Educaţia unui popor se judecă
după ţinuta de pe stradă. Văzând grosolănia pe stradă eşti sigur că o vei găsi
şi în casă. (Edmondo De Amicis)
ACCENTE
Mai putem elabora un discurs
optimist despre învățământul nostru?
Apelând la o sintagmă
postrevoluționară mai... veche, când privești reforma din învățământ nu poți
spune decât că aceasta a rămas încremenită în proiect. Atâtea speranțe și
eforturi, cheltuieli... financiare și sufletești, vinovății ascunse (ale celor
care au sentimentul că nu pot fi la înălțimea așteptărilor didactice), ca și
vinovății nepedepsite (ale celor care s-au jucat, chiar și decizional, cu
reforma), toate – și multe altele – marchează un drum tăiat în orizontul
ineficienței. Reinventarea unui discurs optimist despre șansa însănătoșirii
învățământului românesc pare din ce în ce mai greu de făcut. Nu ne rămâne – se
pare – decât să contabilizăm eșecurile. Gestul ține de cunoașterea realității,
de conștientizarea situației. Nu-i puțin lucru, tot așa cum nu-i nici
suficient, dar este, deocamdată, singura acțiunea sanogenă în care putem
înainta. Până când? Cu ce rezultate? E greu de spus.
„Tradiția” ca o piatră de moară
Ne-am obişnuit ca fiecare nouă
echipă guvernamentală sau ministerială (în speţă din învăţământ), să considere
„Tradiţia” ca descinzând în prezent cu presiune şi aducând cu ea o serie de
probleme nerezolvate, care împiedică deschiderea actualităţii spre eficienţă şi
înnoire. Se întâmplă aceasta în vreme ce tradiţia, în mod constant, vine de
obicei cu o încărcătură evident optimistă, întremătoare, cu conţinuturi ce dau
substanţă actualităţii. Dar, pentru cei angajaţi în schimbări gratuite,
moştenirea trecutului aduce întotdeauna disfuncţii, care trebuie remediate
înainte de a împlini programele promise (în perioadele electorale, dar nu
numai). Eliminarea acestor disfuncţii creează blocaje, care mai apoi nu se mai
lasă surmontate. Este o poveste, care se repetă mereu, care se învecheşte cu
fiecare aşteptare neonorată.
Am intrat astfel în scenariul
unei neobosite repetiții gratuite. În perioada postrevoluţionară, reforma
învăţământului s-a confruntat mereu cu moşteniri disfuncţionale insurmontabile.
Fiecare echipă ministerială, încadrată în scenariul guvernamental ți înecată
într-un discurs demagogic, reproşa precedentei o serie de nerealizări, care
împiedicau evoluţia, aplicarea soluţiilor necontenit sperate. După ce actorii
postrevoluţionari ai reformei – absorbiți de un discurs politic gol - acuzau
moştenirea comunistă... După ce comuniştii acuzaseră – într-un cult al
demolărilor entropic – moştenirea burgheză, disfuncţiile interbelice... Numai
că...
Moştenirile nefericite
contabilizate de învăţământul nostru sunt de mai multe feluri, distribuite
cronologic, cu aspecte şi încărcături dintre cele mai diverse. Unele epoci
le-au mai netezit, le-au schimbat conţinuturile sau incidenţa... Dacă descindem
în trecut, vom găsi aspecte specifice ale învăţământului autohton în perioada
prepaşoptistă sau paşoptistă, altele imediat în vremea lui Creangă sau Eminescu,
sau la începutul secolului XX, sau în vremea lui Spiru Haret, sau imediat după
Eliberare..., ca să nu mai ajungem „în vremea noastră”.
Ceea ce frapează la o privire mai
atentă este că învăţământul nostru moștenește constante nefericite ce vin dintr-un
trecut despre care – având în vedere viteza de desfăşurare a actualităţii – am
putea spune că e îndepărtat. „Tradiția” – și o așez acum în ghilimele – ne
trage mereu în jos, ca o piatră de moară. Dar nu e tradiția reușitelor, a
caracteristicilor fericite. Neputințele ne caracterizează – în învățământ – de
când ne știm. Să fie chiar așa?
„Nimica nu ne lipseşte”
Mi-a căzut din nou, din
întâmplare, sub ochi o scrisoare a lui Ion Ghica trimisă cândva lui Vasile
Alecsandri. Ion Ghica îi scrie prietenului său, pornind de la vremea copilăriei
sale, despre învăţământul din epocă. Dacă ai da cuiva textul să-l citească,
fără să-i oferi elemente de identificare, acela ar crede că e un articol din
Tribuna învăţământului, de azi. Iată ce afirmă la un moment dat „corespondentul”
nostru:
„Cu Lazăr, cu domnia lui Grigore
Ghica, cu Efrosin Poteca, cu Costache Moroi, Simion Marcovici, Petrache
Poenaru, şcoala românească şi-a luat avântul. Şcolile străine ale lui Lambru,
Vardalah şi Vaillant s-au prefăcut în şcoli naţionale sistematice, cu sute de
profesori de istorie, de filozofie, de matematici, de limbi străine vii şi
moarte. Gimnazii, licee, colegii, facultăţi de litere, de ştiinţe, de drept, de
medicină, nimica nu ne lipseşte, şi cu toate acestea nu se văd răsărind luceferi
pe orizontul literelor, însă posderie de advocaţi şi jurnalişti; o ceată care
de mai mult de douăzeci de ani se tămâie unii pe alţii cu cuvintele:
'Hoţilor! Tâlharilor şi
trădătorilor! nu voi, ci noi am făcut îndoita domnie, Unirea Principatelor, domnul
străin, constituţiunea, armata, independenţa, finanţele, regatul etc.'.
Şi ceilalţi răspund cu aceleaşi
vorbe frumoase:
'Ba nu voi, ci noi!'
Ş-o duc hojma, fără a li se urî.
Unii s-au exaltat într-atâta, încât cred sincer ceea ce zic şi ceea ce scriu.
Sunt convinşi că fără ei n-ar fi existat România şi că, dacă ar lipsi ei, ţara
s-ar cufunda.”
E o „introducere” în atmosferă, o
configurare a societăţii... alese, o imagine asupra... politicii... generate de
educaţie, de formarea în pretinsele şcoli înalte. Să observăm de la bun început
că e vorba totuși de o reformă: apariția „școlilor naționale sistematice”. Ce a
generat sistemul? Mai întâi de toate, o șleahtă de profitori demagogi.
„Posderia” de advocaţi şi jurnalişti poate fi uşor înlocuită de „posderia” de
politicieni actuali, de diverse formaţii, beneficiari ai unei pregătiri...
adecvate. „Sistemul” nu duce lipsă de specialişti, de instituţii educaţionale
dintre cele mai diverse, de tot ce trebuie... Şi cu toate acestea, „de mai mult
de douăzeci de ani”, lucrurile rămân la nivelul... tămâierii... Unde mai putem
auzi asemenea constatări?
Modelul și mentalitatea
Observaţia „corespondentului” nu
rămâne însă la aproximarea atmosferei generale în care se îmbracă societatea
timpului. Analiza se specializează, exemplele se apropie mai mult de esenţa
domeniului învăţământului. Ca în orice tendinţă reformatoare românească (a
învăţământului şi nu numai), salvarea nu putea veni decât dintr-o societate
performantă, spre care am tot tras cu ochiul:
„Un turist ne spune în cartea sa
că mare noroc a căzut pe România cu venirea d-lui X..., francez venit acum
câţiva ani în urma împrăştierii Comunei din Paris, care, zice el, a înzestrat
limba română cu gramatică şi cu dicţionar şi cu fel de fel de cărţi ştiinţifice
şi literare.”
Ce scrie la cartea străină e
sfânt pentru noi. Norocul ce-a dat peste noi ne este identificat nu de un
autor/gânditor autohton, ci de „un străin”. Vor veni apoi alte cărţi străine de
învăţătură, care ne vor deveni Biblie, fără ca noi să fim în stare să ne
redactăm propria „Biblie”, fie şi ea apocrifă, a schimbării, a înnoirii
societăţii, a învăţământului, a mentalităţii noastre, o mentalitate care riscă
să rămână, în naivitatea ei, veșnic retrogradă. Modelul străin se impune de la
bun început și nu va mai fi dat de pe soclu de nicio Tranziție! N-o să fim în
stare – niciodată – să ne construim propriul model și să-l urmăm cu convingere.
E confortant un asemenea enunț? Nu. Dar putem enunța altceva?
„Școlile noastre (...) au dat
slabe rezultate până acum”
Mergând mai departe pe firul
realităţii veacului, vom putea constata şi roadele stricte ale practicilor
noastre:
„Un bacalaureat scrie într-o
gazetă două-trei rânduri, într-o limbă ca vai de ea, și îndată-l vezi că se
esaltează până a se crede reformator, creator şi salvator.
Nu se poate tăgădui că şcolile
noastre, afară de Facultatea de drept şi de medicină, au dat slabe rezultate
până acum. Tinerii care dobândesc bacalaureatul la noi nu se pot compara nici
în limbile vechi, nici în istorie, nici în filozofie, nici în ştiinţe cu cei
care ies din colegiile Franţei, Germaniei, Italiei, Belgiei sau Elveţiei;
învăţătura noastră gimnazială nu este destul de serioasă, profesorii nu sunt
destul de exigenţi, nici destul de riguroşi la esamene; gradul universitar se
acordă prea lesne şi a devenit accesibil inteligenţelor celor mai mediocre.
Lipsa de seriozitate în învăţătura umanitară face ca părinţii care au mijloace
să-şi trimită copiii lor în şcolile străine; astăzi avem numai în Paris peste o
mie de tineri la şcoli.”
În două paragrafe sunt
sintetizate toate racilele sistemului. Cu rădăcini atât de adânci în solul
educației încât nu vor mai putea fi smulse. Dacă urmărim textul lui Ion
Ghica,vom vedea că acesta nu este doar constativ. Scriitorul are idei, propune
soluții. Le va lua cineva în considerare? Iată ce spune:
„În loc de-a încuraja
inteligenţele slabe, ar fi mult mai bine a deturna curentul şi a împinge
tinerimea şi spre meşteşuguri şi meserii, şi a pune astfel inteligenţele
mediocre în stare de a deveni producătoare în loc de a fi sterile şi de multe
ori pernicioase prin pretenţiunile şi exigenţele lor. A face oameni învăţaţi
este un bine, a face numai advocaţi şi jurnalişti este un rău.
Aud zicându-mi-se că un asemenea
sistem ar fi o tendinţă a împiedica pe fiii poporului de a putea să aspire la
poziţiunile cele înalte ale societăţii, făcându-le accesibile numai acelor cari
au mijloace de-a sacrifica zecimi de ani la studii. Nu! Inteligenţele alese nu
se opresc dinaintea nici unui obstacol; ar fi fatal să nu avem dulgheri,
tâmplari, zidari, croitori, cizmari şi să avem numai oameni stropiţi cu
literatură şi cu filozofie; am ajunge la agoraua Atenei şi în curând Filip ar
fi în cetate. Dacă oamenii învăţaţi sunt folositori, cei meşteri sunt
indispensabili.”
Scriitorul privește critic
propriile afirmații, este conștient de criticile care i se pot aduce, dar, în
același timp, filosofia abordării problemelor educației îl face să meargă mai
departe în configurarea unei direcții care să scoată și școala și societatea
din marasm. Preconizarea unor soluţii continuă:
„Ceea ce cred eu că ar conveni
României şi fiilor ei ar fi ca învăţătura clasică şi ştiinţifică să devie
serioasă, nu numai o spoială; iar acelor cari nu sunt destul de bine
înzestraţi, ca să poată deveni adepţii literaturii şi ai ştiinţei, să li se
deschidă şcoli în cari învăţătura să meargă mână în mână cu atelierul. Să se
înfiinţeze în fiecare oraş trei, patru, zece, douăzeci de ateliere, în cari
copiii să înveţe meseria la care se destină şi totodată să aibă trei sau patru
lecţii scurte pe fiecare zi, în cari să poată dobândi cunoştinţe de religie, de
limba naţională, de istoria ţării, de calcul, de geometrie şi desemn aplicabil
la meseria lui. Acolo unde s-au înfiinţat asemenea şcoli cu numele de half-time
au dat rezultatele cele mai norocite, rezultate neaşteptate. Meseria n-a oprit
geniul lui Franklin, lui Edison și lui Watt de a se arăta, pentru că geniul
pătrunde orice îmbulzeală socială, cum pătrunde un vulcan coaja pământului şi
iese la iveală. Tânărul din atelier, când ar simţi că are dispoziţiuni literare
sau ştiinţifice serioase, lesne ar găsi drumul colegiului şi al facultăţii.”
Mai are cineva de adăugat ceva la
analiza raportului dintre teorie și practică, dintre profilul teoretic sau vocațional
și cel tehnic, găsește cineva o prefigurare mai bună a rolului disciplinelor
tehnologice sau al învățării unei meserii, o mai pertinentă părere despre
necesitatea meseriilor în societate, despre șansele unui tânăr de evoluție în
viață?
Decizii care au coborât și mai
tare nivelul precar al învățământului
Deficiențele învățământului
românesc sunt identificate, analizate, discutate încă de la început. Prin
„secoli” (care sunt... decenii, mai multe sau mai puține) s-au încercat
ameliorări, dar s-au comis și decizii care au coborât și mai tare nivelul
precar al învățământului nostru. Punerea la punct (asamblarea/ articularea „la
meserie”) a realizat-o Spiru Haret. Legea lui a adus lucruri bune și ar fi
putut funcționa mult și bine. Perioada imediat postbelică – când puteai intra
la liceu sau la facultate dacă erai un simplu „alfabetizat” promovat de la
șaibă și treceai prin etapele de studiu în doar doi-trei ani – a tras
învățământul foarte jos. Din fericire, năravul n-a ținut prea mult. Dar l-a
suplinit politizarea. Politizarea excesivă, de străfunduri. Nu e vorba că în
manuale apăreau niște fotografii ale unor conducători, sau poezii care îi
elogiau. E vorba de modificări de conținuturi sau structuri sub influență
ideologică. După Revoluția din 89 (sau ce-o mai fi fost aceea...), bâlbele din
sistemul de învățământ și-au impus regula și condiția.
Cunoaștere și conștientizare
inutile?
Anecdotica şi ideile regăsite în
rândurile puse pe hârtie de Ion Ghica sunt captivante. Parcurgerea lor oferă
lectorului (mai ales celui afectat de învățământ) delicii ce țin de informație,
de atmosferă, de mentalități, de practici... Aflăm astfel că tranziţia e boală
veche la români. Ca şi reforma. „Tranzițiunea de la şcoala grecească la cea
franţuzească şi la cea românească - recunoaşte Ion Ghica - începuse de mult
încă, din timpul Revoluţiei franceze, la Laurençon, Ricordon, Colçon,
Mondoville etc., toţi conţi şi marchizi emigraţi, transformaţi în dascăli. Pe
la anul 1806, când au venit muscalii, mai mulţi tineri şi mai multe fete de
boieri vorbeau franţuzeşte.” După ce tinerii, printr-o „tranzițiune”, au
învățat grecești, altă „tranzițiune” i-a învățat franțuzește, alta – rusește,
alta – englezenște, până ce „tranzițiunea!” se pare că nu îi mai învață nimic,
iar dascălilor le taie cheful de lucru.
Lectura unor asemenea rânduri,
precum cele ale lui Ion Ghica, ne duce la concluzia că tarele învățământului
nostru sunt tare... tari, vechi de când lumea. Învățământul nostru se află
mereu la răscruce, într-un loc de unde ar trebui să pornească într-o direcție
fericită, nu doar spre noi și noi înfundături.
Conștientizăm starea în care se
află, filozofăm inutil pe marginea acestei stări, deplângem o asemenea situație
și, când ne săturăm de plâns, începem să râdem. Dar ne săturăm la un moment dat
să tot facem haz de necaz. Dincolo de aceste (simple, chiar oficializate)
reacții, ce facem?
Nevoia unei filosofii clare în
abordarea învățământului românesc
Reforma învățământului nu poate
fi preconizată pe termen scurt. Nu ne putem raporta nici la un trecut imediat,
printr-o acțiune de cosmetizare a unor disfuncții produse de echipe
guvernamentale care au pierdut în ultimi ani puterea. Reforma – dacă mai putem
crede într-un asemenea concept – trebuie să vizeze „Întregul” învățământului românesc,
întreg pe care trebuie să-l abordăm mai întâi printr-o „filosofie” clară, care
mai apoi să fie transformată în politică educațională și care, la rândul ei, să
genereze strategii, curricul și toate celelalte! Altfel ne pierdem în
rezolvarea de mărunțișuri care mângâie vanități, dar care nu duc la nimic bun.
„Strigăm cu toţii industrie – mai
zice Ion Ghica –; dar pare că am crede că s-ar putea înfiinţa industrie fără
meşteri şi că s-ar putea produce fără producători.” Unde sunt „producătorii”
capabili „să producă” învățământ românesc sănătos? Unde-i găsim, cum îi alegem,
cum îi pregătim, cum îi determinăm să răspundă așteptărilor și cerințelor unei
educații reale și eficiente?
Olimpiu NUȘFELEAN
FOTOEVENIMENT
Echipa Inspectoratului Şcolar
Județean a participat la ecologizarea județului
Sub sloganul „Fii demn de Europa!
Implică-te!”, echipa Inspectoratului Şcolar Județean Bistrița-Năsăud a
participat joi, 9 mai, la o activitate de ecologizare, ca urmare a mobilizării
inspectorului școlar general, prof. Camelia Tabără, și a inspectorului general
adjunct, prof. Mihai Mureșan. Echipați corespunzător, cu mănuși și saci,
inspectorii școlari au oferit un exemplu de voluntariat ecologizând Valea
Sălăuței, pe raza comunei Telciu. I-au sprijinit în această acțiune și directoarea
Casei Corpului Didactic, prof. Loredana Zbînca, precum și directoarea Centrului
Județean de Resurse și Asistență Educațională, prof. Daniela Hudrea.
Experiența a fost una extrem de
folositoare. Ne-am simțit foarte bine făcând un lucru bun, ajutând în acest mod
natura. Nu e ușor să strângi după alții și cred că, dacă fiecare dintre noi ar
trece măcar o dată printr-o astfel de experiență, s-ar gândi de două ori unde
anume să arunce ambalajul: pe jos sau în coșul de gunoi.
Ne-am dorit un exerciţiu de mobilizare
şi de echipă, prin care să încercăm curățirea culoarului de deșeuri, dar și
conștientizarea populației și a turiștilor care tranzitează zona de necesitatea
unui mediu sănătos și curat.
Prof. Loredana Anca
ZBÎNCA
director Casa Corpului
Didactic
„Noaptea bibliotecilor româneşti”
la Lechinţa
„Noaptea Bibliotecilor Româneşti”
a fost un eveniment inedit pentru biblioteca Liceului Tehnologic Lechinţa.
Doamna bibliotecar Marinela Filipaş a iniţiat o întâlnire mai puţin obişnuită,
miercuri, 24 aprilie 2013, în faptul serii, în incinta rafturilor cu cărţi.
Partea cea mai antrenantă a
întâlnirii a constituit-o intrarea în dialog cu tinerii cititori prezenţi în
bibliotecă. Fiecare interlocutor a evocat momentul primelor lecturi, a
atingerii primelor cărţi. Elevii de gimnaziu au dat „sfaturi” colegilor lor mai
mici pentru alegerea cărţii ca prieten de nădejde şi au încercat să explice de
ce este fascinant „să te pierzi” în cărţi (sau „care-i faza cu cititul”, ca să
citez titlul unui volum relativ recent dedicat aceluiaşi fenomen).
Ca o concluzie, am dorit să-i
conştientizez pe tinerii lectori din faţa mea că trăim (ce-i drept, unii fără
să o ştie!) într-o lume a cuvântului scris (cu cerneală sau pixeli). Vrem, nu
vrem totul este text în jurul nostru. Totul se cere citit. Referinţele pe care
le-am făcut la Insula lui Ioan Groşan sau Fahrenheit 451 au fost de impact.
Bibliotecile arse din romanul lui Ray Bradbury se salvează în memoria colectivă
a cititorilor ca biblioteci virtuale (într-o altă accepţiune), vii, imune la
vicisitudinile contingentului. Acesta a fost, în mod sigur, şi lucrul pe care
„Noaptea Bibliotecilor Româneşti” a vrut să-l demonstreze, anume că
bibliotecile nu sunt cimitire ale cărţilor (cum mulţi le consideră), ci,
dimpotrivă, sunt locuri pline de viaţă, deoarece omul care citeşte devine în
sine o bibliotecă ideală. Bibliotecile sunt forma nobilă, spirituală de
rezistenţă la uitare, la nefiinţă. Pe final, au fost recitate poezii
referitoare la carte din creaţia unor autori ca Lucian Blaga, Tudor Arghezi,
Vasile Voiculescu, Ana Blandiana.
Titulatura evenimentului, precum şi
afişul dedicat mi s-au părut foarte sugestive. Căci este ceva mai potrivit
pentru a-ţi lumina noaptea sinelui decât lumina inepuizabilă ce izvorăşte din
cărţile bibliotecilor?
Prof. Adrian ILIUŢĂ
Liceul Tehnologic
Lechinţa
Dascăli în ramă
Prof. Codruţa Liana ŢIRĂU
Într-o asemenea tipologie se
înscrie, cred, şi D-na prof. Liana Codruţa Ţirău, titulară a catedrei de
biologie de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” din Bistriţa. Traseul de
formare iniţială şi cel evoluţiei în profesie este destul de linear, nu epatează
prin cine ştie ce răsturnări de convenţii, dar convinge prin seriozitatea
demersului, a abordării provocărilor vieţii şi ale celor educaţionale.
Absolventă, în 1978, a Şcolii
Generale nr. 2 din Cluj-Napoca, a Liceului Teoretic „Ady Şincai” din Cluj-Napoca
în 1982 şi, în 1988, a UBB Cluj-Napoca, Facultatea de Biologie, Geografie şi
Geologie, specialitatea biologie, studenţia fiindu-i onorată patru ani cu
diplomă de merit, şi-a luat gradul didactic I în 1998. De atunci a urmat o
lungă serie de cursuri de formare continuă organizate de MEN sau de UBB
Cluj-Napoca, de diferite instituţii sau de ONG-uri, devenind formator pentru
Educaţie pentru sănătate, metodist al ISJ BN, sau dobândind abilitare în
Gândirea critică, Problematica reformei din educaţie, AEL, Consiliere şi
orientare, Managementul proiectelor, EduExpert. De-a lungul anilor a participat
la numeroase simpozioane şi sesiuni de comunicări judeţene sau naţionale pe
teme de specialitate, dintre care menţionăm, în treacăt, Sesiunea de comunicări
ştiinţifice a studenţilor de la Iaşi (1997), Simpozionul „Filosofia ştiinţei”
(Iaşi, 1998), Simpozionul „Artă şi culturalitate în Transilvania de Nord-Vest”
(Muzeul Județean BN), Simpozionul Internaţional Biochim (două ediţii),
Seminarul „Managementul participativ al ariilor protejate din Romania”, ANP,
Universitatea Oxford (2006), Conferința Națională de Biologie GENESIS, Iaşi
(mai multe ediţii). A contribuit la elaborarea tematicii şi a suportului de
curs pentru Anatomie artistică (1996), a tematicii şi a suportului de curs
pentru Metodica predării ştiinţelor naturii (1997), la elaborarea tematicii şi
a suportului de curs pentru Didactica disciplinei – specialitatea biologie
(2004).A fost coautor la realizarea unui Ghid interactiv de determinare a
speciilor de arbori (2009) şi a unui, prim, Determinator de specii on line
(2010). Lista participărilor metodico-ştiinţifice şi a preocupărilor de
cercetare este mult mai lungă. Ea urmează traseul realizărilor de la catedră.
Este formator sau coordonator al mai multor proiecte de parteneriat, cum ar fi,
de exemplu, Stil de viaţă sănătos ISJBN, Proiectul Darwin CNLR, Proiectul
Viaţa, în colaborare cu ISJBN, DSPBN, Ambasada Norvegiei etc. Metodist,
formator pentru Abilitare curriculară, membru în Consiliul Consultativ Biologie,
şef de catedră, membru în comisa de curriculum – sunt funcţii didactice pe care
le-a deţinut sau le deţine şi în prezent.
Munca la catedră îi aduce însă
cele mai multe bucurii. La clasă, elevii cărora le predă au înregistrat
întotdeauna progres şcolar, nu s-a confruntat cu cazuri de abandon şcolar, iar
la nivel de unitate şcolară, reuşita elevilor a fost de 100% la examenul de
bacalaureat. a concursuri şi olimpiade (inclusiv organizare) judeţene,
interjudeţene, naţionale, internaţionale, elevii pregătiţi de dânsa au luat
mereu premii şi menţiuni. Lista rezultatelor este impresionantă şi ea. Spaţiul
nu ne permite să-i menţionăm pe toţi elevii premianţi, aşa că vom evita
menţionarea doar a unora. A pregătit elevi care au intrat la facultate cu nota
maximă. Şi-a asumat demersul colegiului, acela de a face performanţă şi
contribuie, şi prin munca sa, la sporirea prestigiului acestuia.
„Când am intrat prima dată în
Colegiul Naţional Liviu Rebreanu – ne mărturiseşte – mi-am spus: Trebuie să fie
minunat să fii aici profesor. Era un aer sobru, dar cald. M-am simţit de la
început în largul meu. Am avut colegi de catedră care m-au îndrumat şi m-au
ajutat să evoluez: Tretiu Maria, Chintăuan Rodica, Moldovan Maria, Totir
Constantin. Colegii mei sunt bine pregătiţi, dornici de performanţă, adevăraţi
formatori de creatori. Echipa managerială este alături de noi iar împreună
formăm familia rebreniştilor liberi și responsabili.”
Ceea ce o motivează sunt mai ales
elevii. Pentru doamna profesoară „Elevii sunt deosebiţi: au personalitate,
respectă şi pentru aceasta merită să fie respectaţi, sunt alături de profesori
când sunt solicitaţi. Consider că este o onoare să le fiu profesoară. Vin
zâmbind la şcoală. Este o şcoală binecuvântată. Fiecare zi este altfel, o zi
plină care merită să fie trăită.” Lucrând la acest colegiu, predând elevilor de
aici, a învăţat să se ridice atunci când a căzut, să meargă înainte sperând,
visând, dorind, cum mai mărturiseşte, pentru că elevii, ca şi colectivul de
cadre didactice, „au fost lângă mine atunci când am fost fericită, dar şi când
soarta m-a lovit, iar pentru aceasta le spun tuturor din suflet – Mulţumesc !
Pentru anumiţi elevi, care i-au
adus bucurii neaşteptate, prin atitudinea faţă de învăţătură şi faţă de materia
predată, prin premiile obţinute, profesoara nutreşte sentimente aparte.
Rezultatele unor asemene elevi justifică anii de studiu, truda pentru
perfecţionare, căutarea celor mai bune şi eficiente metode de predare, aduc o
motivaţie în plus omului de la catedră care îşi iubeşte profesia.
Despre eleva Ana Bilegan Boncu,
de exemplu, profesoara ne spune că „Este o adolescentă deşteaptă, frumoasă,
plină de viaţă, tenace .Dacă ar fi vrut, ar fi putut fi olimpică la matematică,
fizică, română, chimie, engleză. A fost eleva soţului meu, Dan Ţirău, în
clasele V-VIII la Liceul de Muzică. El i-a sădit în minte şi în suflet
dragostea pentru biologie, pentru genetică . Pentru el s-a dus la olimpiada din
clasa a XII-a şi unul din cele cinci premii câştigate îi este dedicat. Pe mine
m-a făcut să plâng de fericire, am simţit gustul victoriei, al împlinirii după
atâţia ani de muncă. Boncu a învăţat enorm de mult singură. Are o mare putere
de muncă, o mare voinţă. A crezut în şansa ei şi a luptat pentru ea. Am fost
alături de ea timp de patru ani. Am văzut-o cum creşte, se maturizează, se
bucură, suferă, se concentrează, câştigă. Mă bucur mult că Universul a hotărât
să ne întâlnim.”
Mă gândesc la aprecierile făcute
de doamna profesoară la adresa colectivului didactic din care face parte – un
colectiv format din... rebrenişti liberi şi responsabili. Liberi în sensul
libertăţii asumate în formarea personală, în alegerea celor mai bune metode de
predare, în afirmarea iniţiativei didactice, toate cu responsabilitatea celui
care formează generaţii de tineri liberi şi responsabili la rândul lor. Doamna
profesoară se încadrează cu onoare într-un asemenea colectiv didactic.
Olimpiu NUŞFELEAN
Întâlnirea sufletelor
O zi binecuvântată la Centrul
Cultural „Sfântul Pahomie” din Gledin!
În cadrul proiectului educativ
„Copilul de azi, cetăţeanul euroactiv de mâine”, iniţiat de Inspectoratul
Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, la Şcoala Gimnazială Nr.1 Bistriţa se
derulează proiectul educaţional „Fapta mea, oglinda mea”. Beneficiarii direcţi
ai proiectului sunt elevii claselor a V-a, coordonaţi de prof. drd. Florin
Poienaru.
În acest context, într-una din
zilele săptămânii „Să ştii mai multe, să fii mai bun”, însoţiţi de profesorii
Florin Poienaru şi Maria Apăvăloae, elevii claselor a V-a C şi a V-a D de la
Şcoala Gimnazială Nr.1 Bistriţa s-au deplasat la Centrul Cultural „Sfântul
Pahomie” din Gledin.
Intrând în sat, cu emoţia celor
care intră pentru prima oară într-un loc despre care auziseră lucruri frumoase
şi interesante, elevii au descoperit minunatul univers rural, plin de
autenticitate, unicitate şi specificitate al locului.
Prin grija Părintelui Paroh
Titieni Ioan din Gledin, la intrarea în centrul cultural, după datina străbună,
vizitatorii au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare. Această întâlnire emoţionantă
a fost posibilă cu sprijinul elevilor voluntari de la Şcoala Gimnazială „Paul
Tanco” din Monor, costumaţi în minunatul port popular românesc, coordonaţi de
doamna învăţătoare Ionela Toma.
Părintele Ioan a prezentat Capela
închinată Sfântului Pahomie, făcând cunoscute viaţa şi virtuţile Sfântului
Pahomie, Biserica - în incinta căreia a putut fi admirată frumoasa expoziţie de
icoane pe sticlă realizată de elevii cercului de pictură „Micul apostol”,
Biblioteca „Mitropolit Iacob Stamati”, centrul pentru pelerini, sala de mese cu
bucate binevenite, curtea şi împrejurimile... Grupul de vizitatori a
descoperit, aşadar, Gledinul Sfântului Pahomie ca fiind un tărâm odihnitor, în
care vizitatorii pot reconsidera, într-un cadru autentic, relaţia Dumnezeu – om
– natură.
Aici, Sfântul Pahomie s-a întors
în icoane... Aici, glia străbună a căpătat, oarecum, sens transformator şi
transfigurator... Aici vizitatorii au găsit un început de lume pur şi frumos
închegat, în care li s-a propus libertatea - printr-un model de viaţă
duhovnicesc. S-a înţeles, astfel, cât de profunde şi de importante pot fi
darurile credinţei, jertfelnicia şi respectul necondiţionat faţă de om...
Programul zilei a fost bogat şi
variat, răspunzând, pe deplin, dorinţelor şi curiozităţii elevilor: Bucuria
primirii a fost completată de frumoase cântece populare şi religioase
româneşti, care au adus sentimente deosebite celor prezenţi. S-au alăturat
grupului artistic şi elevii vizitatori, simţind împreună darul şi invitaţia
unei permanente slujiri prin port, cântec şi rugăciune...
S-a vizionat, apoi, un documentar
fascinant despre Mănăstirea de la Bănceni: „Tată pentru 400 de copii”. Acesta a
determinat dezbateri interesante şi mărturisiri frumoase despre viaţă, despre
cât de minunat este să-l ajuţi pe cel de lângă tine pentru a se ridica şi a vedea,
de pe înălţimi sufleteşti, existenţa umană.
Din program nu au lipsit
activităţile sportive, învăţarea unor jocuri în natură, practicate de copii cu
decenii în urmă.
Activităţile zilei s-au dovedit a
fi o încântare pentru copii şi nu numai...
Am reţinut cu toţii - cadre
didactice şi elevi - cât de importante sunt naturaleţea, dialogul autentic,
exerciţiul simplu al libertăţii, sănătatea fizică şi sufletească, frumuseţea
relaţiei cu Dumnezeu şi cu semenii.
Am înţeles de asemenea că
voluntariatul aduce cu sine multă lumină şi că, prin gesturi mici, făclia
bucuriei este aşezată „în sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina”
(Luca: 8,16)1.
Tânguirile gratuite despre
realităţile cotidiene rămân astfel undeva în urmă, iar bucuriile sufleteşti dau
altă valoare celor materiale, iar acestea pot întregi oamenii.
Am plecat cu speranţa revenirii.
Elevii au mărturisit că doresc să revină, pentru a descoperi vecinătăţile
acestor locuri. Îşi doreau cumva să trăiască „contingenţa, având mereu în minte
orizontul care o depăşeşte şi o cuprinde”2 (Pleșu, A., 2011, pag.17).
Icoanele Sfântului Pahomie,
primite în dar de fiecare de la Părintele Ioan, au devenit, de acum,
mărturisitoare!...
Ziua petrecută la Centrul
Cultural „Sfântul Pahomie” Gledin a fost, cu adevărat, o zi binecuvântată de
Dumnezeu pentru toţi participanţii şi o activitate de neuitat pentru copii.
Bibliografie:
1. Biblia sau Sfânta Scriptură,
Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 1995;
2. Pleşu, A., Despre frumuseţea
uitată a vieţii, Editura Humanitas, Bucureşti, 2011.
Prof. Drd. Ioan-Florin
POIENARU
Şcoala Gimnazială Nr.1
Bistriţa
Prof. Maria APĂVĂLOAE
Şcoala Gimnazială Nr.1
Bistriţa
Modalităţi de formare a conduitei
ecologice în învăţământul primar
Natura a atras atenţia omului şi
a jucat un rol important încă de la apariţia sa pe pământ. Ea oferă omului
frumuseţea şi grandoarea, dar trebuie văzută cu ochii simţului şi ai raţiunii,
trebuie înţeleasă şi preţuită.
Acţiunea umană cunoaşte în
prezent o amploare deosebită, perturbând sau chiar nimicind echilibrul ecologic
milenar. Omul a descoperit ascunzişul bogăţiilor naturale şi a răpit comorile
adânci, a dibuit puterea izvoarelor şi le-a robit. Tot el, omul, a smuls
tainele puterii naturii şi a făcut ca în iureşul înălţării lui, natura să se
apere, tot mai săracă, tot mai primejduită. Pădurile s-au retras din faţa
plugului, sălbăticiunile şi-au schimbat nişa ecologică în mici pustietăţi,
multe dintre ele dispărând în faţa trufaşului OM. Accidentele ecologice s-au
înmulţit. Acestea sunt generate de anomaliile raportului om-natură, care au
produs în unele cazuri efecte catastrofale asupra evoluţiei vieţii pe întinse
zone ale planetei.
Împreună cu noi, învăţătorii,
şcolarii mici percep şi observă natura. Acest lucru poate fi realizat prin
diverse activităţi prin care îşi dezvoltă capacităţile de cunoaştere şi înţelegere
a mediului înconjurător, îşi formează o atitudine de respect faţă de natură şi
îşi dezvoltă comportamente responsabile faţă de ceea ce îi înconjoară.
În programul de activităţi
extracurriculare, dar şi în cadrul Proiectului Educaţional Judeţean „Natura,
izvor de viaţă” am desfăşurat , împreună cu elevii clasei, diverse activităţi
cu tematică ecologică, cum ar fi: drumeţii şi excursii în împrejurimi,
colectarea datelor despre gradul de poluare a unor zone aflate în apropierea
oraşului (Valea Someşului Mare, Valea Borcutului), întâlniri de
lucru-diagnosticare şi luarea unor decizii şi măsuri de urgenţă pentru
ocrotirea naturii, ecologizarea parcului oraşului-staţiune şi acţiuni de
plantare pentru extinderea zonei verzi, vizitarea Staţiei de Epurare a oraşului
sau acţiuni de colectare a deşeurilor.
La obiectul Ştiinţe ale Naturii
am făcut experimente cu probe de germinaţie din care elevii au putut observa
evoluţia plantelor sub influenţa apei, aerului şi a luminii şi am amenajat în
clasă „colţul naturii vii”, loc de care elevii au mare grijă, în permanenţă.
În cadrul orelor de Educaţie
Plastică elevii au realizat afişe cu devize ca: „Nu poluaţi apa, aerul şi
pământul!”, „Salvaţi pădurea!”, „Opriţi poluarea!”, „Iubiţi Planeta PĂMÂNT!” pe
care le-au plasat în parcul oraşului . Cei mai talentaţi elevi au creat lucrări
plastice , având ca tematică protejarea mediului, compoziţii ce au fost reunite
într-o frumoasă expoziţie organizată în şcoală.
Pentru a ilustra cât mai bine
„Atitudinea noastră faţă de plante şi animale” (lecţie de Educaţie Civică”), la
orele de Educaţie Tehnologică, elevii au construit căsuţe pentru păsărele .
Pe panoul clasei, care are un
titlu sugestiv „REŢINE!”, se află la loc de cinste DECALOGUL ECOLOGIC, care
cuprinde 10 porunci şi care a fost constituit, în mare parte, cu elevii :
PORUNCA 1:
Lasă celor care vin o lume
curată, fără resturi! ,,Coşurile de gunoi” te aşteaptă să le foloseşti.
PORUNCA 2:
Ai consumat un desert şi nu vezi
în preajmă un coş de gunoi? Ia ambalajul cu tine acasă şi aruncă-l în sacul cu
hârtii. Aşa, dai voie firelor de iarbă să respire şi fereşti ochii de o imagine
urâtă.
PORUNCA 3:
Nu face din curăţenia de
primăvară, o crimă la adresa peisajului. Arde gunoaiele, nu le arunca în albia
sau lunca râurilor!
PORUNCA 4:
Fă curat în jurul tău: în cameră,
în casă, în grădină, în jurul blocului! Nu te simţi excelent după ce faci baie?
Aşa se simte şi mediul în care trăieşti după ce îl ajuţi să fie curat.
PORUNCA 5:
Nu aruncaţi detergenţi sau alte
substanţe chimice în albia râurilor sau lacurilor! Ce-ai face dacă apa s-ar
ascunde în fundul pământului?
PORUNCA 6:
Nu vorbi urât! De multe ori,
chiar dacă nu se vede, cuvintele lasă răni ce sângerează multă vreme.
PORUNCA 7:
Nu scrijeli copacii şi nu
inscripţiona pereţii! Lasă timpul să-ţi aşeze numele în cartea istoriei
omenirii , acolo unde faptele tale merită.
PORUNCA 8:
Plantează undeva, într-un colţ
sărac de natură, un pom! El îţi va da oxigen şi te va umbri, când vei avea
nevoie de linişte şi amintiri. Când vor fi mai puţini arbori decât oameni, nu
vom mai avea ce să respirăm.
PORUNCA 9:
Pune la fereastra camerei şi a
clasei tale câte un ghiveci cu flori! Ele vor râde în soare în zilele senine şi
te vor înveseli în zilele noroase.
PORUNCA 10:
Nu lăsa preocupările pentru mediu
să ia vacanţă! Noi, oamenii, suntem parte integrantă a naturii şi aceasta
contează permanent.
Toate demersurile didactice au
constituit un impuls permanent în direcţia educaţiei ecologice a elevilor,
urmărind antrenarea lor în acţiuni concrete de intervenţie practică în ceea ce
priveşte mediul înconjurător şi protejarea lor.
Omul este singura fiinţă care îşi
distruge mediul în care trăieşte. De ce? Motive ar fi multe: nepăsarea, lipsa
educaţiei, incultura, inconştienţa – toate acestea fac din om cel mai mare inamic
natural al planetei. Omul încă nu a învăţat sau a uitat cum să trăiască în
armonie cu natura. A proteja natura, înseamnă a cunoaşte şi respecta legile de
existenţă şi evoluţie a ei. A proteja natura, înseamnă a proteja însăşi VIAŢA
şi SĂNĂTATEA fiecăruia.
Înv. Anuța POP
Şcoala Gimnazială
„Artemiu Publiu Alexi”, Sîngeorz-Băi
„Un mediu curat, o viaţă mai
bună” la Şcoala Gimnazială Dumitriţa
A devenit o tradiţie ca în
fiecare an, la Şcoala Dumitriţa, să se desfăşoare activităţi ecologice cuprinse
în Proiectul de Parteneriat Educaţional din perioada 15 martie – 15 aprilie cu
ocazia LUNII PĂDURII, în cadrul căruia, atât elevii noştri, cât şi cadrele
didactice învaţă să fie voluntari pentru că voluntariatul eco începe în şcoală
şi se continuă toată viaţa. Proiectul educaţional atrage atenţia asupra rolului
şcolii în formarea deprinderilor şi obişnuinţelor de educaţie pentru protecţia
mediului şi sugerează necesitatea permanentizării „voluntariatului” în şcoala
românească. „Luna Pădurii” este unul dintre cele mai importante evenimente
ecologice din cursul anului, care are drept scop sensibilizarea publicului larg
şi a autorităţilor cu privire la importanţa pădurilor, a rolului lor esenţial
în menţinerea echilibrului ecologic.
Anul acesta proiectul s-a derulat
sub motto-ul: „Oferă-te voluntar! Schimbă ceva!” – Dacă dorim ca speranţele
noastre de a construi o lume mai bună şi mai sigură să nu devină doar o iluzie,
avem nevoie, mai mult ca niciodată, de implicarea voluntarilor. În acest
spirit, 100 de milioane de europeni își dedică timpul şi experienţa pentru a-i
ajuta pe cei care se află în dificultate, contribuind la dezvoltarea
comunităţilor în care trăiesc.
Aşadar, în ziua de 27 aprilie
2013 elevii claselor IV-VIII, coordonaţi de cadrele didactice: profesor Mureşan
Mihaela – clasa a VIII-a, profesor Popovici Lucica Mariana – clasa a VII-a şi
îndrumaţi fiind de inginer Feldrihan Radu şi pădurarul Suci Iustin, au plantat
300 de puieţi de stejar roşu, frasin şi paltin la hidrocentrala nou construită
pe Valea Budacului, iar elevii clasei a VI-a – coordonator profesor Drenţa
Ionela, elevii clasei a V-a – coordonator profesor Vlad Ana şi elevii clasei a
IV-a – coordonator profesor învăţământ primar Scridon Corneluţa au ecologizat
ariile protejate de la Râpa Mare, Râpa Verde, Piatra Corbului, adunând peste
200 de saci cu reziduuri.
Ne-am convins şi de această dată
că prin astfel de activităţi elevii învaţă să respecte natura, să iubească
pădurea şi vietăţile ei, să ofere puţin din timpul lor, să-şi transforme
deprinderile pe care şi le-au format în conduită ecologică. La finalul
proiectului educaţional toţi participanţii au fost mulţumiţi de îndeplinirea
misiunii de voluntar cu succes.
VĂ INVITĂM PE TOŢI SĂ VENIŢI ÎN
MAREA FAMILIE A VOLUNTARILOR ACTIVI PENTRU A AVEA UN MEDIU CURAT ŞI O VIAŢĂ MAI
BUNĂ!
Director, Prof. Lucica
Mariana POPOVICI,
Şcoala Gimnazială
Dumitriţa
Itinerarii educaționale
„Școala altfel” pentru adulți
„Este bine să ai un punct
terminus al unei călătorii, dar ceea ce contează la sfârșit este călătoria.”
(Ursula K. LeGuin)
Educaţia adulţilor este un domeniu disciplinar mai puţin dezvoltat în ansamblul ştiinţelor educaţiei, accentul punându-se pe educarea copilului. Concepţia asupra educaţiei adulţilor se referă în primul rând la educaţia permanentă care vizează mai multe dimensiuni. Prima dimensiune vizează continuitatea educaţională în plan temporal, de la naştere la moarte, de-a lungul întregii vieţi (lifelong learning/ education); a doua reuneşte toate sferele cunoaşterii şi integralitatea cunoştinţelor, obţinute atât în manieră formală (în sistemul şcolar), cât şi non-formală (life-wide education), în timp ce a treia dimensiune vizează multitudinea nevoilor de învăţare ale individului. Aşadar, educaţia / învăţarea are loc permanent, reunind deopotrivă toate influenţele educaţionale, într-un sistem coerent şi convergent, pe toată durata vieţii individului.
Educaţia de-a lungul întregii
vieţi (educaţia permanentă, lifelong learning – LL) este o nouă realitate
educaţională, apărută din necesitatea de a face faţă provocărilor societăţii
actuale, bazate pe cunoaştere. Învăţarea de-a lungul întregii vieţi este un
concept integrativ, ce orientează demersurile educaţionale asupra individului.
Acest concept a apărut ca necesitate a repunerii în discuţie a competenţelor pe
care sistemul formal de educaţie şcolară le asigură indivizilor, pentru a-i
pregăti să facă faţă schimbărilor continue din lumea muncii, a diferitelor
tranziţii din viaţa modernă, iar profilurile de competenţe cerute pe piaţa
muncii sunt tot mai complexe şi în continuă schimbare.
Competenţele necesare unei
societăţi bazate pe cunoaştere, cu referire mai ales la folosirea
calculatorului şi navigarea pe internet, ridică problema cunoaşterii unei limbi
străine, în special a limbii engleze. Orice adult trebuie să posede cunoştinţe
practice din două limbi de largă circulaţie, pe care va avea posibilitatea să
le perfecţioneze ulterior, prin studiu individual, sau în cadru organizat,
pentru a le folosi în orice domeniu de activitate.
Învăţarea unor limbi moderne este
considerată parte integrantă a culturii generale şi chiar o modalitate de
menţinere a activităţii cerebrale, lucruri deloc de neglijat în condițiile
societății informatizate și, în același timp, stresante de azi. Învăţarea
limbii engleze înseamnă nu numai însuşirea unui nou sistem lingvistic, ci şi
cunoaşterea unor elemente de civilizaţie şi cultură anglo-saxonă, prin cunoaşterea
obiceiurilor şi tradiţiilor specifice, a celor mai valoroase creaţii artistice,
realizându-se înţelegerea mai profundă a modului de viaţă, a spiritului şi
trăsăturilor caracteristice popoarelor ce vorbesc limba engleză.
În urmă cu aproape trei ani, când
au început cursurile de limba engleză pentru adulți la Casa Corpului Didactic
BN, una dintre pasionatele „studente” înscrise în grupa 1, Miss Grace, dna
jurist Georgeta Săliștean (pentru că toți cursanții au câte un „nume de scenă”)
spunea: „Teacher, noi învățăm limba engleză, dar la Londra când ne duceți?” Și
așa s-a născut ideea – la început un vis – de a ajunge în capitala Regatului
Unit.
După primul an de studiu, în care
a fost parcurs manualul „Five o'clock tea”, a urmat un al doilea an de studiu
și un alt manual care, urmând visul de a călca pe tărâmul vorbitorilor
autentici de limba engleză, a urmat un traseu imaginar pe străzile Londrei,
vorbind de principalele puncte de atracție ale capitalei londoneze, dar și ale
întregului regat, volumul „We love English”. După încheierea anului II de
studiu (nivel intermediar), „studenții” și-au exprimat dorința de a continua
studiul limbii engleze și de a vizita Londra și astfel s-a materializat ceea ce
fusese până în acel moment doar o idee: călătoria la Londra.
Primul contact cu Londra a fost
un tur de vizitare într-un tradițional „double-decker” (autobuz supraetajat),
de unde am putut admira străzile animate ale metropolei cosmopolite, pe
înserat, din „City” până în Regent Street, trecând prin Picadilly Circus și
Trafalgar Square, vestitele străzi și piețe londoneze.
Luni, 8 aprilie 2013, turul
nostru de vizitare a început – și unde putea să înceapă dacă nu în City-ul
Londrei – cu vizitarea catedralei Sf. Paul (St. Paul's Cathedral) din chiar
inima cetății medievale. Miss Anna, dna dr Voichița Măgerușan, ne-a prezentat
obiectivul, atât în limba română cât și în limba engleză, așa cum îi stă bine
unui „student” al cursului de engleză.
După vizitarea Turnului Londrei a
urmat vizitarea expoziției celui mai cunoscut pod peste Tamisa, The Tower
Bridge, prezentat într-un mod original de către Mr Mark, dl dr Iuliu Silveșan,
student în grupa de începători (beginners). După vizitarea Podului Turnului, a
urmat o lungă și interesantă plimbare pe malul drept al Tamisei, pe celebra
„The Queen's Walk”, Aleea Reginei, pentru a străbate cu pasul cele mai
importante poduri (Tower Bridge, London Bridge, Southwark Bridge, Millennium
Footbridge, Blackfriars Bridge, Waterloo Bridge, Hungerford Footbridge și
Westminster Bridge) din cele 30 de poduri de peste Tamisa. O altă pasionată
studentă a cursului de limba engleză, miss Mary III, dna ec Dacina Silveșan, a
prezentat o altă temă „London Bridge”, de-a lungul Tamisei fiind prezentate și
alte puncte de interes: Waterloo Bridge, Southwark Cathedral, Globe Theatre,
celebrul teatru unde a jucat și a fost partener marele Shakespeare, London
Aquarium, County Hall, London Dungeon. Plimbarea pe malul Tamisei a fost urmată
de o experiență deosebită trăită la mare înălțime (135 m), din London Eye sau
Millennium Wheel, uriașa roată construită pe malul Tamisei: întregul oraș văzut
de sus, cu Parlamentul și Big Ben-ul „la picioarele noastre”.
Chiar și membrii grupului care nu
sunt încă studenții noștri s-au încadrat în „programul de studiu” al grupului
și, într-un mod interesant și plăcut, au prezentat următorul obiectiv turistic
din program. Astfel, dl ing Dinu Măgerușan, viitor cursant al cursului de
engleză am putea spune, a prezentat sala de concerte „Albert Hall”, situată
alături de Albert Memorial, două monumente situate la sud de Kensington Gardens
ce amintesc de Prințul Albert, soțul reginei Victoria. Întreaga zonă
Kensington, situată la vest de Palatul Buckingham și Hyde Park, amintește de
regina Victoria și soțul acesteia, Prințul Albert, care și-au lăsat amprenta în
stilul arhitectonic al orașului, stilul victorian fiind frecvent întâlnit în
ansamblul arhitectonic londonez.
Și ceilalți membrii ai grupului,
în calitate de „turiști serioși” (de exemplu familia Săliștean și doamnele care
s-au alăturat grupului nostru) au participat la descoperirea de alte și alte
exponate deosebite din cultura și civilizația lumii, exponate care pot fi
admirate în „Victoria and Albert Museum”, precum și secvențe din descoperirile
științifice legate de evoluția planetei și a organismelor vii, în Muzeul de
evoluție naturală (Natural History Museum), ambele muzee fiind situate nu
departe de Kensington Gardens, într-o zonă dedicată muzeelor și colegiilor
universitare.
Din zona metropolitană ne-am
întors la Londra și, plecând de la Palatul Parlamentului, am trecut în revistă
toate obiectivele de interes de pe malurile Tamisei într-o croazieră cu
destinația Greenwich, situat în aval de Tower Bridge, spre vărsarea Tamisei în
mare. Deși am avut la dispoziție un timp foarte scurt, ca niște turiști dornici
de a vedea cât mai mult, am trecut în agenda noastră de călătorie și
Observatorul Regal Greenwich care este punctul reper de fixare a orei pe glob
(Greenwich Mean Time) și unde turistul nu rezistă să nu se fotografieze cu un
picior în emisfera estică și cu celălalt în emisfera vestică, de o parte și de
alta a meridianului de 0 grade. Croaziera s-a încheiat cu obișnuitele poze de
grup în fața Big Ben-ului și a Parlamentului.
Ziua de vineri a fost ziua în
care cele două piețe celebre ale Londrei au fost îndelung cercetate de către
noi: Trafalgar Square și Picadilly Circus, loc de trecere zilnică de altfel,
dar de data aceasta ne-am oprit pentru a le admira pe îndelete.
National Gallery a constituit pentru
noi prilej de adevărată „revelație”, într-un singur loc aflându-se o mulțime de
comori ale civilizației universale: Leonardo Da vinci, Rembrandt, Rubens,
Tizian, Van Gogh, ca să nu mai vorbim de reprezentanții picturii engleze.
Sâmbătă, ultima zi a vacanței
noastre londoneze, a fost o zi de shopping și de hoinărit printre curioșii
vizitatori ai renumitei piețe Covent Garden unde, pe lângă obișnuitele magazine
și piețe deschise, am fost surprinși de spectacolele în aer liber oferite
turiștilor de clowni sau acrobați care își desfășurau talentele chiar în
stradă.
După o săptămână de neuitat în
capitala Regatului Unit în care am reușit să vedem locuri deosebite, unde
istoria și cultura plutesc în aer, duminică ne-am reîntors în țară cu gândul
încă la tot ceea ce văzusem în Londra și cu mulțumirea împlinirii unui vis, a
unei călătorii trăite intens. Nu orice fel de călătorie ci una dintre acelea în
care apreciezi adevărata valoare a locului, a oamenilor, a culturii, o
experiență pe care o putem valorifica în viitor, știut fiind faptul că o mare
parte a educației unui om se datorează călătoriilor.
Profesor metodist Elena
Egreta MARC,
Casa Corpului Didactic
a Județului Bistrița-Năsăud
