipa Erasmus+ să învețe să se autocunoască și
autodepășească. Astfel, unii dintre participanți și-au descoperit chiar valențe
poetice, creând versuri folosind cuvinte cheie date despre toleranță,
flexibilitate, bunătate… Apoi am devenit cu toții copii și ne-am jucat… Am
construit un e-quiz pe tema bullyingului folosind platforma Kahoot. Redevenind
profesori, am colaborat în proiectarea de modele de lecții electronice. Ziua am
încheiat-o într-o învățare experiențială despre coexistența într-o pace
imperfectă a poporului turc și cipriot în același oraș, Nicosia.
Ultima zi a săptămânii de
acumulări de cunoștințe și experiențe noi, am petrecut-o participând la un
workshop susținut de expert invitat Dr. Olga Koundouri, lector în cadrul
Departamentului de Psihologie de la Universitatea din Cipru, care a prezentat
forme ale bullyingului și indicatori de identificare a acestuia în rândul
copiilor, cât și modalități de scădere a numărului de evenimente de agresiune
în școală.
A fost o săptămână de învățare,
acumulări de cunoștințe, de experiențe noi…
prof. Dalia CHIRA,
prof. Alina GÎMBUȚĂ,
Colegiul Național „Liviu Rebreanu” Bistrița
Diversitate și incluziune în sport
Sportul s-a schimbat enorm în
ultimii ani. Așteptările comunității vizavi de integritate, egalitate,
protecția membrilor comunității și protecția copilului înseamnă asigurarea unor
medii sportive sigure, corecte și inclusive. Aceasta nu mai este o aspirație,
ci un imperativ.
Ce este incluziunea în sport?
Incluziunea reprezintă
comportamente, opțiuni și acțiuni proactive pentru ca oamenii din toate
mediile, vârstele și abilitățile să se simtă bineveniți, respectați. A fi
inclus înseamnă a urma cele mai bune practici pentru ceea ce ar trebui să fie
sportul, astfel încât toată lumea să poată profita la maximum.
Ce este diversitatea în sport?
Diversitatea este amestecul
diferitelor atribute și contexte ale popoarelor (adică rasă, etnie, sex,
vârstă, dizabilitate, orientare sexuală, religie etc). Un bun mod de a gândi
diversitatea este să te gândești la comunitatea ta locală. Clubul tău sportiv
reflectă diversitatea comunității locale?
Diversitatea este amestecul de
oameni, incluziunea încearcă să facă astfel ca acest mix să lucreze în armonie.
Fiecare ar trebui să aibă posibilitatea de a se implica activ în orice sport
alege, indiferent de capacitatea pe care o are. Fiecare organizație sportivă ar
trebui să fie angajată, să fie incluzivă și deschisă tuturor membrilor
comunității în mijlocul căreia își desfășoară activitatea, indiferent de
vârstă, sex, dizabilitate, context cultural sau religios sau orientare sexuală
sau alte atribute care pot face ca orice persoană care se simte exclusă sau
izolată. Diversitatea în sport este importantă deoarece ne ajută să ne
respectăm și să ne valorizăm unii pe alții în societatea mai largă.
Cum încurajăm crearea de
oportunități sportive care să vizeze o gamă mai largă de indivizi? Începem cu
școlile care depun eforturi pentru ca toată lumea să aibă o șansă echitabilă.
Valorile pe care sportul le transmite sunt profund consistente, cu scopul de a
întemeia societăți incluzive, acest lucru concentrându-se pe responsabilitatea
creării unei atmosfere care promovează sportul ca un mijloc de incluziune
socială și luarea în considerare a celor două principale instituții
educaționale: școala și familia. Este necesar ca școala și părinții să lucreze
împreună pentru a-și atinge scopul: trebuie să devină aliați și să învețe
elevii cele mai importante valori civice și sociale. Asistăm la apariția unor
noi modele de spații comune, care, se speră, vor fi puse în slujba formării și
reușitei elevilor noștri, precum și a activităților fizice și sportive organizate
în pauză, după școală și, uneori, între ore. Mediul școlar oferă un spațiu
sigur și securizat pentru practicarea activităților fizice și sportive. Acesta
adoptă în permanență un stil de viață activ și respectă regulile de securitate
stabilite atât de școală, cât și de mediul sportiv și recreațional, integrând
comportamentul profesorilor, antrenorilor și celorlalte părți interesate.
Activități sportive incluzive pot
ajuta tinerii să obțină valori civice și sociale menționate în cadrul european
și să promoveze factori sociali cum ar fi: comportament adecvat, ascultarea
docilă, limitarea la sarcină, respectarea regulilor, alternativitatea, joc
cooperativ.
Profesorii de educație fizică,
antrenorii și, uneori, părinții oferă activități fizice și sportive extrașcolare.
Se află acești actori în concurență? Nu s-ar părea. Obiectivul școlilor nu este
să fie înglobate într-o politică sportivă locală, ci mai curând să inventeze
noi forme de colaborare, într-un cadrul formal, compatibil cu misiunile și
programele lor școlare. Unele programe europene, spre exemplu Erasmus+ Sport,
susțin astfel de inițiative, oferind forme de colaborare între cluburi și școli
(comunități școlare active).
Prof. Ștefan LAZARIC,
Școala Gimnazială „Avram Iancu” Bistrița
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu