Îți trimiți copilul la școală,
dar colegii lui vor fi cei care îl educă. (Ralph Waldo Emerson)
ACCENTE
Manualul digital sau iluzia
înnoirii
Pe agenda educaţiei naţionale
apare o nouă provocare – manualul digital. Acesta vine cu încărcătura
aşteptărilor din educaţie, a necesităţii de a înregistra reforme şi progrese. E
un lucru nou, tentant, pe care îl abordăm însă, de la bun început, în veşnicul
stil autohton, în cheia provizoratului. Manualul digital aduce iluzia înnoirii,
a câştigurilor postdecembriste şi postmoderniste, poate oferi un anume suflu
discursului politic cu referire la educaţie... Tot atât de bine poate deveni
repede o găselniţă – dacă nu a şi devenit aşa ceva – menită să mai uşureze
ghiozdanele elevilor sau, cu mai mari rosturi (personale), buzunarele
contribuabililor.
Schimbare iminentă
„Povestea” manualului digital
trebuie înscrisă însă în condiţia cărţi ca purtător de informaţie (de orice
natură ar fi aceasta). E vorba de cartea obiect, formată din foi de hârtie
tipărite. Ea se află într-un impas. Deocamdată este vorba de un impas
insuficient teoretizat sau problematizat. Impasul se dezvoltă prin raportarea
cărţii la lumea digitală – internet, telefon mobil, tabletă... „Mijloacele” de
informare/ comunicare digitale îndepărtează lumea de carte, mai ales pe tineri.
Aceasta este impresia. Schimbarea e însă iminentă, chiar necesară, vine peste
noi chiar dacă ne-am împotrivi. E vorba însă de schimbarea unei percepţii
îndreptate în mai multe direcţii. Peste toate astea, „tableta”, oricum s-ar
numi sau ar fi concepută/construită aceasta, este un „mijloc tehnic” incomplet,
mereu perfectibil. Aplicarea şi dezvoltarea ei atrage sau antrenează procese
care trebuie, cel puţin, să o urmeze, dacă nu să o preconizeze. În educaţie, în
procesul predării-învăţării, tableta aşteaptă o proiectare care trebuie să o
cuprindă, nu să o definească drept o simplă... unealtă. Formarea profesorilor e
o altă problemă.
Manualul digital este, desigur,
binevenit în procesul educației. El este mai întâi expresia evoluției
tehnologiilor. Ține pasul cu progresul tehnologic, cu evoluția unor științe.
Dar ce facem cu procesul în care
îl angajăm pe elev? Cum în angajăm pe acesta în propria formare? Avem
proiectarea acestui demers pusă la punct?
Se pune întrebarea: cum treci
spre această „alternativă” câtă vreme nu ai rezolvat problema „manualelor
alternative”, care îşi aşteaptă îmbunătăţirile an de an, fără să le vadă. Toată
lumea conchide că „alternativele” sunt imperfecte, că nu-i mare lucru să le
consideri pe multe nişte „făcături” menite să aducă în primul rând beneficii
financiare, să mângâie niște orgolii... Şi atunci mai poţi crede că manualul
digital va seconda manualul clasic, că între cele două va exista o „coabitare”?
Cum va continua aceasta, câtă vreme „alternativele” n-au avut norocul să se
împlinească? Pe ce bază, pe ce experienţă (verificată) mai construieşti noul
manual? S-ar putea întâmpla ca acesta să nu fie decât o palidă oglindă a
primului. Cine mi-l mai certifică? Cine mă mai scoate din încurcătură? O simplă
copiere a manualului clasic nu ne duce nicăieri.
Până unde mergem cu inovația?
Este totuși exclus ca manualul
digital să semene cu manualul clasic. Întrebarea este până unde ne propunem să
mergem cu „diferențierea”, în fond cu inovația? Epoca digitală este foarte
generoasă cu facilitățile care ar putea să ne captiveze. Putem merge și în
această direcție foarte departe. Poate însă școala să țină pasul, prin sistemul
ei, cu facilități ce îi pot veni mereu în ajutor, atâta vreme cât școala este
„captiva” unui sistem care nu are cum să dezvolte o flexibilitate absolută?
Pentru reglarea unui dinamism moderat și eficient al sistemului de învățământ este
nevoie de ”suportul” unui eșafodaj pe care educația actuală – așa cum se
prezintă ea în momentul de față – nu prea are cum să-l înalțe.
Manualul digital, așa cum ni l-am
putea imagina într-un scenariu SF, este chemat să schimbe – în forță –
didactica disciplinelor, activitatea de predare-învățare, raportul
profesor-elev, finanțarea învățământului... Problema este că acesta nu poate
funcționa fără operarea unor schimbări înainte de... implementarea lui. Iar
aceste schimbări nu se întrevăd la orizontul învățământului autohton, câtă
vreme, de peste douăzeci de ani, reforma sistemului n-a apărut în fața noastră
decât sub... forma unui inamic fantomatic, menit să ne sfâșie iluziile.
Nu e vorba de a te conforma
aplicării unei simple inovații, ci de a regândi curriculumul, de a opera o
reconstrucție curriculară. Unde ne aflăm pe această cale, nu, oh nu ca...
înaintare, ci pur și simplu ca exercițiu, ca experiență? Ce am „experimentat”
până acum, cu ce rezultat?
Se repetă disfuncții generate de
implementarea reformei
Acum, când vine vorba de un nou
manual, este pusă la îndoială pregătirea profesorilor pentru o asemenea
„implementare”, cât și motivația sau capacitatea în sine ale acestora de a face
față provocării. Se repetă situația generată de implementarea reformei:
profesorii erau priviți ca deținători ai unor mentalități revolute, iar când
s-a luat la cunoștință de prezența tinerilor, s-a observat că aceștia n-ar fi
prea bine pregătiți pentru cariera didactică, așa cum era aceasta definită de
„promotorii” reformei. O reformă care, prin felul cum a fost pusă în practică
și prin rezultate, și-a trădat promotorii!
În ceea ce-i privește pe
profesori, îi vom mobiliza în acceptarea și utilizarea noului manual în măsura
în care vom putea face o distincție între utilizarea tabletei și proiectarea
specifică a activităților care „implică” tableta. Nu va fi greu să-i învățăm pe
profesori, pe majoritatea acestora să „acceseze” tableta și chiar să o
iubească, să o... manevreze. Problema este să-i pregătești și să-i determini să
antreneze în proiectare, în mod real, toate facilitățile oferite de tabletă.
Însă ce folos de tabletă dacă nu poți realiza conexiuni, dacă n-ai toate
mijloacele cu ajutorul cărora să predai și să înveți interactiv în clasă sau
acasă?
Profesionalism sau improvizație?
Problemele de ordin tehnic,
strict „tehnologice” nu sunt greu de surmontat. Pregătirea (sau obișnuirea)
profesorilor și a elevilor cu un astfel de instrument de învățare nu cred că
trebuie să îngrijoreze.
Îngrijorătoare ar putea fi trei
aspecte, între altele: calitatea manualului, motivația financiară a
implementării lui și, poate, costurile de „întreținere” a proiectului. Graba de
a promova un asemenea manual ar putea repeta experiența introducerii manualelor
alternative. Și atunci lucrurile au fost făcute în grabă, fără o analiză
temeinică a alternativelor și formulelor de realizare, fără o dezbatere publică
(în lumea cadrelor didactice) reală. Au rezultat niște „tipărituri” continuu
discutabile. În cazul manualului digital, trebuie să observăm că elaborarea lui
presupune mai multă expertiză și profesionalism, o activitate complexă, chiar
mai mult timp afectat activității. Ar fi păcat să fie finanțată o caricatură de
manual.
În ceea ce privește lansarea unui
asemenea produs pe piața manualelor, am putea dibui o anumită grabă motivată
financiar. Nu e vorba, acum, de discutarea unui... experiment. E vorba de chiar
stabilirea unui calendar de... implementare. Faptul că „baronii” manualelor
alternative s-au... sesizat trimite cu gândul la anumite motivații financiare
care ar antrena subiectul. Dacă punem interesele „materiale” (poate personale,
adică ale câtorva persoane – e o supoziție) înaintea acțiunii pedagogice
propriu-zise, atunci lucrurile sunt ratate din start. Bani se pot câștiga
oricând dintr-o asemenea afacere. Capitalismul sălbatic (care mai funcționează
la noi) este interesat să-i câștige cât mai repede și cu orice preț.
Manualul digital este o
tehnologie scumpă și în continuă schimbare. O „tehnologie” gândită în această
perioadă să secondeze manualul clasic. În situația economico-financiară în care
se află țara (și educația), este oare realistă susținerea unui asemenea idei?
Sau s-ar putea ca alte domenii ale educației (cu probleme prioritare) să fie
neglijate de dragul manualelor electronice.
Starea de provizorat continuă
Noul vine peste noi. Trebuie să-l
acceptăm. Dar nu trebuie să-l preluăm oricum. În situația în care reforma din
învățământ a înregistrat mai multe eșecuri iar sistemul încă nu este coerent,
implementarea manualului digital riscă să nu se ridice la nivelul așteptărilor.
Nu e vorba că un asemenea manual nu a fost (încă) introdus în alte țări, după
cum se vorbește. Am putea avea și noi o inițiativă bună. Numai că rostul
inițiativelor din învățământul nostru e greu de ghicit. Se cam întâmplă să
plătim – ca oameni ai școlii – prea mult (bani și trudă) pentru prea puțin.
Starea de provizorat continuă.
Olimpiu NUȘFELEAN
FOTOEVENIMENT
Deschiderea Congresului
Educației, ediția a II-a, la Palatul Național al Copiilor București.
Inspectori și directori
bistrițeni prezenți la Congresului Educaţiei
În perioada 14-15 iunie 2013, la
Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti a avut loc cea de a doua ediţie a
Congresului Educaţiei, organizat de Ministerul Educaţiei Naţionale. Bistriţa a
fost reprezentată de Inspectorul Şcolar General Camelia Tabără, Directorul
Casei Corpului Didactic Loredana Anca Zbînca, Directorul CJRAE Daniela Hudrea,
Inspectorii şcolari de specialitate Smaranda Florean şi Balazs Denes. La
aceasta întrunire au participat şi reprezentanţi ai sistemelor de educaţie din
Europa şi personalităţi din lumea educaţiei româneşti.
Evenimentul a fost organizat de
Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) în colaborare cu Direcţia Generală
Educaţie şi Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii (DGEITPV), Direcţia Generală
Învăţământ Superior (DGIS), Direcţia Generală Relaţii Internaţionale şi
Europene, Direcţia Formare Continuă, Cabinet Secretar de Stat pentru Învăţământ
în Limbile Minorităţilor Naţionale, Unitatea Executivă pentru Finanţarea
Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI), Unitatea
de Analiza, Programare si Coordonare Proiecte Europene (UAPCPE), organism al
MEN, inspectoratele școlare judeţene şi instituţiile de învăţământ superior din
România.
De ce acest congres? De ce acum?
De ce în acest format? Ce este educaţia? Ce importanţă îi acordăm? au fost
câteva dintre întrebările pe care Remus Pricopie, Ministrul Educaţiei
Naţionale, le-a adresat în deschiderea Congresului. Discursul său a fost urmat
apoi de Mihnea Cosmin Costoiu, Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior,
Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Liviu Maior, fost Ministru al
Educaţiei în perioada 1992-1996, Ecaterina Andronescu, Preşedinte Comisia
pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, Senatul României, Ionel Haiduc,
Preşedinte Academia Română, Angel Tilvar, Preşedinte Comisia pentru învăţământ,
ştiinţă, tineret şi sport, Camera Deputaţilor, Reijo Aholainer, Consilier în
educaţie, Ministerul Educaţiei şi Culturii, Finlanda.
Au fost dezbătute diverse teme
educaţionale, cele mai importante fiind cele despre învăţământul în limbile
minorităţilor naţionale, dezvoltarea profesională şi evoluţie în cariera
didactică, formarea continuă, cercetarea, egalitatea de şanse sau învăţământul
superior românesc în context european.
Cred că cel mai interesant proiect
prezentat a fost „Clasa viitorului”, unde au fost expuse echipamente digitale,
special concepute pentru elevi şi profesori, table interactive şi manuale
digitale, toate conectate la Internet. Intel Corporation împreună cu Guvernul
României au semnat un protocol de colaborare, prin care se creează cadrul
pentru dezvoltarea unui program de învăţământ 1:1 (un copil – un calculator; un
profesor – un calculator) în şcolile din ţară, până în 2015. Intel intenţionând
să ofere sprijin de specialitate Guvernului în a evalua, concepe şi implementa
instrumente educaţionale specifice secolului XXI, constând în echipamente
hardware şi software dedicate.
Fiecare elev şi fiecare profesor
din România vor deţine, din 2015, câte un calculator, prin intermediul acestui
program iniţiat de Ministerul Educaţiei şi Ministerul pentru Societatea
Informaţională, în colaborare cu Intel Corporation. În plus, în cadrul
programului, profesorii români vor învăţa cum să integreze tehnologia în
lecţii.
La final Remus Pricopie declara
că interesul pe care Congresul l-a suscitat în sistem este de fapt interesul
pentru educaţie, care trebuie să se construiască pe o fundaţie de normalitate.
Trebuie să se asigure o componentă legislativă, să fim predictibili,
transparenţi, să identificăm resursele specifice pentru educaţie, să avem
calitate și să corelăm politicile publice pe diferite paliere.
MEN a dorit un cadru deschis
dialogului, o platformă de dezbatere pentru oamenii şcolii şi pentru toţi aceia
care sunt preocupaţi de bunul mers al educaţiei. Potrivit unui comunicat, MEN a
dorit să creeze o agora a sistemului de învăţământ românesc, unde să fie expusă
şi discutată agenda publică a tuturor sectoarelor din educaţie.
Prof. drd. Loredana Anca ZBÎNCA,
Director Casa Corpului Didactic
Echipa Comenius „Eco-tour 2.0” în
Spania
În săptămâna 8-13 aprilie a.c. a
avut loc la Mijas, în Spania, a cincea întâlnire din cadrul proiectului
multilateral Comenius „Eco-tour 2.0”, realizat de Palatul Copiilor Bistriţa
împreună cu opt instituţii de învăţământ din Olanda, Spania, Polonia, Italia,
Turcia, Slovacia, Grecia şi Finlanda, la care au participat 30 profesori şi 48
de elevi din şcolile partenere. Palatul Copiilor Bistriţa a fost reprezentat de
profesorii Sever Şuteu, directorul instituţiei, Teodor Puşcas şi Iulia Istrate
(coordonatorul proiectului Comenius Multilateral „Eco-tour 2.0”) şi elevii
Răzvan Ştefan Dologa, Cristina Livia Scurtu, Bianca Alexandra Folfa şi Ionuţ
Emilian Chiforescu.
- Conştientizarea tuturor
factorilor implicaţi în educaţie (cadre didactice, părinţi, comunitatea locală,
mass media) de necesitatea realizării unui spaţiu care să permită dezvoltarea
armonioasă a copiilor sub toate aspectele.
- Formarea conştiinţei şi
comportamentului ecologic al elevilor.
- Formarea competenţelor de
voluntariat, de comunicare şi cooperare în grup, la elevi, în scopul implicării
în problemele comunităţii.
- Stimularea potenţialului şi
sensibilităţii artistice a elevilor.
- Promovarea ecoturismului ca
mijloc de educaţie şi odihnă activă, cu abordarea aspectelor legate de
biologie, chimie, istorie, etnografie şi folclor, ecologie, sport pentru
sănătate;
- Formarea şi exersarea
deprinderilor de îngrijire, protejare şi ocrotire a mediului înconjurător
pentru educarea atitudinii pozitive faţă de acesta.
- Îmbunătăţirea abilităţilor de
utilizarea TIC (tehnologia informaţiei), atât pentru elevi, cât şi pentru
profesori.
- Stabilirea produselor finale
comune.
- Pregătirea cetăţeanului actual
şi viitor pentru a influenţa pozitiv deciziile politice, economice şi sociale
cu privire la mediu.
Pe parcursul întâlnirii din
Spania, echipa din Bistriţa a desfăşurat activităţi ce au vizat educaţia
ecologică şi integrarea europeană, gazdă fiindu-le şcoala IES TORRE ALMENARA
din oraşul Mijas, care îşi desfăşoară activitatea într-o clădire nouă, cu
dotări tehnologice moderne. Aici, elevii din ţările partenere în proiect au
aflat despre sistemul de învăţământ din Spania, preocupările lor de a avea o
educaţie de calitate şi de a integra pregătirea profesională a elevilor, în
conformitate cu cerinţele actuale ale economiei mondiale.
Au fost desfăşurate următoarele
activități:
- Realizarea unor materiale
multimedia - film tematic (ecoshow), cu privire la activităţile de protejare a
mediului înconjurător şi activităţile derulate în cadrul proiectului Comenius.
Profesorii coordonatori din fiecare ţară, autori ai scenariilor, au regizat
filmările, iar elevii, au interpretat ca actori. Rolurile de protagonişti în
filmele ecologice au fost un stimul pentru formarea comportamentului ecologic
prietenos cu mediul şi pentru asumarea responsabilităţii tuturor privind
protejarea naturii;
- Elevii au participat la
activităţi sportive, desfăşurate atât în cadrul instituţiei de învăţământ
gazdă, cât şi pe plajă;
- Petrecerea costumelor realizate
din material reciclabile;
- Ziua interculturală – Aflarea
unor metode creative pentru depăşirea barierelor în comunicarea interculturală;
- Delegaţiile au participat la
întâlniri pe teme ecologice în cadrul primăriei din Mijas şi la Inspectoratul
şcolar din Malaga cu reprezentanţi ai oficialităţilor locale (primarul şi
responsabilii pe proiecte şi educaţie ecologică);
- Vizitarea obiectivelor
turistice din zona Muzeul miniaturilor din Mijas, sanctuarul Virgen de la Peña
şi complexul format din biserica Parroquial de la Inmaculada Conception, Muzeul
Picasso din Malaga, Teatrul Roman, Plaza de Toros, Paseo del Parque, Palatul
Episcopal, Nuestra Señora de la Victoria, Castelul Alcazaba, Biserica Santo
Cristo de la Salud, Castelul Gibralfaro.
Proiectul „Eco-tour 2.0” este
realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene în cadrul Programului
Sectorial Comenius – Lifelong Learning Programme.
Prof. Iulia ISTRATE
Palatul Copiilor Bistriţa
Concursul naţional Lectura ca
abilitate de viaţă – o marcă de plus valoare pentru învăţământul bistriţean
În perioada 6-9 iunie 2013 s-a
desfăşurat la Bistriţa prima ediţie a Concursului naţional Lectura ca abilitate
de viaţă. Ideea concursului a pornit în urma derulării unui proiect iniţiat de
Ministerul Educaţiei (MECTS) şi Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile
(FDSC): „Metode inovative în formarea personalului didactic pentru dezvoltarea
abilităţilor de viaţă ale elevilor”. Implementat între anii 2008 – 2011 şi
coordonat de inspectorul general MEN, Anca-Denisa Petrache, proiectul a avut ca
obiectiv modernizarea sistemul de educaţie şi formare iniţială şi continuă prin
îmbunătăţirea formării personalului didactic din învăţământul preuniversitar.
Datorită unei receptări pozitive
din partea cadrelor didactice, la finalul proiectului, a fost generat cursul
opţional Lectura și abilitățile de viață, cu programă elaborată sub coordonarea
profesoarei Monica Halaszi de la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” Bistrița și
aprobată de Ministerul Educației. Şi de aici… încă un pas şi cei implicaţi în
proiect au considerat oportună lansarea unui concurs naţional, finanţat de
Ministerul Educaţiei Naţionale, care să-şi propună, conform Regulamentului
specific, „încurajarea abordării de către elevi a lecturii ca abilitate de
viaţă, prin intermediul textului ficţional şi nonficţional”. O lectură care
presupune nu doar o dimensiune de înţelegere a textului, ci şi o latură
reflexivă, de interiorizare a mesajului, de luare a unor decizii vizavi de
text, de personaje, de acţiuni, o lectură care să formeze atitudini.
Concursul s-a adresat elevilor de
gimnaziu şi de liceu, capabili să folosească lectura în vederea dezvoltării
personale şi s-a desfăşurat pe patru niveluri de vârstă (Nivelul 1 – clasele a
V-a şi a VI-a; Nivelul 2 – clasele a VII-a şi a VIII-a; Nivelul 3 – clasele a
IX-a şi a X-a; Nivelul 4 – clasele a XI-a şi a XII-a).
Participanţii la concurs au
apreciat atât ineditul subiectelor – text ficţional, nonficţional şi multimodal
(text şi imagine) – cât şi structura probelor (probă scrisă, urmată, pentru cei
care s-au calificat, de o prezentare, pentru elevii de gimnaziu sau de o
dezbatere de tip Karl Popper, pentru elevii de liceu). Subiectele pentru proba
scrisă au fost concepute pornind de la modelul testelor internaționale (PIRLS
și PISA) și au vizat capacitatea elevilor de a localiza și de a extrage
informațiile vehiculate de text, de a înțelege sensul global al acestuia (fie
text ficțional, nonficțional sau multimodal), de a dezvolta inferențe, de a
reflecta asupra mesajului pe care îl transmite.
Organizarea primei etape
naţionale a concursului a revenit Inspectoratului Şcolar al Judeţului
Bistriţa-Năsăud şi a implicat o consistentă desfăşurare de forţe, sub coordonarea
inspectorului de specialitate pentru limba şi literatura română, Ramona Salak.
Concursul s-a bucurat de însemne grafice personalizate foarte reuşite. Logo-ul
şi afişul au fost realizate de artistul plastic Paul Târziu.
Cei 167 de elevi participanţi, din
39 de judeţe şi din municipiul Bucureşti, alături de profesorii însoţitori, au
fost cazaţi la Colegiul Tehnic Infoel Bistriţa şi la Liceul cu Program Sportiv
Bistriţa. Probele de concurs s-au desfăşurat la Colegiul Naţional Liviu
Rebreanu Bistriţa, iar activităţile cultural-recreative au fost organizate la
Biblioteca Judeţeană şi la Sinagoga Bistriţa. Comisia Centrală, formată din 28
de evaluatori din ţară, a fost coordonată de inspectorii generali pentru limba
şi literatura română ai MEN, Anca-Denisa Petrache şi Mina-Maria Rusu. La
deschiderea festivă, organizată la Sinagogă, a participat Ministrul Secretar de
Stat pentru Învăţământul Preuniversitar, Vasilica Ştefania Duminică, alături de
oficialităţi locale.
Încă de la sosirea la Bistriţa,
participanţii au fost întâmpinaţi de un grup de elevi de la Colegiul Naţional
Andrei Mureşanu, realizatori ai revistei concursului, îndrumaţi de prof.
Aurelia Hîruţa, care au ţinut o evidenţă a evenimentelor pe tot parcursul
derulării lor. Dincolo de fotografii, de mici articole scrise „la cald”, copiii
au socializat cu colegii lor din ţară, i-au susţinut atunci când aveau emoţii
şi s-au bucurat împreună de momentele organizate pentru ei, cu participarea
actriţei Ada Milea şi a scriitorilor Dan Coman şi Olimpiu Nuşfelean.
Concursul are, de asemenea, un
site, www.lav2013.cnlr.ro, realizat de elevi ai Colegiului Naţional Liviu
Rebreanu, îndrumaţi de prof. Ciprian Mureşan.
Concursul s-a încheiat frumos, au
fost acordate premii şi menţiuni, din partea MEN, care au constat în diplome şi
bani, iar din partea ISJ BN, a Editurii Charmides, a Centrului Judeţean pentru
Cultură Bistriţa-Năsăud şi a Editurii Nomina au fost acordate premii speciale
constând în cărţi şi diplome. Au mai fost oferite cărţi pentru premii şi de
către Biblioteca Judeţeană Bistriţa-Năsăud. De asemenea, a fost acordată ca
premiu şi o tabără culturală Bookland.
Ecourile pozitive, despărţirile
frumoase, mulţumirile oaspeţilor, fie ei elevi sau profesori, postările pe
Facebook au dat o notă favorabilă organizatorilor.
Dacă profesionalismul Monicăi
Halaszi a adus un debut de onoare al acestui concurs la Bistriţa, profesoara
Ramona Salak a avut de dat un examen important în calitate de inspector, examen
pe care l-a trecut cu succes.
Începând din anul şcolar viitor, concursul
Lectura ca abilitate de viaţă va avea şi etapă internaţională. Etapa naţională
este revendicată, ca locaţie de desfăşurare, de judeţul nostru.
Prof. Simona KONRADI
Inspectoratul Școlar Județean
Bistrița-Năsăud
Apariții editoriale
„Gânduri ale elevilor din
Nimigea”
Motto:
„Ca şi bulgărele de zăpadă,
copilul poartă cu sine şi din pulberea drumului pe care îl străbate. De aceea
este necesar să veghem asupra influenţelor ce se exercită asupra lui, dar şi
să-l învăţăm curajul şi responsabilitatea de a zbura într-o zi. Pentru aceasta
este nevoie de ştiinţă, răbdare şi optimism. Dar, mai presus de toate, este
nevoie de iubire, de foarte multă iubire. Căci, indiferent de calităţile şi
defectele sale, un copil este întotdeauna un cer, adică o perspectivă pe care
nu avem voie să o ratăm.”
Anca Munteanu, Psihologia
copilului şi adolescentului
Pentru a nu rata aceste
„perspective” şi „ceruri”, de care vorbește Anca Munteanu, noi, profesorii,
putem încuraja potenţialul creator al elevilor noştri. Redactarea unor compuneri
cere un efort care înseamnă asimilarea cărţilor citite, trecerea lor prin
mintea şi sufletul copilului cititor. Consider că aceste compuneri sunt o
valorizare a lecturii propuse în clasă, sprijinind o bună comunicare cu
ceilalţi şi validează integrarea în societate şi armonizarea vieţii noastre
afective. Prin aceste exerciţii avem puterea de a ne depăşi şi de a multiplica
în mod creator modurile noastre de existentă. Atribuind semnificaţie vieţii
noastre vom deschide poarta acelei închisori care este teama, ne vom elibera de
complexe, prejudecăţi şi angoase. Compunerile îi ajută pe copii să exploreze
forţe lingvistice proprii, să depună un efort intelectual pentru a găsi cele
mai potrivite forme de exprimare, contribuind în cele din urmă la construcţia
eu-lui propriu. Consider că satisfacţiile imaginarului elimină limitările
sărăciei, ale eşecului şi, mai ales, ale suferinţei şi frustrării. Prin scris
depăşim orice fel de constrângeri: materiale, psihice sau mentale.
Profesând trei ani consecutiv la
Şcoala Gimnazială Nimigea de Jos am propus elevilor redactarea unor compuneri
pe diferite teme, cu început sau sfârşit dat, pornind de la o idee, un scurt
fragment, proverb sau chiar de la o imagine, respectiv şir de imagini. Am fost
impresionată să constat dezvoltarea exprimării lor scrise şi orale, evoluţia
surprinzătoare a elevilor mei, capacitatea de a face conexiuni între orele de
literatură, gramatică, precum şi înglobarea spontană a cunoştinţelor dobândite
la alte discipline de învăţământ.
Cultivarea exprimării nu este
posibilă fără compuneri, fără aceste activităţi creatoare care solicită
contribuţii personale din partea elevilor, în funcţie de particularităţile
vârstei şi de pregătirea lor. Creaţia îi permite elevului să experimenteze
anumite sentimente, să trăiască stări afective, să ia atitudini în legătură cu
întâmplări şi personaje, să se exprime, să problematizeze şi să interiorizeze
lumea în care trăieşte. La educarea creativităţii sunt importante, deopotrivă,
metodele, relaţia profesor-elevi (de cooperare), atitudinea adultului faţă de
elev (deschisă şi receptivă faţă de copil şi de valorile creativităţii sale) şi
atmosfera pe care cadrul didactic o instaurează în clasă.
Simţul critic, neîncrederea în
sine, teama de ridicol, conformismul sunt barierele cele mai frecvente ale
creativităţii, pe când cutezanţa şi încrederea în forţele proprii o cultivă.
Dascălul ar trebui să fie o persoană înalt creativă, pentru a sprijini elevii
pe care îi îndrumă să-şi identifice şi să-şi utilizeze propriile resurse
creative în demersul învăţării.
Toate aceste exerciţii de
creativitate ne provoacă să nu ne uităm menirea atât de bine surprinsă de
Constantin Noica: „Nu uita că Dumnezeu te-a trimis pe lume să-L înlocuieşti: să
dai sensuri lumii acesteia, să creezi, să duci începutul Său înainte”.
Prof. coordonator Maria GONDA
Clubul Copiilor Năsăud
Impresii de lectură
Cât de natural este pentru un
copil să ia în stăpânire lumea prin cuvinte? Să o transforme în text? Am
parcurs cu plăcere compunerile scrise de elevii de la Şcoala Gimnazială din
Nimigea de Jos. Citindu-le, mi-am adus aminte de momentele de intensă
concentrare din vremea când deprindeam eu însămi acest efort mental, acest
du-te-vino între realitate şi text. Am avut sentimentul că intru într-un
univers în care cuvintele devin instrumente de explorare a lumii, câştigând în
acest fel în savoare şi prospeţime. Un univers în care micii autori se plimbă
firesc între concret şi imaginaţie, „trecând portalul”, cum zic ficţiunile
contemporane, fără ca adulţii „să bănuiască ceva”.
Textele (descrieri, poezii,
basme) dau dovadă de virtuozitate jucăuşă. Naivitatea e vecină cu
înţelepciunea, dar şi cu clişeele sfătoase împrumutate din limba adulţilor. Se
simt uneori cuvintele recent învăţate, reinvestite cu satisfacţie într-o
propoziţie. Atunci ele se înşiră ca nişte mărgele a căror principală calitate e
strălucirea; ele nu trimit la ceva concret, ci la alte construcţii textuale, la
o lume ideală cu anotimpuri minunate şi dimineţi paradisiace pentru descrierea
cărora epitetele abundă. Alteori, referinţa la o lume familiară e directă şi
savuroasă: de exemplu, câinele cufundat într-un somn matinal înainte de a lătra
la sătenii care se îndreaptă spre biserică. Apar şi propuneri specifice legate
de cotidianul micilor autori: o „doină” pentru părinţii plecaţi la muncă în
străinătate, de exemplu.
Exerciţiul de scriere este cu
atât mai important cu cât el aduce pe un teren de reflecţie comun elevi de
limbi materne diferite, română şi maghiară. Prospeţimea şi temeritatea
lingvistică sunt egal distribuite, semn că limba nu este o frontieră, ci un
vector de înţelegere a lumii, în scrierile realizate sub coordonarea entuziastă
a profesoarei Maria Rus-Gonda, limba română devine o fereastră înspre şi
dinspre lumea copilăriei, cadrul unui joc intelectual împărtăşit şi al unei
reuşite colective.
Prof. dr. Monica SALVAN
La Nimigea – trandafiri de
cuvinte!
Antologia creativă Gânduri ale
elevilor din Nimigea, apărută la editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2013, sub
coordonarea doamnei profesor Gonda Maria, s-a lansat marţi, 11 iunie a.c., la
Biblioteca Comunală din localitatea Nimigea de Jos, cu sprijinul dnei bibliotecare
Sârb Daniela, moderatorul evenimentului. La activitate au participat: din
judeţ, ca invitat special – părintele-poet Ioan Pintea, director al Bibliotecii
Judeţene BN, doamna profesor Dorina Buia, director al Clubului Copiilor Năsăud
şi prof. Ionela-Silvia Nuşfelean de la Palatul Copiilor Bistriţa. Din
localitate, elevii – autori de carte şi nu numai, cadre didactice/ intelectuali
ai comunei: dl director Szasz Teodor, prof. Dan Aurelia, prof. Purcea Anamaria,
prof. Szekely Monica, prof. Şimon Eva, prof. Ţărmure Alexandrina, prof. Szabo
Erika, bibliotecar Ţîmbulea Adriana, consilieri locali: Sîrbu Dorel, Salvan
Floarea, Kertesz Melinda, doamna doctor Marţian Mariana etc.
În preambul, parafrazându-l pe
Napoleon, potrivit căruia “orice soldat are în raniţa sa bastonul de mareşal”,
îndrumătoarea cărţii, prof. Maria Gonda, a împărtăşit faptul că această
antologie s-a născut din credinţa pedagogică că orice elev poate deveni un poet
sau romancier al vieţii sale, având în penarul său peniţa unui mare scriitor.
“Gânduri ale elevilor din Nimigea” dovedeşte încercarea profesorului
coordonator de a stimula spiritul creativ care există în fiecare elev, ce poate
fi trezit doar prin bune provocări literare. Prezentul ne situează într-o lume
postmodernă marcată de ,,moartea termică a sentimentelor” şi de întâlniri
superficiale în care celălalt devine doar un simplu decor, iar noi suntem atât
de absorbiţi de cotidian încât nu-l mai putem vedea sau încercăm să deprindem
tehnici de evitare a sa sau poate-l ascultăm, însă suntem cu gândul în altă
parte. Această carte dovedeşte însă că întâlnirea dintre dascăl şi elevii săi a
fost una autentică.
Domnul director al Bibliotecii
Judeţene Bistriţa, Ioan Pintea, a fost invitatul surpriză al acestei
activităţi. Cu această ocazie domnia sa a vorbit şi despre activitatea
bibliotecilor din teritoriu, despre importanţa bibliotecii ca spaţiu cultural
al comunităţii, despre valoarea cărţilor, regăsind biblioteca din Nimigea ca un
ambient favorabil unor astfel de manifestări culturale. A reliefat importanţa
stimulării creativităţii elevilor, finalizate în publicaţii pentru că astfel
este posibilă apariţia altor voci literare şi i-a încurajat pe elevi să
persevereze, felicitându-i pentru realizările de până acum, concretizate în
cartea de faţă, pe care a propus-o spre lansare şi la Biblioteca Judeţeană BN.
I-a îndemnat să continue sa citească/ să scrie, să iubească lectura. A
considerat că, prin stimularea creativităţii elevilor, se oferă şanse afirmării
unor valori, contribuind în timp la ridicarea zonei, cunoscute azi ca spaţiul
cultural-geografic care i-a dăruit culturii române pe Coşbuc şi Rebreanu.
Domnul director prof. Szasz
Teodor a făcut aprecieri legate de raportul cu literatura, relaţia cu cartea,
doamna director prof. Dorina Buia a conturat în termeni elogioşi personalitatea
coordonatoarei, prof. Maria Gonda, entuziasmul şi dăruirea pentru activităţile
didactice şi cele nonformale, iar doamna prof. Szekely Monica a opinat pe
marginea relaţia dascăl-elev şi a valorificării potenţialului creativ al
copiilor.
În continuarea luărilor de
cuvânt, am prezentat cartea apărută în ţinută de sărbătoare, mergând pe ideea
că, în regia antologiei, „frumosul” fiind pe rol, prin exerciţiul lecturii
şi-al scrisului, „frumosul” dobândeşte abilitatea de a merge pe role, creaţiile
elevilor căpătând dezinvoltură cu fiecare pagină suplimentară. De asemenea, am
întărit gândul că nu se poate ajunge în tărâmul minunat, propus de
protagonişti, ca şi cadru de desfăşurare al spectacolului de cuvinte, decât transformându-ne,
devenind posibili locuitori într-o nucă, după îndemnul Anei Blandiana. Am
remarcat şi experimentele creative propuse de doamna prof. Maria Gonda,
exersate cu degajare şi farmec de elevi şi în „Primăvara 1, 2, 3, 4, 5...”, dar
şi temele propuse, provocări la reflecţii şi brodări delicate.
În final, vocea autorilor, prin
glasul elevului Lucian Lorand Salvan, care a accentuat relaţia fastă
profesor-elevi, care l-a marcat, cucerindu-l total pentru lectură şi scris,
fiind recunoscător doamnei profesor Maria Gonda pentru sensibilitatea cu care
i-a condus în aventura creativităţii. Au fost remarcaţi, printre toţi cei care
au colaborat la acest volum, copiii de etnie maghiară care au depus un efort
suplimentar, reuşind să creioneze asociaţii originale, foarte interesante.
Emoţia şi privirea tuturor copiilor exprimau împăcare dar şi speranţa pentru
următoarea pagină.
O iniţiativă lăudabilă de a
susţine naturaleţea, inocenţa în plină bulversare cotidiană, de a propune
„Gânduri (cuminţi) ale elevilor din Nimigea”, Floreşti, Mogoşeni, Mintiu,
Tăure, Mocod. Copii talentaţi şi sensibili au împărţit cu generozitate
trandafiri de cuvinte şi primele lor autografe!
Prof. Ionela-Silvia NUŞFELEAN
Palatul Copiilor Bistrița
Olimpiada de geografie – o şansă
în plus şi pentru mine!
Când auzi cuvântul „geografie” la
ce te gândeşti? O simplă materie? Pentru mine geografia a devenit o pasiune
care mi-a oferit cheia multor uşi pe care nu mi-am imaginat niciodată că le voi
putea deschide. Ar trebui pentru început să spun despre ce este vorba şi am să
prezint totul într-o singură frază: „În Săptămâna Altfel am participat la
Olimpiada Naţională de Geografie care avut loc în Târgu Jiu” Ce pot să spun mai
mult...? A fost o experienţă frumoasă, în spatele căreia stau zile întregi de
pregătire intensă, împreună cu doamna profesoară Marina Pop, dorind să-i
mulţumesc pe această cale.
Pot să menţionez faptul că acest
efort susţinut a avut şi rezultate pe măsură, obţinând în cele din urmă o
menţiune. Eu mă gândesc că este bine având în vedere că este prima mea
olimpiadă naţională, pe care, e drept, am luat-o foarte în serios, renunţând la
multe. Partea cea mai interesată este că am avut pe lângă proba teoretică, o
probă practică prin care am putut să observăm şi să analizăm diverse locuri din
apropierea Municipiului Târgu Jiu. Totodată am făcut mai multe excursii în
zonă, la diverse obiective culturale/ turistice precum: „Casa Memorială
Constantin Brâncuşi”, „Peştera Muierii”, „Cheile Sohodolului”, „Cheile
Olteţului” cât şi „Mănăstirea Polovragi”, destinaţii deosebite. În rest, mi-am
făcut o mulţime de prieteni (aveai cu siguranţă cu cine să te împrieteneşti
deoarece în total am fost 240 de participanţi din toate judeţele ţării, elevi
silitori, caleidoscopici). Privind în urmă îmi pun următoare întrebare: „Cu ce
am rămas în urma acestei experienţe?” Ei bine ar fi multe de spus, dar cel mai
important este faptul că mi-am dat seama că doar dacă dai dovadă de seriozitate
în ceea ce faci vei reuşi. Sper să particip din nou la anul la olimpiada de
geografie şi să obţin cel puţin aceleaşi rezultat.
Andreea Turcu, clasa a VIII-a A
Şcoala Gimnazială Budacu de Sus
Proiectul multilateral Comenius
din Şcoala Gimnazială Nr. 1 Rebra
Şcoala Gimnazială Nr. 1 Rebra
este implicată, alături de Şcoala Sant Josep de Calassanç, Aielo de Malferit,
Spania – şcoala coordonatoare, École élèmentaire Antoine Giroust, Bussy Saint
Georges – Franţa, École élèmentaire Les Violennes, Bussy Saint Georges –
Franţa, East Bergholt CEVC Primary School, Colchester – Anglia şi Vilniaus Jono
Basanaviciaus progimnazija, Vilnius – Lituania, în proiectul multilateral
Comenius Habitudes et hygiènne de santé et développement durable (2011-2013).
Franceza şi engleza sunt limbile de comunicare ale proiectului.
Subiectele dezbătute şi puse în
lucru în cadrul proiectului sunt:
- stil de viaţă sănătos (regim
alimentar, odihnă);
- comportamente sănătoase şi
sigure (sporturi);
- servicii preventive (servicii
sanitare în şcoală);
- dezvoltarea durabilă (variaţii
climatice, biodiversitate, energie verde);
- protecţia mediului
înconjurător;
- încurajarea diversităţii
culturale şi învăţarea limbilor străine.
Temele proiectului sunt:
- cetăţenia europeană şi
dimensiunea europeană;
- educaţia pentru sănătate;
- protecţia mediului şi
dezvoltarea durabilă.
În primul an al proiectului
(2011-2012), s-au realizat activităţi pe tema alimentaţiei şi a sportului. Al
doilea an al proiectului (2012-2013) a cuprins activităţi pe tema protecţiei
mediului şi a dezvoltării durabile.
Crearea sloganului, logo-ului şi
a imnului proiectului au deschis drumul spre realizarea diverselor şi
multiplelor activităţi Comenius. Din galeria acestora, fac parte lecţiile
despre stilul de viaţă sănătos, igiena personală, grupele de alimente, piramida
alimentară, calculul valorii energetice al unui meniu, calculul valorii
energetice al unui mic dejun, protecţia mediului, deşeuri şi reciclare,
calcularea cantităţii de dioxid de carbon ce poate fi prevenită reciclând
aluminiu şi hârtie, cei 3 R, dar şi activităţi precum: micul dejun tipic
românesc servit la şcoală în “Săptămâna altfel”, chestionarele despre
alimentaţia sănătoasă, mediul înconjurător şi dezvoltarea durabilă, jurnalele
alimentare, drumeţiile, plimbările cu bicicleta, calendarul fructelor şi al
legumelor în culorile curcubeului pentru anul 2012, reţetele culinare,
prezentările PowerPoint, corespondenţa între elevii şcolii noastre şi ai
şcolilor partenere, vizitele la brutărie şi la o fermă ecologică, ziua sportivă
şi ziua ecologică – zile cu program specific, comune tuturor partenerilor,
albume foto, realizarea unor tablouri şi a unor figuri geometrice utilizând
diverse deşeuri – capace de PET-uri, hârtie, carton nasturi, fire textile, beţe
de frigărui şi lemn, vaze din sticle sau borcane, decorate cu fir de aţă,
activităţi de ecologizare, carta mediului. Poeziile, compunerile, eseurile,
documentarele, desenele, picturile, posterele (Un pământ curat – Viaţă
sănătoasă!, Ştiaţi că? – curiozităţi despre alimente şi sport, Zece reguli
pentru un corp armonios, Colaje cu sportivi, Durata de degradare naturală a
deşeurilor, Ocrotiţi pădurea, Povestea cadranului solar, 10 Reguli pentru o
reciclare corectă, Apa de lângă noi) planşele şi broşurile au încununat
maiestuos această călătorie prin labirintul proiectului Comenius.
La CDI a avut loc lansarea
cărţilor realizate în primul an al acestui proiect, prilej cu care fiecare elev
din echipa Comenius a primit câte un exemplar din aceste cărţi şi o diplomă de
excelenţă pentru participarea la activităţile derulate în cadrul proiectului:
Sănătatea de la „A” la „Z” - în limba română şi franceză, realizată de elevii
clasei a VI-a B şi a VII-a, Alfabetul fructelor şi legumelor – în limba română,
franceză şi engleză, realizată de elevii clasei a VI-a B, Alfabetul vitaminelor
– realizată de elevii clasei a VI-a B şi a VII-a, Almanah sportiv – realizată
de elevii clasei a VIII-a; aceste cărţi au fost realizate prin coordonarea
profesorilor Burdeţ Rebeca Crina, Burduhos Măriuca şi Burduhos Leon. De
asemenea, au fost lansate şi cărţile realizate în colaborare cu partenerii
europeni (produse comune): Dictionnaire multilingue „Les aliments” – un
dicţionar alimentar multilingvistic (franceză/ spaniolă/ valenciană/ română/
lituaniană/ engleză); Jeux traditionnels – o culegere de jocuri tradiţionale
pentru copiii din ţările participante la proiect, realizată în limba franceză;
Compilation illustrée de textes sur l'alimentation – o culegere de texte
(poveşti, poezii, ghicitori, proverbe, acrostihuri, cântece, desene, cvintete, caligrame)
despre alimente, sport, sănătate, vitamine, create de elevii din ţările
participante la proiect; Compilation de recettes – o culegere de reţete
tradiţionale din ţările partenere, realizată în limba franceză. Cu această
ocazie, biblioteca şcolii a fost îmbogăţită cu câte un exemplar din cărţile
Comenius. În holul CDI-lui a fost organizată expoziţia de tablouri „Artă din
deşeuri”, realizată de elevii clasei a VI-a B şi a VII-a, coordonaţi de
profesorii Burduhos Măriuca, Burdeţ Rebeca Crina, Burduhos Leon. I-am provocat
pe elevi să realizeze aceste tablouri din deşeuri (capace de peturi, beţe de
frigărui, hârtie, fire textile, lemn), conştienţi de faptul că prin refolosirea
deşeurilor contribuim la promovarea dezvoltării durabile. Această activitate a
fost organizată sub genericul „Reducem/ Refolosim/ Reciclăm/ Dezvoltarea
durabilă o promovăm”. Ochii privitorilor au fost încântaţi şi de expoziţia de
fotografie „Diligenţa Comenius la Şcoala Gimnazială Rebra”, o călătorie pe
aripile imaginilor, printre culoarele activităţilor proiectului. Sărbătoarea
Luna pădurii (15.03. – 15.04. 2013) a fost un bun prilej pentru elevii noştri
de a realiza creaţii literare despre pădure, beneficiile pădurii, poluarea şi
ocrotirea pădurii, precum: Povestea bradului, De ce plângea pădurea?, Drumul
lemnului din pădure până acasă, Pădurea în ochi de copil, Poluarea pădurii,
Ocrotiţi pădurea, dar şi picturi pe sticlă şi lemn şi postere. Toate aceste
materiale au fost reunite într-o expoziţie realizată la CDI, sub genericul „Ocrotiţi
pădurea”.
Aceste activităţi au fost
prezentate în cadrul reuniunilor de lucru, organizate de fiecare ţară
parteneră. Şcoala din Rebra a fost reprezentată în cele douăsprezece mobilităţi
ale proiectului de către cadrele didactice Burdeţ Rebeca Crina, Burduhos
Măriuca, Burduhos Leon, Scurtu Cristina şi Călini Liliana.
Prin proiectele de parteneriat
european, şcolile româneşti sunt veritabili ambasadori ai României în Europa,
contribuind, an de an, la promovarea unei imagini pozitive a României şi a valorilor
şcolii româneşti. Aceste parteneriate vizează, în principal, formarea şi
dezvoltarea de competenţe-cheie, favorizează crearea unor reţele de parteneri,
promovează valorile locale, naţionale şi europene, antrenând elevi, copii,
tineri, profesori, părinţi în acest exerciţiu al existenţei împreună, într-o
Europă unită. Proiectele vizează educarea tinerei generaţii, în scopul
promovării valorilor europene şi integrării valorilor româneşti în contextul
european, formează şi schimbă atitudini şi mentalităţi, promovează
solidaritatea, diversitatea şi interculturalitatea europeană, schimbul de
experienţă, de bune practici, promovează o cultură a excelenţei în spiritul
toleranţei, prieteniei, promovării valorii, creativităţii, inovaţiei,
comunicării, colaborării şi a frumuseţii de orice tip.
Prof. coordonator Rebeca Crina
BURDEȚ
Școala Gimnazială Nr. 1 Rebra
Plan de lecție
Profesor: GETA LĂPUȘTE, ȘCOALA
GIMNAZIALA NR.1,
B-DUL INDEPENDENTEI, NR. 46,
BISTRIȚA, ROMÂNIA
Tema: DREPTURILE OMULUI ȘI
IMPLICAREA ACTIVĂ A TINERILOR
Disciplina: transdisciplinar
Motivație: Trăim într-o societate
postcomunistă, tarată de obișnuințe impuse de regimul totalitar greu de
recondiționat, printre care nerespectarea unor drepturi ale copilului și ale
omului. În vederea înlăturării acestui neajuns, sau măcar al diminuării sale,
așa încât și generațiile în formare din țara noastră să se bucure de
privilegiile respectării drepturilor sale în mod egal cu tinerii din țările a
căror democrație este cu mult mai avansată, mi-am propus inițierea unui proiect
care dezbate multiple aspecte privind drepturile omului și implicarea activă a
tinerilor! Am în vedere importanța cunoașterii acestora de către elevi, precum
și educarea unor modalități de a se implica în respectarea lor în societatea în
care trăiesc. Beneficiul scontat, al acestui demers, îl reprezintă fericirea
copiilor, viitori cetățeni, precum și formarea lor corectă de oameni implicați
în propria lor devenire, dar și de îmbunătățirea societății în care trăiesc,
față de a cărei evoluție va trebui să se responsabilizeze! Fiecare dintre noi
avem datoria să ne asumăm lumea în care trăim, fiecare putem face ceva bun
pentru ea, pentru semenii noștri! Am în vedere și repunerea în drepturile
firești a valorilor umane: demnitatea și onoarea, cel puțin în conștiința
elevilor, prin inducerea reflectării la aceste valori!
Obiectiv central: Obișnuirea
elevilor să se informeze cu subiecte de mare importanță privind omenirea, dar
și propria lor persoană, pentru ca în cunoștință de cauză să ia atitudine, să
remedieze ce le stă în putință, să-și asume corect societatea în care trăiesc,
să participe la progresul ei, să-și elimine din obiceiuri nepăsarea,
comentariile neprincipiale, nemulțumirile nejustificate, atâta vreme cât se pot
exprima liber, pot milita pentru devenirea și demnitatea lor și a semenilor!
Obiective: 1. Educarea la elevi a
obiceiului de a se informa cu privire la subiecte de mare actualitate și
utilitate în formarea lor ca europeni activi, precum și la reflectarea asupra
acestor informații
2. exersarea realizării de schițe
sintetice (ciorchine) din materialele informative parcurse, în vederea
obișnuirii elevilor să învețe singuri
3. exersarea altor metode de
lucru învățate la clasă – sigla, haiku/cvintet, slogan, tabel T etc.
4. obișnuirea elevilor cu un
sistem coerent de argumentare și susținere a propriilor păreri
5. educarea lucrului în echipă cu
toate beneficiile pe care le comportă comunicare corectă, distribuirea de
sarcini, asumarea unei producții reprezentative pentru echipă, dar și a
notei/calificativului
6. reflectarea serioasă la
găsirea unor soluții valabile și originale la problemele identificate
7. asumarea unor atitudini față
de respectivele probleme!
Grup țintă: grupe de câte 4 elevi
, clasa a VIII-a E, 14 ani
Relația cu curricula școlară: -
la toate clasele la lecțiile de dirigenție
- la educație moral-civică
- la geografie – la capitolul
populație (clasele V – Geografie generală; la clasa VI la capitolul „Populația
Europei”; la clasa VII la Geografia continentelor, la capitolele privind
populația Asiei, Africii, Americii; la clasa VIII la capitolul Populația
României);
- la opționalul intitulat:
„Probleme fundamentale ale lumii contemporane”, la care una dintre
temele/problemele identificate de elevi este „Nerespectarea drepturilor omului”
Argumentez importanța dezbaterii
și tratării cu maximă seriozitate a unei teme ce privește omenirea, deci pe
fiecare în parte: DREPTURILE OMULUI, scriu tema pe flip-chart;
Propun realizarea unor proiecte
prin lucru în echipă de câte 4 elevi, care fie se aleg după afinități, fie se
trag la sorți, după cum votează elevii după ce le-am propus cele două
alternative de realizare a echipelor; s-au ales după afinități.
Se dă fondul comun de cerințe
pentru toate echipele, care sunt concurente între ele, care se notează pe
flip-chart, anume: definirea/clarificare noțiunilor, în ce context au apărut
drepturile omului, ce alte drepturi ar trebui sa mai aibă oamenii, care se
încalcă cel mai des acasă, la școală, în societate, cum se încalcă, de către
cine? Ce urmări are acest fapt? Ce pot face eu? (elevul),/ ce se poate face în
general? concluzii; haiku/cvintet; slogan; siglă; altele.
Timp de documentare/informare 2
săptămâni de la anunțarea temei, atelier 2 săptămâni, în care se realizează posterul.
Posterele afișate, se prezintă
oral de către echipe, se analizează și se notează ținând cont de criteriile de
notare afișate și cunoscute de către elevi.
1) Corectitudinea: adică toate
aspectele incluse pe poster se refera la temă; 2) complexitatea: să cuprindă
cât mai multe aspect legate de subiect; 3) originalitatea: are idei deosebite,
interesante, reține atenția, uimește, îmi dă de gândit etc. 4) valoarea
estetică: lucrat îngrijit, scheme clare, atrăgător, siglă interesantă; 5) lucru
în grup: s-a colaborat bine, s-au împărțit corect sarcini, s-au completat,
fiecare membru al echipei se regăsește clar pe proiect; 6) prezentarea orala:
este convingătoare, clară, fluentă, au participat la prezentare toți membrii
echipei; 7) Calitatea documentării: au folosit surse multiple, variate; 8)
analiza producției de către clasă: aspecte pozitive și aspecte negative/ mi-a
plăcut…/ nu mi-a plăcut… 9) Autoevaluarea: în funcție de analiza făcută de
către colegi, echipa își dă o notă; 10) nota finală: validăm nota echipei, sau
dăm altă notă, argumentând-o!
Metodologia folosită: a
proiectului, care include: documentare, ciorchine, siglă, haiku/cvintet,
slogan, lucru în grup, turul galeriei, analiza și autoevaluarea.
Materiale necesare: coli A1,
culori, carioca, markere, bandă adezivă transparentă, pentru originalitate, pot
folosi și alte materiale.
Condiții prealabile: elevii știu
să selecteze informații utile, știu să realizeze ciorchine/schemă după logica
proprie; știu să realizeze sigle; au mai lucrat în grup, au mai realizat
proiecte; au mai conceput slogane, au realizat tabel T, au fost mereu evaluați
în funcție de criteriile afișate, au realizat adesea cvintete, au făcut turul
galeriei, așadar înțeleg bine noțiunea de originalitate, o recunosc și o
apreciază!
prof. Geta LĂPUȘTE
Școala Gimnazială nr. 1 Bistrița
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu